Conceptul dreptului

Conceptul dreptului

» DREPT « - latinescul « directus «  de-a dreptul, drept, directie, linie dreapta.

ACCEPTIUNILE DREPTULUI

Drept- stiinta dreptului - ansamblu de idei , notiuni, concepte si principii care explica dreptului si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit.

Dreptul ca ansamblu de norme cere organizeaza viata in comun , este o tehnica a convietuirii umane , destinata sa disciplineze comertul uman si sa apere societatea de excese.

Dreptul este principiul de directie , de coeziune sociala , el da societatii caracterul de definit , de coerenta.

Totalitatea normelor juridice in vigoare dintr-un stat poarta denumirea de drept pozitiv.Un drept aplicabil imediat si continuu ,obligatoriu si susceptibil a fi adus la indeplinire printr-o forta exteriora , ca o indreptatire legitima a unor instante sociale special abilitate.

Juridicul defineste o parte componenta a realitatii sociale , alaturi de politic, etic, economic.etc.

ORIGINEA SI APARATIA DREPTULUI

Studiul conceptului dreptului implica cu necesitate viziunea istorica ,legata de descifrarea originilor dereptului.

Dreptul este indisolubil legat de evolutia generala a societatii , de particularitale societatii in diferitele sale trepte de dezvoltare istorica.

Primele Legiuiri

Dreptul apare in orientul antic. Intre primele legiuiri (adevarate monumente juridice) se mentioneaza :

A.  Codul lui HAMURABI (Babilon) ,

B.   Legile lui MANU(India) ,

C.   Codul lui MU(China)

A.            Codul lui HAMURABI , conservat in mod miraculos si descoperit la SUSA are 282 articole.Contine atat norme cu caracter strict juritic , cat si norme morale ,religioase.

B.   Legile lui MANU cuprind 5370 versuri , legile cuprindeau pedepse.

In europa primele legiuiri au fost :

A.     Legile lui LYCURG(SPARTA) sec. X-lea

B.     Legile lui DRACON si SALON (ATENA)sec.V-lea

C.     LEGEA CELOR XII TABLE (ROMA) sec.V-lea

D.    Legea SALICA(FRANTA) sec VI-lea

Dimensiunea Sociala a Dreptului

Dreptul este un produs complex al societatii ; normele sale intervin in procesul productiv , stabilind reguli generale pentru actul zilnic , repetat al producerii, , al repartitiei, si al schimbului de produse si activitati.

« Libertatea omului este deplina numai in masura in care nu stanjeneste libertatea celorlaltii. »

Drepturile omului nu pot prinde contur , nu pot deveni realitati decat in cadru unei institutii bazata pe coexistenta libertatilor si nu pe afirmarea brutala si pagubitoare pentru semeni, a unor drepturi si a unor interese personale.Superioritatea reflectarii in drept a corelatiei necesare intre drepturi si indatoriri precum si nobletea actului de justitie (ca o activitate independenta intr-o societate democratica) alcatuiesc coordonatele care marcheaza decisiv dimensiunea sociala a dreptului.

Realitatea juridica este o dimensiune inalienabila arealitatii sociale in conditii istorice determinate.Existenta ei nu poate fi desprinsa de existenta celorlalte parti ale unei societati, suportand influenta acestora si exercitand la randu-i influenta asupra lor.

Dreptul suporta influente din partea componentelor cadrului fizic inconjurator si din partea componentelor sistemului social (economia, politica,morala).In ansamblu, aceste elemente de influenta poarta denumirea de : factori de configurare a dreptului.

Factorii de configurare a dreptului tine cont de toate caracteristicile participarii omului la viata sociala ,de corelaria cu mediul natural si social. Factorii exteriori exercita influenta asupra dreptului , al progresuluii juridic.

1.     Cadru natural

- factor de configurare a dreptului.In toate compoentele sale - mediul geografic, factori biologici , fiziologici, demografici- acest factor influenteaza dreptul. Mediul geografic reprezinta un ansamblu de factori care influenteaza viata sociala, dezvoltarea economica, posibilitatii dezvoltarii politice.

Necesitatea stabilirii corespondentei legilor cu mediul inconjurator a fost intuita de multa vreme in gandirea politico-juridica.

In realitate , diferentele dintre epocile dreptului nu consta in deosebirile climatice sau geografice , ci in realitatile social-economice diferite in care dreptul isi desfasoara actiunea.

Ex : Masurile legislative pentru combaterea poluarii mediului, reglementarile prin care se stabileste un regim juridic specific pentru diferitele componente ale cadrului fizic- regimul juridic al terenurilor agricole, regimul juridic al spatiului aerian , regimul juridic al marii teritoriale etc.

Factorul demografic exercita o influenta asupra reglementarilor juridice.

Diversele imprejurari naturale (evenimente)care nu depind de vointa omului pot construi , prin vointa legii , cauze de nastere , modificare sau stingere a raporturilor juridice .curgerea timpul spre exemplu poate consolida juridic sau stinge un drept (prescriptia achizitiva sau extintiva), un cutremur poate declansa un raport juridic de asigurare de bunuri sau persoane etc.

Manifestarea fortei regulatoare a acestui fascicol de factori- apartinand larg spus -cadrului natural, nu se prezinta insa ca o fatalitate , nu in mod automat prezenta acestora se finalizeaza cu efecte juridice.Actiunea lor este totdeauna corelata unui interes social , este prezenta numai in masura in care luarea lor in consideratie este reclamatita de un interes social.]

2.   Cadru social-politic

- influenteaza dreptul constituindu-se ca un factor de configurare cu actiune specifica .Fiind un produs social , dreptul se afla intr-o permanenta si constructiva relatie cu interesele structurilor sociale.Asa cum s-a subliniat in unele lucrari de teoria dreptului, evolutia actuala a raporturilor sociale produce o instrainare a individului , conducand la o treptata degradare a relatiei dreptului cu societatea.

Acest factor de configurare are componente complexe a caror nfunctionare conjugata nu poate ramane in nici un sistem ded rept fara urmari. Politica ar trebui sa stabileasca scopurile guvernarii sociale , iar dreptul sa aleaga mijloacele .

3.       Cadru uman

-reprezinta zona centrala de interes pentre orice legiuitor .Reglementand comportamentul omenilor in cadrul unor categorii diverse de raporturi sociale , dreptul se raporteaza permanent la prezenta omului in societate , la capacitatea sa de a influenta si chiar de a transforma socialul.Viata dreptului se desfasoara in totalitate intr-un cadru social-uman.Legea juridica constituie un important factor de socializare, modeland si stimuland acele comportamente adecvate valorilor.Dreptul priveste actiunea omului intr-un sistem de relatii dat.Dimensiunea umana a dreptului priveste , inainte de orice , drepturile esentiale ale individului(dreptului fundamentale), drepturi care garanteaza egalitatea deplina a tuturor oamenilor , posibilitatea lor de manifestare nestingherita in temeiul demnitatii si al libertatii, pentru ca omul , dupa natura sa , este o fiinta demna si libera.

Factorii de configurare a dreptului reprezinta importante surse naturale si sociale din care acesta isi trage obiceiul , subiectele, continutul , finalitatile si intr-o oarecare masura , chiar forma.

Esenta , Continutul si Forma Dreptului

Esenta

Ca orice fenomen , dreptul este unitatea unor laturi calitative si cantitative.Determinarea conceptului dreptului prin prizma categoriei filosofice de esenta , continut si forma implica efortul de decelare a trasasturilor si a determinarilor calitative fundamentale ale dreptului , precum si efortul de declarare a trasaturilor si a determinarilor calitative fundamentale ale dreptului, precum si efortul de sesizare a modalitatilor specifice de organizare interna si externa a continutului.

In general esenta unui fenomen reflecta unitatea laturilor, trasaturilor si a raporturilor necesare , relativ stabile care constituie natura launtrica a fenomenului si-l fixeaza intr-o clasa de fenomene adiacente.

Ideea de calitate- « deosebire substantei » adica ceea ce deosebeste corpurile intre ele , o nota specifica in definirea calitatii o constituie insusirea sa de a fii o determinare interna proprie obiectului ,granita care delimiteaza un obiect de altul ,un fenomen de altul.

Din multitudine determinarilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principala care exprima calitatea intregului , determinarea lui interna ; aceasta este calitatea juridicaa vointei si a interesului care prezideaza la la aparitia normelor dreptuluisi care asigura un anumit echilibru inn desfasurarea raporturilor interumane.

Dreptul se deosebeste de alte sisteme sociale normative , prin calitatea juridica a vointei ce se exprima in integralitatea normelor , cu toate cunostintele privind tratamentul special al normelor de drept .

Dreptul nu poate ramane in starea de vointa .Ratiunea sa practica , legaturile sale constituie interesele fundamentale ale oamenilor si ale structurilor sociale de baza , imprima dreptului trasaturi de eficienta mult mai pronuntate in comparatie cu alte seturi normative .preceptele dreptului isi gasesc concretizarea in in elemente de continut ale acestuia.

Continut

Continutul dreptului il constituie ansamblul elementelor , al laturilor si al conexiunilor care dau expresie concreta vointei si intereselor sociale se reclama oficializarea si garantarea pe cale etatica.

Continutul dreptului are o latura componenta dominanta 'sistemul normelor juridice', intr-adevar, orice sistem de drept isi realizeaza functiile prin intermediul normei de drept iar mecaniosmul influentei sale asupra relatiilor sociale este esential legat de modul in care etalonul de conduit ape care -lcuprinde norma patrunde in tesatura raporturilor interumane.

Normele de drept- laturi alcatuitoare ale continutului dreptului- se infatiseaza in calitate de permise si comditii , precum si instrumente de control social.

Latura normativa reprezinta elementul cel mai pregnant al continutului dreptului .

Cercetarea actuala a continutului dreptului este puternic marcata de tendinta explicarii si a conceperii dreptului in sensul cuprinderii factorilor complecsi normativi -sociali, care poate oferii raspunsuri modului activ in care nevoile schimbatoare ale societatii isi gasesc exprimare in drept.

Cat despre forma dreptului , cercetarile stiintifice scot la iveala faptul ca studiul dreptului nu poate fi desprins de cel al formei sale.

Forma

Forma dreptului semnifica exprimarea organizarii interioare a structurii continutului, ea desemneaza aspectul exterior al continutului , modul sau de exteriorizare.Forma dreptului apartine intodeauna unui continut, forma goala nu exista.

Forma este chiar legea de alcatuire, modul in care se leaga elementele care compun continutul dreptului.

forma interna a dreptului :

- este chiar interactiunea ramurilor dreptului , gruparea normelor juridice pe institutii si pe ramuri de drept privat sau public,

forma externa a dreptului :

poate fi analizata din mai multe puncte de vedere al :

a)  modalitatilor de exprimare a vointei legiuitorului-izvoarele dreptului

b) al modalitatilor de sesizare a legislatiei - codificari,incorporari

c)  al modalitatilor de exprimare a metodelor de drept in felurite acte ale organelor de stat - legi ,decrete, hatarari.

In forma dreptului sunt continute si procedeele specifice tehnici juridice cum ar fi : conceptele , procedeele de conceptualizare , clasificarile , tiparele logice ale normei juridice.Problematica formei dreptului , nuantarea aspectelor multiple ale acestuia in relatia cu continutul, denota recunoasterea importantei acestui aspect al dreptului pentru intelegerea corecta a modului in care dreptul patrunde in tesatura raporturilor sociale, influentand conduita oamenilor si ocrotind valorile sociale majore .

Sistemul Dreptului

Societatea moderna se caracterizeaza printr-o amplificare fara precedent a activitatilor normative.zigzagurile imprevizibile de la o zi la alta , ale sistemului politico-social, complica mult sarcina legislatiei si a administratiei si produce `o supraambalare a mecanismului de reglementare juridica.

Dreptul nu exista prin simpla alaturare a unui numar mai muc sau mai mare de norme juridice, ci el exista ca un sistem.

Sistemul dreptului apare ca un ansamblu organizat si logic ,care implica relatia intreg-parte, parte componenta a realitatiii sociale(sistemul juridic), in ceea ce priveste legislatia (sistemul legislativ) , la fel si in privinta organizarii dreptului , ca fewnomen normativ , pe ramuri si institutii(sistemul dreptului).

Sistemul dreptului este rezultatul unitatii ramurilor si al institutiilor dreptului .Sistemul dreptului apare ca unitate obiectiv determinata , pe cand sistemul legislativ reprezinta o organizare a legislatiei pe baza unor criterii alese de legiuitor.

Normele juridice nu exista izolate , ele se grupeaza in institutii si ramuri , in felul acesta norma juridica reprezinta elementul de baza al sistemului dreptului , ea formeaza sistemul juridic elementar.

Norma juridica este legata de sistem, este masura sa inerenta , si implica functia pe care o va juca sistemul ca atare.

Sistemul dreptului evoca unitatea dreptului si diferenta sa , adica inpartirea pe ramuri si institutii juridice.Cea mai larga grupare de norme juridice o constituie ramura de drept.Ramura de drept este asamblul normelor juridice care relementeaza relatiile sociale dintr-un anumit domeniu al vietii sociale in baza unor metode specifice de reglementare si a unor principii comune.

Criteriile dupa care suunt structurate ramurile sistemului dreptului sunt :

a)     obiectul reglementarii juridice - relatiile ce cad sub incidenta normelor juridice .

b)     metoda reglementarii - madalitatea practica de influentare a conduitei in cadru respectivelor relatii sociale.

c)     Principiile comune - in baza acestor criterii ramura de drept se stabileste forme specifice de legatura intre normele juridice ce o compun , legaturi ce determina trasaturile de trainicie si unitate a ramurii,asigurandui durabilitate in timp.

In cadru fiecarei ramuri de drept , normele juridice se grupeaza in ansambluri normative mai reduse - institutii juridice.

Institutia juridica - ansamblul normelor care reglementeaza relatii sociale apropiate.

-totalitatea normelor juridice care apartin unei singure ramuri de drept , norme ce reglementeaza un grup de relatii sociale inrudite , dupa metoda de reglem specifica ramurei respective.

Dreptul se imparte in dreptul public si cel privat  aceasta impartire se cunoastea din vremea romanilor : ius publicum si ius privatum dreptul public se refera la organizarea statului , iar cel privat la interesul fiecaruia.

Dreptul public :dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul penal,dreptul muncii, financiar,procesual

Ramurile dreptului ce intra in componenta dreptului public au ca obiect de reglementare :- relatiile sociale din domeniul organizarii puterilor publice, distribuirea competentelor in stat forma statului etc si avem in prim plan interesul general.

Dreptul privat : dreptulcivil, comercial

Ramurile ce intra in componenta dreptului privat reglementeaza - relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale la care participa particularii si avem in prim plan interesul propriu.

Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv

Dreptul obiectiv desemneaza totalitatea regulilor juridice de conduita sau a normelor juridice din societate. El reprezinta totalitatea normelor de conduita instituite de organele statului si impuse indivizilor sau colectivitatii in cadrul vietii sociale, uneori chiar prin forta de constrangere a statului.

Dreptul obiectiv este reprezentat de o multitudine de reguli de conduita ce influenteaza si orienteaza comportamentul oamenilor in societate. Acest drept nu are insa o existenta independenta de vointa si constiinta oamenilor, de interesele grupurilor si categoriilor sociale, ci dimpotriva, exprima vointa si interesele acestora care sunt obiectivizate in normele juridice impuse de puterea publica.

Dreptul obiectiv poate fi analizat sub doua aspecte, respectiv: sub aspect static (concretizat in acte normative, jurisprudenta, cutuma, ce reprezinta de fapt izvoare ale dreptului) si sub aspect dinamic

(concretizat in acte de realizare si de aplicare a dreptului de catre autoritatile competente in acest sens.)

Dreptul obiectiv are urmatoarele trasaturi caracteristice:

- are un caracter normativ - adica este format din reguli juridice ce stabilesc comportamentul oamenilor in societate (care reglementeaza conduita indivizilor);

- are un caracter obligatoriu - pentru ca regulile de conduita care-l formeaza sunt obligatorii pentru toate persoanele carora li se adreseaza, in sensul ca, atunci cand nu sunt respectate de buna voie, intervine forta coercitiva a statului care impune respectarea acestor norme juridice de catre destinatarii lor;

- are un caracter general - pentru ca regulile de conduita care-l alcatuiesc sunt reguli generale ce se adreseaza tuturor subiectilor de drept, unor categorii de subiecte de drept sau unei persoane anume, ca titulara a unei functii;

- are un caracter de actualitate - deoarece cuprinde norme juridice care se afla in vigoare;

- dreptul obiectiv este format din reguli de conduita care, desi sunt numeroase, sunt totusi limitate ca numar;

- dreptul obiectiv este format din norme de conduita care sunt impersonale si tipice abstracte; normele juridice ce-l alcatuiesc exista independent de raportul juridic in care partile sunt titulare de drepturi si obligatii;

- dreptul obiectiv cuprinde reguli de conduita a caror aplicare este asigurata, adica este garantata de puterea publica (de stat);

- dreptul obiectiv constituie fundamentul drepturilor subiective, cadrul de recunoastere si de exercitare a acestor drepturi;

- dreptul obiectiv este considerat a fi un pilon central al fenomenului drept, pentru ca in jurul sau, de la el si inspre el iradiaza celelalte manifestari ale fenomenului juridic (respectiv ideile, teoriile, drepturile subiective etc.).

Cel mai raspandit sens al termenului drept" este cel de drept obiectiv, de aceea atunci cand se foloseste expresia "drept" fara alte atribute, se intelege dreptul in sens obiectiv.

Dreptul subiectiv

este prerogativa recunoscuta subiectului unui raport juridic de a avea o anumita conduita sau de a pretinde unui alt subiect de drept, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, in temeiul normelor juridice.

Dreptul subiectiv este dreptul pe care o persoana (fizica sau juridica) il foloseste si il exercita in mod nemijlocit, in calitate de titular.

Dreptul subiectiv, ca aspect al fenomenului juridic, indica prerogativele (facultatile) unui subiect de drept de a-si valorifica sau proteja impotriva tertilor un anumit interes aparat de dreptul obiectiv. (ex. dreptul de proprietate, dreptul de autor etc.)

Dreptul subiectiv consacra juridiceste acele valori ce configureaza personalitatea umana (cum ar fi : viata, onoarea, numele, demnitatea, proprietatea etc.) valori care, sanctionate prin norme juridice adecvate, devin drepturi ale omului si alcatuiesc statutul juridic al acestuia. Exemple de drepturi subiective pot fi: dreptul la viata, sanatate si integritate corporala; dreptul la proprietate; dreptul la munca; dreptul la casatorie etc.

Drepturile subiective decurg si sunt strans legate de dreptul obiectiv, intre ele existand o legatura indisolubila. Drepturile subiective nu pot fi concepute fara sa fie prevazute in normele juridice; deci ele exista si se pot exercita numai daca sunt recunoscute de dreptul obiectiv, pentru ca numai recunoasterea si ocrotirea printr-o norma juridica a unei valori ii confera acesteia calitatea de obiect al unui drept subiectiv.

Desi cele doua acceptiuni ale dreptului (dreptul obiectiv si dreptul subiectiv), sunt diferite ca semnificatie terminologica, ele reprezinta doua ipostaze corelate ale fenomenului unic, care este dreptul. Sunt considerate astfel pentru ca, drepturile subiective nu exista si nu pot exista in afara dreptului obiectiv, care este, de fapt, fundamentul, acestora, este cadrul de principialitate si reglementare juridica a drepturilor subiective si de executare a obligatiilor corelative. Dreptul obiectiv priveste si ocroteste dreptul subiectiv, iar regula de drept se realizeaza prin exercitarea dreptului subiectiv.

Drepturile subiective prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:

- sunt prerogative concrete recunoscute unei persoane (fizice sau juridice) de care aceasta se poate prevala in relatiile cu societatea;

- sunt strans legate de titularul lor, ca subiect determinat al unui raport juridic concret;

- sunt nelimitate ca numar, dar sunt limitate de lege si de morala;

- sunt prerogative individuale care sunt exercitate sub protectia puterii publice a statului;

- pot avea natura juridica diferita, in functie de ramura de drept ale carei norme juridice le reglementeaza;

- unui drept subiectiv apartinand unui subiect de drept ii corespunde o obligatie corelativa a altui subiect de drept

Definitia dreptului : ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat , care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului umanin principalele relatii din societate , intr-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor , a apararii drepturilor esentiale ale omului si a statornicirii spiritului de dreptate .