Identitatea romilor. Construct istoric si mediatic

Introducere

Cu toate ca in prezent vorbim tot mai mult de o "Uniune Europeana", cu toate ca ne pregatim sa fim cetatenii unui continent, totusi, dupa 1960 asistam la o crestere spectaculoasa a numarului grupurilor etnice (etnoculturale) care au inceput sa se mobilizeze pentru a obtine recunoasterea drepturilor lor. Conflictele etnice au schimbat fata Europei la sfarsitul secolului XX, si nici acum nu putem spune ca nu mai pot aparea surprize. Diferentele noi - ceilalti sunt prezente in discursurile politice (mai ales cele electorale) pentru ca raman o moneda forte in ceea ce priveste mobilizarea populatiei in situatii de criza si nu numai (cazul Austriei).

Termenul "etnic" provine din grecescul "ethnos" si se referea la o gama intreaga de situatii in care un colectiv de oameni traiesc si actioneaza inpreuna, fiind tradus astazi prin conceptul de "popor". Folosirea lui a atins apogeul in secolul XX, urmandu-ne neobosit in istorie. Nu cred ca este corect sa ne exprimam ca "noi inca mai vorbim despre etnicitate" tocmai pentru ca astfel stabilim o limita temporala, care ne semnaleaza ca fenomenul in cauza, "etnicitatea" este in curs de disparitie.

Situatia actuala este intradevar schimbata fata de cea de acum cateva secole. Au disparut metodele brutale de infierare, masacrare acelor care nu ne seamana in modul de a merge, a vedea lumea, a se infatisa privirii. Se incerca o trecere de la acele manifestari "barbare", pe care azi le condamnam la nivele cat mai inalte, continentale si globale, la acceptarea diferentelor, protejarea lor, si chiar considerarea acestora ca o resursa valoroasa, sau poate ca o posibila solutie in calea uniformizarii, "amenintarea" despre care se discuta atat.

Reglementarile internationale, ale Natiunilor Unite si cele ale Uniunii Europene, incep sa fie aplicate la nivelul din ce in ce mai multor state, se incearca schimbarea mentalitatilor, programatic, clar si raspicat tocmai pentru a oferi o sansa celor diferiti. Se face apel la reglementarile legale tocmai pentru a schimba comportamentele, atitudinile, opiniile, sperand - toate acestea pentru a putea accepta diferentele. Acceptarea diversitatii, a faptului ca celalalt este si poate deveni vecinul, prietenul, partenerul de viata, colegul nostru de munca incepe sa devina o valoare sociala pentru multi indivizi.

In cadrul unui asemenea context se discuta la nivelul Uniunii Europene, la nivel mondial, despre "problematica romilor". Se pare ca in limba romana se formuleaza din start categoria discriminatorie - problema - cu semnificatiile pe care le presupune acest cuvant. Chiar si utilizarea termenului de "situatie" langa denominatia (denumirea) de "tigan", des folosita, fiind asociata constant cu comportamente deviante, nu poate schimba in bine categorizarea temei. Deci, discriminarea apare nestingherita inca de la inceput.

Se discuta in mediul academic despre romi, despre obiceiurile si traditiile lor, despre modul in care au rezistat incercarilor istorice. Se descopera, in interiorul societatii, comunitati si indivizi, care au existat si pana acum, dar care au fost tratati "de cand e lumea si pamantul" in acelasi fel: sclavi, marginalizati, discriminati, criminali, hoti, murdari, lenesi. Numeroase exemple pot fi aduse. In ciuda tuturor acestor vicisitudini, romii exista, isi pastreaza, in mare parte, obiceiurile, traditiile si modul de raportare la lume, iar acum incearca sa isi faca loc in societate, ca egali.

Istoric

Romii sau rromii (termenul din grecescul "rhomaios", fiind denumiti astfel locuitorii Imperiului Roman de Rasarit, iar dupa crestinare, pana la prabusirea Imperiului, crestinii Bizantului), alaturi de "sinti" (rromii din spatiul germanic) si "kale" (rromii din spatiul hispanic, gitanii) sunt o comunitate etnica transfrontaliera, avand limba si cultura comuna. Multi dintre ei traiesc in Balcani si in Europe de Est, cel mai numeros grup fiind in Romania, dar sunt raspanditi si in tarile Europei de Vest, precum si in Africa si America.

Conform recensamantului din ianuarie 1992[i] (Populatie. Structura Demografica) in Romania traiesc 409.723 romi, reprezentand 1.8% din populatia Romaniei, situand aceasta minoritate pe locul doi, dupa minoritatea maghiara, in ceea ce priveste numarul de indivizi. Aceasta cifra a fost contestata, fara a se putea aduce reprosuri tehnice recensamantului, tocmai pentru faptul ca problema se situa la nivelul fiecarui individ recenzat, care avea dreptul sa isi declare apartenenta etnica. In aceste conditii, multi romi s-au declarat romani, maghiari, turci, etc., fapt ce a denaturat rezultatele. In acelasi an (1992), sub auspiciile Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii, Elena Zamfir si Catalin Zamfir[ii] (1993) au organizat si condus o cercetare la nivel national vizand comunitatile de romi, incercand sa obtina cu aceasta ocazie o cifra estimativa a acestei populatii. S-a luat in considerare, pe langa autoidentificare (declaratia subiectului referitoare la propria apartenenta etnica), si posibilitatea heteroidentificarii (procesul de identificare de catre ceilalti a apartenentei etnice a respondentului), ajungandu-se in final la o cifra estimativa de 1.010.000, ceea ce reprezenta 4,6% din populatia Romaniei la acel moment. Sase ani mai tarziu, o cercetare similara desfasurata de catre acelasi institut ajunge, folosindu-se in parte de aceeasi metodologie, la o cifra estimativa de 1.580.000, ceea ce reprezenta 6,6% din totalul populatiei Romaniei (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii 2001)[iii]. Liderii romi avanseaza cifre mult mai mari, cuprinse intre 2 si 5 milioane, dar, in opinia cercetatorilor din acest domeniu, acestea par exagerate.

Situatia romilor in Romania nu este dintre cele mai bune. In ciuda faptului ca sunt a doua minoritate nationala, putine se stiu si inca mai putine se cunosc la nivel de masa despre cultura si traditiile comunitatilor de romi care traiesc pe aceste meleaguri de cateva sute de ani. Cu toate ca nu exista surse documentare sigure despre modul in care au ajuns in aceasta parte a Europei, se poate deduce, dupa unul din documentele vremii - datat 1387, semnat de Mircea cel Batran - ca romii au ajuns in Valahia cu cel putin un secol inainte de acea data. Un alt document, datat 1385, mentioneaza, sub forma unei note de receptie, ca "40 de familii de tigani sclavi" au fost oferiti ca dar (Hancock, 1999).

Problema sclaviei romilor pe teritoriul Romaniei si Bulgariei este complexa si nu este clarificata intru totul. Unii autori, Jirechek, Potra si Chelcea (apud Hancock, 1999) au sugerat nu numai faptul ca sclavia era o conditie inerenta acestei populatii (care avea un statut de paria in cadrul castei Sudra din India), dar si ca membrii ei au fost sclavi inca de cand au fost adusi in Europa de Sud-Est de catre tatarii care i-au cucerit. Altii sustin (Soulins si Gheorghe apud Hancock, 1999) faptul ca ei au fost obligati sa se vanda ca sclavi pentru a-si plati datoriile. Dupa cum mentioneaza N. Gheorghe (apud Hancock, 1999), primii romi care au ajuns in principatele romane au fost liberi si au gasit o nisa economica favorabila mestesugurilor pe care le adusesera cu ei din India sau pe care le invatasera in periplul lor prin Imperiul Bizantin: prelucrarea metalelor, prelucrarea lemnului si divertisment. Dar, datorita efectelor devastatoare ale cruciadelor ce avusesera loc in secolele precedente, societatea valaha a acelor vremuri era inapoiata din punct de vedere tehnologic, fiind centrata aproape exclusiv pe agricultura. In momentul in care economia a inceput sa se transforme si sa se indrepte spre satisfacerea cerintelor pietei, ea a depins din ce in ce mai mult de aceste mestesuguri.

Nicolae Gheorghe avanseaza ideea conform careia sclavia a fost rezultatul cresterii masurilor stringente luate de catre proprietarii de pamanturi, de curtile domnesti si de manastiri pentru a preveni ca forta de munca, pe care o constituia populatie roma, sa paraseasca principatele. Exodul acestei populatii, in cautarea libertatii, din principatele romane s-a datorat nevoii de a scapa de pretentiile, mai apasatoare ca niciodata, ale domnitorilor romani (N. Gheorghe apud Hancock, 2000). Tratamentul aplicat romilor in perioada sclaviei era extrem de dur. Aveau mai putine drepturi decat un iobag din nastere - latifundiarii putand sa ii vanda si sa ii ofere ca dar (Kenrick, 1998). In codul civil era stipulat faptul ca romii veniti din afara granitelor sunt proprietatea statului; in plus, fiecare copil rom nascut intre granitele principatelor devenea implicit sclav (Liegeois, 1968). Codul lui Basil, Lupul Moldovei, datat 1654, contine referinte cu privire la tratamentele si pedepsele la care erau supusi sclavii.

In Evul Mediu, schimbarile sociale survenite au influentat tratamentul aplicat romilor si celorlalte popoare din regiune. Legile votate in acea perioada faceau sclavia si mai neinduplecata; pedeapsa cu moartea fiind tot mai des intalnita. Furtul era crunt pedepsit si, conform unei legi din 1652, "un sclav care viola o femeie trebuia condamnat sa fie ars de viu" (Crowe, 1995). Legislatia era astfel conceputa incat sa previna comertul ilegal cu sclavi, cei de etnie roma fiind valorosi datorita faptului ca stapaneau mestesugul prelucrarii lemnului (Crowe, 1991).

Pana in sec. XVI, termenii de "rob" si "tigan" erau sinonimi cu "sclav", desi ultimul a fost la origine un etnonim neutru aplicat de europeni primilor indivizi de etnie roma.

La inceputul secolului XIX s-a inregistrat o schimbare de atitudine. Noi idei se vehiculau in intreaga Europa. Printre acestea a fost si cea care sustinea ca sclavia este un act de barbarism si ca trebuia stopata. Pe la mijlocul secolului, in 1842, cativa proprietari de sclavi din Moldova au dat un exemplu, eliberandu-i pe acestia (Helsinki Watch, 1991). Dar doar in 1864 a avut loc eliberarea complet legala, cand domnitorul Ioan Cuza, conducatorul celor doua principate unite (Moldova si Tara Romaneasca), i-a eliberat pe romi, dandu-le dreptul sa locuiasca in zonele in care lucrasera pana atunci. Se estimeaza ca la vremea respectiva existau aproximativ 600.000 de sclavi (Hancock, 2000).

O data ce sclavia a fost abolita, multi romi au parasit Romania pentru a se indrepta spre vestul Europei sau spre America de Nord. Cei care au ramas si-au dat seama curand ca situatia lor nu se imbunatatise in mod simtitor - fusesera eliberati intr-adevar, dar nu li se daduse nici o bucata de pamant. Lipsa resurselor precum si a unei elite care sa aduca in atentia factorilor de putere si a opiniei publice interesele acestei etnii s-a soldat cu neicluderea acestora in cadrul politicilor publice. Aceasta situatie, precum si marginalizarea, excluderea si izolarea comunitatilor la periferia localitatilor, au determinat cresterea decalajului socio-cultural, dar si material, rezultand mentinerea conditiei lor de saracie si discriminare.

Primul razboi mondial si tratatele de pace incheiate postbelic au dus la cresterea populatiei minoritare din Romania cu peste 18%, fapt ce a necesitat adoptarea unei atitudini de respectare intr-o oarecare masura a drepturilor si libertatilor cetatenilor de alte etnii. In 1933 a fost fondata Societatea Generala a Romilor, in Bucuresti, urmand ca in acelasi an sa ia nastere un ziar, Glasul Romilor, ce avea sa apara timp de sase ani. Ulterior au aparut si alte ziare, precum si alte organizatii. In 1934 s-a tinut o conferinta pentru a infiinta Uniunea Generala a Romilor din Romania. Pana in 1939 aceasta a incercat sa promoveze drepturi egale pentru romii de nationalitate romana, dar amploarea fascismului si consecintele razboiului au pus capat acestei lupte (Kenrick, 1998).

Cu toate acestea, situatia economica a Romaniei de la acea data nu era dintre cele mai bune, iar nevoii de a gasi un tap ispasitor i s-a raspuns repede - romii constituiau cel mai bun material pentru a putea construi o asemenea imagine. Politicile antiminoritare si obiectivele clare de a romaniza aceasta populatie nu au facut decat sa inrautateasca din ce in ce mai mult situatia acestei etnii.

A urmat perioada celui de al doilea razboi mondial, soldata cu mari pierderi in randul populatiei de etnie roma. In Romania, guvernul pro-nazist al maresalului Ion Antonescu s-a manifestat vehement impotriva minoritatilor si mai ales impotriva romilor. A inceput deportarea in masa a acestora din urma, mai ales a romilor nomazi despre care se credea in primul rand ca sunt criminali. In acest context, in 1942, un numar mare de romi au fost trimisi in Transnistria, teritoriu capturat de la Uniunea Sovietica (Kenrick, 1998). Comisia romana pentru crime de razboi a recunoscut oficial ca 36.000 de rromi au decedat in Transnistria, dar, dupa cum mentioneaza Vasile Ionescu, alte estimari propun o cifra mult mai mare.

In timpul regimului comunist, mai ales in anii '60, nationalismul a devenit o unealta ideologica primordiala, fiind folosit ca strategie de contraatac impotriva politicii de la Kremlin, dar si ca o dovada a independentei acestui regim. Romii erau considerati elemente straine ce trebuiau romanizate, cultura lor fiind considerata a subdezvoltarii si a saraciei (Pons, 1999). Din aceasta cauza trebuia sa se faca ceva pentru a distruge cultura specifica romilor, precum si modul lor de viata distinct - cel mai important element care i-a caracterizat de-a lungul secolelor. Eliminand din discursurile sale orice referire la comunitatile rome din Romania, statul nega de fapt specificul acestora. Conform principiilor regimului comunist, ocupatiile "private" trebuiau sa dispara. Ca urmare, toate fabricile particulare ce aveau proprietari privati au fost confiscate de stat, acelasi tratament fiind aplicat tuturor materialelor si uneltelor folosite de romi in ocupatiile lor traditionale (prelucrarea metalelor, a lemnului, confectionarea bijuteriilor), mai ales aurul folosit pentru bijuterii. Concomitent , acestia erau integrati in activitatile agricole efectuate in cadrul cooperativelor agricole de productie. Cei care erau priceputi la prelucrarea metalelor, erau recrutati de cooperativele metalurgice. Pana la caderea comunismului, 48-50% dintre romii apti de munca lucrau in agricultura (nu aveau voie sa faca comert). Cei care au continuat sa practice mestesugurile traditionale nu erau considerati muncitori autentici. Legea i-a proscris, considerandu-i "paraziti sociali", fapt pentru care erau expusi unui risc ridicat de a fi pedepsiti (inchisi sau dusi cu forta la munca) (Pons, 1999).

La inceputul anilor '60, regimul comunist, pentru a asimila populatia roma, a abordat o serie de politici cu privire la acestia - cum ar fi stabilirea fortata in localitati, urmata de ignorarea existentei lor. Spre deosebire de maghiari si de germani, ei nu aveau dreptul de a fi reprezentati ca minoritate etnica, nu erau liberi sa-si promoveze traditiile culturale. Socialismul sau comunismul a distrus multe din ocupatiile lor traditionale si din elementele specifice modului lor de viata, iar romii au inceput sa se integreze in stilul de viata care le-a fost impus. In timpul comunismului, romii, ca si ceilalti romani, primeau locuri de munca in fermele de stat si in fabrici. Chiar daca multe din rezultate au fost obtinute ca urmare a unui tratament coercitiv, multe familii au beneficiat de o oarecare securitate economica si sociala ca urmare a acestor politici de sedentarizare si de munca fortata. In acest mod, ei aveau posibilitatea de a-si intretine familiile (fiind obligati sa lucreze), avand in acelasi timp asigurata o locuinta (Pons, 1999).

In 1977, cand cultul personalitatii lui Ceausescu se afla in plina dezvoltare, s-a initiat un nou program de asimilare, dar care nu a fost facut public. Romii care au continuat sa practice ocupatiile lor traditionale, au fost fortati sa se intoarca la locurile de munca din fabrici sau de pe santiere. Unii au continuat sa practice mestesugurile traditionale, mai ales pe cele discrete, mai greu de verificat de catre regimul comunist, cum erau cele de comercianti, spoitori, caldarari. Romii erau de asemenea "beneficiarii" politicilor de sistematizare fortata a teritoriului, cartierele in care locuiau fiind distruse. Astfel erau nevoiti sa se mute in cladiri noi, care nu erau neaparat mai bune, dar unde trebuiau sa se acomodeze cu anumite conditii de trai diferite de ale lor. De asemenea "au beneficiat" si de pactul dintre Romania si fosta Republica Federala Germana. Incepand cu anii '80, germanii puteau emigra in Republica Federala Germana daca statul german platea o taxa pentru fiecare barbat, femeie sau copil emigrat, intelegere cunoscuta sub numele de "vanzarea sasilor". Statul a confiscat casele sasilor si i-a fortat pe romi sa se mute in ele (Pons, 1999; Zamfir, Zamfir, 1993).

In ultimii zece ani ai regimului comunist, dezorganizarea sociala si crizele economice au oprit procesul "modernizarii" (statul le asigura locuinte, locuri de munca, iar copiilor le oferea oportunitati de a frecventa scoala) si asimilarii populatiei roma. Astfel s-a ajuns din nou la strategiile traditionale (vietuirea la marginea societatii in conditii de saracie si izolare), de adaptare la situatiile dificile datorate noului context. Deoarece multi romi si-au pierdut slujbele si odata cu ele avantajele pe care le aveau in calitate de angajati (cum ar fi alocatiile copiilor, dreptul de pensionare sau dreptul de a avea o casa), unii dintre ei s-au indreptat spre activitati ilicite, ceea ce a dus din nou la marginalizare, delincventa si saracie. Acest lucru a justificat stereotipurile negative despre romi si a sporit atitudinile ostile ale majoritatii populatiei (Zamfir, Zamfir, 1993).

Executia lui Ceausescu in 1989 a adus speranta pentru cetatenii Romaniei, dar, ca si in cazul abolirii sclaviei, romii si-au dat seama ca situatia lor nu s-a imbunatatit prea mult sau chiar deloc si ca, in multe cazuri, chiar s-a inrautatit. Ei au fost cei mai afectati de tranzitia la o economie de piata (Pons, 1999).

In prezent, legile din Romania le permit sa isi formeze asociatii, partide, sa aiba reprezentant in parlament si sa publice ziare, dar, in acelasi timp, ei sunt din nou tapii ispasitori, intr-o perioada in care tara se lupta cu procesul de tranzitie. Actele de violenta colectiva impotriva romilor, care nu caracterizau Romania comunista, au devenit mult mai larg raspandite, fiind chiar tolerate.

In timpul scurs de la revolutie si pana in prezent, gradul discriminarii populatiei roma s-a accentuat tot mai mult, in numeroase ocazii ajungandu-se pana la violenta fizica din partea comunitatii. Li s-au ars casele pana la temelii, dupa care au fost fortati sa paraseasca satele in care locuiau, unele atacuri soldandu-se chiar si cu morti in randurile romilor (Szente, 1996). Centrul European pentru Drepturile Romilor a facut in 1996 o cercetare menita sa identifice faptele ce au avut loc in Romania, descoperind ca acest model se afla intr-un proces de schimbare si ca raidurile politiei in comunitatile de romi inlocuiau, treptat, actele de violenta comise de comunitati impotriva romilor. Scaderea numarului actelor de violenta indreptate impotriva maselor a lasat multe cazuri nerezolvate in care faptasii de alta etnie decat roma inca nu au fost adusi in fata Justitiei. Din pacate, cei care au comis acte incriminatorii impotriva romilor sunt foarte rar trasi la raspundere .

Problema rasismului in societatea romaneasca nu poate fi minimalizata tocmai pentru ca exista numeroase cazuri recente de violenta comunitara, prin care comunitatile de romi au fost victimele unui numar considerabil de incidente, in care unii si-au pierdut vietile, in vreme ce casele multora au fost incendiate[iv]. Doar in cateva cazuri din cele amintite s-au emis acuzatii, fiind adusi in instanta doar unii dintre cei despre care se credea ca au fost implicati, putini dintre ei fiind si condamnati (Hadareni, Valea Larga, Virghis. Turulung, Casinul Nou, Cuza Voda, Mihail Kogalniceanu, Bolintinu Deal, Bolintinu Vale, Ogrezeni, Plaiesii de Sus, Valenii Lapusului, Carpinis.). Raportarea populatiei majoritare romane, dar si a maghiarilor la romi indica un grad de intoleranta semnificativ. Astfel, la intrebarile puse in cadrul Barometrelor de Opinie Publica (mai si noiembrie 2001) daca "v-ar deranja sa aveti vecini rromi/tigani?" 45% si respectiv 42% dintre subiecti au raspuns pozitiv. Cu toate ca aceasta intrebare, dupa cum remarca Cristian Pirvulescu (Barometrul de Opinie Publica, Noiembrie 2001), nu este suficienta pentru a fi considerata in sine un indicator al rasismului, permite totusi conturarea unor ipoteze referitoare la relatiile dintre ceilalti (romani, maghiari, .) si romi. Diferentele culturale, sociale si stilul de viata pot explica atitudinea antiroma din cadrul societatii romanesti.

Construirea identitatii

Identitatea etnica roma nu este o constructie recenta tocmai pentru ca sentimentul diferentei a existat in cadrul acestor comunitati inca din timpul primelor migratii. Acesta se datoreaza caracteristicilor culturale specifice, dar si marginalizarii, discriminarii si opresiunii la care au fost supusi. Datorita acestora, romii si-au dezvoltat propriile lor strategii de supravietuire, care ii fac diferiti fata de indivizii de alta etnie. Experienta Porrajamos-ului - echivalentul Holocaustului in limba romani - a conferit romilor sensul apartenentei la aceeasi comunitate, indiferent unde traiesc.

O alta reactie la experientele prin care au trecut este mentinerea separarii, din interiorul comunitatii, fata de societatea in care traiesc, prin divizarea lumii in "gadjo" si romi, dar si prin respectarea si mentinerea regulilor familiei si a neamului. Astfel exista o distinctie clara intre romi si "gadje", ceea ce ii determina pe multi romi la o atitudine de izolare sociala, tocmai pentru ca aceasta diferenta nu este respectata. La aceasta se adauga traditiile culturale (ritualul puritatii) greu de reconciliat cu caracteristicile culturale vestice, precum si lipsa de incredere pe care o simt romii fata de gadje. Se poate afirma ca identitatea roma s-a format datorita traditiilor culturale, dar si datorita factorilor externi ca discriminarea si marginalizarea. (Hancock, 1999)

In istoria europeana a ultimilor doua sute de ani a avut loc procesul de construire a natiunilor si formarea statelor nationale. Ideea de unitate statala este in momentul de fata pusa in practica prin diferite mijloace, dintre care cea a unitatii si omogenitatii culturale a fost folosita de catre elitele politice pentru a obtine subordonarea grupurilor sociale, mai ales ale celor prezentate ca marginale social si inapoiate cultural. Prin procesul de omogenizare, culturile locale si regionale sunt incluse in "cultura nationala", trasandu-se astfel granitele simbolice in opozitie si chiar competitie violenta cu "ceilalti, strainii" aflati in interiorul sau exteriorul granitelor. Limba, religia, traditiile folclorice, obiceiurile, etc. au devenit intruchiparile (simbolurile, bornele) culturii nationale, ajungand sa defineasca o mare comunitate de indivizi. Comunitatile rurale au oferit de cele mai multe ori sursa ritualurilor si artefactelor, utilizate de catre elita intelectuala urbana pentru construirea ideii de natiune.

Procesul constituirii statului si a natiunii, precum si continua consolidare prin artefactele culturale, isi are propriile ritualuri, adesea sustinute financiar si prin politici publice de catre masinaria de stat. Avem parte de spectacole folclorice, festivaluri, expozitii, zile nationale, arborarea insemnelor nationale, acest gen de manifestari culturale jucand un rol important in procesul dezvoltarii si exprimarii statelor Europei Centrale si de Est unde nationalismul a fost si este o forta motrice in formarea si legitimizarea statelor nationale, care au tendinta de a deveni state etnice, in ciuda eforturilor depuse pentru integrarea in Uniunea Europeana (cazurile tarilor din fost Iugoslavie). Comunicarea de masa a facut ca acest proces de impregnare cu artefactele culturii dominante (asimilare culturala) sa fie mai penetrant si spectaculos, tocmai prin vehicularea si "descoperirea" traditiilor demult disparute.

Acei indivizi si acele grupuri care nu reusesc in crearea propriului stat national si care sunt incorporati in statele-natiune ale altora devin "etnici" sau "minoritati nationale" (insa doar cei care reusesc sa obtina un astfel de statut isi pot asigura, in acest moment, o anumita vizibilitate publica a problemelor cu care se confrunta). Aceste grupuri etnice se lupta pentru obtinerea drepturilor lor, a apararii libertatilor si drepturilor umane in termenii caracteristicilor culturale distinctive, devenind astfel "culturi etnice". Utilizeaza aceleasi metode si procedee (festivaluri, scoli si publicatii in limba materna, expozitii, .) pentru a-si afirma si prezerva specificul lor cultural, fiind in competitie cu grupul majoritar dominant in ceea ce priveste resursele alocate de catre stat pentru acest gen de activitati.

In cadrul acestui proces romii incep sa isi manifeste afirmarea culturala, prin mobilizarea resurselor din cadrul comunitatilor, prin incurajarea si constituirea unei elite intelectuale si politice care sa participe activ in cadrul acestui proces de "etnogeneza", de construire a unei noi identitati etnice de grup rome, asa cum alte grupuri au facut-o in decursul secolului al XIX-lea (Gheorghe, N. 1997)[v]. N. Gheorghe sustine ca scopul prezent, mai ales in Romania, este acela de a ridica statutul de membru al comunitatii de la cel de "tigan" (termen ce are conotatii peiorative) la cel de "rom". Cu alte cuvinte, se incearca realizarea unei schimbari simbolice de la statutul de "sclav" la un status egal cu cel de cetatean intr-un stat constitutional, cu dreptul de a se autoidentifica drept membru al minoritatii rome.

Diversitatea comunitatilor de romi este ilustrata chiar de ideile diferite in cea ce priveste modul in care identitatea etnica trebuie combinata cu procesul de construire a institutiilor politice democratice, dupa cum sustine Gheorghe[vi] (Gheorghe, N. 1997). Acelasi autor accentueaza faptul ca se poate vorbi despre romi ca despre un popor multicultural, cu diferite religii, locuind in zone diferite si dispersat in toata Europa, si nu numai, cu diferente in ceea ce priveste limba materna romani (fiind estimate intre 13 si 30 de dialecte), precum si limbile oficiale ale statelor in care acestia sunt cetateni, etc. In acest caz, procesul de constructie a identitatii va avea de luat in considerare toate aceste diferente interne, la care se adauga diferentele introduse de culturile statelor gazda.

Ceea ce este comun si poate constitui elementul de unitate este faptul ca intotdeauna au fost priviti si tratati ca fiind niste "straini", (existand similaritati cu istoria evreilor), "intrusi" in propriile lor tari, aceasta perceptie bazandu-se in general pe atitudinea fata de "rasa". Mass media isi aduce aportul in a intari si sustine acest mod de raportare prin referirile frecvente la "colorati", "bruneti", cu modele comportamentale deviante.

Andrzej Mirga[vii], comenteaza faptul ca romi se confrunta in prezent cu cateva probleme de baza in ceea ce priveste mostenirea istorica si perspectivele de viitor, ambele fiind implicate in rata crescuta a somajului si in nivelul scazut de educatie. La acestea se adauga faptul ca, mai ales dupa 1989, romii au devenit principalii tapi ispasitori in multe din tarile Europei Centrale si de Est, creandu-se noi bariere care trebuie depasite de ambele parti, romii si societatea in care acestia traiesc.

Primul punct ce trebuie subliniat se refera la istoria romilor si la realitatile vietii cotidiene, care pot fi considerate mai degraba ca fiind cazuri "deviante" in comparatie cu modelele istorice ce au format nationalismul cultural, dar care sunt si instrumentele politicilor culturale folosite de guvernele statelor natiune si de elitele diferitelor minoritati nationale.

Gheorghe si Acton (Gheorghe si Acton, 1999) subliniaza acea "unicitate" si unitate a culturii ca o conditie esentiala pentru promovarea entitatilor si a politicilor culturale distincte in cadrul unor unitati teritorial-administrative delimitate, unicitate si unitate care nu pot fi regasite in cazul romilor. Acestia constituie o uriasa diaspora raspandita pe cinci continente, facand parte dint-o multitudine de state, lipsita de un teritoriu propriu. Populatia de romi este formata din diferitele grupuri care vorbesc diferite dialecte ale limbii romani (ca limba orala) si diferite limbi ale statelor in care traiesc, avand diferite religii, dar mentinand granitele culturale dintre ei si ceilalti, chiar si in ceea ce priveste variatele grupuri de romi.

Nationalismul si etnicitatea au fot definite in foarte multe si diferite moduri. Definitiile acestora pot fi impartite in trei categorii. Prima cuprinde acele delimitari care prezinta nationalismul si etnicitatea ca referindu-se la idei, sentimente si actiuni (fiind deci un efort depus de catre intelectuali) si de sursele folosite de catre istorici (carti, eseuri si alte publicatii). O a doua categorie cuprinde intelegerea celor doua concepte ca fiind seturi de sentimente, atitudini, valori (constiinta) care caracterizeaza o anumita cultura, punandu-se accent pe dezvoltarea limbii si a modurilor de viata comune, ca religia sau arta. In al treilea rand nationalismul este prezentat ca o miscare care are scopul de a sustine interesele nationale si etnice intr-un mod sau altul, orientata fiind pe actiunile si conflictele politice. Nici una dintre aceste categorii nu acopera in intregime dimensiunea conceptelor, dar atrag atentia asupra faptului ca abordarea lor trebuie facuta avand in vedere existenta autonoma a fiecarui subiect semnalat si care necesita o anumita atentie.

Literatura de specialitate, mai ales psiho-sociologia, afirma ca mecanismele de formare a identitati etnice pot fi impartite in doua categorii: auto-identificarea sau identificarea interna (auto-categorizarea) si categorizarea externa, tocmai pentru ca nu intotdeauna oamenii sunt in pozitia de a alege cine sunt sau ce inseamna identitatea lor in termenii consecintelor sociale. Diferentierile in ceea ce priveste puterea si cine o detine sunt foarte importante aici. Aceste doua procese opereaza diferit la nivelul individului, la cel al interactiunilor acestuia cu ceilalti indivizi, dar si la nivelul institutiilor. (Jenkins, 1997)

Identitatile sunt intotdeauna construite de catre indivizi si de catre organizatii si grupuri sociale, dar si de interactiunile dintre indivizi si grupurile sociale. Identitatile individuale sunt vazute de catre unii dintre teoreticieni ca fiind o "potrivire" care se stabileste intre indivizi (sau grupuri) si mediul lor social. Cateodata grupurile si indivizii incearca sa se schimbe (sa schimbe modul in care se vad pe sine, identitatile lor, modul in care se comporta) constient, dar de cele mai multe ori identitatea este construita si modificata inconstient in cadrul procesului de crestere si maturizare (socializarea primara si secundara), dar si in cadrul interactiunilor de "a da si a primi" desfasurate in cadrul propriului grup si in relatiile dintre grupuri. In contextul social, noile miscari sunt indeosebi interesate de identitatea si problemele legate de stilul de viata, incercand sa se foloseasca de noile tehnici de prezentare (printre care un loc important il ocupa mass media) pentru a promova adoptarea noilor sau mentinerea vechilor identitati (Giddens, 2000).

Deoarece reactiile impotriva romilor sunt atat de adanc inradacinate in culturaeuropeana, ele fiind puse sub semnul intrebarii doar in ultimul timp, acestea raman inca parte a "codurilor culturale" ale majoritatii populatiei. Literatura despre romi cuprinde titluri ca 'Tigancusa de la iatac', 'Vinul de viata lunga', 'Groapa', 'Sonata pentru acordeon' si 'Amantul colivaresei', in care sunt exploatate modelele vechi, cristalizate in special in perioada iluminista, in care romii apar ca fiinte irationale, pasionale, seducatoare, fiinte agresive si de temut prin devianta lor de la normele sociale. Pe de alta parte "Tiganul a carat si cara sacul spaimelor noastre ancestrale, ale "gurii de intuneric" din grota colcaitoare, platind - intr-un soi de jertfa eufemizata - in caz de seceta, mana viei, vitelor, ciuma, feudalism, comunism, tranzitie etc." (Ionescu Vasile, 2001)

Raman inca multe stereotipuri negative care pot avea efecte in ceea ce priveste dezvoltarea unei identitati etnice normale, valorizata pozitiv, care sa determine la nivelul individului sentimente de mandrie si atasament pentru modelul sau identitar. Acestea constituie o amenintare atata timp cat identitatea etnica roma este cel mai frecvent definita si prezentata de catre membrii culturii dominante. Majoritarii se folosesc de mijloacele moderne de comunicare de masa pentru a transmite si reproduce definitii care neaga elementele reale ale identitatii etnice rome, constituind in acest fel o alta modalitate de oprimare si discriminare, care poate avea efecte asupra procesului de auto-identificare cu comunitatea roma.

Mass media si efectele sale[viii]

Mass-media este o sursa activa de stereotipuri anti-roma. O serie de titluri aparute in doua dintre ziarele nationale in perioada mai-iulie 1998, demonstreaza foarte clar aceasta atitudine. "O lichidare de conturi sangeroasa intre doi tigani" (Adevarul, 20 mai 1998), "Procesul lui Fane Capatana - Confruntare intre mafiile tiganesti" (Adevarul, 24 iunie 1998), "Tiganii din Cazanesti se bat pentru aluminiul furat" (Adevarul, 13 iulie 1998), "Luptele dintre mafiile tiganesti iau o pauza - Vinovatii "asaltului de la Straulesti" au fost arestati" (Ziua, 14 iulie 1998), "Doua cete de tigani inarmati cu bate de baseball s-au batut in zona strandului Tineretului" (Ziua, 29 iulie 1998). Departe de a fi integrati, marea majoritate a romilor din Romania sunt considerati paria societatii. Stereotipurile abunda, iar mass media nu face nimic pentru a stavili actele de discriminare.

Rolul mass mediei in modelarea, construirea si deconstruirea perceptiilor, atitudinilor si modurilor de a intelege realitatea este bine cunoscut. Ea impune semnificatii, impune realitati, impune anumite informatii in detrimentul altora. Mass-media ne ofera o lume, sau mai multe lumi, pe care noi putem sa le alegem (sau ni se lasa impresia ca putem face acest lucru). Are cel putin trei relevante diferite pentru audienta: este o sursa de informatii si un mijloc de supraveghere a contextului social, sugerand un curs al actiunii, sau cel putin o pregatire pentru; este o sursa de identitate sociala sau auto-legitimare, asigurand un sens de apartenenta la comunitate, cultura sau ordine politica; este un mijloc de distractie, oferind o scapare de anxietate si de plictiseala.

Ca sursa de identitate sociala isi exercita influenta prin portretizarea intr-un anumit mod a indivizilor sau a grupurilor, prin ton, atribute, prezentarea actiunilor la care participa acestia, avand un rol important in modelarea relatiilor interetnice. Mai ales in cazul minoritatilor si a celor care incearca sa depaseasca istoria neintelegerilor nascuta din miturile si legendele stereotipice negative, mass media este un spatiu (public) unde este nevoie de o comunicare deschisa si cinstita.

Acesta este un deziderat in ce priveste societatea romaneasca pentru ca se vehiculeaza in continuare imagini negative ale romilor, "informatiile" (stirile[ix]) sunt prezentate discriminator. Monitorizarile, incepand cu anul 1991, urmaresc sa ofere o diagnosticare a modului in care este prezentata minoritate roma in media romaneasca.

Analiza[x] facuta pe relatarile in presa ale conflictelor dintre romi si membrii comunitatilor majoritare semnaleaza faptul ca romii sunt prezentati prin atribute negative, in timp ce actiunile celorlalti, dintre cei implicati in conflicte, sunt categorizate in termeni pozitivi. La primele incidente (conflicte violente) accentul a fost pus pe proasta functionare a sistemului de justitie care a esuat in a pedepsi pretinsul comportament criminal al romilor, precum si pe inabilitatea societatii de a ii asimila pe acestia. In cazul incidentelor mai recente comportamentul romilor a fost considerat ca fiind "ilegal", dar societatea nu a mai fost considerata ca fiind responsabila pentru incidente, ci romii insisi erau vazuti ca fiind cauza tuturor problemelor, precum si a lipsei de integrare in societate datorita atitudinii lor de "complacere" in aceasta stare.

O alta observatie a aceluiasi studiu accentueaza faptul ca ziaristii foloseau un jargon al politiei, adesea reproducand textual termenii prezenti in informarile de presa ale inspectorilor de politie - "tigan, fara ocupatie", "cu sau fara antecedente penale", "cu sau fara domiciliu stabil", "criminal cunoscut",.

Monitorizarea pe presa scrisa (sase ziare/cotidiane nationale) efectuata in 1997 pe perioada 19 mai - 25 mai si 2 iunie - 7 iunie a evidentiat faptul ca majoritatea articolelor referitoare la minoritatea roma, contineau referiri, intr-un fel sau altul, la "criminalitate".

Un alt studiu realizat de catre Institutul Intercultural Timisoara (Image and Issues, 1997), ca parte a unui proiect ce avea ca obiectiv analiza rolului presei in ceea ce priveste armonizarea relatiilor interetnice, a surprins frecventa cu care variatele categorii de cuvinte cheie sunt folosite in articolele despre romi in cadrul a trei ziare din trei orase din Romania (perioada fiind mai 1995 - aprilie 1996). Pentru doua dintre ziarele din Timisoara, categoria care aparea cel mai frecvent se referea la "culoarea pielii", a doua categorie fiind "infractionalitatea". In unul dintre ziarele bucurestene si in cele doua din Constanta, categoriile cele mai frecvente erau "etnici romi" si "infractionalitate".

Analiza[xi], tot pe presa scrisa, realizata in perioada februarie-august 2000 pe 5 cotidiane nationale si unul local (din Bucuresti) gaseste ca din totalul de 343 articole analizate, in 184 (41,35%) apare explicit referirea la actorul "rom", in celelalte facandu-se doar referiri indirecte la aceasta etnie. In ceea ce priveste tipul evenimentelor relatate, predominante sunt cele conflictuale 57,14% fata de cele neconflictuale 42,86%, aceste evenimente conflictuale fiind de natura criminala in 31,46% (din cazuri) si economica 17,65%. Referitor la tipul de actiune exercitata de catre romi, majoritatea sunt negative (71%), doar 29% fiind pozitive. Atitudinea articolelor fata de indivizi apartinand grupului etnic rom este negativa in 31,78% din totalul referirilor, atitudinea pozitiva fiind intalnita doar in proportie de 2,04% din cazuri. In cadrul articolelor analizate au fost studiate 14 stereotipuri dintre care 11 au conotatie negativa, cele mai frecvente fiind: "tigani infractori"-33,33%, "tigani violenti"-38,38%.

Se remarca astfel ca ziarele practica in mare parte un discurs impregnat de atitudinea negativa fata de romi, prezentand tendentios actiunile acestei etnii precum si diferitele evenimente in care este implicata, accentuand partea negativa si conflictuala, putand fi astfel considerate surse de stereotipuri. Din cuvintele prin care sunt identificati romii in articolele analizate iese in evidenta o trasatura dominanta a imaginii romilor asa cum este prezentata de ziare - agresivitatea.

Concluzii

"A il judeca pe celalalt serveste, in principal, la a comunica cu el" (Bourhis, Leyens, 1997:122), depinde insa de efectele pe care aceasta definitie/judecata il are asupra relatiei dintre eu/noi si celalalt/ceilalti.

Procesul de construire a identitatii celuilalt (diferitii, indivizii de langa noi, grupurile sociale, .) se realizeaza in decursul vietii individului, pornind de la socializarea primara si trecand prin socializarea secundara. In tot acest rastimp, o viata de om, individul primeste si dobandeste, asimileaza si cauta informatii pentru a putea sa isi modeleze (construiasca/deconstruiasca) categoriile sociale - primite sau dobandite. Aceste informatii ii sunt furnizate in cadrul relatiilor inter-umane (familie, grup de prieteni, vecini, etc.), de cultura in care exista (modelele culturale, istorie, literatura, arta, teatrul, etc.), de formele de comunicare in masa, individul construindu-si judecatile (categorizarile sociale) despre celalalt pe baza contactului direct cu acesta, si/sau prin ceea ce i-au furnizat indivizii din mediul lui social. In tot acest proces mass media isi aduce aportul, intr-o oarecare masura, variabila in functie de individ, la construirea/deconstruirea categoriilor sociale, a stereotipurilor pozitive si negative prin "intermediul" carora oamenii se raporteaza la lume si la celalalt.

In cazul populatiei de etnie roma mass media poate fi considerata culpabila de reproducerea si transmiterea prejudecatilor si stereotipiilor negative fata de acestia, intretinand o imagine peiorativa in randul populatiei. Din pacate mass media din Romania contribuie prea putin la schimbarea acestei atitudini de respingere manifestata atat de romani cat si de maghiari[xii] referitor la romi, ignorand semnalele de atentie aduse in vizorul public prin monitorizarile presei scrise, dar si a programelor de stiri efectuate incepand cu 1991.