|
|
|
COPILUL - FIINTA UMANA CARACTERIZATA DE NEVOI
Dezvoltarea optima a unui copil ca fiinta normala, capabila de a fi fericita si de a-I face fericiti pe cei din jurul sau, sau, din contra, orientarea spre comportamente situate la limita normalitatii sau dincolo de ea, depinde in mare masura de modul in care cei din jur, in primul rand parintii, stiu sa vina in intampinarea nevoilor lui sis a inteleaga caracteristicile care tin de varsta copilului.
Recunoasterea nevoilor copilului a capatat un character official, si inca mai mult, un character de obligativitate pentru adulti, prin stimularea respectarii acestor nevoi, sub forma unor legi si reglementari legale. Pe masura ce nevoile copilului au fost puse in lumina de catre specialistii in dezvoltarea finite umane, justitia a rescris sub forma de drepturi ale copilului aceste nevoi.
Cele 54 articole ale "Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului" reprezinta trebuintele fundamentale pentru dezvoltarea normala a copilului. Dreptul de a avea o familie, de a nu suferi, de a beneficia de ingrijiri medicale si de educatie, de a fi protejat de toate formele de abuzz si neglijare - traseaza cadrul optim de dezvoltare a copilului.
Familia reprezinta cadrul in care se dezvolta copilul. Pe langa nevoile biologice, carora le raspunde dupa posibilitati si dupa cunostintele pe care le are, familia reprezinta cadrul in care are loc "nasterea psihica" a individului.
Climatul existent in interiorul familiei constituie o cauza majora pentru care copilul ajunge in strada. Familiile din care provin acesti copii, in majoritatea lor, nu indeplinesc trei din cele patru functii, si anume functia economica, pe cea de socializare si integrare sociala si pe cea de solidaritate conjugala si coeziune. Nu putem spune care este cea mai importanta, dar daca prima functie nu este realizata de catre familie celelalte doua nu pot aparea. Copii strazii provin, in marea lor majoritate, din familii sarace, dar saracia nu poate fi considerata singura cauza. Asocierea saraciei cu lipsa de socializare si solidaritate intre membrii familiei si cu mediul nefavorabil existentei unor relatii normale, contureaza mai bine cauzele care determina ajungerea in strada a copiilor.
Lipsa afectivitatii, a atentiei, indiferenta, absenta unui program comun si a controlului, il fac pe copil sa se simta mai bine in grupul de prieteni (a carui scena este strada). Total dezinteresati, parintii copiilor nu au nici cea mai vaga idee despre prietenii pe care copilul si i-a facut. Atasandu-se de grupul din strada, copilul incepe sa traiasca sentimental ca este acceptat si valorizat asa cum este el. In grup el se simte securizat, afectiunea impartasita cu membrii grupului devine un substitute al dragostei parintesti de care copilul nu a beneficiat.
In majoritatea cazurilor, copiii strazii se stabilesc in grupuri, in cadrul carora exista alte reguli, norme, valori, ce difera de cele existente intr-o familie. De aceea, unui copil care a trait mult timp intr-un astfel de grup ii va fi greu sa se reintegreze in familie, si chiar in societate. Socurile emotionale repetate, suferite de un copil in familie, determina aparitia unor sentimente de frica si insecuritate. Instabilitatea emotionala a unuia sau a ambilor parinti si efortul copilului de a-I face fata creeaza acestuia mari probleme de atasament si adaptare sociala.
In concluzie, fiecare copil doreste sa fie acceptat si sustinut de familie, fiecare copil este sensibil la afectiunea si aprecierea celor din jur. Esecul de a rezolva aceste probleme in familie, de a se implini pe sine, i-a impins pe cei ajunsi in strada spre acele situatii care le-au dat iluzia ca pot face singuri ceva pentru ei. Lipsiti de sentimental propiei valori, de recunoasterea calitatilor lor, acesti copii nu mai au incredere nici in adulti si nici in ei insisi.
