|
|
|
FAPTELE DE COMERT
1. Conceptia Codului comercial roman privind faptele de comert
Pentru determinarea raporturilor care formeaza obiectul dreptului comercial, Codul comercial roman stabileste anumite acte juridice si operatiuni pe care le califica "fapte de comert". Prin savarsirea uneia sau mai multor fapte de comert se nasc anumite raporturi juridice, care sunt reglementate de legile comerciale.
Art. 3 C. com. prevede: "Legea considera ca fapte de comert:
1) Cumpararile de produse sau de marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert;
2) Vanzarile de produse, vanzarile si inchirierile de marfuri, in natura sau lucrate, si vanzarile de obligatiuni ale statului sau de alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere;
3) Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau a altor titluri de credit circuland in comert;
4) Cumpararile si vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale;
5) Orice intreprinderi de furnituri;
6) Intreprinderile de spectacole publice;
7) Intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;
8) Intreprinderile de constructii;
9) Intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie;
10) Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, cand altul decat autorul sau artistul vinde;
11) Operatiunile de banca si schimb;
12) Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale;
13) Intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;
14) Cambiile si ordinele in producte sau marfuri;
15) Constructiunea, cumpararea, vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioara si exterioara si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas.
16) Expeditiunile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul de mare si la navigatiune;
17) Asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii;
18) Asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunii;
19) Depozitele pentru cauza de comert;
20) Depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisorilor de gaj, liberate de ele.
In continuare, art. 4 C.com. dispune: "Se socotesc, afara de acestea (afara de cele prevazute in art.3 - n.n, S.c.), ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul".
In sfarsit, art.56 C. com. prevede: "Daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiunile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel".
2. Notiunea faptelor de comert
Actele de comert sau, mai larg, faptele de comert sunt actele juridice, faptele juridice si operatiunile economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari ori prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.
3. Categoriile de fapte de comert
Pentru a usura intelegerea materiei, vom folosi drept criteriu al clasificarii faptelor de comert, insasi reglementarea Codului comercial. Vom imparti faptele de comert in trei categorii: faptele de comert obiective (art.3 C. com.), faptele de comert subiective (art.4 C. com.) si faptele de comert unilaterale sau mixte (art.56 C. com.).
3.1. Faptele de comert obiective
Sunt actele juridice si operatiunile prevazute, in principal, in art.3 C. com. Aceste fapte de comert sunt obiective, deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica. Ele se clasifica in: fapte de comert de interpunere, intreprinderi si conexe.
3.1.1. Faptele de comert de interpunere. Cumpararea-vanzarea comerciala este asemanatoare vanzarii-cumpararii civile. Intr-adevar, atat intr-un caz, cat si in celalalt, operatiunea realizeaza transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun in schimbul unui pret. Ceea ce deosebeste cumpararea-vanzarea comerciala de vanzarea-cumpararea civila, este functia economica pe care o indeplineste cumpararea-vanzarea comerciala si anume, interpunerea in schimbul bunurilor.
Cumpararea cu intentia de a revinde sau a inchiria, ca si vanzarea sau inchirierea precedata de cumparare cu intentia de a revinde sau inchiria reprezinta esenta activitatii comerciale sub forma circulatiei, a distributiei marfurilor (comert in sens restrans).
Cumpararea-vanzarea comerciala poate avea ca obiect numai bunurile mobile: productele, marfurile si obligatiunile statului si titlurile de credit care circula in comert.
a) Productele. Notiunea de producte desemneaza, in dreptul comercial, produsele naturale ale pamantului, care se obtin prin cultura sau exploatare directa (de exemplu, cerealele, legumele, lemnele etc.), precum si produsele animalelor ( de exemplu, laptele, lana etc.).
b) Marfurile. Acestea sunt produsele realizate din activitatea de productie, destinate schimbului (de exemplu, autoturismele, mobilierul etc.).
c) Titlurile de credit. Titlurile de credit sunt inscrisuri in baza carora titularii lor au calitatea sa exercite drepturile specificate in cuprinsul lor. Intrucat aceste titluri (inscrisuri) incorporeaza anumite drepturi, ele pot fi obiectul dreptului de proprietate si al unor operatiuni juridice, intre care si cumpararea si vanzarea.
In conceptia Codului comercial, vanzarea-cumpararea bunurilor imobile reprezinta operatiuni civile si nu comerciale.
Nu sunt fapte de comert cumpararile de producte sau de marfuri care s-ar face pentru uzul sau consumatia cumparatorului ori a familiei sale. De vreme ce asemenea cumparari nu se fac cu intentia de revanzare, evident, ele nu pot fi considerate fapte de comert.
Tot astfel, nu sunt fapte de comert actele de vanzare a productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le realizeaza de pe pamantul sau ori cultivat de acesta. Scoaterea acestor acte de vanzare de sub incidenta legilor comerciale este conceputa ca un mijloc de protectie pentru agricultori.
Sunt fapte de comert de interpunere si operatiunile de banca si schimb.
Potrivit O.U.G nr. 99/2007, societatile bancare efectueaza urmatoarele activitati: acceptarea de depozite; emiterea de garantii; tranzactii cu instrumente monetare negociabile si valori mobiliare; administrarea de portofolii ale clientilor; operatiuni de mandat etc. (art.18).
Operatiunile de schimb sunt operatiunile de schimb valutar.
3.1.2 Intreprinderea Intreprinderea apare ca un organism economic si social; ea constituie o organizare autonoma a unei activitati, cu ajutorul factorilor de productie (fortele naturii, capitalul si munca) de catre intreprinzator si pe riscul sau, in scopul producerii de bunuri, executarii de lucrari si prestari de servicii, in vederea obtinerii unui profit.
Din definitia data rezulta urmatoarele caracteristici ale intreprinderii:
a) existenta unei organizari autonome a unei activitati cu ajutorul factorilor de productie;
b) asumarea de catre intreprinzator a coordonarii intregii activitati si implicit a riscului acestei activitati;
c) scopul activitatii este producerea de bunuri, executarea de lucrari si prestarea de servicii, in vederea obtinerii unui profit.
Avand in vedere obiectul lor, intreprinderile enumerate de art. 3 C.com. se impart in doua grupe.
Prima grupa cuprinde intreprinderile de productie (industriale) si din ea fac parte intreprinderile de constructii si intreprinderile de fabrici si manufactura.
A doua grupa priveste intreprinderile de prestari de servicii si cuprinde: intreprinderile de spectacole publice; intreprinderile de comisioane, agentii si oficii de afaceri; intreprinderile de editura, imprimerie, librarie si obiecte de arta; intreprinderile de asigurare; intreprinderile de depozit in docuri si antrepozite.
3.1.3. Faptele de comert conexe (accesorii) Categoria faptelor de comert obiective include, alaturi de operatiunile de interpunere si de intreprinderi, faptele de comert conexe sau accesorii.
Faptele de comert conexe sunt acte juridice sau operatiuni care dobandesc comercialitate datorita stransei legaturi pe care o au cu acte sau operatiuni considerate de lege fapte de comert. Deci, acte sau operatiuni care prin natura lor nu sunt comerciale, dar datorita legaturii lor cu acte juridice sau operatiuni pe care legea le califica fapte de comert, dobandesc si ele caracter comercial.
Din categoria faptelor de comert conexe, fac parte: contractele de report asupra titlurilor de credit; cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau de actiuni ale societatilor comerciale; operatiunile de mijlocire in afaceri; cambia sau ordinele in producte sau marfuri; operatiunile cu privire la navigatie; depozitele pentru cauza de comert; contul curent si cecul; contractele de mandat, comision si consignatie; contractul de fidejusiune.
3.2. Faptele de comert subiective
Asa cum am aratat, art.3 C.com. enumera actele si operatiunile considerate, datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica, fapte de comert obiective. In continuare, art.4 C.com. dispune: : "Se socotesc, afara, de acestea (afara de cele prevazute in art.3 - nota n.s, S.C.), ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul".
Prin urmare, pe langa faptele de comert obiective, a caror comercialitate este independenta de calitatea persoanei care le savarseste, codul comercial reglementeaza si faptele de comert subiective, care dobandesc caracter comercial datorita calitatii de comerciant a persoanei care le savarseste.
Art.4 C.com. instituie o prezumtie de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantului.
Prezumtia de comercialitate este inlaturata, daca obligatia are un caracter civil ori necomercialitatea rezulta din insusi actul savarsit de comerciant.
a) Natura civila a obligatiilor. Daca o anumita obligatie asumata de comerciant este de natura civila, prezumtia de comercialitate este inlaturata. Aceasta exceptie se bazeaza pe realitatea ca, in afara actelor si operatiunilor legate de activitatea pe care o exercita ca profesiune, comerciantul face si acte de natura civila, care, evident, nu pot fi supuse regimului codului comercial; de ex., acceptarea unei mosteniri.
b) Necomercialitatea rezulta din insusi actul savarsit de comerciant. Prezumtia de comercialitate este inlaturata in cazul cand necomercialitatea rezulta din chiar actul savarsit de comerciant.
3.3. Faptele de comert unilaterale sau mixte
Un act juridic sau o operatiune poate fi fapta de comert pentru ambele parti participante la raportul juridic.
Dar, avand in vedere ca marfurile si serviciile sunt destinate si necomerciantilor, este posibil ca actul juridic sau operatiunea sa fie fapta de comert numai pentru una dintre parti, iar pentru cealalta parte sa fie un act civil; de exemplu, un necomerciant cumpara alimente de la un comerciant sau incheie un contract de antrepriza pentru construirea unei locuinte.
In anumite cazuri, chiar legea prevede ca anumite acte au caracter comercial numai pentru una dintre parti.
Astfel, potrivit art.5 C.com., nu se poate considera fapta de comert vanzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamantul sau, ori cel cultivat de acesta. Deci, vanzarea de produse agricole unui comerciant este act de comert pentru comerciant si act civil pentru agricultor.
Art.56 C.com. dispune: "Daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, legii comerciale.".
Prin urmare, faptele de comert unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comerciala pentru ambele parti, chiar daca pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil.
Art.56 C.com. prevede ca actul juridic care este comercial numai pentru una dintre parti, este supus legii comerciale, 'afara de dispozitiunile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel'.
Prin urmare, principiul potrivit caruia faptele de comert unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comerciala cunoaste doua limite; nu sunt aplicabile dispozitiile referitoare la persoana comerciantului si acele dispozitii pe care insasi legea comerciala le exclude de la aplicare.
a) Dispozitiile legii comerciale privind persoana comerciantilor. Asa cum rezulta din art.56 C.com., faptele de comert unilaterale sau mixte sunt supuse legii comerciale. Trebuie observat, insa, ca legea comerciala reglementeaza numai actul juridic incheiat de parti. Aceasta inseamna ca, in privinta incheierii si executarii actului, a dovezii drepturilor, a prescriptiei etc., sunt aplicabile dispozitiile legii comerciale.
Daca, in ce priveste actul juridic, partile sunt supuse legii comerciale, art.56 C.com. exclude aplicarea dispozitiilor legii comerciale privind persoana comerciantilor. Legea comerciala reglementeaza numai raportul juridic, fara a avea vreo consecinta asupra statutului juridic al partii pentru care actul juridic nu este act de comert. Cu alte cuvinte, prin faptul ca actul juridic la care participa necomerciantul este guvernat de legea comerciala nu il transforma pe necomerciant in comerciant, cu toate obligatiile care ii revin acestuia. In consecinta, necomerciantul, oricate acte juridice de acest fel ar incheia, nu devine comerciant si nu va fi obligat sa se inmatriculeze in registrul comertului, sa tina registrele comerciale, etc. si nu va putea fi supus procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului. Pe scurt, necomerciantului nu ii sunt aplicabile dispozitiile legii comerciale referitoare la persoana comerciantului.
b) Dispozitiile pe care insasi legea comerciala le exclude de la aplicare. Art.56 C.com. prevede ca faptele de comert unilaterale sau mixte sunt supuse legii comerciale, 'afara . de cazurile in care legea ar dispune altfel'. Deci, insasi legea comerciala admite anumite cazuri cand dispozitiile sale nu sunt aplicabile. In consecinta, in asemenea cazuri sunt aplicabile regulile dreptului civil.
Un caz in care dispozitiile legii comerciale nu sunt aplicabile faptelor de comert unilaterale sau mixte priveste obligatiile cu pluralitate de debitori. Art. 42 C.com. stabileste regula potrivit careia: 'In obligatiunile comerciale codebitorii sunt tinuti solidar, afara de stipulatie contrara'. Deci, in dreptul comercial legea instituie o prezumtie de solidaritate a codebitorilor. Dar, in alineatul final al art.42 C.com., se prevede ca aceasta prezumtie 'nu se aplica la necomercianti pentru operatiuni care, in cat ii priveste, nu sunt fapte de comert'.
4. Scurte consideratii asupra caracterului operatiunilor din domeniul agriculturii
Urmand conceptia traditionala, Codul comercial roman considera ca agricultura, in sensul de cultura a solului sub diferitele sale forme, nu intra sub incidenta legii comerciale. In acest sens, art.5 C.com. prevede: 'Nu se poate considera ca fapt de comert. vanzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pamantul sau sau cel cultivat de dansul'.
Solutia legii se explica prin preocuparea legiuitorului de a proteja pe agricultori, de a-i feri de obligatiile si raspunderile pe care le implica activitatea comerciala (inmatricularea in registrul comertului, tinerea registrelor comerciale, aplicarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului etc.).
In temeiul dispozitiilor art.5 C.com., vanzarea produselor agricole in starea lor naturala, obtinute de cultivator, este socotita un act civil, iar nu comercial. Se considera ca o atare operatiune este inerenta valorificarii produselor pamantului.
Vanzarea acestor produse este un act civil, fara a distinge dupa cum vanzatorul este ori nu proprietarul pamantului, deoarece legea se refera la vanzarea de catre cultivator.
Solutia nu se schimba daca vanzarea se face direct de la cultivator catre consumator ori se face cu ridicata catre un comerciant. De asemenea, este fara relevanta locul unde are loc vanzarea (la cultivator, in piete, targuri, etc.).
Prin Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura se stabileste ca proprietarii de terenuri agricole care beneficiaza de prevederile Legii fondului funciar nr.18/1991, precum si alti proprietari de terenuri agricole, pot sa-si exploateze pamantul sub forme de asociere cum sunt: asociatia simpla, contractul de societate reglementat de Codul civil, societatea comerciala constituita in conditiile Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale si societatea agricola.
Asociatia simpla si contractul de societate reglementat de Codul civil, evident, nu au caracter comercial. Nici societatea agricola nu are un asemenea caracter, solutie expres consacrata de art. 5 alin.2 din Legea nr. 36/1991.
Exemple de subiecte
