Definitia dreptului si sensurile (acceptiunile) acordate acestui termen

Definitia dreptului si sensurile (acceptiunile) acordate acestui termen

a) Definitia dreptului

Asupra relatiilor sociale, a conduitei oamenilor actioneaza o mare varietate de norme, in cele mai variate forme si modalitati. Societatea umana este cladita si functioneaza conform unor principii si norme izvorate din necesitatea existentei sociale.

Actiunea dreptului asupra relatiilor sociale are loc in cadrul unui sistem de reglementare compus dintr-o multitudine de norme sociale si se realizeaza concomitent printr-o impletire si interactiune a diferitelor categorii de norme. Pentru o mai precisa delimitare si intelegere a reglementarii juridice a relatiilor sociale este necesara cunoasterea, fie si mai generala a actiunii si a altor norme, a reglementarilor de natura extrajuridica.

Cuvantul "norma" semnifica o categorie generala folosita de diferite stiinte, inclusiv stiintele juridice, economice, politice, sociologice. Distinctia dintre "norme sociale" si "norme tehnice" consta in aceea ca normele sociale privesc raporturile dintre oameni si sunt o creatie a acestora, o expresie de vointa a oamenilor, in timp de normele tehnice au in vedere comportamentul uman fata de natura, exprimat in legile naturale. Omul nu le poate schimba, insa poate si chiar trebuie sa le cunoasca pentru a putea sa le foloseasca si sa le instrumenteze in mod corect cand foloseste un obiect din natura^[1]

In societatea moderna, industriala, tehnologizata si computerizata, folosirea si respectarea acestor norme cu mare cuprindere este foarte importanta pentru ca activitatea umana sa se poata desfasura in conditii normale.

Numeroase norme tehnice sau tehnologice au devenit obiect de reglementare juridica (cum sunt cele din domeniul ecologic, al circulatiei, al transportului si telecomunicatiilor) devenind, prin aceasta si norme juridice.

Normele sociale sunt create de oameni si stabilesc conduita oamenilor in cele mai diferite domenii ale vietii sociale, varietatea lor fiind conditionata, pe de o parte, de varietatea relatiilor sociale pe care le reglementeaza, iar pe de alta parte, de modul prin care vointa si interesele exprimate in ele sunt aduse la indeplinire, cu alte cuvinte, consecintele nerespectarii lor (existenta unor sanctiuni).

Concomitent cu evolutia si dezvoltarea societatii creste si se diversifica sistemul normelor sociale. Rolul acestora si, in mod special, a celor juridice creste deosebit de mult in societatea contemporana in care interventia lor tot mai ampla in orientarea si conducerea proceselor sociale, necesita reglementari corespunzatoare.

Norma suprema a dreptului, dupa Kant, cere sa te porti in asa fel incat libertatea ta, expresie a vointei autonome, sa se impace cu libertatea fiecaruia. Dreptul este acela care, prin normele sale, asigura o limitare reciproca a vointelor libere ale oamenilor. In cazul alegerii unei conduite contrare normei sociale, intervine corectivul necesar, aplicarea sanctiunii, foarte diferita dupa natura normei incalcate (morale, juridice etc.).

Din cele mai vechi timpuri oamenii si-au desfasurat viata si activitatea pe baza unor reguli de conduita care la inceput au urmat forma traditiei deoarece nu erau scrise si aceste obiceiuri se transmiteau de la o generatie la alta. In societate oamenii creeaza intre ei numeroase si variate relatii sociale care in prezent sunt guvernate de norme de comportare obligatorii elaborate de stat cu natura diferita dupa cum ele apartin moralei, religiei, politicii, eticii sau altor domenii de viata si activitate.

Asadar nu toate normele de comportare devin norme juridice, incadrate in domeniul dreptului. Alegerea problemelor si a relatiilor economico-sociale care vor cadea sub influenta dreptului si vor fi reglementate de normele acestuia o face societatea la un moment dat, in raport de nevoile economico-sociale, de importanta lor pentru statul roman la aceasta data. Normele juridice care alcatuiesc dreptul roman constituie numai un domeniu al normelor care exista in societate si carmuiesc activitatile oamenilor.

Importanta dreptului este subliniata de nevoia ca activitatile oamenilor sa fie normativate sub cele mai semnificative aspecte, cum ar fi cele privitoare la activitatea economica si care subliniaza tocmai dimensiunea juridicului in cadrul societatii. Pentru agentii economici in faza de tranzitie la economia de piata dreptul apare ca un factor decisiv care disciplineaza activitatea lor comerciala sau de alta natura, realizandu-se in acest mod ordinea de drept. Normele juridice care alcatuiesc dreptul contin astfel de percepte cu o valoare sociala deosebita.

Pentru motivele aratate si pentru a sublinia caracterul social si istoric al dreptului este nevoie sa retinem ca acesta apare acolo unde sunt relatii sociale in legatura cu care trebuie determinate anumite drepturi si obligatii ale oamenilor asupra activitatii desfasurate de ei. La aparitia statului, acesta a simtit nevoia de a-si crea un instrument juridic cu ajutorul caruia sa realizeze functiile sale, programul de guvernare propriu.

Normele juridice sunt necesare pentru ca in raport de specificitatea unei forme de activitate si intr-un anumit moment istoric sa interzica sau, dimpotriva, sa admita o anumita conduita.

b) Sensurile acordate notiunii de "drept"

In dictionarul limbii romane si totodata pornind de la acesta in dictionarele juridice, constatam ca notiunea de "drept" are mai multe semnificatii (sensuri) si anume:

totalitatea regulilor de conduita generale si obligatorii pe care le elaboreaza statul prin organele sale;

puterea (posibilitatea legala) a omului de a avea o anumita conduita in relatia cu alta persoana si in cadrul ei de a pretinde de la cealalta persoana o anumita comportare. Sub acest aspect folosim cuvantul "drept subiectiv". Aceasta putere legala a omului nu poate exista in afara unei norme juridice, respectiv a dreptului care sa permita conduita la care ne-am referit. Ori norma juridica care reglementeaza un anumit drept subiectiv poarta denumirea de drept obiectiv sau pozitiv.

dreptul mai este utilizat pentru a desemna stiinta dreptului"(stiintele juridice) care studiaza normele juridice care il compun. Dreptul urmareste principiile sale, institutiile juridice si perfectionarea in ansamblu.

Dreptul obiectiv reprezinta ansamblul normelor de conduita elaborate de stat cu caracter obligatoriu si a caror respectare este adusa la indeplinire, la nevoie prin forta de constrangere a statului.

Dreptul obiectiv , privit ca fenomen juridic, are rolul de a:

stabili conduita persoanei in societate, impusa prin norma de drept;

reglementa activitatea economico-sociala.

dreptul obiectiv constituie fundamentul dreptului subiectiv, astfel ca, acesta din urma exista si poate fi exercitat numai in conditiile in care este recunoscut si ocrotit de catre norma juridica;

dreptul obiectiv desemneaza totalitatea normelor juridice generale si obligatorii, susceptibile de a fi impuse prin forta de constrangere a statului.

In conceptia dreptului romanesc, notiunea de drept subiectiv semnifica:

facultatea sau atributul recunoscut persoanelor prin norma de drept;

masura conduitei titularului dreptului¹;

facultatea (atributul recunoscut subiectelor de drept) de a pretinde o anumita conduita de la subiectul pasiv, in comparatie cu dreptul obiectiv (pozitiv) care desemneaza totalitatea normelor juridice in vigoare la un moment dat.

Pornind de la constatarea ca ansamblul normelor juridice care alcatuiesc dreptul este structurat pornind de la relatiile sociale de un anumit tip sau caracter pe care le reglementeaza si care fac ca ansamblul regulilor de drept sa alcatuiasca sistemul dreptului romanesc care se imparte pe ramuri de drept, si stiinta dreptului romanesc este structurata corespunzator pe discipline ale dreptului.

In raport cu caracterele si natura relatiilor sociale pe care le guverneaza unele norme juridice, acestea din urma alcatuiesc o anumita ramura a dreptului: normele care guverneaza relatiile personale si patrimoniale dintre soti, dintre parinti si copii, dintre rude, alcatuiesc ramura dreptului familiei; normele care reglementeaza actele si faptele de comert, intr-un cuvant activitatea comerciala, alcatuiesc ramura activitatii comerciale.

Corespunzator acestei ramuri de drept, stiinta dreptului este impartita in mai multe domenii:

domeniul dreptului familiei, care va analiza si cerceta normele juridice care intra in compunerea ramurii dreptului familiei, pentru imbunatatirea cadrului legal respectiv, pentru interpretarea corecta a legislatiei familiei;

dreptul mai poate fi diferentiat de cuvantul dreptate, ultima notiune reprezinta o valoare etica pe baza careia se apreciaza comportarea reciproca a oamenilor, fie persoane fizice, fie organizati in colectivitati care se numesc persoane juridice, "dreptatea" mai insemnand valoarea etica privitoare la continutul legilor si institutiilor publice.

Dreptul, care reprezinta totalitatea normelor de conduita elaborate de stat la un moment dat, are un pronuntat caracter istoric, aparitia lor fiind determinata si in stransa legatura cu realitatile politice si economico-sociale dintr-o anumita etapa.

Dreptul subiectiv si dreptul obiectiv

Daca dreptul subiectiv reprezinta posibilitatea legala recunoscuta de lege unor persoane fizice sau juridice de a avea anumite drepturi si obligatii intr-un raport juridic concret, dreptul obiectiv pe baza caruia se stabileste dreptul concret al persoanelor are un caracter general si abstract.

Ex. Norma juridica inscrisa in articolul 480 din Codul Civil reprezinta dreptul obiectiv  in raport de care o anumita persoana X detinand legal un bun mobil sau imobil are dreptul subiectiv, de proprietate, pe care i-l confera legea.

Dreptul obiectiv apare asadar, prin aplicarea dreptului obiectiv asupra unui raport juridic concret caruia ii permite sa apara si sa aiba un anumit continut, sa se modifice sau sa se stinga in anumite conditii legale.

La randul sau dreptul obiectiv se infaptuieste numai prin intermediul dreptului subiectiv. Pentru intelegerea acestor notiuni se impune sa diferentiem si intre termenul de drept subiectiv si acela de subiect de drept care inseamna participantul la un raport juridic concret.

Sintagma "drept obiectiv" semnifica ansamblul de norme care reglementeaza categorii de relatii sociale. In dreptul roman jurisconsultul Ulpian a definit dreptul ca reprezentand "indatorirea de a recunoaste si de a da fiecaruia ce i se cuvine".

Dreptul obiectiv reprezinta ansamblul de reguli de conduita care guverneaza relatiile persoanelor, care reglementeaza activitatea umana in societate si care au vocatia sa se aplice tuturor membrilor colectivitatii umane¹.

Corelatia dintre dreptul obiectiv (pozitiv) si dreptul subiectiv ne indica urmatoarele:

cele doua sintagme exprima moduri distincte de a prezenta fenomenul social denumit drept;

in consecinta, ele sunt doua acceptiuni (sensuri) care se atribuie termenului drept care nu se exclud (una pe cealalta);

intre dreptul obiectiv (pozitiv) si dreptul subiectiv exista o unitate indisolubila;

dreptul subiectiv nu exista si nici nu poate sa existe in afara dreptului obiectiv.