|
|
|
Formarea profesionala si recunoasterea calificarilor profesionale
Institutia "formarii profesionale" are un caracter complex gasindu-si reglementarea in mai multe ramuri de drept precum dreptul administrativ, dreptul financiar si fiscal, dreptul civil, dar si dreptul muncii.
Intr-un prim inteles, care este cel curent, formarea profesionala este activitatea desfasurata de o persoana inainte de incadrarea sa in munca, in scopul de a dobandi cunostintele de cultura generala si de specialitate necesare pentru exercitarea unei profesii sau meserii; intr-o asemenea acceptiune formarea profesionala este echivalenta calificarii profesionale.
Formarea este definita ca pregatirea sistematica a persoanelor in vederea cresterii capacitatii lor de a-si asuma functii sociale pe piata muncii; in alti termeni, ea inglobeaza orice gama de activitati de educatie si dobandire de calificari.
Unul din rezultatele educatiei este capacitatea de a dobandi mai usor o calificare profesionala.
Intr-adevar, atat formarea profesionala, cat si perfectionarea acesteia se realizeaza in primul rand prin sistemul national de invatamant, dreptul la invatatura fiind unul din drepturile fundamentale ale cetatenilor prevazut de Constitutie (art. 32). De altfel, orice forma de invatamant are drept scop formarea profesionala pentru incadrarea in munca sau desfasurarea altei activitati producatoare de venituri. In acelasi sens, in lume este acreditata ideea ca orice forma de invatamant trebuie sa fie calificata drept "profesionala", pentru ca in zilele noastre invatamantul are incidenta asupra destinului profesional al indivizilor. Chiar si un tanar care n-a frecventat decat scoala primara va putea accede la numeroase locuri de munca, beneficiind apoi de o pregatire profesionala suplimentara.
Faptul
ca formarii profesionale i se atribuie o atentie deosebita
este dovedit si de inserarea in Tratatul de
In acest sens, actiunea Uniunii vizeaza:
sa faciliteze adaptarea la mutatiile industriale, in special prin formarea si reconversiunea profesionala;
sa amelioreze pregatirea profesionala initiala si formarea permanenta, cu scopul de a facilita insertia si reinsertia profesionala pe piata muncii;
sa faciliteze accesul la formarea profesionala si sa favorizeze mobilitatea formatorilor si persoanelor in formare, si, in special, a tinerilor;
sa stimuleze cooperarea in materia formarii intre institutii de invatamant sau de formare profesionala si intreprinderi;
sa dezvolte schimbul de informatii si de experiente asupra problemelor comune sistemelor de formare ale statelor membre.
Se prevede, totodata, ca statele membre si Uniunea favorizeaza cooperarea cu tarile terte si organizatiile internationale competente in materia formarii profesionale.
Potrivit Tratatului, actiunea Comunitatii urmareste: dezvoltarea dimensiunii europene in educatie, in special prin insusirea si difuzarea limbilor statelor membre; favorizarea mobilitatii studentilor si profesorilor, inclusiv prin recunoasterea academica a diplomelor si a perioadelor de studii; promovarea cooperarii intre institutiile de invatamant; dezvoltarea schimbului de informatii si de experienta privind principiile comune sistemelor de educatie ale statelor membre; favorizarea dezvoltarii schimburilor de tineri si de animatori socio-educationali, incurajarea dezvoltarii educatiei de la distanta.
In aceasta conceptie, Consiliul Uniunii Europene nu are competente decizionale, ci numai de influentare, incurajare si recomandare de politici de cooperare intre statele membre.
Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa a precizat ca Uniunea Europeana contribuie la dezvoltarea unei educatii de calitate prin incurajarea cooperarii intre statele membre si, daca este necesar, prin sprijinirea si completarea actiunii lor. Astfel, se exclude orice armonizare a dispozitiilor legale si de reglementare a statelor membre (art. 111-182, pct. 4 lit. a)). In schimb, se asigura respectul pe deplin al responsabilitatii statelor membre in ceea ce priveste continutul invatamantului si organizarea sistemului educational, precum si diversitatea lor culturala si lingvistica (art. 111/182, pct. 1).
2. Procesul de formare profesionala
2.1. Formarea profesionala a lucratorilor
Formarea profesionala a lucratorilor constituie un obiectiv important al Uniunii Europene, art. 125 din Tratatul CE stabilind pentru aceasta si statele membre obligatia de a "promova o mana de lucru calificata, formata si susceptibila de a se adapta", iar art. 150 din Tratatul CE se prevede obligatia Comunitatii de a pune in aplicare o politica de formare profesionala, care sa sprijine si sa completeze actiunile statelor membre, respectand responsabilitatea acestora pentru continutul si organizarea formarii profesionale. Paragraful 4 al art. 150 din Tratatul CE acorda Consiliului prerogativa ca prin procedura codeciziei, dupa consultarea Comitetului Economic si Social si a Comitetului regiunilor, sa adopte masuri menite sa contribuie la realizarea obiectivelor vizate in domeniul formarii profesionale. Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor prevede, la pct. 15, dreptul lucratorului din Comunitatea Europeana la formare profesionala, beneficiind de aceasta in tot timpul vietii sale active. Autoritatile publice competente, intreprinderile sau partenerii sociali, fiecare in sfera proprie de competente, trebuie sa puna in aplicare dispozitive de formare continua si permanenta, care sa permita oricarei persoane sa se recicleze, beneficiind in acest scop de concedii de formare, precum si sa se perfectioneze si sa dobandeasca noi cunostinte tinand cont de evolutia tehnica.
Curtea de Justitie a dat o interpretare larga formarii profesionale, aratand ca "orice forma de invatamant care pregateste o calificare pentru o profesie, o meserie sau un loc de munca specific sau care confera aptitudini speciale pentru exercitarea acestora tine de invatamantul profesional".
Prin Decizia nr. 63/266/CEE din
1. Primul principiu defineste politica comuna de formare profesionala ca o actiune comuna coerenta si progresiva, implicand obligatia fiecarui stat membru de a defini programe si de a asigura realizarea acestora, conform principiilor generale si a masurilor de aplicare care decurg din acestea.
Principiile generale trebuie sa permita fiecarei persoane sa primeasca formare adecvata, respectand alegerea libera a profesiei, a institutiei, a locului de formare, ca si a locului de munca. Aplicarea principiilor generale incumba statelor membre si institutiilor comunitare competente.
2. Al doilea principiu stabileste urmatoarele obiective fundamentale, care trebuie realizate de politica comuna in domeniul formarii profesionale:
a) realizarea conditiilor care fac efectiv pentru toti dreptul de a primi o formare profesionala adecvata;
b) organizarea mijloacelor de formare corespunzatoare pentru asigurarea fortei de munca necesara diferitelor sectoare economice;
c) pe baza invatamantului general, sa se asigure o formare profesionala suficient de larga pentru a favoriza dezvoltarea armonioasa a persoanei, ca si pentru a satisface exigentele care decurg din progresul tehnic;
d) sa permita fiecarei persoane dobandirea cunostintelor si capacitatilor tehnice necesare exercitarii unei activitati profesionale determinate si sa atinga cel mai inalt nivel de formare posibil, favorizand in special in ceea ce ii priveste pe tineri, evolutia intelectuala si morala, educatia civica si dezvoltarea fizica;
e) evitarea oricarei intreruperi prejudiciabile, atat intre invatamantul general si inceputul formarii profesionale, cat si in cursul acesteia din urma;
f) favorizarea, in cursul diferitelor etape ale vietii profesionale, unei formari si perfectionari profesionale corespunzator adaptate si, dupa caz, o conversie si o readaptare;
g) oferirea pentru fiecare individ, conform aspiratiilor, aptitudinilor, cunostintelor si experientei sale, a unui loc de munca si, prin mijloace permanente care sa permita o ameliorare pe plan profesional, accesul la un nivel profesional superior sau pregatirea pentru o activitate de nivel mai ridicat;
h) stabilirea de relatii mai stranse intre diferitele modalitati de formare profesionala si sectoarele economice, in scopul ca, pe de o parte, formarea profesionala sa raspunda mai bine nevoilor activitatii economice, precum si intereselor persoanelor in curs de formare si, pe de alta parte, ca mediile economice si profesionale sa-si aduca contributia la problemele pe care le pune formarea profesionala.
3. Cel de al treilea principiu stabileste importanta speciala a unor activitati in punerea in aplicare a politicii comune de formare profesionala:
prevederea si estimarea, atat la scara nationala cat si la cea comunitara, a nevoilor cantitative si calitative de lucratori in diversele activitati productive;
crearea dispozitivelor permanente de informare si orientare sau de consiliere profesionala, organizate in beneficiul tinerilor si adultilor, bazate pe cunoasterea aptitudinilor individuale, a mijloacelor de formare si a posibilitatilor de a ocupa un loc de munca si care sa beneficieze de colaborarea stransa cu sectoarele de productie si de distributie, cu serviciile interesate de formarea profesionala si cu scolile de invatamant general;
- stabilirea unor conditii care sa permita fiecaruia sa recurga la momentul oportun la dispozitivele create, inainte de a-si alege profesia, ca si la cursurile de formare profesionala tot timpul vietii active.
4. Principiul patru stabileste prerogativa Comisiei, in vederea realizarii obiectivelor enuntate, de a prezenta Consiliului si statelor membre masurile necesare. Comisia este insarcinata ca, in colaborare cu statele membre, sa efectueze studii si cercetari in domeniul formarii profesionale pentru realizarea politicii comune, indeosebi in vederea promovarii facilitatilor de a ocupa un loc de munca si a mobilitatii geografice si profesionale a lucratorilor in interiorul Comunitatii. In indeplinirea sarcinilor pe care le are in acest domeniu, Comisia este asistata de un comitet consultativ tripartit.
5. Principiul cinci consacra dreptul Comisie de a lua orice initiativa necesara strangerii si difuzarii catre statele membre a informatiilor utile, a documentatiilor si a materialelor didactice necesare formarii profesionale. Pe de alta parte, statele membre furnizeaza Comisiei tot sprijinul necesar pentru indeplinirea sarcinilor pe care le are si indeosebi informatiile referitoare la situatia si evolutia sistemelor nationale de formare profesionala.
6. Cel de al saselea principiu se refera la activitatea Comisiei de a favoriza schimburile directe de experienta intre statele membre in domeniul formarii profesionale, susceptibile sa furnizeze serviciilor competente noi experiente.
7. Principiul sapte se refera la formarea adecvata a personalului de predare si a instructorilor, carora este necesar sa le creasca atat numarul, cat si capacitatile tehnice si pedagogice. O atentie speciala se acorda personalului de predare si instructorilor care isi desfasoara activitatea in regiuni mai putin dezvoltate ale Comunitatii, iar formarea de instructori provenind dintre lucratorii cu calificare superioara este incurajata.
8. Principiul opt enunta obiectivul politicii comune de formare profesionala de a permite apropierea progresiva a nivelurilor de formare. In colaborare cu statele membre, Comisia stabileste pentru anumite profesii cerinte armonizate pentru accesul la diferite niveluri de formare. Pe aceasta baza, se urmareste apropierea conditiilor obiective cerute pentru reusita la probele finale, in scopul recunoasterii reciproce a certificatelor sau a altor titluri prin care este recunoscuta formarea profesionala.
9. Principiul noua prevede posibilitatea statelor membre si a Comisie de a promova in colaborare initiative adecvate, indeosebi in privinta stabilirii programelor de formare, menite sa contribuie la asigurarea echilibrului global, intre cerere si oferta, in domeniul locurilor de munca in cadrul Comunitatii. Aceste initiative si programe trebuie sa vizeze formarea accelerata a adultilor si reconversia si readaptarea profesionala, tinand cont de dezvoltarea sau progresul economic, de transformarile tehnologice si structurale si de necesitatile specifice unor profesii, categorii profesionale sau regiuni determinate.
10. Principiul zece stabileste ca, in cadrul aplicarii principiilor generale in domeniul politicii comune de formare profesionala, o atentie speciala este acordata problemelor speciale care privesc anumite sectoare de activitate sau categorii de persoane determinate.
2.2. Recunoasterea calificarilor in Uniunea Europeana
Recunoasterea calificarilor rezultate din formarea profesionala in statele membre ale Comunitatii face obiectul Deciziei nr. 85/368/CEE din 16 iulie 1985. Art. 1 al deciziei subliniaza ca ea urmareste sa dea posibilitatea lucratorilor de a avea acces la un loc de munca adecvat intr-un alt stat membru. In acest scop, Comisia, in cooperare stransa cu statele membre, este abilitata sa intreprinda lucrari referitoare la echivalarea calificarilor profesionale intre statele membre, pe profesii sau grupe de profesii determinate. Procedura utilizata de Comisie cuprinde mai multe etape:
selectia profesiilor sau a grupelor de profesii, pe baza propunerilor statelor membre sau a organizatiilor competente ale angajatorilor si lucratorilor la nivel comunitar;
stabilirea descrierii comunitare, convenita de comun acord, a cerintelor profesionale practice pentru profesiile sau grupele de profesii respective;
apropierea calificarilor profesionale recunoscute in statele membre si descrierea cerintelor profesionale practice;
stabilirea unui tablou cu urmatoarele date:
a) codul de clasificare a profesiilor SEDOC si codurile nationale de clasificare a profesiilor;
b) nivelul formarii profesionale;
c) pentru fiecare stat membru, titlul profesional si calificarile de formare profesionala corespondente;
d) organizatiile si institutiile responsabile de formare profesionala;
e) autoritatile si organizatiile competente pentru a elibera sau valida diplome, certificate sau alte titluri prin care este atestata o formare profesionala;
publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a descrierii comunitare, convenita de comun acord, a exigentelor profesionale practice si a tablourilor comparative;
stabilirea unei fise de informare pentru fiecare profesie sau grupa de profesii si publicarea ei in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
- difuzarea informatiilor cu privire la corespondentele stabilite catre toate organismele la nivel national, regional si local, precum si sectoarelor profesionale interesate.
In anexa de
- Nivelul 1 de formare, care permite accesul la scolarizarea obligatorie si la initierea profesionala (in cadrul structurilor scolare, extrascolare sau in intreprinderi), si care asigura executarea unei munci simple;
- Nivelul 2 de formare, care permite accesul la scolarizarea obligatorie si formarea profesionala (in special prin ucenicie), si care corespunde unei calificari complete pentru prestarea unei activitati bine determinate, cu capacitatea de a utiliza instrumente;
- Nivelul 3 de formare, care permite accesul la scolarizarea obligatorie si/sau formarea profesionala si formarea tehnica complementara sau formarea tehnica scolara sau alta, de nivel secundar (activitati tehnice autonome si responsabilitati de coordonare);
- Nivelul 4 de formare, care permite accesul la formarea secundara (generala sau profesionala) si la formarea tehnica postsecundara (capacitatile si cunostintele dobandite permit desfasurarea unei activitati autonome, asumarea de responsabilitati de conceptie, de conducere sau de gestiune);
Nivelul 5 de formare, care permite accesul la formarea secundara (generala sau profesionala) si la formarea superioara completa (exercitarea activitatii profesionale in mod autonom, implicand stapanirea bazelor stiintifice ale profesiei).
De
mentionat ca in
In domeniul formarii
profesionale au fost adoptate numeroase acte comunitare, printre care:
Recomandarea nr. 87/567/CEE din
Directiva
nr. 89/48/CEE din
Art. 1 al directivei precizeaza ca prin diploma, certificat sau alt titlu se intelege documentul care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
actul eliberat de o autoritate competenta intr-un stat membru, din care rezulta ca titularul a absolvit un ciclu de studii post secundare cu o durata minima de trei ani sau cu o durata echivalenta cu timp partial, intr-o universitate sau intr-o alta institutie cu un nivel echivalent de formare si din care rezulta ca titularul poseda calificarile profesionale cerute pentru a accede la o profesie reglementata in acel stat membru sau de a o exercita.
Este asimilata diplomei sau certificatului diploma eliberata de o autoritate competenta intr-un stat membru care atesta o formare, dobandita in Comunitate si recunoscuta de o autoritate competenta dintr-un alt stat membru, ca fiind de un nivel echivalent si care confera titularului dreptul de acces la o profesie reglementata sau exercitarea acelei profesii.
Conform textului comunitar, prin profesiune reglementata se intelege o activitate profesionala la accesul careia sau a carei exercitare intr-un stat membru este conditionata direct sau indirect, prin prevederi legislative, regulamentare sau administrative, de posesia unei diplome.
Este
asimilata unei activitati profesionale reglementate o activitate
profesionala exercitata de
membrii unei asociatii sau organizatii, care are ca obiect promovarea si mentinerea unui
nivel ridicat in domeniul profesional in
cauza si care, pentru realizarea acestui obiect, beneficiaza de recunoastere,
intr-o forma specifica, de catre un stat membru. Totodata
se elibereaza diplome membrilor
asociatiei sau organizatiei, li se aplica regulile profesionale elaborate de acesta, li se
confera dreptul de a se prevala de un titlu sau de o calitate
corespunzatoare celei conferite de diploma. Lista acestor organizatii si asociatii
din statele membre este anexata
Conform art. 3 din directiva, cand statul membru de primire conditioneaza accesul sau exercitarea unei profesii reglementate de posesia unei diplome, el nu poate refuza unui cetatean al altui stat membru, pentru lipsa calificarii, accesul sau exercitarea acelei profesii in aceleasi conditii ca si cetatenii proprii, daca:
a) solicitantul poseda o diploma eliberata de un alt stat membru pentru a accede la acea profesie pe teritoriul sau, ori pentru a o exercita acolo;
b) solicitantul a exercitat, in regim de munca cu orar complet, acea profesie timp de 2 ani in ultimii 10 ani precedenti intr-un alt stat membru, care nu reglementeaza acea profesie, sau detine unul sau mai multe titluri de formare care au fost eliberate de o autoritate competenta dintr-un stat membru si din care rezulta ca titularul a absolvit studii post-secundare cu o durata minima de trei ani intr-o universitate sau institutie de acelasi nivel de formare, care 1-a pregatit pentru exercitarea acelei profesii. Perioada de doi ani nu poate fi ceruta cand titlul de formare obtinut de solicitant atesta o formare reglementata.
Statul membru de primire poate cere solicitantului:
a. sa probeze ca poseda o experienta profesionala, cand durata formarii este inferioara cu cel putin un an celei cerute de statul membru de primire;
b. sa infaptuiasca un stagiu de adaptare de maximum
trei ani sau sa se
prezinte la o proba de aptitudine:
cand formarea dobandita se refera la materii care in mod substantial sunt diferite de cele care sunt certificate prin diploma emisa de statul membru de primire;
cand, desi a obtinut o diploma intr-un alt stat membru pentru exercitarea profesiei respective, in statul membru de primire acea profesie reglementata include una sau mai multe activitati profesionale reglementate care nu exista in profesia reglementata de statul membru de origine si daca diferentele se refera la materii care difera in mod substantial;
cand, desi solicitantul a exercitat timp de cel putin doi ani profesia respectiva intr-un alt stat membru, profesia reglementata in statul membru de primire cuprinde una sau mai multe activitati profesionale reglementate care nu exista in profesia exercitata de solicitant in statul membru de provenienta, daca diferenta se refera la materii care difera substantial.
Daca statul membru de primire impune solicitantului un stagiu de adaptare sau sa se prezinte la o proba de aptitudine, este necesar sa se verifice in prealabil daca cunostintele dobandite de solicitant pe parcursul experientei sale profesionale sunt de natura sa acopere, total sau in parte, diferentele substantiale intre activitatile profesionale exercitate in statul de provenienta si cele impuse de statul de primire .
Solicitantul are posibilitatea sa aleaga intre stagiul de adaptare si proba de aptitudini. Pentru profesiile a caror exercitare necesita cunoasterea precisa a dreptului national si a caror element esential si constant de activitate este consilierea sau asistenta pe baza dreptului national, statul membru de primire poate stabili, prin derogare de la regula generala, fie un stagiu de adaptare, fie o proba de aptitudine.
Statul membru de primire mai poate solicita, pentru exercitarea unor profesii, ca solicitantul sa faca proba onorabilitatii, moralitatii, sanatatii fizice sau psihice, situatiei financiare sau a unei asigurari pecuniare care sa acopere responsabilitatea financiara. In asemenea cazuri, dovada poate fi facuta prin documentele obtinute de solicitant de la autoritatile competente din statul de provenienta.
Conform art. 7 paragraful 1 al Directivei nr. 89/48/CEE, autoritatea competenta a statului membru de primire recunoaste, cetatenilor din alte state membre, care indeplinesc conditiile de exercitare a unei profesii reglementate pe teritoriul propriu, dreptul de a purta titlul profesional al statului membru de primire care corespunde acelei profesii.
Directiva nr. 92/51/CEE din 18 iunie 1992 referitoare la un al doilea
sistem general de recunoastere a
formarilor profesionale, care completeaza Directiva nr. 89/48/CEE, a fost modificata
de mai multe ori, ultima data prin actul relativ la conditiile de aderare a celor 10 state care au intrat in
Uniunea Europeana la
Prin Directiva nr. 92/51/CEE s-a urmarit instaurarea unui al doilea sistem general de recunoastere a formarii profesionale, care sa faciliteze exercitarea tuturor activitatilor profesionale conditionate intr-un stat membru de primire de posesia unei formari de un anumit nivel determinat, deoarece Directiva nr.89/48 se refera numai la recunoasterea diplomelor care atesta o calificare profesionala obtinuta prin absolvirea unei institutii de invatamant superior. Directiva nr. 92/51/CEE a instituit un sistem complementar de recunoastere a formarilor profesionale, bazat pe aceleasi principii si enuntand aceleasi reguli ca si sistemul general. Sistemul complementar se refera la profesiunile a caror exercitare este subordonata posesiei unei formari profesionale la nivelul invatamantului secundar si necesita calificari manuale.
Conform art. 1 paragraful 1 al Directivei nr. 92/51/CEE, prin diploma se intelege orice titlu de formare:
eliberat de o autoritate competenta dintr-un stat membru;
din care rezulta ca titularul a absolvit:
-fie un ciclu de studii post secundare, altul decat cel stabilit de Directiva nr.89/48/CEE, cu o durata de cel putin un an sau cu o durata echivalenta cu timp partial;
-fie unul din ciclurile de formare care sunt in mod expres prevazute in anexa C a directivei, pe anumite sectoare de activitate (paramedical, activitati artizanale, maritim) si din care rezulta ca titularul poseda calificarea profesionala ceruta pentru a accede la o profesie reglementata in statul membru.
Directiva nr. 92/51/CEE se aplica oricarui cetatean al unui stat membru care vrea sa exercite cu titlu independent sau in calitate de salariat o profesiune reglementata intr-un stat membru de primire. Ea nu se aplica profesiilor care fac obiectul unei directive specifice si care stabilesc intre statele membre recunoasterea reciproca a diplomelor.
Directiva
nr. 2001/19/CEE din mai 2001 de modificare a
Directivelor nr. 89/48/CEE si nr. 92/51/CEE referitoare la sistemul
general de recunoastere a calificarilor profesionale, a modificat
si Directivele nr. 77/952/CEE, 77/453/CEE, 78/686/CEE, 85/384/CEE, 85/432/CEE,
85/433/CEE si 93/16/CEE referitoare la profesiile de infirmier general, practician dentar, veterinar,
moasa, arhitect, farmacist si medic. In dispozitiile
finale ale directivei se precizeaza ca cel mai tarziu la
Directiva nr. 99/42/CEE din 7 iunie 1999 de instituire a unui mecanism de recunoastere a diplomelor pentru activitatile profesionale reglementate de directivele de liberalizare si care stabilesc masuri tranzitorii, precum si de completare a sistemului general de recunoastere a diplomelor a abrogat mai multe directive specifice, din unele domenii de activitati profesionale (anexa B).
Prevederile Directivei nr. 99/52/CEE se aplica unor activitati determinate (enumerate in anexa B), care pot fi exercitate cu titlu independent sau in calitate de salariat de catre cetatenii dintr-un stat membru intr-un stat membru de primire.
In ceea ce priveste profesiile nereglementate, calificarea profesionala este stabilita de angajator. Totusi, data fiind dificultatea pe care o poate intampina lucratorul imigrant la recunoasterea calificarii pe care o poseda, datorita diferentelor intre criteriile de comparatie, Comisia publica in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene tabelul comparativ al unui numar de 200 de profesii de muncitor calificat din 19 sectoare de activitate.
Intre timp, a fost adoptata Directiva nr. 2005/36 privind recunoasterea calificarilor in Uniunea Europeana, directiva sinteza care isi va produce efectele pe deplin , incepand cu 20 octombrie 2007.
La nivel intern studiul comparativ trebuie pornit cu Legea nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania.
Acest act normativ, stabileste ca
dispozitiile ei se aplica oricarui cetatean al Uniunii
Europene care doreste sa exercite in Romania, in mod independent sau
in calitate de
salariat, o activitate reglementata de legea romana. Art. 1 alin. 3 precizeaza ca prevederile legii nu se
aplica profesiilor de medic, stomatolog, farmacist, asistent medical, moasa, medic veterinar si
arhitect, precum si unor activitati prevazute in anexa
Conform art. 2 alin. 1 din Legea nr. 200/2004, activitatea profesionala reglementata reprezinta "activitatea profesionala pentru care accesul sau exercitarea in Romania este conditionata, direct sau indirect, in conformitate cu legislatia romana in vigoare, de obtinerea unui document care sa ateste nivelul de formare profesionala".
Sunt considerate activitati reglementate activitatile desfasurate de membrii unei organizatii profesionale, daca aceasta:
a) are ca obiectiv fundamental promovarea si mentinerea unui nivel ridicat dintr-un anumit domeniu profesional;
b) este recunoscuta prin legea romana in vederea realizarii acestui obiectiv;
c) elibereaza membrilor sai un document care atesta nivelul de formare profesionala;
d) impune membrilor sai respectarea unor reguli de conduita profesionala elaborate de aceasta;
e) confera membrilor sai dreptul de a folosi un titlu profesional si de a beneficia de un statul corespunzator.
Profesia reglementata reprezinta activitatea sau ansamblul de activitati profesionale reglementate conform legii romane, care compun respectiva profesie. Anexa a 2-a a legii cuprinde lista profesiilor reglementate a caror durata necesita cel putin trei ani de studii superioare, precum si a profesiilor reglementate pentru care durata studiilor superioare este mai mica de trei ani.
Art. 5 din Legea nr. 200/2004 precizeaza ca formarea profesionala reglementata reprezinta acea formare care, intr-un stat membru al Uniunii Europene:
a) este direct orientata spre exercitarea unei anumite profesii si consta intr-un ciclu de invatamant superior cu o durata minima de trei ani sau cu o durata echivalenta in invatamantul fara frecventa, efectuat intr-o universitate sau intr-o alta institutie de invatamant superior, ori intr-o alta institutie de nivel echivalent si, eventual, completat cu o formare profesionala, un stagiu profesional sau o practica profesionala cerute pe langa ciclul de studii superioare;
b) este orientata specific catre exercitarea unei anumite profesii si consta intr-un ciclu, completat eventual cu o formare profesionala, stagiu profesional sau practica profesionala, ale caror structura si nivel sunt stabilite de dispozitiile legislative din statul membru de origine ori de provenienta sau care fac obiectul unui control ori al unei aprobari din partea unei autoritati desemnate.
In ceea ce priveste recunoasterea diplomelor de invatamant superior cu o durata de cel putin trei ani, detinute de cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, care vor sa exercite o activitate salariata sau independenta in Romania, art. 8 alin 1 al Legii nr. 200/2004, precizeaza ca prin diploma se intelege orice document sau ansamblu de documente care:
a) a fost eliberat de o autoritate competenta dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau Spatiul Economic European(SEE);
b) atesta ca titularul a terminat un ciclu de studii superioare cu o durata de cel putin trei ani, inclusiv o formare profesionala, daca in statul membru de origine sau de provenienta este stabilita o asemenea cerinta;
c) atesta ca titularul poseda calificarea necesara pentru a accede la o profesie reglementata, ori pentru a o exercita in statul membru de origine sau de provenienta.
Mai sunt considerate diplome orice documente acordate de o autoritate competenta dintr-un stat membru, daca se refera la o pregatire dobandita in Uniunea Europeana sau Spatiul Economic European si sunt recunoscute de autoritatea competenta din statul membru respectiv, daca atribuie aceleasi drepturi de acces la o profesie reglementata.
Conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 200/2004, daca durata formarii profesionale a solicitantului este mai scurta cu cel putin un an decat cea ceruta in Romania, autoritatea romana competenta poate cere acestuia, in compensare, sa faca dovada experientei profesionale, a carei durata nu poate depasi patru ani. De asemenea, autoritatea romana competenta poate cere solicitantului, la alegerea acestuia, sa urmeze un stagiu de adaptare de pana la trei ani sau sa sustina o proba de aptitudine, in doua situatii:
a) daca formarea celui in cauza se refera la domenii teoretice sau practice substantial diferite fata de cele cerute in Romania pentru obtinerea diplomei necesare pentru exercitarea profesiei respective;
b) daca profesia include in Romania exercitarea uneia sau mai multor activitati profesionale care nu se regasesc in cadrul aceleiasi profesii in statul membru de origine sau de provenienta al solicitantului si daca diferenta corespunde unei formari specifice cerute in Romania si acopera domenii substantial diferite.
In cazul profesiilor care necesita cunoasterea precisa a dreptului roman si care au ca element esential si constant furnizarea de informatii si/sau asistenta privind dreptul roman (auditor financiar, avocat, expert contabil si contabil autorizat), autoritatea romana competenta decide daca solicitantul va urma un stagiu de adaptare sau va sustine o proba de aptitudine.
Art. 14 din Legea nr.200/2004 stabileste conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca diploma solicitantului, cetatean al Uniunii Europene sau Spatiului Economic European, care vrea sa exercite in Romania independent sau ca salariat, o profesie reglementata pentru care nu se cer studii superiore. Diploma trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa fi fost acordata de o autoritate competenta dintr-un stat membru;
b) sa certifice ca titularul a incheiat:
fie un ciclu de studii postliceale cu o durata de cel putin un an;
fie unul din ciclurile de formare profesionala stabilite in anexa a 5-a a legii (stabilite in raport de profesiile specifice din unele state membre; de exemplu: educator autorizat-Germania; asistent medical de laborator-Luxemburg; asistent veterinar-Olanda; pedichiurist-Austria; optician-Danemarca; ofiter de punte - Italia etc.)
Legea nr. 200/2004 mai contine dispozitii cu privire la situatia in care in Romania se solicita detinerea unei diplome de calificare profesionala, alta decat diploma pentru studii superioare, iar solicitantul detine un certificat sau un titlu de formare profesionala corespunzator; recunoasterea in cazul in care se solicita detinerea unui certificat si recunoasterea altor calificari.
Art., 27 alin. 1 din Legea nr. 200/2004 precizeaza ca in cazul in care, in Romania, accesul la o profesie reglementata impune conditii de onorabilitate si moralitate, accesul la profesia respectiva ori exercitarea ei este interzisa falitului fraudulos si celui care a savarsit o infractiune sau o greseala profesionala grava. Dovada indeplinirii acestor conditii se face prin prezentarea de catre persoana in cauza a documentelor eliberate in acest scop de autoritatile competente din statul membru de origine sau provenienta. Daca autoritatile respective nu elibereaza asemenea documente, este suficienta o declaratie sub juramant sau o declaratie solemna certificata.
Cand reglementarile romanesti, pentru a accede la o profesie reglementata sau pentru a o exercita, impun o anumita capacitate financiara, se iau in considerare atestarile emise de bancile din statele membre. In situatia in care se cere o asigurare impotriva consecintelor financiare ale responsabilitatii profesionale, sunt acceptate atestatele emise de organismele de asigurare din celelalte state membre .
Potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr. 200/2004, daca solicitantul, cetatean al unui stat membru, indeplineste conditiile de acces la o profesie reglementata sau de exercitarea a acesteia in Romania, autoritatea competenta acorda:
a) dreptul de a utiliza titlul profesional care corespunde acelei profesii in tara noastra;
b) dreptul de a folosi titlul conferit in statul membru de origine sau provenienta, precum si abrevierea lui in limba acelui stat.
Pentru a accede la o profesie reglementata sau pentru a o exercita in Romania, cetateanul unui stat membru trebuie sa depuna o cerere la autoritatea romana competenta, care este obligata sa se pronunte in termen de trei luni de la data prezentarii dosarului. Decizia autoritatii competente produce efecte de la data comunicarii, solicitantul avand dreptul de a o ataca in fata instantei judecatoresti. Sub sanctiunea nulitatii, decizia trebuie sa indice termenul si instanta la care poate fi contestata.
3. Gradul de armonizare
Din prezentarea acestei institutii complexe a "formarii profesionale" atat in legislatia comunitara, cat si in dreptul intern, reiese cu claritate ca legislatia interna in materia formarii profesionale si a recunoasterii diplomelor si calificarilor este armonizata normelor comunitare in proportie de 100%.
Aceasta situatie de drept, este intalnita atat cand avem in vedere formarea profesionala anterioara incadrarii in munca - formarea profesionala initiala, la toate nivelele, cat si cand avem in vedere formarea profesionala a adultilor incadrati in munca-formarea profesionala continua, formare ce are loc in afara sistemului national de invatamant.
Legiuitorul roman a urmarit cadrul normativ comunitar si atunci cand a reglementat modalitatea de recunoastere a diplomelor si atestatelor profesionale. Si in aceasta materie putem vorbi de o armonizare totala intre cadrul normativ intern si cadrul normativ comunitar, ceea ce permite tarii noastre ca odata cu integrarea in spatiul Uniunii Europene al 1 ianuarie 2007, pe de o parte, sa poata recunoaste diplomele cetatenilor statelor membre care vin sa desfasoare activitati pe teritoriul tarii noastre iar pe de alta parte, cetatenilor romani sa li se recunoasca diplomele si atestatele pe intreg teritoriul uniunii atunci cand acestia vor sa-si practice meseria/profesia in spatiul Uniunii Europene.
Armonizarea cadrului intern cu cel comunitar in materie este demonstrat si de similitudinea sistemelor de recunoastere a calificarilor de catre documentele comunitare si de catre cele din Romania, fie ca este forma de calificari obtinute in urma absolvirii unor cursuri de formare profesionala de inalt nivel tehnic(universitate; masterat; doctorat) fie ca este vorba de o formare profesionala de un nivel primar sau mediu(cursurile generale; profesionale sau liceale).
Am putea sa concluzionam ca legiuitorul roman a transpus cu succes toate reglementarile comunitare in materia formarii profesionale prin actele interne adoptate in perioada preaderarii tarii noastre la Uniunea Europeana dar adoptate si ulterior acestui moment.
