|
|
|
Contextul economic general
Necesitatea administrarii datoriei externe
In cadrul acestui capitol voi incerca sa prezint pe scurt experienta tarii noastre in ceea ce priveste datoria externa.In conditiile tranzitiei, analiza mediului economic in care evolueaza datoria externa este absolut necesara.Tranzitia economica si politica depinde de conditiile economice si socio-politice initiale, de dezvoltarile externe si de politicile guvernamentale. Conditiile initiale si dezvoltarile externe sunt in afara controlului tarii care infaptuieste reforma de tranzitie. Politicile sunt potential controlabile, desi continutul si gradul lor de control depind de realizarile socio-politice si economice.
Stabilizarea macroeconomica, satisfacerea cererii agregate din economie prin atingerea unui nivel adecvat al ofertei agregate, in conditiile in care aceasta nu poate fi asigurata din productia interna, revendica finantarea economiei din alte surse, asa cum sunt imprumuturile contractate pe pietele financiare externe. Aceste imprumuturi pot servi, de asemenea, la finantarea deficitelor temporare ale balantei de plati si pot oferi autoritatilor solutia evitarii luarii de masuri "draconice" care ar putea compromite programul de dezvoltare a tarii.
In cazul Romaniei se impune necesitatea organizarii activitatii de administrare a datoriei externe intr-un cadru eficient, sub incidenta unei strategii bine conturate de indatorare, integrata in programul de dezvoltare economico-sociala a tarii. Aceasta pentru ca imprumuturile externe nu contribuie la cresterea economica in conditiile in care sunt utilizate pentru finantarea activitatilor neproductive sau pentru contrabalansarea exporturilor excesive de capital;de fapt, in acest caz, imprumuturile respective ar putea chiar agrava presiunile ce se exercita asupra balantei de plati. In plus, chiar daca deficitul balantei de plati este generat de factori permanenti, finantarea indelungata a acestuia prin imprumut extern poate intarzia ajustarile necesare si poate agrava problemele fundamentale ale balantei de plati. Devine evident faptul ca o utilizare ineficienta a intrarilor de capital strain perpetueaza contractarea de imprumuturi si provoaca in final o criza a datoriei.
Gestionarea datoriei externe are repercursiuni in numeroase domenii ale politicii economice. In plus, politica valutara si comerciala, la fel ca si politicile monetara si bugetara influenteaza direct volumul imprumuturilor externe ce se impun a fi contractate. Este important ca factorii implicati in gestionarea datoriei sa stie care va fi evolutia asteptata a situatiei macroeconomice, iar factorii decizionali din politica economica sa aiba o idee foarte clara asupra volumului noului necesar de imprumut si a sumei totale de plati in contul serviciului datoriei externe. Existenta unui bun sistem de comunicatii intre autoritatile competente in domeniul gestionarii datoriei, al administrarii rezervelor, planificatorii si responsabilii politicii monetare si bugetare este esentiala pentru obtinerea unei gestiuni macroeconomice sanatoase.
Orice imprumut extern trebuie sa fie justificat pe plan economic, comercial si politic pentru valoarea sa intrinseca. Este, de asemenea, necesara urmarirea atenta a nivelului global al intrarilor de capital in contul datoriei. Ritmul in care o tara poate continua sa contracteze imprumuturi externe depinde de rata proprie de crestere economica si, mai ales, de cresterea exporturilor.
2 Cadrul institutional
Gestionarea datoriei externe in Romania este reglementata prin trei acte normative
Legea nr.91/1993 privind datoria publica, act care reglementeaza atributiile Ministerului Finantelor si ale Bancii Nationale a Romaniei cu privire la datoria publica directa si sau garantata
Legea nr.101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei
Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei nr.3/1997 privind efectuarea operatiunilor valutare, prin care se reglementeaza atributiile acesteia in domeniul datoriei comerciale negarantate.
Conform actelor normative mentionate, precum si in urma intelegerilor dintre Ministerul Finantelor si Banca Nationala a Romaniei, procesul de monitorizare a datoriei externe pe termen mediu si lung se desfasoara pe suportul informatic oferit de sistemul DMFAS - DEBT MANAGEMENT and FINANCIAL ANALYSIS SYSTEM - proiectat de UNCTAD. Implementarea acestui sistem in Romania, cu asistenta tehnica a UNCTAD, a debutat in anul 1994 si s-a incheiat in prima parte a anului 1998.
Responsabilitatile monitorizarii angajamentelor externe pe temen mediu si lung revin
Bancii Nationale pentru
Imprumuturile care fac obiectul datoriei externe private(comerciale negarantate);
Imprumuturile de natura datoriei publice directe, astfel
acordate de FMI si G24 in scopul echilibrarii balantei de plati externe
contractate direct de catre BNR, cu imputernicirea Parlamentului, de pe pietele internationale de capital, in scopul consolidarii rezervei valutare a statului.
2. Ministerului de Finante pentru
imprumuturile de natura datoriei publice directe, astfel
acordate de organisme financiare internationale pentru ajustarea structurala a economiei
contractate de la banci comerciale straine sau de pe pietele internationale de capital pentru finantarea deficitului bugetar sau a unor proiecte de investitii de importanta nationala
imprumuturile contractate de agentii economici sau institutii publice, cu garantia statului, astfel
acordate de organisme financiare internationale pentru finantarea unor proiecte de investitii specifice
contractate de la banci comerciale straine sau de pe pietele internationale de capital pentru finantarea unor proiecte de investitii publice sau private
contractate de la companii nebancare, pentru finantarea importurilor de materii prime, echipamente si tehnologie.
Prin atributiile care ii revin, in conformitate cu prevederile Statutului, Banca Nationala a Romaniei urmareste, pe baza agregata, fluxurile si stocurile generate de angajamente externe pe termen scurt, comerciale si financiare.
In domeniul datoriei externe directe si garantate de stat, conform prevederilor Legii datoriei publice, Parlamentul stabileste anual plafonul de indatorare externa.
3 Dezechilibrul structural al economiei romanesti
Radacinile a ceea ce se poate numi dezechilibrul structural al economiei romanesti coboara in timp pana la inceputul anilor '70, cand, folosind o argumentatie mai degraba ideologica decat strict economica, autoritatile romane au decis industrializarea in ritm sufocant. Romania a aderat la FMI si Banca Mondiala in 1972 si a lansat un supraambitios program de investitii, aproape in exclusivitate bazate pe tehnologie occidentala petrochimie, metalurgie, ciment, masini grele, dar si elicoptere, autoturisme, motoare electrice, avioane mediu curier. Din pacate aceasta dezvoltare a generat o dramatica dependenta de pietele externe, atat pentru materii prime, cat si pentru desfacerea unor produse prea putin sofisticate in al doilea rand, pentru ca eficienta economica reala a proiectelor a fost prea putin, daca a fost, luata in calcul in al treilea rand, balanta de plati externe a devenit mai mult decat vulnerabila la socuri externe, ca urmare a nivelului greu sustenabil al serviciului datoriei externe la apogeu, datoria externa a ajuns la circa 280% din exportul de bunuri si servicii in devize convertibile.
Dupa declansarea socului" datoriilor externe de la inceputul anilor '80, autoritatile romane au schimbat cu 180o orientarea politicii economice - inspre rambursarea in ritm fortat a datoriilor, prin generarea unor excedente dramatice in contul curent, concomitent cu mentinerea unei rate a acumularii cifrate la peste 30% din PIB. Cifrele reci par incredibile : in perioada 1983-1989 Romania a rambursat credite in valoare de 13,8 miliarde dolari si a platit dobanzi de 4,5 miliarde dolari, in conditiile in care exporturile in devize convertibile depaseau cu greu 5 miliarde dolari anual. In perioada 1983-1989, consumul final al populatiei a reprezentat numai 50-53% din PIB-ul fiecarui an.
Comprimarea brutala a importurilor a dus, printre altele, la uzura fizica si morala prematura a echipamentelor si tehnologiilor achizitionate un deceniu mai inainte si la intarzierea costisitoare a unor proiecte majore de investitii, cum ar fi centrala nuclearo-electrica, construita cu tehnologie canadiana. Primul reactor a putut intra in functiune abia in 1996, cu o intarziere de peste 5 ani fata de proiect.
Pe scurt, prabusirea comunismului in 1989 a gasit o Romanie fara datorii externe si cu rezerve valutare considerabile, dar cu economia vlaguita si grav dezechilibrata structural. Dupa mai bine de doua decenii cu rate ale acumularii de peste 30% din PIB, dupa ce s-a imprumutat pentru dezvoltare si a restituit intempestiv circa 15 miliarde dolari, Romania si-a incheiat experienta de economie planificata centralizat fara datorii, dar cu un PIB pe locuitor de numai 1.400 dolari, penultimul din Europa.
Cu acest trecut, constrangerea externa a parut autoritatilor romane post-comuniste cea mai slaba. Utilizarea PIB a suferit o dramatica rasturnare inca din 1990. Ponderea consumului a crescut an de an formarea bruta a capitalului fix a scazut mult acumularea masiva de stocuri, chiar in conditiile comprimarii productiei, arata continuarea inertiala a productiei in industrii fara piata de desfacere. Tendinta de crestere a ponderii consumului si de reducere a investitiilor n-a gasit corespondent decat intr-o prea mica masura in capacitatea industriilor de a-si adapta oferta la noua structura a cererii. Restructurarea economiei reale - oricum, un proces dificil si de durata - a fost mai lenta decat ar fi trebuit, in parte, pentru ca nivelul relativ scazut al constrangerii externe a permis, pentru un numar de ani, sustinerea unei structuri invechite a economiei prin deficite mari ale contului curent. In perioada 1990-2000, deficitul contului curent a oscilat intre 8,7% si 1,4% din PIB. Principala componenta a fost deficitul balantei comerciale, care a oscilat in preajma valorii de 2 miliarde dolari anual.
Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi s-a situat intre 124,3% si 62,8% - nivel cu totul nesustenabil intr-o tara in care fluxurile comerciale reprezinta circa 80% din totalul contului curent.
Pe de o parte, rasturnarea dramatica a fluxurilor externe produsa in 1990 da masura crizei de sistem generate de economia planificata centralizat. Pe de alta parte, dezagregarea cvasi-instantanee a pietelor de export traditionale" a reprezentat, ea singura, o lovitura puternica pentru economia romaneasca. Ce tara ar putea, azi, suporta fara probleme majore, socul injumatatirii exporturilor sale, intr-un singur an? Daca nu ar fi existat amortizorul finantarii externe, fara nici o indoiala ca impactul acestei evolutii ar fi fost devastator. Incepand din 1992 s-a produs treptat o revenire a exporturilor, ceea ce a facut ca semnificatia relativa a deficitului comercial sa scada, totusi, de la un an la altul.
Ponderea fluxurilor comerciale externe(exporturi importuri) in PIB a crescut semnificativ, de la nivelul scazut de 33,4% in 1991, la 54,1% in 1997 - ceea ce nu este foarte putin pentru o tara cu 23 milioane locuitori. Deschiderea economiei are multiple implicatii. Desigur, sectorul real are de castigat pe termen mediu si lung, intrucat isi poate valorifica mai bine avantajele comparative totodata, competitia externa constituie o forma de constrangere bugetara tare, de natura a disciplina producatorii interni. In plan financiar, se mareste capacitatea de indatorare, deci de atragere a economisirii externe pentru accelerarea cresterii interne. Sunt necesare, totusi, rezerve valutare mai mari, pentru siguranta fluxurilor externe in crestere. Pe ansamblu, deschiderea economiei are un incontestabil efect benefic.
Regimul valutar a servit, ani la rand, atenuarii efectelor dezechilibrelor structurale pe seama deficitului extern. Cursul monedei nationale a fost supraevaluat in mod sistematic pana in primavara anului 1994. Cursul dual, cu o componenta oficiala supraevaluata, nu a putut fi mentinut decat pana in toamna anului 1991. Si in continuare, insa, cursul oficial a fost fortat", nu intotdeauna prin mecanisme de piata, ceea ce a mentinut , de facto, segmentarea pietelor si functionarea activa a unei piete paralele pe care leul se tranzactiona cu un "premium" de 20-50% si chiar mai mult. In acest fel au fost subventionate netransparent importurile si, mai rau decat atat, au fost indepartati investitorii straini - adica exact cei ce puteau oferi o alternativa sustenabila pentru finantarea externa a deficitului curent si pentru restructurarea de fond a economiei.
Pentru Banca Centrala, care administreaza rezervele valutare ale statului, finantarea deficitului curent a fost, mai multi ani la rand, o problema aflata pe marginea prapastiei. Probabil, cel mai critic moment a fost in iarna 1991-1992: cu nevoi de import absolut vitale(graul, dupa o recolta dezamagitoare, si resursele energetice erau in fruntea prioritatilor), cu finantarea externa inghetata dupa mineriada" din septembrie 1991 si cu rezerve valutare aproape inexistente(lichiditatea in devize a coborat uneori la cateva zeci de mii de dolari), a fost un adevarat miracol ca a putut fi evitata incetarea platilor externe.
