|
|
|
CONTESTAREA RECUNOASTERII DE PATERNITATE
Notiune
Prevederile art. 58 C. fam., potrivit carora recunoasterea ce nu corespunde adevarului poate fi contestat de orice persoana interesata, isi gasesc aplicarea numai in cazul in care paternitatea copilului din afara casatoriei a fost stabilita potrivit art. 57 C. fam. pe baza recunoasterii facute prin declaratie la serviciul starii civile, prin inscris autentic sau testament.
Ele nu-si gasesc insa aplicarea cand paternitatea a fost stabilita pe cale judecatoreasca, o atare hotarare judecatoreasca putand fi reformata numai in conditiile prevazute de lege si deci neputand fi declarata ineficienta prin contestarea recunoasterii.
Prin urmare a contesta inseamna altceva decat a revoca.
Recunoasterea, constituind o manifestare unilaterala de vointa, nu poate fi contestata fara nici o justificare; contestarea recunoasterii implica o procedura jurisdictionala, in cadrul careia trebuie sa se stabileasca pe baza de probe legal administrate, daca recunoasterea este conforma adevarului.
2. Persoanele care pot contesta recunoasterea paternitatii
Dreptul de a ataca recunoasterea voluntara facuta de tata privind un copil din afara casatoriei, pe motiv ca nu corespunde realitatii, apartine oricarei persoane interesate, indiferent daca interesul este patrimonial sau patrimonial (art. 57, art. 58 C. fam.).
In aceasta situatie se gasesc:
a) copilul recunoscut;
b) mostenitorii copilului recunoscut;
c) mama copilului recunoscut;
d) barbatul care a facut recunoasterea;
e) mostenitorii acestuia;
f) barbatul care a recunoscut anterior pe acelasi copil;
g) mostenitorii acestuia;
h) procurorul care poate actiona in temeiul art. 47 Decretul 22 din 1954 si art. 45 Codul de procedura civila. Contestarea recunoasterii de paternitate, despre care vorbeste art. 58 alin. 1 C. fam., daca este facuta de catre autorul ei, este tocmai revocarea marturisirii facute prin aroare de fapt, la care se refera art. 1206 Cod civil. Contestarea recunoasterii se poate face chiar daca autorul ei nu s-a gasit in eroare de fapt.
Tribunalul Suprem arata ca potrivit art. 57 C. fam., recunoasterea de catre tata a copilului conceput si nascut in afara casatoriei, se face prin declaratie la serviciul starii civile, odata cu inregistrarea nasterii sau dupa aceasta data, fie prin inscris autentic ori prin testament, iar recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca. [1]
Din acest text rezulta ca recunoasterea este irevocabila in sensul ca odata facuta si privind marturisirea unui fapt, ea nu mai poate fi revocata in mod unilateral de autorul ei, nici chiar atunci cand ar fi facuta printr-un act revocabil prin excelenta, cum este testamentul.
Dar irevocabilitatea recunoasterii nu inseamna ca recunoasterea care nu corespunde adevarului nu poate fi contestata de orice persoana interesata, ceea ce
invedereaza ca si autorul recunoasterii are dreptul sa o conteste, tocmai pentru ca, pe de o parte, acela care contesta propria lui recunoastere nu pretinde sa o revoce in mod arbitrar, si sa infranfa astfel principiul irevocabilitatii marturisirii, iar pe de alta parte, pentru ca starea civila a unei persoane intereseaza, in ultima analiza, intreaga colectivitate.
Prin urmare, principiul irevocabilitatii recunoasterii, consacrat de art. 57 alin. 3 C. fam., nu exclude dreptul autorului recunoasterii de a o contesta, potrivit art. 58 C. fam., daca nu este conform adevarului obiectiv.
Reamintind un principiu cunoscut din procedura civila dupa care cine are interes, are dreptul la actiune, trebuie observat ca prin introducerea in cuprinsul art. 58 C. fam. a notiunii de "orice persoana interesata" s-a urmarit un dublu scop si anume, ca:
a) stabilirea adevarului in materie de paternitate constituie un interes se ordine sociala;
b) prin limitarea dreptului de contestare numai la persoanele interesate s-a cautat sa se evite ca relatiile intime dintre autorii copilului sa faca obiect de discutie publica.
De aceea nu se poate pretinde ca printre persoanele interesate nu este cuprins si autorul ce a recunoscut copilul, deoarece ar fi in afara de dispozitiile textului si contrar principiului de baza al procedurii judiciare civile.
Respectarea stricta a legalitatii este de esenta justitiei, iar aplicarea ei intocmai se impune si apare cu totul inadmisibila ca pe cale de interpretare sa se deturneze intelesul clar al unui text.
Articolul 58 alin. 1 C. fam. accentueaza si insista asupra stabilirii adevarului in materie, iar prin art. 58 alin. 2 s-a intervenit in ordinea probatoriilor in anumite situatii, obligand pe cel ce a recunoscut sau pe mostenitorii sai sa faca dovada realitatii.
Asadar dreptul tatalui de a introduce contestatia nu este limitat in nici un fel, iar prin faptul plasarii textului art. 58 alin. 1 in urma textelor prin care se arata ca recunoasterea este irevocabila, s-a urmarit sae arate ca, in situatiile subsecvente revocarea e posibila.
In afara de acestea, din art. 58 alin. 2, prin care s-a dispus reversibilitatea probei, rezulta ca in situatiile indicate, tatal trebuie sa faca dovada in aparare fata de afirmatiile mamei, ale celui recunoscut sau ale descendentilor acestuia, astfel ca el apare ca parte interesata in proces.
In ceea ce priveste posibilitatea autorului recunoasterii de a cere anularea pentru vicii de consimtamant, eroare, dol, violenta, in literatura noastra juridica, intr-o prima opinie, se sustine inadmisibilitatea actiunii in anularea recunoasterii pentru vicii de consimtamant pentru ca se sustine ca recunoasterea facuta din eroare, ori smulsa prin violenta sau dol este falsa, caz in care nu este necesar sa fie anulata, caci ea poate fi contestata pe calea prevazuta de art. 58 alin. 1 C. fam. sau ea este expresia adevarului obiectiv, caz in care nu intereseaza drumul urmat de autorul recunoasterii spre a marturisi adevarul.
Exista si o teza afirmativa in care se sustine admisibilitatea actiunii in anularea recunoasterii pentru vicii de consimtamant sustinandu-se in principal ca, daca recunoasterea este un mijloc de proba, fiindca prin ea se marturiseste un fapt material - faptul procreatiei copilului - ea este in acelasi timp si un act juridic, un act unilateral de vointa si sub aceasta infatisare, ea ramane - in lipsa unei dispozitii derogatorii - supusa regulilor de drept comun, care reglementeaza anularea actelor juridice, pentru vicii de consimtamant.
Actiunea in contestarea recunoasterii de paternitate, intentata de tatal care a stiut de la inceput ca face o recunoastere nereala este admisibila.
Hotararea judecatoreasca, prin care se constata ca recunoasterea paternitatii copilului nu corespunde adevarului, reclamantul nefiind tatal minorului si se dispune modificarea inregistrarilor din registrele de stare civila in raport cu dispozitiile prezentei hotarari, este, sub toate aspectele in conformitate cu prevederile legale. [2]
Atata vreme cat marturisirea facuta cu ocazia recunoasterii a fost nereala, fiind vorba de stabilirea adevarului, principiu fundamental in dreptul nostru procesual, trebuie sa i se permita si autorului recunoasterii, la fel ca oricarei persoane interesate, sa contribuie la aflarea acestuia.
Avand in vedere cele de mai sus rezulta ca hotararea judecatoreasca in asemenea cazuri este temeinica si legala, deoarece nu se poate accepta ca statutul juridic al unei persoane sa se intemeieze pe acte sau fapte ilicite - cum a fost, in cauza, actul de recunoastere - instanta nefacand altceva decat sa stabileasca adevarul.
Consecintele patrimoniale si nepatrimoniale ale unei asemenea hotarari sunt multiple si prezinta un real interes atat pentru persoanele in cauza, cat si pentru societate.
Astfel, se inlatura pe aceasta cale un statut nereal, se creaza posibilitatea pentru adevaraul tata sa-si stabileasca paternitatea fata de copilul sau; se da si minorilor posibilitatea sa-si stabileasca adevaratul statut civil, prin actiunea in cercetarea paternitatii; se pune de acord situatia juridica a copilului cu realitatea; se respecta principiul stabilirii adevarului.
3. Mijloacele de proba
Pentru dovedirea actiunii in contestarea recunoasterii de paternitate se pot folosi orice mijloace de proba. Sarcina probei incumba reclamantului. Cu toate acestea, cand actiunea in contestarea recunoasterii de paternitate se introduce de catre mama, de catre cel recunoscut sau de catre descendentii acestuia, sarcina probei este rasturnata, in sensul ca dovada paternitatii revine autorului recunoasterii ori mostenitorilor sai (art. 58 alin. 2 C. fam.). Aceasta pentru a usura situatia dificila a contestatorului in cazul mentionat. In actiunea de contestare a recunoasterii de paternitate introdusa de mama, declaratia paratului ca recunoasterea facuta de el nu corespunde realitatii nu este o dovada a temeiniciei actiunii, care deci sa duca la admiterea ei, deoarece marturisirea este o proba obisnuita lasata la aprecierea judecatorului, putandu-se dispune ca o parte sau alta sa propuna probe pentru combaterea acesteia ori sa se ordone, in aces sens, si probe din oficiu. [3]
De aceea, cand contestarea recunoasterii de paternitate s-a facut de catre mama, de catre cel recunoscut sau de catre descendentii acestuia, tatal se gaseste in situatia ca trebuie sa stabileasca judecatoreste, paternitatea copilului, ca si cand el ar fi introdus actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei, desi nu are dreptul la o asemenea actiune. Pozitia tatalui, este deci, in aceasta situatie, asemanatoare reclamantului, din punctul de vedere al probelor pentru stabilirea paternitatii din afara casatoriei.
In aceeasi situatie, daca autorul recunoasterii decedeaza si actiunea este continuata impotriva mostenitorilor sai, bineinteles exceptand cazul copilului recunoscut, sarcina probei revine acestor mostenitori.
4. Imprescribilitatea actiunii
Actiunea in contestarea recunoasterii de paternitate este imprescriptibila, caci legea nu prevede nici un termen in care trebuie introdusa.
In cazul respingerii actiunii in contestarea recunoasterii de paternitate, introdusa de copil, mama acestuia poate, ulterior, sa introduca o actiune in contestarea
recunoasterii de paternitate, nefiind autoritate de lucru judecat, deoarece nu exista identitate de parti. [4]
Potrivit Codului civil apare notiunea de "lucru judecat" numai "atunci cand a doua cerere in judecata este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate."
Sectiunea II
Efectele actiunii in contestarea recunoasterii de paternitate
Daca aceasta actiune este admisa atunci se inlatura cu efect retroactiv, filiatia stabilita prin acea recunoastere. Aceasta schimbare in starea civila a copilului poate determina, in conditiile legii, efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea parinteasca, obligatia de intretinere, succesiunea. Unele probleme se ridica cu privire la numele pe care il va avea copilul in cazul contestarii recunoasterii de paternitate. S-ar putea distinge mai multe situatii:
a) Copilul nu are stabilita filiatia fata de mama, ceea ce practic, se poate intalni extrem de rar. In acest caz, copilul urmeaza a reveni la numele anterior celui dobandit ca urmare a recunoasterii de paternitate, adica la numele stabilit de autoritatea tutelara.
b)Copilul are stabilita filiatia fata de mama.
In acest caz, copilul urmeaza a reveni la numele mamei, pe care l-a dobandit potrivit art. 64 alin. 1 C. fam. Este insa posibil, ca intre timp, mama copilului sa-si fi schimbat numele pe cale administrativa sau sa si-l fi modificat ca urmare a schimbarii starii civile (de exemplu, s-a casatorit sau a divortat). In prima situatie, copilul nu poate sa ia numele mamei, schimbat, deoarece numai acesteia i s-a incuviintat sa poarte acest nume, iar admiterea contestarii recunoasterii de paternitate, exclude posibilitatea pentru copil de a purta in continuare numele celui ce il recunoscuse si nu ar putea constitui un temei pentru copil, de a lua acelasi nume, afara daca i s-ar incuviinta, tot pe cale administrativa, pentru imprejurarea amintita, sa aiba acelasi nume cu mama lui. Daca mama copilului s-a casatorit intre timp, cum prin ipoteza si-a modificat numele, copilul nu ar putea sa ia numele actual al mamei, adica numele sotului sau un nume format din numele reunite ale celor doi soti.
De asemenea, daca mama copilului ar fi divortat, iar in urma divortului are un nume diferit de cel in timpul casatoriei, pe care l-a avut si copilul inainte de recunoastere, este greu de admis ca acel copil poate sa ia numele actual al mamei, adica cel dupa divort, care este diferit de cel pe care copilul l-a avut inainte de recunoasterea contestata, deoarece pentru el ar insemna un nume nou fata de acela pe care l-a avut inainte, cat si dupa recunoasterea de paternitate, apoi contestata.
In toate cazurile mentionate ar urma deci sa se admita ca respectivul copil revine la numele de familie pe care l-a avut inainte de cel pe care l-a luat ca urmare a recunoasterii de paternitate. Potrivit acestei solutii, copilul poate sa aiba un nume de familie diferit de cel al mamei sale, desi are filiatia stabilita numai fata de acesta.
Daca mama se casatoreste si dobandeste, prin casatorie, numele sotului ei, copilul va ramane cu numele mamei avut inainte de casatorie, el neputandu-se schimba prin casatoria mamei.
In cazul in care copilul isi va stabili ulterior paternitatea, el va putea sa ia numele de familie al tatalui sau, in conditiile art. 64 alin. 2 C. fam.
