Caracterizarea generala a dreptului civil

Caracterizarea generala a dreptului civil

In literatura de specialitate exista mai multe definitii ale dreptului civil, ca ramura a sistemului dreptului roman.

1.1    Notiunea dreptului civil

Definitie: Dreptul civil reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice, aflate pe pozitii de egalitate juridica.

Aceasta definitie face referire la trei elemente de baza:

1)     continutul dreptului civil;

2)     obiectul dreptului civil;

3)     subiectele (partile) raportului de drept civil.

1) Continutul dreptului civil se refera la ansamblul normelor juridice, grupate pe categorii, fiind ordonate in institutii ale dreptului civil, si anume:

a) raportul juridic;

b) actul juridic civil;

c) prescriptia extinctiva;

d) subiectele dreptului civil (persoane fizice si persoane juridice);

e) drepturile reale (patrimoniul si drepturile patrimoniale);

f) obligatiile civile (teoria generala a obligatiilor);

g) contractele civile speciale;

h) mostenirea (succesiunile);

i) dreptul de proprietate intelectuala (dreptul de autor si dreptul de proprietate industriala):

2) Obiectul dreptului civil cuprinde raporturile juridice patrimoniale si nepatrimoniale care se stabilesc intre persoane fizice si persoane juridice. Deci, sunt doua categorii de raporturi juridice civile:

a) raporturi juridice civile patrimoniale (evaluabile in bani);

b) raporturi juridice civile nepatrimoniale (neevaluabile in bani).

In primul caz, putem lua ca exemplu raportul nascut din contractul de vanzare-cumparare. Raportul juridic nepatrimonial sau raportul juridic personal nepatrimonial este raportul juridic ce are in continutul sau dreptul la nume sau denumire.

3)     Subiectele (partile) raportului de drept civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice.

Ele se afla in pozitie de egalitate juridica, indiferent de natura raporturilor (patrimoniale sau extrapatrimoniale), in sensul ca nici una dintre parti nu se subordoneaza celeilalte. Aceasta egalitate este numai de ordin juridic si nu neaparat si economic.

1.2    Rolul dreptului civil

Dreptul civil, ca ramura a sistemului de drept romanesc, contribuie prin normele sale, la ocrotirea valorilor patrimoniale si personale nepatrimoniale ale persoanelor fizice si juridice. De asemenea, dreptul civil reprezinta o garantie a formarii unei constiinte juridice corecte, precum si a respectarii si intaririi moralei.

In sistemul dreptului romanesc, dreptul civil reprezinta dreptul comun fata de alte ramuri de drept. Aceasta inseamna ca, ori de cate ori o alta ramura de drept invecinata, nu contine norme juridice proprii care sa reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic sau cand normele sale ar fi insuficiente, se recurge la norma corespunzatoare din dreptul civil. De altfel, unele ramuri de drept prevad in mod expres imprumutarea unor norme juridice de la dreptul civil (dreptul muncii, dreptul comercial, dreptul familiei, etc).

1.3.          Principiile dreptului civil

Exista trei categorii de pricipii si anume:

a)     principiile fundamentale ale dreptului roman;

b)     principiile generale ale dreptului civil roman;

c)     principii ale uneia sau mai multor institutii de drept civil.

a) Principii fundamentale ale dreptului roman sunt idei de baza ce se regasesc in intreaga legislatie a Romaniei, fiind consacrate de legea fundamentala (Constitutia), precum si de alte legi mai importante. Ele sunt aplicabile tuturor ramurilor de drept, deci si dreptului civil.

Principiile fundamentale sintetizeaza si promoveaza valorile esentiale ale societatii, continand judecati asupra fenomenelor juridice.

Dintre aceste principii amintim:

1) Principiul pluralismului politic. Pluralismul politic este o componenta fundamentala a democratiei, reprezentand o conditie si o garantie a democratiei constitutionale.

2) Principiul separatiei puterilor in stat. Separarea puterilor in stat trebuie sa reprezinte un echilibru al lor si sa ofere garantii ca puterile natiunii nu se concentreaza in mainile unui singur organ, ci a mai multor organe, in masura sa se controleze unele pe altele.

Astfel:

- puterea legislativa - Parlamentul este organul suprem de putere in stat, ca organ colectiv;

- puterea executiva - Guvernul este organul administrativ de conducere a tarii, subordonat parlamentului;

- puterea judecatoreasca, ai carei reprezentanti sunt inamovibili (nu sunt alesi), fiind numiti prin decret al Presedintelui Republicii. Ei se supun doar legii si propriei constiinte.

Deasupra acestor organe ale statului se afla Presedintele care vegheaza la respectarea Constitutiei si a ordinii de drept de catre toate organele statului.

3) Principiul legalitatii, care presupune recunoasterea suprematiei legii in toate componentele mecanismului social, conditie necesara realizarii si promovarii ordinii publice.

4) Principiul libertatii

Libertatea, ca principiu fundamental al dreptului, presupune:

- pe de o parte, elaborarea unor norme de drept care sa garanteze tuturor oamenilor sa se realizeze potrivit optiunilor proprii in relatiile cu ceilalti membri ai colectivitatii;

- pe de alta parte, aplicarea legii de catre organele abilitate ale statului, in asa fel incat sa dea siguranta necesara fiecarui individ ca este ocrotit in manifestarile si actiunile sale libere, in masura in care respecta libertatea celorlalti. (Ex.: libertatea presei, libertatea cuvantului, libertatea religioasa,etc.).

5) Principiul egalitati, care presupune:

- tratarea tuturor oamenilor in mod egal;

- solutionarea oricarei probleme juridice fara nici o discriminare.

6) Principiul echitatii, care presupune:

a) cumpatare in prescrierea drepturilor si obligatiilor de catre legiuitor in procesul elaborarii normelor juridice;

b) impartialitatea in distribuirea avantajelor si dezavantajelor in activitatea organelor de aplicare a dreptului.

Aceasta, deoarece in societatea romaneasca nu exista o egalitate absoluta, ci una relativa, determinata de diferentierile ce apar generate de pozitia sociala a oamenilor.

7) Principiul justitiei presupune optiuni si solutii bazate pe exigentele dreptatii, moralitatii si corectitudinii atat in procesul de elaborare a dreptului, cat si in procesul de aplicare a normelor juridice.

8) Principiul bunei credinte

Buna cedinta (bona fides) este definita ca o stare psihologica a autorului actului juridic, care isi gaseste expresia in aceea ca dansul tine cont "nu numai de litera si spiritul normei juridice, pe care este bazat actul juridic, dar si de interesele legitime ale celeilalte parti, in actul bilateral, si ale tuturor celor afectati de acel act juridic, in general."

9) Principiul indeplinirii angajamentelor asumate sau principiul obligativitatii indeplinirii angajamentelor asumate (Pacta sunt servanda).

Potrivit acstui principiu, actele bilaterale, legal facute, au putere de lege intre partile contractante. Ele se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege.

10) Principiul responsabilitatii implica:

- pe de o parte, promovarea valorilor sociale si umane prin normele juridice;

- pe de alta parte, o actiune constienta de aparare a acstor valori in procesul realizarii dreptului.

b) Principii generale ale dreptului civil sunt idei calauzitoare pentru intreaga legislatie civila, vizand deci toate institutiile dreptului civil, chiar daca nu isi manifesta prezenta cu aceeasi intensitate.

1) Principiul proprietatii. Codul civil prevede ca "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege."

De asemenea, Codul civil prevede ca "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire."

2) Principiul egalitatii in fata legii civile care deriva din principiul egalitatii in fata legii, consacrat de Constitutie.

Potrivit acestui principiu "sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura sau originea nu au nici o inraurire asupra capacitatii persoanei fizice."

3) Principiul imbinarii intereselor individuale cu interesele colective.

In Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice se prevede ca "drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute in scopul de a satisface interesele personale materiale si culturale in acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire sociala". Totodata se prevede, in legatura cu persoanele juridice, ca drepturile civile "pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic si social."

4)     Principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective civile

In cazul incalcarii dreptului subiectiv civil, se poate obtine restabilirea acestuia, prin intermediul procesului civil, la instanta de judecata.

c)     Principii ale uneia sau mai multor institutii de drept civil

Aceste principii nu se bucura de caracterul de generalitate pe care le au principiile generale, fiind reguli de baza numai pentru o parte a ordinii de drept civil. Exemplu:

1)     Principiul consensualismului privitor la forma actului juridic, potrivit caruia un act juridic civil este valabil incheiat prin simpla manifestare de vointa a partilor, indiferent de forma in care ea se exteriorizeaza.

2)     Principiul fortei obligatorii a actului juridic potrivit caruia "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante".

3)     Principiul irevocabilitatii actului juridic potrivit caruia "conventiile se pot revoca numai prin consimtamantul mutual al partilor sau din cauze autorizate de lege".

4)     Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil, potrivit caruia "conventiile nu au efect decat intre partile contractante".

1.4.  Delimitarea dreptului civil

1.4.1.     Criteriile delimitarii

In operatiunea delimitarii dreptului civil de alte ramuri de drept pot fi utilizate urmatoarele criterii:

1)     obiectul de reglementare;

2)     metoda de reglementare;

3)     calitatea subiectelor;

4)     caracterul normelor;

5)     specificul sanctiunilor;

6)     principiile de drept.

Prin obiect de reglementare se intelege o categorie omogena de relatii sociale ce sunt reglementate de un ansamblu de norme juridice care, la randul lor, sunt unitare. Obiectul de reglementare este criteriul determinant in constituirea si delimitarea ramurilor de drept. Obiectul dreptului civil este format din doua mari categorii de raporturi soiale (patrimoniale si nepatrimoniale), insa nu toate raporturile patrimoniale si nepatrimoniale constituie obiect de reglementare pentru dreptul civil.

Metoda de reglementare este criteriul subsecvent obiectului (adica deriva din obiectul de reglementare) de delimitare si consta in modalitatea de influentare a raporturilor sociale de catre stat, prin edictarea (promulgarea) normelor juridice.

Specifica si generala pentru dreptul civil este metoda egalitatii juridice a partilor, spre deosebire de alte ramuri de drept (de exemplu, dreptul administrativ) in care, in raportul juridic, o parte este subordonata celeilalte.

Privitor la calitatea subiectelor, dreptul civil nu pretinde subiectelor o anumita calitate, fiind suficienta aceea de persoana fizica sau persoana juridica, spre deosebire de alte ramuri de drept care impun subiectelor o calitate speciala (exemplu: calitatea de comerciant).

In legatura cu normele juridice mentionam ca in dreptul civil normele dispozitive sunt majoritare, spre deosebire de alte ramuri de drept in care preponderente sunt normele imperative.

Privitor la caracterul sanctiunii mentionam ca pentru dreptul civil sanctiunea specifica este restabilirea dreptului subiectiv civil incalcat care se face fie prin repararea prejudiciului cauzat, fie prin incetarea actiunii de vatamare a dreptului personal nepatrimonial.

Principiile dreptului civil pot ajuta la delimitarea dreptului civil in masura in care se regasesc intr-un anume raport juridic.

1.4.2.     Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

a)     Delimitarea dreptului civil de dreptul constitutional

Dreptul constitutional este ramura de drept care contine normele ce reglementeaza relatiile sociale fundamentale care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale ale puterii.

Asemanarile dintre cele doua ramuri de drept constau in:

1) principalele drepturi si libertati ale omului, inscrise in Constitutie, sunt si drepturi subiective civile ale persoanelor fizice;

2) organele de stat, mentionate in Constitutie, sunt in marea lor majoritate persoane juridice, deci si subiecte ale raportului juridic civil;

3) garantiile juridice ale drepturilor subiective civile sunt stabilite de Constitutie.

Deosebiri:

1)     in dreptul civil preponderente sunt raporturile patrimoniale, pe cand in dreptul constitutional sunt dominante raporturile nepatrimoniale;

2)     subiectele raportului de drept constitutional se afla, de regula, pe pozitii de subordonare, spre deosebire de subiectele raportului juridic civil care se afla intotdeauna pe pozitii de egalitate juridica;

3)     normele dreptului constitutional cer subiectelor sale o anumita calitate ,,aceea de organ de stat sau de cetatean roman";

4)     majoritatea normelor de drept constitutional sunt imperative;

5)     dreptul constitutional are sanctiuni specifice etc.

b)     Delimitarea dreptului civil de dreptul administrativ[1] trebuie sa tina seama de urmatoarele aspecte mai semnificative:

1) daca in dreptul civil predomina raporturile patrimoniale, in dreptul administrativ sunt majoritare raporturile nepatrimoniale;

2) pe cand in raporturile de drept civil partile sunt pe pozitii de egalitate juridica, in raporturile de drept administrativ subiectele se afla, de regula, in pozitie de subordonare;

3) cel putin un subiect al raportului de drept administrativ trebuie sa fie organ al administratiei publice, purtator al puterii de stat;

4) daca in dreptul civil predomina normele dispozitive, in dreptul administrativ sunt predominante normele imperative;

5) dreptul administrativ are sanctiuni proprii, precum: amenda contraventionala, inchisoare contraventionala, confiscarea.

c) Delimitarea dreptului civil de dreptul financiar[2] trebuie sa tina seama de urmatoarele:

1) ca si in dreptul civil majoritatea raporturilor reglementate de dreptul financiar au caracter patrimonial;

2) spre deosebire de dreptul civil,in raporturile de drept financiar, partile sunt in pozitie de subordonare;

3) in raporturile de drept financiar, intotdeauna o parte este un organ al statului cu atributii fiscale;

4) de regula, normele dreptului financiar sunt imperative;

5) dreptul financiar dispune de sanctiuni proprii, cum ar fi majorari de intarziere in plata impozitelor.

d) Intre dreptul civil si dreptul comercial[3] exista numeroase asemanari, care fac destul de dificila delimitarea acestora. Astfel:

1) atat dreptul civil, cat si dreptul comercial reglementeaza raporturi patrimoniale si nepatrimoniale, iar subiectele acestor raporturi se afla pe pozitii de egalitate juridica;

2) in ambele ramuri exista atat subiecte individuale, cat si subiecte colective, insa, cel putin una din partile raportului juridic comercial trebuie sa aiba calitatea de comerciant;

3) desi contractul este o institutie proprie ambelor ramuri de drept, intre contractul civil si contractul comercial exista importante deosebiri de regim juridic;

4) exista deosebiri, de asemenea, intre raspunderea civila si raspunderea comerciala.

e) Deosebirile dintre dreptul civil si dreptul familiei[4] privesc urmatoarele aspecte:

1) in dreptul familiei majoritare sunt raporturile nepatrimoniale;

2) desi ambele ramuri de drept utilizeaza metoda egalitatii juridice, in dreptul familiei exista o nuanta aparte atunci cand este vorba de raporturi intre parinte si copil;

3) in dreptul familiei se cere o calitate speciala subiectelor sale (sot, parinte, copil etc.);

4) in dreptul familiei, majoritatea normelor sunt imperative;

5) fiecare din cele doua ramuri de drept are sanctiuni proprii (exemplu: in dreptul familiei, decaderea din drepturile parintesti).

f) Cat priveste delimitarea dreptului civil de dreptul muncii[5] retinem ca:

1) in dreptul muncii pozitia de egalitate juridica a partilor este prezenta doar la incheierea contractului de munca, insa, pe parcursul raportului de munca, exista o disciplina a muncii care implica subordonarea salariatului;

2) in dreptul muncii sfera subiectelor este mai restransa decat in dreptul civil (exemplu: minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati);

3) daca in dreptul civil este caracteristica raspunderea civila, in dreptul muncii exista atat raspunderea materiala, cat si raspunderea disciplinara;

4) majoritatea normelor de dreptul muncii sunt imperative.

Exista, de asemenea, delimitari si fata de dreptul international privat, cat si fata de dreptul procesual civil.