|
|
|
Drept comparat - Metodologia cercetarii comparatiste
Este in deobste cunoscut faptul ca metoda comparatista este una dintre metodele esentiale de interpretare a disciplinelor juridice. Metoda comparatista insumeaza observarea fenomenelor in spatiu si timp, identificand regulile de drept care se impun prin analiza faptelor. Teoria generala a dreptului a acordat un loc cuvenit metodei comparatiste ca metoda generala de interpretare a fenomenelor juridice, prin raportarea lor la realitatile vietii economice si sociale, la dinamica relatiilor dintre state, la dimensiunile noi pe care trebuie sa le dobandeasca reglementarile juridice prin raportarea lor pe de o parte la intregul sistem de drept, iar pe de alta parte la modul in care institutiile similare sunt protejate de sistemele de drept si de practica altor state.
Daca existenta unei metode comparatiste in general, in ceea ce priveste stiinta dreptului, este un fapt asupra caruia nu mai este nevoie sa insistam, in schimb in ceea ce priveste metodologia dreptului comparat se ridica importante probleme teoretice. Asemenea probleme au fost relevate de autorii de specialitate, care s-au ocupat in special de dreptul privat, dar ele prezinta, fara indoiala, o importanta incontestabila si atunci cand este vorba de reglementarile ce tin de dreptul public.
Metodologia reprezinta, in dreptul comparat, totalitatea mijloacelor pe care trebuie sa le identifice omul de stiinta, specialistul, pentru a putea determina cu exactitate posibilitatea ameliorarii propriilor institutii juridice, a determinarii directiei evolutiei acestora, propunand in consecinta solutii optime factorilor de decizie, legate de ridicarea calitatii reglementarilor juridice intr-un domeniu sau altul.
In remarcabila sa lucrare - pe care am citat-o deja -, profesorul Otetelisano infatiseaza diferite conceptii cu privire la metodologia dreptului comparat.
Intr-o prima acceptie, enuntata la inceputul secolului trecut de profesorul J.Kohler, dreptul comparat ar trebui sa se apropie de studiul legislatiei comparate si al sociologiei. In opinia autorului mentionat, fiecare jurist 'conservandu-si sentimentul propriei nationalitati se simte, in acelasi timp, cetatean al umanitatii si concepe in eul sau pulsatiile comune ale tuturor popoarelor'[1]
Profesorul Kohler a enuntat, la timpul respectiv, cateva reguli de comparatie, dintre care unele si-au pastrat actualitatea pana astazi. Aceste reguli sunt: comparatia trebuie sa fie facuta numai intre institutii apartinand unor popoare aflate in acelasi stadiu de dezvoltare; trebuie facuta o distinctie intre ceea ce este esential si ceea ce este accidental sau secundar, fara a se pierde din vedere datele esentiale; trebuie sa explicam din punct de vedere istoric identitatea unor institutii la popoare apartinand unor stadii de civilizatie diferite; nu trebuie neglijat rolul marilor personalitati; trebuie tinut seama de dreptul strain pentru a explica anumite fenomene juridice.
In legatura cu acest ultim aspect, profesorul Kohler observa ca penetrarea dreptului strain poate fi impusa pe cale politica de popoare invingatoare; ea poate fi facuta pe cale religioasa, dar si pe calea unor relatii determinate de viata, de schmbarile economice si culturale care faciliteaza introducerea intr-o tara a unor forme juridice care exista in alte tari.
In conceptia profesorului Kohler se impun, in consecinta, cateva reguli de metoda: receptarea unei institutii straine nu trebuie sa se produca din exterior; receptarea trebuie sa tina seama de starea generala a unei tari; chiar in cazul adaptarii unor institutii straine, acestea trebuie raportate la necesitatile speciale ale tarii in cauza; sa ne ferim ca prin receptarea unor institutii straine sa periclitam relatiile internationale fara a compromite insa interese nationale.
O alta idee importanta enuntata de Kohler este si aceea ca receptarea institutiilor straine nu trebuie sa estompeze, sa puna in umbra dreptul national. In sfarsit, in opinia sa, nu trebuie exagerat punctul de vedere national si refuzata orice fel de patrundere a influentelor dreptului strain, deoarece este nevoie de a pastra relatii bune si eficiente intre popoare, intre toate formele de civilizatie.
In conceptia cunoscutului comparatist profesorul Eduard Lambert, metodele comparatiste trebuie diferentiate, dupa cum dreptul comparat este conceput ca o stiinta a istoriei comparative a legislatiilor, sau daca el este privit ca o stiinta ce trebuie sa stabileasca aspectele comune ale diverselor institutii juridice.
In prima ipoteza, metodele de cercetare trebuie sa aiba in vedere in special stabilirea unor legitati generale, in timp ce in ceea ce priveste al doilea aspect trebuie observat in special stadiul unor institutii juridice actuale in scopul determinarii unor concluzii practice.
Preocupandu-se de a identifica metodele general aplicabile in stiinta dreptului comparat, profesorul Otetelisano distinge metoda isorica, metoda comparativa, precum si metode speciale ale stiintei dreptului aplicate la dreptul comparat.
Relevand importanta metodei istorice, specialistul roman arata ca aceasta ne permite sa cunoastem 'care a fost fundamentul unei institutii, sa stim daca acest fundament s-a schimbat sau daca, din contra, a incetat sa existe'[2]
In ceea ce priveste metoda comparatista, el releva ca aceasta metoda fundamentala pentru dreptul comparat include observarea experientei si inductia, completate printr-o alta metoda generala a stiintelor - deductia.
Referindu-se la mecanismul metodei comparative in dreptul comparat, el releva ca prin aceasta sunt studiate mai intai institutiile de drept, asa cum sunt reglementate ele de coduri si legi, apoi institutia juridica in jurisprudenta si doctrina, pentru ca de abia apoi sa fie stabilite puncte de asemanare si de diferenta intre institutia studiata in diverse sisteme legislative.
Cat priveste celelalte metode uzitate in stiinta dreptului - metoda analogiei, metoda contradictiei, metoda spiritului legiuitorului - toate acestea isi pastreaza, fireste, importanta in stiinta dreptului comparat, fara a putea insa sa diminueze rolul primordial pe care il prezinta metoda istorica si metoda comparativa.
Regretatul profesor roman Victor Dan Zlatescu, disparut prematur, intr-o lucrare de referinta consacrata dreptului comparat, identifica cele patru reguli ale comparatiei, sintetizand opiniile si punctele de vedere exprimate de mari specialisti ai dreptului comparat.
Astfel, in lucrarea 'Drept privat comparat', Victor Dan Zlatescu enunta urmatoarele patru reguli ale comparatiei: trebuie comparat numai ce este comparabil; in anumite imprejurari poate fi utila chiar si o comparatie afirmativa intre doua institutii reflectand esente contradictorii; cercetarea unei institutii trebuie facuta luand in considerare intreaga amenajare a izvoarelor de drept dintr-un anumit sistem juridic si in aprecierea termenului de comparat trebuie sa se tina seama nu numai de sensul avut initial, ci si de sensurile dobandite ulterior de o norma de drept in procesul de aplicare.
Incercand sa aplicam aceste reguli la dreptul constitutional comparat vom putea arata ca studiul diferitelor institutii principale ale statului, al unor institutii de drept constitutional specific cum ar fi mecanismul electoral, reglementarea drepturilor si libertatilor, mecanismele prin care acestea se realizeaza, controlul constitutionalitatii etc., se incadreaza - credem noi - cat se poate de bine in aceste reguli. Asa, de pilda, referindu-ne la prima regula, a compatibilitatii, vom semnala ca incercarile de perfectionare a reglementarilor constitutionale in orice tara trebuie sa tina seama in cel mai inalt grad de valorile democratice, de experienta tarilor celor mai inaintate din punctul de vedere al evolutiei dreptului constitutional.
Este cert ca practica constitutionala a statelor a evoluat foarte mult in ultimele decenii, diverse institutii juridice au capatat sensuri si semnificatii noi dar, totodata, ele au gasit si forme inedite, necunoscute in trecut, de manifestare si de afirmare.
Prin urmare, comparatia in dreptul constitutional trebuie sa tina seama, inevitabil, de aceste reguli, raportandu-le insa la realitatile specifice pe care le ofera raporturile de drept public care, in anumite situatii prezinta - dupa cum se stie - particularitati ce le deosebesc radical de cele din dreptul privat.
In legatura cu procesul metodologic, in aceeasi lucrare a profesorului Victor Dan Zlatescu se face referire la cunoscuta teorie a lui V.Knapp, legata de determinarea asa numitului tertium comparationis. In teoria lui Knapp, comparatia reclama trei termeni logici si anume: a) comparatum; b) comparandum; c) tertium comparationis.
Comparatum este de obicei legislatia sau ordinea juridica a comparatistului.
Comparandum este un alt sistem juridic national sau eventual sistemele juridice ale mai multor state.
Cel de al treilea element al comparatiei, 'tertium comparationis', este mult mai complex, deoarece asa cum observa remarcabilul jurist roman Yolanda Eminescu, el nu este un element 'final', ci unul prealabil comparatiei, el fiind ales iar nu dedus. In opinia lui V.Knapp, tertium comparationis reprezinta notiuni mai generale decat comparatum si comparandum, el fiind o sintagma care inglobeaza atat pe prima, cat si pe cel de al doilea.
Alegerea acestei notiuni a devenit, in prezent, cheia efectuarii cu succes a comparatiei, determinarea lui tertium comparationis readucand in discutie problema existentei unor notiuni generale in drept, problema care a preocupat la un moment dat cu multa asiduitate stiinta juridica din diferite state. Dupa cum observa Victor Dan Zlatescu, 'pentru a putea efectua comparatia trebuie sa admitem ca pentru astfel de notiuni generale exista un dat obiectiv si tocmai dreptul comparat furnizeaza cea mai buna dovada in acest sens'[3]
In situatia in care gradul de generalitate este relevant, alegerea intinderii lui tertium comparationis va fi in determinata de interesul care genereaza comparatia. In consecinta, va trebui sa se faca o distinctie intre 'macro comparatie', daca tertium comparationis se situeaza la nivelul unei institutii sau poate al unui capitol al unei discipline, si 'micro comparatie', daca el se situeaza la nivelul unor reglementari juridice concrete.
Victor Dan Zlatescu mai face o observatie interesanta in lucrarea sa la care ne-am referit, si anume aceea ca tertium comparationis desi se prezinta sub o infatisare juridica, va fi reprezentat alte ori de valoarea politica, economica sau sociala careia ii dau expresie termenii supusi comparatiei.
Referindu-ne la dreptul constitutional, credem ca desemnarea lui tertium comparationis ar putea avea in vedere institutii concrete, cum ar fi controlul constitutionalitatii legilor, mecanismul electoral, modalitatile de revizuire a Constitutiei etc., dar si elemente cu un caracter incontestabil mult mai general, cum ar fi democratismul (sau lipsa de democratism) unui anumit sistem de organizare politica, modul in care statele isi insusesc valorile internationale privind drepturile omului, infaptuirea nediscriminarii si egalitatii intre cetatenii unei tari, racordarea unui sistem constitutional la marile prevederi aplicabile in ordinea juridica nationala si, desigur, multe atatea altele.
