Etologia

ETOLOGIA

Etologia este o stiinta ce are drept obiectiv studiul comportamentului organismelor vii. Ea s-a constituit in doua scoli. Prima este formata din psihologia animala si isi studiaza subiectii, adica animalele, in laborator, deci intr-un mediu artificial ai carui parametri pot fi controlati cu strictete. Aceasta scoala poate fi exemplificata prin studiile efectuate asupra stimularilor senzoriale la animale, deseori reduse la un stimul minim. Asa a procedat B.F. Skinner ce a construit o cutie, dotata cu o parghie, a carei manipulare de catre un porumbel permitea obtinerea unui bot de hrana. A doua scoala este etologia propfu-zfsa, ce studiaza animalul in conditii naturale, respectiv in stare de libertate.

Etologia isi datoreaza existenta lui Lorenz Konrad si lui Niko Timbergen², ce au sustinut ca exista anumite secvente compor­tamentale innascute, identice pentru toti indivizii unei specii si ca acestea au un suport genetic. Animalele vin pe lume cu un repertoriu de miscari pe deplin functionale. Porumbeii, de pilda, nu trebuie sa invete sa zboare. Faptul de a fi crescuti in colivii inguste, ce ii impiedica sa-si miste aripile, nu ii impiedica, mai tarziu, atunci cand li se da drumul, sa zboare. Eliberati din colivie la varsta la care fratii lor crescuti in libertate zboara bine, subiectii experimentali vor zbura de indata. Cel mai simplu studiu etologic incepe prin investigarea tuturor elementelor ce alcatuiesc repertoriul comportamental al unei specii. Acest catalog se cheama etograma.

Prin extrapolare, s-a ajuns la nasterea etologiei umane, carac­terizata prin urmatoarele: 1) foloseste aceeasi metodologie utilizata in studierea comportamentelor animalelor, mai ales a primatelor nonumane; 2} inventariaza comportamentele umane programate ereditar, sub forma unor adaptari filogenetice; 3) incearca sa descopere radacinile unor actiuni sociale indeosebi ale celor lucrative, in comportamentul animal. Pot fi date mai multe exemple de conditionare ereditara a elementelor comportamentale ale omului: modul in care cauta sugarul hrana, miscand capul si cautand sanul mamei; agatarea sau prinderea cu mana, capabila sa asigure suspendarea intregului corp; tiparul motor alinotutui, propriu fiecarui sugar; comportamentul expresiv al sugarului, format din plans si suras, s.a. in ultimii ani aria etologiei umane s-a extins de la studierea programarii comportamentului uman in domenii precis circumscrise, la cercetarea comportamentului cultural din perspectiva biologica. Astfel cercetarea comparativa a riturilor din diferite culturi a demonstrat faptul ca, dincolo de o mare varietate de manifestari, se afla structuri fundamentale identice. Sarbatorile sunt structurate in conformitate cu reguli universale, desfasurarea lor urmeaza o gramatica ce ne este, se pare, innascuta.

Etologia umana acorda o mare atentie studiului agresivitatii. Lucrarea lui Irenang Eill-Eibesfeldt, intitulata Agresivitatea umane? este un exemplu elocvent. Aici autorul sustine ideea ca agresivitatea umana nu-si are cauzele exclusiv in conditiile sociale si culturale. Ea este determinata si de o tendinta instinctuala. Durerea fizica ii determina pe copii, chiar foarte mici, sa fuga, sa se apere sau sa contracareze. Orice intrerupere a unei actiuni dorite, orice obstacol pe drumul catre un scop, orice nesatisfacere a unei dorinte declanseaza imediat agresivitate. Mamele sunt lovite de copiii lor, atunci cand acestea nu se grabesc sa-i alapteze la san. Ei protesteaza si atunci cand sunt intrerupti din joc. Orice intrerupere a unei actiuni dorite, orice obstacol pe drumul catre un scop, orice nesatisfacere a unei dorinte declanseaza, mai intai, agresivitate. Deosebita este si reactia fata de straini. Copiii se tem de animalele necunoscute. Ei intra in panica si fata de oamenii straini. Aceasta frica de straini ar putea sta la baza inclinatiei noastre de a forma grupuri inchise, de a reactiona agresiv fata de strainii care patrund in grup. in caz de furie omul, ca si cimpanzeul, bate din picior.

I se zburleste 'blana' pe care nu o mai are. Contractia muschilor, care asigura erectia parului este resimtita ca un fior ce ne strabate trupul. El ameninta la fel ca maimutele antropoide, folosind obiecte (bete, de exemplu), privirea este fka si amenintatoare. In sprijinul ideii ca ne aflam in prezenta unor miscari innascute, putem invoca modul de comportare al copiilor surzi si orbi din nastere, in caz de furie ei strang pumnii, bat din picior, incrunta fruntea ori dezvelesc dintii si, cand sunt foarte enervati, isi musca mana.

Conform parerii unor etologi razboiul (o culme a agresivitatii!) nu poate fi explicat ca fiind rezultatul unui instinct agresiv, expresia unui presupus fatalism biologic. El este rodul evolutiei culturale ce s-a sprijinit pe anumite adaptari filogenetice (apararea grupului) si care si-au pierdut, in societatea contemporana, caracterul adaptativ initial, devenind, din acest motiv, un factor depasit, chiar o povara istorica, asemanatoare apendicelui. Unele norme culturale pot intra in conflict cu normele biologice, iar altele pot fi in conformitate cu ele. Astfel, norma 'ucide-Ji dusmanul' are o tot mai mica audienta, fiind contrara naturii biologice a omului. Norma 'sa nu ucizi' este, in schimb, concordanta cerintei biologice a supravietuirii speciei.

Pentru a judeca cu realism realizarile etologiei umane in studierea zestrei noastre biologice este de dorit sa ne amintim spusele lui K. Lorenz. El a afirmat ca schema de functionare a tiparelor comportamentale instinctuale sau dobandite in si prin civilizatie, care impreuna dau nastere realitatii sociale, reprezinta sistemul de relatii cel mai complicat pe care fl cunoastem, in aceasta situatie este nevoie de mare curaj pentru a formula si explica prezenta in domeniul respectiv a unor conexiuni de tip cauzal.