|
|
|
PRINCIPALELE MOMENTE DIN EVOLUTIA JOCULUI, LOCUL SI ROLUL JOCURILOR DINAMICE IN ACTIVITATILE SPECIFICE INVATAMANTULUI PRIMAR
Ca forma de activitate, jocul are o structura si o functie sociala ce infrumuseteaza si completeaza viata, fiind indispensabil atat individului, ca functie biologica, cat si societatii datorita valorii sale ca mijloc de exprimare, ca functie culturala. 'Cine spune joc, spune, totodata efort si libertate si o educatie prin joc trebuie sa fie o sursa atat de efort fizic, cat si de bucurie morala.' (Jean Chateau)
Jocul a fost prezent in diferite etape, in toate timpurile si la toate popoarele cu epoci de stralucire si perioade de decadere.
Practicat fie empiric sau stiintific, pus uneori in slujba idealurilor de libertate si solidaritate, a servit cultului frumosului, a fost pretuit sau persecutat, intr-o anumita perioada a fost un privilegiu al claselor dominante, pentru a deveni astazi un simbol al tuturor.
Educatia fizica si sportul se constituie intr-o activitate specific umana, nu poate fi redusa la practica exercitiilor fizice, ea cuprinzand toate functiile vietii de nutritie si de religie, igiena individuala si colectiva.
Originea jocului o putem corela cu aparitia omului, deoarece jocul il intalnim la toate popoarele vechi, precum si la toate populatiile primitive, fiind considerat o necesitate materiala a omului. La oamenii primitivi nu exista o deosebire intre miscarile de munca si cele de joc. Executate prin mecanismul aceluiasi aparat psihomotor, actiunile de joc reflectau procedeele de munca, constituind insa si un mijloc de educare a muncii si unul de educatie fizica. Ambele deprinderi - munca si jocul - foloseau aceleasi obiecte.
Treptat, tematica jocurilor a inceput sa se separe. Jocurile si-au amenajat terenuri speciale de joc. Apoi jocurile au capatat caracter de competitie si au devenit un domeniu independent de activitatile utile. In America, caracteristice pentru aceasta perioada erau jocurile de aruncare a sulitei si jocurile cu minge, avand un caracter sacru, mingea fiind simbolul soarelui. Foarte iubit la greci era 'sferistica', jocul cu mingea, denumit asa de la 'sfera'=minge. Medicii il recomandau pentru ca intarea membrele, iar mingea contribuia la castigarea gratiei corporale.
Jocurile cu mingea sunt cele considerate si acum cele mai vechi, cele mai populare si cele mai variate dintre jocuri. Jocul cu mingea este eminamente sportiv si el se juca si se joaca inca numai pentru placerea propriu-zisa. O minge a fost gasita intr-un mormant al unui faraon egiptean; un regulament militar al Chinei antice, pomeneste despre aceasta; in 'Odiseea' aflam cum Ulise aruncat de furtuna pe insula feacilor a privit cu placere cum Nausicaa, fiica regelui, se juca cu mingea impreuna cu insotitoarele sale; in termele romane, jocul cu mingea sub diferite forme si nume, alcatuia unul din exercitiile cele mai obisnuite; in Evul Mediu la francezi a ajuns sa fie considerat jocul mingii batute cu palma 'jeu de paume'- joc national; in Anglia jocul cu mingea avea o forma primitiva, deosebita de cea a jocurilor moderne, de obicei luau parte la joc totalitatea locuitorilor satului ori orasului impartindu-se in doua echipe. Acestia loveau mingea aruncand-o peste strazi si case si urmareau sa o scoata afara din oras prin una din portile care era aparata de cealalta echipa. Jocul nu avea reguli, era permis orice mijloc de lupta, ceea ce favoriza accidentele. Cand incepea lupta, locuitorii isi baricadau usile si ferestrele, negustorii isi inchideau pravaliile pentru a evita pagubele; in secolul al XVI-lea, in timpul domniei regelui Carol al VIII-lea, mare amator al jocului cu mingea, a fost inventata racheta care avea forma patrata si maner lung, acest joc devenind jocul claselor nobile.
Datorita necesitatii si dorintei nobililor de a juca la adapost de privirile
poporului, a aparut sala de joc. In 1452 insa, toate salile care nu erau frecventate de nobili au fost inchise.
Mingile erau de diferite marimi, confectionate din piele groasa, lana sau stofa si umplute cu materiale tari: pietricele, nisip, rumegus de lemn sau chiar pilitura de fier sau cu fulgi sau seminte de smochine. Mingea se arunca cu bratul sau se lovea cu palma, cu pumnul sau cu piciorul. Copiii jucau mingea prin aruncare si prindere ori 'de-a calare', pe spinarea unui coleg de joc.
Pentru a ne putea da seama de raspandirea si pasiunea jocurilor cu mingea in Franta, aflam ca in anul 1292, in timpul lui Filip Cel Frumos, erau la Paris 13 fabricanti de mingi, pe cand librarii, vanzatori de carti erau decat 8. Mingile fabricate aici erau cautate in Anglia, Germania, Spania, aceasta capatand o reputatie internationala. In 1596, la Paris, erau 520 de sali de joc, bine dotate, a caror administrare si exploatare dadea de lucru la 7000 de persoane. Jocul a devenit spectacol public, s-au adaugat galerii pentru spectatori in sali. Treptat, jocurile au luat o amploare deosebita ajungandu-se in zilele noastre sa se castige sume uriase din urma spectacolelor date pe terenurile de sport.
Un fenomen extrem de important care nu trebuie uitat sunt Jocurile Olimpice. Inca din cea mai veche perioada, jocurile de intrecere au fost legate de cultul mortilor si de sarbatorirea eroilor, avand un caracter sacru. Cele mai insemnate jocuri de intrecere erau: Jocurile Olimpice, pitice, istmice, nemeinice, panatenee, fiecare avand caracteristici proprii in ceea ce priveste periodicitatea, genul jocurilor si detaliile concursurilor. Peste toate se inalta Olimpia, arena sacra, lacasul celor mai importante, celor mai pretuite, celor mai celebre jocuri, raspandind lumina vechii civilizatii elene peste tot pamantul grecesc si de-a lungul veacurilor.
Jocurile Olimpice se tineau odata la patru ani, durau cinci zile si incepeau in prima saptamana cu luna plina, dupa solstitiul de primavara. Timp de 1172 ani s-au
desfasurat fara intrerupere, in pofida tuturor calamitatilor naturale sau a zguduirilor politice din acea perioada. In prima zi a jocurilor avea loc procesiunea concurentilor si depunerea juramantului la altarul lui Zeus. Jocurile propriu-zis incepeau a doua zi dupa ce se constituiau perechile de lupta. Jocurile continuau in zilele a treia si a patra cu sariturile si aruncarile si se termina cu lupta. Urmau apoi pugilatul si pancratiul (combinatie a luptei de tranta cu pugilatul), considerate exercitii grele. Jocurile din stadion se incheiau cu alergarea atletilor inarmati. Dupa aceste probe atletice, jocurile se mutau la hipodrom, unde se tineau intrecerile de calarie si de care. Ziua a cincia era ziua incoronarii invingatorilor. Avea loc o ceremonie solemna la templul lui Zeus, iar invingatorii erau ridicati la rangul de eroi nationali, aproape semizei.
Dupa perioada de maxima inflorire corespunzatoare 'secolului lui Pericle, odata cu marea criza a sistemului sclavagist din secolul IV i.d.Cr, locul omului armonios dezvoltat este luat de cel ce se pregateste unilateral si se specializeaza intr-o anumita directie. Apar atletii profesionisti, principiile ce calauzeau desfasurarea intrecerilor olimpice incep sa fie incalcate. Se semnaleaza incercari de obtinere a victoriei prin mituirea adversarului sau prin influenta organizatorilor.
In perioada de aur a Jocurilor Olimpice premiul era o simpla, dar nepretuita si plina de semnificatii cununa din ramuri de maslin, acum sportivul este tentat sa invinga pentru a intra in posesia unor substantiale premii materiale.
Dupa cucerirea Greciei de catre romani (secolul II i.d.Cr) Jocurile Olimpice isi pierd menirea educativa, capatand un pregnant caracter de spectacol. Oranduirea feudala a reusit partial, sa le treaca sub tacere, dar nu le-a distrus. De abia in perioada burgheziei, marii pedagogi (1632-1704) au lansat pentru prima data ideea unei renasteri a Jocurilor Olimpice, fara a starni prea mult interes.
Dupa o munca de 6 ani (1875-1881) echipa arheologului german Ernest Curtius a reusit sa scoata la lumina o bogata colectie de obiecte ca: statui, vase, placi cu diferite inscriptii, etc. Succesul lui 1-a indemnat pe baronul francez Pierre de Coubertin sa 'resuscite spiritul si splendorile' Olimpiadei, sa dea viata olimpismului. Astfel 'Jocurile' au fost reluate dupa aproximativ cincisprezece secole, sub deviza: 'Pace intre popoare!'
Jocurile Olimpice urmaresc unirea sportivilor amatori din toate tarile, fara deosebire de culoare, religie sau apartenenta politica, in intreceri pasnice a contribuit la cimentarea pacii si intarirea relatiilor de buna intelegere intre popoare.
Toate miscarile jocurilor sunt o dovada de utilitate, ele dezvolta
functiunile motrice, perceptiile, senzatiile, atentia, gandirea, imaginatia, excita aparatul senzorial si pe cel motric. Miscarea este strans legata de sanatate, de senzatia libertatii, a multumirii pentru infrangerea unui obstacol, a superioritatii lumii inconjuratoare.
