Familia ca prototip al societatii

Familia face parte din categoria realitatilor primare sau fundamentale, fiind o institutie universal umana. Tematica de studiu specifica nu poate fi incadrata unei singure discipline; ea se plaseaza la raspantia mai multor stiinte socio-umane: sociologia, antropologia, psihologia, istoria, etnologia, demografia au toate capitole consistente privind problematica familiei.

Stabilirea principalelor directii de studiu al familiei (istoria familiei, antropologie, sociologie) si a contributiilor inregistrate in fiecare dintre acestea, dar mai ales in sociologie.

istoria familiei, sociologia familiei, comunitate morala, familia patriarhala, familia tulpina, familia particularista, familia instabila.

In Marea Britanie a luat nastere un domeniu special, denumit istoria familiei. Ca si societatea sau natura comunitara a omului, familia se poate constitui ca nucleu de intelegere si explicare a realitatii. Sociologia familiei nu se delimiteaza foarte net in spatiul acestor studii; familia este privita, in acest cadru, ca entitate eminamente sociala aflata in raport nemijlocit si esential cu societatea totala. Mai mult, ea constituie chintesenta insasi a sociabilitatii, a carei consistenta concreta este trecuta cu vederea in desele ocazii in care se pune sub semnul indoielii natura sociala a omului.

Familia consacra categoria primara a socialului, cea biologica. Ca fiinta biologica, omul se plaseaza intr-un grup de rudenie, adica de consubstantiali, de indivizi a caror omogenitate si interdependenta tine de chiar constitutia lor fizica. Este de neconceput o perceptie individualista, a omului izolat, a carui structura genetica este "curatata" de orice contaminare de grup, adica de rudenie. Si sa nu uitam ca, pe langa substanta fizica pe care oamenii o impartasesc intre ei, in cadrul grupurilor familiale, prin insasi constitutia lor biologica, exista si un patrimoniu moral, unul intelectual, un altul religios sau cultural care ii integreaza magmei socialului supraindividual. Familia este, prin urmare, cea mai pura forma de manifestare a socialului uman, cea care da profilul celor dintai forme de convietuire colectiva. Primele comunitati umane, clanurile, triburile sau hoardele primitive nu constituiau altceva decat structuri familiale largi, grupuri de rudenie in care endogamia era garantul solidaritatii (in primul rand fizice, de consaguinitate) grupului. Pornind de la aceasta baza avem tipologii ale comunitatilor umane precum cea facuta de F. Tönnies in Gemeinschaft und Gesellschaft: pornind de la cele trei tipuri de relatii familiale (adica de inrudire) - materna, conjugala si fraterna - sociologul german contureaza cele trei tipuri comunitare umane: rudenia (comunitatea de sange), vecinatatea (comunitatea spatiala) si prietenia (comunitatea spirituala).

In lumina acestor argumente, sociologia familiei este un domeniu de sociologie pura sau fundamentala. Debutul intelegerii societatii se afla in explicarea familiei, ca tip social primar. Din pacate, cercetarile sistematice de sociologia familiei nu sunt numeroase. Cele dintai preocupari in aceasta directie se regasesc in vestul continentului, in Franta si Anglia si apar spre sfarsitul secolului al XVIII-lea. Intre cei ale caror lucrari au avut relevanta deosebita in aceasta directie sunt de mentionat A. Comte, Frederic Le Play, E. Durkheim. Contributii importante au avut si Talcott Parsons si antropologii A. R. Radcliffe-Brown si Claude Lévy Strauss.

Definitiile cele mai comune ale familiei au, de regula, doua acceptiuni:

cea restransa, conform careia este familie un grup social format dintr-un cuplu casatorit si copiii acestuia (care se bazeaza pe casatoria cuplului, ca institutie generatoare a vietii familiale, conceptie eronata, dupa cum vom constata in capitolul referitor la Ciclul vietii familiale)

si cea largita, care identifica familia cu grupul social ai carui membri sunt legati prin raporturi de varsta, casatorie sau adoptiune, care traiesc impreuna, coopereaza sub aspect economic si au grija de copii (George Peter Murdock).

Propunem, ca incercare personala de definire a obiectului studiului nostru, o conceptie a familiei ca grup social cu baza biologica (in cadrul caruia exista relatii de sange), a carui finalitate consta in preluarea, pastrarea, sporirea si transmiterea unui patrimoniu genetic, economic (avere mobila si bunuri imobile), moral (norme si valori), religios (ritualuri si credinte), cultural (traditii si cutume) si social-identitar (patronimul ca semn al unei identitati sociale legitime).

Auguste Comte si comunitatea morala. Forta sociala, cea care tine laolalta indivizii, care ii coaguleaza in cadrul societatii si a carei expresie este socialitatea are trei componente: forta materiala, forta intelectuala si cea morala. La randul sau, natura umana este structurata pe trei dimensiuni simetrice, anume activitate, inteligenta si sensibilitate. Corespondentele intre componentele sociabilitatii, pe de o parte, si dimensiunile naturii umane, pe de alta parte, constituie cele trei forme fundamentale de existenta sociala: proprietatea (care traduce corespondenta dintre forta materiala si activitate), limbajul (materializat la confluenta dintre forta intelectuala si inteligenta) si familia (concretizarea corespondentei dintre forta afectiva si sentiment). Dintre acestea, cea mai importanta pentru intelegerea constitutiei societatii este familia. La Comte, unitatea de baza a societatii este familia si nu individul. Conform teoriei sale, "prin familie, individul incepe a iesi din personalitatea sa si invata a trai in celalalt", baza organizarii familiale fiind, asadar, altruismul sau sociabilitatea primara. Ca institutie, familia se explica prin exercitarea autoritatii naturale, adica prin subordonarea sexelor (in etapa de formare a familiei) si a varstelor (in etapa mentinerii familiei). Aceasta structura a autoritatii, desi naturala, nu este exclusiv fizica, deoarece, chiar daca putem vorbi despre o superioritate fizica a barbatilor asupra femeilor sau a adultilor asupra copiilor si batranilor, aceasta nu ar explica persistenta grupului familial ca atare. Din punct de vedere biologic, femeia se afla intr-o "stare de copil, indepartata de tipul ideal al rasei", adica in inferioritate materiala. In ceea ce priveste forta intelectuala, ea este, de asemenea inferioara datorita proportiei mai scazute a activitatii cerebrale, speculative. In schimb, "femeile sunt, in general, superioare barbatilor printr-o mai mare dezvoltare a simpatiei si sociabilitatii, dar le sunt inferioare in privinta inteligentei si ratiunii. Astfel, functia lor in familie si deci in societate este de a modifica, prin exercitarea mai energica a instinctului social, directia ratiunii prea reci sau prea grosolane a barbatului."

Scoala Le Play si metoda monografica in cercetarea familiei

In desfasurarea cercetarilor de sociologie, mai ales in perioada marilor ambitii pozitiviste ale acestei discipline, preocuparea principala a fost gasirea unei metode ct mai exacte de descriere a socialului. In acest curent s-a inscris si scoala Le Play, care a consacrat metoda monografica drept fundamentala in cunoasterea societatii. Pentru evaluarea functionalitatii ei, Le Play recomanda, ca instrument de investigatie asociat metodei monografice, bugetul de familie, investit, astfel, cu puterea de analiza a intregii societati. Modurile de asociere umana sunt clasificate pe trei niveluri: comunitati (societatile traditionale), corporatii (asociatii cu rol moral sau social) si asociatii profesionale. In urma unei anchete asupra a 45 de familii europene, au fost contatate beneficiile, dar si limitele monografiei familiale realizata pe baza bugetului de familie. Complementar acestui efort, Edmond Demolins a formulat teoria spatiului fizic, in speta a drumului ca factor cu influenta deteminanta asupra aparitiei unui tip specific de familie si, deci, de societate. Spatiul, fie ca este stepa, tundra, padure, fiorduri sau campie, determina un anumit profil al ocupatiilor specifice; aceste ocupatii determina, la randul lor, adoptarea unuia din cele patru tipuri familiale principale: familia patriarhala familia tulpina (famille souche), familia particularista si familia instabila

Emile Durkheim si metoda istorica de studiere a familiei. Sursele cunoasterii in sociologia familiei sunt, conform sociologului francez, etnografia, istoria si demografia. Metoda considerata optima si folosita de Durkheim in cercetarea sa asupra familiei este studiul istoric al formelor familiale. "Formele vietii domestice, chiar si cele mai vechi si mai indepartate de obiceiurile noastre, nu au incetat complet de a exista; ceva din ele se mai pastreaza in familia contemporana", argumenteaza Durkheim apelul neincetat pe care il face la istorie. La Durkheim, beneficiul abordarii istorice este si unul metodologic: ".diferitele specii de familii care s-au format succesiv apar ca parti, madulare ale familiei contemporane, pe care istoria ni le ofera (.) natural disociate." Dincolo de aceasta "descendenta" se poate intrezari optimismul evolutionist al lui Durkheim, care concepe familia moderna ca si incununare a devenirii progresive a formelor familiale. Complexitatea familiei moderne este atat de mare incat ea le include pe toate celelalte. Dimpotriva, familia moderna, asa cum se precizeaza astazi, la mai bine de un secol dupa Durkheim, este o saracire, o atrofiere a formelor traditionale. Avantajul metodologic se pastreaza, insa nu atat ca posibilitate a "disecarii" structurii familiale, ci ca efort comparativ. Conform teoriilor sociologului francez, familia moderna este compusa din cuplul conjugal si copii, care constituie zona centrala a acestui grup, inconjurata de mai multe zone secundare, din care fac parte ascendentii si descendentii.

Familia ca institutie universala. Studiul familiei, la interferenta a trei discipline: sociologia familiei, antropologie, istorie sociala.

Perspectiva sociologica asupra familiei: Auguste Comte si comunitatea morala.

Frederic Le Play si abordarea monografica a familiei.

Emile Durkhein si contributia sa la studiul sociologic al familiei.

Abordari sociologice moderne ale familiei: perspectiva functionalista, conflictualista, interactionista