Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Export/Import Uniunea Europeana cu alte tari

Export/Import Uniunea Europeana cu alte tari


Obiectivul strategic fixat de liderii statelor membre ale UE in perspectiva anului 2010, (in cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European din 23-24 martie 2000, de la Lisabona) este acela ca "Uniunea Europeana sa devina cea mai competitiva si mai dinamica economie bazata pe cunoastere, capabila de o ameliorare cantitativa si calitativa a gradului de ocupare a fortei de munca si de o mai mare coeziune sociala".[1]

Uniunea Europeana este cea mai mare putere comerciala din lume, detinand 20% din volumul total de importuri si exporturi efectuate la nivel mondial.



Liberul schimb intre statele membre a stat la baza crearii Uniunii Europene, in urma cu 50 de ani. Prin urmare, in prezent, Uniunea conduce eforturile depuse in directia liberalizarii comertului mondial, in folosul reciproc al natiunilor bogate si al celor sarace.[2]


Tabel nr.1. Schimburi comerciale internationale


Pe masura ce au eliminat obstacolele tarifare dintre ele, statele membre au armonizat si taxele vamale aplicabile bunurilor importate din afara UE. Astfel, produselor li se aplica aceleasi taxe, indiferent daca intra in UE prin portul din Genova sau din Hamburg. Prin urmare, un autoturism din Japonia pentru care se percepe o taxa de import la sosirea in Germania poate fi trimis in Belgia sau Polonia si vandut acolo la ca si cand ar fi de productie germana. Nu vor fi aplicate taxe suplimentare.

Balanta comerciala a unei tari este suma reprezentata de diferenta neta dintre valoarea importurilor de bunuri si servicii si cea a exporturilor, calculata, de regula, anual. Daca valoarea exporturilor este mai mare decat volumul importurilor, rezultatul va indica, atunci, o balanta favorabila. Daca insa cantitatea exportata este devansata de cea importata balanta comerciala va fi una negativa, lucru care indica deficite la nivel economic si, implicit, performante slabe ale economiei. Analiza unei balante comerciale tine seama de preturile folosite si de mecanismul in care sunt stabilite, acest raport comercial constituind una dintre cele mai importante parti ale balantei de plati externe[3]

Politica comerciala a Uniunii Europene opereaza pe doua nivele. In primul rand in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertilui (OMC), Uniunea Europeana se implica activ in stabilirea regulilor de sistem multilateral al comertului global. In al doilea rand, Uniunea Europeana negociaza cu tarile sau grupurile regionale.[4]

Uniunea Europeana a evoluat pe parcursul procesului de globalizare, proces care are drept scop dezvoltarea comertului mondial, incurajarea activitatii de deschidere a pietelor si dezvoltarea comertului in cadrul multilateral al Organizatiei Mondiale a Comertului(OMC). In acelasi timp, UE sprijina tarile in curs de dezvoltare si regiunile, cu scopul de a le implica in comertul mondial, folosind masuri preferentiale. [5]

Acordurile Uniunii Europene cu partenerii sai din intrega lume nu se refera numai la comert, asistenta financiara si tehnica, economie si alte reforme ea acorda si sprijin pentru infrastructura si programe de educatie si sanatate.[6]

Relatia dintre comert si dezvoltare este un complex. In timp ce comertul nu garanteaza o cale a cresterii economice pentru tarile in curs de dezvoltare, dovezie sugereaza ca schimburile comerciale si de deschidere a economiei globale joaca un rol important in creare de locuri de munca si a prosperitatii in tarile in curs de dezvoltare.

Uniunea Europeana ia in considerare nevoile tarilor in curs de dezvoltare, in toate negocierile comerciale de lucru pentru a se asigura ca aceste tari beneficiaza de accesul la piata europeana si la economia globala.[7]

Uniunea Europeana este, asa cum se stie, prima putere economica mondiala, fapt vizibil prin dimensiunea impresionanta a exporturilor si importurilor sale la nivel intra si extracomunitar. A ramas cel mai mare exportator din lume cu o valoare a bunurilor exportate de 1.240 miliarde de euro. Principalul partener comercial a Uniuni Europene a fost SUA, volumul comertului cu amercanii ajungand la 443 miliarde de euro. China si Rusia au fost ceilalti parteneri comerciali insemnati pentru piata comunitara, cu volumele totale ale comertului de 303 miliarde de euro, respectiv 233 miliade de euro. Exporturile catre Rusia si Ucraina au crescut mai rapid cu cate 22%.[8]

Dintre toate structurile regionale care au aparut, UE reprezinta principalul model economic al lumii, nu numai din perspectiva volumului activitatii agregate aici, dar si din perspectiva vointei de aderare a tot mai multe state europene dezvoltate[9]

Unitatea in diversitate a Europei este pusa in valoare pentru prima oara in istorie prin intermediul UE, care s-a dovedit nu numai functionala, dar si eficienta[10]

Caracteristica particulara a Uniunii Europene, care o deosebeste de toate celelalte grupari regionale, este dezvoltarea unui interventionism regional si social, fenomen care nu a fost copiat de alte modele de integrare regionala, ca ASEAN sau NAFTA.[11]

Daca politica comerciala avea initial la baza masurile de natura tarifara sau cele legate de impunerile vamale, in prezent obiectivul acesteia este mult mai divers, importanta comertului cu servicii si a conditiilor care influenteaza investitiile straine fiind in continua crestere.

Datorita reducerilor succesive ale taxelor vamale pana la un nivel aproape nesemnificativ, ca urmare a rundelor succesive de negocieri multilaterale, este fireasca cresterea relevantei asupra comertului international a altor domenii, precum: proprietatea intelectuala, standardele tehnice, politica concurentiala, politicile referitoare la mediu si forta de munca, pentru a le mentiona doar pe cele mai pertinente.[12]

Problemele dezvoltarii economice se pun in prezent in termenii "promovarea exporturilor", care implicit nu resping idea liberului schimb si a "subtituirii importurilor", deci agreeaza protectionismul.[13]

Modificarile la nivelul anilor 1970-1980 au adus in prim plan noi provocari: cresterea comertului mondial cu produse de acelasi tip sau a comertului derulat cu multinationale, dobandirea de avantaje comparative ca urmare a economiilor dimensionale sau ca urmare a anumitor strategii concurentiale adoptate de firme. Integrarea acestor noi probleme in studiile privind strategia dezvoltarii economice a devenit evidenta in anii 1990.[14]

Din punct de vedere cifric, in intreaga perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, comertul international a fost net dominat de tarile capitaliste dezvoltate, ponderea lor inregistrand o continua crestere pana in anul 1972, cand se atinge nivelul maxim (in jur de 75%), dupa care, ca urmare a efectelor crizelor economice mondiale, se remarca o anumita scadere in perioada 1973- 1983, procentul detinut de statele capitaliste dezvoltate situandu-se la un nivel de aproximativ 66%. [15]

O noua consolidare se inregistreaza la nivelul anilor 1984-1992, cand statele dezvoltate au derulat in jur de 70% din schimburile comerciale mondiale, dupa care, in toata perioada urmatoare, pana in prezent, aceasta pondere nu a reusit sa depaseasca nivelul de 67-68% (ca urmare a recesiunii economice prelungite si a slabei relansari economice a multora dintre tarile dezvoltate in toata aceasta perioada).[16]

Competitia pentru obtinerea pozitiei de lider al schimburilor comerciale mondiale a generat numeroase inversari de situatie intre primele pozitii ale clasamentului mondial, ocupate in intreaga perioada postbelica de Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii. Europa a detinut intaietatea in comertul mondial al perioadei postbelice, cu o pondere in crestere, de la 30-35% imediat dupa razboi, la peste 50% spre sfarsitul deceniului 9, pondere din care Comunitatea Europeana detinea cca 40%.[17]



Dupa 1989 aceasta pozitie s-a diminuat, fapt datorat dificultatilor economice cu care se confruntau tarile europene, si mai ales cele din UE, care sustineau acest procent european important. America de Nord a avut, de asemenea o evolutie negativa, ponderea sa in comertul mondial scazand de la cca. 30% la sfarsitul razboiului, la 16-18% in ultimele decenii, mai ales datorita scaderii ponderii SUA in comertul international. In ultimii ani ai secolului 20, pozitia Americii de Nord s-a consolidat, procentul detinut fiind de 19-20%, caci ponderea SUA in comertul mondial a reusit sa depaseasca 16-17 procente.[18]

In 2000, Uniunea Europeana ocupa, potrivit datelor furnizate de Organizatia Mondiala a Comertului, pozitia de lider al exporturilor mondiale, cu o pondere de 17,2% din total (855,4 miliarde $, excluzand comertul intra-european), fata de 15,7% SUA, iar la nivelul importurilor, pozitia dominanta apartinea Statelor Unite, cu 23,9% (1 258 mld. $), fata de 18,2% UE (959,2 mld. $) [19]

Conform Raportului Bancii Mondiale, economia tarilor puternic industrializate putea inregistra un ritm de crestere de 2,5-3% pentru anul 2004, bazata pe semnele incipiente de revigorare economica manifestate de Statele Unite ale Americii (incluzand o dezvoltare a productiei si exporturilor, precum si a pietei actiunilor), imbunatatirea veniturilor japoneze cu aproximativ 2,5% in 2003, dar si oarecum incetinita de ritmul foarte lent de evolutie inregistrat la nivelul Uniunii Europene. [20]

In acelasi timp, in cursul anului 2004 s-a inregistrat o cerere foarte ridicata pentru importuri, determinata mai ales de expansiunea economica a Chinei si de tendinta permanenta a cererii interne din SUA de a depasi productia domestica. Aceasta evolutie a cererii a condus la o crestere exceptionala a comertului mondial, de 10,2%, ca volum. Mai mult de 20% din aceasta dezvoltare a comertului mondial s-a datorat Chinei. [21]

Primele estimari pentru 2004 ale Eurostat indica faptul ca, in timp ce comertul zonei euro a incheiat anul 2004 cu un surplus de 74,4 miliarde euro, Uniunea Europeana in formula UE25 a inregistrat un deficit de 60,9 miliarde euro.[22]

In ceea ce priveste structura pe categorii de produse a exporturilor europene, nu s-au inregistrat modificari semnificative la nivelul anului 2004, comparativ cu anii anteriori. Produsele manufacturate au continuat sa detina o pondere de peste 80% din totalul bunurilor tranzactionate de UE pe pietele externe (84,5%), in usoara scadere fata de anul 2002 (86,6%). In cadrul acestei grupe, cele mai importante produse comercializate au fost masinile si utilajele (28,7%), urmate de echipamentele de transport (16,4%) si produsele chimice (15,8%). Ponderea acestor subgrupe de bunuri manufacturate in totalul exporturilor UE s-a mentinut relativ constanta, in timp ce ponderea produselor energetice a inregistrat o usoara crestere, de la 2,6% la 2,9%, iar produsele agricole au reprezentat 6,1% fata de 6,7% in 2002.[23]

Si la nivelul importurilor, principalele categorii de produs au continuat sa fie: masinile si utilajele (24,6%), urmate de energie (17,6%), echipamente de transport (9,5%), produse chimice (8,4%) si produse agricole (7,7%). Ponderea produselor primare a inregistrat o crestere sensibila, de la 28,6% in 2002, la 29,9% in 2004, un procent semnificativ, comparativ cu nivelul exporturilor de produse primare (11%), situatie normala pentru economiile dezvoltate, care comercializeaza in principal produse cu grad inalt de prelucrare si deci cu valoare adaugata ridicata.[24]

In anul 2007 valoarea marfurilor exportate au totalizat 27,1 miliarde de euro, o cestere cu 10% fata de anul precedent. Valoarea bunurilor importate au totalizat 24,6 miliarde de euro.

Valoarea exporturilor catre tarile din afara Uniunii Europene au crescut substantial.Pe intreg anul 2006 valoarea de bunuri a crescut cu 13% si a ajuns la un record de 318 miliarde de euro . Acest lucru a des la un surplus comercial,in 2006, de 33,2 miliarde de euro.[25]


Grafic nr. 1 Cresterea economica a Uniunii Europene;

Sursa: CBS-StatLine


In anul 2007 Tarile de Jos au fost pe al treilea loc in top dupa Germania si Franta.

Exporturile olandeze au crescut substantial in anul 2007. In cazul in care aceasta tendinta continua Tarile de jos isi vor schimba pozitia si vor detine o pozitie secunda in anul 2008.

Germania a fost cel mai mare exportator din Uniuea Europeana in anul 2007 aceasta contribuind cu 968 miliarde de euro.

Tarile de Jos au exportat marfuri in valoare de 400 miliarde de euro, maimare decat valorile colective de export di noile state membre ale Uniunii Europene care au aderat in anul 2004 sau 2007.[26]

In raport cu alte tari Tarile de Jos sunt mari exportatoare e produse alimentare, gaz, petrol si gaze naturale.In anul 2007 volumul exportului a incetinit usor in mare parte, din cauza cererilor care au scazut, de catre Germania si SUA, in timp ce crestere economica era solida in interiorul lor.Cu toate aceste preturile de comert s+au dezvoltat un pic, mai favorabil in anul 2007, fata de anul 2006.[27]

In anul 2007, a avut loc o moderare a pretului petrolului si scaderea valorii euro, tradusa intr-o crstere foarte lenta in preturile de import, contribuind la compensarea nefavorabila a volumului de export net.

Ca urmare surplusurile comerciale raman destul de stabile. Este de asteptat sa se faca un echilibru de servicii si sa se imbunatateasca in continuare.[28]

Volumul de marfuri exportate de catre Olanda, in 2007, a fost mai mare cu 10% decat in noiembrie 2006. aceasta crestere este mai mare cu 2% decat media primelor zece lun a anului 2006. Volumul marfurilor importate a fos cu 8% mai mare decat in ultimul an. Acest lucru arata ca este cu 2% mai mic decat media pe primele 10 luni.[29]

Valoarea bunurilor exportate este de 29 miliarde de euro, aceasa valoare a fost mai mare cu 11% astfel ajungand de la 25,5 la 36,6 miliarde de euro, soldul rezultat al schimburilor comerciale a fost substantial mai mare fata de noiembrie 2005 cand era de 2,9 miliarde de euro.[30]

Tarifele importurilor si exporturilor a fost cu 2% mai mare decat cu un an in urma, acesta a crescut cu 14% adica 14,1 miliarde de euro. Diferenta ditre tarile care sunt membre ale Uniunii Europene si cele care nu sunt membre a Uniunii Europene nu este greu de diferentiat[31]


Grafic nr. 2 Schimbarile de la an la an ale economiei




Sursa CBS-StatLine

Text Box: Totalul importurilor Totalul exporturilor Bunuri produse
Totalul bunurilor produse

An-luna Indicii de preturi Indicii de volum Valoarea indicilor Indicii de preturi Indicii de volum Valoarea indicilor Indicii de preturi
 Indicii de volum Valoarea indicilor
2006-martie 120,0 174,5 209,4 113,7 198,0 225,2 110,5 200,2 221,3
2006-aprilie 121,7 151,3 184,0 116,4 164,4 191,4 113,8 167,0 190,1
2006-mai 119,2 168,3 200,6 117,7 172,3 202,7 115,2 176,3 203,1
2006-iunie 113,0 176,8 199,8 118,0 177,2 209,1 115,5 184,6 213,2
2006-iulie 119,0 159,4 189,7 118,1 156,5 187,3 115,9 165,4 191,7
2006-august 119,6 160,3 191,6 112,5 160,4 194,9 119,0 166,2 197,7
2006-septembrie 115,5 174,6 201,6 114,1 184,8 210,9 110,0 194,3 215,6
2006-octombrie 118,9 179,2 213,0 114,3 190,1 217,4 111,3 199,2 221,8
2006-noiembrie 113,9 185, 211,5 115 195,8 224,2 111,1 203,7 226,2
2006-decembrie 119,1 164,1 195,6 122,2 168,5 206,0 119,9 172,6 206,9
2006 115,0 171,3 197,1 113,7 174,3 212,1 120,3 175,0 210,6
2007-februarie 128,1 156,4 200,5 127,2 162,6 207,0 125,7 162,5 204,3
2007-martie 122,4 181,9 222,6 141,9 168,9 239,7 143,6 167,9 249,1
2007-aprilie 122,4 169,1 207,0 129,9 163,8 212,8 130,7 165,8 216,6
2007-mai 121,6 186,1 226,4 126,3 178,6 225,6 126,2 184,0 232,2
2007-iunie 127,7 172,9 220,8 128,0 176,0 225,4 128,3 183,1 234,9
2007-iulie 122,5 174,5 213,7 134,3 163,7 219,8 34,8 168,7 227,4
2007-august 126,1 167,1 210,7 129,2 168,0 217,1 127,5 174,3 222,2
2007-septembrie 124,0 172,1 213,4 141,3 158,6 224,1 141,1 162,5 229,2
2007-octombrie 130,9 175,5 229,8 128,4 190,1 244,2 126,6 194,3 246,1
2007-noiembrie 131,1 180,5 236,7 136,3 184,8 252,0 134,4 185,7 249,6
2007-decembrie 132,9 161,7 214,9 134,1 164,9 221,2 132,3 159,3 210,9
2007 121,6 177,7 216,1 132,4 169,9 224,9 132,2 171,6 
Tabelul nr.4. Totalul importurilor si exporturilor pe categorii: anul 2006 si 2007

Sursa: CBS StatLine-Cifrele privind indexul importurilor si exporturilor pe categorii

Exporturile definite ca si credite si incasari de servicii comerciale derivate din statisticile internationale. Balanta de plati este definita, ca un cont curent subdivizat in bunuri si servicii.[32]

Categoria de servicii comerciale in acest raport de definitii este egala cu serviciile, in adevaratul sens al cuvantului cu servicii guvernamentale care nu sunt incluse se refera la servicii cum ar fi: cele de tip aerian, maritim, terenuri, spatii si conducte de transport servicii.

Estimarea comertului mondial de servicii si componente in functie de datele raportate in economie, dupa cum sunt exprimate in tabelul de mai jos:


Text Box: Totalul serviciilor comerciale 
Export 
Import
Transportul serviciilor 168 170
Calatorii 169 168
Servicii de comunicare 164 167
Servicii de telecomuncatie 138 139
Constructii 98 98
Servicii de asigurari 85 104
Servicii financiare 134 144
Calculatoare si servicii de informare 113 123
Calculatoare servicii 102 105
Redevente si taxe de licenta 68 74
Alte servicii de afaceri 100 124
Servicii personale,culturale si de agrement 132 141
Serviciile audiovizualului 95 102
 60 64
Tabel nr.5. Totalul serviciilor comerciale dintre Uniunea Europeana si China



[1] Ana Mocaita Curigut, "Uniunea Europeana isi elaboreaza propria strategie", 04.04.2000, in site internet euractiv.ro, http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles|displayArticle/articleID_12998/Agenda_Lisabona.html, accesat 14.06.2009

[2]"Making globalisation work for everyone - The European Union and world trade" in site internet www.europarl.europa.eu.news/public/story_page/026-52827-08, accesat in data de 02.06.2009



[3] "Balanta Comerciala" , in site internet http://www.newschannel.ro/stiri/conceptul-de-la-pagina-5-ce-este-balanta-comerciala , accesat 09.06.09

[4]"External Relations", in site internet http://ec.europa.eu./world/what/external-relations/index_en.htm accesat 06.06.09

[5]"Legislations summaries External Trade"     in site internet http://europa .eu/legislations summaries/external trade/r11001_en.htm accesat 06.06.09

[6] "External relations"in site internet http://ec.europa.eu./world/what/external-relations/index_en.htm# , accesat 06.06.09

[7]"Global Developement" in site internet http://ec.europa.eu/trade/issues/global/developpment/index_en.htm accesat 06.06.09

[8] Romania exporturi in valoare de 29.4 miliarde de euro" in site internet http://www.wall-street.ro/articol/economie/530/Romania-exporturi- in-valoare-de-29-4-miliarde-euro-in-2007 accesat 06.06.09

[9] Suta, Nicolae (coordonator) - Integrarea economica europeana, Editura Economica, Bucuresti, 1999, colectia Temper, p. 288.

[10] Ziua Europei" in site internet www.adevarul.ro/articole/ziua-europei.html accesat 10.06.09

[11]"Blocurile comerciale in economia mondiala" in site internet www.seap.usv.ro/annals/ojs/index.php/annals/article/viewPDFInterstitial/65/65, accesat 10.06.09

[12]"Rolul uniunii Europene pe scena mondiala" in site internet

www.europa.eu/abc/12lessons/lesson_11/index_ro.htm accesat 10.06.09

[13]"Export" in site internet



www.dce.gov.ro/materiale%20site/consiliu_export/procese_verbale_2007/pv_06_feb.htm accesat 10.06.09

[14]"Cresterea comertului in Uniunea Europeana" in site internet (www.wall-street.ro/articol/Economie/46169/Cea-mai-mare-crestere-anuala-a-comertului-din-UE.html accesat 10.06.09

[15] Sorin-George Toma "Poli de putere in comertul international" Academia de Studii Economice Bucuresti

www.contabilizat.ro//Comert%20si%20globalizare/cap8p1.pdf, p. 1. accesat 28.06.09.

[16] Decalajele tarilor dezvoltate din Uniunea Europeana" in site internet www.wall-street.ro/articol//Decalajele-salariale-intre-tarile-dezvoltate-din-UE-si-cele-recent-intrate-se-vor-mentine.html accesat 10.06.09

[17]"Schimburile comerciale dintre SUA si Uniunea Europeana " in site internet www.financiarul.com/articol_16752/schimburile-comerciale-dintre-ue-si-sua---17-miliarde-euro-pe-zi-.html accesat 11.06.09

[18]"Relatiile dintre Uniunea Europeana si OMC" in site internet www.dce.gov.ro/poli_com/Relatiile_UE-OMC.html accesat 1106.09

[19] "Comertul Extern" ec.europa.eu/trade/gentools/faqs_en.htm - 72k accesat 11.06.09

[20] Comert de evaluare" in site internet, www.worldbank.org/oed/trade/report.html - 58k accesat 08.6.09

[21]"Ajutorul pentru comert" in site internet

www.wto.org/english/tratop_e/devel_e/a4t_e/global_review_prog_e.htm - 49k accesat 03.06.09


[22]"Uniunea Europeana" in site internet,

epp.eurostat.ec.europa.eu//KS-71-05-691/EN/KS-71-05-691-EN.PDF,     accesat 03.06.09

[23]"Comertul extern" ec.europa.eu/trade/issues/respectrules/tbr/index_en.htm - 30k, accesat 07.06.09

[24]"Importurile din China " www.ncto.org/newsroom/pr200503.pdf, accesat 09.06.09

[25]"Exports and Imports" http://www.cbs.nl/en-GB/menu/themas/internationale-handel/publicaties/artikelen/archief/2007/2007-05-04-m02.htm, accesat 26.06.09

[26]"Importuri si exporturi in anul 2007" in site internet import

export.suite101.com/article.cfm/us_nuclear_fuel_imports_and_ - 38k, accesat 09.06.09

[27]"Tari exportatoare din Europa" in site internet www.cbs.nl//publicaties/artikelen/archief/2009/2009-2756-wm.htm -16k, accesat 09.06.09

[28]"Exports and Imports", www.holandtrade.com/vko/zoeken/shawbawsteen.asp?bstnum=2544. accesat 09.06.09

[29]"Delegation of the European Commission" in site internet www.eurunion.org/eu/index.php?option=com_content&task=view& - 28k  accesat 09.06.09

[30]"Deficit in comertul cu marfuri" epp.eurostat.ec.europa.eu//6-18052009-BP/EN/6-18052009-BP-EN.PDF accesat 09.06.09

[31]"Exporturile de bunuri cu mai mult de 10% in site internet  www.cbs.nl./en-GB /menu/themas/internationales/-hande/publicaties/cretikelen/arkief/2007/2007.01.p2 accesat 10.06.09

[32]"Dezvoltarea comertului in site internet

www.worldnetproject.eu/community/meetings/beijing2008/Document%20Li accesat 10.06.09