|
CENTRALA RISCURILOR BANCARE
Centrala Riscurilor Bancare (CRB) este un centru de intermediere, care gestioneaza in numele Bancii Nationale a Romaniei, informatia de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor, in conditiile pastrarii secretului bancar.
Utilizatorii informatiei de risc bancar sunt toate societatile bancare (persoanele declarante) din Romania si Banca Nationala a Romaniei.
Informatia de risc bancar este informatia raportata, prelucrata si difuzata, referitoare la un debitor - persoana fizica sau persoana juridica non-bancara rezidenta si la efectuarea de catre banca a unor operatiuni in lei si valuta prin care se expune la risc fata de acel debitor.
Aceste operatiuni sunt:
a) acordarea de credite;
b) asumarea de angajamente de catre banca in numele debitorului fata de o persoana fizica sau persoana juridica non-bancara;
c) asumarea de angajamente de catre banca in numele debitorului fata de alta banca.
Centrala Riscurilor Bancare organizeaza si gestioneaza, pe baza informatiilor de risc bancar transmise de societatile bancare, urmatoarele fisiere:
a) Registrul Central al Creditelor (RCC), contine informatiile de risc bancar raportate de persoanele declarante, prelucrate si difuzate de catre Centrala Riscurilor Bancare in vederea valorificarii de catre utilizatori, in conditiile pastrarii secretului bancar.
b) Registrul Creditelor Restante (RCR), este un fisier alimentat lunar de RCC cu informatii de risc bancar referitoare la debitori (persoane recenzate) si la creditele restante ale acestora fata de intregul sistem bancar din Romania.
In activitatea de acordare a creditelor si eliberare a scrisorilor de garantie bancara pentru operatiuni comerciale si/sau necomerciale care privesc afaceri cu parteneri straini, banca va urmari incadrarea in limita de expunere stabilita in raport cu riscul de tara.
Din acest punct de vedere tarile au fost impartite in grupe de risc in functie de situatia politica si economica recunoscuta pe plan mondial.
In raporturile cu clientii sai, banca va urmari ca acordarea de credite si eliberarea de scrisori de garantie sa se efectueze, de regula, numai in cazul operatiunilor cu partenerii externi apartinand tarilor din categoria A stabilite prin reglementarile in domeniu ale Bancii Nationale a Romaniei.
In operatiunile de acordare de credite si eliberare de scrisori de garantie pe care banca le efectueaza cu societati bancare din tara si/sau strainatate, in nume propriu sau in numele clientilor sai, se va asigura incadrarea in limitele de expunere pe societati bancare care se stabilesc anual prin hotarare a organelor de conducere ale bancii pe baza propunerilor Directiei Generale de Metodologie si Management al Riscurilor.