Universitatea „Politehnica” Timisoara,  Facultatea de Management in Productie si Transporturi

MACROECONOMIE

POLITICI  ANTICICLICE (CONTRACICLICE)

Politicile economice anticiclice au fost fundamentate prima data de catre Keynes. Este cunoscut in mod special pentru pledoaria sa in favoarea politicilor guvernamentale interventioniste, prin care guvernul ar folosi masuri fiscale si monetare in scopul temperarii efectelor adverse ale recesiunilor economice, crizelor economice si boom-urilor economice.

Daca manifestarea fluctuanta a economiei poate fi considerate normala, la fel de normale trebuie considerate si politicile si instrumentele in vederea atenuarii acestor fluctuatii, in special a celor descendente care au atat implicatii economice negative dar si consecinte sociale severe.

Anticiclicitatea in economie este atunci cand se iau masuri contrare ciclului economic in care ne aflam.

Politicile contraciclice pot actiona atat asupra cererii, cat si asupra ofertei globale (de bunuri, de bani, de munca, etc)

Politicile care actioneaza asupra cererii sunt: politica fiscala si politica monetara.

Politica fiscala reprezinta ansamblul deciziilor prin care se realizeaza modelarea structurala a sistemului fiscal, asigurarea functionarii acestuia in scopul obtinerii finaltatilor dorite de catre decidentul public, in economie.

Politica fiscala are un rol important atat in fazele de expansiune cat si in faza de contractie a activitatii economice. Astfel, guvernul cel insarcinat cu implementarea politicii fiscale trebuie, in faza de expansiune sa actioneze mai ales in cadrul bunului economic in vederea cresterii impozitarii si a reducerilor la buget, pentru a stopa avantul nejustificat. Invers, pe partea de declin este necesar ca taxarea sa fie redusa pentru a lasa la dispozitia agentilor o cantitate mai mare de resurse in vederea relasnsarii activitatii. Tot in aceasta faza, cheltuielile statului, in special cele cu actiuni economice (investitii in infrastructura) trebuie intensificate.

Politica fiscal-bugetara a Romaniei trebuie sa se bazeze pe respectarea principiului transparentei, a principiului responsabilitatii, a principiului eficientei si sa asigure stabilitatea pozitiei fiscale a tarii. In acelasi timp, politica fiscal-bugetara trebuie sa asigure echitatea sociala, respectiv maximizarea eficientei sociale a resurselor bugetare utilizate.

In vederea cresterii calitatii guvernantei fiscale, se impune adoptarea de urgenta aunor masuri institutionale si legislative, cum ar fi: o noua lege a responsabilitatii fiscale, elaborarea unei strategii fiscale pe termen lung, trecerea la o programare bugetara multi-anuala prin implementarea unui cadru bugetar pe termen mediu, introducerea unor reguli fiscale stricte, infiintarea unui consiliu fiscal independent, etc.

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie.

Teoria politicii monetare, precum și practica internaționala, cunoaște urmatoarele tipuri de obiective finale:

-cresterea economica durabila;

-ocuparea deplina a fortei de munca;

-stabilitatea preturilor;

-stabilitatea ratelor dobanzii;

-stabilitatea externa (stabilitatea cursurilor de schimb).

Uniunea Economica si Monetara (UEM)
UEM este concretizarea politicii monetare din cadrul pietei unice.
UEM se refera la zona din cadrul pietei UE unde exista o moneda unica si
unde populatia, bunurile, serviciile si capitalul circula fara restrictii.

Obiectivele UEM au in vedere 4 aspecte:

-stabilitatea preturilor

-cresterea sau diminuarea ratei dobanzii pe termen scurt;

-Intarirea finantelor publice,disciplina bugetara;

-dezvoltarea economica;
-cresterea gradului de ocupare a fortei de munca.

Euro a devenit moneda principala pentru tranzactiile cu Europa Centrala si de Est, in timp ce dolarul domina in continuare, pietele din America Latina si Asia. Zona euro formeaza o economie vasta si mult mai autonoma comparabila cu SUA.
Mijloacele de realizare a obiectivelor UEM au in vedere: supravegherea si coordonarea riguroasa; actiunile preventive; tehnicile de schimbare a opiniei;
Eurosistemul este format din bancile celor 27 de state membre ale UE si din Banca Centrala Europeana(BEC) si este independent.
Ceea ce este de mentionat este faptul ca realizarea unui astfel de obiectiv complex a ramas doar la stadiul teoretic, practica demonstrand, nu o data, ca atingerea uneia dintre componentele lui poate fi in contradictie cu realizarea altora. Cel mai concludent exemplu este acela reliefat de Curba lui Philips, potrivit careia nu se poate realiza stabilitatea preturilor – deci un nivel scazut al inflatiei – cu asigurarea unui ridicat nivel al ocuparii fortei de munca.

Problema care se ridica este aceea a alegerii obiectivului de politica economica ce trebuie avut in vedere prin mixul de politici economice ce se adopta. Chiar daca „obiectivul este aceleasi, mijloacele de a-l atinge – nu. Economia este un mecanism atat de complex, incat conducerea ei este asemanata mai degraba cu o arta decat cu o stiinta exacta. Solutiile oferite pentru o problema sau alta sunt, de obicei, multiple, uneori chiar aparent contradictorii.” (RADULESCU, Eugen, Inflatia, marea provocare, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1999).

Obiectivul cu cel mai mare impact social este reprezentat de gradul de ocupare al fortei de munca, mergandu-se pe maximizarea acestuia. In ceea ce priveste acest obiectiv, este aproape clara dorinta inregistrarii unui nivel ridicat al ocuparii, pe de o parte pentru a se asigura un nivel de trai decent, iar pe de

alta parte pentru a asigura un nivel ridicat al ofertei de produse. Atingerea unui astfel de obiectiv implica nenumarate probleme.

O prima problema este cea legata, inca de la inceput, de definirea nivelului ce caracterizeaza gradul cel mai inalt de ocupare. Ar fi o greseala foarte mare daca s-ar considera ca exista economii in care exista o ocupare totala a fortei de munca. In cadrul oricarei economii exista, in permanenta, somaj frictional. „Consensul analistilor economici, in ceea ce priveste factorii frictiionali, este acela ca nivelul cel mai ridicat al ocuparii fortei de munca este atins […] atunci cand rata somajului este cuprinsa intre 3% - 4% din totalul fortei de munca civila.”( MARSHALL, Robert & SWANSON, Rodney, The monetary process: Essentials of money and banking, Hanghton Miffin

Company Boston, 1974).

In conditiile economiilor actuale, pe fondul restructurarii macroeconomice, nivelul somajului frictional a crescut destul de mult. De aceea, autoritatile incearca sa determine cu mare atentie care sunt cauzele care determina aceasta crstere. Complexitatea economiilor actuale conduce automat la manifestarea anumitor forte care genereaza presiuni pe piata fortei de munca.

Factorii care genereaza somajul frictional sunt reprezentati de:

-factori sezonieri, in baza carora cererea de locuri de munca variaza in functie de vreme si de perioada din an, un exemplu concludent fiind reprezentat de activitatea din constructii, turism etc.;

-factori geografici, ce influenteaza oferta de forta de munca in functie de amplasarea geografica a locurilor de munca; oferta de forta de munca nu are o elasticitate ridicata fata de acest factor;

-factori structurali - restructurarea unor domenii de activitate din cadrul unei economii presupune automat si o recalificare a fortei de munca, deoarece, de cele mai multe ori, cei disponibilizati nu-si pot gasi un alt loc de munca pe vechiul domeniu de activitate;

-factori discriminatori - in ciuda evolutiei economice, culturale si sociale inregistrate la nivel mondial, mai apar, inca, discriminari in ceea ce priveste ocuparea unui loc de munca, discriminari datorate fie nationalitatii, fie rasei, fie optiunilor politice si religioase, fie datorate varstei sau sexului. Toate acestea conduc la o majorare a somajului frictional

Cu toate acestea se considera ca, la nivelul oricarei economii, exista somaj frictional si singura problema avuta in vedere de autoritati este aceea a diminuarii cat mai mult a acestei laturi a somajului.

Pe langa somajul frictional, in cadrul somajului se mai include si un alt aspect, asa-numitul somaj ascuns, determinat in fapt de factori pur subiectivi (specifici celui care isi cauta un loc de munca, aici fiind incluse persoanele care „declara ca doresc sa munceasca, dar care nu-si cauta un loc de munca deoarece considera ca orice cautare va fi in zadar” MARSHALL, Robert & SWANSON, Rodney, The monetary process: Essentials of money and banking, Hanghton Miffin Company Boston, 1974).

Studiul dedicat reformarii bugetului Uniunii Europene este de sine statator, nu este un follow-up la eventuale studii anterioare, desi autorii s-au inspirat din demersuri de cercetare similare, si nu continua o eventuala serie de analize din domeniu pentru a da o secventialitate unei preocupari care, prin documentarea facuta, se pare ca a devenit debordanta la nivelul Uniunii Europene. Conform obiectivelor fixate si termenilor de referinta ale acestui studiu - care nu poate fi considerat decat unul de etapa, autorii si-au propus sa formuleze repere de sprijin a judecatilor care trebuie sa fundamenteze

pozitia nationala in procesul de reformare a bugetului Uniunii Europene (BUE), proces care va avea efecte implicite asupra mecanismului viitor de construire a perspectivei financiare a UE.

Bugetul comunitar, prin valentele sale de forta financiara in promovarea politicilor comunitare la care contribuie si de care beneficiaza Romania ca Stat Membru, este unul dintre principalele instrumente de promovare a interesului national. Credem ca este o obligatie a autoritatilor nationale de a fi vocale prin initiativa, pozitie, contributie si consens, in eforturile de a valorifica oportunitatea si provocarea procesului de reforma a BUE.

De ce este necesara o autoritate de reglementare si supraveghere pentru piata imobiliara?

Pe data de 15 aprilie 2010, Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare organizeaza prima Conferinta Nationala a Agentilor Imobiliari din Romania (CNAIR). Aceasta conferinta este prezumata a-i reuni pe toti membrii comunitatii imobiliare din Romania, stiut fiind faptul ca operatorii de pe piata imobiliara nu au reusit niciodata sa se reuneasca intr-o singura asociatie, fie ea profesionala sau patronala. Intentia este binevenita si sunt curios in ce masura vor raspunde cei implicati in aceasta piata. Fiind o reuniune de o asemenea amploare, in mod clar ar trebui sa se discute oportunitatea unei autoritati de reglementare si supraveghere a pietei imobiliare. Personal, sustin de multa vreme aceasta idee, din mai multe considerente, dintre care enumar cateva:

1. Piata imobiliara este singura piata de bani, in sensul definit de teoria economica, lipsita de o autoritate de reglementare si supraveghere. Celelalte piete de bani beneficiaza de o astfel de institutie:
- piata bancara si valutara - Banca Nationala a Romaniei;
- piata de capital - Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare;
- piata asigurarilor - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor;
- (prin extensie) piata pensiilor private - Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

2. Nivelul profesional alagentilor imobiliari lasa foarte mult de dorit, existand nenumarate exemple in care acestia nu satisfac exigentele clientilor sau, in cazuri ceva mai rare, prejudiciaza interesele acestora.

3. Nenumaratele inselaciuni de pe piata imobiliara romaneasca, favorizate de lipsa de legislatie si de faptul ca piata este extrem de atractiva pentru escroci, pe ea vehiculandu-se sume mari de bani. De multe ori, cei care inseala imbraca haina unor agenti imobiliari, ceea ce afecteaza in mod vadit concurenta de pe aceasta piata.

4. Inexistenta unei sume minime pentru capitalul social al agentiilor imobiliare, asa cum exista pe celelalte piete de bani, ceea ce conduce la o lipsa de responsabilitate si la inexistenta unor bariere in calea patrunderii pe aceasta piata.

5. Incapacitatea obiectiva de a promova legislatie specifica domeniului imobiliar, prin barierele legislative extrem de dure, si de a veghea la respectarea acestei legislatii prin o autoritate specializata a statului.

6. Necesitatea licentierii agentiilor imobiliare si a agentilor imobiliari, ceea ce ar adauga o bariera de intrare pe piata, ar asigura un grad de profesionalizare mai ridicat si ar permite ridicarea licentei operatorilor de piata care nu respecta legislatia in domeniu.

7. Existenta unui partener institutional din partea statului roman, cu care sa poata dialoga agentiile imobiliare, dezvoltatorii imobiliari, evaluatorii, constructorii si publicul larg.

8. Asigurarea unui cadru prin care sa se franeze evaziunea fiscala care infloreste pe piata imobiliara.

9. Prevenirea si combaterea mai eficienta a spalarii banilor si finantarii actiunilor teroriste, stiut fiind ca piata imobiliara este un loc propice spalarii banilor.

10. Sporirea increderii publicului in piata imobiliara si in operatorii de pe aceasta piata.

Nu este mai putin adevarat ca politicienii din Romania, indiferent de culoarea politica, nu au vrut, cu o singura exceptie, sa reglementeze piata imobiliara, intrucat cercurile de interese care i-au inconjurat trebuiau sa-si faca speculatiile imobiliare, mai mult sau mai putin legale, in voie. Exceptia amintita a fost promovarea pe ultima suta de metri a guvernarii CDR, a Ordonantei de Guvern nr.3/2000 privind organizarea activitatii agentilor imobiliari, care prevedea infiintarea prin intermediul ARAI a Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari. Aceasta ordonanta, foarte prost scrisa din punctul de vedere al tehnicii legislative, a fost atacata la Curtea Constitutionala a Romaniei, care a constatat neconstitutionalitatea ei. In consecinta, Parlamentul a votat o lege de respingere a ordonantei.

Mai mult decat atat, foarte multi operatori din piata prefera sa nu existe legislatie in domeniu si o autoritate de reglementare si supraveghere pentru piata imobiliara, inrucat ar dori sa-si continue afacerile dupa ureche.

Rata dobanzii

Este pretul platit pentru a dispune timp de un an de 100 unitati monetare. Ea reprezinta raportul procentual dintre marimea absoluta a dobanzii anuale platite si creditul acordat.

Marimea dobanzii totale este direct proportionala cu marimea creditului acordat, durata lui in ani si rata dobanzii:

Marimea dobanzii se stabileste pe piata in functie de cererea si oferta de capital, si depinde de o serie de factori economici si politici, cum ar fi marimea procesului inflationist. Din cauza acestui proces, s-a trecut de la dobanda fixa, la dobanda variabila, care se calculeaza periodic (de regula la 3 luni) in functie de evolutia dobanzii pe piata. In felul acesta creditorul se apara de pierderea care ar rezulta pentru el din fixarea unei dobanzi neschimbate la acordarea creditului intr-o perioada de ascensiune a dobanzii.

In sistemul bancar se practica:

• dobanda simpla - este folosita atunci cand perioadele pentru care se calculeaza aceasta sunt mai mici de un an; in acest caz dobanda aferenta se incaseaza (nu se capitalizeaza)
• dobanda compusa - este folosita atunci cand perioadele pentru care se calculeaza aceasta sunt mai mari de un an; in acest caz dobanda se capitalizeaza (se plateste dobanda la dobanda)

Datorita inflatiei vom intalni rata nominala a dobanzii (dobanda cuvenita prin contractul de credit) si rata reala a dobanzii reale.

In conditiile in care, de pilda, rata nominala a dobanzii este de 50 %, iar rata inflatiei este de 40%, rata dobanzii reale va reprezenta 7,14 % (dobanda reala pozitiva), ceea ce inseamna ca se recupereaza puterea de cumparare a capitalului angajat si o suma ce reprezinta dobanda reala, de dimensiuni mult diminuate, in raport de nivelul nominal. Dimpotriva, in cazul in care rata nominala a dobanzii este de 50%, iar rata inflatiei este de 80%, rata dobanzii reale va reprezenta - 16,66% (sau altfel spus dobanda reala negativa de 16,66%), ceea ce evidentiaza nu numai lipsa oricarui profit pe seama acestei operatiuni, dar si o pierdere substantiala din puterea de cumparare a capitalului avansat.

Forme de manifestare a dobanzii.

Dobanzile sunt preturi care se practica pe o piata specifica, piata capitalului, unde exista diverse segmente distincte (pluralitatea pietei capitalurilor), functie de modul de angajare si valorificare a capitalului disponibil.

Beneficiarii de credite se confrunta cu dobanda bancara de imprumut, la care acestia obtin creditul. Aceasta are un nivel mediu, dar multiple valori, dat fiind gradul de risc, functie de persoana debitorului, de destinatia creditului etc. Exista un nivel orientativ al dobanzii preferentiale aplicata in raporturile cu intreprinderi consolidate, solvabile si cu lichiditate, deci cu risc nesemnificativ.

Dobanda preferentiala constituie baza stabilirii celorlalte dobanzi, mai ridicate. Acolo unde emisiunile obligatare ale statului sunt abundente, dobanda la bonurile de tezaur sau la alte titluri de stat este semnificativa pentru piata creditului.

Nivelul general al dobanzii pe o piata data, depinde de pretul de procurare de catre bancile comerciale a propriilor resurse; depinde deci de dobanda platita pentru depozite, pentru credite obtinute de la banca de emisiune prin taxa scontului sau de la celelalte banci: dobanda pe piata monetara.

Bancile, in existenta lor tipica de banci comerciale, sunt intermediari in comertul de capital.Pentru a acorda credite la dobanda de piata, ele trebuie sa-si procure resurse, in principal de la bancile de emisiune.

Dobanda perceputa de banca de emisiune se numeste taxa scontului (taxa rescontului). Ea are in mecanismul dobanzilor rolul de baza in raport de care formeaza nivelul celorlalte dobanzi bancare situate cu 2-3 procente mai sus. Diferenta asigura functionarea bancilor comerciale, acoperirea cheltuielilor acestora si profitul. Intrucat taxa scontului sta la baza stabilirii nivelurilor de piata ale dobanzii, inseamna ca orice crestere sau diminuare a taxei scontului va avea drept urmare miscarea paralela, dar in acelasi sens, a nivelului dobanzilor in general.

Pe pietele internationale ale capitalului, nivelul dobanzii, care este foarte diferentiat, se fundamenteaza si porneste de la dobanzile platite pentru depozite; se iau in considerare : termenul de contract (o zi, o saptamana, o luna etc.), moneda in care se contracteaza creditul si in care este constituit depozitul, intrucat ritmul inflatiei pe pietele nationale este diferit.

Rata dobanzii este o marime variabila in timp. Nivelul si dinamica ei sunt rezultatul actiunii concomitente, convergente si contradictorii, a mai multor factori generali si specifici, cu influente directe sau indirecte cum sunt: rata profitului, raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut, riscul pentru cel ce acorda capital de imprumut, inflatia, durata creditului, politica guvernului s.a.

• Rata dobanzii este in stransa legatura cu rata profitului, trebuind sa fie mai mica decat aceasta. In caz contrar, intreprinzatorii nu vor angaja credite deoarece, din valorificarea lor prin investitii, ar trebui sa consume intregul profit sau chiar mai mult pentru a plati dobanda, ceea ce ar face nerentabila activitatea lor.
• Cererea si oferta de capital de imprumut este un factor cu actiune ampla si directa asupra ratei dobanzii. Daca presupunem ca avem situatia unei piete cu concurenta perfecta, cresterea cererii de capital atarge o ridicare a ratei dobanzii si invers; nivelul dobanzii, in urma confruntarii cererii si ofertei de capital este dat de punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de capital de imprumut. Punctul de intersectie unde cererea este egala cu oferta determina dobanda de echilibru.
• Riscul pentru cel ce acorda capitalul de imprumut este un alt factor care influenteaza nivelul dobanzii. Cu cat posibilitatea returnarii capitalului de imprumut este mai mare, cu atat riscul este mai mic si rata dobanzii mai redusa. Dimpotriva, cu cat riscul este mai mare, cu atat si dobanda este mai ridicata.
• Inflatia, de regula, determina majorarea ratei dobanzii, in vederea compensarii reducerii puterii de cumparare a banilor. Inflatia insa poate duce si la sporirea ofertei capitalului de imprumut, avand in acest caz ca efect tendinta de scadere a ratei dobanzii.
• Politica guvernului poate influenta intr-un sens sau altul evolutia ratei dobanzii. Atunci cand pe piata capitalului de imprumut se manifesta puternic factorii care actioneaza in directia cresterii ratei dobanzii, guvernul poate interveni in sensul stoparii acestui proces, stabilind un plafon maxim al ratei dobanzii. Efectele pot fi insa contradictorii. Solicitantii de credite isi vor spori cererile in conditiile unei dobanzi mai reduse, ofertantii insa care se vad descurajati de reducerea ratei dobanzii vor micsora oferta de credit, ceea ce se va concretiza intr-o cerere de credite de imprumut nesatisfacuta, in conditiile in care exista disponibilitati banesti in economie.
• Rata dobanzii depinde si de conjunctura economica. In perioadele de relansare economica, pentru stimularea investitiilor, rata dobanzii scade, in timp ce in perioada de recesiune aceasta creste.

Echilibrul financiar in Uniunea Europeana (UE) este in buna masura reflectat prin conditiile Maastricht de accedere la Uniunea Monetara Europeana (EMU).

In analizele privind echilibrul financiar sunt avuti in vedere, in plus, indicatori precum rata in PIB a exportului net, rata in PIB a soldului contului curent s.a.

In analiza intreprinsa de noi am facut o evaluare a echilibrului economico-financiar la nivel macro, in ipoteza ca finantarea nevoilor sociale generale se face prin produsul intern brut (PIB) si prin investitiile straine directe. In cadrul nevoilor sociale generale am inclus: soldul bugetului, formarea bruta de capital, exportul net si serviciul datoriei, exprimate toate ca ponderi in PIB; am exprimat similar investitiile straine directe. Soldul acestei balante economico-financiare reprezinta sursa de finantare a standardului de viata al populatiei, peste aportul social reflectat prin soldul bugetului, exportul net si indatorare.

Din reprezentarea grafica (Figura 1) se observa ca incepand cu anul 2005

deficitul bugetar creste rapid, atingand valori nesustenabile. Toti ceilalti indicatori arata ca Romania se afla intr-o perioada de crestere economica. Salariile, pensiile, populatia activa erau intr-o perioada de expansiune, in timp ce somajul si numarul pensionarilor scadeau. Problema majora a Romaniei era ca politicile macroeconomice nu acordau suficienta atentie deficitului bugetar, pentru a-l tine sub control. Aceasta a si fost, de altfel, principala cauza a actualei situatii nefavorabile prin care trece economia Romaniei, caracterizata printr-un deficit bugetar urias, o scadere, restrangere a activitatii economice, o crestere a inflatiei si somajului.

Sursa: Institutul National de Statistica.

Figura 2. Evolutia principalilor indicatori macroeconomici ai Romaniei (1991-2009)

Ciclurile economice

Evolutia principalelor laturi ale activitatii economice dintr-o intreprindere, ramura si economie nationala (venitul national, productia, desfacerile, investitiile, consumul, ocuparea fortei de munca etc.) permite constatarea ca in unele perioade se inregistreaza cresteri, in altele, stagnari sau chiar reduceri; periodic, activitatea economica de ansamblu sau de ramura poate cunoaste chiar stari de criza. Aceasta inseamna ca, in timp, activitatea economica nu are o evolutie uniforma, liniara, ci este fluctuanta. Se pot delimita fluctuatii: sezoniere, accidentale (intamplatoar) si ciclice.
Fluctuatiile sezoniere se deruleaza, de regula, pe parcursul unui an, ca urmare a influentei unor factori naturali sau sociali si sunt in general explicabile si previzibile. Astfel, sub incidenta unor factori naturali-climaterici, volumul productiei, al ocuparii, al activitatii economice in general, cunoaste fluctuatii pe parcursul unui an in agricultura, constructii, turism, in unele subramuri ale industriei etc. Variatiile sezoniere ale activitatii economice se datoreaza si unor imprejurari sociale (obiceiuri si traditii, sarbatori religioase sau laice s.a.).  Datele statistice evidentiaza ca in perioadele care premerg importante sarbatori religioase sau laice au loc cresteri ale volumului vanzarilor, productiei industriale si transporturilor, se imbunatateste gradul de ocupare si folosire a factorilor de productie. Ulterior acestor evenimente au loc, pentru perioade mai mari sau mai mici, reduceri ale desfacerilor si productiei, ale gradului de ocupare etc. Ciclul economic sezonier se explica prin influenta factorilor naturali, psihologici si prin preferintele consumatorilor, care au evolutii specifice pe parcursul unui an, reproducandu-se cu o anumita regularitate de la un an la altul. Pentru unele activitati, fluctuatiile sezoniere si ciclurile lor au la baza evolutia fluctuanta, ciclica a ofertei; pentru altele, ele tin in special de fluctuatia si ciclicitatea cererii, a factorilor (conditiilor) ce o determina.

Fluctuatiile intamplatoare, accidentale, sunt determinate de factori aleatori sau evenimente neasteptate: cataclisme naturale, evenimente sociale si politice deosebite, decizii neasteptate ale unor agenti economici, o anumita stare de spirit a populatiei etc.

  Fluctuatiile ciclice sunt determinate de factori ce tin de functionarea activitatii economice, de interde 838h72i pendentele dintre partile sale. Sunt fluctuatii agregate si se reproduc cu o anumita regularitate, desi nu pot fi incadrate in termene riguroase, exacte.

Asemenea fluctuatii s-au manifestat pregnant de la inceputul secolului al XIX-lea, iar prin cercetarea lor s-a desprins concluzia ca alternanta perioadelor de expansiune si contractie a afacerilor, a activitatii economice in general, se deruleaza cu o anumita regularitate in timp.

Evolutiile principalelor fenomene economice sunt pulsatorii, se deruleaza sub forma ondulatorie, au un caracter ciclic. Ca expresie a fluctuatiilor ciclice, activitatea economica trece prin anumite faze, fiecare cu trasaturi distincte si care se deruleaza aproximativ in aceeasi succesiune.

In caracterizarea ciclicitatii, ca forma de miscare a activitatii economice, se porneste de la succesiunea si repetabilitatea in timp a unor stari ale economiei (numite faze ale ciclului) care seamana in linii generale de la un ciclu la altul; in fiecare faza, starea si performantele agregate ale economiei (ritmul venitului national, al productiei industriale si agricole, gradul de ocupare a fortei de munca, dinamica nivelului de trai, etc.) au anumite caracteristici, diferite de la o faza la alta.

Fazele miscarii ciclice se conditioneaza reciproc si, in unitatea lor, pregatesc premisele care asigura activitatii economice continuitate, schimbari calitative si progres. De aceea, teoria economica a desprins concluzia ca ciclicitatea reprezinta forma normala de evolutie a activitatii economice.

Ciclul scurt (Kitchin, minor) reprezinta o miscare ciclica pe parcursul a circa 40 luni care afecteaza ansamblul ramurilor unei economii.

Ciclul scurt se incadreaza in interiorul ciclului mediu (Juglar), intre doua crize sau manifestari de criza si contribuie la modificarea amplitudinii expansiunii si contractiei caracteristice ciclului Juglar.

Pe parcursul unui ciclu Juglar de 6 ani se deruleaza in medie 2 cicluri scurte, si 3 cicluri scurte in cele care au avut o durata medie de 10 ani. Ciclurile scurte (Kitchin) au doua faze: expansiunea si recesiunea (reducerea cresterii economice), iar trecerea de la expansiune la incetinire nu presupune declansarea unei crize economice

Ciclul decenal (Juglar). Cercetarea economica, privind evolutiile ciclice in economiile cu piata concurentiala, este concentrata, in primul rand, asupra ciclului decenal, numit si ciclul mediu sau Juglar caruia ii este dedicata o bogata literatura, continand o mare varietate de puncte de vedere.

Indiferent de denumirile fazelor ciclului economic, acesta poate fi reprezentat in mod ideal sub forma grafica, in care pe ordonata este surprins un indicator de volum (sau indice) al activitatii economice (in mod alternativ pot fi luate in considerare venitul national, productia industriala, ocuparea fortei de munca etc.), iar pe abscisa este surprinsa variabila timp.

Pe fondul anticiparilor ca sporirea cererii de consum se prelungeste, are loc un proces investitional sustinut pentru modernizarea capacitatilor de productie existente si crearea altora noi. Anticiparile privind marimea cererii de bunuri de consum sunt factorul determinant al cresterii productiei si gradului de ocupare a fortei de munca, fapt pus in evidenta prin principiul acceleratorului. Prin efectul de antrenare a investitiilor, se sconteaza pe o crestere mai mult decat proportionala a ofertei agregate si a venitului viitor.

Ciclurile lungi

Evolutia pe termen lung a vietii economice, a starii si eficientei utilizarii factorilor de productie demonstreaza ca acesta se desfasoara sub forma unor unde lungi cu o durata de 40-60 ani. In acest interval de timp in economie este dominant un anumit mod tehnic de productie. O perioada de timp - experienta istorica atesta ca aceasta reprezinta circa 20-30 ani, - modul tehnic de productie dominant functioneaza corespunzator, isi dezvaluie capacitatile de progres, are un cadru adecvat de afirmare. Dupa aceasta, el intra in conflict cu posibilitatile oferite de natura si alte resurse economice pe baza carora a fost construit, apar semne de epuizare a capacitatilor sale de afirmare a rationalitatii economice, manifestandu-se o tendinta istorica de scadere a eficientei economice, mai ales a reducerii randamentelor de scara si cresterea costurilor.

Incepe o perioada de tranzitie spre un nou aparat de productie, apt sa ridice eficienta economica, ca urmare a unor niveluri calitative, structuri si modalitati de combinare a factorilor de productie, in concordanta cu resursele disponibile si accesibile. Este o perioada de 20-30 ani, in care limitele vechiului mod tehnic de productie sunt pregnante, dar care se perpetueaza datorita unor factori inertiali, paralel cu extinderea in economie a germenilor noului mod tehnic de productie. Generalizarea noului mod tehnic al productiei si restructurarea profunda a economiei incheie un ciclu de evolutie a economiei, marcand trecerea la un nou stadiu calitativ al factorilor de productie, la o noua „unda” de dezvoltare economica. Corespunzator acestei logici, in evolutia oricarei economii mature, se disting doua mari faze de evolutie: una ascedenta (faza A), si alta descendenta (faza B), fiecare cu o durata de 20-30 de ani.

Pe deasupra unor deosebiri de opinii, au fost puse in evidenta 4 cicluri Kondratiev (lungi) in evolutia economiei mondiale de-a lungul ultimelor doua secole.

Faza ascendenta A, se caracterizeaza prin preponderenta anilor de prosperitate economica si ritmuri relativ inalte de crestere a venitului national, investitiilor, productiei, desfacerilor, inclusiv ridicarea sustinuta a nivelului de trai.

In faza descendenta are loc incetinirea ritmurilor de crestere a productiei, investitiilor, a veniturilor, iar gradul de ocupare se inrautateste etc.; anii de recesiune economica sunt mai numerosi, iar persistenta unor fenomene negative in economie (inflatie, somaj etc.) se accentueaza.

Pentru a incerca o explicatie a ciclului secular, este necesar sa se porneasca de la faptul ca evolutia economica pe termen lung se deruleaza sub incidenta a numerosi factori endogeni si exogeni: economici, tehnico-economici, social-politici si naturali. In prezent capata tot mai larga recunoastere teza dupa care cauza principala a ciclului secular o formeaza evolutia ciclica a cercetarii stiintifice si inovarii tehnologice, in legatura organica cu ciclul schimbarilor structurale din economie.

Sub influenta acestora are loc schimbarea din temelii la fiecare 40-60 ani a modului tehnic de productie. Astfel, in faza ascendenta a ciclului lung, inovatiile, care stau la baza noului mod tehnic de productie se generalizeaza in economie prin intermediul unui proces investitional sustinut, conferind o dinamica inalta productiei, venitului national si eficientei economice. Este evidenta tendinta durabila de imbunatatire a gradului de folosire a factorilor de productie disponibili. Dupa o anumita perioada, apar semne de epuizare a potentialului de eficienta a modului tehnic de productie existent, concretizate in dificultati si disfunctionalitati in economie, ceea ce marcheaza inceputul fazei descendente a ciclului lung. In fata dificultatilor economice se intensifica cercetarea stiintifica si inovarea tehnologica, generand un puternic avant inovational. Datele statistice disponibile par sa ateste ca varfurile descoperirilor stiintifice si inovatiilor tehnologice s-au plasat in fazele descendente ale ciclurilor lungi. In aceste intervale, sunt concentrate majoritatea descoperirilor fundamentale pe baza carora s-au declansat inventii si inovatii ample si care prin mecanismul investitiilor scot economia din faza de stagnare si ii imprima un curs ascendent pe o perioada lunga de timp. Este de remarcat ca, in faza ascendenta a ciclului lung, nu se ridica nevoi deosebit de presante in fata cercetarii stiintifice, ceea ce determina un recul al marilor descoperiri si inventii (daca se inregistreaza totusi, prin logica proprie strapungerilor in stiinta si tehnica, ele se aplica pe scara redusa, baza procesului investitional constituind-o stocul deja existent al realizarilor verificate de practica).

Depresiunea economica

Forma severa de criza economica. Depresiunea economica este un termen utilizat pentru a defini o cadere sustinuta a uneia sau mai multor economii nationale. Depresiunea este mai severa decat recesiunea.

Depresiunea este considerata o forma rara dar extrema de recesiune, fiind caracterizata in principal de o crestere 'neobisnuita' a ratei somajului, restrictionarea creditelor, restrangerea majora a productiei industriale si a investitiilor, deflatia preturilor, hiperinflatie, numeroase falimente bancare, schimburi comerciale semnificativ reduse, un curs valutar foarte volatil si impredictibil, in principal cu tendinta de devalorizare.

Nu exista o definitie oficiala a depresiunii economice, insa se considera ca apare daca exista un declin al produsului intern brut (PIB) mai mare de 10%. Este considerat ca depresiunea apare daca exista o crestere negativa a produsului intern brut (PIB) timp de cel putin doua trimestre.

Cea mai faimoasa depresiune economica este cea din SUA din anii 1930.

Depresiunea din SUA din anii 1930

Marea criza economica sau Marea depresiune a fost o perioada caracterizata printr-o scadere dramatica a activitatii economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au manifestat inca din anul 1928.

Inceputul marii crize economice in Statele Unite este de obicei asociata cu prabusirea bursei de actiuni din ziua de marti (asa-numita Martea neagra) 29 octombrie 1929. Criza economica a avut efecte devastatoare, atat in tarile puternic industrializate cat si in cel mai putin dezvoltate, a caror economii depindeau in cea mai mare masura de exporturile de materii prime. Nivelurile comertului mondial au scazut rapid, la fel cum au scazut de altfel si veniturile personale, veniturile bugetare si profitul din afaceri. Orasele din intreaga lume au suferit puternic de pe urma crizei, in special cele care depindeau de industria grea. Activitatea in constructii a fost practic oprita. Zonele rurale a suferit de pe urmna scaderii preturilor marfurilor agricole cu 40 – 60%. ^[1] Mineritul si exploatare lemnului au avut probabil cea mai dramatica scadere, deoarece cererea scazuse puternic iar alternativele de reangajare a a muncitorilor mineri sau forestieri erau cele mai reduse.

Marea depresiune economica s-a incheiat in momente diferite in tarile globului. In majoritatea tarilor au fost concepute programe de refacere si cele mai multe au trecut prin diferite prefaceri politice, care le-au impins spre extremele dreapta sau stanga. Societatile bazate pe democratia liberala au iesit puternic slabite din criza si dictatorii precum Adolf Hitler sau Benito Mussolini au ajuns la conducerea unora dintre cele mai puternice state si au pregatit conditiile pentru declansarea in 1939 a celui de-al doilea razboi mondial

Marea Depresiune din 1929 si recesiunea economica din 2008

Sunt autori in presa romaneasca (dar nu numai) care fac o analogie intre recesiunea economica prin care trecem si ceea ce s-a petrecut in 1929 - 1930, atat prin prisma cauzelor, cat si a posibilelor sale efecte. Daca analizam strict factorii cognitivi si psihologici, pe relatia perceptie - manipulare, fara indoiala ca pot aparea asemanari intre cele doua crize economice, intrucat orice perceptie negativa determinata de manipularea publicului prin vehicularea anumitor informatii, unele avand baza reala, poate declansa un risc sistemic, adica un colaps al pietei financiare. Dupa care, se produce un efect bulgare de zapda.

Cu alte cuvinte, populatia, in functie de gradul ei de structurare, poate fi 'stimulata' peste un anumit prag, ca printr-un gen de informatii sa reactioneze intr-un mod anume. S-a incercat si la noi, zilele trecute in sistemul bancar, prin lansarea de zvonuri privitoare la capacitatea de plata a unor banci. Dar, prin mecanisme institutionale s-a evitat aparitia unui risc sistemic. Nu a fost vorba doar de interventiile verbale ale guvernatorului BNR. De aceea, eu cred ca, o criza economica trebuie abordata predominant normativ. Asta nu inseamna ca factorii psihologici trebuie ignorati.

Din perspectiva normativa, recesiunea economica actuala a aparut si evolueaza cu totul diferit fata de criza care s-a produs in urma cu 79 ani. Cauzele recesiunii din 2007-2008 nu sunt aceleasi cu cele din 1929 - 1930. Mecanismele institutionale de interventie au evoluat in ultimele decenii, structura economiei mondiale s-a modificat profund, iar statele colaboreaza intre ele, ceea ce in 1929-1930 nu s-a intamplat. Totodata, actuala criza pare sa fie controlata, dar cu un cost destul de ridicat. Ori, in 1929 nimeni nu si-a pus problema unei coordonari pe plan international sau a unei interventii in piata financiara, intrucat cultura economica dominanta era diferita. Marea Depresiune din 1929 - 1930 a avut efecte negative in plan politic (cel putin in Germania), pe cand recesiunea actuala impinge statele occidentale sa-si redistribuie rolul pe plan mondial, astfel incat, riscul sistemic sa fie mai bine controlat, alaturi de riscul economic si politic ce decurge din agresivitatea unor state nedemocratice sau mafiote, cum sunt Rusia si unele tari musulmane. In fine, este posibil ca recesiunea actuala sa fie debutul unui nou ciclu economic pe termen lung tip Kondratieff, avand ca motor al dezvoltarii o noua revolutie tehnologica (ecotehnologii + IT + nanotehnologii). Ramane de vazut.

Marea depresiune din 1929 - 1939

Depresiunea economica poate fi impartita in 3 perioade. Faza intai, premergatoare aparitiei recesiunii economice din 1929, faza a doua, ce debuteaza in februarie 1929 si se extinde pana in 1933, faza a treia, care a durat din 1933 pana in 1939.

Faza I: 1921-1929

Faza premergatoare debuteaza in 1921 si se intinde pana in prima jumatate a anului 1929. Sigur ca, in intervalul de timp analizat nu este nici o criza, dar apar conditiile care aduc criza. In perioada 1921-1929 FED aplica o politica monetara stricta ce conduce la un proces deflationist. Preturile bunurilor intermediare inregistreaza un declin in intervalul 1922-1929 cu o rata de 0,9% pe an, iar preturile bunurilor de consum cresc in acelasi interval cu o rata de 0,4% pe an.

Productia industriala si agricola creste intr-un ritm mai mare decat cererea interna, daca luam in considerare oferta scazuta de bani (M2) din economie. Reteaua bancara se extinde la 25.000 banci, in conditiile in care iesirile de pe piata sunt de aprox. 1000 banci pe an. Creditul de consum se dubleaza in perioada 1925-1929. Pe baza acestei expansiuni a creditului de consum si in conditiile mentinerii unor salarii mici in randul populatiei (crestere de 8% in perioada 1923-1929), 60% din masini si 80% din radiouri sunt detinute in rate. Totodata, pe intervalul 1925-1929, creditul acordat brokerilor de banci pentru tranzactii pe piata de capital se mareste in detrimentul creditului industrial cu 92%.

La Bursa de Valori din New York-NYSE volumul tranzactiilor creste de la 433 milioane cu titluri 1925 la 757 milioane titluri in 1929. Astfel, investiile la bursa de valori devin mai profitabile decat depunerile de bani in banci. Evident, nu toata lumea putea investi la bursa, ci doar o minoritate, intrucat 0,1% din populatia SUA detinea 34% din totalul economiilor. Prin urmare, 0,1% din populatie, bancile si companiile isi puteau permite sa speculeze la bursa, in timp ce majoritatea populatiei facea rate la bunuri.

Faza a doua: 1929 - 1933

In august 1929 se ajunsese la imprumuturi de 8.5 mld dolari SUA pentru finantarea operatiunilor speculative ceea ce a impins Indicele Dow Jones Industrial Average de la 191 puncte in anul 1928 la 381 puncte in septembrie 1929. Volumul imprumuturilor nu depasea masa monetara in sens restrans M1 care era de aprox. 26.6 mld dolari (M1 = banii aflati in circulatie + depozite care se pot transforma in lichditati).

Populatia cu economii, bancile si firmele investeau masiv in titluri corporative, speculand la bursa pe termen scurt, bazandu-se pe obtinerea unui castig mau bun dintr-un randament ridicat al valorilor mobiliare comparativ cu dobanda bancara. Pentru a stopa cresterea speculatilor, FED (banca federala) a decis cresterea ratei scontului/dobanzii la 6%.

Analizand separat M1 (masa monetara in sens restrans) si M2 (masa monetara intermediara = M1 + depozite pe termen mai mare de 2 ani) nu exista nici un indiciu ca s-ar fi putut ajunge in situatia in care bancile sa nu poata face fata platilor. Prin urmare, FED (banca federala) a judecat corect, la prima vedere. Dar, FED probabil nu a analizat in profunzime structura creditelor bancare, intrucat bancile nu finantau numai speculatiile la bursa, ci si creditul de consum. Apoi, nu trebuie neglijat ca in luna octombrie incepea un nou an financiar in SUA si toate companiile faceau raportari. Pe cale de consecinta, companiile doreau lichiditati ca sa faca plati in contul dividendelor. Asa este si acum. Nu in mod intamplator luna octombrie este o luna cu probleme in SUA. Desi, pana in luna mai a anului 1929, creditul speculativ s-a redus cu 650 milioane dolari, masura de crestere a ratei dobanzii adoptata de FED a restrans pas cu pas masa monetara din economie, ceea ce a condus la declansarea unei crize de lichiditate pe termen scurt, intr-un moment in care volumul tranzactiilor la bursa de valori atingea maxime istorice, iar cei ce jucau nu ma puteau sa-si inchida pozitiile intrucat, din lipsa de bani, nu gaseau cumparatori.

Prin urmare, FED nu a anticipat corect miscarile in piata de capital pe termen scurt si nu a tinut cont de platile ce urmau sa se faca in luna octombrie. FED ar fi trebuit sa micsoreze rata dobanzii ca sa evite o criza de lichiditate. Numai ca a procedat exact invers.

Dupa un maxim istoric in 3 septembrie 1929, Bursa de Valori din New York a scazut cu 17%, dupa care a inceput sa recupereze, dar pe un curs fluctuant. Criza financiara a debutat joi 24 octombrie 1929 si a atins un varf in cursul zilei de marti 29 octombrie. In 5 zile Dow Jones Industrial Average a pierdut 23%. Desi, economai americana intrase in recesiune, in 1930 existau semne de revenire. Totusi, erorile de politica au dus la o prabusire economica fara precedent. In iunie 1930, presedintele Hoover a semnat Legea Smoot - Hawley (de la numele celor doi senatori, initiatori ai legii) prin care tarifele vamale au fost majorate cu 52% pentru aprox. 20.000 produse din import. Legea Smoot - Hawley urmarea protectia produselor agricole americane in fata celor din import, mai ieftine si totodata mentinerea preturilor pe piata interna.

Legea a avut un efect dezastruos asupra economiei americane, intrucat si alte tari au adoptat masuri de retorsiune. Confruntandu-se cu un protectionism generalizat in comertul international, exporturile americane au scazut cu 61%, iar importurile cu 66%, ceea ce a impins economia americana in depresiune si odata cu ea si restul lumii. Pana in 1933, Produsul Internt Brut real al SUA a scazut cu 29%. Datorita cereri agregate scazute, preturile s-au redus la toate produsele in medie cu peste 30%. Numai produsele agricole au scazut cu 51%, in conditiile in care aprox. 30% din populatie lucra la acea data in agricultura. Intrucat nu a existat un plan de salvare, mii de banci au intrat in faliment. In intervalul 1929-1933, au disparut aprox. 10.000 banci, din 25.000 cat existau in 1929.

Contractia cererii agregate au fortat patronii sa-si restranga activitatea industriala sau sa o inchida. In anul de varf al depresiunii, 1933, somajul a ajuns la 24,9%, respectiv 12 milioane de persoane. Dar, in anul de varf al recesiunii se infiinteaza Corporatia de Finantare a Reconstructiei (Reconstruction Finance Corporation) pentru finantarea lucrarilor la autostrazi, a ipotecilor la imprumuturi agricole, a bancilor si afacerilor. Aparitia acestei corporatii, alaturi de modificarea legislatiei bancare (Legea Glass Steagall) au fost singurele masuri pozitive luate de administratia Hoover si care au ajutat economia americana sa-s revina putin in urmatorii ani, prefigurand sub aspect institutional, ceea ce Roosevelt a denumit 'New Deal'.

Faza a treia 1933-1939

Perioada cuprinsa intre anii 1933-1939 este de revenire. Administratia Roosevelt lanseaza mari proiecte de lucrari publice sub deviza 'New Deal', pe structura institutionala creata de Hoover. Se aplica reforme in sistemul bancar, se pun bazele unei noi structuri ale pietei imobiliare care functioneaza in esenta pana in prezent si se aplica programe de salvare. Prin Economy Act, se reduc salariile angajatilor din sectorul public si pensiile veteranilor de razboi cu 40%. De asemenea, se aplica un program in favoarea fermelor agricole. Dolarul se devalorizeaza in raport cu aurul. Stocul de bani se situeaza insa sub nivelurile anterioare anului 1929.

Cu toate acestea, economia americana intra in recesiune in 1937-38. Motivul ? Fara sa faca o corelatie stransa intre cresterea ofertei agregate de marfuri si cresterea cantitatii de bani, FED a majorat cu 50% rezervele minime obligatorii ale bancilor, ceea ce a condus la scaderea stocului de bani si a productiei reale din economie. Asa a intrat economia din nou in recesiune. Productia industriala iarasi scade, iar somajul revine la 19%. A fost un exemplu de proasta evaluare a evolutiei inflatiei si o comunicare deficitara intre FED si guvernul federal. Intr-un fel s-au repetat greselile din 1929.

Concluzii

Criza din 1929-1930 s-a declansat datorita maririi ratei dobanzii de FED (bancii centrale), precum si aplicarii unor masuri protectioniste care au dus la contractia comertului international. Deci, criza a aparut datorita unor masuri de tip interventionist, aplicate in momente nepotrivite si care se bazau pe evaluari gresite. In plus, colaborarea intre diferite organizatii publice ale statului american a fost proasta.

Criza din 2007-2008 isi are sursa in expansiunea creditului ipotecar, incurajata de micsorarea repetata a ratei dobanzii de FED, in modificarea legislatiei bancare (legea Glass Steagall din 1933) sii in creditarea populatiei cu venituri mici pentru achizitia de case, conform legii Community Reinvestment. Deci, criza prn care trecem in prezent este provocata tot prin masuri de ordin interventionist, dar aplicate pe un interval de timp mult mai mare decat in anii 20-30 si care acopera unul sau mai multe cicluri economice de durata scurta sau medie (nu fac analiza ciclurilor acum). Apoi, aceste masuri de ordin interventionist difera fata de ce s-a petrecut acum 79 de ani. De pilda, politica monetara aplicata in ultimii ani in SUA se afla la polul opus de cea din anii 30.

Spre deosebire de anii 1929-1930, nici o tara si nici o organizatie regionala gen UE sau NAFTA nu a adoptat masuri de natura protectionista in comertul international. In fine, chiar daca acum pare sa revina la moda statul interventionist ca salvator de vieti si inimi, exista suficiente exemple care demostreaza nocivitatea unei interventii a statului, indiferent de amplitudinea acesteia. Dovada ce a fost in anii 30. Este adevarat ca astazi legaturile intre stat si economie sunt cu mult mai puternice decat in urma cu 80 de ani. De aceea, interventia statului tine mai mult de aceasta intrepatrundere decat de esecul pietelor.

In privinta masurilor de diminuare a efectelor unei crize, iarasi exista diferente. Tarile occidentale colaboreaza pentru diminuarea efectelor crizei de pe piata financiara, pe cand in anii 30' nu exista un mecanism de consultare, informare sau de cooperare. In anii 30' oamenii politici nu s-au gandit la salvarea bancilor prin injectie de lichiditati, cum se procedeaza acum. Acest aspect, ca parte a politicii de stabilizare, a fost sesizat si analizat in 1963 de Milton Friedman si Anna Swartz in lucrarea 'Istoria Monetara a SUA, 1867-1960. Constat ca SUA si tari ale UE isi salveaza sistemul bancar, pe baza gandirii lui Friedman de acum 40 ani. Masura, poate are o parte pozitiva. Deocamdata nu se vede si partea negativa, asa cum se intampla in orice tratament. Vom vedea in cateva luni sau in ani. Depinde cat tine criza.

In orice caz, masura de salvare a sistemului bancar se aplica diferit de la tara la tara. SUA prefera un model mai liberal de salvare a sistemului bancar, pe cand europenii unul mai socialist, dar altfel decat s-a prezentat in presa romaneasca. De pilda, Marea Britanie a nationalizat cu 3 saptamani in urma mai multe banci. Aceasta 'nationalizare' bancara din Marea Britanie nu seamana sub nici o forma cu nationalizarile din anii 1946-1951 decise de guvernul laburist condus de Clement Atlee (la vremea aceea statul britanic dobandise 20% din economie, mai putin decat exista in Romania anului 2008). In septembrie 2008, statul britanic a cumparat de la banci actiuni preferentiale, care nu-i confera drept de vot in adunarea generala a actionarilor. Prin urmare, 'nationalizarea' bancara de acum este total diferita de modelul de nationalizare practicat in urma cu 60 de ani, intrucat nu aduce atingere actionarilor. Este mai mult o afacere pe termen mediu decat o decizie politica. Probabil, la momentul la care criza va fi depasita, actiunile vor creste, iar guvernul britanic va vinde actiunile preferentiale cu un randament bun. Cam asa a fost ratiunea, nu numai de salvare a bancilor.

Peste cateva luni, cand eu sper ca 'varful crizei' va trece, vom putea analiza mai bine atat interventia statului in producerea crizelor economice, cat si interventia statului pentru inlaturarea unei crize economice. In orice caz, se vor produce lent, dar sigur, cateva schimbari majore in lume.

In buna masura, informatiile publicate mai sus se bazeaza pe un articol semnat de autor si care a aparut cu 3 saptamani in urma in ziarul Bursa.

Criza in Romanina

In momentul de fata Romania este aproape dedepresiune economica.

Criza economica pe care Romania incepe sa o traverseze este cu precadere o criza interna, determinata de mixul gresit de politici macroeconomice luate in ultimii ani. Cresterea economica se dovedeste una de natura nesanatoasa. Si asta pentru ca am avut in acesti ani o crestere bazata pe consum, finantat pe datorie. Consumul privat a fost excesiv, dar nu trebuie blamata populatia: toate masurile macroeconomice au fost pro-ciclice, stimuland consumul; si cea mai daunatoare dintre toate, cota unica, este inca aparata de initiatorii ei, care nu vor sa admita ca au gresit. Cota unica a stimulat consumul, si noi avem astazi prima criza de supraconsum din Romania. Cauza principala este consumul excesiv pe datorie. Populatia nu poate fi blamata, dar poate fi pe viitor mai bine informata si cu siguranta mai precauta privind asteptarile asupra veniturilor proprii. In schimb, guvernul poate fi criticat pentru ca a facut o eroare strategica monumentala: intr-o perioada de crestere economica, a consumat toata aceasta crestere si s-a mai si indatorat suplimentar. Deficitul bugetar a crescut de la 1,3% din PIB in 2004 la 2,6% anul trecut si probabil peste 3% anul acesta. Cum guvernul a ajuns sa se imprumute de sute de milioane de euro cu scadenta la o saptamana, singura concluzie logica este ca nu mai sunt bani nici pentru cheltuieli curente, pentru cele bugetate deja pe anul in curs. Este absolut inadmisibil, ca intr-o perioada de crestere economica inalta sa creasca deficitul bugetar si sa creasca, in consecinta, costurile cu finantarea acestuia pe termen scurt.
Criza financiara internationala a fost doar declansatorul crizei economice interne, pentru ca a afectat sursele de finantare. Noi consumam pe datorie, si acum ne imprumutam mult mai scump sau deloc. Aceasta stare de lucruri este valabila si pentru guvern, si pentru firme, si pentru populatie. Vulnerabilitatile unei economii dezechilibrate, cu numeroase reforme structurale amanate, au devenit acum evidente. Se pierd locuri de munca, si acesta este doar inceputul. In 2009 incasarile la buget vor fi mai mici, pentru ca vom avea o crestere economica mai redusa, si vor fi colectate mai greu din cauza lipsei de lichiditati. Nu va fi de ajuns ca BNR sa stimuleze creditarea prin reducerea dobanzii si a rezervelor minime obligatorii.
Solutia pentru iesirea dintr-o criza de supraconsum nu este tot stimularea nediferentiata a consumului. In cel mai bun caz, astfel doar se amana varful crizei cu cateva trimestre. Criza din Romania nu are aceleasi cauze cu criza din SUA si UE; deci nu poate fi tratata la fel. Este in primul rand o criza interna, o criza a unui model de dezvoltare. Fireste, populatia cea mai saraca trebuie sprijnita in astfel de momente. Dar primul impuls nu trebuie sa fie mai multi bani de la buget si mai mult consum, atunci cand la buget nu mai sunt bani si cand s-a consumat pana acum excesiv. Nici solutia de a consuma bunuri romanesti nu este in intregime viabila - care mai sunt, pana la urma, bunurile romanesti.
Dacia este o marca frantuzeasca, iar un plan pentru salvarea industriei auto trebuie gandit la nivel european, pentru ca piata auto are dimensiuni comunitare.
Solutia pentru iesirea dintr-o criza de supraconsum este mai complexa decat un pachet de ajutoare de stat care risca sa ne arunce inapoi in timp la deficite mari si inflatie cu doua cifre.
Trebuie inceput cu eliminarea risipei prin reducerea cheltuielilor bugetare administrative. Cei mai ieftini bani sunt cei pe care ii ai deja si pe care ii poti economisi. Din economiile astfel facute se poate gandi un plan de investitii in infrastructura, pentru ca acestea aduc locuri de munca si au un efect important de antrenare in economie. Insa investitiile in infrastructura trebuie realizate in cadrul unei programari bugetare multianuale, singura solutie de a reduce costurile suplimentare si de a elimina alocarea gresita a banului public. Desigur, trebuie indreptate si greselile politicii fiscale - nu neaparat pentru a creste veniturile bugetare, ceea ce e greu in timp de criza, ci pentru a distribui mai echitabil povara fiscala si pentru a permite celor cu acces mai greu la creditare sa depaseasca cu bine perioada de criza.
Totodata, trebuie asumat public un plan pentru adoptarea euro, cu o tinta precisa; un astfel de plan ne va creste credibilitatea pe plan extern (si implicit va scadea costul finantarii externe) si mai ales ne va obliga sa facem atat reformele fiscale si bugetare necesare, cat si reformele structurale pe care le tot amanam (referitoare la cresterea nivelului competitiei, flexibilizarea pietei muncii, modernizarea agriculturii, reducerea aparatului birocratic).
Avem o criza de supraconsum. Din ea se iese prin eliminarea risipei, prin investitii in infrastructura pe baza programarii bugetare multianuale, prin reforma fiscala care sa nu fie neutra si prin implementarea reformelor structurale.
Recesiunea-o forma severa a crizei economice UA defineste recesiunea ca o forma severa de criza economica. Altfel spus, un declin semnificativ al nivelului activitatii economice in intreaga societate, vizibil prin inregistrarea unei rate negative de crestere a produsului intern brut (PIB), in doua sau mai multe trimestre succesive. In termeni comparabili, in toate domeniile de activitate se consemneaza rate trimestriale negative de crestere in raport cu perioadele corespondente din anul precedent. Se inregistreaza o scadere a productiei industriale, a volumului de productie in constructii si a vanzarilor de marfuri si servicii. In plan social, recesiunea se manifesta prin cresterea ratei inflatiei si a somajului si scaderea veniturilor reale ale populatiei. O recesiune mai indelungata duce la depresiune economica. Depresiunea economica este considerata o forma extrema de recesiune, fiind caracterizata, in principal, de o restrangere majora a productiei industriale, a investitiilor si schimburilor comerciale, o crestere neobisnuita a ratei somajului si a preturilor marfurilor si a tarifelor serviciilor (hiperinflatie) si, in consecinta, inregistrarea unei rate negative semnificative a produsului intern brut (PIB) timp de cel putin doua trimestre.
Pentru o intelegere corecta a manifestarii in Romania a acestor fenomene economice - recesiune, respectiv depresiune economica - se impune o analiza a situatiilor economice si sociale, incepand cu anul 1990 si pana in prezent, asa cum sunt reflectate de statisticile oficiale. Iar pentru relevarea acestor fenomene, se are in vedere analiza a patru indicatori macroeconomici principali, si anume: produsul intern brut (PIB), productia industriala, castigul salarial real si rata medie anuala a inflatiei.
Romania a inregistrat, in doua perioade, forma severa de recesiune numita depresiune economica. Si anume, in anii 1991-1992 si 1997-1999. Datele statistice oficiale confirma. In primul interval analizat, cei patru indicatori au inregistrat rate majore negative de crestere, atat in anul 1991, cat si in anul 1992. Productia fizica industriala a inregistrat cele mai mari scaderi din anii '90, respectiv -23,0% in anul 1991 si -25,3% in anul 1992, scaderea cumulata (aferenta celor doi ani) in raport cu anul 1990 fiind de 42,5%. Influentele negative ale scaderilor de productie asupra PIB au fost semnificative, acesta inregistrand in ambii ani scaderi insemnate. Si anume, -12,9% in anul 1991 si -8,8% in anul 1992, scaderea cumulata a celor doi ani fiind de 20,6%, in comparatie cu anul 1990. Rata medie anuala a inflatiei a consemnat existenta fenomenului de hiperinflatie, nivelurile acesteia fiind de +170,2% in anul 1991, respectiv +210,4% in anul 1992. Urmare a hiperinflatiei, castigul salarial real a scazut cu 18,5% in anul 1991 si cu 13,1% in anul 1992, iar scaderea puterii de cumparare in raport cu anul 1990 a fost de 29,2%.
Dupa o perioada de patru ani de redresare economica, inregistrandu-se cresteri anuale incepand cu 1993 si pana in 1996 inclusiv, in Romania s-a consemnat pentru a doua oara depresiune economica. In perioada 1997 - 1999, productia fizica industriala a inregistrat rate anuale negative de crestere, scaderea cumulata fiind de 22,0% la sfarsitul anului 1999, in raport cu anul 1996. PIB a scazut an de an, rata negativa de crestere ajungand la 11,7% in 1999, comparativ cu 1996. Hiperinflatia s-a instalat din nou, rata medie anuala a inflatiei urcand de la +38,8% in 1996 la +154,8% in 1997. Castigul salarial real s-a diminuat foarte mult, in cei trei ani scaderea cumulata fiind de 27,7%, in raport cu anul 1996.

CRIZA ECONOMICA SI FINANCIARA IN ROMANIA.
CAUZE, PROVOCARI SI REMEDII PE TERMEN SCURT SI LUNG

1. Cauzele crizei declansate in octombrie 2008

1.1. Cauze comune, traditionale:

boom-ul creditarii;

cresterea preturilor activelor pe piata imobiliara;

creditarea necontrolata a agentilor economici insolvabili/putin solvabili (debitori ipotecari subprime).

1.2. Cauze specifice:

extinderea modelului de origine si distributie a riscului transferabil (origine-and-distribute model);

apetit exagerat pentru profit care a alimentat cresterea cererii pentru active cu grad ridicat de risc;

ignorarea sau necunoasterea riscului partilor de valoare – budge funds, derivative, ipoteci, operatii credit default swop;

guvernare neadecvata a corporatiilor si stimulente manageriale necorespunzatoare;

contributia factorilor de reglementare si a agentilor de rating.

1.3. Cauzele crizei in Romania

Crestere economica nesustenabila bazate pe dezechilibre economico-financiare interne si externe;

Transfer si impact extern (banci, asigurari)

Volatilitatea capitalului strain

Exacerbarea  caracterului speculativ pe piata capitalului (raport neadecvat intre piata primara si secundara a capitalului

Desincronizare intre economic reala si nominala (necorelare intre profit, dobanda si crestere economica)

Distorsiuni pe piata muncii: brain drain, penurie de forta de munca in constructii

Expansiunea sectorului imobiliar

2. Efecte si provocari

2.1. Contractia cererii si a productiei si pietei bursiere

2.2. Subcapitalizarea bancilor

2.3. Reducerea ocuparii, a remitentelor si exportului

2.4. Cresterea costului creditului

2.5. Inflatie si curs valutar defavorabil

2.6. Cresterea vulnerabilitatii nivelului de trai pentru someri si persoane cu venituri mici

3. Solutii de urgenta, pe termen scurt:

3.1. Garantarea pasivelor mult mai riguroasa

3.2. Separarea activelor toxice (bad assets)

3.3. Recapitalizarea institutiilor afectate

3.4. Masuri de contracarare a cresterii gradului de saracie – crearea de noi locuri de munca (investitii publice in infrastructuri)

3.5. Preluarea de catre stat a unor active bancare

4. Solutii pe termen lung
4.1. La nivelul UE:

Reforma sistemului european de supraveghere financiara

Crearea European System of Financial Supervision (statut, competente, guvernare si accountability)

Reforma modalitatilor de asigurare

Relatia financiara intre bancile mama si filiale

Reglementarea mai stricta a creditului

Reformarea Agentiilor de Rating al Creditelor

Mai buna evaluare a riscului si remunerarii in sistemul financiar bancar

Codul de constiinta si etica in afaceri

4.2. La nivelul Romaniei

Problema cresterii transparentei, prudentialitatii, imbunatatirii, reglementarii si supravegherii financiare;

Problema imprumuturilor de la FMI (13 mld €), UE (5mld € ), BM(1 mld € ), BERD (1 mld €);

Programe sociale;

Investitii in infrastructura publica;

Creditarea IMM.

5. Concluzii

5.1. Actuala criza este o criza de sistem si va avea efecte pe termen lung

5.2. Reconsiderarea parteneriatului public-privat – Esecurile pietei

5.3. O mai buna coordonare intre sistemul financiar-bancar si cel al economiei reale

5.4. Rolul ISD

5.5. Reducerea caracterului speculativ (parazitar) al “cazinoului” derivativelor si al intermediarilor nenecesari

5.6. Guvernarea corporativa si etica in afaceri, coduri de conduita

Bibliografie:

1.Macroeconomie -Suport curs:

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

COLEGIUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE

ANUL I

Lect. univ. dr. DANIEL TOBA

2.Studii de strategie si politici:- SPOS 2009

Sinteze

Institutul European din Romania