NOUA ZEELANDA - Elemente de ordin istoric, Organizarea politica si constitutionala

NOUA ZEELANDA

1. Elemente de ordin istoric

Teritoriul Noii Zeelande de astazi a fost locuit, inca din timpuri vechi, de triburi polinesiene originare din Pacificul rasaritean. In 1642 navigatorul olandez Abel Tasman a ajuns cu corabia sa in largul coastelor Noii Zeelande, dar maorii au refuzat sa-l lase sa debarce.

Capitanul englez James Cook a explorat coastele Noii Zeelande in mod succesiv in anii 1769, 1773 si 1777.

Inca de la 1815 au inceput sa soseasca misionarii britanici. Prin Tratatul de la Waitangi, din 1840, maorii au acceptat suveranitatea britanica, iar colonizarea a inceput, favorizand dezvoltarea industriei, navigatiei si comertului.

In 1853, colonia Noii Zeelande a dobandit statutul de colonie britanica, dar cu dreptul de a se autoguverna^[1]

Doua rascoale ale maorilor au avut loc in perioadele 1845-1847 si 1860-1872, sfarsind cu acordarea unor concesii, inclusiv reprezentarea lor in Parlament.

In infaptuirea reconcilierii un rol important l-a avut Guvernatorul George Grey, devenit ulterior prim ministru.

Reformele infaptuite in timpul guvernarii partidului liberal (1891-1906) au asigurat Noii Zeelande una dintre cele mai inaintate legislatii sociale din epoca, iar in 1893 dreptul de vot a fost conferit si femeilor.

Noua Zeelanda a obtinut statutul de dominion in cadrul imperiului britanic in 1907, iar din 1931 calitatea de membru al Commonwealth-ului britanic. Noua Zeelanda a participat la cele doua razboaie mondiale, de partea fortelor aliate^[2]

Desi Noua Zeelanda a fost inclusa in organismele politice occidentale din zona Pacificului (inclusiv Pactul ANZUS), ea a desfasurat ulterior o politica activa antinucleara.

In 1985, nava Rainbow Warrior, apartinand societatii pacifiste 'Green peace', a fost minata in portul Aukland de catre agenti ai serviciului secret francez, incident in cursul caruia si-au pierdut viata un fotograf portughez care lucra pentru organizatia pacifista.

Noua Zeelanda a solicitat compensatii din partea Frantei si le-a primit, autorii atentatului fiind sanctionati.

2. Organizarea politica si constitutionala

Noua Zeelanda este o monarhie constitutionala, in conformitate cu prevederile Actului constitutional din 26 septembrie 1907. Ca si in cazul Australiei, seful statului este Regina Marii Britanii, reprezentata de un Guvernator general^[3]. Activitatea legislativa se desfasoara prin Camera reprezentantilor (Noua Zeelanda cunoaste un sistem parlamentar unicameral), iar cea executiva revine unui Cabinet, condus de liderul partidului majoritar din Camera.

Asa cum s-a aratat mai sus, urmand exemplul statelor de traditie britanica, Noua Zeelanda a adoptat, in decursul timpului, mai multe legi si acte parlamentare care au valoare constitutionala. Astfel, in afara Actului constitutional din 1986 (amendat in 1987) pot fi mentionate Actul cu privire la marea teritoriala si zona contigua din 1977 (amendat in 1980 si 1985), Legea electorala din 1956 (amendata in 1991), Legea cu privire la justitie din 1908 (amendata in 1988 si 1990), Legea cetateniei din 1977 (amendata in 1979 si 1985), Carta drepturilor omului din 1990, Legea cu privire la relatiile rasiale din 1971 (amendata in 1989), Legea cu privire la Ombudsman etc.

Potrivit aprecierii specialistilor in stiinte politice si in drept constitutional, Noua Zeelanda a adoptat sistemul democratiei parlamentare de la Westminster. Cu toate acestea, in 1949 Noua Zeelanda a renuntat la cea de a doua Camera a Parlamentului. Cei 92 de membri ai Parlamentului sunt alesi pe termen de trei ani, 88 de catre intreaga populatie a tarii si patru de catre populatia Maori. Aceasta are dreptul sa voteze impreuna cu toti ceilalti cetateni sau sa voteze pentru cele patru locuri care ii sunt rezervate.

Liderul partidului care castiga majoritatea locurilor in alegerile generale va fi invitat de Guvernatorul general sa formeze un nou Guvern si va deveni prim-ministru.

Guvernul este constituit din membri ai partidului majoritar care pot cumula calitatea de membri ai Parlamentului,  precum si din inalti functionari de cariera.

In Noua Zeelanda activitatea partidelor politice se desfasoara in principal in cadrul Parlamentului. Existenta partidelor este atestata chiar inainte de anul 1876. Principalele partide sunt: partidul national, care a guvernat neintrerupt dupa 1949; un alt partid important este partidul laburist, care este sprijinit de sindicate, ca in Marea Britanie; o organizatie politica importanta este si Liga Creditului politic-social, ale carei activitati se desfasurau initial in domeniul economic, iar incepand din 1981 si pe planul politic, obtinand anumita popularitate in randul electoratului^[4]

In prezent, principalele partide politice sunt: Partidul Laburist, Partidul National din Noua Zeelanda si Partidul Democrat din Noua Zeelanda.

Alegerile in Noua Zeelanda se desfasoara in conformitate cu Legea electorala din 1956, care permite participarea la vot  a tuturor persoanelor care au implinit varsta de 18 ani, sunt cetateni ai Noii Zeelande sau rezidenti in aceasta tara.

Dreptul de vot nu este acordat emigrantilor, persoanelor care sunt condamnate penal sau care sunt internate in spitale pentru insuficiente mentale.

In scopul desfasurarii alegerilor, Noua Zeelanda este impartita intr-un numar de circumscriptii electorale, a caror intindere este revizuita din timp in timp, pentru a se asigura o reprezentare egala a populatiei. In prezent exista 88 de asemenea circumscriptii, numele alegatorilor fiind inscris in 'rolul general'.

Asa cum s-a aratat, exista patru circumscriptii speciale Maori, in cadrul carora pot sa voteze numai populatia maori si numai din randul acestora pot fi desemnati deputatii.

Alegerile se desfasoara in cadrul circumscriptiilor, fiind ales candidatul care a intrunit cel mai mare numar de voturi.

Administratia locala este organizata potrivit unei legi din 1974, alegerile organelor de conducere ale diverselor unitati locale desfasurandu-se la fiecare trei ani, fara a coincide insa cu alegerile pentru Parlament.

Consiliile regionale si districtuale dispun de importane prerogative in ceea ce priveste administratia locala.

Urmand traditiile britanice, sistemul judiciar este independent, judecatorii bucurandu-se de inamovibilitate si stabilitate in functiile pe care le ocupa. In numirea lor, elementul esential care este luat in considerare este pregatirea profesionala.

Noua Zeelanda cunoaste un sistem ierarhic de instante de judecata, in fruntea caruia se afla Inalta Curte.

In raport cu alte foste colonii britanice, Noua Zeelanda fiind o tara de dimensiuni mai mici, sistemul sau politic si administrativ este mult mai centralizat decat acela din Australia sau din Canada, care au adoptat o organizare federala.

Ca urmare a intrarii Marii Britanii in Uniunea Europeana, Noua Zeelanda a fost nevoita sa-si schimbe orientarea economica, apropiindu-se mai mult de Australia, atat pe plan economic cat si pe plan politic. Pe de alta parte, Noua Zeelanda s-a remarcat, in special in ultimul deceniu, printr-o politica constanta anti-nucleara, ceea ce a provocat, la un moment dat, o situatie tensionala in relatiile cu Franta^[5]

Pe plan intern, Guvernul Noii Zeelande promoveaza o politica liberala, recunoscand totusi un anumit sector public in economie. Importante preocupari privesc viata sociala si integrarea populatiei Maori.In Noua Zeelanda, sef al statului este Elisabeta a II-a, Regina Marii Britanii. Guvernator general este Anand Satyanand, de la 23 august 2006, iar sef al guvernului Helen Clark, de la 10 decembrie 1999.