GRECIA - Date istorice, Organizarea constitutionala

GRECIA

1. Date istorice

Grecia este o tara cu o indelungata istorie, care s-a afirmat totodata, inca de timpuriu, in contextul culturii si civilizatiei europene. Cetatile grecesti au transmis posteritatii modele de gandire si organizare politica, unele din acestea pastrandu-si actualitatea pana in zilele noastre. De remarcat este si spiritul de neatarnare al grecilor fata de incercarile straine de a instaura dominatia asupra spatiilor ce alcatuiesc in prezent Grecia.

Grecia moderna a fost de fapt proclamata regat in 1832, iar capitala la Atena dateaza din 1834.

In primul razboi mondial, Grecia se alatura Antantei, iar apoi participa la razboiul impotriva Turciei, desfasurat cu succes in perioada 1919-1922^[1]. La 25 martie 1924, Grecia se proclama republica, insa monarhia este restaurata in urma unei lovituri de stat militare, din 1935. Intre 1936 si 1941, generalul Ioannis Metaxas instituie propriul sau regim autoritar.  

In timpul celui de al doilea razboi mondial, incepand din 1940, Grecia se apara cu succes impotriva trupelor italiene, dar dupa angajarea trupelor germane in lupte in 1941 este obligata sa capituleze, la 23 aprilie 1941. La terminarea razboiului se declanseaza un sangeros razboi civil (1946-1949) intre fortele comuniste si cele nationaliste. Din 1952 Grecia devine membru al N.A.T.O., din 1961 membru asociat al Comunitatii Economice Europene, iar din 1981 membru plin al acestui organism.

Perioada de dupa cel de al doilea razboi mondial este caracterizata printr-o instabilitate politica^[2]. Intre 1945 si 1967 s-au succedat la putere 31 de prim ministri. Ca urmare a unei lovituri de stat militare din 21 aprilie 1967, condusa de colonelul Gheorghi Papadopoulos, se instituie 'dictatura coloneilor'. De abia in 1974 Grecia revine la un regim civil. Printr-un referendum, desfasurat la 8 decembrie 1974, este confirmata forma de stat republicana consacrata prin noua Constitutie a tarii din 16 iunie 1975.

2. Dezvoltarea constitutionala

Inca din perioada luptei pentru independenta a Greciei au fost elaborate documente constitutionale. Astfel, in 1797 este elaborat un  proiect de Constitutie de inspiratie franceza, de catre Rhigas din Velestinos, un prieten al omului politic american Jefferson. In perioada urmatoare sunt alcatuite si alte proiecte constitutionale, dar care vizeaza numai anumite parti ale Greciei, cea mai elaborata fiind Constitutia Greciei de rasarit^[3]

O Adunare nationala adopta Constitutia de la Epidauros, a carei forma revizuita devine Constiutia de la Astros din 29 martie 1822, ratificata de cea de a doua Adunare nationala. Aceasta constitutie avea tendinta sa intareasca drepturile puterii legiuitoare. La 1 mai 1827, cea de a treia Adunare nationala, intrunita la Troezene, adopta asa numita 'Lege de baza pentru Grecia', promulgata la 15 mai in acelasi an.

La 18 ianuarie 1828 Adunarea nationala (a IV-a) decide sa il invite pe contele John Capodistrias si sa-l investeasca cu puteri extraordinare. Regimul lui Capodistrias, caracterizat ca un regim dictatorial, s-a sfarsit prin asasinarea acestuia in 1831.

La 15 martie 1832, cea de a V-a Adunare nationala a adoptat o noua Constitutie, cunoscuta sub numele de Constitutia de la Nauplia, dar aceasta constitutie nu a intrat niciodata in vigoare, datorita amestecului marilor puteri, care au intervenit pentru a sprijini alegerea lui Otto, cel de al doilea fiu al regelui Ludovic de Bavaria, ca rege al Greciei.

Grecia a devenit in felul acesta o monarhie ereditara. Intrucat regele Otto nu avea decat 16 ani cand a fost desemnat monarh, puterile sale au fost exercitate de o regenta iar la implinirea varstei de 20 de ani a fost incoronat rege al Greciei.

In 1843 se desfasoara alegeri pentru Adunarea Constituanta, cuprinzand 243 membri, care se reuneste pentru prima data la 20 noiembrie acelasi an. Adunarea ia in discutie un proiect de Constitutie elaborat de 21 de membri, care reflecta influenta Cartei Constitutionale din Franta din 1830 si a Constitutiei belgiene din 1831. Proiectul sublinia totusi rolul important al bisericii ortodoxe, care era declarata biserica de stat. Pe de alta parte, ea era mult mai autoritara decat Constitutia belgiana.

La 21 februarie 1844, cea de a VI-a Adunare nationala adopta textul Constitutiei, care este prezentata regelui Otto. Acesta, desi initial a facut anumite obiectii, sfarseste prin a o accepta. Potrivit acestei Constitutii, puterea legiuitoare era impartita intre membrii unei legislaturi bicamerale si rege. Camera inferioara era aleasa de catre cetateni in varsta de peste 23 de ani, avand o anumita situatie materiala, in timp ce Senatul era numit de rege si cuprindea numai senatori pe viata. In cuvantarea sa din 8 noiembrie 1843, regele Otto a caracterizat Constitutia ca fiind 'un tratat intre rege si popor'. Nerespectarea promisiunii lui Otto, care jurase pe Constitutie, de a apara drepturile cetatenilor, duce la o revolutie populara, la 22 octombrie 1862, care marcheaza sfarsitul dinastiei de Bavaria.

Cautarile pentru gasirea unui alt rege au fost indelungate. In final, tronul este oferit printului William, al doilea fiu al regelui Danemarcei, care isi ia titlul de 'George I, regele grecilor'. Cu toate acestea, Coroanele Danemarcei si Greciei urmau sa ramana separate, iar succesorii regelui George erau obligati sa imbratiseze religia ortodoxa.

O noua Constitutie a fost votata la 29 octombrie 1875 si  prezentata regelui, care a jurat sa o respecte. Constitutia a fost promulgata la 17 noiembrie 1875, intrand in vigoare in aceeasi zi. Aceasta Constitutie se asemana cu Constitutia belgiana din 1831, insistand asupra apararii drepturilor cetatenesti. Ea consacra sistemul unicameral si sublinia calitatea religiei ortodoxe ca religie de stat. De remarcat este si faptul ca pe cand Constitutia monarhica din 1844 fusese calificata de regele Otto in termeni medievali, ca o relatie intre rege si popor, Constitutia din 1864 - la fel precum Constitutia belgiana din 1831 - era intemeiata pe principiul suveranitatii nationale.

Ca urmare a unor framantari politice interne, a rivalitatii fortelor politice si a implicarii Greciei in razboi, regele Constantin este obligat sa abdice in favoarea fiului sau, iar ceva mai tarziu este proclamata republica. Aceasta are loc in conditiile infrangerilor militare suferite in razboiul cu Turcia si a pierderii increderii populatiei in regimul monarhic.

In 1924 incep lucrarile pentru elaborarea unei noi Constitutii republicane. Textul final al acesteia este promulgat la 29 septembrie 1925. La 13 aprilie 1936, dupa ce generalul Metaxas devine prim ministru, acesta dizolva parlamentul si isi asuma puteri extraordinare.

Alegerile din 1946, boicotate de partidele de stanga, duc la victoria partidului populist, care solicita restaurarea monarhiei. Desi o mare majoritate de cetateni erau favorabili monarhiei, foarte multi se opuneau reintoarcerii in tara a lui George al II-lea, fiul lui Constantin. Cu toate acestea, monarhia este restaurata iar regele George, murind intre timp, fratele sau Paul devine rege.

Un decret din 22 iulie 1948 prevede principiile de baza ale unei viitoare Constitutii. Parlamentul este dizolvat, se convoaca un nou parlament, care la 22 decembrie 1951 voteaza textul noii Constitutii, promulgata la 1 ianuarie 1952 si intrata in vigoare la 11 ianuarie acelasi an. Art.21 al Constitutiei proclama Grecia ca fiind o 'democratie incoronata'. Noua Constitutie prezenta multe asemanari cu Constitutia din 1864, fiind insa mult mai moderna si democratica. Dupa moartea regelui Paul, printul de coroana Constantin este proclamat rege al Greciei, la 6 martie 1964. Ca urmare a acutizarii confruntarilor politice, un grup de ofiteri preia puterea la 27 aprilie 1967. Neputand sa se opuna juntei militare, regele Constantin emigreaza la Roma.

La 15 noiembrie 1968 o noua Constitutie intra in vigoare, dar importante prevederi ale acesteia nu sunt aplicate, in special in ceea ce priveste alegerile parlamentare. La 21 martie 1972, colonelul Papadopoulos se proclama regent, reunind puterile sefului de guvern cu acelea ale sefului statului.

La 1 iunie 1973, printr-un decret, monarhia este abolita, colonelul Papadopoulos proclamandu-se presedinte provizoriu. La 8 iunie 1973, guvernul da publicitatii 12 amendamente la Constitutia din 1968. Printr-un referendum, Constitutia este aprobata in mod formal, trecandu-se de la 'democratia parlamentara incoronata' la o 'republica parlamentara prezidentiala'.

La 11 septembrie 1973 este constituita o Curte Constitutionala, aceasta masura fiind interpretata ca o concesie facuta de Papadopoulos fortelor democratice.

La 25 noiembrie acelasi an, insa, o lovitura de stat il rastoarna de la putere pe generalul Papadopoulos, in locul sau find instalat generalul Phaidon Gizikis. La 15 iulie 1974, autoritatile militare din Grecia sprijina incercarea de lovitura de stat impotriva presedintelui Makarios, in Cipru. La 24 iulie acelasi an, Constantin Karamanlis se intoarce in  Grecia, este primit cu entuziasm si desemnat prim ministru. Se constituie un nou guvern de unitate nationala, condus de Constantin Karamanlis.

La 1 august 1974, este promulgat primul act constitutional prin care Constitutia din 1952 era reinstalata pe baze interimare. Alte acte constitutionale au fost promulgate la 4 si 24 septembrie acelasi an.

In vederea alegerilor este constituit un nou guvern de tehnicieni, iar la 17 noiembrie 1974 se desfasoara alegeri generale, in care partidul primului ministru Karamanlis 'Noua democratie' obtine o importanta victorie, respectiv 54,37% din totalul voturilor. Primul guvern ales de Parlament depune juramantul la 21 noiembrie 1974, iar la 8 decembrie are loc un referendum cu privire la alegerea formei de guvernamant.

Aproape 70% din votanti se pronunta pentru republica. La 18 decembrie, noul Parlament il alege pe Michael Stasinopoulos presedinte interimar. La 23 decembrie acelasi an, un proiect de Constitutie este discutat in Consiliul de Ministri, iar la 7 ianuarie 1975 este supus Parlamentului. Proiectul de Constitutie, cuprinzand 112 articole, era de fapt o simbioza a Constitutiei din 1952 cu unele prevederi ale Constitutiei din 1968. Dupa cum au apreciat autorii de specialitate, noua Constitutie diferea de cea din 1952 prin aceea ca tindea sa institutionalizeze o conceptie cvazi-gaullista de republica parlamentara, mai curand decat de 'democratie incoronata'. Spre deosebire de Constitutia din 1968, noua Constitutie nu avea un preambul si renunta la prevederile traditionale cu privire la religia dominanta.

Constitutia a fost ratificata intr-o sesiune solemna a Parlamentului, intrand in vigoare la 11 iunie 1975.

La 14 aprilie 1980, presedintele Tsatsos demisioneaza, iar la 5 mai Parlamentul il alege pe Constantin Karamanlis ca presedinte. Prim ministru al tarii devine Andreas Papandreu. Desi cordiale la inceput, relatiile dintre presedinte si primul ministru se deterioreaza pe parcursul colaborarii, Papandreu anuntand ca nu il va sustine pe Karamanlis pentru un nou mandat. La 10 martie 1985, presedintele Karamanlis demisioneaza, functia de presedinte interimar preluand-o Speaker-ul Camerei Deputatilor.

La 11 martie 1985 este propus Parlamentului un amendament tinzand spre reducerea puterilor prezidentiale. Printre altele, se avea in vedere ca presedintele sa nu mai aiba dreptul de a dizolva Parlamentul, sa opuna veto-ul legislativ, sa demita pe primul ministru. Se mai preconiza ca presedintele sa nu mai aiba nici dreptul sa propuna un referendum sau sa proclame starea de urgenta. Aceste propuneri au suscitat vii controverse intre oamenii politici greci ai timpului. Ca urmare a puternicei opozitii, guvernul Papandreu a retras aceste propuneri la 14 martie.

La al treilea tur de scrutin, Parlamentul l-a ales ca presedinte pe Christos Sartzetakis, dupa care a fost dizolvat, noi alegeri fiind programate pentru 2 iunie. Incercarile de a revizui Constitutia nu au avut insa efect. Dupa noile alegeri, partidul 'Noua Democratie' si-a mentinut influenta. Primul ministru Papandreu a fost insa reinvestit, iar la 7 martie 1986, dupa lungi dezbateri, Parlamentul a aprobat amendamentele constitutionale intr-o forma revizuita.

Potrivit schimbarilor adoptate, Presedintele poate demite guvernul numai in situatiile in care acesta nu ar fi obtinut un vot de incredere. El poate de asemenea sa dizolve Parlamentul daca doua guverne succesive au demisionat sau nu ar fi fost acceptata componenta lor. De asemenea, presedintele Republicii mai putea sa dizolve Camera Deputatilor la propunerea guvernului, care ar fi obtinut un vot de incredere in scop de a reinnoi mandatul popular pentru a face fata unei probleme nationale de importanta exceptionala. Se mentinea, de asemenea, potrivit prevederilor Constitutiei,  dreptul presedintelui de a trimite o singura data o lege spre a fi reexaminata. Intre anii 1981-1989 si dupa 1993 Miscarea socialista panelena (PASOK) a detinut majoritatea mandatelor in diferitele parlamente care s-au succedat.

In ianuarie 1996, Costas Simitis a luat conducerea Guvernului, ca urmare a inrautatirii starii sanatatii lui Andreas Papandreu, aflat de multi ani la conducerea PASOK si a Guvernului. La 23 august 1996, la propunerea primului-ministru, presedintele Costis Stefanopoulos a luat hotararea dizolvarii Parlamentului si a convocarii corpului electoral in cadrul unor alegeri anticipate. Desfasurate la 22 septembrie 1996, alegerile au consacrat victoria PASOK, care a obtinut 162 din cele 300 locuri in Parlament. 'Noua Democratie' (N.D.) a obtinut 108 mandate, Partidul comunist (K.K.E.) 11, Coalitia stangii si progresului (S.Y.N.) 10, iar Miscarea democratica si sociala (DIKKI) 9 locuri.

Alegerile din anul 2000 au reconfirmat pozitia dominanta a PASOK in Parlamentul elen. Sef al statului a devenit Konstantin Stefanopulos (din 8 martie 1995, reales in februarie 2000) si prim-ministru Konstantinos Simitis (de la 22 ianuarie 1996, reconfirmat dupa alegerile din 9 noiembrie 2000).

In prezent, seful statului este Karolos Popoulias (de la 12 martie 2005), iar prim ministru Kostas Karamanlis (de la 7 martie 2004), ca urmare a alegerilor legislative, in care Partidul Noua Democratie a obtinut 45,36% din voturi si 164 din cele 300 de locuri in Parlament.

3. Organizarea constitutionala

Constitutia Republicii Grecia din 9 iunie 1975 are 120 de articole^[4], problemele fiind tratate in urmatoarea ordine: dispozitii fundamentale (forma regimului politic si raporturile intre biserica si stat), drepturile individuale si sociale, organizarea si functionarea statului (structura statului, presedintele republicii, Camera Deputatilor, guvernul, puterea judecatoreasca, administratia), dispozitii speciale, finale si tranzitorii (dispozitii speciale, revizuirea C onstitutiei, dispozitii tranzitorii).

Dupa cum s-a vazut din prezentarea istorica a dezvoltarii constitutionale a Greciei, infatisata la punctul precedent, Grecia este o republica parlamentara in care atributiile presedintelui sunt limitate.

Constitutia Greciei contine, sub aspectul drepturilor cetatenilor, prevederi importante la nivelul documentelor internationale si al standardelor moderne.

In ceea ce priveste puterile sefului statului, acesta este calificat ca fiind 'un arbitru intre puterile republicii' (art.30 alin.1). Desi Constitutia Greciei nu vorbeste expres de separarea puterilor, ea face totusi referiri la 'functiile' legislativa, executiva si judecatoreasca.

Sistemul parlamentar grec este unicameral. El se bazeaza pe traditiile istorice, care nu au justificat niciodata existenta unei a doua Camere, Grecia fiind intotdeauna un stat unitar. Camera deputatilor elenici (Vouli Ton Ellinon) se compune din 300 parlamentari alesi prin vot direct, pe un termen de patru ani. Alegerile se desfasoara in cadrul a 56 circumscriptii uninominale sau plurinominale (288 deputati) si o circumscriptie nationala plurinominala (12 deputati 'de stat'). Ele au loc pe baza scrutinului de lista, intr-un singur  tur de scrutin, iar in unele cazuri prin scrutin majoritar, pentru repartitia locurilor restante, la nivel national. Votul este obligatoriu pana la varsta de 70 ani, cei care nu respecta aceasta prevedere fiind pasibili de inchisoare de la o luna la un an^[5]

In ce priveste guvernul, acesta se bazeaza pe votul de incredere al Camerei Deputatilor, care i-l poate retrage pe calea unei motiuni de cenzura. Adoptarea unei motiuni de cenzura solicita majoritatea absoluta a numarului deputatilor.

Membrii guvernului, precum si secretarii de stat, sunt responsabili solidar pentru politica generala a guvernului, dar fiecare este responsabil pentru actiunile si omisiunile comise in exercitiul competentei sale, potrivit Legii raspunderii ministeriale.

O prevedere interesanta intalnim in partea finala a art.85, care dispune ca 'in nici un caz un ordin scris sau verbal al presedintelui republicii nu poate sa exonereze ministrii si secretarii de stat de raspunderea lor'.

Camera Deputatilor are dreptul de a pune sub acuzare membrii guvernului, ca si secretarii de stat, acestia urmand sa fie judecati de o Curte speciala, prezidata de presedintele Curtii de Casatie si compusa din 12 magistrati alesi prin tragere la sorti de catre presedintele Camerei Deputatilor in sedinta publica, dintre judecatorii Curtii de Casatie si presedintii Curtii de apel.

Presedintele Republicii nu este responsabil pentru actele indeplinite in exercitiul functiilor sale decat in caz de inalta tradare si incalcare deliberata a Constitutiei. Pentru actele care nu au legatura cu exercitiul functiilor sale, urmarirea penala se suspenda pana la expirarea mandatului prezidential. Propunerea de punere sub acuzare a presedintelui este supusa Camerei Deputatilor de catre cel putin o treime din membrii sai, si adoptata cu majoritatea de doua treimi din numarul total al deputatilor, presedintele urmand sa se prezinte apoi in fata unei curti speciale, urmandu-se aceeasi procedura ca si in cazul ministrilor.

Retin atentia prevederile art.50, care dispune ca 'presedintele republicii nu are alte competente decat acelea care ii sunt conferite in mod expres prin Constitutie si legile conforme cu aceasta'.

In ce priveste revizuirea Constitutiei, este de remarcat ca prevederile privind republica parlamentara, respectul persoanei umane, egalitatea in drepturi a cetatenilor, excluderea strainilor de la ocuparea de functii publice, interzicerea titlurilor de noblete, dreptul de a-si dezvolta liber personalitatea, inviolabilitatea individuala, libertatea constiintei religioase, exercitarea functiei legislative de catre Camera Deputatulor si presedintele republicii nu pot sa formeze obiectul revizuirii.

Pentru revizuirea Constitutiei este necesara o hotarare a Camerei Deputatilor, la initiativa a cel putin o cincime din numarul deputatilor sai, adoptata cu o majoritate de trei cincimi din totalul membrilor Camerei si votata in doua tururi de scrutin, separate unul de altul printr-un interval de o luna. Dupa aprobarea revizuirii, Camera Deputatilor nou aleasa se va pronunta in cursul primei sale sedinte, cu majoritate absoluta a numarului total al membrilor sai.