|
|
|
Derularea procedurilor de fond - ISA 1006.
Ca rezultat al evaluarii nivelului riscurilor inerente si de control, auditorul determina natura, durata si intinderea testelor de fond care trebuie efectuate pentru solduri ale conturilor individuale si pentru clase de tranzactii. Atunci cand dezvolta aceste teste de fond, auditorul ia in considerare riscurile si factorii care servesc la conturarea sistemelor de control intern ale bancii. In plus, exista un numar de considerente de audit care sunt importante pentru aceste domenii de risc si catre care auditorul isi indreapta atentia.
Proceduri de audit
Pentru a aborda asertiunile discutate mai sus, auditorul poate desfasura urmatoarele proceduri:
(a) Inspectie;
(b) Observare;
(c) Investigare si confirmare;
(d) Recalculare; si
(e) Proceduri analitice.
In contextul auditului situatiilor financiare ale unei banci, inspectia, investigarea si confirmarea, recalcularea si procedurile analitice necesita o atentie speciala si sunt discutate in paragrafele ce urmeaza.
Inspectia
Inspectia consta in examinarea inregistrarilor, documentelor sau a imobilizarilor corporale. Auditul deruleaza inspectia cu scopul de:
A fi multumit in ceea ce priveste existenta fizica a activelor negociabile semnificative pe care banca le detine; si
A obtine intelegerea necesara a termenilor si conditiilor contractuale (inclusiv contractele principale) care sunt semnificativi atat individuali, cat si cumulati, pentru a:
Lua in considerare aplicarea lor; si
Evalua oportunitatea tratamentului contabil care le-a fost atribuit.
Urmatoarele constituie exemple de domenii in care inspectia este utilizata ca si procedura de audit:
Titluri de valori;
Acorduri de imprumut;
Colateral; si
Acorduri de angajament, cum ar fi:
Vanzari si recumparari de active.
Garantii.
In aplicarea procedurilor de inspectie, auditorul trebui sa fie vigilent la posibilitatea ca unele active pe care banca le detine sa fie de fapt detinute in numele unor terti, mai degraba decat in beneficiul propriu al bancii. Auditorul ia in considerare daca exista controale interne adecvate pentru separarea corecta a unor astfel de active de acelea care sunt proprietatea bancii. Acolo unde asemenea active sunt detinute auditorul ia in considerare implicatiile asupra situatiilor financiare. Asa cum s-a specificat in paragraful 58, auditorul este preocupat de existenta activelor tertilor numai in masura in care esecul bancii de a-si respecta obligatiile poate duce la denaturarea semnificativa a situatiilor financiare.
Investigarea si confirmarea
Investigarea consta in gasirea informatiilor despre persoanele cunoscute dinauntrul sau din afara entitatii. Confirmarea consta in raspunsul la investigatie prin coroborarea informatiilor incluse in inregistrarile contabile. Auditorul face investigari si confirmari pentru
A obtine probe ale functionarii controalelor interne;
A obtine probe ale recunoasterii de catre clientii si partenerii bancii a sumelor, termenelor si conditiilor unei anumite tranzactii; si
A obtine informatii care nu sunt imediat disponibile din inregistrarile contabile.
O banca detine valori importante de active si datorii monetare si de angajamente extrabilantiere. Confirmarea externa poate constitui o metoda eficienta de determinare a existentei si exhaustivitatii valorilor activelor si datoriilor prezentate in situatiile financiare. Atunci cand decide natura si intinderea procedurilor de confirmare externa pe care le va desfasura, auditorul ia in considerare orice proceduri de confirmare externa intreprinse de auditul intern. ISA 505, "Confirmari externe" furnizeaza recomandari cu privire la procesul de confirmare externa.
Exemple de domenii pentru care auditorul poate folosi confirmarea sunt:
Garantiile (colateralul).
Verificarea sau obtinerea confirmarii independente a valorii activelor si datoriilor care nu sunt tranzactionate sau care sunt tranzactionate numai pe piete secundare (OTC).
Active, datorii, si pozitii de cumparare si vanzare forward cu clienti si parteneri, cum ar fi:
Tranzactii cu instrumente derivate neajunse la scadenta;
Conturi nostro - vostro;
Hartii de valoare detinute de terti;
Conturi de imprumut;
Conturi de depozit;
Garantii; si
Acreditive.
Recalculare
Recalcularea consta in verificarea acurateti matematice a documentelor sursa si a inregistrarilor contabile sau in derularea de calcule independente. In contextul auditului situatiilor financiare ale unei banci, recalcularea reprezinta o procedura utila pentru verificarea consecventei aplicarii modelelor de evaluare.
Proceduri analitice
Procedurile analitice constau in analiza tendintelor si indicatorilor semnificativi, incluzand investigarea fluctuatiilor si a relatiilor care nu sunt consecvente cu alte informatii relevante sau care se abat de la valorile previzionate. ISA 520, "Proceduri analitice" furnizeaza recomandari cu privire la utilizarea de catre auditor a acestei tehnici.
In mod invariabil, o banca detine active individuale (de exemplu, imprumuturi si, posibil, investitii) care au o asemenea dimensiune incat auditorul le ia in considerare in mod individual. Totusi, pentru majoritatea elementelor, procedurile analitice pot fi eficiente din urmatoarele ratiuni:
In mod normal, doua dintre cele mai importante elemente pentru determinarea castigurilor unei banci sunt veniturile din dobanzi, respectiv cheltuielile aferente dobanzilor. Acestea au o relatie directa cu activele, respectiv datoriile purtatoare de dobanda. Pentru a stabili gradul de corectitudine a acestor relatii, auditorul poate examina gradul in care veniturile si cheltuielile raportate variaza fata de valorile calculate pe baza soldurilor medii si pe baza ratelor declarate ale bancii pe parcursul anului. Aceasta examinare este realizata, de obicei, cu privire la categoriile de active si datorii utilizate de banca pentru conducerea activitatilor sale. O astfel de examinare, ar putea, de exemplu, sa sublinieze existenta unor valori semnificative ale creditelor neperformante sau depozitelor neinregistrate. In plus, auditorul mai poate lua in considerare cat de rezonabile sunt ratele declarate ale bancii in comparatie cu cele care au caracterizat piata pe parcursul anului pentru clase similare de credite si depozite. In cazul activelor aferente imprumuturilor, dovezi ale ratelor percepute sau acordate la un nivel superior ratelor pietei poate indica existenta unui risc excesiv. In cazul datoriilor aferente depozitelor, astfel de probe pot indica dificultati legate de lichiditate sau de finantare. Intr-o maniera similara, veniturile din comisioane, care constituie, de asemenea, o componenta masiva a castigurilor unei banci, genereaza adesea o relatie directa cu volumul obligatiilor aferente surselor din care au fost castigate comisioanele.
Procesarea corecta a volumului mare de tranzactii incheiate de o banca si evaluarea de catre auditor a controalelor interne ale bancii ar putea fi facilitate de analiza indicatorilor si tendintelor, precum si de analiza masurii in care acestea variaza fata de perioadele precedente, fata de prognoze si fata de rezultatele altor entitati similare.
Prin utilizarea procedurilor analitice, auditorul poate detecta circumstantele care pun la indoiala oportunitatea prezumtiei de continuitate a activitatii, cum ar fi concentrarea neoportuna a riscului in anumite sectoare de activitate sau arii geografice si expunerea potentiala la riscuri ridicate de nepotriviri ale ratelor dobanzii, valutare si de scadenta.
In cele mai multe tari exista o gama larga de informatii statistice si financiare disponibile de la autoritatile de reglementare si alte surse pe care auditorul le poate utiliza pentru derularea unei revizii analitice profunde a tendintelor si a unor analize pe grupuri etalon.
Atunci cand se au in vedere procedurile analitice adecvate, un punct de plecare util il constituie luarea in considerare a informatiilor si a indicatorilor de risc sau de performanta pe care auditorul le utilizeaza pentru monitorizarea activitatilor bancii
