Situatia indatorarii externe a Romaniei. Trecut, prezent si perspective.

1 Evolutia datoriei externe a Romaniei in perioada 1990-2000

Desi la inceputul anului 1990 Romania nu intregistra datorii externe si dispunea de rezerve valutare de circa 1,5 miliarde dolari SUA, aceasta situatie era rezultatul politicilor economice irationale de fortare a exporturilor si amputare exagerata a importurilor. Ulterior, neconcordanta dintre mecanismul de alocare a resurselor si performanta economica, reglarea fortata, "incordata" a echilibrului din economie, au condus la discrepante grave in cadrul sistemului, atribuind economiei o stare "normala" de "dezechilibru stabil"(cauzat in fond de restrictia de oferta). Tabloul iluzoriu al cifrelor favorabile s-a deteriorat an de an, dezechilibrul structural al economiei adancindu-se si antrenand deficite continue si in bugetul de stat.

Datoria externa pe termen mediu si lung a crescut intr-un ritm mediu anual de aproximativ 1 miliard dolari SUA, de la practic zero in 1990, la 8,3 miliarde dolari SUA in 1999. Se remarca insa modificarea de amploare a structurii acesteia, ce ilustreaza maturizarea, desi lenta, a economiei romanesti. Astfel, daca in 1990, datoria publica(directa si garantata) reprezenta 97% din totalul angajamentelor pe termen mediu si lung, la sfarsitul anului 1999 aceasta reprezenta 81,5%, diferenta fiind constituita de datoria privata.

Datoria publica directa(contractata direct de catre stat)

La sfarsitul anului 1991, organismele financiare internationale erau principalii creditori externi ai Romaniei, detinand 73,1% din totalul imprumuturilor pe termen mediu si lung ale tarii, aceste imprumuturi reprezentand, la momentul respectiv, finantare exceptionala. Dintre creditorii oficiali, Fondul Monetar International se afla in capul listei cu o pondere de 70,8%, pondere ce a continuat sa creasca pana in 1994, dupa care a scazut, astfel incat in prezent ea a ajuns la 7,6%. Creditorii oficiali(fie bilaterali, fie multilaterali) au ramas majoritari pana la sfarsitul perioadei analizate, dar rata de crestere a acestora s-a aplatizat an dupa an, in favoarea creditorilor privati.

Imprumuturile primite de la creditorii oficiali prezinta o serie de avantaje:costuri mai scazute, tinand seama de marja suportata pe piata privata de tarile percepute ca avand un risc mai ridicat perioada de gratie mai lunga durata totala mai lunga - ceea ce diminueaza efortul de rambursare. Dar, dupa cum este cunoscut, aceste credite au si dezavantaje volumul disponibil este limitat, iar apelul pe scara larga la acest tip de finantare transmite un mesaj putin incurajator pentru investitorii straini, intrucat finantarea exceptionala este destinata acoperirii deficitului contului curent si sprijinirii eforturilor de ajustare structurala a economiei, in context, semnalul respectiv avand semnificatia unor eforturi de reformare a economiei niciodata duse pana la capat.

Incepand din 1996, Romania, prin Banca Nationala, a patruns pe piata privata de capital, prin imprumuturi sindicalizate si emisiuni de obligatiuni. Pentru a putea efectua astfel de operatiuni, Banca Nationala a primit imputernicirea Parlamentului prin Legea nr.118/1996, in virtutea recunoasterii prestigiului si increderii de care se bucura aceasta institutie in mediile financiare internationale. Operatiunile au fost minutios pregatite, obiectivul declarat fiind mai putin acela de a finanta deficitul extern, cat de a consolida rezervele valutare si a deschide calea pietei de capital pentru intreprinzatorii romani, cu atingerea aparenta a ambelor obiective rezervele valutare au crescut, iar accesul la capitalul strain privat a fost deschis, materializandu-se prin operatiuni directe sau intermediate de banci ce opereaza in Romania. Pe langa avantajele decurgand din operatiunile de acest tip desfasurate in anul 1996, momentul a constituit si prima indicatie a lipsei unei management coerent al datoriei externe. Astfel, ca parte a pretului inerent primei iesiri pe pietele internationale de capital, scadentele de numai trei ani s-au suprapus exact peste varful, deja existent, al serviciului datoriei externe din 1999(cifrat la circa 2,1 miliarde dolari SUA in evaluarile de la sfarsitul anului 1995) generat de creditele pentru sprijinirea balantei de plati contractate cu G24 in anii 1991-1992. Apoi, prima emisiune de obligatiuni a avut drept tinta piata Japoniei(cu o supraoferta de capital la vremea respectiva), generand un angajament in yeni japonezi, valuta forte cu o pondere extrem de redusa in operatiunile de comert international ale economiei romanesti si, implicit, in structura rezervelor valutare ale tarii.

Aceste dezavantaje pe termen mediu ale primelor operatiuni efectuate in anul 1996, au drept cauza structurala lipsa unei strategii de baza a indatorarii externe, strategie imposibil de realizat in lipsa unei adoptari, in conditii de consens general la nivelul deciziei politice, a unui program fezabil si coerent de dezvoltare a economiei nationale, urmat de un program national de investitii pe termen mediu si lung.

Datoria cu garantie publica

Contractarea de angajamente externe garantate public a reprezentat o inevitabila treapta in acceptarea sectorului privat in crestere de catre partenerii straini. In multe cazuri, garantia publica, insuficient de clar definita, a ajuns o sursa de hazard moral, context in care profitul ramane privat, daca afacerea merge bine, dar pierderea este publica, in caz contrar. Primele contracte de credit cu garantia statului s-au materializat in 1992(sold de 309 milioane dolari SUA la 31.12.1992), ponderea acestei categorii in total datorie pe termen mediu si lung fiind de 12,5%. La finele anului 1999, soldul a crescut de aproximativ 7 ori, depasind 2 miliarde dolari SUA, ponderea in total dublandu-se, atingand nivelul de 24,2%.

Datoria comerciala negarantata(privata)

Sectorul privat a patruns si in mod direct, fara sprijinul statului, pe piata creditelor externe, insa cu destula dificultate. In perioada de inceput, accesul la finantare externa pe cai private era posibil exclusiv prin liniile de finantare externa obtinute de la bancile romanesti, ceea ce ingradea optiunile intreprinzatorilor romani. Liniile de finantare, dupa cum este cunoscut, sunt menite sa sprijine exportul tarilor de provenienta ale bancilor creditoare. Treptat, urmand caile firesti ale deschiderii economiei romanesti, sectorul privat nebancar a atins stadiul in care contracteaza direct partenerii straini, bancari si nebancari, rezolvand astfel problemele legate de propria dezvoltare tehnologica sau organizatorica ce necesita finantare externa. Este important de mentionat aici faptul ca, in contextul situatiei unor variabile cheie ale economiei romanesti(nivelul dobanzilor la credite, mentinerea cursului de schimb real supraevaluat al monedei nationale, comportamentul excesiv de prudent al bancilor autohtone in procesul de creditare), de foarte multe ori sectorul privat prefera sa apeleze la surse de finantare externe, contra unui cost extern relativ avantajos, prin comparatie cu pretul surselor interne. Soldul datoriei externe private a crescut, de la 7 milioane dolari SUA la 31.12.1990, la peste 1,5 miliarde dolari SUA la 31.12.1999. Ponderea acestei categorii in total angajamente pe termen mediu si lung era, la sfarsitul anului 1999, de 18,5%.

Datoria pe termen scurt

Angajamentele externe pe termen scurt au provenit, in perioada de referinta, cu precadere din operatiunile comerciale si mai putin din imprumuturi financiare. Volumul datoriei externe pe termen scurt s-a situat in mod constant in jurul valorii de 1 miliard dolari SUA, ceea ce a dus la scaderea ponderii acesteia in datoria externa bruta de la 79,8% in 1990 la 9,9% la finele anului 1999. Eventuala deschidere a pietei titlurilor de stat(emise in valuta sau in moneda nationala) catre cumparatorii nerezidenti ar putea crea mari probleme in acest domeniu al indatorarii externe pe termen scurt, in absenta unor reglementari foarte riguroase, care sa permita cel putin monitorizarea statistica a acestui tip de operatiuni.

Structura pe destinatii si pe ramuri economice a datoriei

Pe parcursul perioadei de tranzitie Romania a avut nevoie de finantare externa pentru:

sustinerea balantei de plati

ajustari structurale

finantarea externa a bugetului(in total, in proportie de 26,8% la sfarsitul lui 1999)

finantarea unor proiecte de investitii(57,8% in aceeasi perioada)

consolidarea rezervelor valutare ale statului(12,2% - sfarsitul anului 1999)

restul de 3,2% fiind utilizat pentru consumul productiv si final.

In ceea ce priveste structura pe ramuri a datoriei externe, se constata ca principalele ramuri spre care au fost directionate imprumuturile externe sunt:

agricultura, cu o pondere de 6,39% in totalul datroriei externe

industria energetica, 9,19%

transporturi, 7,48%

telecomunicatii, 3,96%

industrie financiar-bancara, 3,74%

aparare, 3,08%.

Ca o concluzie, putem afirma ca acesta finantare, necesara pentru completarea resurselor interne, a generat datorie externa care s-a situat in parametri sustenabili. Avand insa in vedere ca in anii urmatori serviciul datoriei externe atinge nivele de varf, iar rezultatele concrete din economia reala nu sunt inca pe masura obiectivelor propuse in programele de reforma, este necesar ca managementul datoriei externe si strategia de indatorare externa sa fie parte integranta a politicilor macroeconomice elaborate de factorii de decizie.

2 Indicatorii de indatorare

Se poate aprecia ca in perioada 1990-1999 datoria extena bruta si indicatorii de indatorare au evoluat in limite sustenabile, cu toate ca fluxul de indatorare a inregistrat un ritm anual relativ rapid, de circa 1 miliard dolari net.

Gradul de indatorare externa (DE/PIB) a inregistrat o evolutie ascendenta(de la 3,0% in 1990 la 26,7% in 1999), nivelul acestuia sistuandu-se totusi sub limita critica de 100%. Aceasta evolutie se explica atat prin faptul ca Romania a pornit in perioada de tranzitie de la un nivel minim al datoriei sale externe totale, cat si prin accesul relativ limitat pe pietele internationale de capital in anii care au urmat. Acest ultim aspect, analizat prin comparatie cu evolutia tarilor considerate "locomotive" ale tranzitiei in Europa Centrala si de Est, ofera imaginea unui proces de reforma mai degraba ezitant si neatractiv pentru capitalul strain privat, atat sub forma creditelor cat si sub forma investitiilor.

Raportul dintre serviciul datoriei externe brute si PIB (SDE/PIB) a avut o evolutie ascendenta, urcand de la 0,1% in 1990 la 7,4% in 1999, nivel care ridica semne de intrebare in conditiile in care rata de crestere a PIB se situeaza la nivele deloc incurajatoare.

La randul sau, rata serviciului datoriei externe brute (SDE/EXP) a inregistrat, pana in 1996, cu exceptia anului 1991, niveluri situate constant sub limita critica de 25%. Anul 1997 a marcat insa, cu nivelul de 26,2%, trecerea catre o serie de doi ani(1998-1999) cu un serviciu al datoriei externe brute ridicat, de peste 2 miliarde dolari SUA la datoria pe termen mediu si lung si de 0,8-1,0 miliarde dolari SUA la datoria pe termen scurt. Nivelul acceptabil al acestui indicator inregistrat pana in prezent se explica prin contractarea de imprumuturi externe cu perioade mari de gratie(intre 4 si 10 ani), pe de o parte, si prin cresterea exporturilor, pe de alta parte.

Ca urmare a stocului scazut al datoriei si conditiile favorabile de creditare ce caracterizeaza imprumuturile din surse oficiale(majoritare ca pondere), platile in contul dobanzilor au fost modeste in toata acesta perioada(nivelul cel mai inalt, inregistrat, de asemenea, in 1999, reprezinta doar 1,2% din PIB).

Un alt indicator relevant pentru aprecierile favorabile asupra situatiei indatorarii externe a Romaniei este raportul dintre soldul datoriei externe si exportul de bunuri si servicii, care, desi a inregistrat o crestere substantiala in perioada analizata(de la 17,9% in 1990 la 94,5% in 1999), s-a situat permanent sub limita considerata critica de 100%. Dupa cum se poate observa insa, anul 1999 a marcat o apropiere semnificativa de pragul critic, dovada a faptului ca ritmul de crestere a datoriei este mai mare decat rata de crestere a exportului de bunuri si servicii, comportament relativ normal in primii 3-5 ani de la reluarea procesului de indatorare, dar care se prelungeste in mod nepermis.

Nivelul inregistrat de toti acesti indicatori a condus Banca Mondiala la includerea Romaniei in grupul tarilor cu venit mediu pe locuitor, putin indatorate extern( less indebted middle-income countries") .

Perioada de acoperire a importurilor din rezerva valutara s-a situat relativ constant sub limita de trei luni considerata adecvata pe plan international. Anul 1997 a marcat o premiera in domeniul rezervelor valutare - 3,7 luni de import, reluand, pe un plan superior, performanta anului 1994(3,2 luni de import). In anul 1999 rezervele internationale ale sistemului bancar au cunoscut o crestere importanta(1.526,6 milioane dolari SUA), depasind 4,6 miliarde dolari SUA la sfarsitul anului de referinta continuandu-se astfel tendinta de consolidare a acestora din 1996. Rezerva valutara bruta a sistemului bancar a fost la 31.12.1999 de 3,8 miliarde dolari SUA. Este pentru prima oara cand acest indicator, care exprima nivelul optim al rezervei valutare, se inscrie in parametrii recomandati pe plan international, respectiv de 3-6 luni de import. Este de mentionat insa ca imbunatatirea acestui indicator s-a facut pe seama cresterii rezervei valutare a BNR, care a cresut de aproape 4 ori intr-un singur an, atingand cel mai ridicat nivel din perioada postbelica. Spre deosebire de 1996, cand consolidarea rezervei BNR a avut loc, in principal, pe seama unor imprumuturi externe si emisiuni de obligatiuni pe pietele internationale de capital, generatoare de datorie externa, in anul 1997 acest proces s-a bazat mai ales pe cumpararile de valuta de pe piata interbancara, sumele respective provenind din investitii directe si de portofoliu ale nerezidentilor din Romania. Acest lucru a fost facilitat si de fluidizarea pietei valutare interbancare si liberalizarea cursului de schimb din prima parte a anului 1997.

Daca starea relativ rezonabila a nivelului indicatorilor de indatorare lasa autoritatilor romane o anumita marja de manevra, situatia trebuie abordata insa cu toata seriozitatea pentru ca acumularea in continuare de deficite finantate prin fluxuri generatoare de datorie externa poate atinge in scurt timp niveluri critice. Deja unul din indicatori - rata serviciului datoriei - a atins un nivel ingrijorator 26,2% in 1999. Performanta slaba a exporturilor si aglomerarea unor scadente explica aceasta situatie. Avand in vedere varfurile de plati in contul datoriei externe, pe de o parte, precum si conditiile tensionate actuale de pe piata privata de capital, pe de alta parte, este posibil ca rostogolirea unei prea mare parti a acestor plati sa nu fie o optiune fezabila, depasirea momentului critic urmand sa aiba drept suport apelul la rezervele valutare.

Mentinerea deficitului balantei de plati, si chiar amplificarea acestuia, dupa cum reiese din evolutia descurajanta din prima parte a anului 1998(in special tendinta de aplatizare si chiar reducere a exportului de bunuri si servicii comparativ cu anii anteriori), nivelul inca modest al investitiilor straine si cresterea poverii reprezentate de serviciul datoriei externe sunt tot atatea semnale care conduc la aprecierea ca dezechilibrul cvasi-cronicizat al sectorului extern a devenit o amenintare pentru progresul procesului de macrostabilizare si de lansare a unei cresteri sustinute a economiei.

Un parametru fundamental pentru evaluarea starii finantelor il constituie soldul datoriei externe efective. Acest indicator exprima totalul dintre datoria publica externa directa a statului (adica cea contractata direct de institutiile statului pentru sustinerea balantei de plati - caz in care, in tara, intra efectiv sume in valuta - si, respectiv, pentru realizarea unor proiecte de infrastructura economico-sociala situatie in care creditorii internationali platesc direct furnizorii, in tara neintrand valuta, ci bunurile si serviciile destinate proiectelor in cauza) si datoria externa garantata de stat (pentru proiecte ale agentilor economici si ale institutiilor publice).

Situatia soldului datoriei publice externe efective (respectiv sumele pe care Romania le mai are de achitat catre diversi creditori internationali), la finele anului 2000, comparativ cu anul 1996, se prezinta astfel:

Sursa: tabelul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000.

Grafic, structura pe destinatii a datoriei publice externe efective, se prezinta astfel:

Sursa: graficul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000.

De subliniat ca , pe langa datoria publica externa a unui stat, mai exista si datoria externa comerciala negarantata-privata (contractata de diferiti agenti economici in mod autonom, fara nici o implicare a statului, care in aceste conditii, nu poarta nici o raspundere privind rambursarea acesteia), din totalizarea acestor doi indicatori financiari rezultand datoria externa a tarii, a carei situatie se prezinta astfel

Sursa: tabelul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000.

Sursa: graficul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000.

Din analiza datelor cuprinse in cele doua tabele si graficele de mai sus, privind datoria externa a Romaniei, se desprind urmatoarele concluzii:

In ultimii ani soldul datoriei externe (publice si private) a crescut cu 33% (+2400 mil. ). In cadrul acesteia, datoria publica a evoluat mai lent (+11%, respectiv +697 mil. ), fata de datoria comerciala negarantata (privata), care s-a majorat de 2,64 ori (+1702 mil.

Aceasta dovedeste reducerea capacitatii autoritatilor de stat in directia atragerii de imprumuturi externe (destinate relansarii economice modernizarii infrastructurilor economico-sociale si consolidarii rezervei valutare a statului) pe care a inregistrat-o Romania in ultimii patru ani ca efect al promovarii unor politici economice restrictive, inadecvat stadiului atins in dezvoltarea tarii, ceea ce a condus la degradarea performantelor economice ale acesteia si, implicit, la scaderea increderii finantatorilor externi.

Concluzia este relevata de faptul ca, in perioada 1997-2000, datoria externa publica efectiva soldul intre sumele care s-au primit ca imprumuturi externe si cele care s-au platit catre creditori ca rambursari ale datoriei a crescut anual, in medie cu numai 174 milioane dolari, in timp ce intre 1993-1996 cresterea medie anuala a fost de 988 milioane dolari (+468%).

In privinta politicii de indatorare externa, guvernele de dreapta din ultimii patru ani s-au situat relativ pe aceleasi coordonate de abordare contraproductiva din perioada 1982-1989, cand s-a incercat dezvoltarea economico-sociala a Romaniei exclusiv prin forte si resurse proprii, solutie care s-a dovedit nerealizabila in conditiile unei economii inchise, cum era cea de atunci si, cu atat mai putin aplicabila, in contextul liberalizarii accelerate a comertului exterior al Romaniei din ultimii patru ani.

Desigur ca, pe fondul lipsei de credibilitate externa a guvernelor de dreapta, care, astfel, nu au fost in masura sa atraga suficiente resurse externe pentru dezvoltare, este de remarcat dinamismul anumitor operatori economici, care s-au imprumutat in mod autonom pe pietele externe, soldul datoriei private a Romaniei crescand substantial, respectiv cu 164% fata de 1996 (cand statul asigura, insa, un flux sporit de credite externe).

In conditiile accesului redus al tarii pe pietele externe, comparativ cu o crestere de 11% (+697 mil. ) pe ansamblu a datoriei externe efective, in cadrul acesteia s-a inregistrat o evolutie edificatoare pentru lipsa de credibilitate a autoritatilor romane din ultimii patru ani:

In anul 2000 au scazut cu 26% (-854 mil. ) fata de 1996, creditele externe destinate sustinerii balantei de plati a tarii, fapt datorat urmatorilor factori:

accesului foarte redus la imprumuturi pentru balanta de plati de la FMI, in conditiile asumarii unor programe nerealiste de reforma (ajustare), care nu au fost precedate de negocieri profesioniste, si, care, in consecinta, nu au fost aplicate conform celor stabilite cu FMI. Acest fapt a afectat finantarile sustinerii balantei de plati de la BIRD, UE si tarile membre ale G-24;

blocarea accesului Romaniei pe pietele internationale private de capital, ca efect al contraperformantelor in relatiile cu FMI si al degradarii fara precedent a cotatiei privind riscul de tara (de la un nivel similar celui al Poloniei, Cehiei si Ungariei in 1996, la o cota similara celei a Zimbabwe si Coastei de Fildes in 1999, respectiv un ratind asemanator Rusiei si Turciei in anul 2000, tari care au traversat insa, recent, grave crize financiare, pe care avem convingerea ca Romania le va evita si in viitor .

in anul 2000 au crescut, fata de 1996, cu 55% creditele destinate diferitelor proiecte de dezvoltare si modernizare, insa, intr-un ritm foarte lent (+12%), in cazul proiectelor destinate agentilor economici - care pot asigura direct sporirea performantelor si competitivitatii economiei romanesti - si intr-un ritm extrem de accelerat in domeniul institutiilor publice (+122%).

Un lucru pozitiv este faptul ca, in ultimii patru ani, s-a imbunatatit structura pe durate a imprumuturilor, astfel incat 81% (5541 mil. ) din soldul datoriei publice externe este constituit din credite pe termen lung (peste 3 sau 5 ani), fata de 71% in 1996
;aceasta, in conditiile reducerii ponderii imprumuturilor pe termen mediu (1-3 ani) de la 29% in 1996, la 19% in anul 2000.

Accesul scazut la finantarea externa s-a concretizat in cresterea mai lenta, in anul 2000 fata de 1996, a datoriei publice externe directe a statului, respectiv cu numai 7%, comparativ cu evolutia soldului datoriei publice externe (+11%) si in incercarea guvernelor din ultimii patru ani de a suplini aceasta deficienta prin apelul la credite externe garantate de stat, care au crescut cu 20%.

Evolutia inadecvata, raportata la potentialul financiar al tarii, a datoriei directe a statului (+7% in patru ani, respectiv +321 mil. ), adica un spor mediu anual de numai 80 mil. fata de 577 mil. intre 1993-1996) s-a reflectat negativ in structura acesteia, prin scaderea, cu 26 puncte procentuale (-854 mil. ), in anul 2000 comparativ cu 1996, a creditelor pentru sustinerea balantei de plati.

Au sporit creditele pentru proiectele destinate modernizarii infrastructurii economico-sociale (transporturi, sector energetic, educatie, asistenta-sociala etc.) cu 118% (+1175 mil. , inregistrandu-se, un spor mediu anual de 294 mil. , similar celui din perioada 1993-1996).

In conditiile unor intrari reduse de credite externe pentru sustinerea balantei de plati (in cadrul carora Romania incaseaza direct si efectiv sumele in valuta, spre deosebire de creditele externe pentru proiecte - unde se primesc bunuri si servicii sporirea, intr-un ritm considerabil, a rezervei valutare a statului, s-a efectuat, indeosebi, pe seama cumpararii de catre BNR a unor importante sume de dolari pe piata valutara interna, ceea ce explica atat deprecierea accelerata a cursului de schimb, cat si declinul economiei, pentru functionarea si modernizarea careia nu au mai fost disponibile resurse valutare, in conditiile politicii BNR de atragere si de mentinere a acestora in rezerva statului.

In anul 2000 fata de 1996, a sporit cu 20% (+375 mil.dolari) soldul datoriei publice externe garantate de stat cu urmatoarea evolutie in structura acestuia:

Au scazut cu 21% (-303 mil.dolari) creditele externe garantate de stat pentru proiecte destinate modernizarii si dezvoltarii agentilor economici;

S-au majorat cu 173% (+678 mil.dolari) credite pentru proiecte destinate institutiilor publice, a caror rambursare si plati de dobanzi aferente se suporta din bugetul statului.

Deci, in loc ca guvernele de dreapta din ultimii patru ani sa sustina prin garantii, atragerea de resurse externe pentru dezvoltarea si retehnologizarea operatorilor economici cu potential de competitivitate (cu capital privat si de stat), care ar fi sporit ulterior veniturile bugetare, s-au optat pentru ignorarea economiei reale si acordarea de garantii masive pentru institutiile publice, urmand ca bugetele viitoare sa suporte sume tot mai ridicate pentru serviciul datoriei publice externe, in conditiile cand oportunitatea si eficienta multora dintre proiecte este contestata de specialistii in domeniile respective.

Astfel, daca in perioada 1993-1996 s-a acordat un numar de 57 garantii pentru credite externe destinate institutiilor publice, in valoare de 637 mil.dolari (din care s-au rambursat in aceeasi perioada, 245 mil.dolari), in intervalul 1997-2000 s-au acordat 133 de asemenea garantii (+133%), in valoare de 1389 mil.dolari (+118% ) marea majoritate a scadentelor fiind concentrate intre anii 2001-2004.

De subliniat ca din acest ultim volum de garantii un numar de 83 (62% din totalul celor acordate in perioada 1997-2000), in valoare de 888 mil.dolari (64% din total) s-au emis in anul electoral 2000.

Situatia serviciului datoriei publice externe in perioada 1996-2000 se prezinta astfel: - milioane dolari -

Sursa: tabelul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000.

Sursa: graficul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000.

Din analiza datelor de mai sus se constata urmatoarele:

In anul 1999 s-a inregistrat plata, in contul serviciului datoriei externe, unei sume, mai substantiale, de 2194 mil.$ (din care 1598 mil.dolari aferent datoriei directe a statului). Achitarea acestei obligatii externe, al carei nivel mai ridicat se explica atat prim acumularea serviciului aferent datoriei externe (directe si garantate de stat) din perioada 1991-1998, cat si prin contractarea, in anul 1996, de catre BNR, cu acordul Guvernului, a unor credite destinate exclusiv consolidarii rezervei valutare a statului si sustinerii politicii monetare a bancii centrale, ar fi fost efectuata in conditii mai facile daca, dupa 1997, nu s-ar fi redus, in mod foarte accentuat, accesul Romaniei la finantarea externa.

Practic, timp de 18 luni, intre ianuarie 1998 si septembrie 1999, in Romania nu a intrat nici macar un dolar sub forma de lichiditate, in cadrul creditelor externe pentru sustinerea balantei de plati (de la FMI, BIRD, UE, G-24 sau de pe piata privata de capital).

Aceasta, datorita inrautatirii performantelor economiei in anii 1997-1999, concomitent cu nerespectarea acordurilor cu FMI si a degradarii cotatiei privind riscul de tara (ceea ce a facut ca imprumuturile de pe piata privata de capital sa devina prohibitive, respectiv sa se poata contracta credite numai cu dobanzi, la dolar, extrem de ridicate, de 16-18% pe an, comparativ cu 9% cat s-a realizat la cele din 1996).

Apreciem, deci, ca in ultimii patru ani, nu datoria externa si serviciul corespunzator acesteia au fost ridicate, ci credibilitatea externa si accesul la finantarea din strainatate ale puterii de dreapta, care a guvernat tara, au fost reduse.

De subliniat ca, in conditiile contractarii, in anul 2000, a unor imprumuturi externe de pe piata privata de capital, cu dobanzi mai ridicate decat in 1996, precum si ale emiterii, in acelasi an, a unui volum ridicat de garantii pentru credite externe destinate institutiilor publice, in anii 2001 si 2002 se va inregistra o crestere importanta a serviciului datoriei publice externe (aferent soldului acesteia de 31.XII.2000), ajungandu-se la 1875 mil. (+49%fata de 2000 si +80% comparativ cu 1996), respectiv la 1806 mil. (+43% fata de anul 2000 si +73% comparativ cu 1996).

Totodata, subliniem faptul ca, pana la 31 decembrie 2000 statul roman platit la extern, in locul debitorilor directi, ca efect al garantarii unor credite externe, sume importante in valuta, dupa cum urmeaza:

- milioane dolari -

Sursa: graficul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000

Pana la finele anului 2000, statul a garantat un volum de credite externe insumand 5095 milioane dolari, destinate agentilor economici cu capital de stat (2086 mil. ), mixt (371 mil.$), privat (613 mil. ) si institutiilor publice (2025 mil.

Soldul datoriei publice externe garantate de stat era, la 31 decembrie 2000, 2207 mil.dolari, rezultand ca din totalul creditelor utilizate s-au rambursat, pana la data respectiva, imprumuturi in valoare de 2888 mil.dolari, pentru care s-au achitat dobanzile aferente.

Retine atentia, insa faptul ca, fata de suma restituita de 2888 milioane dolari, 8 milioane de dolari, reprezentand rate de capital si dobanzi, au fost achitati nu de catre beneficiarii directi ai creditelor externe respective, cum ar fi fost normal, ci catre stat, din banii publici, datorita calitatii acestuia de garant in contractele de imprumut extern.

Asa cum rezulta din datele prezentate in tabelul de mai sus, repartizarea pe sectoare, in raport cu tipul de proprietate, a sumelor platite de stat in contul beneficiarilor directi ai creditelor externe se prezinta astfel:

Statul a platit, in numele agentilor economici cu capital de stat, suma de 516 mil. (63% din totalul celor 820 mil.$ achitati la extern in aceasta situatie), aferent unui numar de 13 intreprinzatori. Excluzand S.C. Tarom, (pentru care statul a platit 102 mil.$, corespunzator creditelro externe destinate modernizarii flotei aeriene) si S.N. CONEL (in contul careia statul a achitat 141 mil. pentru rambursarea imprumuturilor externe utilizate in scopul asigurarii combustibililor lichizi necesari depasirii sezonului rece din anii 1998 si 1999), rezulta ca statul roman a achitat 273 mil. (33% din total), pentru un numar de 11 agenti economici cu capital de stat, carora le-a garantat imprumuturi externe in vederea modernizarii tehnologiilor de fabricatie, intreprinderile in cauza nefiind in masura, indeosebi dupa 1996, sa-si achite datoriile catre creditorii straini din cauza situatiei financiare precare;

Statul a achitat 138 mil. (17% din total), in contul a 16 operatori economici cu capital mixt (de stat si privat, care, intre timp, au devenit intreprinderi cu capital privat in proportie de peste 85%);

In contul a 9 agenti economici cu capital s-a achitat la extern suma de 165 mil.dolari (20% din total).

Pentru toate aceste cazuri, in care statul a fost nevoit sa achite la extern ratele de capital si dobanzile aferente, in contul agentilor economici care au beneficiat direct de imprumuturi, desi s-au incheiat cu debitorii in cauza, conform legislatiei in vigoare, conventii de recuperare a creantelor statului, situatia financiara a intreprinderilor respective nu le-a permis acestora plata datoriilor catre stat, volumul creantelor acestuia majorandu-se pe masura ce ajung la scadenta noi datorii garantate la extern.

In asemenea conditii, pentru a se stopa acest transfer de proprietate (intalnit, anterior, si prin intermediul datoriei publice interne), din domeniul public (buget) catre domeniul privat (al statului) si cel detinut de actionari particulari se impune, de urgenta, adoptarea de masuri legislative corective, prin care statul sa devina actionar, corespunzator sumelor achitate in contul debitorilor de orice natura, si sa fie obligat ca, intr-un termen rezonabil, de maxim 60 zile, sa-si valorifice actiunile astfel dobandite pe piata, in conditii de transparenta si eficienta. Incasarile rezultate pot constitui surse de finantare a unor programe publice prioritare (agricultura, recorelarea pensiilor, societatea informatica etc.), cu atat mai mult cu cat la valoarea nominala, suma veniturilor publice astfel obtinute ar putea reprezenta circa 23.000 miliarde lei (respectiv 2,1% din PIB la anului 2001).

Referitor la gradul de indatorare a Romaniei, subliniem ca acest indicator prezinta, in dinamica, niveluri moderate raportat, la necesarul de surse financiare pentru imbunatatirea conditiilor de performanta impuse de realizarea obiectivelor impartasite de o majoritate consistenta a populatiei, privind integrarea structurilor europene si euro-atlantice.

Situatia, din acest unghi de vedere, in anul 2000 comparativ cu 1996, se prezinta astfel:

Sursa: tabelul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000.

Sursa: graficul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000.

Din examinarea acestor cifre se pot trage urmatoarele concluzii:

La finele secolului al XX-lea, Romania inregistreaza un nivel moderat al gradului total de indatorare, respectiv de 32,3% din PIB (+4,3 puncte procentuale fata de 1996), comparativ cu criteriul de admitere in Uniunea Europeana, care este de 60%..

In timp ce procentul total de indatorare a crescut, in ultimii patru ani, cu numai 4,3 puncte procentuale, cel aferent datoriei interne aproape s-a dublat, ajungand la 9,7% din PIB (fata de 5,0% din PIB in 1996), iar procentul corespunzator indatorarii externe a scazut de la 22,9% din PIB la 22,6% din PIB.

Rezulta ca, desi inregistrand un PIB tot mai redus si o rata a economisirii interne in scadere rapida, in ultimii patru ani, Romania s-a imprumutat tot mai mult pe plan intern (din resurse tot mai reduse), scazandu-i, totodata, gradul de indatorare la extern.

De subliniat ca alte tari foste socialiste au inregistrat si prezinta, in continuare, niveluri ale gradului de indatorare externa mult superioare celui al Romaniei.

In acest sens, prezentam, comparativ, situatia gradului de indatorare externa a unor tari aflate in tranzitie la economia de piata, ca si Romania.

Sursa: tabelul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000.

Sursa: graficul a fost creat pe baza datelor preluate din Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000.

Problematica datoriei externe a unei tari se impune a fi examinata, date fiind efectele complexe ale acesteia, in dinamica si in corelatie cu o serie de indicatori economici, financiari, demografici etc.

Din tabelul de mai sus se desprind, ca urmare a unei analize comparative evolutive intre tarile mentionate, in sinteza, urmatoarele concluzii:

In anul 1989, care a marcat trecerea de la un alt sistem politico-economic, Romania avea o datorie publica externa pe termen mediu si lung simbolica, insumand numai 199 milioane dolari (2,6 din PNB), aceasta reprezentand obligatii de plata catre tarile din fostul bloc socialist.

In acelasi an, insa, alte tari membre CAER, inregistrau un nivel ridicat al datoriei publice externe, in termeni reali (prin raportare la PNB, populatie etc), comparativ cu Romania.

Astfel, fata de 2,6% din PNB in cazul tarii noastre, datoria externa a Poloniei era de 54,5% din PNB (respectiv 34500 milioane dolari), a Ungariei de 73,4% (16634 mil. ), a Bulgariei de 48,0% (9283 mil. ), iar a Cehiei de 17,7% (3182 mil.

Aceasta situatie prezinta o semnificatie deosebita, dupa opinia noastra, din perspectiva permiselor de la care a pornit fiecare dintre aceste tari la constituirea societatii democratice si a economiei de piata (in anul 1989), precum si a performantelor ulterioare inregistrate de statele respective.

Regimul comunist din Romania a urmat decizia lui Ceausescu, de a realiza dezvoltarea economico-sociala a tarii exclusiv prin forte si resurse proprii. In acelasi timp, insa, conducatorii comunistii din celelalte tari examinate au considerat indatorarea externa nu ca pe un potential pericol raportat la autonomia deciziilor interne, ca in cazul lui Ceausescu, ci ca pe o sursa complementara de finantare a dezvoltarii tarilor respective.

De aceea, avand un grad de indatorare net superior Romaniei, tari ca Polonia, Cehia, Ungaria, au pornit in competitia globalizarii economice si a integrarii europene de la un nivel mai ridicat de dotare tehnologica, ceea ce le-a asigurat un potential concurential superior si o atractivitate sporita pentru investitorii straini. Totodata, avand o datorie externa substantiala, tarile respective au prezentat interes pentru creditorii externi, care, pentru a nu-si periclita investitiile, le-au asigurat noi imprumuturi, precum si posibilitatea exercitarii unui management suportabil al serviciului datoriei respective, inclusiv prin acordarea unor facilitati de plata, constand in reduceri si reesalonari la plata datoriei.

In conditiile obligatiilor internationale privind liberalizarea comertului international, asumate in anii 1990-1991, Romania a ajuns, in 1996, la o datorie externa reprezentand 27,6% din PNB, nivel inferior tuturor celorlalte tari examinate. Important este ca, intre 1993-1996, datoria publica externa angajata a fost destinata intr-o proportie de peste 90% dezvoltarii si modernizarii agentilor economici cu capital de stat si privat, institutiilor publice, infrastructurilor si consolidarii rezervei valutare a statului.

In anii 1997-1998, data pana la care sunt disponibile informatiile statistice ale Bancii Mondiale in acest domeniu (si, in continuare, pana la sfarsitul anului 2000), Romania a urmat, practic, voit sau nevoit (acest aspect poate fi lamurit numai de catre guvernantii dintre 1997-2000), in domeniul relatiilor financiare internationale, modelul utilizat inainte de 1989, respectiv de reducere a datoriei publice externe, atat in termeni absoluti, cat si relativi.

Acest fenomen s-a produs in conditiile in care puterea de dreapta care a condus tara, a liberalizat in ritm rapid accesul importurilor pe piata interna, practicand, concomitent, politici financiar-monetare restrictive.

Desigur, cu asemenea optiuni de politica economica, era inevitabil ca economia reala nu sa se inscrie pe o panta de declin accentuat, ceea ce a generat si scaderea investitiilor straine, totul reflectandu-se negativ asupra nivelului de trai al populatiei si asupra conturarii unui orizont de timp previzibil privind integrarea in Uniunea Europeana.

Intre 1996-1998 Polonia si Ungaria si-au mentinut, practic, la aceleasi nivel datoria externa raportata la PNB, in Cehia acest indicator a crescut substantial, cu 10,5 puncte procentuale, iar in Bulgaria a scazut, este adevarat, dar de la 106,5% in 1996, la 83% in 1998 (fata de 25,3% in cazul Romaniei).

In concluzie, consideram, ca in conditiile unei datorii publice externe si ale unor investitii straine net inferioare comparativ cu alte tari foste socialiste candidate la integrarea in UE, este dificil de previzionat ritmul de imbunatatire a performantelor economice ale Romaniei raportat la criteriile de aderare si la realizarile altor state aflate in negocieri cu UE, care au beneficiat, insa, de un context extern si de premise initiale cu mult mai avantajoase fata de tara noastra.

Exista, in mod obiectiv, o relatie de interconditionare directa intre fluxurile externe (credite si investitii), ca o componenta a resurselor totale ale unei tari, si performantelor acesteia.

Consideram ca, in cazul Romaniei, competivitatea economiei noastre este cea data de resursele interne si externe pe care le-am utilizat si de care dispunem, deocamdata, dupa cum in situatia Cehiei, Poloniei sau Ungariei, performantele economice mai ridicate sunt, de asemenea, strans corelate cu volumul sensibil mai substantial de resurse externe (care, utilizate pentru dezvoltare, potenteaza dimensiunilor resurselor interne) de care au beneficiat si beneficiaza aceste tari din partea comunitatii internationale.

In conditiile lipsei unor credite externe substantiale, dezvoltarea si modernizarea tarii se puteau realiza cu aportul investitiilor straine directe.

Se constata ca volumul investitiilor straine din perioada 1997-2000 a insumat numai 1457 milioane dolari, ceea ce reprezinta cu 37% mai putin (-857 milioane dolari) comparativ cu investitiile straine realizate in intervalul 1993-1996.

Evolutia nefavorabila din ultimii patru ani, atat a accesului la credite externe, cat si a investitiilor straine directe, concomitent cu liberalizarea rapida in aceasta perioada a comertului exterior, explica degradarea accentuata a economiei romanesti si scaderea substantiala a standardului de viata al populatiei in intervalul de timp respectiv.

Regretabil este faptul ca, desi a afisat o presupusa credibilitate externa mai ridicata decat a puterii de pana in 1996, coalitia politica care promitea in toamna anului 1996 intrari de capital (investitii straine si credite externe) in suma de 60 miliarde dolari, in urmatorii patru ani, si-a desfasurat mandatul de guvernare in privinta politicii de finantare externa dupa principii relativ apropiate de cele practicate intre 1982-1989, respectiv de reducere a datoriei externe.

Daca in acea perioada se incerca, in mod cvasi-utopic, si fara sorti de izbanda, asa cum a dovedit realitatea, dezvoltarea economico-sociala multilaterala bazata numai pe resurse proprii, putem aprecia ca, in schimb, intre 1997-2000, s-a incercat si, din nefericire pentru populatie, "s-a reusit" regresul economico-social al tarii, bazat pe "fortele proprii" ale dreptei politice romanesti ("prin noi insine", cum suna sloganul unuia din partidele aflate la guvernare in acea perioada).

5.2.3      Evolutii in Europa Centrala si de Est

Experienta ultimului deceniu, in mod deosebit in tarile cu probleme serioase in domeniul datroiilor externe, a aratat ca dezechilibrele macroeconomice si microeconomice sunt mult mai legate intre ele decat s-a recunoscut anterior, si ca politicile de eliminare a lor trebuie sa fie corelate. Alt mod de abordare a acestei probleme este acela ca pentru multe tari o mai eficienta functionare a economiei si o rata mai inalta a cresterii PIB constituie unica modalitate de imbunatatire pe termen lung a situatiei datoriilor si a balantei de plati, fara a fi necesara intreprinderea de masuri drastice de management care, din punct de vedere politic si social, pot fi greu de suportat. Pentru imbunatatirea performantelor in cresterea PIB se impun frecvent schimbari in politicile economice de perspectiva.

Echilibrarea contului curent al balantei de plati este probabil cea mai importanta si mai controversata masura de stabilizare macroeconomica in conditiile tranzitiei. Pe de o parte, deficitul contului curent constituie o reflectare a impactului evolutiei intrarii de resurse in tara asupra dezvoltarii economiei. Pe de alta parte, un deficit al contului curent poate atrage atentia asupra unui dezechilibru periculos si greu de sustinut, generat atat de nivelul economisirilor si investitiilor interne cat si de acumularea de datorii greu de onorat. Aceasta dihotomie isi materializeaza aspectul controversat in conturarea dificila a distinctiei intre deficitul contului curent ca efect al cresterii induse de fluxurile de capital sau ca rezultat in acumularea de datorii ce nu pot fi returnate.

Cele mai multe economii in tranzitie au experimentat situatii economice in conditii de deficit ridicat al contului curent in perioada prabusirii sistemului economic planificat. Aceste deficite au rezultat din declinul productiei si au fost generos finantate de organizatiile internationale de asistenta economica. O data cu inceputul procesului de tranzitie la economia de piata, in cele mai multe tari deficitele s-au redus temporar pentru ca ulterior sa cunoasca o amploare neasteptata. Schimbarile structurale realizate ulterior au condus la deficite care au fost adesea acceptate fara a se manifesta, cum ar fi trebuit, un interes deosebit in elaborarea de proiecte privind imbunatatirea investitiilor, a cresterii economice si a atragerii influxurilor de capital, pentru a le contrabalansa. In orice caz, mai recent, adancirea deficitelor conturilor curente a devenit un semnal serios, trezind preocupari in schimbarea tratamentului acestei probleme ca o problema comuna", conferindu-se astfel prioritate intrebarii daca acest deficit este sau nu sustenabil. Intr-adevar, evolutiile inregistrate de Cehia in mai si iunie 1997 arata ca sustinerea deficitului nu vine de la sine.

Ierarhizarea tarilor din Europa Centrala si de Est in functie de posibilitatea de sustinere a deficitului contului curent incepe cu tarile deja afectate de criza, Bulgaria si Cehia. Tarile in care s-au inregistrat unele semnale ale politicii economice in evolutia deficitului contului curent sunt: Croatia, Estonia, Lituania, Slovenia, Ucraina, Romania. Acestea au avut dezechilibre relativ mici in aceasta privinta, dar serioase probleme structurale ce pot, totusi, precipita o criza externa.

Exista, in concluzie, patru aspecte semnificative referitoare la dezechilibrarea contului curent

In cele mai multe dintre tarile examinate deficitele contului curent sunt mari si in continua crestere. Totusi, nu exista o regula simpla pentru determinarea nivelului prea ridicat al deficitului, dar, de obicei, cand acesta depaseste 5% din PIB, poate constitui un semnal de alarma. Dintre tarile central si est-europene care au trecut acest prag in 1995 au facut parte Albania, Croatia, Estonia, Ungaria, Lituania, Moldova si Romania , iar in 1996 Slovacia si Slovenia. In 1996 numai Ungaria a reusit sa iasa de pe aceasta lista.

Deficitul contului curent reflecta, in economia reala, diferenta dintre investitiile brute si economisirile interne. Rezultarea unui deficit dintr-un nivel inalt al investitiilor poate fi sustinut in cazul in care acestea sunt direct legate de formarea capitalului si cresterea economica. Un deficit rezultat dintr-un nivel scazut al economisirilor interne(prin explodarea consumului sau un deficit ridicat in sectorul public) este mult mai problematic. Chiar in perioadele in care s-au inregistrat cresteri in economiile in tranzitie, ratele de economisire au ramas sub nivelul ratelor investitiilor, intocmai cum era de asteptat, iar cresterea veniturilor a condus la o crestere a consumului. Ratele economisirilor interne au fost frecvent sub 20% din PIB in Bulgaria, Ungaria, Lituania si Polonia. In plus, deficitele guvernamentale mari contribuie la agravarea problemei in toate tarile examinate, mai putin Estonia, Croatia si Cehia.

Influxurile de capital si alegerea regimurilor cursurilor de schimb au condus la aprecierea monedelor in cele mai multe tari, fapt ce a determinat o reducere semnificativa a competitivitatii, si, in final, au cauzat deficite ale contului curent. Comparand experientele avute de Cehia, Ungaria si Polonia se poate clarifica partial aceasta problema. Regimul cursului de schimb fix a fost aplicat mai cu strictete in Cehia decat in Ungaria. Efectul s-a materializat, in 1995-1996, intr-un nivel al inflatiei de circa 10% in Cehia, putin peste 20% in Polonia si aproximativ 20% in Ungaria. Oricum, tara care a aplicat consecvent cursul fix(Cehia) a avut deja cea mai mare apreciere a cursului de schimb si totodata a cunoscut o agravare serioasa a contului curent. Dimpotriva, Ungaria care nu a aplicat atat de strict politica cursului de schimb fix, a inregistrat recent o imbunatatire a deficitului contului curent.

Sistemele financiar-bancare slabe inhiba abilitatea de a sustine deficitele de cont curent din mai multe motive primul, un sistem bancar slab descurajeaza ratele de economisire pe plan intern al doilea, un sistem financiar slab si nedezvoltat este inapt in orientarea eficienta a influxurilor de capital si a economisirilor catre investitii al treilea motiv este generarea crizei cursului de schimb de catre criza sistemului bancar.

Urmarind aceasta analiza, intrebarea care se pune este de ce crizele cursului de schimb si ale balantei de plati nu s-au perpetuat inca peste tot in regiune. Exista anumiti factori de echilibru care au fost utili in sustinerea deficitelor conturilor curente in economiile in tranzitie.

In timp ce contul curent al balantei de plati a inceput sa se deterioreze, au existat cresteri mari ale influxurilor de capital care, de cele mai multe ori, au depasit deficitul contului curent. Ca efect, in numai trei ani (1993-1995), rezervele internationale in economiile in tranzitie au crescut la mai mult de 50 miliarde dolari SUA, producand astfel o protectie impotriva crizei balantei de plati. Datele corespunzatoare anilor 1996 si 1997 indica faptul ca rezervele nu au mai crescut foarte mult.

Investitiile de portofoliu pe termen scurt, asa-numitii bani fierbinti" sunt relativ mici in economiile in tranzitie examinate. In perioada 1993-1995, influxurile cumulate de investitii de portofoliu (inclusiv erorile si emisiunile din balanta de plati, ca influxuri pe termen scurt) au depasit 1 miliard dolari SUA in Croatia, Ungaria, Cehia, Polonia si Slovacia. Aceste influxuri sunt mai mult decat compensate de cresterile mari ale rezervelor internationale in cazul Cehiei si Poloniei.

Dintre toate formele influxurilor de capital, investitiile straine directe (ISD) sunt cele mai stabile si se asociaza cel mai bine sustenabilitatii contului curent. In ultimii ani ai tranzitiei, fluxurile de ISD au fost destul de reduse si concentrate intr-un numar mic de tari (in special Ungaria care in perioada 1992-1996 a cumulat 11,2 miliarde dolari SUA; Cehia si Polonia). Mai recent, ISD au inceput sa creasca si in alte tari. Urmarind perioada 1992-1996, influxurile cumulate de ISD au reprezentat o parte semnificativa in finantarea contului curent in toate tarile cu exceptia Bulgariei, Lituaniei, Romaniei si Ucrainei.

Evaluarea dezechilibrelor conturilor curente in economiile in tranzitie sunt dificil de interpretat. Totusi, situatiile precare in cele mai multe dintre aceste tari afecteaza, la ora actuala, importanta evaluarii investitiilor si economisirilor, fluxurile de capital si cursul de schimb real. Se poate argumenta ca urmarirea continua si comparativa a experientelor este necesara in depistarea separata a efectelor ajustarilor structurale si ale nealinierii cursului de schimb.

Analiza evolutiei indicatorilor de datorie externa reflecta, pentru fiecare tara, trendul urmat de intreaga economie, gradul de reforma a acesteia.

Astfel, pentru tarile in care ritmul schimbarilor structruale este in general mai lent, capacitatea de acoperire a datoriei din incasarile din exporturi este minima, depasind cu mult limitele critice (Albania - 266% in 1997, Bulgaria - 157% in 1997). In statele cu o dinamica net superioara a reformei, capacitatea de acoperire a crescut continuu. In cazul Ungariei si al Poloniei, tarile care au pornit schimbarile si cu handicapul unui sold ridicat al datoriei(Polonia, 1990 - 48,5 miliarde dolari SUA; Ungaria, 1990 - 21,3 miliarde dolari SUA), reforma rapida s-a materializat intr-o crestere sustinuta si sanatoasa a exporturilor.

Spre deosebire de tarile Americii Latine, care au demarat programe de reforma la inceputul anilor '90, impovarate de nivele foarte ridicate ale gradului de indatorare externa (DE PIB gravitand in jurul pragului critic de 100% in cazul Argentinei si al statului Chile), situatia acestui indicator in Europa Centrala si de Est, cu exceptia Bulgariei (98% in 1997), nu atinge limite ingrijoratoare.

5.2.4      Concluzii

Care ar putea fi invatamintele pe care le putem trage din situatia actuala a economiei romanesti si in special a situatiei indatorarii sale externe

Nu exista resurse suficient de mari sa compenseze politici suboptimale urmate prea multa vreme. Dimpotriva chiar, erorile de politica economica tind sa formeze cercuri vicioase, ce risca sa degenereze in crize deschise de amploare. Lentoarea schimbarilor structurale a fost compensata temporar cu ajutorul deficitului extern. Desigur, deficitul extern poate castiga ceva timp, dar acesta nu trebuie irosit prin amanarea reformelor, ci utilizat doar pentru a le indulci impactul initial. Aceasta lectie a fost inteleasa relativ tarziu de autoritatile romane - dupa acumularea unor datorii externe relativ insemnate si doar dupa ce s-a dovedit ca, in locul reformei fara durere" gradualismul excesiv a oferit doar "durere fara reforma".

Mentinerea vechilor structuri in economie este costisitoare si fara orizont. Schimbarea lor si alinierea, in timp, la standardele europene este desigur sustenabila pe termen lung, dar si mai costisitoare pe termen scurt. Infuzii masive de capital sunt necesare pentru a depasi mostenirea unui regim ce a esuat in toate modurile posibile, in toate obiectivele declarate.

Resursele nu pot insa proveni in principal din surse guvernamentale si, in nici un caz, nu trebuie alocate prin mecanisme administrative. Autoritatile nu ar trebui decat sa adopte regulile jocului in scopul eliminarii distorsiunilor dramatice induse de vechea organizare a economiei. Nu este putin lucru si in toate tarile procesul pare sa dureze mai mult decat fusese anticipat de optimisti prin 1990. Daca insa directia este semnalizata fara ambiguitati, rezultatele apar, in cele din urma.

Romania s-a dezmeticit mai greu decat alte tari, surprinsa de prabusirea peste noapte a vechiului regim. Evaluarea prioritatilor nu a fost intotdeauna foarte exacta - iar ca urmare capitalul strain a cam ocolit, destui ani, economia romaneasca, contribuind astfel la inchiderea cercului vicios resurse putine - politici suboptimale - resurse si mai putine. In ultimul timp, totusi, lucrurile par sa se indrepte ceva mai clar pe directia urmata de tarile cu reforma avansata in prezent. Si fluxurile de capital par sa se fi ameliorat, astfel incat este de asteptat sa se produca si intrarea intr-un cerc virtuos, opusul celui in care ne-am aflat, ani la rand.

Bibliografie

1.     "Cartea Alba a Preluarii Guvernarii in luna decembrie 2000",Bucuresti aprilie 2001,

tiparit la R.A. Monitorul Oficial

2. Finante Publice" , Ed. a II -a , Editura Didactica si Pedagogica - Bucuresti 2000, coordonator Iulian Vacarel

3." FMI-ul", Patrick Lenain, Editura C.N.I. Coresi SA , Bucuresti, 2000

4."Datoria externa a tarilor in curs de dezvoltare", Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977,Dijmarescu, E., Ghibutiu, A.,Isarescu, M.C.,

5. "Relatiile financiar-valutare internationale", Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978 ,Kiritescu, Costin C.

6. "Evolutia datoriei publice externe a Romaniei 1990-1999" document intern al Partidului Democratiei Sociale din Romania

*** Buletine trimestriale nr.1-4/1997-2000, Banca Nationala a Romaniei

*** Buletine lunare nr.1-12/1998-2000, Banca Nationala a Romaniei

*** Legea privind datoria publica nr.91/1993, Monitorul Oficial al Romaniei nr.3, 1994

*** Rapoartele anuale ale Bancii Nationale a Romaniei, 1991-2000

*** Rapoartele anuale privind balanta de plati si pozitia investitionala a Romaniei, Banca Nationala a Romaniei, 1992-2000