|
|
|
Tema 2: Familia, instanta primara de solidaritate: Rudenia mitica, spirituala, biologica
Istoria familiei atesta o concentrare a rudeniei pe categoriile spirituale de apropiere intre oameni, si nu pe cele biologice.
Clasificarea tipurilor generale ale rudeniei si clarificarea categoriilor de rudenie mitica, rudenie sociala si rudenie naturala. Definirea endogamiei si exogamiei. Definirea si explicarea incestului.
identitate substantiala, solidaritate mitica, rudenie mitica, rudenie sociala, rudenie legala, rudenie spirituala, rudenie naturala, descendenta, afinitate, endogamie, exogamie, incest.
Rudenia mitica. Prima forma de solidaritate familiala si sociala isi avea temeiul in asemanarea fizica a indivizilor. Conform acestei perceptii imediate, cel dintai criteriu de structurare a grupurilor sociale pare a fi fost cel sexual. In virtutea asemanarilor anatomice, femeile constituiau un grup distinct de acela al barbatilor. Aceasta identitate anatomica era inteleasa ca descendenta comuna dintr-un prototip mitic originar. Astfel, toate femeile societatilor primitive descindeau din aceeasi stramoasa mitica, iar barbatii erau toti reproducerile unui aceluiasi stramos. Identici fiind, solidaritatea insemna chiar consubstantialitatea lor, avand natura organica. De aceea, multe teorii sociologice pun la baza intelegerii naturii societatii relatia fraterna, insa nu pe cea de consanguinitate, insa, ci fraternitatea mitica. Biologia se supune, in aceasta ordine de intelegere a lumii, mitologiei, asa cum a facut-o multe mii de ani. In aceasta acceptiune a intaietatii sistemului rudeniei mitice asupra celei biologice sau spirituale vom intelege de ce raporturile care structureaza, din punct de vedere sociologic, grupurile de rudenie sunt, in primul rand, cele de ascendenta si descendenta si nu cele conjugale. Inaintea stabilirii unor linii de descendenta biologica, umana, au existat liniile de descendenta mitica: primii oameni sunt creatii divine, sunt cópii sau reproduceri ai zeilor intemeietori.
Rudenia sociala. Rudenia sociala denumeste un tip special de relatii de tip familial, care nu se intemeiaza pe legaturi de sange sau de afinitate, dar a caror rost poate fi, in mai mare masura chiar decat in cazul rudeniei biologice sau naturale, solidarizarea unei comunitati. Menirea sa principala este de a integra social, prin subordonarea la un set social de prescriptii, membrii pe care ii include. Aceasta integrare poate implica, dar poate face si abstractie de inrudirea naturala a celor pusi in relatie. In anumite cazuri, rudenia sociala este reglementata legal cu mare rigoare, putand fi definita drept rudenie legala. Cea mai bine cunoscuta forma de rudenie sociala si legala totodata este adoptia, consacrata si reglementata juridic inca din antichitate. Adoptia inseamna integrarea in grupul de filiatie a unui membru care nu face parte din grupului de rudenie biologica (de consanguinitate). Un alt tip de rudenie sociala - nelegala, adica nereglementata prin coduri de legi scrise -este rudenia spirituala. Definita, de obicei, tot ca o relatie de tip conventional, ceea ce o apropiei formei legale, rudenia spirituala corespunde altui tip de criterii, anume cele reprezentate in plan social de simboluri (ex.: nasia, fratia de cruce, intovarasirile de munca etc.).
Rudenia naturala. Rudenia naturala include, conform demersului inaugurat de Lewis H. Morgan (1871), consanguinitatea (existenta unor grupuri de rude alcatuite din totalitatea persoanelor ce au cel putin un stramos comun) si afinitatea (grupuri sau categorii de rude reunite in urma casatoriei membrilor lor). Ea este, asadar, definita astfel incat sa acopere atat dimensiunea verticala, a descendentei, cat si pe cea orizontala, reprezentata in primul rand prin relatiile ce se stabilesc in urma unei uniuni conjugale. Noi facem insa distinctie intre cele doua tipuri de inrudire care, de altfel, sunt reglementate separat. Consanguinitatea se circumscrie domeniului clasic al relatiilor parentale, avand o relatie directa cu reproducerea biologica. Ea a fost studiata in cadrul teoriilor numite "ale filiatiei" (reprezentate de studiile unor autori precum Alfred R. Radcliffe-Brown, Meyer Fortes). Apartenenta la o anumita colectivitate consanguina se exprima in maniera cea mai evidenta acolo unde filiatia sau descendenta defineste identitati colective reciproc exclusive. Este vorba de societatile in care functioneaza regulile descendentei uniliniare (patriliniare sau matriliniare), conform careia apartenenta consanguinica a copiilor este determinata prin referire la doar unul din cei doi parinti. Alte societati cunosc insa filiatia nediferentiata, biliniara sau cognatica, in care apartenenta la grupul de consanguinitate se transmite prin ambii parinti. In sfarsit, unele societati definesc comunitatile consanguine nu prin grupuri constituite de descendentii unui aceluiasi stramos, ci prin totalitatea persoanelor care au o ruda comuna.
Descendenta si casatorie. Dimensiunile de organizare a rudeniei sunt succesiunea (descendenta) si casatoria. Descendenta inseamna succesiunea generatiilor unei comunitati de neam si este definita ca grup de filiatie, ai carui membri sunt prinsi in relatii genealogice care ii leaga pe unii de altii si pe toti de stramosul fondator, intaiul, intemeietorul lantului generational. Avand un sens mai specific decat descendenta, filiatia desemneaza legatura de rudenie dintre un copil si parintii sai. In functie de contextul cultural, filiatia, ca si descendenta, poate fi matrilinara sau uterina (fiind considerati consangeni sau consanguini cei care provin din aceeasi mama) si patriliniara sau agnatica (sunt rude cei proveniti din acelasi tata). In ceea ce priveste casatoria, in sistemul rudeniei, in care, dupa cum am constatat, solidaritatea are la baza consubstantialitatea, adica faptul de a fi identic din punct de vedere substantial cu celalalt, relatia dintre barbat si femeie nu este una prioritara. Uniunea conjugala se sprijina mai ales pe legaturile intre grupurile familiale ale sotilor, care vizeaza, de fapt, o descendenta comuna intarita si legitima. De altfel, este graitor faptul ca cercetarile antropologice asupra unor populatii izolate, primitive, arata clar ca raporturile de afinitate sau de alianta se stabilesc in afara relatiei conjugale, prin mijlocirea descendentilor acestuia.
Endogamie si exogamie. In stabilirea aliantelor matrimoniale, exista doua modele generale, anume: endogamia si exogamia. Endogamia este obiceiul selectarii partenerilor conjugali din interiorul aceluiasi grup de rudenie. Intr-un societate endogamica, cum sunt, de obicei, comunitatile traditionale, relatiile de afinitate sau alianta nu sunt, asadar, decat o consecinta a rudeniei biologice: oamenii se casatoresc intrucat sunt inruditi prin descendenta comuna. Exogamia este fenomenul invers fata de endogamie, cel care sparge solidaritatea grupurilor de rudenie prin impunerea casatoriilor intre parteneri apartinand unor grupuri de rudenie, locale, etnice etc. diferite. Regula exogamiei, a casatoriei in afara grupului de apartenenta (sau de descendenta) se explica foarte coerent prin teoria asupra schimbului matrimonial, alegerea unui partener dintr-un grup exterior crescand aria aliantelor si a serviciilor sociale. Incestul, ca interdictie a consanguinitatii conjugale, se plaseaza in continuitate cu prescriptia exogamiei. Fiind definit - mai ales din perspectiva antropologiei - ca fenomen cultural, el a fost studiat si din perspectiva teoriilor biologice finaliste, dar si a celor sociologice (intre care se incadreaza teoria freudiana asupra complexului lui Oedip, teoria conditionarii demografice sau teoria antropologica a lui Cl. L vi-Strauss).
