|
|
|
Discutii in literatura de specialitate in legatura cu recunoasterea unei categorii distincte, a regimurilor semiprezidentiale. Argumente pro si contra diferentierii acestor regimuri de cele parlamentare
Conceptul de regim semiprezidential a fost introdus pentru prima oara in limbajul juridic de profesorul Maurice Duverger in manualul sau 'Institutii politice si drept constitutional' aparut in 1970, in considerarea reformei constitutionale efectuata in Franta in 1962, prin care s-a decis alegerea Presedintelui Republicii Franceze prin sufragiu universal, fara a se afecta insa, prin aceasta, insemnatatea si prezenta in viata politica si constitutionala franceza a institutiilor parlamentare. Definind regimul semiprezidential, Maurice Duverger preciza ca 'Prin regim semiprezidential se inteleg institutiile unei democratii care intrunesc urmatoarele doua elemente: un presedinte de republica ales prin sufragiu universal si dotat cu notabile puteri proprii si un prim-ministru si un guvern responsabil in fata Parlamentului'[1]
Potrivit parerii reputatului specialist francez, regimul semiprezidential imprumuta o serie de trasaturi ale regimului parlamentar, cat si ale regimului prezidential. La fel ca si in cazul regimului parlamentar, executivul este 'dualist', fiind divizat intre un sef de stat si un guvern, avand in frunte un prim-ministru, responsabil in fata Parlamentului, dar, la randul sau, si executivul are dreptul sa dizolve - in anumite conditii - legislativul, convocand noi alegeri.
Ca si in situatia regimului prezidential, presedintele este insa ales de popor, avand dreptul sa conduca sedintele Cabinetului, fiind responsabil si putand fi destituit numai in situatii deosebit de grave, dar si chiar in asemenea cazuri, ca urmare a unei proceduri complicate, ce implica mai multe nivele.
Istoric, primul regim de practica semiprezidentiala l-a constituit Republica Germana de la Weimar (1919-1933), el fiind intalnit in prezent in Franta, Finlanda si Portugalia.
Dupa parerea lui Duverger, ar exista regimuri 'aparent' semi-prezidentiale, cum ar fi Austria, Irlanda si Islanda, unde seful statului, ales direct, beneficiaza de importante puteri, dar nu si le exercita in deplinatatea lor. Tot in cadrul aceluiasi regim ar exista si sisteme politice, precum cele functionand in Franta, Finlanda si Portugalia, in care s-ar realiza de fapt, in modul in care s-a relatat mai sus, imbinarea unor prerogative ale regimului prezidential cu cele ale regimului parlamentar.
Clasificarea facuta de Maurice Duverger a suscitat unele observatii si critici din partea specialistilor in dreptul constitutional. Modelul identificat de el a fost considerat mai curand un regim 'hibrid' decat un sistem constitutional original. S-a invocat, ca argument impotriva recunoasterii regimurilor semiprezidentiale ca o categorie distincta, ideea ca modul de desemnare a sefului statului nu are relevanta din punctul de vedere al diferentierii regimului prezidential de cel parlamentar, ci doar faptul daca seful statului poate dizolva Parlamentul, iar acesta, la randul sau, daca poate printr-un vot de neincredere sa faca guvernul sa demisioneze. S-a mai relevat si faptul ca regimul semiprezidential a fost instituit in Franta prin Constitutia din 1958, care in forma ei initiala prevedea ca Presedintele Republicii este ales de Parlament, reforma constitutionala stabilind alegerea directa a Presedintelui intervenind abia in 1962.
In ceea ce ne priveste, am considerat necesar sa amintim regimurile semiprezidentiale ca o categorie aparte, deoarece ele prezinta trasaturi de originalitate care le individualizeaza fata de regimurile parlamentare. Pozitia puternica a Presedintelui in sistemul semiprezidential, avand dreptul de a recurge la referendum, de a conduce sedintele Cabinetului, de a dizolva Parlamentul in anumite situatii, nu poate fi, in nici un caz, comparata cu locul presedintelui de republica in sistemele constitutionale ale Germaniei si Italiei. Daca pozitia si prerogativele Presedintelui sunt limitate, evident, in anumite situatii de puterile ce apartin Parlamentului, aceasta nu este de natura - dupa parerea noastra - a identifica pozitia atotputernica a Parlamentului in regimul parlamentar cu aceea pe care o detine forumul reprezentativ in cadrul sistemului semiprezidential.
Pe de alta parte, trebuie relevat si celalalt aspect, anume ca drepturile si prerogativele Presedintelui, evident mult mai puternice decat in regimul parlamentar, nu se identifica nici cu acelea de care dispune seful statului in regimul prezidential, axat pe o riguroasa separatie a puterilor.
Asemenea consideratiuni ne determina sa studiem intr-o categorie distincta regimurile semiprezidentiale, inclusiv cel din tara noastra, relevand elementele de originalitate si de specificitate pe care le prezinta. Remarcam insa, in ceea ce priveste regimul semiprezidential din tara noastra, observatiile pertinente facute de Florin Bucur Vasilescu in comentariile asupra Constitutiei Romaniei, care estima ca, urmare a unor ingradiri a functiilor prezidentiale si adoptarii unor solutii specifice in relatia dintre Parlament si Guvern, 'regimul nostru politic poate fi caracterizat ca un regim semiprezidential «atenuat» sau «parlamentarizat», in sensul sporirii aportului celorlalti factori de putere si, cu precadere, al Parlamentului in viata politica a tarii'[2]
