|
|
|
Specialistii europeni denumesc partidele de extrema dreapta acele partide a caror ideologie include elemente de nationalism, xenofobie, sovinism, apelul la lege si ordine, pozitie antidemocratica. Ele sunt situate in dreapta spatiului ideologic si sunt caracterizate printr-o atitudine anti-sistem. Primele miscari de extrema dreapta sunt considerate a fi miscarile reactionar-traditionaliste din Europa secolului al XIX-lea. In secolul al XX-lea, amestecata cu elemente de populism si alimentata cu noi veniti de la stanga, extrema dreapta s-a impus ca o forta dominanta in multe tari europene: sub forma sa fascista a oprit procesul democratizarii Italiei iar sub forma nazista a instituit un regim de teroare; sub forma ei corporatista a guvernat in Spania si Portugalia mai multe decenii; aliata cu militarii a preluat conducerea in state ca Ungaria sau Polonia. Daca in anii `60-`80 extrema dreapta era peste tot in declin sau marginalizata datorita progreselor democratiei si cresterii bunastarii, in anii `90 pulsiunile ei renasc, odata cu dificultatile politice si economice, generand tensiuni sociale. Sustinerea a ceea ce este popular, politica orientata spre electorat a determinat tendinta folosirii etichetei "populiste" pentru astfel de partide. Temele preferate la care se recurge in alegeri sunt protectionismul nationalist, securitatea interna, imigratia, atitudinile antieuropene. Valorile democratice si liberale sunt subordonate valorilor autoritatii si securitatii.
Partidul libertatii din Austria (Freiheitlische Partei Öesterrich - FPÖe), perceput ca populist si euronationalist, a devenit al doilea partid al tarii in urma alegerilor din octombrie 1999, avand o baza electorala constituita din tineri sub 30 de ani, muncitori si patroni. Intre 1986-2001, figura centrala a partidului a fost Jorg Haider. Datorita faptului ca tarile occidentale si S.U.A. au redus la minimum relatiile politice cu Austria, Haider si-a retractat multe dintre declaratiile sale, angajandu-se sa respecte valorile democratiei si sa nu se opuna extinderii UE. In anul 2004 este inlocuit cu Ursula Hubner, sora lui si, tot in acelasi an, partidul obtine 6% din voturi la alegerile pentru Parlamentul European.
Vlaams Block, fondat in 1977 de flamanzii care sustineau independenta Flandrei, idei antiimigrationiste si legate de aplicarea stricta a legii in probleme de criminalitate a devenit al treilea partid al Belgiei in 1999. Alegerile legislative din mai 2003 au adus la conducerea tarii un guvern de coalitie constituit din liberali si socialisti, Vlaams Block situandu-se pe locul al patrulea, dupa crestin-democrati. In noiembrie 2004, judecatorii Curtii Supreme de Justitie au hotarat scoaterea acestui partid, etichetat rasist, in afara legii. La 14 noiembrie 2004, congresul Vlaams Block de la Antwerp a votat autodizolvarea, dar a hotarat constituirea unui nou partid - Vlaams Belang care prin programul sau si-a propus limitarea retelei moscherilor, a scolilor coranice s.a. O alta formatiune ce reprezinta extrema dreapta este Frontul National din Belgia. In ianuarie 2005, parlamentul belgian a adoptat o lege care permite retragerea subventiilor publice pentru partidele nedemocratice care nu respecta Constitutia si Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Partidul Popular Danez, creat in 1995, cu o baza electorala formata de pensionari, antieuropeni si muncitori dezamagiti a reusit in 2001 sa devina al treilea partid al tarii, intrand in coalitia guvernamentala. Uniunea Democratica a Centrului, creata in 1971 si care in zona germana se numeste Partidul Popular Elvetian (SVP), cu o linie antiimigrationista reusise in 1999 sa devina chiar primul partid al Elvetiei democrate. In Germania, in general, miscarea de extrema dreapta s-a manifestat ca o miscare neo-nazista de tineret. Ea este reprezentata de Uniunea Poporului German (Deutsche Volksunion - DVU), Partidul Neonazist (Nationale Partei Deutschland - NPD) si Republicanii (Republikaner -REP). In anul 2003, s-a incercat interzicerea Partidului Neonazist (fondat in 1960), prin argumentarea neconstitutionalitatii, dar s-a renuntat, descoperindu-se ca o mare parte a leaderilor lui erau agenti ai serviciilor secrete germane. Daca P. Neonazist a avut multe iesiri antisemite si naziste, Republicanii s-au dovedit mai putin extremisti.
In Marea Britanie, United Kingdom IndependenceParty este constituit dintr-un grup de ultraconservatori, care au abandonat Partidul Conservator si se pronunta impotriva unei Europe unite si a imigratiei. La alegerile europene din 2004, aceasta formatiune, influenta in sudul si estul U.K. a castigat 12 locuri in Parlamentul european. Dar, principalul partid reprezentand extrema dreapta britanica este British National Party (fondat in 1992), care afiseaza atitudini antiimigrationiste si xenofobe. Conceptul de euronationalism sustinut de BNP are in componenta sa idei precum abolirea discriminarii pozitive, retragerea din UE, masuri economice protectioniste, prezervarea rasei britanice. Frontul National (NF), fondat in 1967 prin fuziunea BNP de atunci si a League of Empire Loyalists a suferit in 1997 o sciziune care a dus la constituirea unei noi organizatii - Democratii Nationali.
In Italia, extrema dreapta este reprezentata de Lega Nord, partidul neofascist MSI - Fiamma Tricolore si Alleanza Nationale. Lega Nord, condusa de Umberto Bossi, creata in 1991 militeaza pentru autonomia Padaniei. La alegerile din aprilie 2006 a obtinut 13 locuri in senat, impreuna cu Movimento per l Autonomia si 26 locuri in Camera Deputatilor. Alleanza Nationale a lui Gianfranco Fini, descendenta directa al Partidului Fascist al lui Mussolini (41 locuri in Senat si 71 in Camera Deputatilor) pune accentul pe catolicism, lege, ordine, controlul imigratiei. Pozitiile anti-sistem ale Ligii Nordului (federalista, regionalista si chiar separatista), atitudinile xenofobe si autoritare s-au situat uneori mai la dreapta decat cele ale Aliantei Nationale (foarte nationalista). Cu toate acestea, unii specialisti sunt inclinati sa o considere "extremista de centru", in primul rand datorita opozitiei sale categorice fata de fascism, sau de "centru-dreapta", datorita coalizarii sale cu Forza Italia si Alleanza Nationale.
Unul dintre grupurile politice nascute in anii'60 in Franta a fost Europe-Action, avand o conceptie profund fascista si nazista. El propunea distinctia intre elita raselor (rasa alba) si rasele inferioare. Crestinismul era considerat motorul decadentei occidentale, amenintare a spiritului pozitivist si a rasei caucaziene. In 1967 se naste Noua Dreapta iar in 1972 Jean-Marie Le Pen pune bazele Frontului National, miscare neopopulista, impregnata de xenofobie si rasism. Le Pen si-a atras electoratul ocupandu-se de probleme ca imigratia, delincventa cartierelor, pierderea identitatii nationale ca rezultat al imigratiei, locul Frantei intr-o Europa unita s.a. "Tresarirea democratica" pe care Jaques Chirac a cerut-o natiunii franceze a dus insa la infrangerea categorica a lui Le Pen si a partidului sau la alegerile prezidentiale si legislative din anul 2002.
Cas Mudde ("Right-wing Extremism Analyzed", 1995) dezvolta o tipologie genetica a partidelor de extrema dreapta in Europa post-comunista. Partidele de extrema dreapta care pastreaza caracteristicile celor din perioada interbelica si pe care autorul le denumeste partide de extrema dreapta precomuniste sunt putine la numar si nu au inregistrat succese electorale decat in Slovacia (Partidul National Slovac - SNS) si Croatia (Partidul Drepturilor - HSP). Partidele de extrema dreapta comuniste combina o ideologie specifica extremei drepte interbelice cu nostalgia pentru perioada comunista sau sunt partide care isi au originile in perioada comunista - aripi nationaliste, desprinse din fostele partide comuniste. Aici sunt incluse PRM; PUNR, Partidul Socialist al Muncii. Partide de extrema dreapta post-comuniste ar fi Partidul Liberal Democratic Rus - LDPR sau partidul Radical Sarb - SPS. Conform unei alte tipologii, in functie de originea partidelor ar exista partide ale reintoarcerii radicale si partide ale continuitatii radicale. Ele se diferentiaza prin legatura cu regimul comunist. Partidele continuitatii radicale au avantajul continuitatii organizationale. Ambele categorii fac apel la continuitatea istorica, dar partidele reintoarcerii resping orice legatura cu comunismul. Alte lucrari plaseaza partidele de extrema dreapta in dreapta spectrului politic, dar in categoria partidelor nationalist-conservatoare.
