|
|
|
Inceputurile istoriei moderne univeresale
Problema periodizarii. Secolul al XVI-lea, tranzitie spre modernitate
Chiar daca se are in vedere relativitatea ei (impusa de ritmurile inegale ale dezvoltarii diferitelor regiuni ale Lumii), totusi periodizarea nu poate fi exclusa din istorie.
Pentru inceputul Epocii Moderne nu exista un eveniment sau un grup de evenimente cu consecinte largi, acceptate ca atare de catre toti istoricii (si politologii), in diferite faze ale dezvoltarii ulterioare a Lumii (ca in cazul sfarsitului Antichitatii, acceptat ca fiind marcat de caderea Imperiului Roman - anul 476). Complexitatea proceselor economico-sociale si spirituale, vastitatea geografica concura la dificultatea identificarii unei date ce sa marcheze acest inceput.
Secolul al XVI-lea s-a impus, totusi, ca perioada de tranzitie spre modernitate.
Secolul al XVI-lea, tranzitie spre modernitate
Este perioada unor istorice mutatii social-economice. Structura economica nu mai este, in esenta ei, in Europa Occidentala, aceeasi cu cea din Evul Mediu; dispare economia autarhica, diviziunea sociala a muncii se accentueaza, orasul si satul isi diferentiaza functiile economice, mestesugul face loc tot mai mult manufacturii; in agricultura, proprietatea de tip medieval incepe sa se transforme intr-o proprietate capitalista, producand pentru piata (se elibereaza, in acelasi timp, o importanta forta de munca). Ca o consecinta a mutatiilor din mediu urban si rural: se dezvolta comertul intern, incepe formarea pietelor nationale interne si externe; incepe diferentierea structurilor sociale, alaturi de cele de baza ale feudalismului, constituindu-se o burghezie tot mai puternica, concomitent cu cresterea numarului lucratorilor salariati.
Aceste transformari sunt asociate inceputului de modernizare institutionala a Europei.
Elementul esential il constituie progresul realizat in centralizarea statului (opusa faramitarii politice medievale); se modernizeaza relatiile internationale - incepe sa se impuna pragmatismul statal si cel al echilibrului de forte (in dauna tendintelor universaliste ale Papalitatii si Imperiului), iar diplomatia permanenta se generalizeaza. Reforma constituie, la randul ei, un element esential in procesul de impunere a societatii moderne, putand fi apreciata drept prima revolutie a burgheziei europene; in cateva decenii, protestantismul a eliberat de sub autoritatea Papei majoritatea lumii germane si elvetiene, jumatate din Tarile de Jos (la jumatatea secolului ele desemnau teritoriul de astazi al Olandei, Belgiei si Luxemburgului), tarile din Scandinavia, Anglia - si a facut progrese (temporare sau durabile) in Franta, Polonia si Ungaria).
Protestantismul a constituit suportul ideologic al primei revolutii politice din istoria Europei, cea din Tarile de Jos (izbucnita in 1566; in 1579 se pun bazele statului independent /fata de Spania/ Provinciile Unite; in 1648 Spania recunoaste independenta sa).
Secolul al XVI-lea cunoaste un proces de modernizare si a vietii spirituale; cultura Renasterii este un produs al lumii urbane dezvoltate, umanismul pe care il promoveaza fiind opus celui medieval.
Secolul al XVI-lea constituie perioada unor mutatii la scara mondiala, ca urmare a marilor descoperiri geografice (incepute in ultimul deceniu al secolului precedent); drept consecinta, istoria devine cu adevarat universala, ea nemaifiind de acum inainte simpla juxtapunere a unor istorii separate, cu toate particularitatile pastrate ale diferitelor societati.
Acest componente ale modernizarii se vor accentua in secolul al XVII-lea, principalul rezultat fiind triumful Revolutiei Engleze, prima mare revolutie moderna, ce a descatusat dezvoltarea capitalismului, a institutiilor si ideilor politice moderne; prin aceste consecinte, ea poate fi considerata o revolutie nu doar europeana, ci si mondiala.
Din aceste motive (si din ratiuni didactice), inceputul Epocii Moderne poate fi studiat incepand cu primele decenii ale secolului al XVII-lea.
Situatia social-economica si politica
In momentul in care capitalismul incepe sa se instaureze in cateva regiuni ale Europei occidentale, intalnim in alte regiuni ale lumii toate etapele care il precede, cu exceptia sclavagismului, desi unele elemente ale acestuia persista totusi.
Regiuni intinse se afla inca in stadiul comunei primitive. Unele populatii din Australia, Oceania, anumite regiuni ale Africii si Americii de Sud se afla inca in stadiul paleoliticului. Unele triburi din Africa si America de Nord (irokezii, algokinii) traiesc in conditiile neoliticului; altele, mai dezvoltate, se plaseaza in epoca bronzului sau au ajuns chiar sa cunoasca fierul. Nu intotdeauna este posibila insa o distinctie clara in privinta stadiului lor social-economic. Depinzand in mare masura de conditiile naturale, aceste populatii traiesc, in functie de particularitatile geografice, din vanat, cules, pescuit; in unele regiuni, de exemplu in Dahomey, agricultura atinge totusi un nivel ridicat. Conditiile de viata sunt, in general, primitive. Locuinta cea mai frecventa este coliba sau cortul, iar imbracamintea este redusa la minimum (cu exceptia eschimosilor si laponilor). Formele de organizare sunt familia, ginta, tribul si, in anumite cazuri, uniunile de triburi.
In ceea ce priveste Asia, aceasta prezinta importante particularitati. Faptul a determinat numerosi istorici si filosofi sa caute aici o oranduire social-economica specifica, denumita in general modul de productie asiatic. Dupa unii autori, acesta ar constitui un mod de productie independent, dupa altii o continuare a comunei primitive; indiferent insa de discutiile in jurul problemei, discutii care continua, un fapt cert il constituie persistenta in Asia, pana in prima perioada a Epocii Moderne, a unor trasaturi specifice, a caror indelunga existenta a permis sa se vorbeasca de un anumit imobilism asiatic sub raport social-economic si politic; ele mai importante dintre ele sunt proprietatea statului asupra intregului pamant si existenta unor comunitati satesti, autarhice sub raport economic, care sunt posesoare numai a unor terenuri; datorit regimului proprietatii, renta pe care o platesc aceste comunitati satesti se confunda cu impozitul; din acelasi motiv, nu exista aici o nobilime ereditara, ci numai o nobilime de functie; a carei pozitie sociala depinde in intregime de suveran: exista reunite deci toate elementele care
determina ca forma de stat s fie despotica.
Aceste caracteristici nu sunt la fel de pregnante in intreaga Asie. in unele regiuni ale ei - mai ales in cele din nord, dar si in Asia Centrala - persista relatii gentilice; in altele, in special in Japonia, sistemul social-economic se apropie mai mult de feudalismul european. Pe de alta parte, trasaturi ale modului se productie asiatic sunt intalnite si in unele state africane, in Imperiul Otoman, dupa cum ar putea fi constatate si in cadrul marilor imperii ale Americii precolumbiene.
Regiunea cea mai dezvoltata este Europa. Majoritatea statelor ei se afla in ultima faza a feudalismului. Nobilimea detine pozitia preponderenta in stat. Reprezentantii ei ocupa principalele demnitati, ca si posturile de conducere. Nobilimea detine, de asemenea, majoritatea proprietatii funciare. Cea mai mare parte a taranilor sunt aserviti. Numai in cateva regiuni ei sunt proprietari ai loturilor lor de pamant. Se constata insa si prezenta relatiilor capitaliste. Ele au repurtat victoria in Provinciile Unite si, apoi, in Anglia; de asemenea au patruns si in alte state, mai ales in legatura cu dezvoltarea oraselor. Favorizata de politica centralizatoare a monarhiei, beneficiind de consecintele descoperirilor geografice, burghezia a devenit, mai ales in cateva regiuni mai dezvoltate, o importanta forta a societatii, rolul ei social constituind o premisa pentru viitoarea dezvoltare a capitalismului. Deocamdata totusi, economia ramane preponderent agrara. Stadiul dezvoltarii ei nu este uniform pe tot continentul. Agricultura olandeza a obtinut cele mai importante progrese. In general insa, tehnica agricola este putin dezvoltat. Se practica in continuare asolamentul bienal sau trienal, ceea ce face ca cel putin doua cincimi ale pamanturilor arabile sa ramana in fiecare an nelucrate. Ingrasamintele sunt utilizate doar intr-o masura restransa. De altfel, vitele sunt putin numeroase; o mare parte a lor sunt sacrificate iarna, in imposibilitatea de a le intretine. Doar in Olanda, partial in Elvetia, cultivarea plantelor furajere remediaza situatia. Pentru pregatirea pamantului se utilizeaza in general aratrul (plug fara roti). Aratura este astfel la suprafata, situatia fiind compensata prin excesul de seminte, care nu asigura o productie proportionala. Recoltarea se face, in general, cu secera, fiind o munca luna si grea. Culegerea spicelor devine astfel aproape la fel de rentabila ca recoltarea propriu-zisa, atragand multa lume; in mod firesc deci,
randamentul este mediocru, el cifrandu-se in medie la 4-500 adesea chiar doar la 2-300 ; hrana este completata, de asemenea, prin vanat si, mai ales, prin pescuit.
In asemenea conditii, este explicabil nivelul scazut de viata al paturilor de jos ale populatiei. Aceasta are, de altfel, tendinta permanenta de a depasi subzistenta. Nasterile nu sunt limitate. Este frecvent ca o familie sa aiba 20-22 de copii si populatia s-ar dubla in 25 de ani, daca nu ar exista o inspaimantatoare mortalitate. Conditiile de viata sunt deci dificile. Hrana obisnuit consta din terci, supa si paine de secara sau ovas, cereale cultivate cu precadere pentru randamentul lor sporit; painea de grau constituie un lux. In locuinte, construite cel mai adesea din pamant, paiele sunt materialul de baza. Din ele se fac acoperisul, patul, scaunele si tot ele folosesc la incalzit. Date fiind si insuficientele conditii igienice, sanatatea este mediocra, iar viata scurta; media este in jurul a 20-25 de ani; mortalitatea infantila face ravagii, aproximativ o jumatate din copii murind inainte de a implini un an; supravietuitorii dispar frecvent intre 30-40 de ani; chiar la cei care dispun de conditii de viata mai bune - monarhi, nobili, mari burghezi - moartea survine de obicei intre 48 si 56 de ani. Aceasta populatie nu este insa tanara; datorita conditiilor dificile, procesul de imbatranire survine rapid.
Aceleasi conditii dificile mentin numarul locuitorilor la un nivel putin ridicat. in jurul anului 1600, Franta are 20 de milioane de locuitori. Anglia numai. 5 milioane. In momentele cand populatia sporeste, hrana se imputineaza, ceea ce determina o crestere a mortalitatii; de altfel, populatia este supusa la variatii de mare amplitudine, datorita razboaielor, calamitatilor naturale si epidemiilor care le insotesc de obicei, si care, datorit conditiilor igienice precare, si a lipsei practice de asistenta medicala, provoaca pierderi in masa; o epidemie de ciuma sau holera are, in mod curent, cateva zeci, chiar sute de mii de victime.
Calamitatile care afecteaza agricultura provoaca tulburari si in economia oraseneasca; cresterea preturilor agricole are drept urmare o scadere generala a puterii de cumparare, ceea ce determina o restrangere a activitatii burgheziei; productia scade si apare somajul; aceasta stare de instabilitate este agravata de evolutia preturilor; cresterii rapide si neintrerupte din secolul al XVI-lea i-a urmat o perioada de incetinire, apoi de scadere a preturilor, acompaniata de puternice oscilatii ale lor. Productia de metale pretioase scade in intreaga lume; importul lor din America in Spania nu mai reprezinta in deceniul 1651-1660 decat 2 % in raport cu anii 1551-1560. Toate aceste elemente determina reducerea investitiilor, scaderea tempo-ului dezvoltarii industriale.
Situatia aceasta nu se manifesta uniform in intreaga Europa. De altfel, regiunile sale centrale si occidentale sunt mai dezvoltate decat cele rasaritene. In acestea din urma, orasul, purtator, in general, al relatiilor capitaliste, joaca un rol mult mai redus in economia generala a regiunii.
O lipsa de uniformitate este si in privinta organizarii politice. Monarhia centralizata, absolutista, este aceea care predomina. Stadiul ei nu este insa pretutindeni acelasi. In Franta, ea trebuie sa treaca prin momentul Frondelor pentru a ajunge la treapta sa mai inalta, cum se prezinta deja situatia in Spania. In rasarit, Imperiul Otoman si Rusia au o organizare de stat amintind mai mult de despotismul asiatic decat de absolutismul european. In schimb, in Polonia monarhia nu mai este decat o fictiune, nobilii detinand de jure si de facto intreaga putere politica. Acolo unde burghezia are un rol de plin plan, forma de stat se modifica in conformitate cu noua situatie. Anglia este pe drumul instituirii monarhiei constitutional-parlamentare. In Provinciile Unite si Confederatia Helvetica, forma de stat este republicana, ca si in orasele libere din Italia si Germania.
O relativ mare diversitate caracterizeaza deci Europa sub raport social-economic si politic. Privita in ansamblu, ea detine totusi o incontestabila superioritate fata de celelalte continente.
Harta politica a lumii in prima jumatate a secolului al XVII-lea
Actiunea europenilor a determinat schimbari importante in privinta hartii politice a lumii. Datorita lor, aceasta s-a modificat intr-o insemnata masura in raport cu Evul Mediu; ea este totusi departe de infatisarea actuala, cateva regiuni numai constituind o exceptie.
Pe continentul nostru, Portugalia, Spania, Franta, Anglia si Provinciile Unite (Olanda) sunt aproape in limitele actuale. In schimb, in centrul Europei, faramitarea Germaniei si a Italiei prezinta un tablou extrem de complicat, cu atat mai mult cu cat unii suverani au posesiuni plasate in regiuni geografice diferite.
In nord, Danemarca constituie un regat comun cu Norvegia, iar Suedia stapaneste Finlanda, ca si o parte a regiunilor din sudul si estul Marii Baltice, transformata astfel intr-o adevarata mare suedeza. Polonia avand in nord ca o enclava Prusia orientala, ajunge in rasarit pana la Nipru.
In sud, Imperiul Otoman a atins aproape apogeul expansiunii sale teritoriale, avand posesiuni in trei continente. In Europa, Poarta stapaneste intreaga Peninsula Balcanica, Ungaria si nordul Marii Negre, iar cele trei Tari Romane ii sunt vasale. La est de Bosfor si Dardanele, posesiunile sale cuprind Asia Mica, Iranul, Siria, Palestina si o parte a Arabiei. La toate aceste posesiuni se adauga partea de nord a Africii, din Sudan pana la Maroc.
In rasaritul Europei, Rusia, cunoscuta acum sub denumirea de Moscovia, nu atinge inca Marea Baltica si Marea Neagra. In Caucaz ajunge pana la Terek, iar in est, prin cuceriri succesive, se apropie de Kamciatka, in 1649 fiind atinsa Ohotsk. In schimb, ea nu a patruns inca in Asia Centrala.
In aceasta din urma regiune, persista organizatiile statale ale Kazahilor, greu delimitabile, hanatele Hiva si Buhara, iar mai spre rasarit, hanatul Djungaria, vasal Chinei. Tot vasale ale Chinei, in teritoriul careia intra si Manciuria, sunt Mongolia exterioara, Tibetul si Coreea. Separat de restul continentului asiatic, statul japonez isi pastreaza neschimbata infatisarea teritoriala. In schimb, in partea sudica, Peninsula Indochineza este divizat intre monarhii din Vietnam, Laos, Ava, Aracan, Pegu, Siam, Khmer, Malakka de sud. In cealalta mare peninsula din sud, India are aproape infatisarea politica actuala. In nordul sau se plaseaza Nepalul si, la rasaritul acestuia, micile state Bhutan si Assam. In vest, Persia sevefizilor se intinde pana langa Imperiul Otoman. Situatia teritorial-politic a Peninsulei Arabice este greu de delimitat; se poate constata totusi existenta micului regat Yemen in extremitatea ei sud-vestica.
Inceputul expansiunii coloniale. Europenii s-au infiltrat putin in Asia. Ei nu ocupa decat unele puncte de pe coasta si Ceylonul. Olandezii folosesc posesiunea acestei insule pentru expansiunea in Oceanul Indian, unde stapanesc o parte din insulele Sumatra, Borneo si Java. Australia ramane insa deocamdata in afara expansiunii europene, ca si Tasmania si Noua Zeelanda.
Si in Africa, penetratia europeana este la inceput. Portughezii au ocupat Mozambicul si Angola, iar olandezii au format colonia Cap. De asemenea, ei stapanesc, ca si englezii si francezii, cateva regiuni de coasta in partea de nord-vest a continentului. In rest, cu exceptia Etiopiei si a posesiunilor otomane, este greu de stabilit o harta politica a Africii, divizata intre numeroasele ei triburi; merita totusi amintite imperiile Dahomey, Bornu si Darfur in jumatatea de nord, iar in sud regiunile marilor triburi Bantu si Baluba.
Europenii au modificat insa masiv harta celor doua Americi. Importante regiuni ale acestora isi pastreaza inca, este adevarat, independenta; centrul Americii de Sud, unde locuiesc triburile Aruak, Tupi si Borora, ca si Patagonia; in America de Nord, centrul, vestul si nordul continentului sunt locuite inca in mod liber de indienii Caddo, Sioux, Algonkini, Irokezi, Aleutini, ca si de eschimosi. Totusi, europenii stapanesc, in mod efectiv, regiuni intinse. Portugalia poseda rasaritul Braziliei, iar Spania vestul Americii de Sud, America Centrala, Florida si principalele Antile. Englezii ocupa partea de rasarit a actualelor State Unite si bazinul golfului Hudson. Franta poseda Acadia, regiunea Marilor Lacuri, de unde patrunde in bazinul fluviului Mississippi, si unele Antile. Olandezii stapanesc Noul Amsterdam viitorul New York). In sfarsit, in regiunile nordice, Islanda este posesiune daneza, ca si partea sudica a Groenlandei, restul imensei insule fiind necunoscut.
Asadar, la mijlocul secolului al XVII-lea, cu toate actiunile europenilor, exista pe glob numeroase lumi separate, care se ignora sau intre care exista deosebiri sub toate raporturile. De aceea, evolutia lor in urmatoarea perioada va prezenta in fiecare caz pronuntate caracteristici specifice, ceea ce impune tratarea lor separata sub raportul dezvoltarii lor istorice.
Pe de alta parte, relatiile internationale capata tot mai mare importanta, iar sfera lor se largeste, atat in privinta factorilor care le influenteaza, cat si din punct de vedere teritorial. "O lovitura de tun trasa in Canada - observa mai tarziu Voltaire - are ecoul in Europa Spre deosebire de Evul Mediu, cand interesul politico-dinastic sta in primul rand la baza politicii externe, acum se impune factorul economico-politic, a carui actiune este cu atat mai importanta intr-o perioada de puternica expansiune coloniala; aceasta face ca evolutia situatiei internationale sa influenteze mai puternic si asupra situatiei interne, in special in cazul tarilor mai mici sau mai putin dezvoltate.
In conditiile marii diversitati a lumii, contradictiile intre statele aflate pe trepte diferite ale dezvoltarii au creat posibilitatea unor profunde transformari, vizibile atat in tarile mai avansate, prin accelerarea evolutiei lor ca urmare a profiturilor coloniale sau comerciale, cat si la regiunile ramase in urma. Anumite procese nu pot fi altfel explicate decat prin contactul intre civilizatiile unei lumi caracterizata printr-o extrema varietate.
Rolul principal revine in continuare Europei. Dispunand de posibilitati tehnice si de o organizare politica superioara celorlalte regiuni, Europa a putut sa-si impuna treptat stapanirea asupra unei importante parti a restului lumii. Aceasta a avut drept urmare sfaramarea, brutala uneori, a relatiilor traditionale de productie existente in alte continente si inlocuirea lor cu relatiile capitaliste, contribuind substantial la accelerarea dezvoltarii altor regiuni din afara spatiului european.
Nu s-a putut ajunge totusi la o uniformizare ea nu intra nici in vederile colonizatorilor - chiar daca ideologii lor sustin uneori contrariul - si era combatuta si de importante elemente locale. De altfel, deosebirile erau prea mari pentru a putea fi sterse. Lumea continua astfel sa prezinte o infatisare extrem de complexa. Europenizarea lumii era, atunci si mai tarziu, un simplu deziderat invocat pentru ratiuni cumva morale si nu pentru realista si neiertatoarea istorie. (V. Cristian).
Recomandari bibliografice
V. Cristian, Prelegeri de istorie universala moderna (I). Editia a II-a, Casa Editoriala "Demiurg", Iasi, 1998 /128 pp. + 10 h./, pp. 33-38 (autorul /n. 1936/, fost titular al Cursului de Istorie Moderna Universala la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi, a sintetizat intr-un mod remarcabil esenta problematicii respective, motiv pentru care apelam la aceasta prelegere, devenita clasica deja).
