Crearea comunitatilor europene

CREAREA COMUNITATILOR EUROPENE

Privire succinta asupra istoricului si evolutiei constructiei europene

Odata cu lansarea, la Paris, la 9 mai 1950, a planului "Schumann", incepe o faza hotaratoare in destinul comunitatilor europene[1]. La cele trei principii fundamentale ale acestui plan, care urmarea plasarea productiei de otel si carbune sub o Inalta Autoritate in cadrul unei organizatii deschise altor tari europene - luarea deciziilor de catre organe compuse din reprezentantii guvernelor, statele nu vor fi obligate prin decizii contra vointei lor (aplicarea regulii unanimitatii), deciziile vor obliga numai statele ce le accepta - au subscris sase state: Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda.

Fundamentul economic al acestui Tratat se afla in dispozitiile art. 4, in sensul ca sunt recunoscute ca incompatibile cu piata comuna a carbunelui si otelului si ca vor fi abolite si interzise:

a. taxele la import si la export ori taxele avand efect echivalent si restrictiile cantitative privind circulatia produselor;

b. masurile si practicile discriminatorii intre producatori, intre cumparatori si intre consumatori, in special in privinta preturilor si conditiilor de livrare ori a tarifelor si conditiilor de transport, precum si masurile care impiedica libera alegere de catre cumparator a furnizorului;

c. subsidiile si ajutoarele acordate de catre state ori taxele speciale impuse de state in orice forma ar fi ele;

d. practicile restrictive care tind spre impartirea si exploatarea pietii.

La 20 mai 1955 printr-un Memorandum al tarilor Beneluxului prin care se afirma principiul ca integrarea economica ar trebui sa preceada integrarea politica.

S-a convenit crearea, ca atare, a unor institutii precum: Consiliul de Ministri, Comisia Europeana, functiunile unei Adunari Parlamentare si ale unei Curti de justitie urmand a fi indeplinite de Adunarea si de Curtea infiintate potrivit Tratatului CECO.

La data de 25 martie 1957 au fost semnate, la Roma, Tratatul stabilind Comunitatea Economica Europeana si Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene a Energiei Atomice, care, impreuna cu Tratatul CECO, au constituit cadrul legislativ fundamental al integrarii economice europene[2]. Intrarea in vigoare a noilor tratate a avut loc la data de 1 ianuarie 1958, ca urmare a ratificarii lor de catre partile contractante.

In anul 1967 guvernul britanic si-a manifestat vointa de a accepta Tratatul de la Roma, cu unele rezerve care ar rezulta din procesul de aderare la Comunitati a unui nou membru si asupra unor probleme care genereaza unele dificultati (incidentele politicii agricole comune asupra costului vietii si asigurarea unei evolutii pozitive a agriculturii britanice, sistemele ei de finantare si implicatiile bugetare, ca si asupra balantei de plati ori problemelor generate de existenta Commonwealth-ului).

Cresterea numarului de membri ai Comunitatilor europene, ca si nivelul diferit de dezvoltare si al structurii economice, au generat unele dificultati in formularea si aplicarea politicilor comunitare in procesul integrarii economice, astfel ca acesta din urma trebuia adaptat noilor cerinte in conditiile in care era din ce in ce mai clar ca nu se putea evita cooperarea politica. Rapoartele adoptate la Luxemburg in 1970, prin care s-au pus bazele Cooperarii politice europene, la Copenhaga in 1973 si la Londra in 1981, ca si Declaratia solemna de la Stuttgart din 1983 a sefilor de state si guverne privind Uniunea europeana si practicile stabilite gradual intre statele membre au fost confirmate prin Actul Unic European, semnat la 17 si 28 februarie 1986 la Luxemburg.

In 1978 a urmat crearea unei unitati monetare - ECU, iar la 13 martie 1979 a intrat in vigoare un sistem de stabilizare a ratelor de schimb.

Actul Unic European cuprinde masuri privind realizarea Uniunii economice prin infaptuirea unei piete interne in 1992, aceasta piata cuprinzand o zona fara frontiere interne in care libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului este asigurata in conformitate cu dispozitiile Tratatului, precum si masuri privind politica sociala, coeziunea economica si sociala, dezvoltarea stiintifica si tehnologica si mediul inconjurator.

Prin Actul Unic European s-a creat o dinamica favorabila punerii in aplicare a altor reforme care vor trebui sa permita realizarea Uniunii economice si monetare si sa contribuie la edificarea unei Uniuni politice.

O faza decisiva a procesului integrarii europene a inceput o data cu semnarea de catre cei doisprezece membri ai Comunitatilor europene, la 7 februarie 1992, a Tratatului de la Maastricht privind instituirea unei Uniuni europene[3]. Obiectivul major al Uniunii este acela de a organiza in mod coerent si solidar relatiile intre statele membre si intre popoarele lor (art. A). In realizarea acestuia s-a afirmat ca se urmareste in mod special (art. B):

"1. promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei Uniuni economice si monetare comportand, la sfarsitul ei, o moneda unica;

2. afirmarea identitatii pe scena internationala in special prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comuna, inclusiv definirea unei politici de aparare comuna, intarindu-se astfel identitatea Europei si independenta ei in scopul promovarii pacii, progresului si securitatii in Europa si in lume;

3. intarirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin instituirea unei cetatenii a Uniunii;

4. dezvoltarea unei cooperari mai stranse in domeniul justitiei si afacerilor interne, garantandu-se siguranta si securitatea popoarelor in conditiile facilitarii liberei circulatii a persoanelor;

5. mentinerea a ceea ce s-a dobandit din punct de vedere comunitar ("l'acquis communautaire") si dezvoltarea acestuia in scopul de a examina, intr-o procedura anume prevazuta, in ce masura politicile si formele de cooperare statornicite prin acest Tratat ar trebui sa fie revizuite in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare".

Uniunea dispune de un cadru institutional unic perfectionat si adaptat, constituit in principal, de Consiliul european, Parlamentul european, Comisia si Curtea de justitie.

Prevederile art. B (2) alin. 3 au consacrat fundamentele Uniunii, in sensul ca aceasta este intemeiata pe Comunitatile europene, completate cu politicile si formele de cooperare instituite de Tratat.

Tratatul de instituire a Uniunii europene, Tratatele privind instituirea Comunitatilor europene si unele acte legate de acestea au fost modificate prin Tratatul din 2 octombrie 1997 de la Amsterdam, urmare a desfasurarii Conferintei interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht, inceputa la 29 martie 1996, la Torino. Noul Tratat cuprinde trei parti: 1) Modificari aduse tratatelor; 2) Simplificare; 3) Prevederi generale si finale. Au mai fost adoptate o anexa cu echivalenta vechii si noii numerotatii si protocoalele anexate. Conferinta a mai adoptat 51 de declaratii si a luat nota de alte 8 declaratii. Tratatul a fost supus ratificarii de catre statele membre ale Uniunii europene potrivit procedurilor nationale respective. Tratatul de la Amsterdam a intrat in vigoare la 1 mai 1999 dupa depunerea la 30 martie 1999 a ultimului instrument de ratificare[4].

Principalele dispozitii din Tratatul de la Maastricht, relative la obiectivele Uniunii europene, in cuprinsul carora au fost aduse modificari prin Tratatul de la Amsterdam sunt:

- in art. A (1) par. 2 a fost inlocuit in sensul ca Tratatul constituie o noua etapa in procesul crearii unei uniuni fara incetare mai stranse intre popoarele Europei, in care deciziile sunt luate cat mai deschis si cat mai aproape posibil de cetateni;

- art. B (2) este formulat intr-o anumita masura diferit, in sensul ca Uniunea isi propune ca obiective:

"1. promovarea progresului economic si social si a unui inalt nivel de folosire a fortei de munca si realizarea unei dezvoltari durabile si echilibrate, in special prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei Uniuni economice si monetare, comportand in cele din urma o moneda unica in conformitate cu prevederile Tratatului;

2. afirmarea identitatii ei pe scena internationala, in special prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comune, inclusiv elaborarea progresiva a unei politici de aparare comuna, care ar putea sa duca la o aparare comuna, in conformitate cu art. J7 (17);

3. intarirea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre, prin instituirea unei cetatenii a Uniunii;

4. mentinerea si dezvoltarea Uniunii ca un spatiu de libertate, securitate si justitie, in care libera circulatie a persoanelor este asigurata in asociere cu masuri specifice cu privire la controalele la granitele exterioare, azil, imigrare si combaterea criminalitatii;

5. mentinerea integrala a acquis-ului comunitar si dezvoltarea lui in scopul de a examina masura in care politicile instituite de Tratat ar trebuie sa fie revizuite in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare".

Dupa adoptarea Tratatului de Maastricht, alte zece state au depus cereri de aderare: Romania[5], Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Slovenia, Estonia, Letonia si Lituania.

Cu privire la cererile de aderare ale acestor state Comisia a adoptat la 16 iulie 1997 "Agenda 2000. Pentru o Europa mai puternica si mai extinsa", prin care se fac recomandari detaliate in cazul fiecarei cereri si asupra lansarii procesului de negociere.

Prin Tratatul de la Nisa s-au modificat Tratatul privind Uniunea europeana, Tratatele care instituie Comunitatile europene si unele acte asociate acestora (Partea intai - Modificari de fond: art. 1 - art. 6; Partea a doua - Dispozitii finale si tranzitorii: art. 7 - art. 13). S-au mai adoptat 4 protocoale, si anume:

1. Protocolul care a fost anexat la Tratatul privind Uniunea europeana si Tratatul CE si care priveste extinderea Uniunii europene;

2. Protocolul care a fost anexat la Tratatul privind Uniunea europeana, Tratatele CE si Euratom si care priveste Statutul Curtii de justitie;

3. Protocolul care a fost anexat la Tratatul CE si care se refera la consecintele financiare ale expirarii Tratatului CECO si la fondurile de cercetare privind carbunele si otelul;

4. Protocolul asupra art. 67 din Tratatul CE, precum si 24 de declaratii, luandu-se nota de alte 3 declaratii.

Intrarea in vigoare a Tratatului in cauza este prevazuta pentru prima zi a celei de-a doua luni ce urmeaza aceleia in care este depus instrumentul de ratificare de catre ultimul stat semnatar care indeplineste aceasta formalitate.