Experimente utopice romanesti: 1834-1841

Experimente utopice romanesti: 1834-1841

"Cette histoire, nous la dirons encore. Toutes choses sont dites déjŕ; mais comme personne n'écoute, il faut toujours recommencer.'

(Gide catre Valéry)

1. Dezgustat de evenimentele agitatului an 1828-cind erau asteptati turcii, dar soseau rusii -, Eufrosin Poteca¹ paraseste Bucurestii, cu gind sa ramina cit mai mult in strainatate. Despartirea de capitala valaha e sumbra (mitropolitul il primeste "intune­cat', un nepot "il petrece cu plinsete'), dar rebelul ieromonah isi recapata curind buna-dispozitie (con­tributia sa majora la filozofie) si atinge, cu o tehnica usor de ghicit, extazul (aproape singura sa atitudine oarecum mistica) : "O, fericita natura, cit esti de simpla! Cit esti de frumoasa! Cit esti de placuta!'. Acest navalnic monolog interior nu pare strain de sunetul muzicii - "extraordinarie' si, acum ca dispunem de un secret al frumosului natural, "simpla' -, fiindca restaurarea sufleteasca se pro­duce in toiul unei petreceri. La Ciorogirla, primul popas al simtitorului pribeag.

E o petrecere ca multe altele, bineinteles, dar sint tentat s-o inalt la conditia simbolica a saturnaliilor si sa fac din ea un carnaval eunomic intre paradigme. Motivatii avuabile : cadrul istoric - trecerea de la Orientul fanariot la Europa Regulamentului orga­nic -, revelatiile lui Poteca, nestiutele reactii ale unui "alt progresist' ajuns intre convivi. El e Teodor Diamant, cap de serie al scolii de la Sf. Sava, bursier al Asezamintelor Dositei pentru scoala de cadeti din München. Plecase din Bucuresti, tot pe Podul Calicilor², "cu mare troncanire' in carul (alegoric?) ocupat si de celalalt nemuritor aflat acum la banchet.

Poteca nu va sti niciodata, iar Diamant va afla mai tirziu : drumurile lor nu sint dintre cele obisnuite. O etapa traverseaza Utopia.

2. Tinarul bursier³, care-si probase inca din patrie inzestrarea, studiaza la München, intre discipline militare si dexteritati, limbile si literaturile germana si franceza, matematicile (inclusiv pe cele supe­rioare), istoria. "Progresele ce a facut in aceste felurite invataturi au corespuns cu prisosinta silintei ce a dovedit intotdeauna, iar purtarea i-a fost neincetat exemplara' - atesta diploma eliberata de scoala⁴. Ramas fara mijloace dupa plecarea fiilor lui Dinicu Golescu - pe care-i medita - la Geneva, Diamant merge in 1830 la Paris, unde ramine pina in 1834. Cei patru ani, greu de reconstituit din pricina penuriei de documente creditabile, sint decisivi pentru formarea utopistului valah.

O caracterizare de ansamblu a perioadei pariziene e facuta chiar de Diamant, in cererea pe care o adreseaza in 1836 lui Alexandru Ghica (sperind ca aparentele filantropic-liberale ale voievodului aveau sa-l determine pe acesta sa-i dea un post), cind men­tioneaza ca s-a indeletnicit "mai cu osebire la agronomie si la iconomia politica sau sotiala'⁵. Si nu oriunde, ci la Universitatea din Paris. E insa greu de dovedit daca Diamant a fost intr-adevar student, mai ales ca el nu anexeaza cererii amintite vreo diploma obtinuta pe malurile Senei, iar cea muncheneza e produsa. Nici memoriile lui Ion Ghica nu aduc lamu­riri asupra acestui punct, desi tendinta sa de a infrumuseta imaginea lui Diamant l-a condus la cele mai amanuntite inventiuni⁶.

E problematica apartenenta lui Diamant la doc­trina lui Saint-Simon. De la Ion Ghica stim ca viitorul utopist fusese primit la Paris de prieteni, iar acestia erau "care mai mult, care mai putin adepti ai saint-simonismului'⁷. Incercind sa depaseasca aceasta controversa biografica, alimentata de descoperirea unui Diament intre colonistii de la Ménilmontant spre sfirsitul anului 1830⁸, Z. Ornea propune cinic o explicatie a inscrierii lui Diamant pe listele lui Pčre Enfantin: "Diamant, ramas fara bursa si lipsit de mijloace - acum saint-simonian fervent - putea sa fi fost atras de ideea de a deveni colonist la Ménilmontant, unde gasea adapost si hrana, pentru a rezolva astfel si problema existentei'⁹. Oricare va fi fost ratiunea adeziunii lui Diamant la saint-simo-nism, sa mai apelam la Ion Ghica pentru un pretios -chiar daca inventat - detaliu : Pčre Enfantin ar fi spus ca tinarul roman "era un om pretios ; nimeni n-a facut atitia prozeliti ca el ; a predica si a converti ii era viata'¹⁰. Exista ceva mai important decit ade­varul acestei evocari : precizarea unei trasaturi a portretului lui Diamant - preocuparile si, eventual, capacitatile sale de diseminator de doctrine.

Evolutia utopistului se incheiase la 25 aprilie 1833. Trecut intre timp la fourierism, Diamant era acum un suporter desavirsit al ordinii societare : raspindea invataturile maestrului, putea improviza dezinvolt pe temele esentiale ale repertoriului. Acum, iata, devenise autor, semna brosura Aux amis de la liberté, de la justice et de l'ordre sur un moyen de faire cesser le débat entre ceux qui ont et ceux qui n'ont pas sans prendre ŕ ceux qui ont, oferita, sintem anuntati pe prima coperta, gratis, la locuinta auto­rului. Ion Ghica l-ar fi vazut pe acesta in focul rezolvarii orale a marii aporii - sa dai la toti fara a lua de la nimeni -, predicind pe strazi, in fata unui public de "lucratori, barbati si femei, destul de rau imbracati'. Pour une fois, se pare ca memoria beiului de Samos nu a fost sprijinita de fictiune, fiindca Diamant scrie pe ultima coperta a brosurii : "Les personnes qui voudraient assister aux conférences qui ont lieu chez moi et dont l'objet est d'examiner les procédés qui peuvent rendre l'industrie attra­yante, sont priées de me faire connaitre leur désir'.

Timp de zece ani, zilnic, la ceasul cind astrul zilei atingea zenitul in sunetul unui mic tun, Fourier a asteptat zadarnic un bancher dispus sa-i promita, in edenicul decor al gradinilor de la Palais-Royal, finan­tarea primului falanster. Va fi fost asteptarea lui Diamant mai bine rasplatita?

Brosura¹¹, chiar inecata in oceanul de periodice si memorii, de prospecte si tratate care garantau para­disul terestru, capata identitate prin pregnanta si concizie : prezenta criza grava a societatii, izolind un conflict ireductibil ("le débat est désormais entre ceux qui ont et ceux qui n'ont pas'), afirma drepturile fundamentale ale omului, apasind pe dreptul la un minimum decent de existenta, inregistra esecul siste­melor concurente (Saint-Simon si Owen), punea din nou problema anuntata de titlu ("Que faut-il donc faire pour donner ŕ ceux qui n'ont pas SANS PRENDRE ŕ ceux qui ont ?'), o rezolva cu seninatatea nelinistitoare a doctrinei. O pričre d'insérer inregis­treaza rezultatele, obtinute prin cel mai tipic raccourci escatologic¹² :

"Etablir dans toutes les relations unité, vérité et justice.

Donner ŕ chacun la plus entičre liberté. Elever le produit effectif au QUADRUPLE et le produit relatif au VINGTUPLE par tous les avan­tages sociétaires d'économie et de participation. Opérer le retour des capitaux ŕ l'agriculture et rappeler aux champs les salariés qui encombrent les villes.

Débarrasser l'industrie manufacturičre de tous les inconvéniens [sic] qui la rendent délétčre pour le corps et pour l'ame du travailleur. Assainir le sol et modifier profondément la climature [sic]'.

Un bun utopist, Diamant tinea mult la rigoarea stiintifica a discursului, chemindu-i pe amicii libertatii s.c.l. sa admire "l'invincible rigueur et l'immense portée de cette déduction logique', hipnoti­cele silogisme ale utopiei fourieriste¹³. Viitorul radios nu mai putea fi aminat : "Pour l'humanité que l'expé­rience soit achevée cet été se incheia brosura.

3. Cu o luna inainte de publicarea insufletitorului apel, Diamant ii scria fratelui sau Barbu, ramas acasa din motive binecuvintate¹⁴, ceva ce i-ar fi intristat adinc pe ipoteticii amis parizieni. Transmitind salu­tari prietenilor de pe Dimbovita (intre care Poteca si Ion Heliade Radulescu), utopistul adauga pentru acestia ca avea sa aduca de la Paris "quelque chose de neuf dont ils seront enchantés : la solution d'un problčme social qu'on croit insoluble, męme en France'. Nu e surprinzator ca Diamant se credea mai dibaci decit maestrii sai - orgoliul reformatorilor e nesfirsit. Fourier a mai primit lectii de la utopismul romanesc, de altfel : Heliade explica usurinta indul­cirii oceanului planetar - obsesie scumpa francezului -si tinea in rezerva alte rezolvari-surpriza¹⁵ ; Russo Locusteanu ilustra delicios natura protocronica a romanului : "la claca, c'est le travail en groupes tant ręvé par Fourier dans son Phalanstčre'¹⁶.

Cu asa o glorioasa traditie, nimic mai firesc decit noi experiente. Laboratorul utopic al lui Diamant se muta in Principate, care aveau cu siguranta nevoie de schimbari miraculoase. Vara anului 1834 fusese secetoasa, agravind si mai mult situatia financiara, iar noul domn din Tara Romaneasca (Alexandru Ghica, inscaunat la 22 martie) isi pierduse convin­gerile luministe in lupta cu puternica opozitie a marii boierimi din Obsteasca Adunare. El mai trebuia sa-si obtina investitura la Constantinopol, generalul rus Kisselef semna in continuare ucazuri, boierimea libe­rala din jurul lui Ion Campineanu isi marea continuu influenta. In aceste conditii, intoarcerea lui Diamant are putine asemanari cu plecarea lui Considérant, celalalt practician fourierist, in America. Acolo experimentul utopic era doar o solutie paralela fantezista si insulara, dar perfect posibila umbrita de marile curente reformist-perfectioniste de tipul Constitutiei, experimentalismului franklinian, Frontierei. In plus, favorizata de mentalitatea mile-narista care domina epoca, experienta utopica ame­ricana beneficia de o intreaga geografie la discretia marginalilor, un spatiu imens care ascundea orice, oferind acele garantii de imunitate fara de care subversiunea societatii ideale conduce la violenta¹⁷.

Nu era in firea lui Diamant sa dezarmeze. La numai douazeci de zile dupa repatriere, el putea scrie lui Fourier, prada unei teribile agitatii : "Trois terrains cultivés, dont chacun est bon pour une colonie et sur lesquels il y a déjŕ quelques batimens [sic] pour un premier essaim de colons, sont offerts par leurs propriétaires qui sont devenus des partisans zélés du procédé sociétaire et admirent Votre génie'¹⁸. Raspunsul ilustrului destinatar nu e inregistrat de arhive. Prin urmare ne vom multumi cu amintirile tardive ale lui N. Kretzulescu, var si amic al lui Diamant, purtatorul mesajului : [Fourier] "critica pe Tudorache Diamandi [Diamant ŕ la grecque, n. S.A.] de ideea ce a avut sa caute a aplica doctrina falansteriana la noi, imputindu-i imaginatia de care se lasa prea mult a se conduce si adau-gindu-mi : doctrina mea in privinta organizatiei societatii cere inca multe studii si multa judecata'¹⁹. Considérant avusese parte de un tratament similar; luxuriantul viitor al "atractiei pasionate' atirna din cea mai stricta planificare.

Trecind peste avizul negativ, Diamant continua sa lucreze pentru a declansa in Valahia avalansa utopica, din convingerea - ortodox fourierista - ca exemplul sau, printr-o fulgeratoare "acculturation du pire idéal'²⁰, va falansteriza Europa. In fond, merita sa sacrifici orice ca sa-l vezi pe dogmaticul teoretician ocupindu-si intr-o buna zi, spre propria stupoare, locul precis in gigantica ordine societara inaugurata la portile Orientului. Speculindu-si legaturile de ami­citie si rudenie din elita, Diamant isi face cunoscute proiectele, largindu-si mai apoi audienta prin publi­carea a trei articole in Curierul romanesc (7, 10 si 21 iunie 1834)²¹. In primul descrie fascinant o Africa organizata dupa "sistema d. Carolu Furier [sic]' - pe care o si detaliaza -, iar in al treilea, demonstrind pe baze statistice tristul truism al pauperitatii Princi­patelor, isi exprima o permanenta speranta : "Sa nadajduim ca vrednicul nostru print, care stie sa pretuiasca folosurile ce pot iesi dintr-aceste inva­taturi, va primi cu bucurie sistema cea noua de organizatie de sate, prin care in prea putini ani se vor face de obste si in tara noastra aceste folositoare stiinte pentru fericirea norodului si a sa vesnica slava'. "Sistema cea noua' e doctrina fourierista, iar "satele' sint falanstere, dar chiar menajind astfel orizontul de asteptare al domnitorului si practicind cea mai traditionala captatio benevolentiae, Diamant nu va obtine decit efectul contrar. Si iar trebuie sa ne amintim de Victor Considérant, care l-a tamiiat in van pe Louis-Philippe²².

Cine erau totusi acei "partisans zélés' pe care conta Diamant? Nimeni altcineva decit Manolache Balaceanu, alt var al sau, care obtine trecerea in rezerva din Straja Paminteana, unde avea cel mai mic grad ofiteresc. Nascut in 1807 (mai mare deci cu doi ani decit progresistul), Balaceanu provenea din mica boierime - tatal sau era pitar, cel mai marunt boier - si mostenea patru mosii grevate de ipoteci, dintre care cea mai mare se numea Scaieni. Situatia sa financiara poate fi calificata drept dificila, iar desele conflicte cu autoritatile si partenerii de afaceri nu sint de natura s-o imbunatateasca. Z. Ornea, credincios unui program care-l onoreaza, incearca din greu sa atenueze umbrele portretului lui Balaceanu. Acesta, "un revoltat am spune prin vocatie si tempe­rament', "un nonconformist', "o personalitate luminoasa, interesanta, contradictorie', e mult mai putin decit atit, iar Z. Ornea, onest, e obligat s-o recunoasca. Astfel ca adauga si elementele unei ima­gini mai realiste: "Balaceanu apare ca un vindicativ, mereu in conflict cu oficialitatile sau cu diversi particulari, predispus la judecati, mai niciodata de acord cu hotaririle tribunalelor, [] o fire [] razboi­nica, impulsiva'. Partizanul zelos e "nesolvabil', face dovada unei "evidente nepriceperi gospodaresti', se afla intr-un "impas cronic'. Iar nonconformismul sau e trivial : divorteaza de o femeie "de lume' si, in ciuda dezaprobarii publice, legalizeaza legatura sa cu o tiganca - fosta roaba pe mosia sa. Falansterul trebuie sa-i fi aparut ca o salvare²³.

4. Colaborarea dintre Diamant si Balaceanu pe tarimul utopismului experimental trebuie restrinsa, in lumina documentelor epocii, la pregatirea infiin­tarii falansterului de la Scaieni. Diamant, la 29 iunie 1835, scrie lui Ion Ghica pentru a-i da sfaturi cu prilejul plecarii acestuia la Paris²⁴, folosindu-se de prilej pentru a solicita, prin bunele oficii ale sfatui­tului, planurile falansterului aflate in posesia arhi­tectului Mauritze. In cazul in care omul nu era de gasit, se putea apela si la Fourier²⁵. In decembrie 1835, Diamant se angajeaza, printr-un contract cu Manolache Balaceanu, sa organizeze la Scaieni o "ferma agronomica si facturiera'. Contractul insa nu s-a pastrat, asa ca e greu de stabilit cu exactitate care ii erau clauzele. La rindul sau, Balaceanu cala­toreste mult in vara anului 1834, incercind sa recru­teze la Bucuresti si in citeva judete muntene pe primii cetateni ai viitorului. Nu exista documente directe privind propaganda orala a lui Balaceanu, dar ea poate fi reconstituita cu ajutorul numeroaselor jalbe si memorii legate de sfirsitul falansterului, asupra carora voi reveni : o retorica hibrida, milenarista cu elemente fourieriste specifice, le caracterizeaza pe toate. Mai limpede inspirata de Fourier e instiintarea din 1835 ca la Scaieni se va deschide un "pansion' organizat de Diamant, unde un curriculum enciclopedic va avea la baza "o sistema foarte inlesnitoare ce va dezvolta moralul, mintea si puterea oamenilor, nascotita de dumnealui d. Carl Furie [sic] din Franta'²⁶. Rolul de coordonator al lui Diamant va fi pina la urma simbolic, fiindca utopistul se va sustrage de la asumarea sa concreta : "in loc de lectiile lui Teodor Diamand, nici nu l-au vazut, nici ca s-au pomenit acele invataturi' - se vor plinge in 1839 cei inselati²⁷. Nici alte eforturi ale lui Diamant nu sint atestate documentar, chiar Balaceanu trecindu-l pe lista "sotilor agronomi' -sintagma desemna pe reformistii de la Scaieni - care nu figurau la sediul falansterului. Cit despre Ion Ghica, a carui exactitate ne e deja familiara, el nu s-a sfiit sa scrie ca Diamant era la Scaieni "marele Mapa si domnea ca un suveran'.

La 10 martie 1835, un contract de arenda intre Balaceanu si primii 10 "soti' (din pacate pierdut) marcheaza inceputul istoriei atestate a falansterului, care coincide in buna parte cu istoria disolutiei sale. Inceputul e in egala masura "inceputul sfirsitului', fiindca nici bine nu se instalase primul "roi' -terminologia apicola, folosita si de Fourier, a facut o explicabila cariera in utopii, arhetipul acestora fiind stupul - ca, la 22 aprilie 1835, precaritatea intre­prinderii e demonstrata brutal : autoritatile ordona sechestrul, instituit in favoarea a doi fosti parteneri de afaceri ai lui Balaceanu care dovedeau drepturi legale asupra Scaienilor. Cei doi arendasera pe trei ani, in 1833, exact mosia pe care Balaceanu o arenda iar in 1835! Socotelile partilor erau totusi confuze, dar, pe linga aceste incurcaturi, Balaceanu era sa mai piarda buclucasa proprietate si pentru a-si stinge niste datorii fata de o "epitropie orfaniceasca'. Ca de obicei, "partizanul zelos' al socialismului utopic nu respectase scadenta, numai ca executorii epitropiei - care se desfiintase intre timp - obtin prin tribunal (la 4 decembrie 1834) decizia de a se scoate la vinzare mosia Scaieni la incalcarea unui nou ter­men. Datoria nu era platita nici in 1837, iar litigiul a continuat inca multa vreme. Balaceanu se arata o data in plus un artist al tergiversarii si al tertipurilor judecatoresti. D. Popovici inregistreaza, nu fara o inevitabila stupefactie, manevrele mosierului, pe care le numeste global "temporizare'²⁸. Nu mi se pare deplasat sa constat ca aceasta incredibila "tempo­rizare' a fost unicul mod de existenta a falansterului de la Scaieni. Si, mai ales, unicul aport al lui Manolache Balaceanu la utopia experimentala.

Discipolul lui Diamant arendase, am vazut mai sus, Scaienii gata arendati si ipotecati. Mai mult, membrii "sotietatii agronomice'²⁹ au amorsat plata anticipata a arenzii pe trei din cei cinci ani prevazuti de contract. In fata unei asemenea conduite, Z. Ornea trebuie sa renunte a-l mai idealiza pe iscusitul businessman fara scrupule: "Asadar, Balaceanu nu a facut un act de filantropie cedind gratuit mosia de la Scaieni (cum a facut in 1833, la Conde, Baudet--Dulary), ci a arendat-o, si pe un pret nu tocmai modest'. Ma intreb cum a putut adauga distinsul cercetator, dupa ce mai constatase ca mosia "nu prea gasea oferta de arenda' si nu a fost cumparata de nimeni dupa desfiintarea falansterului, o fraza ca urmatoarea : "Dar chiar asa stind lucrurile, sacri­ficiul lui Balaceanu ramine intreg'³⁰.

Sa ne intoarcem la sechestrul din 22 aprilie 1835. El dureaza pina la 30 mai 1835, cind Balaceanu reu­seste o manevra. La 18 iunie, iar sechestru. La 5 august, alta suspendare, pentru o durata necunoscuta. Se stie doar ca la 10 decembrie 1835 sechestrul era efectiv, pentru a nu mai fi ridicat pina in 1837, toamna.

Indiferenti pe cit puteau la frenetica rotatie a proprietarilor - care nu-i mai antrena si pe ei, in ciuda banilor dati si in ciuda faptului ca traiau si munceau la Scaieni -, putin norocosii "soti' conti­nuau sa parodizeze, cu o anevoioasa ingenuitate, ordinea societara. Erau o mina de oameni - fata de 1.500, cu un prim "roi' de 300, cit calculase Fourier ca fiind numarul de aur al falansterului - cu cele mai diverse ocupatii, adunati din patru zari de o propaganda care le specula sperantele. Un Picleanu ce reprezenta puterea a numarat 53, intre care 21 femei. 36 (22 barbati, 14 femei) erau sub 25 de ani -virsta de atunci a majoratului -, alti 10 (5, 5) erau intre 26 si 30 de ani. Printre "soti' erau copii si batrini. Grosul grupului era format de agricultori si fostii robi tigani ("eliberati' de Balaceanu cu inge­nioasa conditie de a ramine pe loc), dar nu lipseau mestesugarii (un pantofar de dame, patru croitori barbatesti, doi cojocari - unul din ei lega si carti) si nici intelectualii (cei mai multi inregistrati ca "profesori'). La cei 53 se mai adauga 14, care nu se stabilisera la Scaieni, aparind interesele societare pe la Bucuresti. Unul dintre ei era Diamant, "sot' cu totul onorific, iar altul era Ion Balaceanu, frate cu Manolache, platit regeste din saraca visterie a falansterului ca sa conduca un fel de reprezentanta comerciala in Bucuresti. (Sa notam in treacat ca nici Ion Balaceanu n-a fost exceptat de procesomania fratelui sau.)

Viata comunitara a "sotilor' poate fi relativ usor reconstituita cu sprijinul documentelor - contracte, plingeri, decizii oficiale, relatari ale martorilor oculari. Ca in orice utopie, eforturi permanente urmaresc normarea³¹ si regularizarea activitatilor, forjarea setului de reflexe conditionate in masura sa aboleasca schimbarea, accidentul, abaterea. Auto­matul inescapabil halucinat de utopist produce un pseudotimp anistoric - monoton, previzibil, regizat. In practica, un singur lucru poate sabota acest automat cu ambitii de perpetuum mobile: geografia.

Pina ce izolarea nu e deplina, timpul (istoria), deghi-zindu-se in spatiu (geografie), se strecoara intre angrenajele automatului. Dereglindu-le, distrugin-du-le, impunindu-si ezitanta teleologie.

Alergind "cu a lor bunavoie' - "nemaiplacindu-le viata slugaritului' si indemnindu-se "intre dinsii dupa auziri'³² - sa intre in falanster, "sotii' au fost pusi din capul locului in fata unui regulament aspru; combinat cu bunul plac al lui Balaceanu, acesta a erodat in mare viteza modelul de fericire in care sperasera colonii - o versiune partial secularizata, superficial rationalizata a chiliasmului.

Ca regula generala, contactele cu elementele din afara erau sever limitate, fara a (putea) fi excluse. Izolarea era partiala din ratiuni economice - relatii de productie si schimb, servicii de posta si agenti, activitatea filialei bucurestene - si de propaganda -micul turism planificat, menit sa-i lumineze in privinta ordinii societare pe curiosii din elita³³. Pentru a fi evitate sau cel putin controlate scurgerile masive de bunuri si personal, un serviciu de paza deveni necesar. El fu organizat de un fost "unter-ofitir' din militie - in schimburi, cu arme si tinuta paramilitara -, devenind una din corvezile deplinse mai tirziu de "soti'. Protejind falansterul de intrusi, paza impiedica si parasirea coloniei fara permi­siune - "atractia pasionata' dadea adesea ingrijora­toare semne de relaxare.

Traiul cotidian era minutios planificat : "seante' serale stabileau si inscriau intr-un jurnal activitatile zilei urmatoare³⁴. Se muncea timp de opt ore pe zi -fapt remarcabil in epoca -, in doua etape : sase ore dimineata, alte doua dupa prinz si odihna. Cum, inca de la infiintarea falansterului, posibilitatea de a munci variat ("a lucra orice fabrica') era considerata un drept pretios, "sotii' prestau cele mai diverse operatiuni: sapau santuri, construiau puturi, darimau ziduri (vechi), scoteau maracini, culegeau via, efectuau alte munci agricole, faceau comert. Erezia calendaristica a utopiei face ca la Scaieni sa se instituie un timp metronomic : nu exista sarbatori, zilele de lucru sint mereu egale cu ele insele. Sarba­torile si duminicile erau zile lucratoare chiar pentru "sotii' veniti cu treburi la filiala bucuresteana, secretarul "metohului' avind obligatia de a urmari ca membrii coloniei aflati temporar in capitala sa-si consume integral timpul de lucru. Mesele se luau in comun, dupa o "tabla a mesei' pe care se puteau inscrie patru meniuri. Un al cincilea, festiv, era desti­nat musafirilor. Dormitoarele erau comune, cu paturi "ca de la spital' -, observa un Boranescu venit in control³⁵. Aceeasi fire iscoditoare, descopera si usa ce dadea spre "fetile de pansion', dar nu o poate forta, lipsindu-ne si pe noi de o marturie cu privire la aceasta forma de invatamint lancasterian. In schimb Boranescu remarca altceva : citeva persoane "imbra­cate' in "ismene, camasi si scufii albe in cap'³⁶.

Utopia nu era gratuita : cheltuielile pentru masa, casa si haine se scadeau din cistig "pina la o para'. Acest amanunt e definitoriu pentru Balaceanu, ca si coexistenta la Scaieni a doua sisteme economice putin compatibile : falansterul si gospodariile indivi­duale ale clacasilor. Se vorbea foarte frumos despre valoarea muncii libere si atragatoare, dar se perce­peau dijma si renta in munca. Veniturile din agri­cultura - suport traditional al utopiei - erau comple­tate de cistiguri de la mori, instalatii de vinificatie, cazane de rachiu, paturi de viermi de matase, o piua de abale, hanuri cu pravalii, circiumi. Totul primise eticheta onorabila si moderna de "industrie': "Cind zic industrie inteleg agricultura, manufacturile si comertul, si nu numai industria, dar si stiintele, si literele, si frumoasele arte care atirna mai cu seama de gindire' - spunea Ion Ghica in 1843, in deschiderea cursului sau de economie politica la Academia Mihaileana³⁷.

Pentru a intregi schita falansterului de la Scaieni, sa notam ca incalcarea regulilor administrative si de convietuire era sanctionata prin amenzi banesti ("streaf'), ca in intreprinderile capitaliste, iar evidenta productiei si retributia urmareau cantitatea si calitatea muncii (conform doctrinei lui Fourier) : "cite ceasuri au lucrat fiestecarele pa zi, in ce vreme si la ce lucru si cu cita silinta si talent'³⁸. Intr-o forma plastica, principiul repartitiei e reafirmat de Balaceanu: "scoposul [societatii] este : a fiescaruia in parte enteres, dupa ale sale osteneli'³⁹.

Spuneam mai sus ca istoria falansterului de la Scaieni este cea a disolutiei sale. La 29 septembrie 1836, pe raportul medelnicerului Picleanu, Departa­mentul trebilor din launtru pune rezolutia de desfiintare, iar pe 30 ocirmuirea judetului Saac e chemata sa ia masurile de rigoare. Balaceanu tempo­rizeaza, bineinteles : la 27 noiembrie se plinge domnitorului ca e nedreptatit de politie, desi vazuse cu ochii sai ce rezolutie ostila pusese Voda pe cererea unui grup de "soti' din 1 noiembrie. "Sotii' solicitau, comme si de rien n'était, un plug instrumental care sa slujeasca drept "model plecatei [ ] sotietati'. Alexandru Ghica ordona sec arestarea lui Balaceanu, care s-a si facut, la 3 decembrie 1836. La aceeasi data, un grup de zece "soti', membri mai noi ai colo­niei societare, adreseaza o jalba ocirmuirii judetului Saac. Textul are o valoare literara aparte, fiind o colectie de topoi ai discursului milenarist insotiti de dublul lor negativ: "in locul veacului de aur, veacul noroiului ; in locul raiului pamintesc, mai rau decit pacatosii in iad (care ei sint morti, iar noi vii) ; in loc de lacas, ca niste vinovati la arest'⁴⁰. Mofluza, intiia fractiune disidenta paraseste falansterul intre dorobanti, la 4 decembrie. Un ultim grup de sase "soti' era plecat la 30 decembrie. Ramasesera la Scaieni doar robii si citiva dintre "sotii' care traiau in imprejurimi. La 31 decembrie, ocirmuirea judetului Saac putea raporta Departamentului trebilor din launtru ca "aceasta sotietate, dupa cuvin-tarile si bagarile de seama ce s-au facut sotilor de catre ocirmuire, s-au desfiintat cu chipuri linistite si multumitoare'⁴¹.

Izgonit brutal de istorie, falansterul a supra­vietuit in legenda. Ion Ghica pretinde ca Balaceanu si Diamant au fost exilati din porunca domneasca, iar St.D. Greceanu scrie ca Balaceanu "se impotrivi cu armele in mina, el si confratii sai, la forta militara trimeasa de Al. Ghica Voda ca sa astimpere viata comunista de pe mosia lui'⁴². Si e atit de frumos episodul romantic al apararii, incit nu mai conteaza ca Balaceanu nu mai era la Scaieni in zilele sfirsi-tului, iar Diamant se despartise cu mult inainte de intreprinzator (raminind amici : in 1836, utopistul e martor la atestarea testamentului lui Balaceanu). Cit despre surghiun, nici pomeneala. Nici recidivistul boier nu l-a cunoscut decit in 1841-1842, dupa ce se depasise pe sine : rapise noaptea, de pe mosia fratelui sau Ion, citeva familii de robi.

Diamant, esuind pe tarimul utopiei, a primit pina la urma pedeapsa cea mai cumplita, fiindca era una simbolica: a ajuns sa masoare, atit cit a mai trait, imperfectul tarim al realitatii - documentele il arata ca foarte prezent inginer hotarnic intre 1836 si 1841. Cit despre ultimul spasm al ordinii societare in Valahia, el e inertial si postum: procesul lui Balaceanu cu 14 fosti "soti' nu se terminase nici in 1845. Diamant murise in 1841, Balaceanu in 1842.

Am vazut cum Ion Ghica si Kretzulescu au idealizat personalitatile si faptele lui Diamant si Balaceanu, inselindu-se cu deosebire in privinta celui de-al doilea. Hotarirea sectiei criminale a Divanului judecatoresc din 31 ianuarie 1839 foloseste, pentru a defini actiunea lui Balaceanu, termeni fara echivoc : "o neadevarata intreprindere [], o vicleana si inselatoare miglisire spre in parte-si lacom folos'⁴³.

D. Popovici conchide, cu exacta neindurare : "Construit pe fanatismul unuia si minat de calculul interesat al altuia, falansterul de la Scaieni era con­damnat sa cada mai inainte de a realiza vreuna din trasaturile esentiale fizionomiei unui falanster'⁴⁴. Iar Dan Badarau, in anul de gratie 1960, in plina sesiune comemorativa la Academie, a avut cele mai aspre doua cuvinte despre falansterul de la Scaieni : "o farsa'.

5. Esecul falansterului nu l-a dezarmat pe Diamant. La 7 mai 1841, el adreseaza Consiliului Administrativ al Principatului Moldovei un memoriu in care propune organizarea unor colonii agricole--industriale cu tiganii statului. Titlul e lung si rezumativ, loc comun al memoriilor utopice : Mémoire sur un moyen de faire cesser la vie vagabonde et immorale des bohémiens de l'Etat; de les établir facilement sur des terres de l'Etat, des monastčres et des boyards ; d'améliorer radicalement leur état moral et matériel et de les rendre trčs utiles au pays et aux propriétaires sur les terres desquels ils s'établiraient⁴⁵.

Propunerile lui Diamant sunau oarecum familiar la Iasi, iar utopistul are abilitatea sa citeze exact pasajul din Regulamentul organic (capitolul III din anexa, litera O) in care se considera "qu'une réforme d'amélioration ayant été faite pour toutes les classes des habitants de la Moldavie, le gouvernement a eu soin de penser aussi ŕ l'établissement de ces bohémiens qui par leur vie vagabonde et déréglée, non seulement ne font aucun progrčs sous le rapport moral et matériel, mais encore ils sont ŕ la charge des autres habitants et trčs préjudiciables au pays'. Scopul filantropic al guvernului era de a incerca sa-i stabileasca pe tiganii statului pe paminturile unor proprietari particulari, dar rezultatele concrete in aceasta directie se mai lasau asteptate.

Avansind modelul coloniilor agricole-industriale, Diamant mentioneaza succesul lor in Olanda si

Belgia, ceea ce suna mai mult decit onorabil. Sursa reala de inspiratie trebuie sa fie totusi alta, adaugata ingenuu: "Francia au Paraguay en Amérique a doublé le revenu de son Etat et a amélioré radica­lement l'état moral et matériel de ses sujets'. Francia, eminent dictator paternalist, e o referinta paradigmatica. El e cel care a continuat pina la treapta statului modern experienta seculara a reduc­tiilor iezuite, "falansterele' triburilor Guarani (un subiect predilect in Secolul Luminilor). Apropierile dintre Paraguay si proiectul moldovean sint izbi­toare, daca inregistram ciudatul milenarism al guaranilor: ei vagabondau neobosit de la un ocean la altul, peste Anzi si prin jungle, fiindca ordinea perfecta pe care o profeteau samanii lor era deter­minata si topologic - paradisul terestru se putea inaugura oricind si, inca mai chinuitor prin risc, oriunde. Iar migratia metodica dupa azimuturile mereu schimbatoare primite in direct din ceruri intarea hoinarilor mistici nadejdea (oarecum proba­bilistica) a unor locuri bune la festinul escatologic⁴⁶.

Sa ne intoarcem in Moldova: nu actualiza oare satra un arhetip al comunitatii umane in deriva cronica spre fericire? In lipsa scuzabila a probelor de utopism constient practicat de tiganime, savurosii romi fictionali datorati clasicilor ne aduc cele mai elocvente exemple. Si nu fervoarea libertara a tiganilor socialistului Bolliac, romantic avocat al drepturilor omului⁴⁷, ne convinge de interesul acelora pentru transplantul viitorului radios in prezent, ci Tiganiada, minunatul "poem etnologic' (G. Calinescu) prin care Scoala Ardeleana dobindeste o surprinza­toare modernitate si un irezistibil umor. Incepind din intiiul cint, de la momentul in care inteleptul Draghici scruteaza posibilitatea descalecarii ("Noi tiganii sa avem tarisoara!') si pina la carnavalesca paruiala care sparge colocviul asupra formei optime de guvernare, patentul utopiei tuciurii e zgomotos aproximat. Iar daca navala dement pitoreasca a ceta­tenilor potentiali invalideaza propunerea "demo--aristo-monarhiceasca' a unui Janalau relativist, ca si pe aceea a monarhistului Baroreu, ca si pledoaria lui Slobozan, ramine visul celui din urma : o "republeca - asezata pe temeiuri firesti, neclatite', in care toti sint "frati si fii a unii maice bune'. Destul ca sa observam aptitudini utopice, desi sintem pre­veniti ca "prin tigani sa intaleg s-altii' ⁴⁸.

Am vazut ca Memoriul lui Diamant, care trebuie citit si ca o sinteza a Apelului din 1833 si a expe­rientei Scaienilor, incerca sa se integreze filantropiei "de o calitate foarte dubioasa'⁴⁹ a guvernului moldo­vean. La aceasta strategie trebuie sa adaugam buna supraveghere a discursului, foarte necesara pentru a nu soca establishment-ul susceptibil al vremii. Alaturi de pasajele tipic fourieriste, unele reluate Verbatim din Apel, Diamant include promisiunea consolidarii educatiei religioase, inevitabil recurenta in vremuri de instabilitate : "Il sera inculqué ŕ tous, des principes d'ordre, d'économie, de morale et de notre sainte religion' (s.m.). Preocuparea religioasa, prezenta in forme cu totul necanonice la Fourier, evoca mai curind spiritul conciliant al discipolilor acestuia, care doreau sa-si propage erezia pe cele mai conservatoare cai⁵⁰. De asemeni, mai sceptic in privinta finantarii benevole, Diamant propune emi­terea unor serii succesive de actiuni pentru obtinerea capitalului necesar organizarii coloniei, sub controlul ministerelor de finante si interne. Sechele ale unui rebel raccourci escatologic pot fi totusi puse in evidenta : de la asigurarea contagiunii⁵¹, la fixarea unui termen de zece ani pentru lamurirea proprie­tarilor funciari asupra paradisului societar⁵². Bine­inteles, asemeni utopistilor cu ecou international, Diamant nu are nici un dubiu ca pacientii falansterizarii, incepind de la cea mai frageda virsta, ard de dorinta de a munci: "Tout le monde, hommes, femmes et enfants au-dessus de quatre ans, trouveront leur plaisir et leur bonheur ŕ travailler'. Cit despre muncile neplacute, pentru care si azi mai sint necesari imigranti si se inventeaza roboti, "il se présentera un grand nombre de volontiers [sic] pour les exécuter'.

Speranta utopiei generalizate, triumfatoare prin forta exemplului, e intacta. Iat-o diseminata in fili­granul paragrafului care extinde aplicabilitatea sistemului coloniilor agricole-industriale la alte cate­gorii sociale marginale, nu fara simpatice consecinte pentru elite: "Alors, beaucoup de familles pauvres de chrétiens et de juifs, ainsi que les mendiants qui encombrent la capitale et autres villes, trouveront, dans les colonies, un travail productif, agréable et varié d'aprčs le goűt et la vocation de chaque individu. De cette maničre ces malheureux seraient arrachés aux misčres, aux maladies et ŕ l'ennui de la capitale, et celle-ci sera débarrassée de ces mal­heureux qui par leur encombrement et leur misčre la rendent sale, malpropre et inhabitable pour les classes riches qui veulent y habiter et pour les employés du gouvernement dont le séjour y est inévitable'. Si, pe linga aceste avantaje, "il est facile de concevoir et les nombreux [sic] bénédictions que le gouvernement s'attirera par suite de ces amélio­rations radicales'.

Diamant, nevindecat de nobilul tic al solutiilor fanteziste, isi probeaza cu Memoriul capacitatea remarcabila de a analiza situatia social-economica a vremii lui, ca si emotionanta buna-credinta, nealte­rata de compania lui Balaceanu si neclintita de esecuri. Soarta nu i-a ingaduit sa afle cit de mult isi doreau cirmuitorii moldoveni gloria atit de generos garantata : intr-o deplasare la Cimpina ca inginer hotarnic, dupa ce contractase o tuberculoza galo­panta, Diamant se stinge. Era in ziua de 13 (15?) august 1841, iar el avea (probabil) 32 de ani.

Posteritatea imediata a utopistului e meschina si trista. A fost inmormintat de trei cetateni din Cimpina care aveau sa tot faca plingeri pentru a-si recupera cheltuielile, in timp ce pentru acoperirea numeroaselor datorii, creditorii au fost in stare sa ceara de la Costache Conachi, care il gazduise pe Diamant la Iasi (ii daduse si bani), niste bucati de cergi vechi pentru cai si un lemn de sa. Si parca pentru a intari simbolic dezastrul - unul paideic, de fapt! -, un Petrache Gavrilescu se plingea la 23 august 1841 Judecatoriei Prahova: "Stiut fac dom-niilor-voastre ca eu fiind asazat la d. raposatu Teodor Diamandi pa trei ani ca sa ma invete la mestesugul inginerlicului; la care slujind doi ani si jumatate, n-au cautat a ma invata, zicindu-mi ca am vreme ca sa invat. Si intimplindu-se de au raposat si pentru ca nu m-au invatat, cei a mi se plati o simbrie pre cit sa va gasi cu cuviinta'.

Situate divers intre neintelegere si hagiografie, ecourile vietii si activitatii lui Diamant, din epoca si din deceniile imediat urmatoare, aveau sa fie tot mai mult recuperate, in deceniile sase si sapte ale seco­lului nostru, in lumina reductionista a unui anumit socialism protocronic. Am incercat, in interesul constituirii unei imagini verosimile si corespunza­toare adevarului istoric, sa izolez cliseele teziste si sa evidentiez posibilitatea incadrarii mai exacte a lui Diamant in contextul general al utopismului. Fara a umbri tragica exemplaritate a fourieristului roman, aflata dincolo de excesele pro si contra.

6. Mi-a ramas, din motive de circularitate, sa limpezesc imprejurarile intilnirii lui Poteca, parasit de noi in drum spre Occident, cu utopia. Voi face din nou apel la G. Calinescu, deschizind Istoria la pagina 121 a editiei Piru, incepind cu o precautie: "Ingenuitatea lui Poteca este foarte mare, caracte­ristica acestei epoce romane ce experimenteaza tardiv suavitatile misticei erotice'.

Ajuns la Budapesta, Poteca - ce nume de homo viator predestinat! - slujeste pe altarul a doua pasiuni: "Doo patimi au stapinit inima mea plina intr-aceasta virsta ce ma aflu acum de 41 de ani: adica dragostea fetelor si dragostea invataturei'. Cum a doua sa dragoste nu reuseste sa-l familia­rizeze cu utopiile, fapt sigur - probat de opera sa -, sa urmarim arhetipul cetatii radioase in tribulatiile datorate celei dintii.

Dupa o experienta de eros paidikos in patrie (durase sase ani, pina cind acea "fecioara de rangul celor mari' implinise cincisprezece), valahul ajunge in pragul alteia. De asta data era vorba de o foarte frumoasa si voinica unguroaica, tot eleva (la o vaga scoala tinuta de sotia gazduitorului sau), tot "fara raotate', tot "fara scopos trupesc spre dinsa'. Afectiunea e reciproca, iar juna, de la care nu ne putem totusi astepta la discernamintul unui Rudolph Otto, il numeste pe focosul prelat "heilige Herr'.

Dibuind cu totul empiric armonizarea celor doua pasiuni - ne amintim ca Fourier, mai ambitios, voia sa le armonizeze pe toate -, Poteca nimereste intr-un edificiu tot atit de "asservi au désir' ca un falanster, cum studiosii utopiei au teoretizat convingator⁵³. Acolo, povesteste seninul prelat, alege (din doua) o fata "fru­moasa ca o floare noo de trandafir, ca un inger, ca o dumnezeire' si ajunge cu ea intr-o camera ce parea pregatita "intr-adins pentru dobindirea amorului'.

Asa si era.

Spiritualizat ("Ea pare ca ma facuse de tot duh'), viitorul arhimandrit si egumen paraseste "cette utopie remarquable' (Lapouge), dupa cit se pare fara a mai reveni. In orice caz, fara a sti ca aparenta "rasplatire de la Dumnezeu' (un clasic: "Dar pentru care fapte ?') fusese o ocheada inspre paradisiaca ordine viitoare intru care osteneau utopistii.

Note

1.  Pentru un portret al lui Eufrosin Poteca, v. G. Calinescu, Istoria literaturii romane, Bucuresti, Minerva, 1982, pp. 120-122, de unde provin citatele din prima parte a lucrarii de fata. Tot acolo gasim o scena care depaseste, prin implicatii, destinul lui Poteca: Neofit, episcop de Roman, sustinindu-l pe mitropolit, il acuza pe Poteca de ateism si ca ar fi facut pe Isus "soare moralnic'. O suta de ani mai tirziu pozitiile inaltilor functionari ecleziastici aveau sa fie riguros inverse (cf. cuvintele lui Iustinian Marina, citate de Czeslaw Milosz in La Pensie captive, Paris, Gallimard, 1953, cap. VIII).

2.  Azi Calea Rahovei.

3.  Cum lucrarea aceasta nu poate exagera decit in privinta detaliilor semnificative si convenabile viziu­nii mele, trimit pentru informare sistematica la lucrarea lui I. Cojocaru, Z. Ornea, Falansterul de la Scaieni, Bucuresti, Editura Politica, 1966. Tezismul celor doi autori paraziteaza discursul pe alocuri, dar colectia de documente - multe din ele publicate intiia data - asigura restaurarea adevarului. Voi cita frec­vent din Falansterul cu sigla CO. Pentru biografia lui Teodor Diamant, v. pp. 44-55. Referiri frecvente se vor face si la valoroasa lucrare a lui D. Popovici, Santa Cetate. intre utopie si poezie, reeditata de I.Em. Petrescu in D. Popovici, Opere, IV, Cluj, Dacia, 1980. Sigla: DP.

4.  V. CO, p. 361.

5.  Ibidem, p. 359.

6.  Pentru edificare, sa observam scrisoarea adresata de Ghica in octombrie 1883 lui Alecsandri, care contine o mare bogatie de informatii asupra lui Diamant, mai ales fanteziste. Astfel, o miscatoare intilnire dintre Ghica si Fourier (mort in 1837) ii da primului prilejul sa-l evoce pe Diamant (care mai traia in 1842).

7.  V. CO, p. 48.

8.  Amanunt discutat si in CO (pp. 47-49), si in DP (pp. 14-15).

9.  CO, p. 49.

10.Apud CO, p. 49.

11.Citatele urmaresc textul republicat in CO, pp. 379-388.

12.Am conceptualizat in alta parte, ca "raccourci escato­logic', credinta utopistilor in advenirea brusca, uneori in ciuda tuturor obstacolelor reale, a viitorului radios. Un exemplu intuitiv : copiii-pictori din comuna Vulturesti, jud. Arges, isi zugravesc localitatea natala in anul 2000 ca pe un fel de Houston sau Baikonur. Or, pictind ei in deceniul 9, le-ar veni cam greu sa utilizeze peisajul real al comunei lor.

13.V. CO, p. 386.

14.Barbu nu se prea silise cu invatatura, astfel ca fratele mai mare, care-l idealiza oarecum scriindu-i in fran­ceza, era precaut: "Si tu n'as pas encore appris le français, écris moi en valaque' (CO, pp. 347-349).

15.V. DP, p. 95n.

16.Ibidem, p. 95.

17.Pentru o eventuala paralela fortata cu utopia expe­rimentala americana, se poate incepe cu Maren Lockwood, "The Experimental Utopia in America', in Frank E. Manuel (ed.), Utopias and Utopian Thought, Souvenir Press (Educational Academic) Ltd., 1973,

pp. 183-200.

18.Apud CO, pp. 212-214.

19.Ibidem, p. 53.

20.Cunoscatorii imi vor ierta libertatea de a combina doua memorabile formulari ale lui Cioran.

21.Republicate in CO, pp. 399-404.

22. Considérant, care dedicase regelui prima editie a lucrarii sale Destinée sociale (1835), adauga in fruntea editiei a doua (1847) sugestia ca Louis-Philippe sa devina intiiul donator pentru falanstere : "comme étant, ŕ titre de chef du Gouvernement et de premier propriétaire de France, le plus intéressé ŕ l'ordre, ŕ la prospérité publique et particuličre, au bonheur des individus et des nations'. Sugestia nu a avut urmari, cu toata diplomatia lui Considérant, care afirma ca n-ar putea formula "un souhait plus hereux pour la dynastie d'Orléans' decit aceea de a o vedea punind piatra de temelie a ordinii societare. Apud Paul Bénichou, Le Temps des prophčtes. Doctrines de l'age romantique, Paris, Gallimard, 1977, p. 365.

23.Citatele sint din portretul facut de Z. Ornea lui Balaceanu in CO (pp. 55-61). Z. Ornea presupune ca Balaceanu, care avea multe carti in latina, greaca, franceza, putea cunoaste din lecturi proprii "lucrari ale utopistilor sau diverse prelucrari'.

24.CO, p. 228 : "conserves-toi, instruis-toi, modčres-toi, vis pour tes semblables' - din motive care-l evoca pe nemuritorul Gambetta : "afin qu'ils vivent pour toi'.

25.Fourier nu era acasa, dar i-a scris in septembrie 1835 lui Ion Ghica, vrind "detalii cu privire la intre­prinderea lui Diamant' si rugindu-l sa transmita fostului emul o carte.

26.CO, p. 241.

27.Citatul provine dintr-o hotarire a Divanului judeca­toresc din 31 ianuarie 1839 (CO, p. 307). Aceleasi lucruri se spun in plingerile "sotilor agronomi' din 3

decembrie 1836 (CO, p. 291) si 9 decembrie 1836 (CO, p. 298).

28.DP, pp. 31-37.

29.Documentele falansterului ocoleau terminologia fourierista, care incepuse a fi suspectata de autoritati. Dupa ce Mihail Ghica, fratele domnitorului, intemeiase (in 1834) o "Societate de agricultura' - in care figurau si Diamant, si H. Crateros, agronomul Scaienilor -, cuvintul "societate' capatase credit si circulatie. Falansterul se mai numea "ferma sotie-tara', iar "sotii' - "tovarasi agronomi'.

30.V. CO, p. 83.

31.Referindu-se la celalalt falanster - falansterul -, adica Gilles Lapouge ii deosebeste un caracter antinormativ (stim ce inselator e un prefix ca anti- !) : "La notion cardinale de toute utopie, celle de norme, semble pulvérisée. Pas de norme, puisque rien n'est anormal dans le phalanstčre. Et pourtant, le phalanstčre n'est pas une nef des fous, c'est un chateau sadien, tout aussi rigoureux, mais dans lequel la passion n'est jamais cultivée pour ses pouvoirs de destruction, au contraire, puisque les passions dangereuses sont traitées de maničre ŕ s'épanouir vers le bien' (Utopie et civilisations, Paris,

Flammarion, 1978, p. 273).

32.        Citez din hotarirea sectiei criminale a Divanului
judecatoresc (31 ianuarie 1839) in litigiul lui
Balaceanu cu 14 "soti' care-l acuzau de inselaciune

(CO, pp. 306-342).

33.Acest mic turism capata insa un caracter erotic si de divertisment, dupa cum reiese din plingerea lui Balaceanu catre ocirmuirea judetului Saac (4 septembrie 1836) : unii "voiesc a veni acia pentru plimbare, sau pentru a-si ride de niste inceputuri slabe de agronomie ce am putut de am alcatuit pentru intiiasi data, sau de a minca si a sa desfata fara nici o plata, plimbindu-se si desfatindu-se printre fetile pansionare fara nici o rusine si atingind in batjocura regulile moralnice ale sotietatii, glumind si desfrinat purtindu-sa, precum multi au facut pina acum din tinerii partilor ocirmuitoare si madulari ai tribuna-lurilor locale' (CO, p. 255).

34.Procedeul era cunoscut de mosnenii devalmasi, care deliberau inaintea unei hotariri deosebit de impor­tante. Cf. CO, p. 133.

35.La 14 septembrie 1836. V. CO, pp. 257-259.

36. Strania tinuta, o caricaturala uniforma utopica, ar putea fi portul romanesc. De ce scufia, totusi? Sugerind - cind nu e frigiana - o alta marginalitate, scufia leaga falansterul de azil. Cum se stie, ambele niveleaza: uniformizeaza etic, sustin valorile familiei si muncii, reduc diferentele, elimina ultimele amintiri ale sacrului (nu fara a avea tentatia unei pseudo-sacralitati, derivata din mistica progresului). Scipion

Pinel, reformatorul de la Salpętričre, stia deja ca in azile, ca si in inchisori si ospicii, "le plus sűr et peut-ętre l'unique garant du maintien de la santé, des bonnes mours et de l'ordre est la loi d'un travail mécanique rigoureusement exécuté'. Si mai lamuri­toare e experienta condusa de Samuel Tuke : la o mila de York, in mijlocul unui bucolic peisaj, azilul sau finantat de Societatea Quakerilor pare o mare ferma rustica inconjurata de o intinsa gradina ferecata. Disciplina liber-consimtita, munca regulata, viata sociala ca de mare familie - o Sancta masserizzia a alienatilor. Familia e desigur un simulacru, dar situatia psihologica e reala : ratiunea ia chipul Tatalui, fictiunea oculteaza istoria. Cum spune Foucault (in Histoire de la folie ŕ l'age classique, Paris, 10/18, p. 264; referinta la Pinel e datorata tot lui Foucault), Tuke "a découpé la structure sociale de la famille bourgeoise, l'a reconstituée symboliquement dans l'asile, et l'a laissée dériver dans l'histoire'. Din ce am vazut despre azil, nimic utopic nu ii e strain. Ca si falansterul, el cauta in arhetipul familiei pres­tigiul valorilor primitive, inca necompromise in social. Familia este asadar buna "par la nature' (desi mai toti utopistii propun o structura familiala de conceptie originala); "c'est la société qui'. Scufia "sotilor' agronomi, purtata in plina zi, se inscrie si in alta ordine simbolica : ne reaminteste dimensiunea onirica a utopiei, paradoxala indirjire a cetatii radioase de a trai in plina lumina stereotipia ferice a noctambulilor.

37.        O definitie exacta a industriei e data in Principate
abia in 1860, de catre economistul Dionisie Pop

Martian. V. CO, pp. 112 sqq.

38.Ibidem, p. 131.

39.Ibidem, p. 265.

40.Ibidem, pp. 290-292.

41.Ibidem, p. 302.

42.St.D. Greceanu, Genealogiile documentate ale fami­liilor boieresti, vol. I, Bucuresti, 1913, p. 173. Apud

CO, p. 192.

43.V. CO, p. 340.

44.DP, p. 37.

45.Toate citatele din memoriu provin din CO, pp. 404-410.

46.Escatologia Guarani e analizata de Mircea Eliade, in celebrul sau studiu "Paradise and Utopia : Mythical Geography and Eschatology', antologat si de Frank E. Manuel in deja citata Utopias and Utopian Thought.

47.V. poeziile "Tiganul vindut', "Fata de tigan si fata de boier', "O tiganca cu pruncul sau la Statuia Libertatii in Bucuresti'.

48.Eposul eroi-comic, formula aleasa de Budai-Deleanu pentru dezvoltarea conceptiilor social-politice, pare maniera cea mai fireasca in cazul utopiei, chiar daca istoria mai recenta a utopismului inregistreaza mai ales sumbre avertismente romantate.

49.DP, p. 38.

50.Unul dintre discipolii lui Fourier, Hennequin, declara la un oarecum profetic "banquet des prętres socia­listes' : "chaque pas que nous faisons dans la science sociale est un pas qui nous ramčne au christia­nisme'. Asupra raporturilor fourierismului cu religia, v., dintre lucrarile deja citate, Paul Bénichou, op. cit., pp. 241-247; 359-378 si DP, pp. 38-40.

51."Si donc les résultats du nouveau plan des colonies agricoles-industrielles sont tels que le soussigné a l'honneur de les annoncer il est évident que tous les monastčres et tous les boyards qui ont d'esclaves imiteront le bon exemple donné par le patriotisme éclairé et prévoyant du gouvernement et s'empres­seront d'organiser de semblables colonies sur leurs terres particuličres avec leurs esclaves.'

52.Subinteleasa in pasajul urmator : "A l'expiration de dix années, la direction de la colonie s'accordera avec le propriétaire de la terre comme elle le jugera ŕ propos'.

53.Mai recent si mai amuzant, Gilles Lapouge, in Le Singe de la montre. Utopie et histoire, Paris, Flammarion, 1982.