|
|
|
1. Consideratii generale
Sistemul de drept anglo-saxon se individualizeaza fata de cel francez prin doua trasaturi: normele care-l alcatuiesc sunt norme ale dreptului comun (common law), iar litigiile administrative sunt solutionate de catre instantele judiciare de drept comun si nu de catre instante speciale de contencios administrativ.
Aceste trasaturi s-au evidentiat in Anglia, insa doar pana in a doua jumatate a sec.al XIX-lea, cand reformele administrative locale au marcat instituirea unor norme juridice speciale, derogatorii de la dreptul comun - normele de drept administrativ.
Trasatura caracteristica a sistemului constitutional britanic este absenta unei constitutii in sens formal si nu in sens material, intrucat la ansamblul coerent de cutume se adauga texte juridice adoptate de parlament, de o importanta deosebita pentru dezvolatarea institutiilor politice din aceasta tara, ca si pentru raporturile dintre guvernanti si guvernati, amintim aici: "Magna Charta Libertatum" din anul 1215, "Petition of Rights"din anul1628, "Habeas Corpus Act" din anul 1679, "Bill of Rights" din anul 1689, "Act of Settlement" din 1701, "Reform Act" din anul 1832, "Parliament Act" din anul 1911, "Statutory Instruments Act" din anul 1946, si nu in ultimul rand "Parliament Act" din anul 1959.
Alaturi de aceste acte se aplica si un mare numar de traditii si cutume constitutionale cu un rol functional bine stabilit, de a caror existenta si obligativitate este constienta intreaga natiune engleza, aceste simboluri constitutionale cu un caracter traditional fiind respectate cu rigurozitate, fara a se simti nevoia unei codificari.
In acest sens, Prof. C. Dissescu aprecia la inceputul secolului, ca "amintirea si uzul zilnic al drepturilor si libertatilor individuale consfintite de cutuma britanica sunt sapate adanc in viata poporului, atat de adanc incat nici o constitutie din lume nu a fost atat de putin nesocotita cum a fost Constitutia engleza".
In Anglia, procesul de formare a institutiilor de guvernare, in special a Monarhiei si Parlamentului a parcurs etape distincte.
Mai intai, s-a format Coroana ca simbol al autoritatii publice. Parlamentul aparand mai tarziu, ca o reactie a burgheziei impotriva absolutismului regalitatii, manifestat deseori in forme violente.
Parlamentul britanic, una din cele mai vechi institutii ale edificiului constitutional, este format din Monarh, Camera Lorzilor si Camera Comunelor. Aparitia camerelor sub forma actuala reprezinta rezultatul unui indelung proces istoric.
2. Parlamentul
Parlamentul britanic are o indelungata traditie, referiri cu privire la acest forum legilativ fiind cunoscute inca dinainte de 1295. Istoria Marii Britanii atesta faptul ca regii saxoni aveau obiceiul de a se consulta in probleme impotante cu inaltii functionari ai curtii ce alcatuiau un consiliu regal permanent.
Primele mentiuni despre "Parlamentul Britanic" apar la 1295 cand regele Eduard I a convocat "Magnum Concilium" ce avea o reprezentare concreta a celor 3 stari sociale: clerul, nobilimea si orasele[1].
Marele Parlamentul Britanic semnifica cuprinderea tuturor starilor sociale recunoscute ca fiind indriruite sa aiba reprezentanti in parlament. Constituirea Camerei Comunelor reprezentand consecinta unei evolutii istorice legate in special de necesitatea solutionarii constructive a problemelor legate de taxe si impozite[2].
Raporturile cu coroana exprimau subordonarea parlamentului fata de corana; regele avand atat atributi executive cat si legislative.
Starea de subordonare a parlamentului britanic fata de rege a continuat si in sec. XIV, acesta este marcat de separarea parlamentului in doua camere. Astfel la 1332 cele doua grupuri (unul format din prelati si nobili si unul format din cavalerii reprezentanti ai comitatelor si reprezentantii oraselor) deliberau separat, iar in 1351d in aceste doua grupuri s-au format doua adunari cu localuri separate - Camera Lorzilor respectiv Camera Comunelor. La acesta data cele doua adunari nu aveau atributiile unui organ legislativ.
In cea de-a doua jumatate a sec. XV procedurii de legiferare i se adauga noi elemente, in sensul ca acum proiectul de lege formulat de una din camere era trimis celelalte spre examinare si aprobare, ulterior acesta (proiectul de lege) fiind trimis regelui, care, daca il aproba devenea lege[3].
Din aceasta perioada incep sa se intareasca puterile parlamentului. Astfel la 1399 Regele Richard al II- lea este destituit de catre parlament. Cu timpul relatiile dintre parlament si regalitate s-au normalizat in sensul ca puterea parlamentului nu a mai putut fi contestata de monarh.[4]
De mentionat este reforma din 1823 ce a extins sistemul de partide de la parlament in toata tara, legandu-l de sistemul Cabinetului de Guvernare.
In aceasta perioada se clarifica relatiile dintre Camera Comunelor si Camera Lorzilor. Este institutionalizata existenta opozitiei, ce trebuia sa-si asume o serie de functii traditionale ale parlamentului si nu in ultimul rand se modifica procedura parlametara in scopul asigurarii unei guvernari efective.
3. Camera Lorzilor
Originea Camerei Lorzilor, ca organism nobiliar, avand prerogativa de a-l consilia pe Rege, trebuie cautata inainte de cucerirea normanda din 1066.
Initial, Camera Lorzilor a detinut o evidenta superioritate fata de Camera Comunelor datorita pozitiei privilegiate in raporturile cu Coroana, puterea politica a Camerei Lorzilor provenind din compozitia sa sociala: marea aristocratie engleza si inaltii prelati ai Regatului, legati prin interese comune de institutia regalitatii.
Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Camera Lorzilor a reprezentat centrul real al puterii politice, dupa care rolul sau politic s-a diminuat, devenind simbolic, astfel ca, in prezent, puterea politica a parlamentului britanic este concentrata in sanul Camerei Comunelor, fiind exercitata de aceasta, in stransa legatura cu programul politic si interesele partidului de guvernamant.
Din punctul de vedere al organizarii puterilor si al raporturilor dintre ele, vechile cutume constitutionale au fost inlocuite cu altele[5]. Astfel, daca recrutarea prim ministrilor se facea, conform cutumei, din randul Camerei Lorzilor, iar ministrii raspundeau in fata acesteia, astazi raspunderea ministilor se angajeaza numai in fata Camerei Comunelor, iar premierii sunt recrutati dintre deputati.
Camera Lorzilor este condusa de Lordul Cancelar, membru al guvernului si presedinte al Curtii Supreme de Apel. Camera Lorzilor poate numi comisii speciale cu caracter temporar (select committees) insarcinate cu solutionarea unor probleme concrete ale activitatii Camerei. De asemenea, Camera Lorzilor serveste monarhul sa-si faca cunoscuta pozitia fata de programul Guvernului prin mesajul Tronului. Camera Lorzilor, simbol al dezvoltarii constitutionale a Marii Britanii si factor decisiv al intaririi increderii natiunii engleze in institutiile sale politice, ramane o constanta a vietii politice, fiind pastrata nu numai in sistemul de guvernare, ca o institutie politica adanc inradacinata, ci si in constiinta publica.
4. Camera Comunelor
Camera Comunelor este organismul care concentreaza intreaga putere legislativa a parlamentului. Membrii Camerei Comunelor sunt desemnati prin alegeri generale, prin vot universal.
Camera Comunelor este prezidata de "Speaker", el insusi parlamentar ales in aceasta functie de catre membrii Camerei. El are sarcina de a conduce dezbaterile din Camera si de a veghea la respectarea regulilor de procedura parlamentara ale Camerei.
In Camera se formeaza doua grupuri parlamentare, fiecare cuprinzand deputati apartinand unuia dintre cele doua partide principale. Fiecare grup parlamentar este condus de un lider. Partidele politice britanice sunt constituite pe principii stricte de disciplina, astfel ca deputatii sprijina activ programul politic al partidului care i-a propus la candidatura. In cadrul Camerei Comunelor, opozitiei i se asigura toate conditiile pentru a critica programul guvernamental, primul-ministru ca si pe ceilalti membri ai Cabinetului. Majoritatea parlamentara este o sustinatoare a cererilor Guvernului adresate Camerei.
Dreptul de dizolvare al Camerei il detine Monarhul dar de fapt acest drept al Regelui este un drept pur formal, in realitate primul ministru este cel ce solicita acestuia dizolvarea, iar acesta se conformeaza.
Camera are atat o functie legislativa, cat si functii nelegislative, cum este controlul exercitat asupra Guvernului. Cat priveste functia legislativa a Camerei Comunelor, aceasta este dirijata din umbra de catre guvern, care utilizeaza parghiile parlamentare si normele stricte ale disciplinei de partid. Exista si situatii and Parlamentul abiliteaza expres Guvernul sa adopte norme cu putere de lege, insa Parlamentul isi rezerva dreptul de a controla activitatea normativa a Guvernului, atat prin comisiile sale, cat si prin crearea cadrului legislativ in care orice persoana, fizica sau morala, se poate plange daca prin actele Guvernului is-au produs in mod nejustificat pagube.
Ca functii nelegislative ale Camerei se poate retine responsabilitatea ministrilor in fata Parlamentului dar si puterea bugetara a acestuia, cu toate ca in sistemul constitutional britanic activitatea bugetara poate fi redusa schematic la urmatoarea formula: Guvernul solicita fonduri, Camera Comunelor le acorda, iar Camera Lorzilor aproba aceasta atribuire.
Desi sistemul constitutional britanic se bazeaza pe principiul separatiei celor trei puteri: legislativa, executiva si puterea judecatoreasca, intre acestea exista mecanisme constitutionale de interferenta, de colaborare si cooperare in procesul de guvernare.
De pilda, parlamentul numeste primul-ministru si pe ministrii, guvernul exercita initiativa legislativa, comisiile parlamentare verifica activitatea guvernului, deputatii interpeleaza ministrii etc. O expresie a acestei colaborari intre puteri este si responsabilitatea ministeriala care consta in prerogativa parlamentului de a cere membrilor guvernului sa raporteze in fata acestuia in legatura cu modul in care isi indeplinesc atributiile[6].
5. Primul Ministru
Institutia primului ministru a aparut si evoluat ca o consecinta a renuntarii monarhului la dreptul de a conduce personal sedintele cabientului.
Institutia moderna a primului ministru este produsul textului legislativ intitulat "Reform Act" de la 1832, ce a consacrat obligatia numirii primului ministru in persoana liderului partidului majoritar in Camera Comunelor.
Prim ministrul are o pozitie dominanta in cadrul guvernului britanic cat si in viata politica a tarii. Pozitia acestuia este bazata mai mult pe o intelegere nescrisa decat pe o conventie in adevaratul sens al cuvantului[7].
Printre atributiile primului ministru amintim:
Este lider al partidului sau pe tot cuprinsul tarii si in parlament; este speck-erul Camerei Comunelor; este responsabil cu desemnarea ministrilor, ce sunt numiti de regina cu avizul sau; selecteaza acei ministrii ce urmeza sa constituie cabineltul; prezideaza sedintele cabinetului si coordoneaza im mod direct intraga politica, dezvoltand si precizand orientarile de principiu pe care le stabileste propriul sau partid etc.
Primul ministru este cel ce comunica suveranului hotararile guvernului, este responsabil pentru o mare varietate de numiri si exercita un patronaj considerabil.
6. Monarhia
Monarhul Angliei este un simbol al traditiei, doar aparent implicat in viata politica, statutul sau corespunzand maximei:
"Regele domneste, dar nu guverneaza".
El este considerat iresponsabil din punct de vedere politic si se bucura de o adevarata imunitate in materie penala si civila. Asa- numitul rol politic al monarhului este pur formal, intrucat acesta se conformeaza, fie dorintei guvernului, fie unor cutume in favoarea acestuia.
Astfel, Monarhul are urmatoarele atributii:
1. Desemnarea primului ministru.
Prin aceasta prerogativa a sa, Monarhul desemneaza in mod obligatoriu liderul partidului invingator in alegeri;
2. Sanctionarea legilor.
Cutuma ii recunoaste acest drept de veto, dar de fapt Regele nu a mai utilizat aceasta prerogativa a sa de al inceputul sec.al XVIII-lea;
3. Prezinta "Mesajul Tronului".
La deschiderea fiecarei sesiuni parlamentare este prezentat "Mesajul Tronului" de fapt acest obicei are un rol simbolic fiind o pledoarie in favoarea programului guvernamental al partidului aflat la putere;
4. Inmanarea ordinelor si distinctiilor.
5. Dizolvarea Camerei Comunelor.
Aceasta prerogativa a Regelui are un rol formal, practic itiativa apartine primului ministru, Monarhul conformandu-se cererii acestuia, Camera Lorzilor ne putand fi dizolvata;
6. Declararea starii de razboi si incheierea pacii.
Prin aceasta prerogativa a sa Monarhul este abilitat sa declare stare de razboi si sa incheie pacea.
7. Incheierea tratatelor.
Regele are posibilitatea de a incheia tratate cu alte state, atat in calitatea sa de Suveran, cat si ca reprezentant al Parlamentului.
8. Recunoasterea altor state si guverne.
Regele pastreaza rolul necontestat de sef al Bisericii anglicane, fiind de asemenea, sef al Commonwealth-ului britanic.
7. Opozitia
Spre deosebire de alte state in Marea Britanie opozitia are un rol institutionalizat la fel ca si guvernul. Aceasta joaca un rol foarte important in sistemul de guvernamant, fiind o institutie ce indeplineste in mod esential atributii pozitive
Referitor la atributiile opozitiei mentionam urmatorele: Opozitia asigura responsabilitatea continua cu privire la caile prin care puterile guvernului sunt exercitate; accepta responsabilitatea guvernarii cand electoratul doreste schimbarea politica; coopereaza cu guvernul in dezbaterea problemelor supuse parlamentului; exprima principiul liberatii cuvantului in Marea Britanie[8].
8. Administratia Locala
Structura moderna a administratiei locale dateaza din sec. XIX, ea reprezentand in foarte mare masura un produs al noilor conditii create de revolutii industriale si agrare[9].
Deciziile consiliului local sunt puse in practica de catre diferiti oficiali si functionari guvernamentali locali. Acestia din urma trebuie sa aiba o calificare profesionala; tot o data acestia nu pot figura printre candidatii propusi pentru alegerea consiliului, trebuie sa fie apolitici si impartiali in exercitarea activitatii lor.
Fostii consiliei locali nu pot deveni functionari decat dupa 12 luni de la expirarea mandatului.
Consiliile locale trebuie sa se reuneasca de cel putin patru ori pe an, desi de fapt numarul sedintelor acestui consiliu este mult mai mare[10].
Sedintele consiliului local au forma unor dezbateri pe marginea propunerilor facute de comitetele consiliului.
Bibliografie:
Benone Pusca, Andy Pusca - Drept constitutional Comparat
Benone Pusca, Andy Pusca - Drept constitutional si institutii politice
Piturca - Politologie - Introducere in studiul politologiei
Ovidiu Trasnea - Probleme de sociologie politica, Editura Politica, Bucuresti,
Ovidiu Trasnea - Filosofia politica, Ed. Politica Bucuresti
Herman Haller - Stiinta Politica
Phillipe Ardant - Institutions politiques et Droit Constitutionnel
Tudor Dragan - inceputurile si dezvoltarea regimului parlamentar in Romania pana in 1916
Tudor Dragan - op.cit.
Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu - Drept constitutional comparat.
Gh. Tanase Gheorghe - Op. cit.
V.D. Lipman - Local Government Areas, citat de R. M. Punnet,op.cit
Genoveva Vrabie -Drept Constitutional
Internet - Notinuea de executiv si administratie publica in principalele sisteme contemporane.
[1] Benone Pusca, Andy Pusca - Drept constitutional Comparat
[2] Benone Pusca, Andy Pusca - Drept constitutional Comparat
[4] Benone Pusca, Andy Pusca - Drept constitutional Comparat
[5] Internet - Notinuea de executiv si administratie publica in principalele sisteme contemporane
[6] Tudor Dragan - op. cit.
[7] Benone Pusca, Andy Pusca - Drept constitutional Comparat
[8] Benone Pusca, Andy Pusca - Drept constitutional Comparat
[9] V.D. Lipman - Local Government Areas, citat de R. M. Punnet,op.cit
[10] Benone Pusca, Andy Pusca - Drept constitutional Comparat
