|
|
|
Probele din Codul de procedura civila
1.Expertiza
a) Consideratii generale
Expertiza este un mijloc de dovada reglementat in art. 201 C.proc.civ.- " cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt, instanta socoteste de cuviinta sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi unul sau trei experti, statornicind punctele asupra carora ei urmeaza sa se pronunte.". In mod obisnuit, expertiza se efectueaza in procesele in curs de judecata. Ea se poate incuviinta si cand nu exista un proces pendinte, in cadrul procedurii asigurarii dovezilor, care este prevazuta de lege pentru toate dovezile.25 La fel ca si in cazul cercetarii la fata locului, conform art. 169 alin. 2 C. Proc. Civ, expertiza se poate efectua si prin comisie rogatorie, cand implica cercetari intr-o localitate mai indepartata de sediul instantei de judecata. In acest caz, numirea expertului si stabilirea onorarului ce i se cuvine pot fi lasate in sarcina instantei careia i se adreseaza comisia rogatorie( art. 214 C.proc. civ).
Expertizele pot fi efectuate in diferite domenii de activitate. Cele mai frecvent intalnite sunt: expertizele medico-legale, grafologice, tehnice, contabile. Expertizele contabile sunt facute in scopul de a stabili justa reflectare a activitatii persoanelor juridice in operatiile contabile, eventualele abuzuri care prezinta o deosebita importanta pentru stabilirea existentei si cuantumului pagubelor cauzate.
25 Emil Mihuleac "Expertiza judiciara" Editura stintifica, Bucuresti, 1971 p. 138 si urm
In principiu, expertiza este facultativa pentru instanta, in sensul ca judecatorii sunt liberi sa ordone sau nu numirea unui expert. Sunt insa cazuri in care expertiza este obligatorie. De exemplu, este cazul prevazut de art. 30 din Decretul 32/1954, potrivit caruia, pentru punerea unei persoane sub interdictie judecatoreasca, trebuie sa se ia si parerea unei comisii de specialisti; cazul inregistrarii nasterii cu intarziere, cand, pentru stabilirea varstei copilului, art. 21 alin. 2 din Legea 119/1996 cere efectuarea unei expertize medico- legale.
Expertul este o persoana straina de litigiu, neinteresata de cauza. Dar expertul nu este nici martor, caci el nu reproduce faptele ce-i erau cunoscute inainte de judecata, fara a trage concluziile din ele; dimpotriva, intemeindu-se pe cunostintele sale de specialitate, expertul isi exprima parerea asupra unor imprejurari de fapt indicate de instanta.
Expertiza se incuviinteaza la cererea uneia sau a ambelor parti sau se ordona din oficiu de catre instanta de judecata. De regula, sarcina expertizei va fi incredintata persoanei propuse de parti, chiar daca expertiza este ordonata din initiativa instantei. Numai in situatia in care partile nu se inteleg asupra persoanei expertului, desemnarea acestora se face de catre instanta judecatoreasca.
Codul de procedura civila nu precizeaza persoanele care pot fi numite experti, deci instantele judecatoresti isi pastreaza libertatea de a numi expert orice persoana autorizata pe care o considera capabila de a da lamuririle necesare. Codul de procedura civila numeste in schimb persoanele care nu pot fi numiti experti si anume: minorii, interzisii, falitii si cei condamnati pentru anumite infractiuni( art. 203) cum ar fi: crima, fals, furt, inselaciune, abuz de incredere, marturii mincinoase, infractiuni contra bunelor moravuri, vagabondaj, abuz de putere, specula, sabotaj economic, dare sau luare de mita, trafic de influenta, delapidare, rupere de sigilii, sustragere, calomnie, denuntare calomnioasa, delicte contra sigurantei interioare si exterioare a statului.
Instanta de judecata, incuviintand sau ordonand din oficiu expertiza, va numi prin incheiere, unul sau trei experti( art. 201 C.proc.civ.). Nu se pot numi doi experti, caci, in situatia in care ei nu ar fi de-acord, nu s-ar ajunge la nici o concluzie.
O data cu numirea expertului sau a expertilor prin aceeasi incheiere, instanta de judecata este obligata sa indice punctele asupra carora ei urmeaza sa se pronunte(art. 201 C.proc.civ), stabilindu-se de la bun inceput cadrul exact al expertizei. Se va fixa si onorariul cuvenit expertului ce ulterior va putea fi marit de instanta, in raport cu importanta lucrarii, prin incheiere executorie data cu citarea partilor.
Expertii pot fi recuzati pentru eceleasi motive ca si judecatorii, cu conditia ca recuzarea sa se ceara in termen de 5 zile de la data numirii expertului- daca motivul exista al acea data- sau de la dat ivirii motivului de recuzare. Recuzarea se judeca in sedinta publica, cu citarea obligatorie a partilor si a expertului recuzat.
Dupa numirea lor, expertii vor fi citati pentru a veni la judecata ca si martorii. In cauzele urgente se poate dispune aducerea expertului cu mandat de aducere chiar la primul termen. Daca expertul nu se prezinta in fata instantei, aceasta paote dispune inlocuirea lui.
Expertul care refuza, fara motiv intemeiat, sa indeplineasca sarcina ce i s-a incredintat, va fi sanctionat, prin incheiere executorie, cu amenda si este obligat la despagubiri fata de partea vatamata.( art. 205 C.proc.civ).
b) Efectuarea expertizei
Expertiza se poate efectua in doua moduri:
- in instanta, atunci cand este simpla, iar expertii nu au nevoie de cercetari mai ample pentru a-si putea da parerea. In acest caz, expertul va fi ascultat in sedinta, ca si martorii, parerile sale consemnandu-se intr-un proces verbal;
- in afara instantei, daca expertul are nevoie, pentru a-si putea exprima parerea, de un anumit studiu, de analize, verificari, calculele, care necesita timp. In acest caz, instanta va acorda expertului un termen pentru a face lucrarea.
In cazurile in care, pentru efectuarea expertizei, este necesar sa se faca o lucrare la fata locului, expertul este obligat sa convoace partile la locul respectiv, in ziua si la ora fixata de el prin scrisoare recomandata, cu dovada de primire, care se anexeaza la raportul de expertiza, iar partile sunt obligate sa dea expertului toate lamuririle de care acesta are nevoie in legatura cu obiectul expertizei( art. 208 C.proc.civ.). Citarea partilor de catre expert pentru lucrarea de la fata locului este impusa de lege in interesul partilor, pentru ca ele sa poata exercita dreptul la aparare, dand lamuririle pe care le considera folositoare cauzei. Nerespectarea acestei dispozitii este sanctionata, avand in vedere caracterul sau imperativ, cu nulitatea expertizei.
In cazul in care expertiza nu se face la fata locului, ci intr-o institutie stiintifica, intr-un laborator, precum si atunci cand ea se rezuma la examinarea actelor de la dosar si actelor puse la dispozitia expertului de catre parti, citarea partilor nu este necesara pentru ca natura cercetarii nu implica nevoia ca partile sa dea lamuriri.
Constatarile si concluziile expertului trebuie consemnate intr-o lucare scrisa, care in practica judiciara este cunoscuta sub denumirea de raport de expertiza. Din punct de vedere juridic, ceea ce constituie proba nu este expertiza, ci raportul de expertiza, care este relatare facuta de expert in scris sau oral in legatura cu constatarile si concluziile sale.
In cazul in care au fost numiti trei experti, acestia vor intocmi un singur raport; daca au pareri diferite, legea cere sa se arate in raport parerea fiecaruia si motivele pe care se intemeiaza, iar daca s-a format o majoritate, sa se arate opinia majoritatii si opinia expertului ramas in minoritate, ambele motivate, pentru ca astfel sa se poata aprecia prin comparatie valoarea parerilor exprimate de experti.
c) Forta probanta a expertizei
In ceea ce priveste puterea doveditoare a concluziilor raportului de expertiza, aceasta este lasata la libera apreciere a instantei de judecata. Cand, insa, instanta inlatura concluziile expertilor, ea va trebui sa motiveze.
Constatarile de fapt ale expertului, precum si unele elemente mentionate in raport, ca data acestuia, sustinerile partilor consemnate in raport, aratarea faptului ca lucrarile s-au facut la fata locului in prezenta partilor, au putere de dovada pana la inscrierea in fals, deoarece expertul a lucrat dintr-o insarcinare oficila, ca un delegat al instantei.
In cazul in care raportul de expertiza nu este de natura sa contribuie la formarea convingerii instantei, fie ca nu este complet, fie ca nu este suficient de concludent si de bine documentat, instanta, la cererea partilor sau din oficiu, poate dispune intregirea expertizei sau efectuarea unei noi expertize.
Prin intregirea expertizei se cer expertului sau expertilor care au efectuat-o sa-si completeze lucrarea sau sa-i aduca anumite precizari. Intregirea expertizei se face totdeauna de expertul sau expertii care au facut expertiza si au intocmit raportul de expertiza.27
27 E. Mihuleac, Op. Cit. P 40 si urm.
Legea indreptateste instanta ca, atunci cand apreciaza ca necesar, sa ordone la cererea partilor sau din oficiu, o noua expertiza( contraexpertiza), care sa fie efectuata de un alt expert. De regula, pentru efectuarea ei, se numesc trei experti.
Contraexpertiza este un mijloc de proba ce consta intr-o noua expertiza ceruta de partea nemultumita de modul in care starea de fapt a fost stabilita printr-o expertiza anterioara, ceruta de cealalta parte. Noua expertiza va trebui ceruta, motivat, la primul termen dupa depunerea lucrarii.
In cazul in care instanta se afla in fata a doua expertize contradictorii, ea nu are alta posibilitate decat sa accepte motivat o expertiza si sa o inlature pe cealalta sau sa le inlature pe amandoua si sa recurga la alte probe. Instanta de judecata nu poate sa combine cele doua rapoarte pentru a junge la un compromis intre ele.
Raportul de expertiza trebuie apreciat de instanta de judecata in legatura cu totalitatea probelor administrate, in comparatie cu celelalte probe care se refera la obiectul expertizei si nu in mod izolat, desprins de complexul probelor in care se incadreaza. Raportul de expertiza trebuie supus de instanta discutiei contradictorii a partlior din care se pot desprinde lipsurile si calitatile sale, veridiciatatea sa, elementele care pot contribui la aprecierea raportului de catre instanta, la formarea intimei sale convingeri cu privire la puterea doveditaore a acestui raport.
Instanta nu este legata de concluziile expertizei, ele constituind numai elemente de convingere, lasate la libera apreciere a judecatorului, ca toate celelalte probe.
2. Cercetarea la fata locului.
Unul dintre mijloacele prin care instanta de judecata poate ajunge in mod direct si nemijlocit la stabilirea adevarului este observarea directa. Observarea directa se poate efectua in instanta, de exemplu asupra unor obiecte, planuri, schite sau in afara instantei, prin cercetarea anumitor imprejurari la fata locului.
Cercetarea la fata locului este un mijloc de proba directa cu ajutorul caruia instanta constata in mod nemijlocit starea si situatia unui obiect oarecare, locul si modul de asezare a lucrarilor, impartirea incaperilor atunci cand aceste imprejurari pot avea importanta pentru rezolvarea litigiului dintre parti.
Art. 215 C.proc.civ. prevede:" in cazul cand instanta va socoti de trebuinta, va putea hotari ca in intregul ei, sau numai unul dintre magistrati, sa mearga la fata locului.
Cercetarea la fata locului este considerata a face parte din sedinta de judecata, de aceea ea trebuie facuta dupa toate regulile desfasurarii sedintei de judecata.
Referindu-ne la compunere putem mentiona ca cercetarea la fata locului poate fi realizata de intreg competul de judecata sau numai de un judecator.
Desi este recomandabil ca cercetarea la fata locului sa se realizeze de catre completul de judecata care are de rezolvat pricina, ea poate fi realizata si de catre un alt complet.
Cercetarea la fata locului poate fi ceruta de catre una sau ambele parti aflate in litigiu, putand fi ordonata insa si din oficiu de catre instanta.
Incuviintarea cercetarii la fata locului se da printr-o incheiere in care se va arata necesitatea efectuarii ei precum si problemele ce urmeaza a fi lamurite cu aceasta ocazie, precum si data la care aceasta va fi realizata. Partile care lipsesc de la sedinta de judecata la care s-a hotarat cercetarea la fata locului vor fi citate, indicandu-se data si locul unde urmeaza a se prezenta.
Efectuarea unei cercetari fara prezenta unei parti care nu a fost legal citata este lovita de nulitate absoluta.
Daca partile care au fost legal citate nu se prezinta, instanta va dispune suspendarea judecatii.
Cand aceasta proba a fost ceruta de catre una sau de catre ambele parti, acestea sunt obligate ca in cinci zile sa achite suma statornicita de instanta pentru cheltuielile de deplasare, sub sanctiunea decaderii folosirii acestei probe.
Cercetarea la fata locului se poate desfasura si prin comisie rogatorie, atunci cand obiectul supus judecatii se afla la o distanta mult prea mare, ceea ce impiedica instanta sa se deplaseze.28
La fata locului, instanta va putea asculta si cere lamuriri de la martorii si expertii pricinii; in acest caz martorii si expertii, vor fi si ei citati pentru data si locul deplasarii.
Daca prezenta procurorului este obligatorie, el va insoti instanta la fata locului, impunandu-se a insoti instanta si de a fi incunostintat de data si locul deplasarii.
La fata locului activitatea de cercetare se va desfasura ca si la sediul instantei. Presdintele instantei va deschide sedinta facand apelul partilor si a martorilor, dupa care va incepe cercetarea.
28I Stoenescu " Drept procesual civil. Teoria generala." Bucuresti 1996
Mai intai partile vor fi cele care vor face expuneri si vor da explicatii in termen asupra imprejurarilor pe care le considera relevante, vor fi ascultati martorii si expertii care vor fi pusi sa insoteasca relatarile si explicatiile lor cu exemplificari si aratari de pe teren.
Cu ocazia cercetarii la fata locului instanta poate verifica si inscrisuri schite; pe care partile sunt obligate a le infatisa indtantei.
Despre toate cele descrise anterior se vor face insemnari in procesul verbal de cercetare.
Cercetarea la fata locului constituie pentru instanta un mijloc de informare asupra anumitor situatii pe care nu le poate obtine intr-un alt mod. Instanta va trebui sa fixeze si sa orienteze obiectele, incaperile cladirile; etc; cercetate, alcatuind in acest scop o schita din care sa reiasa cele constatate, sa le descrie in mod amanuntit sub toate aspectele si caracteristicile lor, sa compare cele constatate cu depozitiile partilor si a martorilor. Este foarte important ca instanta in procesul verbal ce-l va intocmi in urma deplasarii la fata locului sa redea cat mai exact constatarile pe care le-a facut.
Astfel procesul verbal va trebui sa cuprinda:
1 Data si locul unde s-a desfasurat cercetarea;
2 Numele si prenumele judecatorilor si a grefierului care ii insoteste prezenta sau lipsa partilor, a procurorilor, martorilor si a expertilor precum si daca au fost sau nu legal citati;
3 Explicatiile si sustinerile partilor asupra obiectului cercetarii;
4 Constatarile instantei cu privire la obiectul cauzei, instanta avand dreptul de a extinde sfera constatarilor inafara punctelor stabilite cu ocazia incuviintarii sau ordonarii cercetarii, daca acestea sunt necesare in vederea solutionarii cauzei;
5 Mentiunile referitoare la audierea martorilor, declaratiile acestora, precum si expunerea parerilor expertilor;
6 Aratarea schitelor a planurilor intocmite si a eventualelor acte infatisate de catre parti;
7 Semnaturile.
Concluzii
In cele ce urmeaza voi argumenta, motivele principale care au stat la baza alegerii de a realiza aceasta lucrare si nu alta.
In primul rand nu-mi pot imagina existenta societatii actuale fara diversele schimburi care se realizeaza inerent intre oameni. Datorita faptului ca exista atatea relatii care se succed cu o viteza ametitoare intre diversele persoane, apar obligatoriu si o serie de neantelegeri referitoare la executarea in tot sau in parte a raporturilor existente intre parti. De multe ori se intampla ca debitorul unei obligatii atunci cand este adus in fata instantei si pus sa recunoasca, sub juramant, ca are sa dea sa faca sau sa nu faca ceva in folosul celeilalte persoane, acesta nici nu recunoaste ca l-ar fi vazut vreoadata pe reclamant.
Asa ca astazi mai mult ca oricand se aplica vechiul adagiu al romanilor: "idem est non esse et non probari" care poate fi tradus prin formula "a nu fi sau a nu fi probat este tot una".
Consider ca orice cetatean ar trebui sa cunoasca legislatia aplicabila probelor, fie ca vorbim de probe care se administreaza in fata instantelor: civile; penale; de contencios administrariv sau fiscal. Sustin aceasta deoarece insasi actul justitiei s-ar desfasura mai rapid si mai corect daca partile s-ar prezenta in fata avocatului cu principalele mijoace de proba care ii dau speranta ca dreptatea este de partea sa. Consider ca o justitie este calitativa atunci cand hotararile instantelor judecatoresti sunt egale sau tind a fi egale cu adevarul defaptal cauzei sub toate laturile existentei sale. De multe ori adevarul juridic nu corespunde cu adevarul de fapt al cauzei. Deoarece in urma administrarii probatorului judecatorul poate ajunge la o alta convingere intima decat faptele care au dus la desfasurarea procesului. Astfel judecatorul prin decizia sa poate denatura in totalitate adevarul, dand o solutie gresita; poate schimba sau interpreta in mod gresit anumite aspecte care au dus la formarea conflictului, prin hotararea sa facand dreptate numai in parte; dar mai poate exista si o solutie caracteristica unui sistem de drept si nu unei interpretari umane anume faptul ca jusecatorul se cede nevoit datorita procedurii sau legii pe care o aplica sa decida impotriva convingerii sale intime.
