|
|
|
A fost nevoie de doua razboaie mondiale pentru ca europenii sa se gandeasca la realizarea unitatii lor pe cale pasnica. Guvernele democratice din Occident hotarate sa nu repete greselile din trecut, au cautat calea iesirii din impas si au ales solutia integrarii lor economice si politice. In 1948 a fost infiintata Organizatia de Cooperare Economica Europeana in scopul administrarii Ajutorului Marshall din America (care a devenit mai tarziu Organizatia de Cooperare Economica si Dezvoltare, OCED), iar in 1949 a luat fiinta Consiliul Europei. Uniunea vamala a Beneluxului , dintre Belgia, Olanda si Luxemburg, a intrat in vigoare inca din 1948 ca model de cooperare economica intre diverse tari.
Datorita lui Jean Monnet s-au facut primele demersuri in scopul realizarii unei noi unitati europene. Avand functia de sef al Organizatiei Nationale a Planificarii a Frantei a propus ca productia de carbune si otel a Frantei si a Germaniei sa fie administrata de catre un organism supranational. Planul pentru Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) anuntat la 9 mai 1950 de catre Ministerul de Externe al Frantei, Robert Shuman, a constituit un nou inceput pentru Europa.
"Planul Shuman" menit sa asigure o noua conflagratie punand ramurile de baza ale industriei de armament sub controlul international prin intermediul unui tratat inviolabil a constituit primul pas pe calea construirii Europei.
Italia si tarile Beneluxului au sprijinit imediat acest plan, iar la 18 aprilie 1951 a fost semnat "Tratatul de la Paris" intre Belgia, Franta, Germania, Italia si Tarile de Jos. CECO si Adunarea sa Parlamentara au fost infiintate la 10 august 1952. Se trece astfel de la Europa "cooperarii" la Europa "integrarii".
Ministrii Afacerilor Externe ai celor sase tari au aprobat I rezolutie prin care considera ca a sosit momentul sa deschida o noua etapa pe drumul constructiei europene in domeniul economic. Ei apreciaza ca trebuie continuat procesul de creare a unei Europe unite prin fuziunea progresiva a economiei lor nationale, crearea unei piete comune si armonizarea politicii sociale. Aceste tari "din prima linie" au aprobat la 29 mai 1956 raportul politic - anului belgian, Paul Henry Spaak, pe tema unei uniuni economice generale si a unei uniuni in domeniul utilizarii pasnice a energiei nucleare. Acest lucru a adus la semnarea "Tratatului de la Roma" pe data de 25 martie 1957, care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si ale Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Euroatom). Astfel s-au nascut cele 3 Comunitati Europene.
Tratatele europene urmaresc promovarea dezvoltarii economice si ridicarea nivelului de trai al oamenilor, evitarea razboiului si intarirea pacii si libertatii; ele au scopul de a crea "o legatura cat mai stransa intre popoarele Europei".
De a lungul istoriei sale, constructia europeana a fost marcata de doua trasaturi caracteristice care o deosebesc de incercarile anterioare de a uni natiunile europene.
a) Toate cele 3 Comunitati (CECO, CEE si Euroatom) au fost intemeiate pe baze economice solide. Acest lucru explica cum, de-a lungul anilor, interesul reciproc si interdependenta crescanda au dat nastere unei adevarate solidaritati.
Astazi integrarea economica sporita si proprietatea celor sase state fondatoare - si o perioada mai scurta pentru celelalte state care au aderat la Comunitate - nici unul dintre statele membre nu intentioneaza sa paraseasca Comunitatea.
b) CEE se bazeaza pe tratate legale, pe care statele membre trebuie sa le respecte.
Atingerea scopurilor prevazute in tratate a determinat un transfer progresiv de suveranitate de la statele membre catre institutiile europene astfel incat ele sa poata indeplini hotararile adoptate de Consiliul de Ministri.
Comunitatea isi atinge scopurile prin intermediul politicilor comune si al actiunilor sau programelor comune.
Succesul CEE si capacitatea de a atrage din ce in ce mai multi membri se datoreaza urmatoarelor trasaturi esentiale:
o baza economica care determina interdependenta la solidaritate;
respectarea legii caracterizata prin tratate care definesc indatoririle si competenta institutiilor comunitare.
Aceasta combinatie originala de pragmatism si principii a facut ca Comunitatea sa iasa din mari perioade de criza si sa treaca peste mari obstacole pastrandu-si identitatea si coeziunea fara a pierde din vedere obiectivele sale.
Am putea enumera doua dintre cele mai de seama realizari ale comunitatii: mai intai ea a asigurat o pace durabila intre tarile membre, in al doilea rand ea isi atinge scopurile prin acorduri democratice fara a deveni creuzetul in care identitatile nationale si locale dispar.
