|
|
|
Pressingul politic. Niveluri de actiune.
Pressingul nu este, in general, o particularitate permanenta a activitatii grupului, ci numai un recurs ocazional in situatii critice, atunci cand interesele aparate sunt in joc. El se determina in raport cu telurile vizate si cu actorii institutionalizati sau noninstitutionalizati. O mare importanta pentru actiunea directa sau indirecta, deschisa sau discreta, o are identificarea "punctelor de acces", "de interventie" sau a "punctelor de aplicare a presiunii". Grupurile de interese vizeaza institutii si organizatii avand caracter etatic, interetatic si nonetatic. Punctele de aplicare a presiunii si intensitatea actiunii difera de la un sistem la altul, de la o tara la alta, grupurile orientandu-se catre acele centre de putere care detin suprematia in momentul respectiv in sistemul democratiei. Conform amplitudinii intereselor, nivelurile de interventie vor fi: locale, sectoriale, generale sau nationale.
Puterea legislativa a fost punctul initial de intalnire a grupurilor unui stat. Pressingul asupra acesteia este conditionat de urmatoarele elemente: 1) autonomia parlamentului fata de executiv; 2) strategia grupului (actiune deschisa sau discreta); 3) accesul mai facil sau mai putin facil la comitetele parlamentare.
In SUA 3 elemente particularizeaza relatiile parlament - grupuri de interese: transparenta, diferentierea intre organele legislative ale statului federal si cele ale statelor federate, considerarea Congresului ca loc al armonizarii si arbitrajului diferitelor interese[1]. Unii autori americani apreciaza adunarile legislative ale statelor ca fiind mai deschise si mai sensibile la influenta grupurilor, situatie datorata, in opinia lui S. Ehrlich influentei localismului si spiritului provincial.
Si in Europa, contactul parlamentarilor cu grupurile de interese a inceput sa se realizeze treptat intr-un cadru organizat, printr-o colaborare a comitetelor si comisiilor parlamentare cu experti din diferite domenii si chiar cu reprezentanti ai grupurilor care actioneaza asupra puterii cand obiectivele lor sunt opuse in raport cu obiectivele puterii executive sau atunci cand se considera neglijate de putere. In Marea Britanie, nu se poate vorbi despre o interdependenta totala intre grupuri si partidele politice, dar partidul ramane un agent natural al reprezentarii grupului, chiar daca unele interventii sunt realizate de catre deputati izolati. Reprezentantii parlamentari ai laburistilor au stranse legaturi cu sindicatele muncitoresti iar partidul conservator este purtatorul de cuvant firesc al intereselor industriei si afacerilor. In Camera Comunelor, deputatii reprezinta direct unele organizatii profesionale si constituie grupuri interpartide (laburisti, conservatori, liberal-democrati), practica asemanatoare celei a "blocurilor" din Congresul american. In Marea Britanie s-au constituit firme de lobbyisti profesionisti, specializate in actiunea de influentare a parlamentului si anumite grupuri organizeaza lobbyinguri - presiuni de masa, una dintre principalele tinte fiind amendamentele la legislatie.
In Franta, parlamentarii alesi pot depune diverse proiecte de legi inspirate din propunerile grupurilor, pot apara pozitiile lor in dezbaterile parlamentare fiind, intr-un anume sens, agenti de interventie si reprezentanti ai grupurilor. Deputatii francezi pot actiona in contul grupurilor de interese si in cursul desfasurarii lucrarilor unor comisii parlamentare. Grupurile franceze au si acces direct la comisii. In Italia, grupurile sunt interesate de problema candidaturilor parlamentare, incercand sa favorizeze alegerea candidatilor dispusi sa le reprezinte revendicarile. Practica "legginelor" (legiferarea, in anumite conditii, in cadrul consiliilor) a facilitat exercitarea influentei lor. In Germania lobbyismul este considerat ca fiind mai mult simbolic, parlamentul pierzandu-si din importanta in raport cu administratia si guvernul. Cu toate acestea, cunostintele furnizate de expertii grupurilor sunt foarte importante pentru Bundestag, la comisiile de audiere, sau cand se desemneaza comisii de cercetare. Contactele de termen lung cu parlamentarii sunt mai eficiente in aceasta tara decat incercarile pe termen scurt de a influenta legislatia. Dar, cea mai mare eficienta o are actiunea de infiltrare a partidelor parlamentare din Bundestag. Spre exemplu, Comitetul Muncii si al Afacerilor Sociale este dominat de reprezentanti ai sindicatelor, in special ai celor din aria de influenta a PSD.
Intr-o perioada de intarire a executivului, grupurile isi indreapta pressingul asupra aparatului executiv, in primul rand asupra guvernului. In unele state occidentale, practica recurgerii de catre administratie la serviciile grupurilor este curenta, functionarii unor departamente folosindu-se de informatiile, statisticile si documentatia furnizate de grupuri. Consultarile sistematice ofera administratiei posibilitatea de a avea o buna informare, iar grupurilor - pe aceea de a patrunde in inima aparatului de stat. In Germania, de exemplu, principalele tinte ale grupurilor de interes sunt departamentele specializate ale ministerelor federale dar elementul-cheie al actiunilor il constituie nivelul-top al intalnirilor la cabinetele ministrilor si, in special, cu Cancelarul Federal.
Grupurile sunt interesate si de modul de functionare al justitiei din doua motive principale: a) pe de o parte, datorita deciziilor sale, care apar sinonime interesului public; b) pe de alta parte, datorita faptului ca, pe baza unei legislatii sau a unui drept, ea contribuie la dezvoltarea puterii anumitor grupari sau organizatii profesionale. Multe grupuri de interese din SUA, in special public interest groups si advocacy groups folosesc curtile (tribunalele, instantele) pentru a influenta politica prin intermediul practicilor litigatiei (litigation - introducerea actiunii judecatoresti de catre o parte intr-un proces). Ele aduc cererile directe, pun in discutie legile existente sau rezuma dosarele pentru a sustine un caz aflat deja in fata tribunalului[2]. O alta cale o reprezinta influentarea filosofiei instantei, prin propunerea sau sustinerea nominalizarii unor judecatori. In Europa, instantele judecatoresti sunt folosite mai putin de grupuri, datorita costului, in timp si bani. In Marea Britanie, de exemplu, procesul judiciar este folosit mai mult ca oportunitate de politizare a unui subiect sau de exercitare a presiunii, pentru schimbarea vreunei legi si, mai ales, atunci cand obiectivele propuse nu pot fi atinse prin mijloace conventionale.
Grupurile de interese transmit partidelor diverse cereri iar partidele asteapta sau obtin ajutor si asistenta, indeosebi financiara. M. Duverger, J. Meynaud, J. Basso disting 5 situatii in derularea relatiilor dintre partide si grupuri:
1) Situatia de neutralitate a grupului fata de partide, care nu propune absenta totala a oricaror relatii ci, mai ales, absenta subordonarii.
2) Neutralitatea activa, in care grupurile de interese stabilesc relatii cu un anumit partid, indiferent de angajamentul sau ideologia sa.
3) Relatiile privilegiate, in cazul carora partidul sustine revendicarea grupului, iar grupul sustine partidul, dandu-i, in special, ajutor financiar (ceea ce nu exclude relatiile conflictuale).
4) Subordonarea partidului fata de grupul de interese, care poate determina chiar formarea partidului (cazul partidelor indirecte).
5) Subordonarea grupului in raport cu partidul, al organizatiilor anexe ale partidelor de masa (culturale, sportive, educative), in special socialiste si comuniste.
Colaborarea egalitara are fie un caracter durabil, permanent, structural, fie un caracter provizoriu. Dependenta partidului fata de grup poate fi una oficiala, inscrisa in statute, sau o dependenta oculta, discreta, constatata in special in cazul partidelor de dreapta, uneori instrumente ale puternicelor grupuri economice sau financiare (banci, mari intreprinderi, sindicate patronale) si care creste intr-o proportie inversa cu dimensiunile si gradul de organizare al partidului[3]. Dependenta grupurilor de interese fata de partid poate fi si ea o dependenta manifesta sau una negata. Unele grupuri evolueaza in directia transformarii lor in partide politice (exemplul miscarii Poujade, in Franta).
