|
|
|
Inceputul perioadei secolelor III-VII este caracterizat de o racire a climei si un avans al ghetarilor catre sud, ceea ce a condus la modificari ale vegetatiei. In regiunile nordice, cultura griului se retrage in fata padurilor, a ierburilor si a mlastinilor. Vechiul raport intre terenul cultivat (ager) si spatiul natural (saltus) se modifica in defavoarea primului.
Peisajul perioadei de trecere de la antichitate la evul mediu este marcat de prezenta dominatoare a padurilor, care ocupa o mare parte a suprafetei Europei. Nu este vorba insa de paduri impenetrabile, ci strapunse de drumuri, de luminisuri in care s-au instalat sate, si traversate de cei ce le folosesc la maximum (pentru lemn, vinat, ingrasarea porcilor cu ghinda, etc.). Daca in unele regiuni vechile asezari romane au fost abandonate si invadate de padure sau de spatiul necultivat, in altele au fost reocupate zone de locuire mai veche, oferind posibilitati mai bune de adapost.
In orice societate exista o relatie intre numarul de oameni si resursele de hrana care le stau la dispozitie, si modificarea unuia din termeni aduce dupa sine schimbarea celuilalt. In functie de nivelul tehnologic pe care l-a atins societatea, o anumita regiune poate hrani un anumit numar de oameni. Daca numarul acestora creste fara sa se modifice si tehnologiile care sa permita sporirea productiei, apare pericolul ruperii acestui echilibru agro-demografic.
Societatea medievala era caracterizata de un regim demografic prin care, in anumite perioade, se putea ajunge la o crestere a populatiei mai rapida decit cea a resurselor. Natalitatea era foarte ridicata, ajungind uneori la 40 de nou-nascuti la mia de locuitori, datorita casatoriei timpurii a fetelor (uneori chiar de la virsta de 12 ani), care conduce la o perioada indelungata de fertilitate feminina, si a absentei practicilor contraceptive (necunoscute sau interzise de biserica). Ce-i drept, exista si o mortalitate infantila foarte ridicata, uneori un copil din trei, si de asemenea o mortalitate generala cu cote destul de mari. Femeile mureau deseori la nastere, epidemiile, foametea, razboaiele loveau de asemenea pe scara larga, astfel ca speranta de viata era foarte scazuta, oamenii de peste 40 de ani fiind considerati deja batrini. Totusi, exista posibilitatea unei cresteri a populatiei careia resursele sa nu-i mai fie suficiente, astfel ca atunci puteau interveni factori de corectie negativa: foamete, epidemii, razboaie, care limitau din nou numarul oamenilor. Se cautau insa si solutii, ca de exemplu deplasarea populatiei dintr-o zona relativ suprapopulata in alta care oferea conditii mai bune de viata, ceea ce se intimpla in evul mediu prin colonizarea rurala.
3. Aspecte demografice in perioada trecerii de la antichitate la evul mediu
Europa intrase din secolul al III-lea intr-o lunga perioada de regres demografic, sfirsita se pare in linii mari prin sec. al VII-lea. Pare probabil ca de la circa 50 de milioane de locuitori care existau in Europa (in principal in Imperiul roman) prin sec. al II-lea, pe la anul 500 sa se ajunga de-abia la vreo 30 de milioane. Razboaiele, violentele si insecuritatea care au intovarasit mai intii criza secolului al III-lea si apoi migratiile, foametea si epidemiile, dintre care trebuie sa amintim ciuma aparuta in Europa la mijlocul secolului al VI-lea si ramasa multa vreme endemica, alaturi de noile comportamente morale si sociale inspirate de crestinism (celibatul si refuzul procreerii) au contribuit la scaderea populatiei.
In Imperiu, se constata pe scara larga parasirea ogoarelor de catre populatia romana, astfel ca asezarea barbarilor a putut sa para o solutie. Dar cele mai optimiste aprecieri nu ingaduie sa se estimeze la mai mult de un milion, adica circa 3-4% din populatia Imperiului numarul acestora. Si oricum, la scara Europei nu era vorba de o crestere a populatiei ci de redistribuirea ei spatiala.
Aceste realitati demografice, definite prin greutatea gasirii echilibrului intre oameni si resurse se constata pina tirziu, in unele regiuni chiar pina in epoca moderna. Europa ramine multa vreme un continent al omului rar, ceea ce face ca masura bogatiei unei regiuni sa fie data nu de resursele ei naturale ci de numarul de locuitori care le puteau pune in valoare.
4. Transporturile
Dupa disparitia Imperiului roman, reteaua de drumuri romane a incetat treptat sa mai fie intretinuta, ceea ce a ingreunat destul de mult transporturile. Pe de alta parte, inainte de descoperirea sistemului actual de injugare a animalelor, cu tractiune pe piept, caii nu se puteau folosi decit pentru sarete cu doua roti, iar boii puteau trage care mari, cu patru roti (carruca), dar cu o viteza ce nu depasea 3 km/ora. Se constata deci o preferinta din ce in ce mai mare aratata cailor de apa, care permiteau transportul mai rapid si in conditii mai bune a marfurilor de volum mare (cereale, lemn, vin, ulei, sare, etc.
Se naviga pe Mediterana, ramasa inca in prima parte a perioadei, pina la venirea arabilor, principala intretaiere de drumuri comerciale. Incepe insa sa se navigheze din ce in ce mai mult si in Marea Nordului sau a Minecii, in expeditii uneori cu scop de jaf sau de colonizare (cazul anglo-saxonilor) dar care pot avea si aspect comercial. Exista de asemenea o navigatie fluviala sustinuta, care asigura legaturi intre zonele unei Europe care nu au fost reduse la o totala autarhie, asa cum s-a crezut uneori.
5. Economia rurala
Disparitia politica a Imperiului roman nu a dus si la cea a structurilor de exploatare agricola caracteristice acestuia. Se mentin marile latifundii, numite in documente villa, si de asemenea supravietuieste proprietatea mica si mijlocie, in ferme izolate sau in aglomerari rurale de tip vici.
Ca urmare a tulburarilor aduse de marile migratii, unele villae au fost abandonate, mai ales in zone nordice precum Britania, Belgia sau Picardia. In alte cazuri insa, ele puteau oferi protectie si locuitorilor din imprejurimi, datorita fortificarii lor cu ziduri sau valuri de pamint, si astfel, la capatul unei evolutii destul de indelungate, se puteau transforma in mici catune, la originea unora dintre satele medievale.
La geneza satelor medievale au contribuit si barbarii, care in locurile lor de origine traiau in aglomerari rurale, si care transplanteaza aceste structuri si in zonele in care se aseaza. Un alt element care a contribuit la fixarea populatiei rurale a fost parohia, unitate administrativa religioasa, avind in centru biserica si cimitirul comunitatii.
Indiferent de originea lor, in aceste sate locuintele erau in general de lemn, in partea nordica reunind sub acelasi acoperis oameni si animale. Foarte adesea erau alcatuite dintr-o singura incapere destinata tuturor membrilor familiei, conceptia actuala despre intimitate fiind total straina oamenilor acelor secole.
In ceea ce priveste exploatarea pamintului, exista mai multe situatii. Marele latifundium antic, cultivat de sclavi supravegheati de vatafi supravietuieste in Occident pina prin secolul al VII-lea. Numarul de sclavi de pe un astfel de domeniu este insa in continua scadere, pe de o parte datorita diminuarii surselor de aprovizionare cu acest tip de forta de munca, si pe de alta unei treptate interpretari a eliberarii sclavilor ca o fapta pioasa, chiar daca biserica nu renunta pina tirziu la detinerea de sclavi pe domeniile proprii. Un alt fenomen care a contribuit la renuntarea la sclavia clasica a fost inzestrarea fostilor sclavi cu o gospodarie proprie, cu obligatia de a plati o serie de redevente proprietarului. Situatia acestor servi casati se confunda in timp cu cea a colonilor, folositi si ei pe scara mare in exploatarea pamintului.
Baza alimentatiei era asigurata de cereale, la care se adauga legumele (ceapa, usturoi, varza, napi, mazare), mult mai putine decit cele cu care sintem obisnuiti astazi, care in mare parte au fost aduse mult mai tirziu din America. Arborii fructiferi sint de asemenea putini, multi intilniti inca in stare naturala, si de-abia din secolul al VIII-lea in documente apar mai frecvent mentionati merii, perii, prunii. In zona mediteraneeana continua sa existe bineinteles citricele si maslinii, asa cum si castanul comestibil ofera un supliment alimentar de luat in considerare. Dintre animale, importante sint cornutele mari, folosite si la tractiune, pentru lucrul cimpului, dar si in alimentatie. Se cresc de asemenea ovine, caprine, mai ales in zona meridionala, unde este bine documentata transhumanta. Porcii, atit de apreciati de germanici, se raspindesc pretutindeni, contribuind la schimbarea unor obiceiuri alimentare, ca de exemplu folosirea pentru gatit a grasimilor animale intr-o proportie mult mai mare decit in lumea greco-romana care folosea in principal uleiul de masline. Se extinde spre nord si cultura vitei de vie, poate si in legatura cu crestinismul care da o utilizare rituala vinului. Continua insa sa se foloseasca si bauturile specifice lumii germanice, berea si hidromelul, ca si diferite tipuri de cidru din fructe.
Cultura cerealelor se facea la inceput in sistemul rotatiei bienale: dupa ce era cultivat un an, pamintul era lasat in anul urmator pirloaga, ingrasat astfel in mod natural de animalele lasate sa pasca acolo. Cu toate acestea, in lipsa unei folosiri sistematice a ingrasamintelor, pamintul mai sarac se putea epuiza in citiva ani, astfel ca uneori era nevoie de punerea in cultura a altor parcele, eventual prin defrisare, ceea ce explica de ce uneori asezarile din prima parte a perioadei la care ne referim par uneori lipsite de stabilitate.
Randamentele sint foarte slabe: se recolteaza de trei-patru ori mai mult decit saminta folosita, iar in anii mai slabi si mai putin, ceea ce explica de ce putem vorbi de o lume aflata in permanenta sub amenintarea foametei, mai ales ca am vazut ca nu se poate apela in compensatie la prea multe legume sau fructe. Productiile mici sint datorate in mare parte si tehnicii rudimentare: paminturile usoare, mediteraneene, sint lucrate cu plugul de lemn de tip roman, aratrum, care putea avea uneori brazdarul de fier si care nu facea altceva decit sa zgirie destul de superficial solul. Incepind din regiunile nordice, cu paminturi mai dificil de lucrat, se difuzeaza plugul greu, probabil de origine germanica (Pflug). Acesta avea brazdar de fier si putea sa si intoarca brazda, permitind o mai buna aerisire a pamintului. Pentru a fi tras era insa nevoie de pina la trei perechi de boi, si intrucit se intorcea cu greutate, se preferau brazdele foarte lungi. De aceea, forma parcelelor exploatate era rectangulara, cu lungimea mult mai mare decit latimea.
Pentru macinarea cerealelor se folosesc risnite de mina si inca rar morile de apa, cunoscute din epoca romana, dar raspindite mult mai tirziu, pentru ca presupun investitii care nu sint la indemina oricui.
Fara sa fie vorba de o intoarcere totala la economia naturala, schimburile comerciale diminueaza treptat. Se mai mentin inca legaturile cu Imperiul de rasarit, intretinute mai ales de negustori orientali (sirieni, evrei). Se mai bate inca moneda de aur, ca in regatul franc, dar treptat-traptat circulatia monetara se reduce. De pe la mijlocul sec. al VII-lea apar in Occident monede noi, de argint, precum acele sceattas din lumea frizona si din insulele britanice. La ruralizarea societatii contribuie si decaderea oraselor, care inceteaza sa mai fie centre de productie si schimb, si isi conserva doar rolul politic si religios.
Constatam deci in regatele succesoare imperiului o treptata transformare a structurilor economice si sociale mostenite de la romani, care in timp capata o fizionomie medievala din ce in ce mai clara.
6. Aspecte sociale
Se constata o intrepatrundere intre vechea aristocratie romana si cea de origine germanica, prin inrudiri si prin preluarea reciproca a unor elemente de cultura. La inceputul perioadei, familiile senatoriale romane prefera carierele eclesiastice, in vreme ce nobilii germanici ofera regatelor cadrele militare, dar apoi nivelarea sociala este din ce in ce mai clara. Onomastica ofera dovezi ale simbiozei, intrucit si unii si altii poarta ori nume germanice, ori romane si crestine, indiferent de originea lor etnica.
O aceeasi intrepatrundere intre categorii sociale cu origini diferite se constata la nivelul paturilor de jos ale populatiei. Exista o patura intermediara de oameni liberi, de origine germanica sau romana, cu tendinta insa de reducere numerica, datorita insecuritatii care ii face pe tot mai multi sa caute protectia celor puternici, renuntind astfel treptat la libertatea personala initiala.
Se constituie o taranime dependenta, din ce in ce mai numeroasa, in care distingem, alaturi de cei care pe diferite cai si-au pierdut libertatea, pe descendentii sclavilor inzestrati cu o bucata de pamint, ai colonilor, ai libertilor ramasi pe linga vechiul lor stapin sau ai litilor, categorie semi-libera intilnita in lumea germanica.
Clerul apare ca o stare deosebita a societatii, desi in aceasta perioada, recrutarea sa este mai degraba aristocratica.
