Caracteristicile fenomenului educatiei

CARACTERISTICILE FENOMENULUI EDUCATIEI

Cand vorbim despre fenomenul educational trebuie sǎ avem in vedere urmǎtoarele caracteristici:

educatia ca actiune specific umanǎ,

caracterul istoric al educatiei,

specificul national al educatiei,

caracterul prospectiv al educatiei.

Educatia ca actiune specific umanǎ

Prin educatie se urmǎreste formarea unei personalitǎti in concordantǎ cu cerintele obiective ale societǎtii, dar si ale individului. Ea se desfǎsoarǎ in mod constient, intentionat si sistematic, conform unui scop stabilit in prealabil de formare si dezvoltare a fiintei umane.

Precizǎm ca educatia este un fenomen social, specific  uman, facem demarcatie intre procesele educatiei si cele biologice care au fost confundate de cǎtre reprezentntii teoriile biologizante. Intre educatie si ingrijirea puilor de cǎtre animale existǎ deosebiri calitative atat din punct de vedere al finalitǎtii lor, cat si al modului de a obtine rezultatele dorite. Cresterea si ingrijirea puilor de cǎtre animale se realizeazǎ in virtutea unor mecanisme instinctuale transmise pe cale geneticǎ, in timp ce educatia se desfǎsoarǎ in conformitate cu anumite norme si principii elaborate si situate la scara socialǎ prin studierea si generalizarea practicii educationale concrete in continuǎ perfectionare.

Experienta acumulatǎ de oameni se pǎstreazǎ in culturǎ: unelte, traditii, simboluri, pe care copiii nu le posedǎ cand vin pe lume. Animalele ,,invatǎ,, o scurtǎ perioadǎ apoi nu mai inregistreazǎ progrese in comportamentul lor. Omul invatǎ toatǎ viata.

Caracterul social al educatiei evidentiazǎ raporturile complexe si profunde existente intre individ si societate. Educatia si transformǎrile omului pe care le realizeazǎ, se aflǎ intr-o relatie de reciprocitate, in sensul cǎ omul educat, actionand asupra societǎtii, paralel cu transformarea acesteia, se transformǎ pe el insusi, rezultat care se va repercuta asupra societǎtii.

Caracterul istoric al educatiei

Ca orice fenomen social, educatia are in mod implicit si un caracter istoric. Ea a apǎrut odata cu societatea, evolueazǎ si se schimbǎ de la o etapǎ la alta in functie de transformǎrile ce se produc in cadrul societǎtii. Educatia joacǎ un rol activ in dezvoltarea societǎtii. Prin functiile ei culturale, economice, de integrare socialǎ, educatia contribuie la infǎptuirea istoriei, la pregǎtirea transformǎrilor, social-istorice, la impulsionarea progresului social multilateral. Fiecare oranduire socialǎ (sistem social) si-a creat un model de educatie potrivit stadiului de dezvoltare atinsǎ.

In conditiile oranduirii comunei primitive educatia nu se diferentiazǎ ca o functie socialǎ distinctǎ. Pregǎtirea tineretului pentru viata socialǎ se realizeazǎ in procesul muncii, in cadrul jocului, ritualurilor si ceremoniilor.

In oranduirea sclavagistǎ educatia nu mai este egalǎ pentru toti membrii societǎtii. Ea este monopolizatǎ de clasa dominantǎ, fiind subordonatǎ intereselor si trebuintelor ei. In toate statele de tip sclavagist educatia, desi diferǎ sub aspectul continutului si modul de organizare, are in esentǎ aceleasi caracteristici. Pe de o parte, copiii clasei dominante beneficiazǎ de o educatie organizatǎ, in vederea pregǎtirii lor ca participanti la conducerea treburilor economice, militare ale statului, iar pe de altǎ parte, copiii de sclavi nu se bucurǎ de nici un fel de educatie organizatǎ.

In oranduirea feudalǎ educatia cunoaste diferite tipuri potrivit nevoilor acestei oranduiri, a celor douǎ clase dominante: clerul si nobilimea.

Educatia religioasǎ destinatǎ in special iobagilor prin care se propovǎduia frica de Dumnezeu, renuntarea la ce este lumesc, posturi si rugǎciuni, pocǎinta si pregǎtirea pentru viata de apoi. Educatia clericalǎ fǎcutǎfetelor bisericesti era o educatie complexǎ: fizicǎ, intelectualǎ, moralǎ. Se studia teologia, retorica, dialectica, etc.

Educatia cavalereascǎ specificǎ nobilimii punea accentul pe pregǎtirea fizicǎ si militarǎ. Se studiau cele sapte ,,arte cavaleresti,, (cǎlǎria, inotul, manuirea lancei, a spadei, vanǎtoarea, jocul de dame, sahul si declamarea versurilor). Ea era completatǎ de educatia moralǎ care viza dezvoltarea ,,virtutilor cavaleresti,,(onoare, fidelitate etc.), cu elemente de educatie intelectualǎ si instructie religioasǎ.

Educatia in societatea burghezǎ. In faza de ascensiune burghezia are un rol progresist. Luptand pentru cucerirea puterii politice si economice, burghezia afisazǎ o constiintǎ nouǎ, inaintatǎ, progresistǎ in tehnicǎ, stiintǎ, artǎ, filozofie.

In toate tarile se duce o lupta permanenta pentru democratizarea invatamantului, adaptarea acestuia la cerintele sociale, pentru o instructie si educatie reala, practica, eficienta, a tuturor copiilor si tinerilor. In Romania educatia prezinta o serie de carente, fiind in general apanajul claselor avute, desi cele 4 clase au fost obligatorii la sfarsitul primei jumatati al secolului XX in tara noastra erau 4 milioane de analfabeti. S-au luat o serie de masuri pentru ca scoala sa devina un instrument al infaptuirii noii oranduiri sociale, scolii revenindu-i sarcina educarii comuniste a tinerei generatii.

Etimologic, termenul educatie, poate fi dedus din latinescul educo-educare (a alimenta, a ingriji, a creste plante sau animale) sau educe - educere.
Termenul education, apare in secolul XVI la francezi, de unde va fi imprumutat si in limba romana prin termenul educatie (Cucos, 1999).
  Notiunea de educatie a aparut in limbajul pedagogic la mijlocul secolului al XVIII -; lea (G.Wleibnitz, I.Kant, J.G Hender, W. von Humboldt), cu secole in urma fiind folosita si in teologie, cu sensul de aspiratie spre desavarsire divina (Schaub&Zenke, 2001).

Exemplificam acest concept prin urmatoarele definitii:
. educatia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare si moralizare a omului, iar scopul educatiei este de a dezvolta in individ toata perfectiunea de care este susceptibil (Kant) (Cucos, 1999, Stan, 2001);
. educatia este actiunea de formare a individului pentru el insusi, dezvoltandu-i-se o multitudine de interese (Herbart) (Cucos, 1999, Stan, 2001);
. educatia este acea reconstructie sau reorganizare a experientei care se adauga la intelesul experientei precedente si care mareste capacitatea de a dirija evolutia celei care urmeaza (Dewey) (Cucos, 1999, Stan, 2001);
. educatia este o integrare: integrarea fortelor vietii in functionarea armonioasa a corpului, integrarea aptitudinilor sociale in vederea adaptarii la grupuri, integrarea energiilor spirituale, prin mijlocirea fiintei sociale si corporale, pentru dezvoltarea completa a personalitatii individuale (Hubert) (Cucos, 1999);
. educatia este o componenta a existentei sociale, fiind in fapt o intalnire de factura informationala intre individ si valorile de orice natura ale societatii (Stan, 2001);
. activitate sociala complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic, si organizat, in fiecare moment un subiect -; individual sau colectiv -; actionand asupra unui obiect -; individual sau colectiv -; in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzator conditiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva (Nicola, 1980);
. educatia este un fenomen socio-uman care asigura transmitarea acumularilor teoretice (informatiilor) si practice (abilitatilor) obtinute de omenire de-a lungul evolutiei social-istorice tinerelor generatii, formandu-le personalitatea si profesionalitatea necesara desfasurarii de activitati utile in plan social (Bontas, 1998);
. actiunea parintilor, profesorilor, formatorilor, educatorilor, pedagogilor, menite sa imbunatateasca in mod constient, prin adoptarea unor masuri educationale, capacitatile, cunostintele, atitudinile, orientarile valorice, vointa de a munci, adica maturizarea copiilor si tinerilor, in scopul participarii competente a acestora la viata sociala (Schaub&Zenke, 2001).

Conceptul de educatie a imbracat mai multe sensuri pe parcursul evolutiei istorice a omenirii, in functie de momentul de timp si intentionalitatea asociata acestora (Stan, 2001). Astfel ca definirea educatiei se poate face din mai multe unghiuri.
Cerghit (1988) identifica urmatoarele posibile perspective de intelegere:
. educatia ca proces (actiune de transformare in sens pozitiv si pe termen lung a fiintei umane, in perspectiva unor finalitati precis formulate);
. educatia ca actiune de conducere (dirijarea evolutiei individului spre stadiul de persoana formata, autonoma si responsabila);
. educatia ca actiune sociala (activitatea planificata ce se desfasoara pe baza unui proiect social, care comporta un model de personalitate);
. educatia ca interrelatie umana (efort comun si constient intre cei doi actori -; educatorul si educatul);
. educatia ca ansamblu de influente (actiuni deliberate sau in afara unei vointe deliberate, explicite sau implicite, sistematice sau neorganizate, care contribuie la formarea unui om).
Pe acelasi tipar, Stan (2001) vorbeste de urmatoarele perspective:
. perspectiva etimologica (decantarea semiotica oferita de cele doua sensuri explicative ale conceptului de educatie, permite conturarea intelesului, pe de o parte, ca "scoatere din natura", iar pe de alta parte, de "crestere, actualizare a unor potentialitati existente doar in stare latenta");
. perspectiva actionala;
. perspectiva procesuala ( cu doua dimensiuni: psihologica si sociala);
. perspectiva relationala.

Interesant este si punctul de vedere al lui Calin (1996), care spune ca educatia este:
. actiunea de transmitere a unui patrimoniu cultural de la o generatie la alta;
. exercitiu de influentare reciproca intre generatii;
. o valoare revendicativa si o investitie sociala in om;
. o profesie;
. un "proiect" uman si societal.

Structura educatiei

Educatia este compusa din mai elemente, organizate in sistem, aflate in stranse relatii, si care fac ca o modificare produsa in unul dintre ele sa se resimta si in celelalte, astfel incat, fiecare element al actiunii educative poate fi cauza si efectul altuia.

Figura nr. 2: Structura educatiei (dupa Calin, 1996, Ciot, 2002) ..
Nicola (1980, 1990, 1994, citat de Calin, 1996) elaboreaza un model structural al actiunii educative, alcatuit din:
. subiect (agentul actiunii educative) - S;
. obiect (receptorul educatiei) - O;
. subiectivitatea obiectului educatiei (conditionata de factori ereditari, psihologici si culturali) - S;
. idealul, scopurile si obiectivele educatiei I.e, Sc.e, O.e;
. dispozitivul pedagogic (mijloacele pe care subiectul le foloseste pentru exercitarea actiunii educative) - D;
. mesajul educatiei (continutul comunicarii intre subiectul si obiectul educatiei) -; M.e;
. ambianta educativa (climatul psiho-;social din cadrul relatiei dintre subiectul si obiectul educatiei) - A;
. comportamentul obiectivat (efectele actiunii educative) -; C.o;
. conexiunea inversa externa (informatiile despre modul in care a fost asimilat mesajul educatiei) -; C.i.e;
. conexiunea inversa interna (autocontrolul propriei dezvoltari de catre obiectul educatiei) -; C.i.i;
. situatia educativa -; context social (conditiile materiale si spirituale ale actiunii educative) -; C.s .

Figura nr.3: Modelul actiunii educationale (dupa Nicola, 1994)

3.1. Caracteristicile educatiei
3.2. Functiile educatiei,
3.3. Extensiunea educatiei

3.1. Caracteristicile educatiei

. Caracterul intentionat/teleologic (educatia se desfasoara in mod constient, deliberat, potrivit unui scop dinainte stabilit) (Jinga&Istrate, 1998, Cucos, 1999, Cretu, 1999);
. Caracterul sistematic si organizat al educatiei (Jinga&Istrate, 1998, Cucos, 1999);
. Caracterul specific uman (Jinga&Istrate, 1998, Cucos, 1999, Cretu, 1999);
. Caracterul necesar si permanent (Jinga&Istrate, 1998, Cucos, 1999, Cretu, 1999);
. Caracterul social-istoric (Jinga&Istrate, 1998, Cucos, 1999, Cretu, 1999);
. Caracterul universal si national (Cretu, 1999);
. Caracterul constient (Cucos, 1999);
. Caracterul prospectiv (Jinga&Istrate, 1998, Cretu, 1999).

Sarcini de lucru:

. explicati fiecare din caracteristicile educatiei;
. analizati si argumentati relatiile dintre diferitele caracteristici ale educatiei;
. realizati o dispozitie grafica a relatiilor dintre caracteristicile educatiei, tinand seama de realtiile dintre ele.
. care este deosebirea dintre educatia pentru viitor si viitorul educatiei?

3.2. Functiile educatiei

Functiile educatiei decurg din realitatea pedagogica pe care o satisfac si din experienta de cunoastere a domeniilor cu care se intersecteaza: ele sunt functii de relatie. Prin ele, educatie se pune in legatura cu individualitatea umana, cun trebuintele de ordin individual si social pe care urmeaza sa le satisfaca (Calin, 1996).
Distingem urmatoarele functii:
. functia de selectare, prelucrare si transmitere a informatiilor de la societate la individ (Stan, 2001, Cretu, 1999, Cucos, 1999, Jinga & Istrate, 1998, Nicola, 1994);
. functia de dezvoltare a potentialului biopsihic al omului (Stan, 2001, Cretu, 1999, Cucos, 1999, Jinga & Istrate, 1998, Nicola, 1994);
. functia de asigurare a insertiei sociale active a subiectului uman (Stan, 2001, Cretu, 1999, Cucos, 1999, Jinga & Istrate, 1998, Nicola, 1994);
. functia de inzestrare a oamenilor cu mijloacele necesare pentru dezvoltarea lor pe tot parcursul vietii, potrivit principiului educatiei permanente (Cretu, 1999, Jinga & Istrate, 1998).

Prima functie (de selectare, prelucrare si transmitere a informatiilor de la societate la individ), asigura in timp existenta unei continuitati informationale intre generatii, oferind astfel posibilitatea evolutiei culturale si tehnologice.
Distingem, in cadrul acestei functii, alte trei subfunctii specifice:
. Selectarea (informatia aleasa este analizata din punctul de vedere al importantei si consistentei stiintifice);
. Prelucrarea (adecvarea informatiei la nivelul de intelegere al subiectului caruia i se adreseaza);
. Transmitarea (utilizarea unor tehnici si procedee specifice de vehiculare a continutului informational) (Stan, 2001, Nicola, 1994).
A doua functie (de dezvoltare a potentialului biopsihic al omului) se refera la dimensiunea teleologica a fenomenului educational -; urmarirea atingerii unor anumitor finalitati (modificari pozitive si de durata in plan cognitiv, afectiv-motivational si comportamental, la nivelul subiectului care se educa) (Stan, 2001, Nicola, 1994).
A treia functie (asigurarea insertiei sociale active a subiectului uman) releva dimensiunea socio-economica a educatiei -; necesitatea de a pregati indivizii pentru o integrare sociala si profesionala optima (Stan, 2001, Nicola, 1993).
Sistemul de functii al educatiei mai cuprinde:
. functia cognitiva (de vehiculare a tezaurului de cunostinte) (Stan, 2001, Safran, 1982, citat de Cucos, 1999, Bontas, 1998);
. functia axiologica (de valorizare si dezvoltare a potentialului de creatie culturala) (Stan, 2001, Safran, 1982,citat de Cucos, 1999, Bontas, 1998);
. functia socio-economica (de pregatire si formare a indivizilor pentru productia materiala) (Stan, 2001, Safran, 1982,citat de Cucos, 1999);
. functia antropologic -; culturala (functie de umanizare a omului) (Bontas, 1998, Calin, 1996);
. functia socializarii omului (Calin, 1996);
. functia instrumentala de profesionalizare umana (Calin, 1996);
. functiile scopurilor educatiei - functie particulara a educatiei (Calin, 1996);
. functiile continuturilor educatiei - functie particulara a educatiei (Calin, 1996);
. functiile mijloacelor educatiei - functie particulara a educatiei (Calin, 1996).
Diferentierea dintre functiile educatiei functioneaza mai mult la nivel teoretic, in fapt, educatia combinand integrativ functiile mai sus enumerate (Stan, 2001).

Sarcini de lucru:

. determinati relatiile dintre functiile educatiei si prezentati sub forma grafica interactiunea dintre ele;
. construiti exemple care sa evidentieze modalitati de aplicare practica a functiilor educatiei;
. se poate vorbi de un sistem al functiilor educatiei? Argumentati raspunsul!

3.3. Extensiunea educatiei

Termenul extensiunea educatiei desemneaza marimea acesteia sau teritoriile ei. Ne referim, pe de o parte, la existenta educatiei in toate sferele vietii social-umane, aceasta insemnand pluralitatea dimensiunilor educatiei (educatia fizica si sportiva, educatia intelectuala, educatia morala, educatia estetica, educatia profesionala), iar pe de alta parte avem in vedere genurile de actiuni educative posibile (educatia formala, educatia nonformala, educatia informala).
Apare astfel o contradictie intre notiunile "clasice" de forme ale educatiei (educatia formala, educatia nonformala, educatia informala) si asa-numitele "laturi ale educatiei" (educatia fizica si sportiva, educatia intelectuala, educatia morala, educatia estetica, educatia profesionala). Argumentul este solid: "trebuie sa ne descotorosim de orice limita explicativaa.i, pentru ca fiecare generatie de lucratori in domeniul educatiei are dreptul si obligatia sa priveasca si sa reinterpreteze actul educatiei in propriul sau fel a.i" (Calin, 1996).
Intr-adevar, suntem de parere ca genuri de actiuni educative este o terminologie care se potriveste mai bine "formelor educatiei", intrucat factorul principal in clasificarea lor este componenta fenomenului educativ care face obiectul exercitarii ei (actiuni educative si/sau influente educative) si cadrul realizarii acesteia (institutionalizat si/sau neinstitutionalizat).
Unii autori mai utilizeaza "clasica" terminologie de forme ale educatiei, iar altii utilizeaza termenul de ipostaze, dimensiuni sau tip de educatie.

Genurile de actiuni educative sunt:

a) educatia formala, b) educatia nonformala, c) educatia informala.

a) Educatia formala (din latinescul "formalis" -; forma, figura, model, organizat legal, formal) (Bontas, 1998)

Se refera la ansamblul actiunilor educative sistematice si organizate, elaborate si desfasurate in cadrul unor institutii de invatamant specializate (scoala, universitate etc). (Stan, 2001). Alti autori considera educatia formala punct de referinta care pune in centrul preocuparilor sale copilul, ca subiect al educatiei si instructiei (Schaub&Zenke, 2001).
Caracteristici:
. scopul acestui acestui tip de educatie este introducerea progresiva a elevilor in marile paradigme ale cunoasterii si instrumentalizarea lor cu tehnicile culturale care le vor asigura o anumita 'autonomie educativa" (Cucos, 1999).
. pregatirea este elaborata in mod constient si esalonat, fiind asiguarta de un corp de specialisti pregatiti anume in acest sens. Informatiile primite sunt cu grija selectate si structurate (Cucos, 1999), permitand o asimilare sistematizata a cunostintelor si facilitand dezvoltarea unor abilitati si deprinderi necesare integrarii individului in societate. Ea este puternic expusa exigentelor sociale(Cucos, 1999, Stan, 2001).
. actiunea de evaluare se realizeaza in forme, moduri si etape anume stabilite, pentru a facilita reusita scolara (Cucos, 1999).
Avantajele educatiei formale:
. posibilitatea realizarii unei evaluari individualizate de tip formativ;
. dezvoltarea sistematica a deprinderilor de munca intelectuala a celui care se educa (Stan, 2001).
Carente ale educatiei formale:
. predispunerea catre rutina si monotonie (Vaideanu, 1988);
. dezinteres, plictiseala (Stan, 2001);
. inevitabila "cursa" pentru parcurgerea programei scolare (Vaideanu, 1988, Stanciu, 1999, Stan, 2001)
. putine corelatii interdisciplinare (Stanciu, 1999);
. activismul elevilor este redus (Vaideanu 1988, Stanciu, 1999);
. nu se fac legaturi cu experienta de viata a elevilor (Stanciu, 1999)
. continutul invatarii formale este supus evaluarii de tip sumativ, cu tot cortegiul de consecinte negative (Stanciu, 1999).

b) Educatia nonformala (latinescul "nonformalis" -; fara forme, in afara formelor organizate in mod oficial pentru un anumit gen de activitate) (Bontas, 1998).

Cuprinde totalitatea actiunilor si influentelor educative structurate, organizate si institutionalizate, dar desfasurate in afara sistemului de invatamant (Stan, 2001).
Exista de la inceputul secolului XX, odata cu constituirea in Germania a unei asociatii a tinerilor -; Wandervogels - ca o reactie impotriva caracterului livresc al scolii, prin care tinerii erau indemnati sa calatoreasca, sa cunoasca natura, tara (Stanciu, 1999).
Caracteristici:
. actiunile incluse in acest perimetru se caracterizeaza printr-o mare flexibilitate, oferind o mai buna posibilitate de pliere pe interesele si abilitatile elevilor (Cucos, 1999, Stan, 2001);
. caracter facultativ sau optional (Stanciu, 1999);
. include urmatoarele tipuri de activitati: parascolare (de perfectionare, reciclare etc.), periscolare (vizite la muzeu, excursii, cluburi, cercuri stiintifice, vizionari de filme etc) (Cucos, 1999, Stan, 2001);
. elevii sunt implicati in proiectarea, organizarea si desfasurarea acestor activitati (Stanciu, 1999);
. nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasa (Stanciu, 1999);
. permite largirea orizontului cultural, imbogatirea cunostintelor din anumite domenii, dezvoltarea unor aptitudinisi interese speciale (Cucos, 1999, Stan, 2001);
. se valorifica aptitudinile si interesele elevilor (Stanciu, 1999);
. cunoaste modalitati diferite de finantare (Stanciu, 1999);
. organizarea ei este planificata (Cucos, 1999, Stan, 2001);
. poate fi o cale de ajutor pentru cei cu sanse mici de a accede la o scolarizare normala (saraci, izolati, analfabeti, tineri in deriva, persoane cu nevoi speciale) (De Landsheere, 1992, citat de Cucos, 1999);
. activitatile sunt organizate de specialisti (Vaideanu, 1988, citat de Cucos, 1999);
. se disting patru optiuni metodologice de desfasurare a educatiei formale: a) centrata pe continuturi (sanatate, planning familial, formare agricola); b) centrata pe probleme ale vietii cotidiene; c) pentru constientizare (in vederea cunoasterii si respectarii drepturilor si libertatilor individuale); d) educatia umanista (cultivarea unei imagini corecte despre sine, incredere in capacitatile de initiativa, de creatie si decizie) (Srinivasan, 1985, citat de Stanciu, 1999).
Avantaje:
. spatiu instructiv-educativ mult mai flexibil decat cel strict scolar (mai mare libertate de actiune);
. o mai buna selectare a informatiilor (Stan, 2001);
. faciliteaza munca in echipa (Stanciu, 1999);
. realizeaza un demers pluri sau interdisciplinar (Stanciu, 1999)
. accentueaza obiective de tip formativ -; educativ (Stanciu, 1999).
Dezavantaje:
. absenta unor demersuri evaluative sistematice;
. cultivarea derizoriului, vehicularea unei culturi desuete (Cucos, 1999, Stan, 2001).

c) Educatia informala (latinescul "informalis" -; fara forma) (Bontas, 1998)

Se refera la totalitatea influentelor educative neorganizate, nesistematice si nesubordonate unor finalitati educationale precise (Stan, 2001).
Caracteristici:
. include totalitatea informatiilor cotidiene vehiculate cu care este confruntat individul;
. informatiile nu sunt selectate, prelucrate pedagogic sau transmise in conformitate cu principiile de organizare a procesului instructiv-educativ (Cucos, 1999, Stan, 2001);
. continuturile se caracterizeaza prin varietate, mari dispersii, insuficiente corelari, discontinuitati, valoare inegala (Stanciu, 1999).
Avantaje:
. ofera o mai mare libertate de actiune individului;
. posibilitate de gestionare a formarii propriei personalitati (Cucos, 1999, Stan, 2001).
Dezavantaje:
. informatiile sunt aleatorii, neselectate in functie de valoarea lor euristica;
. informatiile sunt achizitionate de cele mai multe ori involuntar (mass-media, discutii ocazionale etc) (Cucos, 1999, Stan, 2001);
. decalaje si lipsa de comunicare intre continuturile educatiei formale si cele ale educatiei informale (Stanciu, 1999).

Pain (1990) ne ofera o perspectiva sistemica asupra celor trei genuri de actiuni educative posibile:

Interdependenta genurilor de actiuni educative

Cele trei genuri de actiuni educative se potenteaza reciproc.
Educatia formala organizeaza si structureaza sitemul cognitiv, aptitudinal si atitudinal al individului, astfel incat, ulterior, sa fie posibila o mai mare receptivitate fata de informatiile si valorile vehiculate prin intermediul educatiei nonformale sau informale (Stan, 2001).
Analiza comparativa a celor trei modalitati ne determina sa credem ca toate strategiile sunt necesare, avand in vedere cadrele, mijloacele, continuturile si pozitiile diferite ale educatilor (Cucos, 1999).
Se pledeaza pentru o integrare a celor trei genuri de actiuni educative. Se invoca urmatoarele ratiuni:
. capacitatea de a raspunde la situatii si nevoi complexe;
. constientizarea unor situatii specifice, cu totul noi,
. o mai buna constientizare a unor nevoi individuale si colective;
. o mai mare sensibilitate la situatii de blocaj care cer noi abordari si rezolvari;
. ameliorarea formarii formatorilor;
. facilitarea autonomizarii "formatilor";
. conjugarea eforturilor din mai multe subsisteme sociale care au in vedere educatia (Cucos, 1999).
Exista, insa, si ratiuni contrare acestei integrari:
. se pune in aplicare un sistem mai selectiv al indivizilor;
. conjugarea functionala apeleaza la un sistem centralizat care poate afecta gradul de libertate individuala;
. se urmareste mentinerea unei disjunctii intre inteligenta abstracta si cea concreta (Cucos, 1999).
Pledam, totusi, pentru o articulare intre cele trei genuri de actiuni educative, la urmatoarele niveluri:
. din perspectiva structurilor verticale, administrativ-ierarhice (complementaritate benefica intre actiunea unitara a statului si initiativele comunitatilor de baza);
. din perspectiva structurilor orizontale, locale sau participative (articulare intre diferiti intervenienti socio-culturali);
. nivelul retelelor (centralele de sprijin dintr-o anumita zona) (Cucos, 1999).
In ceea ce priveste modalitatile de actiune, rolul cel mai important revine educatiei formale, prin intermediul careia vor fi filtrate mesajele primite prin celelalte canale. Dintre aceste modalitati, enumeram:
. accentuarea codurilor de referinta si a codurilor de interpretare;
. predarea filosofiei, literaturii, religiei -; platforma pentru valorificarea diferitelor experiente cognitive, morale, estetice;
. promovarea interdisciplinaritatii;
. introducerea sau sporirea orelor de sinteza;
. folosirea orelor de educatie civica;
. organizarea de cercuri cu profil pluri sau interdisciplinar;
. promovarea excursiilor (ele au o mare forta formativa);
. consolidarea criteriilor de apreciere;
. dezbateri asupra evenimentelor culturale, economice, politice majore;
. introducerea "noilor educatii";
. promovarea educatiei permanente (Stanciu, 1999).
Articularea dintre "educatiile paralele" conduce la intarirea lor reciproca si la eficientizarea demersului lor educativ. Cele trei genuri de actiuni educative se sprijina si se conditioneaza reciproc.
Sub aspectul succesivitatii in timp, educatia formala ocupa un loc privilegiat, prin necesitatea anterioritatii ei pentru individ. De amploarea si profunzimea educatiei formale depinde calitatea coordonarii si integrarii influentelor nonformale si informale.
Ponderea educatiei se poate deplasa in favoarea nonformalului sau informalului (Cucos, 1999).
Este necesara asigurarea unui spatiu instructiv-educativ la nivelul caruia sa se realizeze interconditionarea si interactiunea celor trei genuri de actiuni educative (Stan, 2001).
Pentru asigurarea articularii dintre educatia formala, nonformala si informala, se impune ca acestea sa constituie elemente ale formarii initiale si continue a educatorilor, dar si ale muzeografilor, oamenilor de teatru, preotilor, reprezentanti ai mass-mediei etc (Stanciu, 1999).