Educatia interculturala

EDUCATIA INTERCULTURALA

1. Dimensiuni si conceptualizari ale educatiei interculturale

Spatiul existentei individuale, la acest inceput de secol, depaseste limitele traditionale ale ambiantei originare, de formare si socializare initiale. Intalnirea si dialogul culturilor, in ciuda discrepantelor care le separa in timp si spatiu, sunt inevitabile si, in multe cazuri, devin problematice si complexe. Se pot constata astfel numeroase efecte disfunctionale, precum ambiguitatile identitare sau de comportament, refuzul sau perceptia slaba a alteritatii. Problema coexistentei diferitelor culturi in sanul aceleiasi societati este, dupa parerea multora, o sfidare destul de deconcertanta a prezentului si viitorului.

In ciuda acestor imperative, educatia ramane in continoare o opera de conformism, de dirijare sociala. Pluralismul este refuzat mai departe de catre aceasta institutie. "Ca scoala face alegeri, este indiscutabil, dar alegerea sa fundamentala este intai de toate cea a non-pluralitatii"1.

Cand un individ se afla intre doua culturi exista riscul aparitiei unui dezechilibru transcultural, din cauza ca apare o tensiune intre valorile specifice celor doua sisteme culturale; in acest tranzit cultural, individul risca sa se "rataceasca", deoarece valorile "vechi" nu sunt validate si confirmate in cultura noua, de insertie. Criteriile axiologice sunt prost receptate sau nu sunt identificate. Persoana care intra sau se gaseste intr-un alt spatiu axiologic se va vedea confruntata cu un alt sistem de perceptii ale realului, cu un nou mod de relationare unul la celalalt. Intr-o astfel de situatie apare ca necesara negocierea sistemului de referinte comune intre partenerii acestui schimb. Astfel elementele comune se pot converti in suporturi pentru catalizarea procesului de integrare. "Invatarea traditiilor culturale si a principiilor etice ramane o esentiala parte a balantei educationale. Faptul ca traditiile sunt diferite in diverse culturi, nu invalideaza normele sociale locale. Fiecare cultura este ca o opera de arta. Traditiile locale dau sens si armonie in intregul context al culturii. In interiorul fiecarei culturi progresul si reforma sunt de asteptat, dar ele nu sunt aduse de regula ca daca ceva este bun intr-o cultura este in mod necesar si in alta"2. In legatura cu aceasta situatie, se nasc cateva intrebari: este, oare, necesar sa se oculteze anumite valori, pentru a se decanta mai bine cele noi venite? Care valori joaca rolul de 'rampa de translare" catre noile coduri de valori, cele identice sau cele diferite sau chiar contrastante? Aceste valori antagoniste sa constitue oare, obstacole pentru procesul de tranzitie a individului spre o alta cultura? Incorporarea noilor valori se produce pritr-o devalorizare a altora? Sunt intrebari asupra carora trebuie meditat, desi credem ca este de dorit sa se realizeze un continuum valoric si nu o ruptura sau o negare a unor valori preexistente, pentru ca nici nu se poate vorbi de valori bune sau rele in materie de cultura; trebuie pastrate si exploatate valorile culturii de insertie precum si a culturii "gazda". Numai astfel individul va deveni receptiv la diversitatea culturala a noului mediu. Adaptarea la diversitatea culturala este necesara atat pentru minoritari cat si pentru majoritari, in interactiunile prezente si viitoare. In astfel de conditii se poate vorbi si de necesitatea formarii la individ a unei competente axiologice, respectiv a unei capacitati de a alege si semnifica valori pe cont propri, aceste necesitati fiind chiar in consonanta cu obiectivele educatiei interculturale. Pentru ca asa cum afirma Louis Legrand "educatia interculturala constitue o optiune ideologica in societatile democratice si vizeaza pregatirea viitorilor cetateni in asa fel incat ei sa faca cele mai bune alegeri si sa se orienteze in contextele multiplicarii sistemelor de valori"3.

O definitie comprehensiva asupra interculturalului o gasim la Micheline Rey, o cercetatoare devotata acestei problematici de la Universitatea din Geneva: "Cine spune intercultural spune in mod necesar, plecand de la sensul plenar al prefixului inter: interactiune, schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate obiectiva. Spune, de asemenea, dand deplinul sens termenului cultura: recunoasterea valorilor, a modurilor de viata, a reprezentarilor simbolice la care se raporteaza fiintele umane, indivizi sau societati, in interactiunea lor cu altul si in intelegerea lumii, recunoasterea importantei lor, a rolului lor, a diversitatii lor, recunoasterea interactiunilor care intervin simultan intre multiplele registre ale aceleeasi culturi si intre diferite culturi" 4.

Educatia interculturala reprezinta, deci, o abordare pedagogica a diferentelor culturale, strategie prin care se iau in considerare specificitatile spirituale sau de alt gen, evitandu-se pe cat posibil, riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi sau, si mai grav, tendintele de autonomizare a culturilor. Abordarea interculturala, se arata intr-o lucrare editata de Consiliul Europei (Antonio Perotti, 1992), nu este o noua stiinta, nici o noua disciplina, ci o noua metodologie ce cauta sa integreze, in interogatia asupra spatiului educational, datele psihologiei, antropologiei, stiintelor socialului, politicii, culturii, istoriei. "Educatia interculturala vizeaza dezvoltarea unei educatii noi pentru toti in spiritul recunoasterii diferentelor ce exista in interiorul aceleiasi societati si mai putin (sau deloc) o educatie pentru culturi diferite, ceea ce presupune staticism si o izolare a grupurilor culturale" 5.

Trebuie avute insa in vedere si anumite obiectiuni, cel putin teoretice, care stau sub semnul educatiei interculturale, a valorizarii diferentelor 6:

a) s-ar putea pune in chestiune consensul social si chiar unitatea nationala;

b)se fixeaza, o data pentru totdeauna, o harta a diferentelor culturale;

c)se naste riscul de a nu se mai evidentia asemanarile firesti dintre doua grupuri diferite;

d)se pune sub semnul intrebarii existenta unui corp de cunostinte obiective si se cade intr-un soi de relativism cultural;

e)exista riscul pentru educatie de a sprijini segregarea si non-comunicarea culturala in loc sa le aneantizeze.

Atitudineai interculturala faciliteaza aparitia unei noi sinteze de elemente comune, ca fundament al comunicarii si intelegerii reciproce intre diferitele grupuri culturale. Astfel ca, scoala, acceptand principii precum toleranta, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea dintre valori, va exploata diferentele spirituale si valorile locale, atasandu-le la valorile generale ale umanitatii. Orice valoare locala autentica trebuie pastrata de cei ce aspira la apropierea fata de alte segmente ale culturii mondiale. Ele pot functiona, pentru cultura de origine ca porti de intrare in perimetrul valorilor generale.

Interculturalismul este "un instrument pentru ameliorarea egalizarii sanselor si a insertiei optimale a populatiilor straine, europene sau nu, in viata economica si sociala, punand in practica dorinta de intarire a drepturilor pentru toti si, de aici, chiar dezvoltarea democratiei"7. Sunt deziderate pe care si scoala romaneasca le poate urmari si realiza.

2. Educatia interculturala - educatie ce depaseste garnitele scolii

Daca dintre sutele de definitii ale culturii cea mai des invocata este aceea ca prin cultura intelegem "ceea ce a ramas dupa ce am uitat tot"8, atunci nici o alta perspectiva nu poate fi mai favorabila confirmarii nevoii de interculturalitate si multiculturalitate. Este sansa de a spori "restul" ramas in memoria popoarelor, a natiunilor si a lumii. Intalnirile dintre ele vor insemna, mereu, mai mult decat suma acestora, pentru ca se aduna sensurile si semnificatiile diverse - capabile sa metamorfozeze noile continuturi dar si pe cele anterioare.

Aceste adevaruri incontestabile sunt motivatiile prioritare ale pledoariei pentru evidentierea in curriculumul fiecarei trepte scolare si fiecarei forme de pregatire - initiala, continua - a efectelor interculturalitatii si multiculturalitatii. Pe temeiul lor se vor pretui si mai mult valorile propii care devin suport al identitatii si al sentimentului apartenentei la familie, grup, etnie, lume.

Educatia interculturala nu poate fi conceputa fara de articularile sale cu educatia pentru toleranta, pentru democratie si drepturile omului. Avem in atentie sublinierea ca educatia pentru drepturile omului nu este un subiect doar al politicienilor, ci al tuturor adultilor interesati de formarea aptitudinilor si capacitatilor individuale si morale, de ameliorarea si dezvoltarea lor pe parcursul intregii vieti.

Experientele multiple - din plan national, personal sau al scolilor, prezente ori anterioare - au demonstrat ca nu doar revolutionarile, schimbarile integrale sunt alternative ale innoirilor, ci, in actiunea educativa, importanta nu este perspectiva de influentare - legislativa, culturala, economica sau sociala - cat preocuparea constanta si diversa. Decisiva este constientizarea fiecarei dimensiuni si a autonomiei relative a acestora astfel incat numai caracterul inseparabil al rezultatelor sa determine o tratare globala.

Ameliorarea conditiilor determinante pentru individ si sau grup nu se va obtine doar prin interventia factorilor externi si formali intrucat acestia nu pot ramane decisivi in perceptia sinelui si a celuilat, a sinelui si a mediului de formare. Conduitele si comportamentele individuale se afla sub influenta a doua grupuri de factori: cei socio-economici si ei din plan simbolic, pe de o parte si cei personali, pe de alta parte. Scoala si educatia, in general - ca rezultat al familiei, al tuturor organizatiilor socializatoare, al mass-media etc. - se institue ca surse ale reprezentarilor simbolice, jucand un rol important in perceptia celuilalt si in atitudinile adoptate fata de el. In fapt, dintr-o asemenea dubla perspectiva avem a constata ca educatia interculturala nu este decat in mica masura rezultat al activitatilor incluse sub aspect generic in programele scolare, reprezentand de fapt esenta, chintesenta actiunilor educative.

3.Directii de acceptare a educatiei interculturale

1.Educatia interculturala ca educatie sociala. Aceasta directie deriva din primul scop al educatiei interculturale, si anume dezvoltarea empatiei. Scopul empatiei este acela de a intelege situatia celorlalti si de a actiona constient pentru integrare. Jocurile de "schimburi de rol" duc la dezvoltarea empatiei prin metode ca cea a "disputelor oneste". Se evidentiaza in aceasta directie rolul de pedagogie a conflictelor prin educatie interculturala.

2. Educatia interculturala ca educatie politica. Aceasta directie porneste din alt obiectiv al educatiei interculturale si anume acela al educatiei impotriva ideilor nationaliste, a etnocentrismului. Educatia interculturala ca educatie politica priveste educatia de la un nivel mai inalt, pornind de la analiza programelor de invatamant, a manualelor scolare, a materialelor didactice, care nu trebuie sa fie unilaterale sau de orientare monoculturala. In cadrul orelor se pot dezbate pozitii politice si sociale din propria experienta a elevilor si cu propriul lor limbaj, incercandu-se in acest fel corectarea descrierilor problemelor societatii din punct de vedere etnic sau rasial.

3. Educatia interculturala ca educatie antirasista se refera la informarea elevilor despre rasismul institutional, fiind necesara in acest sens abordarea critica si creativa a limbajului discriminator si decodificarea mesajului ideologic transmis prin mass-media, intalnit in literatura de consum.

4. Educatia interculturala ca dezvoltare a identitatii. Relatia dintre limba si cultura de origine, pe de o parte si limbile si culturile grupurilor cu care individul intra in contact, pe de alta parte, este factor important in dezvoltarea identitatii copiilor, inclusiv a acelora care apartin unor grupuri etnice.

Este foarte important ca fiecare dintre noi sa ne cunoastem propria identitate si s-o intelegem bine, pentru ca doar astfel ne putem raporta la altul; noi suntem ceea ce suntem si prin lipsa pe care o cautam si o gasim in alteritate. Identitatea nu presupune dreptul la diferenta ci dreptul la egalitate, la recunoasterea locului esential al alteritatii. A stii sa-ti gestionezi propria cultura, dar si a alteritatii, intrand in interactiune, schimb, reciprocitate, iti ofera un prilej de bucurie, de imbogatire a propriului spatiu axiologic, dar este si o miza majora, sigura de a convietui in acest spatiu multicultural pe baza valorilorde respect, intelegere si reciprocitate.