|
|
|
Educatia - factor determinat al dezvoltarii psihoindividuale.
Educatia este factorul care mijloceste interactiunea dintre premisele ereditare si conditiile de mediu, orientand procesul formarii si dezvoltarii personalitatii in perspectiva unor finalitati formative explicite. Educatia este, in ultima instanta, un proces sistematic si organizat de socializare si umanizare, de asimilare si interiorizare progresiva a elementelor socio-culturale din mediul ambiant. Prin intermediul educatiei copilul asimileaza si interiorizeaza-transferandu-le in comportamente-modele, norme, valori, atitudini, cunostinte,ce asigura trecerea de la realitatea pur biologica, la cea sociala, umana. Pe aceasta baza-avand ca premisa predispozitiile ereditare-se edifica personalitatea copilului.
Premisa actiunii educative se afla in conditia naturala a copilului, care se naste polivalent si nedeterminat, ceea ce impune o perioada relativ indelungata de formare si dezvoltare al carui continut si a carei orientare sunt date de finalitatile educatiei. Copilul cu polivalenta si nedeterminarea sa, este prin excelenta un animal educadum, o fiinta care cheama educatia.
Personalitatea copilului este rezultanta actiunii conjugate a factorilor ereditari, de mediu si de educatie, ca ea nu se poate configura adecvat prin considerarea si actiunea lor paralela. Cel mai important punct al acordului stiintific rezida in faptul ca nici o trasatura nu este exclusiv ereditara si nici una nu este exclusiv ambientala la origine. In general, despre nici unul din aceste elemente nu se poate afirma ca ar fi mai important decat celalalt, insa uneori unul dintre ele contribuie intr-o masura mai mare decat celalalt la variabilitatea manifestata de o anumita trasatura a comportamentului. Indicele de ereditate nu poate da decat cel mult, o estimare a influentei factorilor ereditari asupra diferentelor individuale observabile in legatura cu o trasatura de caracter sau cu o activitate intr-un cadru istoric si social dat.
Efectele formative ale actiunii conjurate a factorilor amintiti stau sub semnul rolului conducator si determinat al educatiei. Acest rol al educatiei se manifesta atat in planul actiunii, cat si in cel al efectelor.
Exista desigur, un consens asupra interactiunii optime si "echilibrului" dintre factorii interni si factorii externi ai dezvoltarii individului, consens ce ne fereste de exagerari intr-o directie sau alta. Cu toate acestea, trebuie sa admitem semnificatia majora, esentiala a factorilor externi in maturizarea si dezvoltarea psihica a individului.
Factorii interni regleaza ordinea stadiilor dezvoltarii psihice; cei externi confera orientare, continut si pot accelera ritmurile dezvoltarii. In timp ce ponderea si semnificatia factorilor interni este mai mare in achizitionarea sau dezvoltarea conduitelor elementare, factorii externi-si indeosebi educatia-au un rol covarsitor in formarea comportamentelor complexe.
Cu cat actiunea factorilor externi este mai bine organizata si ordonata in perspectiva unor finalitati clare, cu atat influenta lor modelatoare si stimulativa asupra individului este mai mare. Acest nivel de optimizare este realizat prin educatie, care este o influenta organizata, constienta si finalista.
Actiunea ei se afla sub incidenta decisiva a idealului de om al societatii, care configureaza un anumit model de personalitate ce urmeaza a fi realizat in practica prin intermediul educatiei. Formarea si dezvoltarea multilaterala a personalitatii -ca ideal al educatiei in societatea noastra-defineste cadrul in care este organizata si desfasurata actiunea educatiei. In perspectiva acestui ideal sunt formulate criteriile axiologice in spiritul carora sunt selectate si stabilite continuturile educatiei, sunt gandite si proiectate strategiile educationale si sunt evaluate efectele educatiei.
Pentru a atinge acest ideal, actiunea educativa este institutionalizata, scoala fiind institutia educativa cea mai importanta. Aceasta intrucat ea structureaza un mediu educational optim, a carui influenta se realizeaza constant, durabil, sistematic, pe baza investigarii stiintifice a caracteristicilor psihoindividuale ale elevilor, cu scopul de a construi personalitatea multilaterala in care sa se imbine armonios aceste caracteristici cu exigentele sociale.
Rolul conducator al educatiei se manifesta prin faptul ca formuleaza finalitati clare, creaza un cadru structurat in care se realizeaza influente formative organizate si conduse stiintific de catre agenti educationali special pregatiti in acest scop si contribuie in acest fel la accelerarea dezvoltarii psihice, la modelarea diferitelor aspecte ale personalitatii copilului.
Educatia asigura astfel unitatea, convergenta si coerenta tuturor factorilor implicati in formarea si dezvoltarea multilaterala a personalitatii copiilor si tinerilor.
Prin angajarea finalitatilor pedagogice macro si micro-structurale, educatia 'propune deliberat alegerea perspectivei ce urmeaza a fi insuflata dezvoltarii, conturand modalitatea concreta de utilizare a resurselor ereditatii si a mediului'.
Etapele educatiei - care desemneaza un potential formativ esalonat progresiv pe 'treptele scolaritatii' (vezi Debesse Maurice, 1981) - nu trebuie suprapuse exact peste 'stadiile psihice' - care desemneaza un ansamblu de 'invariante bine conturate calitativ' in functie de relatiile si activitatile prioritare si de 'structurile psihice concrete' (Golu, Pantelimon, 1985, pag.43).
Dezvoltarea psihica include urmatoarele stadii: a) stadiul copilului mic de la nastere pana la 1 an; b) stadiul copilului anteprescolar, de la 1 la 3 ani; c) stadiul copilului prescolar, de la 3 la 6(7) ani; d) stadiul scolarului mic, de la 6(7) la 10(11)ani; e) stadiul scolarului preadolescent, de la 10(11) la 14(15) ani; f) stadiul scolarului adolescent, de la 14(15) la 18(19) ani; g) stadiul adolescentei intarziate, de la 20 la 24 de ani; h) stadiul varstei adulte (tineretea, de la 25 la 44 de ani; maturitatea, de la 45 la 65 de ani /'varsta adulta mijlocie si tardiva'; batranetea, dupa 66 de ani / 'varstele de involutie').
