|
|
|
Relatiile dintre Romania si Comunitatea Europeana dateaza din 1980, cand a fost semnat un Acord Comercial, ce a constituit prima relatie dintre Comunitatea Europeana si Europa de est, acord suspendat ulterior de Comunitate.
Dupa evenimentele din decembrie 1989 si dupa transformarile care au marcat orientarea tarii spre un regim politic democratic si spre realizarea unei economii de piata, un nou Acord de Comert si Cooperare a intrat in vigoare in mai 1991, menit sa elimine restrictiile la exportul produselor romanesti pe piata celor 345 milioane de consumatori, din occidentul Europei.
Din ianuarie 1991, Romania beneficiaza de programul PHARE, program de ajutor, menit sa ofere sprijin financiar si tehnic in domenii-cheie, permitand guvernelor beneficiare sa-si restructureze economiile, orientandu-le catre un sistem de piata. Ordinea prioritatilor pe domenii-cheie este urmatoarea: mediul inconjurator, pregatirea profesionala, energia, restructurarea, privatizarea proprietatii de stat, dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii si resursele umane.
In 1991 proiectele din cadrul programului PHARE au fost aprobate, in cazul Romaniei, pentru un buget de 100 milioane ECU, cu urmatoarele procente pe sectoare: 34 milioane ECU pentru agricultura, 9 milioane ECU - energie, infrastructura, sectorul financiar si 57 milioane ECU - educatie, sectorul social si altele.
In 1992 s-a alocat Romaniei in cadrul acestui amplu program o suma de 100 milioane ECU.
In ansamblul preocuparilor pentru realizarea unei cooperari benefice, Invatamantul Superior si pregatirea profesionala menite sa sprijine procesul de reforma in Europa centrala si de est, constituie una dintre prioritati. In acest scop a fost creat programul TEMPUS (Trans-European Mobility Programme for University Studies), ca parte integranta a programului PHARE, cu urmatoarele obiective precise: promovarea cooperarii dintre universitati si firme din Romania cu Comunitatile Europene, ridicarea nivelului de pregatire profesionala si schimburi de experienta, atat la nivelul corpului profesional universitar, cat si al studentilor.
Negocierile pe tema Acordurilor de Asociere, intre Comunitatile Europene si Romania au inceput in primavara anului 1992. La 27 octombrie 1993, Parlamentul European, intrunit la Strassbourg, a ratificat Acordul de Asociere a Romaniei la Comunitatea Europeana, iar la 4 noiembrie 1993, tricolorul Romaniei a urcat pe unul din catargele aflate in fata sediului Consiliului Europei de la Strassbourg, marcand primirea Romaniei ca membru cu drepturi depline in Consiliul Europei.
La 1 februarie 1995 a intrat in vigoare acordul de asociere a Romaniei la Uniunea Europeana.
Incepand cu aceasta data, integrarea Romaniei in Comunitatea Europeana dobandeste coordonate tot mai precise, evolutia in plan politic si economic avand caracteristicile unui proces orientat, coordonat si etapizat, in care ambii parteneri, Romania si respectiv, Uniunea Europeana se angajeaza la realizarea unor pasi concreti.
Programul - cadru de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, program ce va insoti cererea oficiala de aderare la Comunitatea Europeana, exprima din punct de vedere politic, vointa Romaniei de a se alinia intr-un timp cat mai scurt standardelor si cerintelor Uniunii Europene constituind pe plan intern, baza conceptuala si programatica de accelerare a reformei, de orientare a tranzitiei.
In cadrul celor doua sfere de activitate, cu implicatii pe termen lung pentru economia romaneasca: a) folosirea cat mai productiva a Acordului de Asociere la Uniunea Europeana in vigoare si b) pregatirea unei strategii privind posibila aderare la Uniunea Europeana, va fi necesara elaborarea de variante vizand implementarea asocieri si pregatirea integrarii, in functie de interesele nationale ale Romaniei, fara a se neglija faptul ca integrarea este un proces perpetuu de negocieri, bazate pe imbinari, concordante si compuneri, in grade diferite, a unor interese reciproce.
Demersul preparatoriu al aderarii si integrarii Ia Uniunea Europeana, ca si cel al asocierii in functiune, nu poate fi separat de megatendintele pe plan mondial, din cele mai diferite domenii, si, in consecinta, de un consistent si bogat suport previzional si prospectiv.
Abordarea problematicii asocierii si integrarii trebuie sa se faca, prin prisma costurilor si efectelor benefice in perspectiva imediata, medie sau indepartata.
In opinia majoritatii specialistilor, Tratatul Uniunii Europene face parte dintr-un proces evolutinist, deschis in privinta viitorului, al carui sfarsit este greu identificabil, fara ambiguitati. Practic, el reprezinta un program global, in care statele membre au incercat sa aduca solutii problemelor comune, nascute din interdependenta lor, asa cum au putut fi concepute in anul 1991. Regandirea acestor probleme, ca si a intereselor nationale, in noile conditii, pentru fiecare stat membru nou asociat, presupune abordari complexe, cantitative si calitative, efectuate de un personal calificat in materie de economie si drept comunitar international.
Ca urmare a unor runde de tratative si negocieri in cadrul Uniunii Europene, exista posibilitatea gasirii unor solutii optime, care sa evite atat deficitul de legitimitate cu Uniunea Europeana, in forme' rigide si imperative cat si pozitia cvasiautarhica a unor state pe continentul european.
Romania va trebui sa gaseasca cele mai avantajoase cai pentru a fructifica Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana si de a parcurge temeinic etapa de pregatire, pentru aderarea in fapt la aceasta uniune, pentru ca atunci cand se vor compara costurile cu avantajele asocierii si integrarii, pe orizonturile de timp scurt, mediu si lung, bilantul sa aiba un sold pozitiv.
Astfel, integrarea Romaniei in structurile economice europene si adaptarea ei la cerintele pietii mondiale, presupun crearea unei economii concurentiale, capabila sa produca pentru piata interna si pentru export numai produse competitive, corespunzatoare standardelor si exigentelor pietei interne a Uniunii Europene, ca si celor ale pietei mondiale. Realizarea unui asemenea obiectiv impune crearea cadrului legislativ si institutional adecvat, ca si modificari de esenta agentilor economici nerentabili si introducerea unui management corespunzator fiecarui domeniu de activitate.
Romania va trebui sa treaca rapid la realizarea unor modificari de structura in economie, pentru a se apropia cat de cat de nivelul tarilor comunitare. Astfel structura populatiei active in C.E.E., pe sectoare de activitate este de cca. 30% in industrie, peste 60% in servicii si doar de cca. 10 % in agricultura. Deci, pe termen mediu, nu agricultura va fi sectorul care va absorbi cele mai multe locuri de munca, ci sectorul serviciilor, de a carui dezvoltare si diversificare va depinde nivelul economic si social al economiei nationale. De asemenea corelarea cursului leului cu ECU (asa cum au procedat cu monedele lor nationale, Austria, Suedia, Finlanda) va contribui considerabil la crearea de conditii favorabile viitoarei integrari.
Pana la finele anului 1997, Romania va trebui sa realizeze conditiile legislative si economico-sociale, specificate pentru Stadiul I: furnizarea cadrului necesar realizarii unei legislatii detaliate; formularea principiilor fundamentale si/sau a procedeelor de baza, dupa care se conduce fiecare sector, functioneaza normala a fiecarui sector in cadrul pietei unice.
Intr-o etapa urmatoare, respectiv pana in anul 2000, Romania va asigura si indeplinirea conditiilor generale inscrise in 'Carta Alba':
- utilizarea sistemelor legislative si de reglare a standardelor si metodelor Uniunii Europene, in domeniul vietii economice, ceea ce necesita reforma legislativa si economica de esenta, cu asistenta U.E.;
- imputernicirea unei singure autoritati pentru monitorizarea si controlul ajutoarelor financiare, pe care statul, pentru o perioada limitata, le mai da anumitor sectoare de activitate (este cazul, in principal, al agriculturii si industriei miniere);
- imbunatatirea calitatii vietii si a situatiei somajului, prin adoptarea unor politici adecvate, de durata, pentru pregatirea si recalificarea fortei de munca, reorientarea acesteia spre noi domenii de activitate.
Toate aceste considerente conduc catre concluzia, ca din punct de vedere al orientarii politicii economice externe a tarii noastre catre o reintegrare in Europa, este necesara pe langa aspectele prezentate mai sus si urmarirea atenta a evolutiei proceselor de uniformizare a standardelor, normelor tehnice, de protectie, fitosanitare si antipoluante din tarile membre are Comunitatii Europene. In acelasi timp, in masura in care este posibil, trebuie sa se intreprinda masuri de apropiere a standardelor, utilizate in economia romaneasca, de 'prevederile normelor europene'.
Se poate, de asemenea, aprecia fara echivoc, ca una dintre cele mai importante probleme, care ar putea avea o influenta majora asupra schimburilor comerciale ale tarii noastre cu tarile C.E.E., este legata de armonizarea normelor tehnice la nivelul celor comunitare. Avand in vedere faptul, ca uniformizarea se realizeaza in general, catre cota superioara a cerintelor de calitate ale produselor, o astfel de orientare este utila industriei romanesti, in primul rand, chiar si atunci cand, productia este orientata catre acoperirea unor necesitati interne, sau catre realizarea de produse destinate exportului pe alte piete.
Pornind de la acest aspect si tinand cont ca in activitatea de standardizare din C.E.E., cerintele de eficientizare si modernizare ale productiei joaca un rol primordial, introducerea elementelor de natura sa apropie produsele romanesti de caracteristicile ofertei de marfuri de pe piata Comunitatii Europene, ar oferi un plus de competitivitate (si implicit de atractivitate). In acest sens programul de retehnologizare, in curs de implementare, in majoritatea intreprinderilor industriale romanesti poate constitui o sansa de grabire a acestei apropieri, de normele comunitare. Pentru atingerea unor asemenea obiective, va trebui sa se ia in considerare factorii de tipul:
a) identificarea cat mai completa a standardelor si normelor, cu aplicare la scara intregii Piete Comune. Acestea includ: directive de standardizare cu prevederi 'recomandate' intreprinderilor din tarile C.E.E., directive avand drept continut reglementari a caror respectare este obligatorie din punct de vedere al 'exigentelor esentiale'; 'norme europene' elaborate de Comitetul European pentru elaborarea Normelor (CEN sau Cenelec) si introduse in legislatiile nationale.
b) initierea (sau dezvoltarea in cazul ca deja exista) a unor legaturi, intr-o forma institutionalizata, cu unul sau mai multe dintre organismele cu activitate de standardizare, recunoscute ca atare de C.E.E., in scopul unei mai bune informari operative, atat in ceea ce priveste elaborarea 'normelor europene', cat si in ceea ce priveste, intentiile de introducere sau adoptare a unor noi reglementari nationale in domeniul standardelor normelor tehnice;
c) gasirea unor modalitati (eventual pe baza unor relatii contractuale) de certificare a conformitatii produselor romanesti cu principalele caracteristici de calitate, solicitate in 'normele europene' sau in alte marci de conformitate, acceptate in C.E.E.
Chiar si in cazul in care, partenerii comunitari solicita atestarea conformitatii, aceasta ar putea fi deosebit de utila pentru o mai usoara redistribuire a produselor, catre un alt beneficiar din C.E.E., in cazul unor eventuale renuntari, sau a altor neintelegeri contractuale. Se poate considera ca exista o baza pentru atestarea conformitatii (de catre un organism comunitar) si pentru utilizarea unei marci de conformitate, atunci cand produsul a fost realizat, respectandu-se specificatia tehnica solicitata de partenerul din Comunitatea Europeana, care se bazeaza pe o 'norma europeana'. Cel putin teoretic, este posibil ca, un institut de standardizare, cu care s-a gasit o modalitate de cooperare, sa fie dispus sa certifice astfel de produse.
Utilizarea unor norme uniforme si atestarea (sau inlesnirea atestarii) conformitatii cu 'exigentele esentiale' ar usura circulatia produselor romanesti in interiorul C.E.E. Libera circulatie a produselor, cu marca Comunitatii Europene constituie si un argument pentru utilizarea prioritara (in masura in care este posibil) a 'normelor europene', ca referinta pentru specificatiile tehnice ale contractelor, mai degraba, decat a normelor 'nationale', sau internationale (ISO, de exemplu).
Nu este de neglijat nici reducerea efortului publicitar, in cazul produselor cu marca de conformitate, obtinuta ca urmare a fabricarii pe baza unei 'norme europene'. De asemenea, se poate recomanda intreprinderilor si firmelor angajate in actiuni de cooperare in productie, cu firme comunitare, sa incerce sa obtina, pentru produsele realizate conform standardelor si normelor uniforme, posibilitatea (dreptul) de utilizare a unei marci de conformitate.
d) introducerea in sistemul standardelor interne a acelor norme elaborate in cadrul CEN (Cenelec), care corespund intereselor specifice ale dezvoltarii economiei romanesti si solicitarea recunoasterii conformitatii cu cerintele Comunitatii;
e) urmarirea atenta si analizarea jurisprudentei curtii de Justitie a Comunitatii Europene, in scopul prevenirii incalcarii unor prevederi ale dreptului comunitar, in materie de standarde, norme tehnice, de protectie, fitosanitare si antipoluante si chiar, atunci cand este necesar, utilizarea Curtii de Justitie, pentru a impiedica discriminarea produselor romanesti, prin intermediul reglementarilor nationale sau comunitare.
Toate considerentele prezentate pot contribui la o mai buna cunoastere a prevederilor si produselor utilizate in materie de standarde si norme, a proceselor de armonizare a acestora, ca si la o apropiere a prevederilor si specificatiilor tehnice romanesti de cele comunitare, o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru mentinerea si sporirea cotelor de piata, detinute de .exporturile romanesti in tarile membre ale C.E.E. Aceste elemente vor trebui corelate cu alte criterii specifice, derivate din strategiile de comercializare, in noile conditii de concurenta, de pe Piata Unica a Comunitatii.
O problema aparte, de care trebuie sa se tina seama, este si cea legata de protectia mediului inconjurator. Inca de pe acum, la nivel comunitar, se fac incercari pentru intocmirea unor liste de 'ecoproduse', care nu afecteaza mediul inconjurator. Peste 3000 de produse poarta marca de 'prieten al mediului', marca creata inca din 1977.
In viitoarea Piata Unica, ecologia ar putea servi drept scut, atat pentru produsele industriale ale tarilor membre, dar mai ales, fata de cele provenind din tarile terte, daca aceste cerinte vor fi definitiv insusite de Comisia Europeana.
Integrarea Romaniei in U.E. prezinta in ansamblu, atat avantaje, cat si riscuri. Printre avantaje amintim:
reducerea pana la eliminare a barierelor tarifare va determina patrunderea produselor industriale romanesti e o piata imensa;
accesul la programele comunitare si la fondurile corespunzatoare acestora, va avea un efect direct asupra modernizarii economiei, in general, si a industriei, in special, ca si asupra dezvoltarii infrastructurii informationale;
dezvoltarea cooperarii cu mari firme occidentale, ce detin in prezent, in anumite domenii, importante segmente ale pietei mondiale;
conturarea posibilitatilor de crestere a investitiilor de capital si a volumului de credite acordate, a caror destinatie va trebui orientata prioritar in directia restructurarii si modernizarii industriei, pentru sporirea competitivitatii produselor industriale.
Totusi integrarea Romaniei in U.E. implica si anumite riscuri, ale caror efecte economice si sociale sunt greu de cuantificat in. prezent, riscuri ce provin, in special, din competitivitatea scazuta a firmelor industriale romanesti, fata de cea a tarilor comunitare. Aceasta cuantificare trebuie facuta pe ramuri si subramuri ale industriei, tinand seama in principal de stadiul realizarii cerintelor impuse Romaniei, pentru integrarea in U.E.
Romania va trebui sa adopte acea politica industriala, care sa determine modernizarea tuturor ramurilor si subramurilor industriale, cresterea competitivitatii produselor ca si sporirea capacitatii de adaptare a acestor produse la evolutia pietei europene si mondiale, indiferent de conjunctura politica si economica.
Din perspectiva Romaniei, procesul integrarii trebuie sa reprezinte examenul, pe care tara il da cu ea insasi, in procesul fundamentarii unei vieti economice, care sa sustina structurile democratice ale sistemului politic, menit la randul sau sa sprijine capacitatile creatoare native ale poporului nostru.
