|
|
|
CALITATEA COMUNICARII PEDAGOGICE
Civilizatia moderna se dovedeste a fi o civilizatie a monologului, a publicitatii, a propagandei si sloganurilor, a discursurilor incoerente. Aceasta nu acorda suficienta atentie comunicarii. Cuvantul nu mai comunica ci justifica idei preconcepute, limba naturala este utilizata deficitar, fara a se mai respecta regulile gramaticale. Este evidenta disparitia amprentei personale in exprimare si se manifesta inflatia verbala. Sunt acceptate nereciprocitatea in comunicare si monotonia expresiei.
Din aceasta perspectiva se constata ca, in buna masura, si scoala genereaza aceasta stare de lucruri intru cat perpetueaza atitudinea traditionala a profesorului autoritar care solicita atentie neconditionata din partea elevilor.
Educatia pentru o comunicare eficienta are drept scop fundamental pregatirea pentru viata sociala, pentru confruntarile cu problemele lumii moderne, astfel spus, tinteste spre reusita umana. Cu toate acestea se constata ca scoala cu precadere transmite cunostinte, instruieste mai mult decat educa urmarind mai ales reusita scolara. Atingerea obiectivelor esentiale ale comunicarii presupune ca educatorul sa detina multiple tipuri de competente intre care cele de comunicare sunt definitorii.
In literatura psiho-pedagogica se considera ca esenta procesului de predare-invatare-evaluare este comunicarea.
Comunicarea pedagogica reprezinta o suma de interactiuni specifice ale limbajelor si mesajelor realizabile din perspectiva influentelor si mesajelor realizabile din perspectiva influnetelor si transformarilorinformative si formative. Educatia si invatarea ca procese de comunicare presupun schimburi de substanta, de comportamente, de imagini sau cunostinte, toate avand o anumita semnificatie si un sens. Numai prin semnificatie si sens comunicarea devine autenticasi eficienta.
Sistemele de referinta fiind variate, este importanta gasirea acelor strategii si criterii de analiza a comunicarii care sa permita obtinerea unor rezultate incurajatoare pentru optimizarea celei de tip educational.
Exista diverse modele si grile de analiza care urmaresc sa dezvaluie relatia gandire-limbaj si sa demonstreze ca exercitiile de comunicare se finalizeaza in ultima instanta, cu asigurarea bazelor competentei de comunicare.
Competenta de comunicare are, in context educational, statutul de concept integrator, unificand elemente din semantica generativa, structurala si pragmatica.
Procesul educational este un sistem complex, de tip lant in care activitatea verbala si cea nonverbala se intrepatrund de multe ori actionand sincretic. Comunicarea ectosematica, bine imbinata cu cea verbala, usureaza contactul direct cu grupa de copii, reduce din hotarul conventional ce separa cele doua universuri: al educatorului si al copilului.
Demersul pedagogic are ca finalitate realizarea repertoriului comun intre educator si educat. Astfel, intr-un ciclu de educatie/instruire se disting urmatoarele tipuri de demersuri pedagogice :
punctuale ( cu referire la obiectivele operationale);
liniare (cu referire la obiectivele specifice);
strategice (vizeaza obiectivele generale).
Calitatea comunicarii pedagogice depinde de strategia folosita care poate fi proiectata prin interactiunea urmatorilor cinci factori :
rigoarea obiectivelor
prelucrarea informatiilor
extinderea/concentrarea
corectitudinea
claritatea
concizia
complexitatea
amabilitatea/disponibilitatea mesajului
modul de organizare a informatiilor : inductive si/sau deductive analogic
forma de exprimare predominanta : scris, vorbit, imagine, programe informatizate, grafice, etc.
Toate acestea in vederea obtinerii unor efecte formative maxime.
Comunicarea pedagogica, fiind prin specificul sau, o forma de comunicare predominant verbala necesita o serie de calitati ale cadrului didactic concentrata la nivelul " usurintei verbale de baza" exprimata prin :
Comunicarii i se asigura o mare flexibilitate daca educatoarea manifesta spontaneitate si putere de adaptare la specificul temei, la nivelul intelectual al copilului.
Cerinte ale cresterii eficientei comunicarii :
adecvarea comunicarii la nivelul experientei lingvistice si de cunoastere a copiilor. In acest caz eficienta depinde de calitatile comunicarii (claritate, precizie, plasticitate) de nivelul deexperienta al copiilor, de vocabularul acestora;
apropierea la maximum a receptorului (copilul) de emitator (educatorul);
asigurarea unei audieri active, a unei receptivitati spontane;
transformarea monologului in dialog;
utilizarea de elemente explicative in locul celor descriptive;
introducerea unor mijloace adecvate de expresie stiintifica (planse, scheme, desene, scenete filmate), a unor surse de informare suplimentare;
stabilirea unui contact viu cu grupa inca din momentul introductiv;
selectarea atenta a materialului faptic si esentializarea cunostintelor cu valoare cognitiva si didactico-educativa;
intocmirea si parcurgerea cu rigurozitate a unui plan echilibrat, bine inchegat in desfasurare.
Tehnici de comunicare eficienta
utilizarea unui limbaj bogat, ales si expresiv, simplu si concis, a unor expresii elegante si clare; formularea de fraze echilibrate, adresate vioi, energic, vibrant astfel incat copiii sa inteleaga, sa se simta incurajati;
exprimarea corecta din punct de vedere gramatical;
reglarea intensitatii si ritmului vorbirii;
eliminarea expresiilor stereotipe, a cuvintelor parazite.
Aceste tehnici fac posibila utilizarea urmatoarelor metode de comunicare eficienta :
invatarea prin conversatie - se bazeaza pe principiul cooperarii intre interlocutori si pe conventiile pe care le respecta in cautarea, transmiterea, asimilarea si controlul informatiilor. Aceste etape se subordoneaza urmatoarelor axiome : a cantitatii, a calitatii, a relatiei sau pertinentei, a conduitei stimulatoare;
invatarea prin interogatie reflexiva si problematizatoare
invatarea cu ajutorul reprezentarilor grafice
Ca principal responsabil de reusita aplicarii tehnicilor si metodelor de comunicare educatoare mileniului al III-lea trebuie sa fie caracterizata de cateva calitati, intre care enumeram :
a. intelegerea de sine : constientizarea propriei culturi, a propriei valori si convingeri, constientizarea propriilor prejudecati si stereotipuri (capacitatea de a le cunoaste), constiinta propriilor limite si capacitatea de a le recunoaste, simtul identitatii de sine, crearea imaginii de sine;
b. toleranta si flexibilitatea : deschidere spre experienta si relatii noi, simtul umorului, capacitatea de autoperfectionare , etc.
