|
|
|
Cultura in secolele V-XI
1. Evolutia culturala in Antichitatea tirzie
Cultura greco-romana, specifica Antichitatii clasice, incepuse sa evolueze in urma transformarilor de ansamblu petrecute in Imperiul roman, intre altele si datorita influentei din ce in ce mai puternice a crestinismului. Daca la inceput existau unii crestini intransigenti care sustineau ca toate achizitiile culturale pagine sint lipsite de valoare, pe masura ce crestinismul atingea elitele s-a conturat conceptia care permitea valorificarea celor mai de seama elemente ale culturii clasice. In secolele al II-lea si al III-lea, intelectualii crestini, care beneficiasera de o educatie de tip greco-roman, trebuiau sa dea replica in scrieri polemice unor adversari educati, de aceea, chiar atunci cind fondul scrierilor lor este unul profund crestin, expresia formala este una clasica. Din secolul al IV-lea, o data cu oficializarea crestinismului, convertirile ating cele mai diferite straturi ale societatii, si lucrarile cu caracter crestin se adreseaza unor diferite categorii de public. In vreme ce Augustin compune opere teologice si filosofice intr-un stil de o eleganta clasica, Ieronim alege in mod deliberat o latina simpla si usor de inteles pentru a traduce Biblia (Vulgata) care trebuia sa fie accesibila tuturor.
Crestinarea nu a insemnat disparitia totala si definitiva a culturii pagine. Intelectuali pagini si crestini coexista o vreme de o maniera pasnica, intretinind unii cu altii relatii de prietenie bazate pe respect reciproc, asa cum ne demonstreaza corespondenta Sfintului Vasile din Caesareea cu retorul pagin Libanios. Crestinii insa au inceput in mod deliberat sa selecteze acele elemente ale culturii clasice care nu intrau in contradictie cu credinta lor sau care le puteau fi de folos. Ieronim arata intr-o scrisoare ca asa cum in Vechiul Testament era permis evreilor sa se casatoreasca cu femei straine daca le radeau parul si le taiau unghiile, tot asa si crestinii pot prelua elementele culturii pagine purificate de tot ce e idolatru sau imoral.
Istoria primelor secole crestine este marcata deci de efortul de a pastra elementele judecate valoroase, dar si de a distruge sau pur si simplu de a ignora ceea ce intra in contradictie cu noua credinta. In paralel, se produc unele transformari care pot fi puse numai partial pe seama crestinismului, desi acesta infuzeaza si influenteaza toate palierele vietii sociale.
Istoria scolii de tip greco-roman este strins legata de cea a orasului si a elitelor urbane. Civilizatia romana clasica fusese caracterizata de existenta unui invatamint public, prin intermediul scolii, dublat de unul particular, prin pedagogi. Declinul orasului conduce la disparitia treptata a scolilor publice, pe la sfirsitul secolului al VI-lea in Galia, probabil ceva mai tirziu in Hispania sau Italia. In compensatie, se infiinteaza scoli pe linga centrele episcopale sau pe linga manastiri, destinate insa in primul rind educarii clerului. Aceasta conduce la disparitia tipului laic de cultura, si la instalarea treptata a monopolului cultural al bisericii. Semnul cel mai evident al restringerii stiintei de carte la cler este recrutarea functionarilor stiutori de carte doar dintre oamenii bisericii in epoca lui Carol cel Mare, comparativ cu perioada merovingiana in care majoritatea lor erau laici. Diminuarea numarului stiutorilor de carte este insa relativa, caci si in lumea greco-romana acestia reprezentau o patura subtire a populatiei.
In secolul al V-lea, Martianus Capella, in lucrarea sa De nuptiis Mercurii et Philologie (Despre nunta lui Mercur si a Filologiei) stabilea, pe baza unei traditii deja seculare, care sint domeniile de interes demne de un om liber, numite de aceea arte liberale. Educatia trebuia, in viziunea lui, devenita apoi a intregului ev mediu, sa cuprinda mai intii gramatica (regulile de baza ale latinei), retorica (arta de a compune discursuri, de a vorbi) si dialectica (arta de a rationa, logica). Dupa aceste cai ale cunoasterii, numite mai tirziu trivium, se puteau studia alte patru, quadrivium: aritmetica, geometria, astrologia si muzica. Trivium si quadrivium stau la baza sistemului de invatamint medieval, inclusiv in cel din universitati. Ele reprezentau insa cai prin care omul educat putea sa acceada apoi la studiul filosofiei si al teologiei.
Crestinismul este o religie revelata, care presupune existenta unei carti sfinte, ce trebuie sa fie la indemina credinciosilor care sa poata gasi oricind pasajele dorite. De aceea, forma cea mai potrivita nu era cea a anticului rulou de papirus, mai greu de manevrat, ci a codexului de pergament, usor de rasfoit. Mai maniabil si mai rezistent, codexul este si mai scump, ilustrind si pe aceasta cale caracterul elitist al accesului la cultura.
Cartile sint copiate in ateliere manastiresti (scriptorii) si imbogatesc mai intii biblioteca propriului asezamint monahal, apoi pot fi oferite altor manastiri, biserici sau chiar laici piosi. Cum in marea lor majoritate sint carti sfinte, glorificarea divinitatii se face si prin impodobirea lor cu miniaturi sau initiale foarte elaborate, prin scrierea cu aur sau argint si prin ferecaturi pretioase.
Antichitatea tirzie este caracterizata in Occidentul Europei prin mentinerea latinei ca limba de comunicare generala. Avind ca orice limba vorbita paliere diferite, in functie de nivelul cultural al celui care o foloseste, latina permite inca locuitorilor fostului Imperiu roman sa se inteleaga unii pe altii indiferent de locul de provenienta. De prin secolul al VI-lea se pare insa ca nu mai era atit de folosita in provinciile orientale ale Imperiului, unde greaca se afirma viguros. Pe de alta parte, greaca, limba cunoscuta de orice intelectual de marca din Occident, inceteaza tot cam din acea perioada sa mai fie inteleasa in partea apuseana.
Mentinerea latinei ca limba de comunicare se datoreaza preluarii de catre regii barbari a sistemului administrativ roman, intelegerii pe care cei mai multi dintre acestia au aratat-o culturii latine, si crestinismului, care a impus-o alaturi de greaca drept limba a bisericii.
Sint insa si zone in care latina nu este o limba materna, ca in spatiul german sau in insulele britanice, dar este totusi o limba vorbita (de exemplu in manastiri). Fiind destinata atit comunicarii scrise cit si celei orale, de zi cu zi, latina evolueaza indepartindu-se de standardele clasice (de altfel acestea nu se aplica decit creatiei culturale a epocii lui Augustus). Pe de alta parte, clericii, chiar daca au deprins in mod livresc o latina de buna calitate, pentru a fi intelesi de enoriasii cu un nivel mai scazut de instructie, folosesc in predicile lor o limba mai simpla, sermo humilis. Astfel, intre nivelul popular si cel savant al limbii continua sa existe comunicare si influenta reciproca.
Dupa oficializarea crestinismului si mai ales dupa transformarea sa in religie unica, creatia literara care conteaza nu mai poate fi decit crestina. Inca din secolul al II-lea aparuse o literatura crestina, care in mod conventional este denumita patristica, adica apartinind parintilor bisericii. Primele lucrari crestine aveau un caracter apologetic, deoarece urmareau sa convinga pe imparati si pe intelectualii pagini de valoarea crestinismului, de compatibilitatea sa cu valorile romane si chiar de superioritatea sa in raport cu religia si filosofia paginismului. Dintre acesti scriitori, s-au remarcat si prin arta lor literara Tertullian (160-222), manifestata mai ales in Apologeticum, sau Lactantius (250-cca.320), cu De mortibus persecutorum (Despre moartea persecutorilor).
Din secolul al IV-lea, literatura crestina isi cristalizeaza si mai mult specificul propriu intr-un imperiu in care operele literare pagine erau inca posibile si gustate de public. Sfintul Hilarius din Poitiers (+368) contribuie semnificativ la crearea poeziei crestine latine, prin compunerea unor imnuri religioase inspirate de cele grecesti. Sfintul Ambrozie al Milanului (333-397) consacra definitiv imnologia crestina latina, creind o poezie liturgica simpla, adecvata cintarii in biserica. Poezia crestina mai este reprezentata la aceste inceputuri ale ei de Prudentius (cca. 350-410), autor de imnuri, polemici (Contra Symmachum) si creatorul epopeei crestine, Psychomachia, (Lupta sufletului) care ilustreaza conflictul dintre vicii si virtuti. Paulinus din Nola si Nicetas din Remesiana sint de asemenea autori care au ilustrat poezia crestina.
Sfintul Ieronim (cca. 340-420), adevarat director de constiinta al aristocratiei crestine romane, s-a impus mai ales prin activitatea sa de traducator in latina al unor lucrari fundamentale. In afara de Biblie, a mai tradus si a completat Cronica lui Eusebius din Caesareea, oferind astfel Occidentului modelul de istorie universala ce avea sa domine evul mediu. De asemenea, prin Viata lui Paulus, el introduce in literatura latina noul gen al Vietilor sfintilor (vitae), ilustrat deja in greceste de Atanasie al Alexandriei, care scrisese Viata Sfintului Antonie. Se nastea astfel hagiografia, gen specific literaturii crestine, pentru care modelul este reprezentat totusi de opera unui istoric, Sulpicius Severus, (sfirsitul sec. al IV-lea), care a scris Viata Sfintului Martin, considerat apostolul Galiei.
Cel mai talentat scriitor crestin si fara indoiala unul dintre cei mai valorosi autori latini din toate timpurile este Aurelius Augustinus (354-430), cunoscut ca Sfintul Augustin pentru catolici si Fericitul Augustin la ortodocsi. Orator desavirsit, profesor de gramatica, el da masura talentului sau literar intr-o vasta opera teologica, didactica, filosofica, istorica, epistolara. Confesiunile, Solilocviile, si mai ales Cetatea lui Dumnezeu, reprezinta opere monumentale care au influentat profund civilizatia medievala. In aceasta din urma opera, Augustin analizeaza sensul istoriei umane, sustinind ideea ca mai presus de statul roman (cetatea oamenilor) se gaseste comunitatea credinciosilor (cetatea lui Dumnezeu), si ca devenirea umana nu este ciclica, ci orientata spre un sfirsit stabilit si cunoscut doar de divinitate.
Cultura de la sfirsitul antichitatii si inceputul evului mediu se caracterizeaza prin existenta unor figuri marcante, care au abordat diferite genuri, fiind astfel dificil de incadrat intr-o categorie anume, si au contribuit la transmiterea mostenirii antice.
Boethius (cca. 480-524), considerat ultimul intelectual de tip antic, a realizat traduceri si comentarii ale operelor lui Aristotel, facilitind cunoasterea filosofului grec in evul mediu, ca si lucrari de matematica, muzica, astronomie. Opera care avea sa influenteze profund evul mediu a fost Despre consolarea filosofiei, meditatie asupra libertatii si a responabilitatii, scrisa in temnita in care isi astepta executia, acuzat de conspiratie impotriva regelui ostrogot Teodoric.
Cassiodor (cca. 490-583), consilier al lui Teodoric si al urmasilor sai directi, incearca sa adapteze invatamintul crestin noilor conditii, prin proiectul (nereusit) de a realiza o universitate crestina, si apoi prin crearea la Vivarium a unei manastiri care i-a adapostit pe cei dedicati studiului. A scris o Istorie a gotilor, ajunsa la noi doar in forma prescurtata de Iordanes si numita Getica, o cronica universala si o serie de scrisori cu caracter administrativ, Variae. De asemenea, a realizat lucrari teologice si didactice, in care sustinea necesitatea apelului la artele liberale in vederea studierii Scripturilor.
Grigore cel Mare (540-604), considerat de unii autori primul papa medieval, a scris intr-o latina eleganta si in acelasi timp comprehensibila lucrari pastorale (Regula pastoralis), teologice (Moralia in Job). Dialogurile, ansamblu de povestiri edificatoare despre sfinti si miracole, reprezinta lucrarea sa cea mai cunoscuta, raspindita in tot Occidentul si tradusa si in greceste. Dovedind o mentalitate monastica, el se pronunta in acelasi timp impotriva studierii autorilor pagini daca acesta se face in pofida studierii Scripturilor (scrisoarea catre episcopul Desiderius din Vienne).
Grigore din Tours (538-594), episcop provenit dintr-o familie aristocratica galo-romana, s-a afirmat prin scrierile sale religioase (carti despre miracolele Sfintului Martin, lucrari despre martiri si marturisitori). Cea mai cunoscuta lucrare a sa este cronica universala, Zece carti de istorie, cunoscuta si sub numele de Istoria francilor, in care nareaza cu talent de povestitor dar si cu un scop moral evident evenimentele din spatiul Galiei.
Isidor din Sevilla (570-736), asemanator lui Grigore prin functii si origine, realizeaza lucrari de istorie (Istoria gotilor, vandalilor si suevilor, Cronica majora), tratate despre matematica sau despre natura. Opera sa fundamentala este reprezentata de Etimologii, adevarata enciclopedie a tuturor cunostintelor considerate folositoare crestinilor, prin intermediul careia evului mediu i s-a transmis esentialul culturii antice.
Beda Venerabilul (cca. 672-735), calugar anglo-saxon, desfasoara o sustinuta activitate didactica in manastirea sa, realizind pentru discipolii sai tratate stiintifice, lucrari de gramatica, hagiografii, opere dedicate masurarii timpului. Lucrarea sa cea mai cunoscuta este Istoria eclesiastica a neamului anglilor, foarte citita in evul mediu, si care contribuie decisiv la raspindirea in Occident a modului de a data evenimentele nu dupa domnia imparatilor sau a regilor, ci de la nasterea lui Christos (sistemul erei crestine). Unul dintre discipolii sai a fost dascalul lui Alcuin, principalul artizan al Renasterii carolingiene.
