|
|
|
PROBLEME DE BAZA ALE ORGANIZARII CONTABILITATII DE GESTIUNE
1.1. PREZENTAREA GENERALA A S.C. CERELAST CCPE S.A.
CERELAST S.A. este unicul institut de cercetare din Romania in domeniul prelucrarii cauciucului.
26 de ani de experienta - s-ar putea spune "traditie" - stau la baza rezultatelor institutului in:
a. proiectarea, dezvoltarea si realizarea unei game largi de produse din cauciuc (anvelope si articole tehnice);
b. proiectarea si dezvoltarea tehnologica pentru matrite si SDV;
c. furnizarea de tehnologii de fabricare (know-how);
d. testare in/outdoor anvelope;
e. evaluari materii prime;
f. realizarea de produse compozite cauciuc - textil si cauciuc - metal.
Aceste realizari se bazeaza pe studiul aprofundat al literaturii tehnice de specialitate si a informatiei tehnologice generate si acumulate in timpul experimentarilor in sectia de productie a institutului si in fabricile de anvelope si articole tehnice de cauciuc.
Avantajele competitive pentru societate rezulta din utilizarea de programe CAD/CAE (proiectare si inginerie asistate de calculator) pentru:
proiectare asistata de calculator pentru anvelope si orice elemente din cauciuc;
proiectare asistata de calculator in 3D pentru orice ansamble, subansamble, matrite;
analiza cu elemente finite, simulare si optimizare pentru fabricarea oricaror produse din cauciuc
Utilizarea acestor programe permite modificarea rapida a proiectului precum si construirea si testarea prototipului virtual obtinut pe computer ceea ce conduce la economisirea de timp si resurse care ar fi fost necesare pentru obtinerea si testarea prototipului fizic.
In Romania, in anii '60 industria chimica, mai ales petrochimia, a cunoscut o dezvoltare extraordinara (bazata pe sustinerea financiara din partea statului, in cadrul sistemului economiei centralizate, specific perioadei respective).
Activitatea de cercetare in domeniul anvelopelor a fost organizata in cadrul Laboratorului Central de Cercetari Anvelope, infiintat in 1963 ca parte integranta a Uzinei de Anvelope Danubiana; apoi acesta a inclus si activitatea de cercetare pentru articole tehnice din cauciuc.
In 1972 s-au pus bazele Institutului de Cercetari pentru Prelucrarea Cauciucului si a Maselor Plastice - Bucuresti.
Tinand cont de conditiile economice si politice din acea perioada (1972 - 1989) institutul a avut de indeplinit sarcini importante cum ar fi:
dezvoltarea tehnologiilor pentru noile fabrici (de anvelope, articole tehnice, prelucrare mase plastice);
promovarea in productie a noilor produse chimice romanesti destinate prelucrarii cauciucului si a maselor plastice;
service (asistenta tehnica) pentru fabricile noi, sau pentru cele deja existente.
In unele dintre aceste fabrici au fost create grupe de cercetare in scopul de a oferi permanent solutii tehnice in problemele ce se iveau in productie.
in 1993, Institutul de Cercetari pentru Prelucrarea Elastomerilor (CERELAST S.A.) a devenit societate comerciala, persoana juridica romana inregistrata la Registrul Comertului sub numarul J40/1750/1993 iar la Directia Generala a Finantelor Publice Control Financiar de Stat, are codul fiscal R3452671. S.C. CERELAST S.A. are sediul in com. Popesti - Leordeni, sos. Oltenitei nr. 181, jud. Ilfov.
Capitalul social al CERELAST S.A. este de 6987 mil. lei impartit in 6987250 actiuni nominative a caror valoare nominala este de 1000 lei/actiune.
Din luna martie 1999 CERELAST S.A. face parte din "TOFAN GRUP" care a devenit actionar majoritar.
CERELAST S.A. coopereaza pe baze contractuale cu numeroase unitati de invatamant superior si institute de cercetare in scopul gasirii celor mai bune solutii tehnico-stiintifice pentru temele incluse in programele de cercetare (Universitatea Politehnica Bucuresti - Facultatea de Transporturi; Institutul de Cercetari pentru Electronica; Institutul de Cercetari pentru Chimie Organica "C.D.Nenitescu" - Bucuresti; Institutul de Cercetari pentru Prelucrarea si Chimizarea Petrolului - Ploiesti; Institutul de Cercetare-Proiectare Automobile - Pitesti; Universitatea Tehnica din Poznan; Institutul de Chimie al Academiei Bulgare - Sofia; Academia de Stiinte din Moldova - Chisinau).
CERELAST S.A. coopereaza cu Asociatia de Standardizare din Romania, elaborand standarde si participand la revizuirea standardelor privind domeniul prelucrarii elastomerilor.
Referitor la activitatea de productie, printre produsele compozite cauciuc - textil si cauciuc - metal fabricate de CERELAST S.A sunt si asa numitele elemente elastice pentru arcuri pneumatice (perne de aer) ce echipeaza autobuzele si troleibuzele.
Elementul elastic este o membrana confectionata, in general, dint-un cord de nylon avand suprafetele acoperite la interior cu un cauciuc rezistent la combustibili si ulei.
Elementele elastice folosite pe autovehicule sunt de trei tipuri constructive: tub, diafragma si burduf.
Un dispozitiv elastic pneumatic se compune din burduful de suspensie pneumatica, ventile de reglare, conducte cu aer sub presiune, rezervorul de alimentare si un compresor. Elementul de arcuire propriu-zis se compune dintr-un burduf elastic umplut cu aer sub presiune, care se adapteaza automat utilizarii printr-un ventil de reglare potrivit lucrului autovehiculului, adesea in raport de incarcarea/sarcina variata. Pentru aceasta, actioneaza ventilul de reglare al nivelului care pentru incarcarea statica - la o compunere independenta a nivelului constructiei ofera o inaltime constanta de ridicare la autobuze, respectiv o inaltime a suprafetei de incarcare constanta la autocamioane.
Deoarece prin burduful de suspensie pneumatica in opozitie cu elementul - arc de osel - se evita contactul metalic intre axa si constructie, perturbatiile acustice ajung numai intr-o forma atenuata la constructie.
In prezenta lucrare ne vom referi la produsul "burduf de suspensie pneumatica" realizat in cadrul Sectiei de Productie a CERELAST S.A.
Burdufurile pneumatice sunt constituite dintr-un invelis cu pereti subtiri din cord si cauciuc si reprezinta articole noi in industria prelucrarii cauciucului.
In a II-a jumatate a anilor "30, in SUA au fost incepute lucrari privind crearea elementelor elastice din cord - cauciuc la suspensia automobilelor usoare. Au fost construite cateva modele experimentale de automobile, totusi folosirea in productie a suspensiilor pneumatice nu s-a realizat.
Interesul pentru suspensiile pneumatice a aparut din nou dupa anul 1945. Lucrarile realizate in aceasta directie, au condus la livrarea in anul 1953 a autobuzului de serie GMC cu suspensie pneumatica.
Aceasta a servit drept inceput pentru raspandirea rapida a elementelor elastice din cord - cauciuc, atat ca suspensie pneumatica (la automobile, autobuze, chiar si tractoare si remorci agricole) cat si in industrie, in cadrul unor masini stationare (instalatii vibratoare, vibroabrazive si site, industria textile, industria celulozei si hartiei).
Utilizarea pe scara mare a burdufurilor se datoreste numeroaselor avantaje pe care acestea le prezinta, printre care: greutate mica, capacitate mare de deformare, durata de viata mare, sensibilitate mica la actiunea prafului, apei si murdariei, lipsa de zgomot in lucru.
In cazul folosirii burdufurilor ca suspensie pneumatica in industria de autovehicule, apar avantaje de care trebuie sa se tina seama:
in majoritatea cazurilor, se obtine o caracteristica progresiva neliniara (efortul preluat nu este proportional cu deformarea), ceea ce corespunde cresterii capacitatii de mers lin, reducand posibilitatile de socuri;
se realizeaza usor reglarea automata a rigiditatii si cursei dinamice a suspensiei in functie de incarcare si deci creste capacitatea de mers lin;
la acelasi element elastic pneumatic, modificand presiunea aerului din el, se obtin capacitati de incarcare diferite, ceea ce largeste posibilitatile de folosire a constructiei date;
se realizeaza usor reglarea pozitiei caroseriei in raport cu suprafata drumului.
Toate aceste avantaje au condus la folosirea intensiva a burdufurilor de suspensie, intr-o mare varietate de forme si dimensiuni, la cele mai diverse masini si utilaje.
In conditiile economiei de piata si in urma unor studii de marketing, avand in vedere inlocuirea burdufurilor existente pe masinile si utilajele din import, precum si pentru echiparea masinilor si utilajelor produse de industria romaneasca, CERELAST S.A a trecut la proiectarea si fabricarea burdufurilor de suspensie pneumatica in mai multe variante constructive si dimensionale.
Partile componente ale burdufurilor pneumatice sunt:
corpul propriu-zis, realizat din amestec de cauciuc si cord textil;
talon de sarma (pentru fixarea si rezistenta marginilor burdufului).
Pentru realizarea burdufurilor se utilizeaza urmatoarele materii prime si materiale:
amestec de cauciuc
cord gumat
sarma pentru talon
solutie adeziva de cauciuc, pe baza de benzina;
solutie antiadeziva pentru vopsit la interior;
panza.
Utilajele, sculele si dispozitivele utilizate in procesul de productie sunt:
valt;
calandru;
masina de taiat cord;
masina de preasamblat;
tobe de confectie;
prese de vulcanizare;
rulete;
stante;
role;
cutite pentru debavurare.
Procesul tehnologic de realizare a burdufurilor pneumatice, care este prezentat in figura 1, se compune din urmatoarele faze:
A. confectia burdufurilor (care include si pregatirea semifabricatelor);
B. vulcanizarea burdufurilor;
C. controlul burdufurilor.
Descrierea procesului tehnologic
A. Confectia burdufurilor presupune parcurgerea urmatoarelor operatii:
Calandrarea peliculelor
Amestecul de cauciuc, achizitionat de la un furnizor specializat in realizarea de amestecuri de cauciuc, se preincalzeste prin plastifiere pe valt, dupa care se supune calandrarii. Tragerea amestecurilor in foi de diferite grosimi se numeste calandrare, dupa masina respectiva numita calandru. Calandrele sunt laminoare cu 2, 3 sau 4 cilindri asezati de obicei in plan vertical, care se rotesc presand amestecul de cauciuc introdus intre ei, dandu-i o forma latita. De pe calandru amestecul de cauciuc cu forma de foaie, avand grosimea impusa in specificatia de confectie, se inroleaza in panza intermediara pentru a a impiedica lipirea intre straturi.
Taierea cordului gumat
Cordul gumat, achizitionat sub forma de foaie cu latimea de un metru, se taie la dimensiunile impuse in specificatia de confectie burdufuri, cu ajutorul masinii de taiat cord gumat. Fasiile rezultate se imbina cap la cap si se inroleaza in panza intermediara pentru a evita lipirea intre ele.
Confectionarea inelelor de talon
Inelele de talon reprezinta elementele de rezistenta ale burdufurilor fiind confectionate din sarma. Confectia lor se face manual, prin inrolarea sarmei pe role metalice care au diametrul functie de diametrul interior al inelului de talon ce trebuie obtinut.
Confectia propriu-zisa
Burduful de suspensie se realizeaza pe tobe de confectie expandabile montate pe masina de confectionat burdufuri. Asamblarea componentelor pe toba se face conform unor specificatii de confectie. Initial se obtine carcasa burdufului, sub forma unui tub de cauciuc, din mai multe pliuri de cord gumat lipite intre ele cu solutie pe baza de cauciuc. Se ataseaza apoi inelele de talon la capetele carcasei si se acopera cu pelicula de cauciuc dupa care burdufurile confectionate se vopsesc la interior cu solutie antiadeziva.
B. Vulcanizarea burdufurilor
Fenomenul chimic prin care cauciucul trece din stare plastica in stare elastica se numeste vulcanizare.
Vulcanizarea burdufurilor se realizeaza prin incalzirea burdufului sub presiune, la temperatura ridicata, pe o anumita perioada de timp, in functie de grosimea burdufului. Vulcanizarea se realizeaza in matrite montate pe prese de vulcanizare. Temperatura este necesara pentru a avea loc reactia de vulcanizare (combinarea cauciucului cu sulful) iar presiunea, pentru consolidarea straturilor burdufului, pentru eliminarea bulelor de gaz precum si pentru imprimarea profilului si a inscriptiilor de pe matrita pe suprafata burdufului.
Matritele sunt piese de otel care au forma negativului pieselor ce trebuie obtinute. Ele trebuie sa fie bine finisate, intrucat zgarieturile, porozitatile si alte defecte de prelucrare, existente in locasuri, apar pe suprafata pieselor vulcanizate. Pentru ca produsul vulcanizat sa se extraga usor din matrita, aceasta se unge cu solutie antiadeziva.
Initial, burduful nevulcanizat, care este sub forma unui cilindru de cauciuc, asa cum a rezultat de la confectie, este presat in matrita pentru a capata forma ei. Dupa formare, prin actiunea temperaturii ridicate - temperatura si timpul necesar fiind mentionate in specificatia de vulcanizare, amestecul de cauciuc se vulcanizeaza, burduful obtinut devenind elastic. La sfarsitul ciclului de vulcanizare se deschide presa de vulcanizare si se extrage burduful vulcanizat. Dupa racire, burduful se debavureaza si se trimite la controlul final de calitate.
C. Controlul burdufurilor
Verificarea calitatii burdufurilor se face in vederea clasificarii lor pe diferite categorii de calitate si pentru identificarea acelor produse care nu corespund nici unei calitati, fiind considerate rebut.
Controlul burdufurilor consta in verificarea aspectului exterior, verificarea in sectiune si verificarea caracteristicilor fizico-mecanice.
Verificarea aspectului exterior se face pe fiecare produs in parte. Burdufurile trebuie sa prezinte suprafata exterioara si interioara continua, fara crapaturi, bule de aer sau umbre.
Verificarea in sectiune si verificarea caracteristicilor fizico-mecanici se realizeaza pe cate un burduf din fiecare lot, lotul fiind constituit din max. 100 buc. In sectiune, ansamblul cord - cauciuc trebuie sa prezinte o structura omogena, fara denivelari sau fisuri si fara incluziuni de corpuri straine.
Dupa verificarea lor, burdufurile se depoziteaza in functie de calitatea lor, in spatii special amenajate care trebuie sa fie spatii inchise, uscate si ferite de variatii mari de temperatura si de substante care ar putea produce deteriorari produselor, dupa care se livreaza catre clienti - daca se incadreaza in cerintele impuse de standarde, sau se distrug - daca sunt clasificate ca rebuturi.
Burdufurile sunt garantate, de producator, pentru o functionare normala, fara ruperi, fisuri, crapaturi sau umflaturi cu conditia ca eventualele deficiente constatate sa nu fi fost cauzate de nerespectarea de catre cumparator a instructiunilor de montaj sau exploatare.
Societatea producatoare garanteaza calitatea burdufurilor, obligandu-se sa asigure pe cheltuiala sa schimbarea celor declarate necorespunzatoare si suportarea cheltuielilor, inclusiv contravaloarea reperelor deteriorate ale autobuzului ca urmare a functionarii anormale sau deteriorarii acestora in termenul de garantie.
Fig. 1
Diagrama de flux a procesului tehnologic de realizare burdufuri
1.2. STRUCTURA ORGANIZATORICA SI FUNCTIONALA A
S.C. CERELAST S.A.
Esenta si activitatea societatii comerciale se bazeaza pe organizarea sa formala. Cu ajutorul ei managerii orienteaza, modeleaza, antreneaza si dirijeaza resursele umane in vederea realizarii obiectivelor societatilor comerciale. Potentialul de actiune a acesteia este dat de organizarea sa formala reprezentata prin structura sa organizatorica ce cuprinde ansamblul persoanelor si subdiviziunile organizatorice astfel constituite incat sa asigure premisele organizatorice necesare realizarii obiectivelor previzionate.
Structura organizatorica a societatii comerciale joaca un rol major, cu ample implicatii. In conditiile tranzitiei spre economia de piata este necesara o reasezare a acesteia astfel incat sa raspunda unor importante cerinte, cum sunt:
sa corespunda scopului si obiectivelor generale ale societatii comerciale;
sa defineasca cu claritate si precizie functiile si legaturile dintre functii;
sa permita o comunicare rapida si eficienta;
sa poata fi adaptata cu usurinta la noile obiective ale societatii comerciale.
In cadrul structurii organizatorice pot fi delimitate doua componente majore ale acesteia:
structura de conducere (managerii, organismele de conducere participativa si subdiviziunile organizatorice cu o pronuntata tenta decizionala);
structura de productie ce cuprinde subdiviziunile organizatorice in care majoritare sunt procesele de executie.
Dintre factorii care influenteaza structura organizatorica, factorii numiti variabile organizationale, cei mai importanti sunt:
dimensiunea firmei;
complexitatea productiei;
dotarea tehnica;
natura procesului tehnologic;
caracteristicile procesului de aprovizionare si desfacere;
potentialul uman.
Structura organizatorica a societatii comerciale este de tip functional si are urmatoarele baze conceptuale:
in cadrul societatii comerciale CERELAST S.A. se practica tehnici de management prin obiective si prin exceptie avand in vedere conditiile actuale date de tranzitia la economia de piata;
respectarea principiilor care determina conducerea si organizarea eficienta: principiul suprematiei obiectivelor si unitatii de actiune, principiul unitatii de conducere, principiul economiei de legaturi ierarhice si functionale, principiul economiei de persoane si realizarii unui grad rational de ocupare a fortei de munca.
O asemenea structura satisface:
exigentele de functionare ale unitatii din punct de vedere conceptual;
gruparea atributiilor pe compartimente functionale, sectii si ateliere de productie, asigura in mare parte o buna utilizare a specialistilor;
o incercare si o grupare omogena a centrelor de decizie utilizandu-se delegarea de autoritate;
corelarea ROF cu organizarea si fisele postului precum si o adaptare generala a continutului acestora la specificul actual al activitatii desfasurate;
imbunatatirea permanenta a sistemului de incadrare, departajare si salarizare a personalului societatii.
Structura organizatorica actuala a societatii poate fi reprezentata sub forma organigramei, conform figurii 2.
Fig.
2 Organigrama S.C. CERELAST S.A.
Organigrama societatii comerciale prezentata in figura 2 este de tip piramidal si cuprinde totalitatea serviciilor functionale si sectiei de productie.
Organul suprem de conducere a societatii este Adunarea Generala a Actionarilor, care decide asupra celor mai importante probleme ale activitatii S.C. CERELAST S.A. asigurand strategia economica si comerciala a acesteia.
AGA numeste un consiliu de administratie care asigura conducerea curenta a societatii luand decizii cu caracter strategic. Consiliul de administratie este condus de Directorul General al societatii, cu functie de presedinte. Printre atributiile de Consiliului de Administratie se numara: aprobarea structurii organizatorice si a sistemului de salarizare; analizarea si adoptarea programelor de activitate economica, de cercetare - dezvoltare, de retehnologizare pe termen scurt, mediu si lung; organizarea controlului financiar propriu, preventiv si de gestiune, stabilirea masurilor pentru respectarea disciplinei tehnologice si administrativ in cadrul structurilor organizatorice existente; negocierea si aprobarea continutului programului colectiv de munca; intocmirea raportului asupra exercitiului financiar anterior; prezentarea bilantului exercitiului precedent, a contului de profit si pierdere, cenzorilor; numirea si revocarea directorilor executivi ai societatii; stabilirea tacticii si strategiei de marketing.
Directorul general al societatii asigura conducerea curenta a activitatii desfasurate de societate, raspunzand de dezvoltarea acesteia si de gospodarirea eficienta a bunurilor sale.
Astfel, acesta are urmatoarele atributii: reprezinta societatea in relatiile cu tertii, angajeaza personalul societatii si stabileste salariul, numeste si revoca conducatorii locurilor de munca, aproba normele de munca si cele privind disciplina tehnologica si administrativa din unitate; premiaza sau sanctioneaza personalul din unitate la propunerea directorilor executivi; incheie contractul de munca; stabileste raspunderile si componentele directorilor executivi; incheie, modifica si realizeaza contractele in conditiile legii.
In conformitate cu prevederile Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata si a OG nr. 61/2001 de modificare a acesteia, entitatea patrimoniala "S.C.CERELAST S.A." organizeaza si conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activitatii.
Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii o are administratorul care gestioneaza societatea.
Contabilitatea este organizata in cadrul Directiei economice condusa de directorul economic.
Contabilitatea ca activitate specializata in masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii dar si a rezultatelor obtinute, asigura inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara si fluxurile de trezorerie pentru cerintele interne ale administratorilor societatii cat si pentru o gama larga de utilizatori: actionari, banci, furnizori, clienti, institutii guvernamentale, sindicat.
In cadrul societatii analizate, contabilitatea este condusa in partida dubla si se intocmesc situatii financiare anuale. Operatiunile economice efectuate sunt consemnate in documente care stau la baza inregistrarilor in contabilitate.
Documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si aprobat dar si a celor care le-au inregistrat in contabilitate.
Contabilitatea cheltuielilor se tine pe feluri de cheltuieli, dupa destinatia si natura lor.
Contabilitatea veniturilor se tine pe feluri de venituri.
Registrele de contabilitate folosite sunt cele obligatorii: registrul - jurnal, registrul - inventar si cartea mare.
Lunar se intocmeste balanta de verificare pentru verificarea inregistrarii corecte in contabilitate a operatiunilor efectuate.
Anual se intocmesc situatiile financiare anuale, care se compun din bilant, cont de profit si pierdere, politici contabile si note explicative si se depun la DGFPCFS Ilfov, insotite de raportul administratorului.
Din punct de vedere al elementelor de structura ale sistemului contabil, pe plan international, s-au conturat doua conceptii:
conceptia monista, potrivit careia sistemul contabil este integrat intr-o singura contabilitate, care ofera informatii atat utilizatorilor interni cat si celor externi;
conceptia dualista, potrivit careia sistemul contabil este delimitat in doua componente: contabilitatea financiara sau generala si contabilitatea analitica si de gestiune.
Contabilitatea financiara are un dublu obiectiv: pe de o parte vizeaza determinarea si masurarea rezultatelor pe o perioada data, denumita exercitiu, folosind in acest sens contul de rezultate; pe de alta parte, vizeaza prezentarea fidela a imaginii patrimoniului, situatiei financiare si a rezultatului la un moment dat, respectiv la inchiderea exercitiului cu ajutorul bilantului contabil.
Valentele contabilitatii financiare rezulta din urmatoarele caracteristici:
fiabilitatea informatiei asigurata de exiztenta unui ansamblu de norme preexistente si denumite sub forma de reglementari sau instructiuni general acceptate;
calitatea informatiei asigurata de utilitate, semnificatie, verificabilitate si obiectivitate.
Utilitatea informatiei este calitatea primordiala a acesteia si implica rapiditate de informare, indispensabila luarii unei decizii
Cuantificarea informatiei impusa de necesitatea transcrierii acesteia sub o forma care sa permita insumarea si compararea utilizand pentru aceasta moneda iar informatiile complementare pot fi furnizate cu ajutorul unitatilor fizice
Verificabilitatea informatiei permite profesionistilor de a-si exprima propriile concluzii, raspunde regulilor si principiilor evocate in materie de inregistrari, clasificari, evaluari si procedurilor de elaborare si conservare a acestor informatii
Obiectivitatea presupune impartialitatea in tinerea conturilor si prezentarea lor precum si utilizarea metodelor, eliminand marjele de apreciere personala.
Contabilitatea financiara este destinata trecutului chiar daca in evaluarea anumitor valori se tine cont de perspectivele intreprinderii pe termen scurt si mediu si are ca scop tratarea operatiilor trecute in vederea determinarii unui rezultat fara a se analiza modul si conditiile in care a fost obtinut.
Contabilitatea financiara nu clarifica natura si calitatea produselor, eficienta comerciala, performantele tehnice ale capacitatilor de productie, productivitatea muncii.
Pentru aceste motivatii, contabilitatea financiara ramane o baza indispensabila, dar limitata ca instrument de gestiune, atat in timp cat si in spatiu.
Pentru cunoasterea mai aprofundata a gestiunii intreprinderii, intervine a doua componenta a conceptiei dualiste, contabilitatea analitica si de gestiune prin intermediul costului productiei.
Prin obiectul sau de studiu aceasta contabilitate procedeaza la cunoasterea costurilor, studiul lor continuu, analiza si estimarea evolutiei lor oferind informatii utile pentru diagnostic, luarea deciziilor si previzionarea viitorului societatii comerciale.
Contabilitatea analitica si de gestiune, ca metoda moderna de conducere, raspunde la urmatoarele obiective:
Calculul costurilor in scopul urmaririi contributiei activitatii desfasurate la obtinerea rezultatelor determinate la nivel de produs sau de centru de productie;
Studierea eficientei gestiunii prin determinarea productivitatii muncii, profitabilitatii, rentabilitatii si creativitatii sociale;
Elaborarea bugetelor pe feluri de activitati, urmarirea si controlul acestora in scopul asigurarii unei eficiente pe termen scurt, mediu si lung.
Contabilitatea analitica si de gestiune este un component indispensabil al contabilitatii financiare, un instrument de care are nevoie si la un loc alcatuiesc un tot unitar cunoscut sub denumirea de sistem contabil dupa cum se observa in figura 3.
Opera]iuni cu caracter
general
Fig. 3 Sistemul contabil unitar *)
1.3. CLASIFICAREA CHELTUIELILOR DE PRODUCTIE
Costul semnifica acea categorie economica care compenseaza consumul de mijloace de productie si forta de munca in anumite conditii tehnice, organizatorice si de gestiune.
Asadar, aceste consumuri exprimate valoric imbraca forma cheltuielilor de productie si de distributie suportate de intreprindere.
Din acest punct de vedere, costul reprezinta o corelatie intre expresia valorica a cheltuielilor pe care le efectueaza o intreprindere pentru obtinerea si desfacerea productiei sale intr-o perioada de timp determinata si cantitatea de bunuri materiale, lucrari sau servicii prestate.
Cheltuielile din contabilitatea financiara, inaintea includerii lor in costuri sunt supuse unor operatii de prelucrare si clasificare.
Din punct de vedere al naturii, respectiv al continutului economic, cheltuielile de productie se grupeaza in:
cheltuieli materiale (de munca materializata),
cheltuieli salariale (de munca vie).
Cheltuielile materiale de productie sunt reprezentate prin consumurile de mijloace de productie, respectiv prin consumul de mijloace de munca si de obiecte ale muncii. Consumul de mijloace de munca imbraca forma de cheltuieli cu amortizarea imobilizarilor (necorporale si corporale), cu uzura obiectelor de inventar etc., iar consumul de obiecte ale muncii, pe aceea de cheltuieli cu consumul de materii prime, materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb etc.
Cheltuielile salariale sunt reprezentate prin consumul de forta de munca si imbraca forma de cheltuieli cu plata remuneratiilor cuvenite personalului, cu plata contributiei unitatii la asigurarile sociale, cu plata contributiei unitatii la fondul de somaj, etc.
Dupa structura sau omogenitatea continutului lor, cheltuielile de productie se impart in:
cheltuieli simple,
cheltuieli complexe.
Cheltuielile simple sunt acelea care au un continut omogen, fiind formate dintr-un singur element de cheltuiala, care nu se mai poate descompune in alte elemente constitutive, motiv pentru care se mai numesc si cheltuieli monoelementare. In aceasta categorie se cuprind: cheltuieli cu salariile, cu consumul de materii prime, de materiale auxiliare, cu amortizarea imobilizarilor etc.
Cheltuielile complexe sunt acelea care au un continut eterogen, fiind formate din mai multe elemente de cheltuieli simple, motiv pentru care se mai numesc si cheltuieli polielementare. In aceasta categorie se cuprind: cheltuielile de administratie si de conducere ale unitatii, cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor si cheltuielile generale ale fiecarei sectii, care impreuna formeaza cheltuieli indirecte de productie, etc.
Din punct de vedere al importantei pe care o au in procesul de productie si al legaturii lor cu procesul tehnologic, cheltuielile de productie se impart in:
cheltuieli de baza,
cheltuieli de regie (de deservire).
Cheltuielile de baza sunt acelea ocazionate in mod nemijlocit de desfasurarea procesului tehnologic al productiei. Deoarece fara astfel de cheltuieli, procesul tehnologic nu poate avea loc, ele se mai numesc si cheltuieli tehnologice. In aceasta categorie se cuprind: consumurile de materii prime, salariile de baza ale muncitorilor direct productivi, cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor din sectiile principale de productie, etc.
Cheltuielile de regie sunt acelea care nu au legatura directa cu procesul tehnologic, fiind efectuate in scopul crearii conditiilor normale de desfasurare a muncii, pentru organizarea si conducerea productiei si a activitatii intreprinderii in general, motiv pentru care se mai numesc si cheltuieli de organizare si conducere. In aceasta categorie se cuprind: cheltuielile cu iluminatul, cu incalzitul, salariile personalului tehnic, de conducere, administrativ si de deservire, cheltuielile cu intretinerea si repararea cladirilor, cheltuielile de birou.
Dupa modul de repartizare si includere in costul obiectelor de calculatie (produse, comenzi, faze, activitati, functii etc.) care le-au ocazionat, se disting:
cheltuieli directe,
cheltuieli indirecte.
Cheltuielile directe sunt acelea care se identifica pe un anumit obiect de calculatie (produs, serviciu, lucrare, comanda, faza, activitate), inca din momentul efectuarii lor si ca atare se includ direct in costul obiectelor respective. In aceasta categorie se incadreaza cheltuielile cu consumul de materii prime, de energie si combustibil in scopuri tehnologice, salariile de baza ale muncitorilor direct productivi calculate pentru munca prestata in productie, etc.
Cheltuielile indirecte sunt acelea care privesc fie fabricarea mai multor produse, executarea mai multor lucrari, servicii sau comenzi, respectiv faze, activitati, ca obiecte de calculatie in cadrul unui atelier, sectie etc., fie chiar intreprinderea in ansamblul ei. Aceste cheltuieli nu se pot identifica pe un anumit obiect de calculatie (produs, lucrare, serviciu) in momentul efectuarii lor si ca atare nu se pot include direct in costul acestora, ci indirect, prin repartizare pe baza unor criterii conventionale, dupa ce mai intai, au fost colectate pe locurile (centrele) de cheltuieli care le-au ocazionat. Din aceasta categorie fac parte: cheltuielile comune ale sectiei sau indirecte de productie, care sunt directe fata de sectiile care le-au ocazionat si pe care se colecteaza, si indirecte fata de produsele fabricate in sectiile respective; cheltuielile generale de administratie care sunt indirecte atat fata de sectiile de productie, cat si fata de produsele rezultate in cadrul acestora.
Gruparea cheltuielilor de productie dupa acest criteriu, schematic, se poate prezenta conform figurii 4:
Fig. 4 Gruparea cheltuielilor de productie dupa modul de repartizare si includere in costul obiectelor de calculatie
Dupa comportamentul lor fata de volumul fizic al productiei, cheltuielile de productie se impart in:
cheltuieli variabile,
cheltuieli fixe.
Cheltuielile variabile sunt acelea care pe total isi modifica nivelul odata cu modificarea volumului fizic al productiei care le-a ocazionat, iar pe unitatea de produs raman, in general, la acelasi nivel. Pentru ca ele sunt legate de operatiile de fabricare a productiei, mai poarta denumirea si de cheltuieli operationale. Din aceasta categorie fac parte: cheltuielile cu consumul de materii prime, de combustibili si energie in scopuri tehnologice, salariile de baza ale muncitorilor direct productivi, calculate pentru munca prestata in productie, cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor si mijloacelor de transport ale sectiilor.
Cheltuielile fixe sunt acelea care nu-si modifica, in general, nivelul lor total, ramanand fixe, indiferent de modificarea volumului fizic al productiei. Pe unitatea de produs, nivelul lor se modifica in raport invers proportional fata de modificarea volumului fizic al productiei. Ele nu sunt legate direct de volumul fizic al productiei ci de asigurarea si mentinerea capacitatii intreprinderii de a produce si vinde, fiind in functie de timp. Din aceasta cauza se mai numesc si cheltuieli de capacitate sau ale perioadei. In aceasta categorie se cuprind: cheltuielile cu amortizarea imobilelor - atunci cand se calculeza in raport de timp, salariile personalului de conducere, tehnic, economic si de alta specialitate, administrativ si de deservire al sectiei si al intreprinderii, cheltuieli de birou, cele pentru
intretinerea si repararea cladirilor, cele pentru incalzit, iluminat si forta motrice in scopuri administrativ - gospodaresti etc., adica cheltuieli generale ale sectiilor de productie si cheltuieli generale de administratie ale unitatii.
Dupa modul cum participa la crearea de noi valori
cheltuieli productive (eficiente),
cheltuieli neproductive (ineficiente).
Cheltuielile productive conduc la rezultate pozitive ocazionate de desfasurarea normala a procesului de productie
Cheltuielile neproductive apar in situatiile cand se inregistreaza lipsuri pe linia organizarii si conducerii productiei. In aceasta categorie se cuprind pierderile din intreruperi, pierderile din rebuturi, depasirea standardelor de consum materiale si manopera, cheltuieli ocazionate de neutilizarea integrala a activitatii.
Din punct de vedere al scopului urmarit, cheltuielile se pot clasifica:
dupa natura lor
cheltuieli de exploatare
cheltuieli financiare
cheltuieli exceptionale.
In categoria cheltuielilor de exploatare se cuprind cheltuielile privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb, energie si apa, uzura obiectelor de inventar, cheltuielile cu serviciile si lucrarile executate de terti, cheltuielile cu impozitele, taxele si varsamintele asimilate suportate de unitatea patrimoniala, cheltuieli cu persoanele privind salariile, asigurarile si protectia sociala etc., adica cele care privesc activitatea normala, curenta de exploatare.
Din categoria cheltuielilor financiare fac parte pierderile din creanta legate de participatii, pierderile din vanzarea titlurilor de plasament, diferentele nefavorabile de curs valutar din operatiile curente si disponibilitatile in devize, dobanzile curente aferente imprumuturilor primite, sconturile acordate clientilor.
Cheltuielile exceptionale nu sunt legate de activitatea normala, curenta a unitatii si ele se refera la operatii de gestiune, ca de exemplu: despagubiri, amenzi, penalitati, lipsuri de inventar, pierderi din debitori diversi, sau la operatii de capital cum ar fi valoarea contabila a imobilizarilor cedate.
Clasificarea cheltuielilor dupa natura lor se foloseste la elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli al unitatii, precum si la intocmirea contului de rezultate.
dupa destinatia lor
cheltuieli directe
cheltuieli indirecte - comune ale sectiei
cheltuieli de desfacere
cheltuieli generale de administratie.
Clasificarea cheltuielilor dupa destinatie se foloseste pentru organizarea contabilitatii de gestiune, precum si pentru calculul costului unitar al produselor, lucrarilor si serviciilor.
Cheltuielile directe cuprind materii prime si materiale directe, remuneratii directe, contributia privind asigurarile si protectia sociala.
Cheltuielile indirecte de productie cuprind cheltuielile cu intretinerea si functionarea utilajelor si cheltuielile generale ale sectiei;
Cheltuielile de desfacere sunt ocazionate de vanzarea produselor fabricate.
Cheltuielile generale de administratie sunt determinate de administrarea si conducerea unitatii patrimoniale in ansamblul ei.
Cheltuielile directe si cele indirecte de productie formeaza costul de productie si prin adaugarea cheltuielilor generale de administratie si a celor de desfacere se obtine costul complet al productiei.
Potrivit Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE si cu standardele internationale de contabilitate, costul de productie este determinat prin adaugarea la costul de achizitie a materiilor prime si consumabilelor utilizate, a costurilor inregistrate de intreprindere, care sunt direct atribuite producerii acelui bun. In plus, costul de productie mai poate cuprinde:
a) pondere rezonabila din costurile inregistrate de intreprindere, care sunt numai indirect atribuite producerii acelui bun, dar numai in masura in care ele se refera la perioada de productie;
b) in cazul activelor cu ciclu lung de productie, dobanda la capitalul imprumutat pentru finantarea producerii acelui bun, in masura in care aceasta se acumuleaza in raport cu perioada de productie.
Dupa modul de includere in costurile de productie:
cheltuieli incorporabile
cheltuieli neincorporabile
cheltuieli supletive.
Cheltuielile incorporabile, se includ in mod normal in costul productiei (ex: consumurile de materii prime si materiale directe, salarii directe, cheltuieli cu protectia sociala, cheltuieli indirecte de productie repartizate rational ca fiind legate de fabricatia produselor).
Cheltuieli neincorporabile sunt acelea care nu se includ in costul productiei fabricate (ex: cheltuielile generale de administratie, cheltuielile de desfacere, cheltuielile financiare si cele exceptionale). De asemenea nu trebuie sa se includa in costul productiei costul subactivitatii, deoarece este generat de neutilizarea capacitatii de productie. Aceste cheltuieli se suporta in rezultatul exercitiului.
Costul subactivitatii, Ctsa, se poate determina pe baza urmatoarei relatii de calcul:
unde:
Chf - cheltuieli fixe
N ra - nivelul real al activitatii
Nna - nivelul normal al activitatii
Nivelul de activitate se poate calcula fie in functie de volumul productiei, fie de numarul de ore de functionare a utilajelor, fie de gradul de utilizare a capacitatii de productie.
Costul subactivitatii are nivelul maxim cand volumul fizic de productie efectiv este egal cu zero, adica gradul de utilizare a capacitatii de productie este nul.
El incepe sa scada pe masura ce creste gradul de ocupare a capacitatii de productie si devine nul cand nivelul efectiv al activitatii este egal cu nivelul normal.
In costul subactivitatii se includ si pierderile din rebuturi cauzate de esecul tehnic al productiei.
Cheltuielile aditionale (supletive) nu se inregistreaza in contabilitatea financiara (generala) dar sunt incluse in costul productiei (ex: cheltuielile cu remuneratia intreprinzatorului).
In raport cu nivelul de conducere, cheltuielile, respectiv costurile, pot fi:
controlabile,
necontrolabile,
discretionare,
ascunse,
de oportunitate.
Costul controlabil este costul care poate fi influentat de deciziile sau actiunile conducerii unitatii.
Costul necontrolabil reprezinta orice cost care nu poate fi afectat de catre conducere pe o perioada de timp data.
Cheltuielile discretionare sunt cele care apar de regula in urma deciziilor luate in timpul procesului de bugetare, ca de exemplu, cheltuielile de publicitate, de cercetare si dezvoltare, de educatie etc.
Costurile ascunse sunt costuri de disfunctionalitate ale intreprinderii. Factorii de disfunctionalitate sunt: absenteismul de la locul de munca (greve), accidente de munca, rotatia personalului, defecte de calitate etc.
Costul de oportunitate semnifica oportunitatea ce a fost pierduta sau sacrificata cand alegerea unei variante necesita renuntarea la alta.
1.4. FACTORII SI PRINCIPIILE CARE INFLUENTEAZA CONTABILITATEA DE GESTIUNE
Desfasurarea procesului de productie a bunurilor materiale se sprijina pe folosirea productiva a celor trei factori fundamentali ai sai, si anume:
Resursele naturale - ca factor de productie primar, presupun utilizarea lor la producerea de bunuri sau prestarea de servicii. Consumul resurselor naturale se regaseste in structura noului produs fie in forma materiala (aerul din atmosfera utilizat pentru obtinerea oxigenului), fie in forma valorica (pretul pamantului), fie atat in forma materiala cat si in forma valorica (minereuri, gaze, petrol).
Consumul factorului capital se diferentiaza potrivit rolului si insusirilor pe care le are. Astfel, capitalul fix reprezentat prin masini, utilaje, constructii, in forma naturala, participa integral la obtinerea produselor, lucrarilor sau serviciilor. Pastrandu-si forma initiala si fiind utilizat in aceeasi calitate in decursul mai multor procese de productie, da nastere la o cheltuiala denumita amortizare si care, delimitata la nivelul unei perioade de gestiune, reprezinta numai o parte din valoarea cu care a intrat in procesul de productie si anume acea parte pe care a pierdut-o prin uzare.
Capitalul circulant, fie ca se transforma intrand in mod material in componenta noului produs (materii prime si materiale consumabile), fie ca se consuma in procesul de productie (materiale consumabile, combustibili, energie), devine cheltuiala pentru intreaga valoare, deoarece valoarea de utilitate dispare dupa un singur ciclu de productie.
Factorul munca presupune utilizarea potentialului de munca, fizic si intelectual al personalului angajat pentru a pune in miscare uneltele, masinile si instalatiile, conservand astfel prin munca valorile de utilitate preexistente si creand pe baza lor noi valori de utilitate. Acest factor se regaseste in noul produs doar in expresie valorica sub forma salariilor.
Totalitatea cheltuielilor de productie efectuate de intreprindere pentru producerea si desfacerea productiei intr-o anumita perioada de timp, reprezinta costul productiei.
Pentru a putea urmari modul cum s-au consumat factorii de productie de catre intreprindere si pentru a se calcula corect costul productiei si implicit rezultatele financiare, contabilitatea trebuie sa inregistreze la timp si in totalitatea lor, cheltuielile de exploatare (productie).
Inregistrarea corespunzatoare a cheltuielilor de exploatare si calcularea cu exactitate a costului productiei fabricate trebuie sa aiba in vedere, pe langa clasificarea productiei si delimitarea locurilor (centrelor) de productie care au ocazionat cheltuielile in cauza.
Totalitatea cheltuielilor de productie sunt cuprinse in calculatia costurilor care au la baza o serie de principii teoretice si metodologice si anume:
a) Determinarea obiectului calculatiei presupune delimitarea obiectului pentru care se efectueaza calculatia si care difera in functie de organizarea proceselor economice.
Cunoasterea obiectului calculatiei este importanta in scopul determinarii volumului cheltuielilor pe care le efectueaza entitatea pentru care se calculeaza costul.
b) Alegerea metodei de calculatie contribuie esential la determinarea continutului si exactitatii indicatorului care constituie obiect de calculatie.
Metodele de calculatie sunt foarte diferite fiind influentate de marea diversificare a indicatorilor economici si financiari care apar in procesul de calcul in contabilitate, respectiv de particularitatile tehnologice, de modul de organizare a productiei, de obiectivele activitatii de conducere etc.
c) Organizarea calculatiei contabile in concordanta cu celelalte forme de calculatie economica (previzionala si statistica) asigura comparabilitatea intre datele previzionate si cele furnizate de contabilitate si statistica, atunci cand se fac analize, si controlul diferitilor indicatori economici si financiari dand in acelasi timp si un continut unitar acestora.
Respectarea acestui principiu este necesara deoarece organizarea contabilitatii de gestiune si obtinerea de informatii este un mijloc principal pentru furnizarea datelor necesare intocmirii, urmaririi si analizei indicatorilor de costuri prestabiliti (programati).
Organizarea contabilitatii de gestiune si a calculatiei costurilor se face in concordanta cu obiectivele urmarite si respectand aceeasi metodologie de calculare a costului de productie tinand seama de aceeasi divizare a intreprinderii pe sectii, faze de fabricatie, grupe de masini ca locuri (centre) de cheltuieli, aceeasi nomenclatura a produselor, lucrarilor si serviciilor, precum si articolelor de calculatie utilizate, aceleasi criterii de repartizare a cheltuielilor indirecte de productie.
d) Delimitarea pe feluri de activitati a indicatorilor economici si financiari care fac obiectul calculatiei costurilor este necesara ca datele si informatiile obtinute din contabilitate sa fie separate si localizate pe feluri de activitati.
Separarea cheltuielilor de exploatare de cele financiare si de cele exceptionale conduce la posibilitatea de a calcula cu exactitate indicatorii economici si financiari, a veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor pe activitati organizate dandu-se credibilitate suficienta unor analize temeinice si asigurarii unor controale eficiente a activitatii.
e) Delimitarea in timp a datelor si informatiilor pe baza carora se calculeaza costurile da posibilitatea ca datele si informatiile care stau la baza calcularii costului productiei sa provina numai din perioada la care se refera cheltuielile in cauza. In acest fel se asigura calcularea cat mai exacta a productiei si implicit a rezultatelor finale, luandu-se in considerare si cheltuielile efectuate in alte perioade in afara celei curente, respectiv a unor cheltuieli in avans sau inregistrarea unor provizioane efectuate pentru perioada data.
f) Delimitarea in spatiu sau pe locuri (centre) de cheltuieli a datelor si informatiilor care stau la baza calcularii costurilor consta in inregistrarea separata pe fiecare fel de cheltuieli si venituri, fapt care conduce la calcularea eficientei activitatii productive si la realizarea unui control al activitatii pe aceeasi structura.
