Procedura de judecata in istorie

PROCEDURA DE JUDECATA

Incepand cu feudalismul , acesta nu cunostea principiul separarii puterilor in stat. Persoana era simultan administrator , judecator si executor. In sec XVII-lea apar in documentele in limba romana termenii drept", "dreptate"si "judecata" cu sensul de activitate judecatoreasca.

In feudalism, justitia a fost exercitata de Tara Romaneasca si Moldova de catre domn, divan din a doua jumatate a sec XVII, anumiti dregatori, centrali si locali, anumite organe de conducere a orasului, stapanul feudal, precum si judecata de catre biserica a pricinilor civile si penale intre civili, daca aveau o anumita legatura cu dogmele sau canoanele bisericesti.

Impartirea "dreptatii" devine un instrument de guvernare la indemana boierimii. In aceasta perioada feudal autoritatea lucrului judecat era inexistenta. Instanta suprema o reprezenta domnitorul , socotit drept cel mai inalt judecator. Domnitorul avea dreptul sa pronunte sentinte capital si putea sa confiste averile. Domnul judeca in divan, la care luau parte mitropolitul, inaltii ierarhi  care se gaseau eventual la curte, precum si marii dregatori. Ca urmare a intinderii teritoriului, domnul nu putea judeca intotdeauna o persoana si in consecinta, dadea prin delegatie acest drept dregatorilor sai. Domnul putea crea sau elimina dupa plac competent judecatoreasca a unor sau altora dintre dregatori.

Sfatul domnesc era alcatuit din boieri, dregatori mari in functie. Sfatul domnesc reprezenta organul supreme legislative, executive si judecatoresc al tarii . Domnul in cadrul sfatului, judeca: orice plangeri impotriva deciziilor dregatorilor, cazurile de omor si rapiri de fete.

Sistemul feudal se aseamana cu cel bizantin si sarbesc, ce nu au cunoscut nici autonomiile locale, nici judecatorii alesi. Moldova si Tara Romaneasca nu au cunoscut decat sistemul judecatorului unic.

Feudalismul romanesc nu a cunoscut astfel prime instante de judecata si instante de apel, ci numai o multitudine de plangeri impotriva dregatorilor judecatori. In astfel de caz domnul putea pedepsi pe boierul care din nestiinta legilor judecase stramb. In vechile noastre documente medievale  plangerea aparea sub forma(denumirea) de pricina, galceava, treaba;reclamantul se numea paras, jeluitor, prigonitor;paratul se mai numea prigonit, invinovatit.

Toti oamenii dependent puteau sta in justitie numai in procesele in care se discutau insasi starea lor de dependent. Femeia necasatorita sau vaduva putea sta in justitie in schimb femeia casatorita pentru a putea asista in justitie trebuia sa fie insotita de sotul acesteia.

In materie penala, atat plangerea cat si procedura sunt orale, abia in sec XVIII-lea forma scrisa devenind obisnuita la plangerile adresate domnitorului. Intr-un process partea care invoca un drept trebuia sa-l si dovedeasca , oferindu-i judecatorului suficiente elemente de convingere in sprijinul afirmatiilor sale.

In Tara Romaneasca juramantul se lua de obicei la fata locului, sub conducerea unui reprezentant al domniei iar in Moldova juramantul era luat de obicei la scaunul domniei, la o biserica din capitala. Numele persoanelor care trebuiau sa jure erau inscrise in Tara Romaneasca pe ravase domnesti iar in Moldova intr-un catastih.

In ceea ce priveste pedepsele , crima de inalta tradare era de regula pedepsita cu moartea si confiscarea averii. Tot cu moartea se pedepseau si omorul, talharia, furtul repetat, uneori si bigamia si chiar furtul simplu. Felul de a fi omorat varia si anume pentru boieri era in mod obisnuit taierea capului, iar pt oamenii de rand, spanzuratoarea.

Adeseori, pentru ca cel inchis sa isi recunoasca vina se recurgea la tortura. Amenda pentru moarte de om , adulter sau rapier de fata, se platea deobicei in capete de vita, boi, cai si se numea desugubina( in slava"cel ce-si pierde sufletul").

Existau mai multe pedepse corporale, deseori bataia in bataia la talpi, o alta a fost tintuirea cu urechea de stalp sau de usa. Pentru greseli savarsite bisericii era pedeapsa jugului si anume vinovatul era pus intr-un jug de lemn in fata populatiei.