Problematica diferentelor individuale si a tratarii diferentiate a eleviilor in scoli

Problematica diferentelor individuale si a tratarii diferentiate a eleviilor in scoli

Una dintre tendintele modernizarii invatamantului vizeaza flexibilitatea instructiei si educatiei pentru a asigura dezvoltarea capacitatilor si aptitudinilor fiecarui elev, in raport cu propriile posibilitati. Scoala este chemata sa organizeze procesul de predare-invatare-evaluare in asa fel incat sa-l puna pe elev cat mai devreme posibil in posesia unor mijloace proprii de insusire a cunostintelor, de aplicare in practica in mod constant si creator.
In literatura de specialitate, conceptul de instruire diferentiata a fost abordat din perspective multiple : strategie de optimizare a invatarii, proces dinamic, categorie fundamentala instructionala, directie de formare a competentelor cadrelor didactice.
Problema instruirii diferentiate nu este noua, ci numai modul de abordare.
In acest sens, aria preocuparilor s-a extins :

 In directia conceperii unei activitati instructiv-educative mai variate, nuantate in raport cu diferentele dintre elevi in limitele normalului ;

 In sensul promovarii unei actiuni complexe de asistenta a copilului ( medicala, sociala, psihopedagogica).
Instruirea diferentiata vizeaza adaptarea activitatii de invatare - indeosebi sub raportul continutului, al formelor de organizare si al metodologiei didactice- la posibilitatile diferite ale elevilor, la capacitatea de intelegere, ritmul de lucru proprii unor grupuri de elevi sau chiar fiecarui elev in parte ( I. T. Radu, 1969 )
' Intrucat natura si societatea umana progreseaza prin diferentiere si nu prin uniformizare, interesul educatorilor nu trebuie sa fie tocirea particularitatilor individuale pana la disparitie, ci respectarea lor, pentru ca prin educatie si instructiune fiecare individualitate sa poata fi ransformata intr-o personalitate umna, capabila sa creeze noi valori materiale si spirituale.' ( Dictionar de pedagogie contemporana, Ed. Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1969)
Premisa oricarei actiuni de tratare diferentiata o constituie depistarea si decelarea trasaturilor care-i diferentiaza pe subiecti, stabilirea rolului fiecareia in definirea comportamentului care conduce la performantele asteptate.

TRATAREA DIFERENTIATA A COPIILOR CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE Prof. consilier: Craciunoiu Silvia, Gr.Sc.'A.Saligny'Craiova

Urmarind formarea si structurarea personalitatii copilului, in mod inevitabil ne punem intrebarea : 'De ce fiecare copil este unic in felul sau?De ce in acelasi timp, el este asemanator cu ceilalti copii de varsta lui?Ce anume il face pe el unic si in acelasi timp similar cu ceilalti?De vreme ce ei, in familie,in gradinita in scoala pot avea aceleasi oportunitati educative pentru dobandirea cunostintelor si abilitatilor,care sunt procesele si factorii care duc la similitudine si unicitate in acelasi timp?'
G. Bontila face urmatoarea remarca, incercand sa raspunda unor asemenea intrebari:'Intrucat toti elevii (?) au fost pusi in conditii identice pentru a asimila notiunile continute in materialul care le-a fost predat,este usor de presupus ca diferentele in gradul sau nivelul de achizitii se datoreaza diferentelor de structura individuala'.
Prin urmare s-a constatat ca nu toti copiii sunt educabili in acelasi grad - nu toti dispun de aceeasi zestre ereditara,de aceleasi posibilitati de organizare interioara a experientei,au acelasi ritm si stabilitate timp.Cu alte cuvinte,nu orice influenta organizata sau spontana,asupra copiilor devine in mod nemijlocit si factor al dezvoltarii lor.Natura personalitatii, ca produs al mediului si al ereditatii,este intodeaun a unica, ea este decisiva pentru comportament in orice situatie data.Dar,cu cat vom obtine mai multe date despre copil si vom alcatui astfel un tablou complex si integrativ,cu atat il putem modela mai usor,adaptand actiunile noastre caracteristicilor sale.
Adaptarea procesului instructiv- educativ la particularitatile de varsta si individuale ale copiilor este conceptual cheie la care s-a ajuns pornind de la ideea lui Ian Amos Comenius conform careia 'din instructia pentru oameni nu trebuie exclus nimeni,decat neoamenii'.Acelasi autor afirma in secolul al XVII-lea, in opera 'Didactica Magna'ca 'este imposibil de a gasi o minte atat de redusa,careia educatia sa nu-i poata fi de ajutor'.
Pe aceeasi linie a adaptarii procesului de invatamant astfel incat acesta sa devina accesibil tuturor,se inscrie si conceptul 'educatiei pentru toti'.Aceasta inseamna o sansa data tuturor copiilor si o preocupare ca indiferent de particularitatile si diferentele individuale,toti copii sa se poata bucura de educatie si instruire.Educatia pentru toti are in vedere nevoia de a deschide structurile de educatie pentru a primi si sprijini toti copiii. Scolile pentru toti sunt percepute ca scoli ale comunitatii,deschise,flexibile,democratice si inovatoare. Acesta poate fi un mijloc de imbunatatire a educatiei in general,prin reconsiderarea sprijinului care se acorda anumitor copii.Se recomanda renuntarea la impartirea copiilor pe categoriisi considerarea fiecarui copil ca o persoana care invata intr-un anumit ritm si stil,deci care poate avea nevoie de un sprijin diferit.
Ridicarea sistematica a nivelului calitativ al invatamantului,sporirea permanenta a eficientei acestuia presupun initierea unui sistem de masuri vizand atat marirea continua a proportiei elevilor cu randament scolar superior,cat si combaterea situatiilor in care,din diferite motive,unii copii inregistreaza, in anumite etape de scolarizare, un esec de integrare scolara.Astfel problema prevenirii si combaterii dificultatilor de adaptare scolara,sub toate aspectele sale,elucidarea cauzelor care determina dificultatile respective reprezinta o tema prioritara,iar cautarea modalitatilor concrete de recuperare si sprijinire este o sarcina a fiecarui cadru didactic.
In categoria copiilor cu cerinte educative speciale, a caror principala caracteristica este dificultatea de adaptare scolara, sunt integrati copiii cu deficiente(senzoriale,mintale,fizice),copiii intarziati pedagogic,scolar,copiii cu dificultati de invatare si cei cu tulburari de comportament.
Cauzele fenomenelor de inadaptare scolara si de esec la invatatura sunt multiple: cauze cu prevalenta biologica(ereditatea patologica,aberatii cromozomiale,tulburari ale metabolismului,afectiuni ale SNC, deficiente senzoriale,mintale,motrice);cauze cu prevalenta bio-psihica (starea precara a sanatatii unor copii,tulburari caracteriale si de comportament pe fondul unor afectiuni psihice, insuficienta mintala,senzoriala,motrica,tulburari ale vorbirii,stari anxioase,fobii,timiditate); cauze cu prevalenta sociala (mediu familial alterat,educatie scolara inadecvata,influenta nociva a unor particularitati psihice ale parintilor, greseli de educatie in familie sau in scoala,influente negative exercitate de mediul extrascolar sau extrafamilial).
Sistematizand cauzele fenomenelor de inadaptere scolara,desi acestea sunt foarte diferite,ele se pot grupa in doua caetgorii distincte: cauze individuale(intrinseci) ce tin nemijlocit de starea concreta biopsihica a copilului intr-un moment dat,de prezenta unor insuficiente fizice sau psihice,a unor maladii organice cu caracter cronic,a unor fenomene de dismaturitate anatomofiziologica,a unor tulburari de personalitate; cauze de mediu(extrinseci) ce tin de ambianta socio-familiala si educativa.
Caracteristici ale invatarii la scolarul cu cerinte educative speciale
Invatarea eficienta se bazeaza pe intelegere, pe descoperirea activa de catre cel care invata a demersurilor proprii domeniului studiat, pe cautarea de solutii si rezolvarea situatiilor problema,pe exercitii repetate,urmarind stocarea informatiilor si acumularea de experienta,in perspectiva reactualizarii si a aplicarii lor in practica.
Toate aceste informatii raman valabile si in cazul copiilor cu cerinte educative speciale. La acestia insa - in raport de tipul si gravitatea dificultatilor intampinate sau de caracteristicile deficientei - atat intelegerea cat si stocarea si aplicarea informatiei si a experientei sunt stanjenite sau chiar blocate.Dificultatile concrete pe care le intampina acestia,se pot manifesta in toate tipurile de invatare, predominand insa dificultatile in invatarea cognitiva(mai ales la deficientii mintal),dificultatile in invatarea instrumentala (mai ales la deficientii senzorial),in invatarea afectiva (la cei cu tulburari comportamentale).De aceea este important sa se elaboreze acele modalitati de abordare a elevilor respectivi care sa asigure deblocarea procesului invatarii,diminuarea dificultatilor intampinate in acest proces,inlaturarea barierelor din calea adaptarii.Se pune un accent deosebit pe orientarea ludica si afectivazarea activitatilor de invatare,pe esalonarea materialului de invatat in secvente bine delimitate dar temeinic inlantuite intre ele,pe utilizarea imbinata si echilibrata a mijloacelor de lucru intuitive,verbale si practice pe asocierea si integrarea activitatilor de invatere cu activitati de terapie complexa si specifica:ergoterape,meloterapie,terapia tulburarilor de limbaj si a celor psihomotorii.
Astfel,in aceste situatii invatarea ne apare nu numai ca factor de dinamizare a proceselor dezvoltarii psihosociale,ci si ca factor de echilibrare treptata,de corectare a abaterilor de la traseul obisnuit al dezvoltarii,cu alte cuvinte,ca un factor important pentru dezvoltarea compensatorie,in conditiile unei invatari orientate formativ.
Este necesara o atentie deosebita in elaborarea metodelor si a tehnicilor de abordare a invatarii la copilul deficient mintal,care prezinta anumite caracteristici ale dinamicii dezvoltarii psihointelectuale(limitarea zonei proximei dezvoltari si lipsa dinamismului operational,vascozitatea genetica - incapacitatea acestuia de a se desprinde rapid si definitiv de stadiile precedente ale dezvoltarii mintale,heterocronia - intarziere in dezvoltarea mintala si dizarmonii in structura personalitatii,inertia oligofrenica-rigiditatea reactiilor adaptative si comportamentale).Fenomenele mentionate se concretizeaza in anumite dificultati pe care acesti elevi le intampina in viata scolara: nu solicita din proprie initiativa ajutorul,nu resimte nevoia de feed-back,participarea sa la actul invatarii fiind adesea mecanica,stereotipa(de aceea, obiectivul major al activitatilor de invatare il reprezinta modelarea,largirea zonei proximei dezvoltari);incetinirea,stagnarea dezvoltarii psihointelectuale si alunecarea spre modalitati de rationare proprii stadiilor anterioare(de aceea se recomanda aplicarea principiului comutativitatii,care in practica didactica nemijlocita poate insemna revenirea temporara la procedee de invatare bazate pe exercitiu ludic ,punerea accentului pe intuitia concreta,dar ramanerea peste limitele necesare la procedee adecvate unor stadii anterioare poate insemna 'baterea pasului pe loc').
Cunoasterea particularitatilor psihofizice ale elevilor reprezinta conditia necesara adoptarii strategiilor de tratare diferentiata a elevilor, atat sub raportul nivelului exigentelor continutului instruirii,cat si al modalitatilor de instruire-invatare.Din aceasta perspectiva,reusitanereusita scolara se prezinta ca o stare relativa,in raport cu exigentele normelor scolare.
Concluzia subliniaza necesitatea punerii de accord a solicitarilor scolii cu capacitatile de invatare ale elevilor,precum si de adaptare a acestora la activitatea scolara.In acest sens,obtinerea succesului scolar presupune o adaptare cu dublu sens:pe de o parte a copilului la activitatea scolara,iar pe de alta parte a scolii la factorii interni ai acestuia.Aceasta relatie constituie temeiul aprecierii multor autori potrivit careia insuccesul scolar indica mai degraba 'inadapterea' scolii la elev decat esecul acestuia in fata cerintelor scolii.
Definirea strategiei de prevenirecombatere a insuccesului scolar implica si o alta determinare.Esecul scolar apare,cu exceptia unor situatii grave, nu ca fenomen general,cuprinzand grupuri mai mari de elevi(componentii unei scoli sau ai unei clase),ci priveste,de regula,anumiti subiecti,este un fenomen scolar preponderant individual.In consecinta,prevenirea si combaterea esecului presupune cunoasterea formei concrete de manifestare si a cauzelor specifice care l-au generat.
In acest sens, profesorii si educatorii trebuie sa-i asigure elevului cadrul social adecvat(scoala,clasa,cerc)pentru dezvoltarea diferentiata pana la individualizare prin descoperirea si cultivarea aptitudinilor personale,a trasaturilor caracteristice proprii,a unui stil cognitiv individual,a unui ritm de invatare si dezvoltare adaptat fiecaruia.Aceasta conceptie este sustinuta din punct de vedere psihologic de afirmatia ca subiectul se individualizeaza prin comportament si activitatea sa, prin reactivitatea si stilul sau(Paul Popescu Neveanu).In domeniul educatiei individualizarea semnifica adaptarea influentelor si a metodelor la specificul individual al fiecarui om,la posibilitatile si trebuintele sale printr-o dezvoltare armonica.
Principiul individualizarii in teoria didactica afirma ca educatia trebuie sa porneasca de la diferentele cantitative si calitative dintre tinerii de aceeasi varsta,generate de unicitatea personalitatii lor.Se preconizeaza ca in locul unei atitudini nivelatoare si egalizatoare trebuie sa se procedeze la diferentierea activitatilor fundamentale(jocul,invatarea,munca,creatia)potrivit particulatitatilor individuale si la acomodarea instruirii la posibilitatile psihofizice de asimilare ale fiecarui copil sau tanar.
Perspectiva individuala porneste de la urmatoarele ipoteze:un copil sau un grup de copii poate fi identificat ca special;acest copil(grup)are nevoia de predare-invatare individualizata ca raspuns la problemele identificate;este bine ca sa invete impreuna si separat de ceilalti copii;fiecare are nevoie de atentie,iar dificultatile determinate de tulburari ale invatarii se pot rezolva impreuna in clasa prin contribitia tuturor resurselor.
De asemenea,invatarea este mult mai placuta si mai eficienta daca in clasa de elevi: se foloseste invatarea in interactiune;se negociaza obiectivele invatarii;se demonstreaza,se aplica si apoi se analizeaza reactiile;se realizeaza o evaluare permanenta ca raspuns al invatarii;se asigura sprijin pentru profesor si pentru elevi.
Antrenarea unor strategii de sprijinire a invatarii in clasa este deosebit de importanta pentru dezvoltarea unui program de invatare eficient.Cele mai utile metode si tehnici sunt: climatul social favorabil;cunoasterea comportamentelor de invatare tipice fiecarui elev;invatarea in perechi;invatarea de la copil la copil;echipa sau cuplul de profesori in predare;parintii ca parteneri;imbunatatirea formelor de comunicare cu alti profesionisti din afara scolii;perfectionarea continua a scolii,a practicii profesorilor si a formelor de invatare.

. In contextul social actual , scoala este supusa unui mare numar de idei si alternative.  Complexitatea problematicii tratarii diferentiate si individualizate, necesitatea aplicarii in practica impun fiecarui cadru didactic o serioasa investigare a studiilor teoretice, dar, mai mult decat atat, identificarea, crearea, aplicarea unor idei, situatii de invatare, experiente in domeniu.

In documentele care reglementeaza drepturile copilului este specificat dreptul la educatie. Astfel, Conventia cu privire la drepturile copilului" prevede in cadrul art. 28 "dreptul copilului la educatie(.) in mod progresiv si pe baza egalitatii de sanse", iar art. 29 subliniaza in alin. a) "dezvoltarea plenara a personalitatii, a vocatiilor si aptitudinilor mentale si fizice ale copilului. "

Necesitatea tratarii diferentiate nu este o noutate. Acum mai bine de un secol, in 1888, la Sorbona, H. Marion realizeaza o pledoarie in favoarea educatiei centratre pe elev. In anul 1978, in lucrarea "Invatamantul diferentiat. Conceptii si strategii", I.T.Radu propune adaptarea activitatilor de invatare la posibilitatile diferite ale elevilor, la capacitatea de intelegere si la ritmul propriu de lucru (al grupului sau al elevului).

Principiul de baza este ca nu exista elevi buni si elevi slabi, ci exista elevi buni la lucruri diferite. In 1985 Howard Gardner elaboreaza Teoria inteligentelor multiple: inteligenta nu este considerata o insusire pusa in lumina prin teste standard, ci capacitatea de a rezolva probleme si a realiza produse in situatii concrete de viata; exista inteligente diferite si autonome care conduc la modalitati diverse de cunoastere, intelegere si invatare.

Diferentierea in activitatea educationala include doua perspective:

. perspectiva negativa ( "diferenta" reflecta un statut mai scazut, mai putina valoare perpetueaza inegalitatile si tratamentul inechitabil;

. perspectiva pozitiva (recunoasterea individualitatii, a necesitatilor si intereselor individuale).

Atat recunoasterea, cat si nerecunoasterea diferentelor pot produce, prin exagerare, consecinte negative, daca ne referim la copiii cu dizabilitati:

- daca le recunoastem, se poate ajunge la scolarizarea diferita, separata stigmatizare, devalorizare;

- daca nu le recunoastem, poate aparea o scolarizare inadecvata. (T. Vrasmas ).

P. Perrenoud defineste diferentierea in educatie ca o organizare a activitatii "in asa fel incat fiecare elev sa fie constant sau cat mai frecvent confruntat cu situatiile didactice cele mai productive pentru el." Tratarea diferentiata se poate realiza prin:

. Curriculum diferentiat (trunchi comun, extindere, aprofundare);

. organizarea clasei eterogene in grupe de elevi pe niveluri (minim, mediu, maxim), in functie de progres, pe discipline de studiu;

OBSERVATII

Este evidenta superioritatea tratarii diferentiate si individualizate. Practicienii cunosc insa foarte bine aspectul consumului (de energie, financiar, de timp etc.) in momentul proiectarii/aplicarii acestei maniere de lucru. Pentru obtinerea unor reale rezultate in activitatea cu elevii este imperios necesar sa se intervina cu modificari de tipul: scaderea numarului de elevi la clasa (nu mentinerea artificiala a numarului de 20-25 de elevi), dotarea cu un minim de mijloace didactice (computer, copiator, imprimanta, scanner) adecvate unui proces modern de predare-invatare

CONCLUZII

Tema pentru acasa constituie o oportunitate pentru invatator si elevi de a prelungi timpul dedicat invatarii, de a stimula interesul pentru diverse domenii, de a diferentia instruirea in sensul nevoilor si intereselor elevilor. Astfel, elevii vor invata sa faca alegeri bazate pe propriile interese, iar procesul de predare invatare se va perfectiona prin posibilitatea descoperirii mai multor perspective asupra continuturilor, ideilor, evenimentelor.