Mecanismul formarii pretului de monopol pe termen scurt si al realizarii echilibrului firmei monopoliste

Mecanismul formarii pretului de monopol pe termen scurt si al realizarii echilibrului firmei monopoliste

Pentru realizarea obiectivului sau, obtinerea unui profit total cat mai ridicat, ca si firma din concurenta perfecta, monopolistul compara doua serii de date: cele referitoare la costuri, pe de o parte, si cele care privesc incasarile, venitul sau, pe de alta parte. Curbele costurilor unitare, cel putin ca forma, nu difera de cele ale unei firme din situatia de concurenta perfecta. In schimb, datele referitoare la incasari difera fundamental.

1. Curba cererii sau incasarii medii (a pretului de vanzare)

si curba incasarii marginale in cazul monopolului

In conditiile concurentei perfecte, asa cum s‑a vazut in capitolul anterior, curba cererii bunului pentru fiecare firma era perfect elastica, identificandu‑se cu dreapta pretului de echilibru al pietei, care nu putea fi influentat prin variatiile ofertelor individuale. Si‑atunci, incasarea marginala era constanta, egala cu pretul de vanzare.

Pe piata dominata de monopol, oferta monopolistului este de fapt oferta pietei, care se afla in fata cererii totale a pietei pentru bunul respectiv. De aceea, orice crestere a ofertei monopolistului, daca cererea pietei ramane neschimbata, va determina o reducere a pretului de vanzare, conform tabelului 7.1. si fig. 7.1.

Vanzand o bucata, monopolistul incaseaza 55 unitati monetare (u.m.). Vanzand doua bucati, pretul (incasarea medie) scade la 50 u.m., dar nu numai pentru a doua bucata, ci pentru ambele, astfel incat incasarea totala este de 2 x 50 = 100 (u.m.). Deci, pentru a doua bucata, monopolistul realizeaza o incasare suplimentara (adica incasarea marginala) de 100 - 55 = 45 (u.m.), mai mica decat pretul de vanzare (incasarea medie) de 50 u.m. De ce? Fiindca, vanzand doua bucati in loc de una, monopolistul isi mareste incasarea totala cu dreptunghiul DEGF hasurat, pierzand insa pentru prima bucata dreptunghiul ACDB hasurat. De aceea, incasarea marginala este mereu inferioara incasarii medii sau pretului de vanzare cand monopolistul isi sporeste volumul vanzarilor pe piata. El nu poate impune pe piata, concomitent, si cantitatea vanduta si pretul, ci doar unul din aceste elemente. Celalalt este la dispozitia cumparatorilor.

Ca urmare, curba incasarii medii (dreapta D₁ din fig. 7.1.) este distincta si deasupra curbei incasarii marginale (dreapta D₂ din fig. 7.1.).

2. Determinarea cantitatii pe care o ofera monopolistul

pentru maximizarea profitului sau total

In cazul monopolului, cresterea productiei destinate vanzarii va continua pana la cantitatea pentru care incasarea marginala devine egala cu costul marginal, asigurandu‑se astfel maximizarea profitului total. Este aceeasi conditie ca si in cazul concurentei perfecte, numai ca, de aceasta data, curba incasarii marginale este diferita de cea a pretului de vanzare.

Grafic, determinarea cantitatii la care se va opri monopolistul si modul de fixare a pretului pe termen scurt sunt prezentate in fig.

Explicarea este asemanatoare celei din cazul firmei in concurenta perfecta. Daca monopolistul isi stabileste productia initiala la 0Q­₀, costul marginal este segmentul Q₀A,  costul mediu ‑ Q₀B, incasarea marginala ‑ Q­₀C, pretul de vanzare - Q₀D. Pe fiecare bucata vanduta obtine in medie un profit egal cu segmentul BD, iar pentru ultima bucata produsa realizeaza profitul AD. Aceste rezultate il incita sa mareasca productia pana la OQ_e. La aceasta cantitate, costul marginal Q_eE egaleaza incasarea marginala. Pentru ultima bucata fabricata si vanduta nu se mai obtine castig, dar profitul corespunzator tuturor celorlalte bucati este substantial, asa cum ne indica suprafata hasurata F'FGG' din fig. (Profitul total este produsul dintre profitul mediu ‑ FG ‑ si cantitatea OQ_e; dar segmentul OQ_e este egal cu segmentul FF', asa ca,

.

Daca ar continua sa mareasca productia, de exemplu pana la cantitatea OQ₁, pentru fiecare bucata fabricata si vanduta peste cantitatea OQ_e incasarea marginala ar fi mai mica decat costul marginal, ceea ce ar avea ca rezultat diminuarea profitului total. La cantitatea OQ₂ monopolistul n‑ar mai obtine profit din activitatea sa, iar peste acest volum al productiei, de exemplu la OQ₃, ar inregistra pierderi.

De aceea, monopolistul isi va readapta productia la cantitatea OQ_e, care corespunde egalitatii dintre costul marginal si incasarea marginala, asigurand maximizarea profitului total si realizarea echilibrului firmei monopoliste.

Pretul de vanzare tinde sa se stabilizeze la nivelul Q_eG, mult superior incasarii marginale, cat si costului mediu, favorizand astfel obtinerea unui profit ridicat de monopol.

Mecanismul fixarii pretului pe termen scurt si realizarii echilibrului monopolistului poate fi mai usor inteles din exemplul numeric redat in tabelul  si reprezentat grafic in fig. 7.3.

Se observa, atat din tabel, cat si din reprezentarea grafica, faptul ca profitul total atinge maximul sau la un nivel ceva mai mare de 690 mii u.m. Acesta corespunde unei cantitati produse si aduse pe piata de 5 mii ‑ 6 mii buc. (probabil 5.500 buc.) si unui pret de echilibru care, asa cum rezulta din grafic, tinde spre 300 u.m./buc. Profitul total maxim este evidentiat prin suprafata AP_eB'B hasurata. Cantitatea de echilibru corespunde, intr‑adevar, punctului de intersectie al curbelor incasarii marginale si costului marginal, adica nivelului la care Costul marginal = Incasarea marginala. In aceste conditii, pretul de vanzare (Q_eA de pe grafic) este superior atat incasari marginale (Q_eC) cat si costului mediu (Q_eB), permitand obtinerea unui profit ridicat de monopol.