Scopurile revolutiei franceze

SCOPURILE REVOLUTIEI FRANCEZE

1. Introducerea jidanilor in Franta si natu­ralizarea lor.

Acum, cunoscand rolul pe care Francmasoneria l-a jucat in producerea si conducerea Marii Revolutii, sa amintim cititorului ca ovreii, - goniti din Franta in 1394, - nu s-au intors indarat decat in 1791, cand Constituanta le-a deschis larg fruntariile.

Dar, aceasta n-a fost indeajuns fiilor lui Iuda. Ei au voit sa puna mana si pe drepturile de cetatenie, jinduite cu mare dor.

Cum insa jidovii, prin ei insisi, ar fi fost neputinci­osi sa ajunga la reali­zarea unui asemenea scop, au recurs la Francmasonerie, - creata de ei toc­mai pentru acest scop, - si aceasta formidabila socie­tate oculta le-a permis sa faca sa lucreze francezii "la reconstruirea Templului lui Solomon".

Si intr-adevar, francmasonii din Constituanta lup­tara, timp de patru ani, pentru ca jidanii, sositi de ieri, sa capete aceleasi drepturi civile si politice ca si francezii.

Ei reincepura de paisprezece ori atacul si sfar­sira, a cincisprezecea oara, prin a-si ajunge sco­pul, - la 29 septembrie 1791, chiar in ajunul dizolva­rii Constituantei[1].

Faimoasa Carte a Drepturilor omului apare, celor ce o privesc mai de aproape, ca fiind inventata ca sa disimuleze o alta, pe care voiau sa o impuna lumii, fara sa o formuleze, - Cartea Drepturilor Jidovu­lui[2].

2. Suprimarea crestinismului

Vom insista acum asupra unui al doilea scop, pe care l-a avut Francma­soneria in timpul Marii Revolu­tii - scop capital pentru neamul talmudic, adica; nimicirea crestinismului, - scop pe care a inceput sa-l puna in prac­tica, chiar inaintea izbucnirii acestei teribile furtuni.

Intr-adevar, francmasonii avura dibacia diavo­leasca sa se scape mai in­tai de singurul dusman de care aveau serios teama, - adica de iezuiti!

"Fara" desfiintarea prealabila a iezuitilor, Revolu­tia franceza ar fi fort imposibila", - zice Rabaud Saint-Etienne, protestant si revolutionar[3].

Suprimarea iezuitilor a fost, intr-adevar, un capo d'opera de perfidie din partea Francmasoneriei.

Acesti calugari se gaseau in drumul sau si o impie­dicau sa inainteze. Ei erau niste crestini, - nu numai buni si caritabili, - dar inteligenti, instruiti, crescuti intr-o disciplina rigida, capabili sa opuna o rezistenta invincibila francmasonilor si chiar sa demaste manoperele oculte ale acestora, ceea ce, in momentul acela, ar fi avut ca rezultat inlaturarea definitiv a scopului, la care jidanii tineau atat de mult sa ajunga.

Masonii incepura deci sa raspandeasca, cu profun­zime, minciuni si calomnii atat de in­fame, asupra acestor bravi soldati ai lui Hristos, ca si astazi, - in toata Europa si chiar la noi, in Romania, - numele de iezuit este odios si echivaleaza cu acela de viclean marsav.

"Concertul de acuzari si de calomnii azvarlite in contra iezuitilor, in aceasta epoca, are ceva inspai­mantator", - scrie chiar un istoric protestant[4].

Apoi, cand ceasul paru sosit pentru a-si executa planul conceput in in­tuneric, francmasonii recursera la violenta, unita cu ipocrizia.

Prima lovitura fu data in Portugalia. In aceeasi zi, manastirile iezuitilor fura inconjurate de trupe si acesti parinti fura aruncati in inchisoare, sub inculpatia de conspiratie.

Putin timp dupa aceea, veni si randul Frantei, - care fu succesiv urmata de Spania si de Austria.

In Spania si in imensele colonii ce ea poseda pe atunci, Compania lui Iisus fu nimicita printr-un mijloc si mai infam. Francmasoneria fabrica o scri­soare falsa, - pe care o prezenta ca venita din partea iezuitilor, in aceasta scrisoare se vorbeste de niste documente, din care ar rezulta ca nasterea regelui nu fusese legitima si ca, prin urmare, acesta n-avusese nici un drept asupra tronului, pe care-l uzurpase. O asemenea inventie absurda, facu o asa de mare impresie asupra prea credulului monarh, ca imediat el ordona expulzarea a 6.000 de iezuiti.

In urma, francmasonii atacara direct catolicismul, cu toata ardoarea ce poate da un monstruos fanatism.

Vom urma, si aici, pe marele istoric Taine, care descrie persecutia reli­gioasa a Revolutiei, vorbind de Constitutia civila a clerului.

Una din trasaturile caracteristice, cele mai mar­cante, ale Revolutiei, a fost o groaznica persecutie religioasa.

Aceasta persecutie, - expresia unei uri implaca­bile in contra crestinismului, - a lovit nu numai in clerul inalt, care altadata se bucura de privilegii, dar a izbit si in toti preotii si in toti credinciosii, adica in imensa majoritate a poporului francez.

Jacobinii incepura prin a inchide, a darama, a in­cendia bisericile, - a le jefui tezaurele, - a profana vasele si alte obiecte sacre[5].

Dar, toate astea nu le-au fost de-ajuns.

Dupa ce au confiscat bunurile ecleziastice si, prin aceasta, au suprimat "cultul, - cercetarile stiintifice, - invatamantul superior si primar, - asistenta saraci­lor, - in­grijirea bolnavilor[6], a infirmilor, a femeilor lauze, - educatia orfanilor si a copiilor gasiti, Aduna­rea stabili Constitutia civila a Clerului[7].

Or, aceasta Constitutie tinde, nici mai mult nici mai putin, sa faca "Biserica Fran­tei schismatica"[8].

Papa nu va mai avea, de acum inainte, sa con­firme episcopii sau preotii.

"Poporul alege ministrii Bisericii. Episcopul e nu­mit de catre alegatorii depar­tamentului, - preotul, de catre alegatorii districtului, - si, prin o agravare extraor­dinara, acesti alegatori nu sunt nici macar tinuti sa apartina comuniunii sale.

Putin importa ca adunarea electorala sa contina o proportie notabila de calvinisti, de luterani si de ovrei, sau ca majoritatea sa, furnizata de club, sa fie pe fata ostil catolicismului si chiar crestinismului. Ea va alege pe episcop sau pe preot"[9].

"La toate aste noutati, clerul trebuie sa subscrie, nu numai prin o supunere pasiva, dar chiar printr-un juramant solemn"[10]

Ca sanctiune, "toti ecleziasticii care refuza jura­mantul cerut, sunt destituiti si declarati «refrac­tari» suspecti de revolta in contra legii si de rele intentii in contra patriei"[11].

Dar, "impreuna cu clerul, legea atinge si pe laici toti cetatenii care refuza jura­mantul impus pierd dreptul de vot, sunt revocati din functii si sunt decla­rati inca­pabili de orice oficiu public. Prin urmare, prin aceasta draceasca dispozitie, catolicii sunt exclusi de la alegeri si mai ales de la alegerile eclezias­tice; de unde rezulta ca, cu cat esti mai credincios, cu atat mai putin iei parte la alegerea preotului"[12].

"O suta treizeci si patru de arhiepiscopi si de episcopi refuza juramantul in jurul acestui stat-major, se aduna marea majoritate a preotilor"[13].

In consecinta, "din 70.000 de preoti, 46.000 sunt destituiti"[14], apoi goniti, inchisi, exilati, impuscati, inecati, ghilotinati, masacrati.

"Continuarea slujbei de preotie a devenit o rusine si chiar o crima"[15] , - zic jacobinii la tribuna Conven­tiei.

Dar, furia acestor revolutionari blestemati se ras­frange si asupra tuturor orto­docsilor zelosi si mai ales a tuturor femeilor din clasa de mijloc si din cea de jos". "Li se da o porecla, ca si nobililor, - adica li se zice fanatici, - ceea ce echivaleaza cu aristocrati, - caci aceste doua nume indica dusmani publici ce sunt pusi in afara de lege"[16].

"Porunca este de a impiedica cultul, public sau privat"[17], cu orice pret.

"Se omoara femei pentru ca au asistat la litur­ghie".

Pedeapsa cu moartea contra celui ce primeste un preot"[18].

"Razboi Duminicii si vechiului calendar, praznui­rea obligatorie a celei de a zecea zi, sub pedeapsa de amenda si de inchisoare"[19].

Persecutia meschina si ridicula, - daca n-ar fi fost odioasa, - "se continua chiar pana la masa". Un decret al Directoriului "schimba zilele de targ pentru ca credinciosii sa nu mai poata cumpara peste in zilele de post[20].

"Nimic nu tine jacobinilor pe suflet ca acest raz­boi in contra catolicismului; nici un articol din programul lor nu va fi executat cu atata insistenta si incapatanare"[21].

Intr-adevar, ei urmaresc pana la capat planul tal­mudic de "a extirpa crestinis­mul"[22].