|
|
|
Tipurile fundamentale de audit
In literatura de specialitate se distinge tipul fundamental de audit in functie de modul de organizare a activitatii de audit, in care se deosebesc auditul intern si auditul extern.
Auditul intern reprezinta o evaluare sau monitorizare organizata de conducerea unei entitati sub forma unui serviciupentru examinarea sistemelor proprii de contabilitate si de control intern. Auditul intern este, in fapt, o activitate independenta de asigurare obiectiva si consultativa destinata sa adauge valoare si sa antreneze imbunatatirea activitatii unui organism, pe care il sustine in indeplinirea obiectivelor, printr-o abordare sistematica si ordonata a evaluarii si cresterii eficacitatii proceselor de gestionare a riscului de control si de conducere.
Ca activitate independenta , auditul intern se refera atat la independenta functiei de audit internin raport cu activitatile auditate, cat obiectivitatea auditorilor interni. Astfel, statul organizatoric al functiei de audit intern trebuie sa fie de natura sa permita indeplinirea independenta a responsabilitatilor sale de audit. Obiectivitatea se refera la atitudinea de independenta a rationamentului pe care auditorii interni trebuie sa-l mentina in desfasurarea auditurilor.
Ca activitate de asigurare obiectiva si consultativa, destinata sa adauge valoare si sa antreneze imbunatatirea activitatii unui organism, auditul intern constituie o activitate de estimare stabilita in cadrul unui organism, ca o functie a acestuia.
Rolul primordial al auditului intern este acela de a acorda o asistenta personalului organismului auditat in indeplinirea responsabilitatilor, oferind conducerii asigurarea ca politicile, procedurile si controalele, efectuate in scopul evitarii erorilor umane si combaterii fraudelor sau actiunilor gresite, actioneaza eficient. In acest sens, auditorii interni sunt raspunzatori in fata conducerii, in general, si fata de cei care raspund direct in functia de audit intern, in special.
Auditorii interni procedeaza la evaluarea riscurilor si analiza operatiunilor si verificarilor efectuate, astfel incat, pornind de la rezultatele auditului realizat, sa furnizeze analize, obiective, sugestii si recomandari. Totodata, conducerea entitatii asigura orientarea generala adecvata sferei de cuprindere si activitatilor care urmeaza a fi supuse auditarii.
Auditul extern este efectuat de un profesionist independent si raspunde nevoilor tertilor si entitatii audiate in ceea ce priveste: gradul de incredere care poate fi acordat tranzactiilor si situatilor financiare ale acestora; respectarea reglementarilor legale, statutelor, regulamentelor si decizilor manageriale, precum si respectarea principilor economicitatii, eficientei si eficacitatii in activitatea desfasurata. Auditul extern este independent de managementul entitatii, atat sub aspectulaprecierilor externe, cat si al atitudini generale fata de audit. Auditul extern are, in cele mai multe cazuri, sarcina de a examina si de a raporta asupra eficacitatii auditului intern.
In literatura de specialitate se distinge tipul fundamental de audit pe baza momentului in care se efectueaza auditul se face distinctie intre auditul preventiv si auditul ulterior.
Auditul preventiv se defineste ca o examinare a operatiunilor administrative sau financiare anterior desfasurarii lor efective, avand avantajul de a putea preveni prejudiciul inainte ca acesta sa apara. Totusi, el are dezavantajul de a genera un volum de munca excesiv, precum si faptul ca responsabilitatea stabilita pe baza dreptului public nu este clar definita.
Auditul ulterior se defineste ca o examinare a operatiunilor administrative sau financiare dupa desfasurarea lor. El poate duce la recuperarea pagubelor si poate prevenii repetarea erorilor prin stabilirea responsabilitatilor celor vinovati.
Auditul preventiv si auditul ulterior reprezinta avantajul exclusiv al unor institutii supreme de audit si sunt reglementate in mod expres prin legile proprii de organizare si functionare.
Din punct de vedere al obiectului si ariei de aplicabilitate a auditului exista: auditul conformitatii, auditul de atestare financiara si auditul performantei.
Auditul conformitatii este auditul de atestare a responsabilitatii financiare a entitatilor si presupune examinarea si evaluarea inregistrarilor financiare si exprimarea opinilor asupra situatilor financiare, care consta in:
atestarea responsabilitatilor financiare a administratiilorguvernamentale in ansamblu;
auditul sistemelor si tranzactiilor financiare, cuprinzand evaluarea conformitatii cu statutele si reglementarile in vigoare;
auditul controlului intern si al functiilor acestuia;
auditul onestitatii si al caracterului in legatura cu decizile administrative luate in cadrul entitatii audiate.
Auditul de atestare financiara.De multa vreme, auditorilor din sectorul public li se cere sa-si exprime opinia asupra rapoartelorfinanciare ale guvernului. Deasemenea, in sectorul privat, un auditor independent poate furniza, prin rapoartele de audit, credibilitate asupra situatilor financiare, atestand sau nu daca declaratiile financiare prezinta corect situatia financiara si tranzactiile entitatii.
Auditul performantei. La inceputul activitatiilor,
Institutiile Supreme de Audit si-au concentrat eforturile asupra auditului cheltuielilor guvernamentale, examinand confirmarea cu legile si reglementarile in vigoare, pentru a raporta despre aceasta parlamentelor. Ulterior, auditul a fost orientat pe latura calitativa a cheltuiri banilorpublici, prin examinarea economicitatii achizitiilor publice si a eficientei utilizarii resurselor publice. Acestea au fost, in fapt, elemente ale auditului performantei.
Auditul performantei, ca o activitate distincta, a aparut intre anii 1960-1970, cand puterea legislativa, parlamentele, au pus problema modului in care guvernele pe care le-au numit si-au indeplinit programele electorale si cand contribuabili, electorii, de fapt, formulau cereri privind guverne mai eficiente si mai putin costisitoare. Ca atare, s-au facut facut progrese in ceea ce priveste metodologia auditului performantei, s-au definit criterii pentru masurarea performantei guvernamentale si s-au elaborat indicatori de performanta si noi tehnici de audit.
In prima etapa, performanta a fost examinata sub aspectul economicitatii in ceea ce priveste efectuarea cheltuielilor publice, urmarind un singur obiectiv la mai multe departamente guvernamentale, de exemplu:achizitii de bunuri,
cheltuieli de deplasare etc.
In cea de-a II-a etapa, auditul performantei s-a concentrat si pe eficienta politicilor guvernamentale, urmarindu-se raportuldintre imputuri si outputeri.
In prezent, analizand relatia care se cree
aza intre outputeri si rezultate impactul dorit al auditului performantei se apleaca si asupra eficacitatii actiunilor guvernamentale. Acesta de fapt, este o abordare prin care auditul se deplaseaza de la procese la rezultatele acestora, sau altfel spus, de la auditul conformitatii si atestarii financiare se trece progresiv la auditul performantei. Din aceasta cauza, pe plan international nu exista o denumire unitara pentru auditul performantei. Astfel in practica mondiala mai intalnim denumirea de auditul rezultatelo, auditulmanagementului, auditul valorii pentru bani sau chear auditul managementului financiar sanatos. Dar, oricare ar fi numele acestui audit, este clar ca el evalueaza latura calitativa a cheltuiri banilor prin analiza utilizarii resurselor financiare pe baza principiilor economicitatii, eficientei si eficacitatii.
