Drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului. notiunea si naturajuridica a drepturilor si libertatilor fundamentale. garantiile drepturilor si libertatilor fundamentale

DREPTURILE SI LIBERTATILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI SI CETATEANULUI. NOTIUNEA SI NATURAJURIDICA A DREPTURILOR SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE. GARANTIILE DREPTURILOR SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE

A. Notiunea de drepturi fundamentale

Asa cum am aratat in capitolul I, Dreptul constituie posiblitatea recunoscuta de societate, sau comportamentul impus de aceasta in a satisface necesitatile sociale ale subiectului activ si pasiv, in spiritul echitatii, de a face,a nu face, de a da sau a nu da,ori dea primii ceva, asigurat prin forta de constrangere a statului.
Dreptul presupune totdeauna o obligatie corelativa acestuia, in sarcina unei persoane, grup, societate. Obligatia este legatura recunoscuta sau impusa de societate prin intermediul statului, unui subiect, fata de alt subiect, prin care acesta este tinut ca in spiritul binelui si echitatii, sa faca, sa nu faca, sa dea sau sa nu dea ceva, potrivit drepturilor acestuia sub sanctiunea constrangerii statale.
Prin drept societatea recunoaste, ocroteste si garanteaza interesele legitime ale individului, colectivitatii si societatii asigurand respectarea obligatiilor necesare infaptuirii acestora.
'Dreptul cuprinde norme de conduita care nasc sub influenta factorului social si factorului individual cu scopul de a realiza fericirea indivizilor care nu poate fi asigurata decat respectandu-se interesele nationale' arata Al. Otetelisanu .
Dar, prin drept se satisfac necesitati ale subiectului respectiv, care pot fi mai mult sau mai putin importante pentru om ca fiinta umana sau ca entitate sociala. Astfel drepturile individului, colectivului si ale societatii, pot fi mai mult sau mai putin importante in raport de necesitatile pe care le satisfac. Una este dreptul la libertate si alta este dreptul de creanta la o suma modica. Montesquieu definea libertatea ca reprezentand 'dreptul de a face ceea ce ingaduie legile; si daca un cetatean ar putea sa faca ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate pentru ca si ceilalti ar putea sa faca la fel' ; or subiectul dreptului de creanta poate sa renunte la exercitarea acestuia, fara implicatii deosebite ca in cazul dreptului la libertate. Dupa Spinoza, libertatea politica nu poate fi suprimata deoarece nimeni nu este obligat conform normelor dreptului natural sa se supuna bunului plac al altuia. Asa cum am aratat prin drept se satisfac anumite necesitati aparandu-se anumite valori cum sunt: viata, integritatea fizica si psihica, libertatea, proprietatea, domiciliul, numele, onoarea, familia etc. Or aceste valori aparate prin drept pot fi fundamentale, esentiale, sau obisnuite. Ca urmare si drepturile care le apara pot fi fundamentale sau obisnuite. Dar sintagma de drept fundamental nu se confunda cu fundamentul dreptului. Astfel, fundamentul oricarui drept trebuie sa fie utilul, ori echitatea, sau morala. Aceste trei mobile creeaza dreptul, il deformeaza, il transforma, il perfectioneaza si-l stapaneste in asa fel, incat in afara de ele dreptul nu poate exista' . Orice drept fundamental sau obisnuit are un fundament, in conceptele de util, echitate sau morala; deci toate drepturile au un fundament, dar nu toate drepturile sunt fundamentale. R.Jhering, in multe lucrari ale sale ne spune ca dreptul este un interes garantat de lege. Dar nu toate interesele sunt fundamentale si esentiale, existand si interese obisnuite, iar o astfel de impartire nu este imuabila.
De aceea, interesele si respectiv drepturile care le apara, au fost considerate ca fundamentale sau obisnuite de la o etapa istorica la alta. Spre exemplu, in perioada sclavagista proprietarul de sclavi avea un drept asupra vietii sclavului, drept care afecta dreptul la viata al sclavului nefiind considerat fundamental situatie ce nu o mai gasim in alte perioade.
Drepturile fundamentale sunt considerate ca sunt acele drepturi care indeplinesc urmatoarele conditii: a) sunt drepturi subiective; b) sunt drepturi esentiale pentru cetateni; c) datorita importantei lor sunt inscrise, in acte deosebite cum ar fi declaratii de drepturi si legi fundamentale (constitutii). a) Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind in ultima instanta facultati ale subiectului raportului juridic de a actiona intr-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte, o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de protectia si sprijinul statului in realizarea pretentiilor legitime, P. Roubier defineste dreptul subiectiv, ca fiind situatia regulat stabilita, fie printr-un act de vointa, fie prin lege, din care decurg in principal prerogativele care sunt in avantajul beneficiarului acestei situatii si la care el poate, in principiu, renunta. ' El situeaza la baza acestuia teoria dreptului natural. Prof. I. Deleanu defineste 'dreptul subiectiv ca fiind acea prerogativa conferita de lege in temeiul careia titularul dreptului poate - si uneori chiar trebuie - sa desfasoare o anumita conduita si sa ceara altora desfasurarea unei conduite adecvate dreptului sau, sub sanctiunea prevazuta de lege, in scopul valorificarii unui interes personal, discret, nascut si actual, legitim si juridic protejat, in acord cu interesul general si cu normele de convietuire sociala .
De observat ca nu toate drepturile subiective sunt fundamentale. b) Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru cetateni. J.J.Rousseau le denumeste drepturi esentiale ale naturii de care nimeni nu se poate atinge in nici un fel. Drepturile fundamentale sunt drepturile cele mai importante atat pentru cetateni cat si pentru stat in ansamblul, drepturi care reprezinta baza pentru toate celelalte drepturi.
Deseori, drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de Constitutie si care sunt determinante pentru statutul juridic al cetateanului. Astfel sunt considerate drepturi fundamentale acele drepturi care sunt esentiale pentru viata, libertatea si personalitatea cetatenilor. c) Datorita importantei lor, drepturile fundamentale sunt inscrise in acte deosebite, cum ar fi: declaratiile de drepturi si legile fundamentale. Inscrierea in Constitutie a drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicii principale a acestora de a fi drepturi esentiale pentru cetateni. Odata selectate pe criteriul valoric, ca fiind esentiale intr-o anumita etapa istorica, li se confera o forma si ocrotire juridica superioara, de nivel constitutional.
Imortanta drepturilor fundamentale, impune inserarea acestora in Constitutie fapt care inseamna ca aceste drepturi nu pot fi limitate sau anulate printr-o lege inferioara Constitutiei fie ea si organica. Or institutionalizarea drepturilor fundamentale prin Constitutie presupune:
- importanta deosebita acordata drepturilor respective, fiind reglementate astfel de Adunarea Constituanta;
- orice reglementari prin alte legi referitoare la aceste drepturi, nu le pot limita, suspenda sau anula, ci numai sa le dezvolte si apere conform celor prevazute in Constitutie;
- modificarea sau suprimarea dispozitiilor referitoare la drepturile fundamentale, se pot face numai respectand procedura de revizuire a Constitutiei;
- daca legea obisnuita este aceea care a fixat un principiu sau chiar statutul unui drept fundamental, ramane, desigur, la dispozitia legiuitorului ordinar sa suprime ori sa modifice numai acel principiu sau acest statut;
- neconsacrarea unui drept prin legea constitutionala sau prin legea organica ori ordinara, nu poate atrage imposibilitatea existentei acelui drept, potrivit principiului ca 'tot ceea ce legea nu interzice, nu poate fi impiedicat'.
Prof. I. Muraru defineste drepturile fundamentale ca fiind acele drepturi subiective, ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi.
De observat ca in Constitutie se consacra drepturile si libertatile fundamentale, ceea ce presupune sa vedem ce sunt libertatile fundamentale si care este raportul dintre acestea si drepturile fundamentale.
Constitutia Romaniei utilizeaza termenul drept,atunci cand consacra dreptul la viata (art.22), dreptul la aparare (art. 24), dreptul la informatie (art. 31), dreptul la vot (art. 34) etc. In schimb, Constitutia foloseste termenul de libertate atunci cand reglementeaza libertatea constiintei (art. 29), libertatea de exprimare (art. 30); libertatea intrunirilor (art. 36) etc. Se pune intrebarea, daca intre libertate si drept exista o deosebite? Prof. I. Muraru, arata ca terminologia constitutionala referitoare la aceste doua concepte, drept si libertate, desi nuantata, desemneaza o singura categorie juridica si anume, dreptul fundamental sustinand ca dreptul este o libertate iar libertatea este un drept. Domnia sa sustine ca nu exista deosebire de natura juridica, fiind de fapt o singura notiune juridica. Nuantarea terminologica are cel putin doua explicatii. O explicatie este de ordin istoric. La inceput in catalogul drepturilor umane, au aparut libertatile ca exigente ale omului in opozitie cu autoritatile publice, iar aceste libertati nu presupuneau din partea celorlalti decat o atitudine generala de abtinere. Evolutia libertatilor, in contextul mai larg al evolutiei politice si sociale, a avut ca rezultat cristalizarea conceptului de drept al omului, concept cu un continut si semnificatii juridice complexe. Mai ales in raport cu autoritatile statale, drepturile omului (libertatile publice) au implicat si obligatii corelative de respect si aparare.
In timp aceste libertati au trebuit nu numai proclamate, ci si promovate si mai ales, protejate, garantate. Putem deci constata ca astazi intre drept si libertate exista o sinonimie din punct de vedere juridic, arata prof. I. Muraru . Cea de a doua explicatie tine de expresivitatea si frumusetea limbajului juridic, care valorifica insa si sensul initial si desigur traditia. Frecvent, drepturile omului si cetateanului sunt denumite libertati publice. Expresia libertatii publice, este o expresie cuprinzatoare, ea evoca atat libertatile cat si drepturile omului (cetateanului), precum si faptul ca acestea apartin dreptului public si anume Dreptului Constitutional, fiind astfel supuse unui regim juridic aparte.
In ceea ce ne priveste socotim ca exista unele diferentieri intre drepturi si libertati publice si drepturi fundamentale.
Astfel prin libertate potrivit DEX se intelege posibilitatea de a actiona dupa propria vointa sau dorinta; posibilitatea de actiune constienta a oamenilor in conditiile cunoasterii (si stapanirii) legilor de dezvoltare a societatii si naturii . 'Libertatea este starea celui care face ceea ce vrea si nu ceea ce vrea altul sa faca: ea presupune absenta unei constrangeri straine' . Conceptul de libertate desemneaza nu numai gradul mai mare sau mai mic de independenta pe care o poseda individul fata de grupul social din care face parte, dar si gradul de independenta pe care il considera ca normal si fericit, care constituie un drept si o valoarea morala.
Dupa Jean Rivero libertatea este puterea de a se autodetermina, in virtutea careia omul alege el insusi comportamentul sau , deci este o putere pe care o exercita el insusi.
Astfel intre drept si libertate consideram ca exista o diferenta astfel:
- libertatea este exercitarea unei puterii de catre subiect, ceea ce presupune din partea celorlalti subiecti, numai o obligatie negativa, respectiv sa nu faca ceva care sa implice exercitarea libertatii;
- libertatea nu presupune obligatii pozitive din partea celorlalti subiecti, respectiv de a face de a nu face ceva, asa cum presupune un drept; spre exemplu dreptul de creanta presupune, obligatiile debitorului de a plati creanta catre creditor; dreptul de vot presupune obligatia autoritatilor de a organiza si realiza exercitarea acestui drept inclusiv de a-l respecta;
- spre deosebire de libertate, dreptul presupune obligatii atat pozitive cat si negative, adica de a face, a da, cat si de a nu face, a nu da; este adevarat ca libertatea presupune si obligatii pozitive, dar numai pentru stat, atunci cand este chemat sa o garanteze;
- continutul unui drept este reglementat de regula definita in sensul prerogativelor pentru autorul dreptului si obligatiile pozitive si negative ale celorlalti, corelative acestuia;
- obiectul unui drept este precis, or aceasta precizie presupune limitare, reglementare, pe cand obiectul unei libertati este nelimitat si numai exercitarea libertatii este limitata, de drepturile si libertatile legitime ale celorlalti.
Astfel libertatea gandirii, a opiniilor si credintei este nelimitata, de aceea consideram ca a vorbi de un drept al gandirii, al credintei, inseamna o exprimare incorecta, care ar induce o reglementare a gandirii, a credintei, ceea ce ni se pare absurd.
Libertatea de exprimare ca libertate privata, deci exprimare intr-un mediu privat este nelimitata. Numai atunci cand vorbim de libertate de exprimare ca libertate publica intervin unele limitari ale acesteia, precizate in Constitutie, in raport de drepturile celorlalti. Spre exemplu: 'Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine', prevede art. 30 pct. 6 din Constitutie.
Astfel socotim ca in mod corect in Constitutia Romaniei cum de altfel si in o serie de documente internationale, se vorbeste distinct de drepturi fundamentale si libertati fundamentale.Ca libertati fundamentale sunt recunoscute si garantate: libertatea individuala, libertatea constiintei, libertatea de exprimare, libertatea intrunirilor, libera circulatie iar ca drepturi fundamentale: dreptul la viata, dreptul la aparare, dreptul la viata intima, familiala sau privata, dreptul la informatie, dreptul la invatatura si altele.Socotim ca distinctia dintre libertati publice si libertati private este necesara si utila .
Asa cum am aratat, libertatea de exprimare pe un domeniu privat este nelimitata, spre deosebire de situatia cand aceasta libertate se exercita in public. Potrivit Codului penal, calomnia constituie infractiune numai daca este savarsita in public.
De asemenea, nu toate libertatile sunt libertati fundamentale, potrivit criteriilor mai sus prezentate.
Unele explicatii comporta si expresiile drepturi ale omului si drepturi ale cetateanului. Sunt deci exprimari ce se afla intr-o stransa corelatie, desemneaza acelasi domeniu si care totusi, intr-o terminologie juridica riguroasa nu se confunda.
Expresia drepturile omului evoca drepturile fiintei umane, fiinta inzestrata cu ratiune si constiinta si, careia ii sunt recunoscute drepturile sale naturale, ca drepturi inalienabile si imperscriptibile. Omul insa, intr-o societate organizata in stat, se prezinta juridiceste sub trei ipostaze distincte: cetatean, strain sau apatrid. Pe planul realitatilor juridice interne omul devine cetatean, astfel spus fiinta umana, se integreaza intr-un anumit sistem social-politic, comandat de reguli juridice (desigur in principal, pentru ca exista si reguli religioase, morale, politice).
Drepturile sale naturale sunt proclamate si asigurate prin Constitutia statului al carui cetatean este, capatand astfel si eficienta juridica, sub denumirea de drepturi si libertati cetatenesti. Desigur, recunoscand si exprimand juridiceste drepturile naturale ale omului, Constitutia Romaniei consacra si alte drepturi, care rezulta din acestea sau le asigura existenta, ori sunt necesare protejarii si dezvoltarii sistemului social. Daca cetatenii, in principiu, beneficiaza de toate drepturile prevazute de Constiutie, strainii si apatrizii beneficiaza doar de unele dintre ele, in orice caz, de cele ce sunt indispensabile fiintei umane. Cetatenii au drepturile oricarui om si in plus drepturile politice, in statul al carui cetateni sunt. Apatrizii si cetatenii straini nu au drepturi politice. Sintetizand, vom putea retine ca drepturile omului pe planul realitatilor universale, devin drepturi ale cetatenilor pe planul realitatilor interne in domeniul reglementarilor juridice, exista reglementari internationale si reglementari interne. Realizarea unei corelatii cat mai reusite intre aceste doua categorii de reglementari, implica asigurarea drepturilor cetatenilor la nivelul standardelor impuse de reglementarile internationale, lucru dificil de realizat si care cere timp, fata de marea diversitate in dezvoltarea economica, sociala si culturala a statelor lumii.
Referitor la drepturile omului, in special in domeniul dreptului penal, sunt unele situatii cand din nefericire, prin aceasta sintagma se intelege numai drepturile omului infractor, omitandu-se faptul ca drepturi are si omul victima, omul victima potentiala precum si orice om membru al societatii .

B. Notiunea de indatoriri fundamentale

Existenta indatoririlor fundamentale se impune deoarece este de neconceput ca membrii unei colectivitati umane sa nu aiba alaturi de drepturi si anumite indatoriri, anumite obligatii fata de societatea in care traiesc.Indatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea scopurilor societatii, constituind in acelasi timp garantia, printre alte garantii, ca drepturile fundamentale se pot realiza efectiv. Existenta unor indatoriri este stipulata in chiar pactele internationale privitoare la drepturile omului care stabilesc ca omul are indatoriri fata de semenii sai si fata de colectivitatea careia ii apartine si este dator a se stradui sa promoveze si sa respecte drepturile recunoscute in pacte. In primul rand, indatorirea fundamentala a cetateanului este o obligatie si nu o indrituire, asa cum este dreptul fundamental. Ea presupune din partea cetateanului indeplinirea unor cerinte determinate de sarcinile si scopurile societatii.
Indatoririle fundamentale sunt acele obligatii carora societatea, la un moment dat, le atribuie o valoare mai mare, valoare ce se reflecta in regimul juridic special ce li se atribuie.
Astfel spus, din noianul de obligatii pe care un cetatean le poate avea, in multitudinea de raporturi juridice - inclusiv cele constitutionale - in care intra, numai unele au valoare de indatoriri fundamentale. Capatand aceasta valoare ele sunt inscrise ca atare in Constitutie. Stabilim astfel o alta trasatura a indatoririlor fundamentale si anume aceea ca ele sunt expres formulate prin chiar textul Constitutiei. In fine, indatoririle fundamentale, sunt asigurate in realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a statului, caci ele sunt veritabile obligatii juridice.
Putem spune ca, indatoririle fundamentale sunt acele obligatii ale cetatenilor, considerate esentiale de catre popor pentru realizarea intereselor generale, inscrise in Constitutie si asigurate in realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a Statului .

C. Natura juridica a drepturilor si libertatilor fundamentale

Cu privire la natura juridica a drepturilor si libertatilor fundamentale s-au formulat mai multe teorii.
Astfel, potrivit teoriei dreptului natural se considera ca drepturile si libertatile fundamentale ar avea o natura deosebita de celelalte drepturi ale omului, deoarece cetateanul le dobandeste in calitatea de om, sunt opozabile statului si nu sunt stabilite deci prin legi, contracte, etc.
Blackstone calificand drepturile fundamentale ca absolute, deosebindu-le de alte drepturi care sunt creatia societatii, deoarece ele deriva din legile naturii si sunt anterioare acestora din urma.
Potrivit teoriei individualiste, se sustine ca sursa oricarui drept este in individ, pentru ca acesta singur este o fiinta reala, libera si responsabila. El denumeste drepturile fundamentale, libertati necesare, cele mai necesare dintre toate.
In teoria drepturilor reflexe nu se face deosebirea de natura juridica intre drepturile individuale si celelalte drepturi subiective, toate fiind o creatie a dreptului obiectiv. Totusi, Jellinek face o distinctie pornind de la diferenta dintre notiunea de putere juridica si cea de posibilitate juridica. Astfel, drepturile obisnuite ar contine in ele atat o posibilitate juridica, cat si o putere juridica, in timp ce drepturile publice ar fi puteri de vointa create exclusiv de lege, care nu presupun si o activitate naturala garantata de lege .
O trasatura generala a multor teorii in privinta naturii juridice a drepturilor omului este aceea ca nu exista nici o deosebire de natura juridica intre drepturile fundamentale si celelalte drepturi, toate fiind drepturi subiective. Ceea ce justifica distinctia intre drepturile si libertatile fundamentale pe de o parte si celelalte drepturi si libertati, pe de alta parte este importanta economica, sociala si politica a acestora, pentru autorul lor cat si pentru societate in general.
Putem retine ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, care impreuna cu celelalte drepturi subiective si indatoririle corelative, formeaza statutul juridic al cetateanului.

D. Corelatia dintre reglementarile interne si cele internationale privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului

Potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei, dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.
Pe plan mondial preocuparile pentru promovarea drepturilor omului s-au concretizat in cateva documente de reala valoare, intre care trebuie mentionate indeosebi: Declaratia Universala a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948); Pactul international cu privire la drepturile economice sociale si culturale si Pactul international cu privire la drepturile civile si politice; Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa (Helsinki 1975) si altele.
Romania a aderat in anul 1994 la Conventia Europeana a drepturilor omului. Astfel orice persoana vatamata intr-un drept al sau, care apreciaza ca dupa epuizarea tuturor cailor de atac prevazute de lege in Romania, nu i s-a facut dreptate, poate ca in termen de 6 luni sa se adreseze Curtii European a Drepturilor Omului.
Daca persoana are dreptate, Curtea Europeana a Drepturilor Omului poate obliga statul la repararea dreptului, plata unor desp agubiri, inclusiv cheltuielile judiciare.

Clasficarea drepturilor si libertatilor fundamentale
Pe langa clasificarea in drepturi si libertati, la care ne-am referit, in literatura de specialitate se mai fac si alte clasificari, astfel:
O prima clasificare ar fi aceea de drepturi individuale si drepturi colective. In categoria drepturilor colective sunt incluse dreptul popoarelor la autodeterminare, la eliberarea de sub jugul colonial, dreptul de asociere in sindicate, egalitatea nationala, egalitatea intre sexe etc., adica acele drepturi care prin sensul si posibilitatea de exercitare rezida in apartenenta la un grup social.
In categoria drepturilor individuale sunt incluse dreptul de proprietate, libertatea persoanei, libertatea presei, libertatea constiintei etc.
Din punct de vedere al continutului drepturilor si libertatilor fundamentale, acestea se impart in: a. inviolabilitatile; b. drepturile si libertatile social-culturale; c. drepturile exclusiv politice; d. drepturile si libertatile social-politice; e. drepturile garantii.

O alta clasificare a drepturilor si libertatilor este facuta in: a. drepturi si libertati care ocrotesc fiinta umana ca entitate bilogica; b. drepturi si libertati ale persoanei in raporturile ei cu societatea sau statul, exercitate de regula individual; c. drepturi ale coletcivitatilor de persoane; d. drepturi garantii; e. indatoriri fundamentale.

Principiile constitutionale aplicabile drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor romani

Principiile asa cum am aratat sunt reguli obligatorii general recunoscute, care si-au dovedit fiabilitatea de-a lungul timpului.
In cele ce urmeaza vom prezenta regulile fundamentale aplicabile tuturor drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale prevazute in Constitutia Romaniei.

1. Universalitatea drepturilor libertatilor si indatoririlor fundamentale (art. 15 al. 1 din Constitutie); universalitatea drepturilor si libertatiilor se refera atat la sfera propriu-zisa a drepturilor cat si la titularii acestora. Sub primul aspect ea exprima vocatia omului, a cetateanului pe planul realitatilor juridice interne fiecarei tari, pentru toate drepturile si libertatile. Sub cel de al doilea aspect universalitatea exprima ideea ca toti cetatenii unui stat se pot bucura de aceste drepturi si libertati. Desigur, aceasta este o posibilitate juridica, generala si abstracta, recunoscuta de catre Constitutie fiecarui cetatean.
Universalitatea drepturilor implica si universalitatea indatoririlor. Este de altfel in firescul vietii ca cetateanul sa aiba atat drepturi cat si obligatii fata de semenii sai si fata de societate. Aceasta regula este explicit formulata si in cele doua pacte internationale privitoare la drepturile omului care arata ca 'individul are indatoriri fata de altii si fata de colectivitatea careia ii apartine si este tinut de a depune eforturi in promovarea si respectarea drepturilor recunoscute in parte'.

2. Neretroactivitatea legii

In art. 15 al. 2 din Constitutia Romaniei se prevede 'legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile'.
Ca urmare legea trebuie sa produca efecte (drepturi si obligatii) numai pentru faptele si actele savarsite dupa data intrarii in vigoare a acesteia. Ar fi absurd sa se pretinda unui om, in general unui subiect de drept, sa raspunda pentru o conduita ce a avut-o anterior intrarii in vigoare a unei legi care reglementeaza aceasta conduita.
Subiectul de drept nu putea sa prevada ce si cum va reglementa legiuitorul, iar comportamentul sau este normal si firesc daca se desfasoara in cadrul ordinii de drept in vigoare, al carui respect il datoreaza.
Principiul neretroactivitatii legii este expres formulat in Codul civil, art. 1, in sensul caruia 'legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva', precum si in Codul penal, in art. 11, in sensul caruia 'legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni'.
De la acest principiu sunt doar doua exceptii cand legea se aplica si retroactiv: a. cand noua lege penala este mai favorabila atunci aceasta se aplica retroactiv; b. in cazul legilor interpretative.
In ceea ce priveste legea interpretativa, aceasta se aplica retroactiv numai atunci cand nu aduce noi reglementari, deoarece in cazul adaugarii la lege principiul neretroactivitatii se respecta.
Principiul neretroactivitatii asigura:
- stabilitatea dreptului legal castigat;
- previne abuzul de drept prin modificarea legilor, in cazul rotirii la putere;
- asigura legitimitatea legii, recunoasterea acesteia ca obligatorie si justa; nu se poate pretinde respectarea unei legi inexistente, respectiv pana la intrarea in vigoare.

3. Egalitatea in drepturi a cetatenilor

Potrivit art. 16 pct. 1 si 2, precum si art. 4 pct. 2 din Constitutie, cetateni romani fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie sau apartenenta politica, avere sau origine sociala, se pot folosi, in mod egal, de toate drepturile prevazute in Constitutie si legi, pot participa in egala masura la viata politica, economica, sociala si culturala, fara privilegii si fara discriminari si sunt tratati in mod egal atat de catre autoritatile publice cat si de catre ceilalti cetateni.

4. Functiile si demnitatile publice pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenie romana si domiciliul in tara

Constitutia Romaniei stabileste in art. 16 (3) ca functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenie romana si domiciliul in tara.
Observam ca se utilieaza functii si demnitati publice ca doua notiuni distincte. Functiile sunt folosite in sensul dreptului administrativ; Demnitatea publica exprima mai mult decat o functie in sensul dreptului administrativ, fiind prin excelenta o categorie a dreptului constitutional in care dupa opinia prof. Ioan Muraru intra: seful de Stat, deputati, senatori, ministri. Art. 16(3) din Constitutie se refera nu la orice functie ci numai la functiile publice care presupun exercitiul autoritatii statale, pentru ocuparea carora este obligatoriu depunerea juramantului prevazut de art. 50 din Constitutie.
Deci, pentru ocuparea unor functii si demnitati publice sunt necesare urmatoarele conditii cumulative:
- sa fie cetatean roman;
- sa aiba numai cetatenia romana, nu dubla cetatenie;
- sa aiba domiciliul in tara (locuinta stabila, de fapt si de drept);
- exercitarea functiei si demnitatii publice sa se efectueze cu 'fidelitate fata de tara' si cu 'buna credinta';
- sa depuna juramantul prevazut de lege.
Toate aceste conditii sunt garantii ale atasamentului fata de tara, dar si o responsabilitate pe masura. Astfel inractiunea de tradare prevazuta de art. 155 din Codul penal, nu poate fi retinuta in sarcina unui cetatean strain si nici a unei persoane fara cetatenie care nu domiciliaza in Romania ; aceeasi situatie este si in cazul infractiunii de tradare prin ajutarea inamicului prev. de art. 156 din Codul penal.

5. Protectia cetatenilor romani in strainatate si obligatiile lor

Statutul de cetatean roman ii asigura dreptul cetateanului de a solicita protectie din partea autoritatilor romane si respectiv obligatia constitutionala a acestora de a le acorda protectia necesara.
In acest sens, protectia cetateanului roman in strainatate presupune:
- dreptul de a solicita ambasadei si consulatului de a interveni pe langa organele in drept din tara respectiva, pentru asigurarea dreptului la aparare,incetarea abuzurilor etc.
- consultanta in exercitarea drepturilor in strainatate;
- ambasada poate sa notifice,sa ceara explicatii, sau sa protejeze atunci cand in tara straina se incalca drepturile cetateanului roman;
- efectuarea unor acte juridice la ambasada in interesul cetateanului roman;
- asigurarea unei legaturi intre cetateanul roman si autoritatile din Romania, dar si autoritatile din tara straina;
- asistenta judiciara etc.
Autoritatile romane, in virtutea obligatiilor lor, incheie acorduri, tratate cu autoritatile altor state privind protectia cetatenilor romani in strainatate pe principiul reciprocitatii.
In afara teritoriului roman, cetatenii romani sunt datori sa-si execute obligatiile constitutionale, afara de cazul cand acestea sunt incompatibile cu absenta din tara.

6. Cetatenii straini si apatrizi se bucura in Romania de protectie juridica

Potrivit art. 18 din Constitutie, 'cetatenii straini si apatrizi care locuiesc in Romania se bucura de protectie generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi'
Observam ca protectia acestora este la nivel de garantie constitutionala, ceea ce inseamna ca de nici o lege nu poate fi inlaturata. Cu exceptia drepturilor politice (de a alege si de a fi ales si de a ocupa functii si demnitati publice) cetatenii straini si apatrizii au aceleasi drepturi ca cetatenii romani, iar in plus dreptul de azil prevazut de art. 18 al. 2 din Constitutie.
Este de netagaduit ca strainii si apatrizii au drepturi dar si obligatiile corespunzatoare acestora.

7. Cetatenii romani nu pot fi extradati sau expulzati

Potrivit art. 19 din Constitutie, cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania, iar cetatenii straini si apatrizi pot fi extradati sau expulzati numai pe baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate.
Expulzarea sau extradarea se hotarasc de justitie, deci din cadrul unui proces, pe baza de fapte prevazute de lege si bine probate. Orice expulzare sau extradare nehotarata in mod legal de justitie este un abuz, o incalcare a dreptului la libera circulatie, garantat de Constitutie si Conventiile internationale.
Asa cum am aratat Constitutia valorifica o regula de traditie, care rezulta din documentele juridice internationale si constitutiile altor tari si anume ca cetatenii proprii nu pot fi nici extradati nici expulzati. Expulzarea sau extradarea propriului cetatean ar fi o masura contrara legaturii de cetatenie care implica obligatia de protectie pe care statul trebuie sa o asigure tuturor cetatenilor sai. In literatura juridica se mentioneaza un singur caz in care aceasta regula universala, azi nu mai este aplicabila intre Statele Unite ale Americii si Angliei, intre care extradarea propriilor cetateni este admisa, caz singular explicabil prin istoria si legaturile sociale si politice deosebite dintre cele doua state.
Extradarea este institutia juridica ce permite unui stat de a cere altui stat pe teritoriul caruia s-a refugiat unul din cetatenii sai sa i-l predea. Ea asigura ca autorii unor infractiuni, mai ales a unor infractiuni internationale grave, sa nu ramana nepedepsiti, ascunzandu-se pe teritoriul altor state.
Nu se admite extradarea pentru ratiuni politice, sau atunci cand persoana in cauza ar putea fi condamnata la moarte ori ar exista riscul de a fi supusa torturii si altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
Expulzarea este institutia juridica ce permite autoritatilor publice dintr-un stat sa oblige o persoana (cetatean strain sau apatrid) sa paraseasca tara, punand astfel capat, in mod silit, sederii acestei persoane pe teritoriul sau. Codul nostru penal reglementeaza expulzarea strainilor in cadrul masurilor de siguranta, adica acele masuri care au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea faptelor prevazute de legea penala si care se iau fata de persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala.
Executarea deciziei de expulzare sa nu fie inutila brutala, rapida sau vexatorie, iar expulzatului sa i se lase dreptul de a alege statul spre teritoriul caruia urmeaza sa fie expulzat, adica expulzarea sa se faca cu respectarea drepturilor inerente persoanei.
In masura in care aceste reguli sunt prevazute in pacte, conventii, protocoale la care Romania a aderat, fac parte din dreptul intern si sunt aplicabile in domeniul expulzarii (art. 11 din Constitutie).
Potrivit art. 7 din Declaratia privind Drepturile Omului apartinand persoanelor care nu poseda nationalitatea tarii in care locuiesc (O.N.U. 13 decembrie 1985) 'un strain care se gaseste legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decat in executarea unei decizii luate conform legii, afara daca ratiuni imperioase de securitate nationala nu se opun, el trebuie sa aiba posibilitatea de a valorifica motivele contrare expulzarii sale si de a cere examinarea cazului sau de autoritatea competenta sau de una sau mai multe persoane special desemnate de o anumita autoritate, fiind reprezentat in acest scop. Expulzarea individuala sau colectiva a strainilor ce se gasesc in aceasta situatie pentru motive de rasa, culoare, religie, cultura, de origine nationala sau etnica este interzisa' .

8. Prioritatea reglementarilor internationale

Prin art. 20 din Constitutia Romaniei se stabilesc reguli privind corelatia dintre dreptul intern si dreptul international.
O prima regula este aceea ca, dispozitiile privind drepturile si libertatile cetatenesti se interpreteaza si se aplica in concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte, asa cum este Declaratia Universala a Dreptului Omului (1948).
Socotim ca aceasta regula este valabila numai in conditiile in care aceasta interpretare il avantajeaza pe individ in drepturile si libertatile fundamentale. Or atunci cand dispozitia din dreptul intern este mai favorabila, credem ca aceasta trebuie aplicata.Spre exemplu socotim ca dispozitiile art. 19 pct. 3 din Constitutia Romaniei prin care se prevede ca expulzarea sau extradarea se hotaraste de justitie, sunt superioare dispozitiilor art. 7 din Declaratia privind Drepturile Omului, din 13 decembrie 1985, care admite si expulzarea pe cale administrativa, situatie cand s-ar putea incalca dreptul la libera circulatie.
Cea de a doua regula acorda prioritate reglementarilor internationale, atunci cand exista neconcordanta intre acestea si reglementarile interne, in domeniul drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Aceasta dispozitie credem ca trebuie interpretata ca este o regula de la care exista exceptii, respectiv atunci cand dispozitiile din dreptul intern sunt superioare fata de cele internationale, in domeniul drepturilor si libertatilor cetatenesti, se aplica cele romane .
In constitutiile unor tari problema neconcordantei reglementarilor are solutii interesante. Astfel Constitutia Frantei, in art. 54 prevede ca 'Daca Consiliul Constitutional, sesizat de catre Presedintele Republicii, de catre Primul-ministru sau de catre presedintele unei sau alteia dintre adunari a declarat ca un angajament international cuprinde o clauza contrara Constitutiei, autorizatia de ratificare sau de aprobare nu poate interveni decat dupa revizuirea Constitutiei. Iar Constitutia Spaniei prevede in art. 95 ca 'Incheierea unui tratat international continand dispozitii contrare Constitutiei va trebui precedata de o revizuire a acesteia.'

9. Accesul liber la justitie

Solutionarea conflictelor de catre o putere independenta si impartiala este o garantie a drepturilor si libertatilor, daca fiecare persoana are accesul liber la justitie. Potrivit acestui principiu oricine trebuie sa aiba acces liber la justitie fie ca este cetatean roman, cetatean strain sau apatrid, pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
Din art. 21 pct. 1 din Constitutie rezulta ca, legile si Constitutia nu apara si nu garanteaza orice interese, ci numai acele interese care se intemeiaza pe drept, pe cutuma, in general pe izvoarele de drept. Interesele nelegitime nu pot si nu trebuie ocrotite, ele fiind contrare legalitatii si statului de drept. Aceasta nu inseamna ca va fi respinsa o actiune apriorie motivandu-se ca interesul este nelegitim. Folosind exprimarea interese legitime textul constitutional nu pune o conditie de admisibilitate a actiunii in justitie, ci obliga justitia sa ocroteasca numai interesele legitime, deci sa judece si daca interesele sunt legitime sa le ocroteasca. Posibilitatea sesizarii justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor legitime se poate realiza fie pe calea actiunii directe, fie prin orice alta cale procedurala, inclusiv pe calea exceptiei de neconstitutionalitate.
De mentionat ca accesul liber la justitie fiind garantat de Constitutie nu poate fi ingradit de nici o lege.

10. Prezumtia de nevinovatie

Potrivit art. 23 pct. 8 din Constitutia Romaniei 'pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata'.
Conform art. 6 pct. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului 'orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita'.
Ca urmare prezumtia de nevinovatie presupune:
-o persoana poate fi acuzata numai in limitele legii, pe baza de probe si indicii de vinovatie, si numai de organele abilitate; orice acuzatie in afara acestor limite, intra sub incidenta Codului penal;
-persoana nu este obligata sa-si probeze nevinovatia, fiind prezumata ca nevinovata pana in momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare;
-o persoana necondamnata judecatoreste definitiv, trebuie tratata cu respectarea tuturor drepturilor ce i se cuvin unei persoane nevinovate;
-sarcina administrarii probelor de vinovatie o are organele abilitate ale statului, care trebuie sa o realizeze cu respectarea procedurilor legale.

11. Caracterul de exceptie al restrangerii exercitiului dreptului sau al unor libertati

Potrivit Declaratiei Drepturilor Omului si Cetateanului (Franta, 1789) art. 4 'Libertatea consta in a putea face tot ce nu dauneaza altuia. De asemenea, exercitiul drepturilor naturale ale fiecarui om nu are alte limite decat cele care asigura celorlalti membrii ai societatii sa se bucure de aceleasi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decat de lege'.
In art. 17 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului se arata ca 'Nici o dispozitie din prezenta conventie nu poate fi interpretata ca implicand, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfasura o activitate sau a indeplini un act ce urmareste distrugerea drepturilor sau a libertatilor recunoscute de prezenta Conventie sau a aduce limitari mai ample acestor drepturi si libertati decat cele prevazute de aceasta Conventie'. Din examinarea acestor prevederi rezulta ca limitarile si restrictiile sunt posibile daca: sunt expres prevazute de lege; sunt necesare intr-o societate democratica pentru a proteja securitatea nationala, ordinea publica, sanatatea sau morala publica, drepturile si libertatile celorlalti sunt proportionale cu cauza care le-au determinat. Art. 49 din Constitutia Romaniei permite restrangerea exercitarii unor drepturi in urmatoarele conditii cumulative:
? restrangerea sa se faca numai prin lege; astfel sunt excluse alte acte normative (hotarari de Guvern, ordine ale ministrilor etc.);
? restrangerea sa se faca numai daca se impune;
? restrangerea sa se faca numai in anumite cazuri strict precizate de Constitutie: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatiilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav;
? restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.