|
|
|
Cuvinte cheie: evaluare, randament scolar, macrosistem, microsistem, constatare, diagnosticare, prognosticare, orientare si corectie, capacitati (ale intelectului), adaptare (readaptare), aplicare, invatare, gandire creatoare.
1. Evaluarea, activitate de autoreglare
Privita din punct de vedere strict didactic, evaluarea este o componenta a procesului de invatamant care incheie ciclul de predare-invatare devenind, ea insasi, un proces prin care se estimeaza masura sau nivelul la care cei doi "agenti umani", profesorul si elevii, au realizat, la parametri doriti, performantele propuse. Asociat termenului de evaluare este acela de randament, care exprima raportul dintre efortul depus in desfasurarea procesului si efectele sau rezultatele obtinute. In acest sens, evaluarea apare ca o activitate de autoreglare (feed-back), atat pentru elevi, cat si pentru profesori, in perspectiva obtinerii unor performante superioare.
Privita in acest sens, evaluarea activitatii de invatamant este o actiune complexa, un ansamblu de operatii mintale si actionale, atitudinale si afective, prin care se raspunde la intrebari cum sunt: in ce scop si in ce perspectiva se evalueaza (continutul evaluarii); cand se evalueaza (in ce faza sau etapa a procesului invatarii); cum se evalueaza; cum se prelucreaza datele obtinute si cum sunt valorificate informatiile obtinute.(I.T. Radu).
Evaluarea randamentului scolar se face atat la nivel de macrosistem (sistemul de invatamant), cat si la nivel de microsistem (procesul de invatamant). Evaluarea procesului de invatamant, la care sunt angajati direct profesorul si elevii, se face prin compararea performantelor realizate de elevi, cu obiectivele instructiv-educative ale unui nivel (ciclu, treapta) de invatamant. In acest sens, se poate spune ca obtinerea unor performante superioare in procesul didactic reprezinta un fapt social cu profunde semnificatii si consecinte. Iar functia pedagogica a evaluarii consta tocmai in cunoasterea nivelului performantelor, a cauzelor care le-au generat.
Din perspectiva elevilor, evaluarea constituie un stimulent puternic, un mijloc de formare a motivatiei invatarii, de cultivare a interesului pentru cunoastere, un mijloc de consiliere profesionala. Profesorului, rezultatele obtinute prin evaluare ii ofera posibilitatea de a valorifica toate constatarile in scopul perfectionarii intregului sistem al procesului didactic.
Sintetizand, se poate spune ca evaluarea, concretizata in masurarea si aprecierea rezultatelor scolare, are un triplu rol:
de constatare, ceea ce echivaleaza cu o inventariere a celor obtinute pana in momentul evaluarii;
diagnosticare, adica analiza tuturor datelor culese, compararea lor, separarea a ceea ce este esential din datele particulare, care sa permita formularea unor generalizari, a unor concluzii cu valoare operationala;
prognosticare, adica proiectarea a ceea ce va urma, in scopul ameliorarii situatiei si a obtinerii unor performante superioare, in perspectiva imediata si indepartata; altfel spus, e vorba de prefigurarea desfasurarii ulterioare a procesului.
2. Finalitatile educatiei si evaluarea
Evaluarea randamentului scolar, oricare ar fi obiectivele ei imediate (cunoasterea performantelor, ierarhizarea acestora, clasamentul, selectia la incheierea unui ciclu de scolaritate sau pentru intrarea intr-un nou ciclu) trebuie sa sustina si sa stimuleze activitatea de predare-invatare, cu care face corp comun. Ea are menirea de a facilita reglarea activitatii profesorului, oferind informatii despre calitatea predarii, despre modul in care a fost selectat si structurat continutul instruirii, despre accesibilitatea acestuia, despre valoarea metodologiilor utilizate. In acest sens, evaluarea are o dubla semnificatie: de orientare si de corectie. Orientarea are in vedere traseul predarii-invatarii, iar functia de corectie urmareste reglarea procesului didactic si implica explicarea obligatorie a performantelor. Dintotdeauna evaluarea a constituit un barometru, mai ales pentru celelalte secvente ale procesului didactic: predarea-invatarea.
Din aceasta perspectiva, evaluarea rezultatelor scolare se produce deopotriva sub impactul sistemului educativ si al contextului social, ceea ce duce la folosirea unor tehnici specifice de evaluare (I.T. Radu).
Privite din perspectiva evaluarii, problemele cu care se confrunta invatamantul contemporan nu pot fi solutionate prin masuri de natura cantitativa, ci calitativa; prin separarea informationalului (a cantitatii) de formational si cultivarea capacitatilor intelectului. Este necesara subordonarea informatiei obiectivului formativ; astfel incat prin intermediul ei (al informatiei) cel ce invata sa-si poata construi treptat, constient si activ un mod anume de a gandi (N. Radu).
3. Tipologia rezultatelor scolare; sau ce se evalueaza in activitatea de invatamant
Aprecierile facute mai sus, nu ne-au indepartat catusi de putin de componenta evaluarii a procesului didactic. Problematica evaluarii poate fi solutionata prin incercarea de a formula obiectivele educationale de asa maniera incat sa permita stabilirea unei relatii intime intre componentele procesului didactic. Iata, spre ilustrare, cateva obiective formative, formulate sub genericul "capacitati", sugerand si modalitatile de evaluare:
Capacitatea de adaptare (readaptare) la situatiile extrem de mobile, care apar inevitabil in societatile si culturile contemporane. In planul evaluarii, adaptarea presupune capacitatea de transfer al informatiilor si folosirea lor in situatii noi, iar corelarea si integrarea informatiilor in sisteme noi, sunt dovezi ale capacitatii de adaptare.
Capacitatea de a aplica; nimic nu se invata doar de dragul de a sti; cunostintele se insusesc realmente in procesul aplicarii lor. Orice achizitie noua obtinuta prin efort intelectual propriu, are o finalitate, care ii asigura durabilitate si dovada existentei sale; aceasta capacitate poate si trebuie evaluata.
Capacitatea de a invata cu mijloace proprii "stiinta de a invata"; altfel spus: "a invata sa inveti" - in perspectiva educatiei permanente. Asemenea capacitati (resurse) pot si trebuie evaluate. Capacitatea de a invata presupune invatarea si, fireste, evaluarea unor tehnici (instrumente) de munca intelectuala. Formularea unor asemenea capacitati si tehnici de invatare apare in programele scolare, inca de la clasele primare.
Iata cateva din aceste capacitati, care au implicatii in toate componentele procesului didactic, inclusiv in evaluare:
Capacitatea de receptare a mesajelor orale: a sti sa asculti, pentru a intelege si a trai cele transmise; a sti sa desprinzi sensul global al unui scurt mesaj audiat (minidialog), descrieri de personaje, obiecte, actiuni, a sti sa reactioneze adecvat la diferite tipuri de mesaje
Capacitatea de exprimare orala: a sti sa formuleze sau sa reproduca achizitiile noi de vocabular in enunturi proprii s.a.
Capacitatea de receptare a mesajelor scrise; citirea/lectura (activitatea cu cartea); a sti sa identifice ideile principale dintr-un text narativ; a sti sa distinga si sa interpreteze ca atare secventele descriptive de cele dialogate; capacitatea de intelegere a mesajului unei lecturi in functie de specificul exprimarii, de limbajul specific al fiecarei discipline de studiu.
Capacitatea de exprimare scrisa: corectitudinea exprimarii in scris, a constructiei acesteia; acuratetea scrisului; aplicarea corecta a regulilor de ortografie si punctuatie; adaptarea redactarii la scopul comunicarii s.a.
