Elemente de management public

Elemente de management public

Societatea, ca mod de organizare al existentei desemneaza intregul camp de actiune umana: sistemul social, sistemul cultural, mediul fizic, etc.

Alcatuita dintr-un sistem normativ de ordine, din status-uri, drepturi si obligatii apartinand membrilor, pentru a putea supravietui si dezvolta, comunitatea umana trebuie sa mentina integritatea unei orientari culturale intelese si respectate de catre membrii sai, ca baza pentru identitatea sociala. Realizarea unei ordini normative solicita existenta unui conformism, cu asteptari comportamentale stabilite prin norme si valori, dar si a unui mecanism de constrangere, legat de necesitatea interpretarii autoritare a obligatiilor institutionalizate.

Pentru toate acestea, statul infiinteaza servicii publice, de mentinere a ordinii, de educatie, de aparare nationala, administrarea domeniului public.

Astfel, nevoile colective reclama existenta unor institutii publice capabile sa satisfaca trebuintele cetatenilor, oferindu-le bunurile materiale sau serviciile de care au nevoie si pe care acestia nu si le pot procura prin mecanismul pietei.

Participarea autoritatilor publice la satisfacerea nevoilor colective este determinata de imposibilitatea sectorului privat de a oferi anumite bunuri si servicii, deoarece:

Nu este organizat sub raport tehnic, sa desfasoare astfel de activitati;

Nu poate stabili cu exactitate beneficiarii acestora pentru a le solicita plata pretului datorat;

Desi este capabil sa produca anumite bunuri si servicii, nu-si asuma o asemenea sarcina, din cauza incapacitatii beneficiarilor de a suporta costul acestora.

Unii economisti contemporani considera ca o economie moderna este un sistem mixt in care fortele sectoarelor public si privat interactioneaza intr-o maniera integrata iar sistemul economic "nu este nici public, nici privat, ci un mix al celor doua". Sectorul privat se bazeaza pe sectorul public pentru furnizarea infrastructurii si sistemului juridic, fara de care pietele n-ar putea functiona. Sectorul public se bazeaza pe cel privat pentru furnizarea de bunuri si servicii si pentru veniturile obtinute din taxe si impozite. Permanenta interactiune dintre cele doua sectoare ne obliga sa le vedem altfel decat separate si antagonice.

Functiile sectorului public sunt foarte variate ele incluzand: furnizarea de bunuri si servicii diversificate, de la drumuri la spitale, perceperea impozitelor, redistribuirea veniturilor intre grupurile sociale, relatiile externe cu celelalte tari, implementarea de legi si alte reglementari.

Desi isi doresc din ce in ce mai multe servicii publice si de o calitate cat mai ridicata, cetatenii considera ca sectorul public este un parazit al sectorului privat. In loc sa fie vazut drept un instrument in slujba poporului, sectorul public este privit cu suspiciune, atat datorita puterii acestuia, cat si datorita ineficientei, birocratiei si, in cazul tarii noastre, coruptiei existente in cadrul acestuia.

In acest context se pune problema: este necesar sectorul public? Multe voci s-au ridicat pentru a afirma ca ar trebui ca mecanismul pietei sa furnizeze tot ceea ce are nevoie societatea, nemaifiind astfel nevoie de stat. Insa, piata esueaza, acesta fiind conceptul modern al necesitatii sectorului public. Nu ar fi nevoie de un sector public, daca toate problemele economice ar putea fi rezolvate prin tranzactiile de pe piata sau de catre sectorul privat. Astfel, cand piata sufera un esec, se justifica interventia guvernului, aplicarea politicii sale ducand la imbunatatiri.

Sectorul public este rezultatul procesului decizional politic, la nivelul colectivitatii publice si nu este rezultatul unui proces decizional de piata. Guvernele se bazeaza pe puterea lor coercitiva, in timp ce pietele presupun relatii voluntare din partea participantilor.

Administratie publica, management public, politici publice si finante publice sunt termeni care se refera cu totii la studierea sectorului public. In esenta, acestia se refera la acelasi lucru: cum sunt organizate administrativ diferitele componente ale guvernarii, cum proceseaza acestea informatiile si cum produc politici, legi sau bunuri publice. Este necesar, insa, sa precizam care sunt distinctiile dintre acesti termeni si ariile de analiza la care se refera.

In ceea ce priveste distinctia dintre management public si administratie publica, aceasta este mai dificil de realizat. Rosenbloom (1986) considera ca administratia publica reprezinta utilizarea proceselor si teoriilor manageriale, politice si legislative pentru indeplinirea mandatelor legislative, executive si judiciare, precum si pentru asigurarea functiilor de reglementare si furnizare de servicii societatii.

Aceasta este o definitie atotcuprinzatoare, care include in administratia publica toate aspectele referitoare la sectorul public. Ott, Hyde si Shafritz (1991) vad managementul public ca o ramura a administratiei publice, acea ramura care "revizuieste arta si stiinta metodologiilor aplicate pentru crearea si restructurarea programelor administrative publice, planificarea politicilor publice, alocarea resurselor prin sistemul bugetar, managementul financiar, managementul resurselor umane si evaluarea si auditarea programelor".

Alti autori considera ca managementul public si administratia publica sunt doua domenii diferite ce trebuie studiate diferit. Managementul public este considerat a fi un termen mai nou si mai putin asociat cu birocratia decat vechiul termen de administratie publica. Astfel, se considera ca administratia publica se ocupa cu studiul intern al structurilor guvernamentale, in timp ce managementul public este mai interesat de interactiunea acestor structuri cu mediul extern.

Managementul public reprezinta ansamblul proceselor si relatiilor de management, bine structurate, existente intre componente ale sistemului administrativ, prin care, in regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile/procesele de actiune, si/sau se planifica, organizeaza, coordoneaza, gestioneaza si controleaza activitatile implicate in realizarea serviciilor care satisfac interesul public.

Astfel, managementul public vizeaza studierea proceselor si relatiilor de management, se bazeaza pe principii si legitati, este determinat si determina: valori economice, politice, sociale, culturale, urmareste satisfacerea interesului public, sporeste nivelul de performanta in organizarea si functionarea institutiilor publice.

Principiile managementului public

1. Principiul conducerii unitare - stabileste subordonarea ierarhica, incepand cu Parlamentul Romaniei, ca institutie suprema si continuand cu celelalte institutii ale administratiei publice centrale si locale. Prin aplicarea acestui principiu se asigura o viziune de ansamblu asupra obiectivelor de realizat precum si o mai buna cunoastere a proceselor si activitatilor.
2. Principiul conducerii autonome - urmareste adaptarea sistemului la conditiile de timp si loc ceea ce presupune cunoasterea exacta a situatiei si evenimentelor, identificarea elementelor cheie si gasirea solutiilor de catre functionarii publici.
3. Principiul adaptarii (al flexibilitatii) - vizeaza adaptarea rapida a institutiilor publice la schimbarile care au loc in mediul economico-social, punandu-se accent si pe capacitatea de adaptare a functionarilor publici, pe flexibilitatea acestora in gandire si actiune.
4. Principiul ierarhiei si ordinii - disciplina administratiei este realizata ca urmare a subordonarii institutiilor administratiei unele fata de altele, permitand totodata comunicarea pe verticala si orizontala, repartizarea exacta a sarcinilor si supravegherea executarii lor.
5. Principiul restructurarii - necesitatea restructurarii decurge din evitarea supradimensionarii, sau dimpotriva a subdimensionarii activitatilor realizate, din necesitatea imbunatatirii calitatii serviciilor publice oferite, a cresterii eficientei managementului public, a optimizarii structurilor din aparatul administrativ, a crearii unui aparat administrativ eficient.
6. Principiul legalitatii - administratia actioneaza intr-un cadru legal, dupa anumite proceduri clar stabilite.