|
|
|
DIVORTIALITATEA CA FENOMEN SOCIAL
Divortul inseamna despartirea legala dintre soti. O legislatie mai severa sau mai permisiva fata de divort afecteaza rata divortialitatii si are multe consecinte psihologice si sociale.
Ridicarea spectaculoasa a ratei divortialitatii in epoca actuala nu inseamna ca a crescut in aceeasi masura si rata dezorganizarii maritale; in trecut existau mai multe cupluri destramate, dar informai; nu divortau din cauza constrangerilor de tot felul. Explicatiile cotidiene cu privire la intrebarea de ce divorteaza oamenii se intersecteaza cu cele ale specialistilor, nesuprapunandu-se, insa. Scaderea influentei bisericii si a religiei, 'indulcirea' legislatiei, micsorarea considerabila a presiunilor normelor si obiceiurilor traditionale faciliteaza ruperea oficiala a legaturilor conjugale. Liberalizarea juridica, cea religioasa, a opiniei publice nu numai ca au contribuit la respectiva crestere, dar au si reflectat-o. Cu cat divortul este mai raspandit, cu atat devine mai vizibil si acceptat. Oamenii vad la cei din jurul lor cum si-au rezolvat dificultatile maritale prin despartire legala, au asadar potentiale modele pentru imprejurari asemanatoare. Astfel ca modelul suferintei intr-o casnicie nefericita este inlocuit cu cel in care se incepe o noua viata dupa dizolvarea mariajului.
O alta cauza majora a cresterii ratei divortialitatii o constituie emanciparea economica a femeii. Faptul ca in societatea industriala si postindustriala sotiile sunt angajate in munca si au deci venituri, le ofera o mare independenta si nu mai suporta orice de la sotii lor. Cand sotia considera ca 'nu mai merge', nemaifiind dependenta material de sot, despartirea reprezinta o solutie posibila, ceea ce era mai greu de imaginat in trecut cand constrangerile sociale, cu precadere cele economice, le determinau pe cele mai multe femei nici sa nu se gandeasca la divort. Emanciparea femeii s-a produs pe fundalul industrializarii, modernizarii, urbanizarii, automatizarii si cresterii nevoii fortei de munca in sfera serviciilor. Aceasta a atras dupa sine si distantarea dintre habitat si locul de munca. Posibilitatea de a intalni alti parteneri si de a stabili noi legaturi este acum mult mai mare. Problema locuintei care era un serios impediment in divortialitate s-a rezolvat acum prin dezvoltarea economica si deci cresterea urbanistica.
O serie de conditii au facut, prin urmare, ca o noua atitudine fata de divort sa opereze la nivelul indivizilor ceea ce, alaturi de alti factori, poate fi inclus in schema explicativa a cresterii ratei divortialitatii. (Ilut, 2005).
Principalele probleme care intervin in cazul divortului sunt: stresul emotional, incredintarea si ingrijirea copiilor, divizarea proprietatii. incredintarea copiilor in urma disolutiei legale s-a facut in mod traditional mamei. Dar in ultimele decenii s-au facut presiuni din partea barbatilor pentru a se modifica prevederile legale discriminatorii. Numarul tatilor carora li s-au incredintat copiii a crescut in majoritatea societatilor. A crescut, de asemenea, numarul cazurilor in care copiii au fost incredintati ambilor parinti. Cercetarile de psihologie si sociologie arata ca, desi aceasta varianta este preferata de un numar tot mai mare de cupluri care divorteaza, efectele psihologice si nu numai asupra copiilor pot fi deseori negative. Majoritatea reglementarilor privind divortul stabilesc obligatia ambilor parinti de a contribui la ingrijirea copiilor. De regula acest lucru se realizeaza prin plata unei pensii alimentare. Refuzul de a contribui la acoperirea cheltuielilor pentru ingrijirea copiilor se pedepseste de lege. Majoritatea casatoriilor se bazeaza, pe comunitatea de bunuri. in timpul divortului, legea decide asupra impartirii bunurilor; locuinta revine de regula parintelui caruia i s-au incredintat copii.
Divortul antreneaza modificari majore la nivelul tuturor functiilor familiei. Functiile economice, de solidaritate, de socializare, cunosc o destructurare sau, in cazul cuplurilor cu copii, o redimensionare, de cele mai multe ori negativa. Divortul are ca prim efect, pierderea functiei psiho-afective a familiei, slabirea sau ruperea relatiilor formale si informale ale partenerilor.
Un alt efect provocat de divort tine de faptul ca responsabilitatile paterne sunt redistribuite si preluate in totalitate de parintele caruia I s-a incredintat minorul. Desi efectele asupra copilului sunt negative, exista si situatiile in care efectele negative asupra minorilor sunt contra balansate de efectele benefice (de exemplu in cazul cuplurilor cu un parinte agresiv, alcoolic etc.)
Oricum am privi si oricat am fi de optimisti suntem, nu putem sa spunem ca minorul implicat intr-un proces de divort nu este afectat pe plan psihic.
In absenta unuia dintre parinti, efectele se pot observa direct sau indirect in comportamentele si conduitele pe care minorul le adopta: irascibilitate, hipersensibilitate, izolare, performante scazute sau acte deviante sau delincvente. De exemplu, copilul incepe sasi puna o serie de intrebari carora nu le poate da un raspuns si nici nu este ajutat sa o faca. (http://www.topsanatate.ro). Ca si consecinta, poate cea mai tulburatoare intrebare pe care si-o poate pune un copil aflat in aceasta situatie este: 'Eu cui apartin?'. El se vede nevoit sa ramana cu un parinte chiar daca il doreste pe celalalt. Daca ramane cu parintele dorit, copilul il poate culpabiliza pe celalalt, dar se si poate autoculpabiliza, simtindu-se neiubit, respins, vinovat, fapt care-1 poate face complexat, revoltat sau chiar antisocial.
O alta consecinta fecventa este cea a identificarii in privinta rolului sexual - pot aparea probleme de asumare corecta a identitatii, pot aparea orientarile de tip homosexual. Adolescentii au parte de o serie de probleme speciale ca rezultat al divortului. Atunci cand separarea are loc inainte ca adolescentul sa fi trecut prin perioada de criza, experienta poate fi terifianta. Totusi, ca si parintii, cei mai multi copii ajung sa accepte pana la urma divortul, invata sa puna o distanta intre ei si conflictul parintilor, sa fie realisti in legatura cu aceasta situatie si sa o accepte. Insa trebuie sa ne intrebam: 'Cu ce sacrificii?'. Adaptarea se produce mai usor atunci cand parintii se ocupa special sa le explice copiilor divortul, sa le raspunda la intrebari si sa-i lase sa-si exprime deschis atitudinile si sentimentele.
Unii autori (Turndorf, 2003) fac o asociere intre divort si durerea pe care o implica acesta. Pierderea unui partener prin divort a fost adesea comparata cu pierderea prin moarte. Durerea care insoteste divortul poate sa conduca la depresii si anomie prelungite, in care viata sa para fara rost si sarcinile de fiecare zi sa devina lipsite de semnificatie. Se mai face o asemanare intre sentimentele divortatilor si vaduvilor, desi faptul ca partenerul a plecat de buna voie va lasa pe unii divortati mai umiliti si cu mai multa amaraciune decat suporta in general vaduvul. Cei divortati tind adesea sa fie considerabil mai tineri decat vaduvii, dar readaptarea este complicata in ambele situatii atunci cand se mentin sentimente puternice de manie, respingere sau vinovatie.
Dar in acelasi timp, putem privi si dintr-o parte pozitiva prin care putem spune ca divortul poate aduce eliberarea de relatiile nefericite sau restrictive, eliberand indivizii pentru a construi o noua viata fie de unii singuri, fie cu un nou partener.
Oricum ar fi resimtita durerea de unul din parteneri este indicat sa se manifeste liber si sa se elibereze de apasare, apeland la una din formele de manifestare ale durerii: plans, manie, etc. O incompleta exprimare a durerii poate intarzia readaptarea personala si poate produce dificultati majore in relatii subiacente acesteia.
Trebuie specificat insa, si ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze pe plan psihologic si social ale multor probleme ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate sau destramate, iar acest lucru ridica un mare semn de intrebare si va trebui sa ii determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte, nici continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort. Familiile cu un potential conflictogen ridicat si puternic carentate psihoafectiv si psihomoral afecteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihosociala a copiilor. Copiii, din cauza crescutei lor sensibilitati, recepteaza si-si traiesc deosebit orice conflict dintre parinti. Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor il constituie devalorizarea modelului parental si, totodata, pierderea identificarii cu acest model. Modelul parental in aceste situatii poate fi respins in mod 'activ' de copii, devenind model 'negativ' care, treptat, poate conduce la stimularea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului antisocial (www.psihoconsulting.ro) In ziua de astazi putem observa in foarte multe societati, ca familia capata alte dimensiuni si se restructureaza, trecand la noi forme care cu siguranta vor schimba si modul de abordare privind divortul. De la familiile traditionale - in care stilul de viata este bazat pe autoritate si functioneaza avand la baza ierarhia, conformismul, represiunea - s-a trecut la familiile contemporane, care se intemeiaza pe un alt stil de viata in care autoritatea este schimbata cu cooperarea si este sustinuta de alte valori: comunicare, egalitate, schimbare. Dar plecand de la aceasta tipologie, se poate spune ca o alternativa la cele doua mentionate mai sus, ca in viitor, valoarea focala intr-o familie ar fi individualitatea, sustinuta de urmatoarele valori: competitie, insingurare, non-conformism.
Familia si-a pierdut mult din caracterul ei de institutie sociala, cuplul familial fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilor interese si mai putin de realizarea functiilor pe care le atribuie institutiei familiale.
Plecand de la acest punct de vedere si de la schimbarile care deja sunt mult prea evidente in ziua de astazi, este usor de inteles ca si aspectele legate de divort si de modalitatile de destramare a familiei se vor modifica si vor suferi diferite schimbari, intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat. Familia reprezinta un sistem de referinta important pentru modul de elaborare, aplicare si evaluare a politicilor sociale in general. Aceasta se datoreaza faptului ca familia este una dintre cele mai stabile forme de comunitati umane care asigura perpetuarea speciei, evolutia si continuitatea vietii sociale. Familia a fost considerata intotdeaua si o sursa de creare a bunastarii, presupunand participarea membrilor ei la activitatile producatoare de venituri, sprijinul intergenerational (pe baza relatiilor de rudenie), mentinerea solidaritatii acestora.
Familia constituie o forma superioara de comunitate - in principal a sotului, sotiei si copiilor - care se bazeaza pe relatii sociale si biologice, avand drept scop suprem pregatirea unei generatii sanatoase si capabile de a participa la dezvoltarea societatii.
1. Cauzele divortului
Analizand divortul, ne dam seama ca la baza lui stau diversi factori economici, culturali, psihologici, morali, religiosi care actioneaza la nivelul partenerilor, in interiorul cuplurilor si in afara acestora. Factorii sociali care pot limita divorturile sunt: starea de prosperitate a sanatatii, protectia sociala a populatiei, atitudinea profamilista a populatiei, intoleranta fata de divort, interdictii morale, religioase si juridice. Dar divortul, in ciuda factorilor enumerati mai sus, ramane hotararea partenerilor de a se desparti, de a pune capat uniunii conjugale existente, de a incerca o alta forma de convietuire contractarea altei casatorii sau traiul fara partener.
Printre factoriiinternifamiliali(Stanciulescu.2002)carepotgeneradivortul enumeram:
> lipsa experientei premaritale;
> insuficienta cunoasterii partenerului;
> absenta dragostei;
> casatoria precoce;
> diferente mari de varsta intre parteneri;
> diferente privind instructia si educatia partenerilor;
> incompatibilitati psihice si temperamentale ale partenerilor;
> comportamente agresive;
> alcoolismul unuia dintre parteneri - divergente privind educatia copiilor, si lista probabil poate continua si se pot adauga mereu nou factori care sa actioneze asupra cuplului;
In incercarile de a defini familia putem delimita doua abordari: una sociologica si alta juridica. Din perspectiva sociologica, familia poate fi definita ca un grup social constituit pe baza relatiilor de casatorie, consanguinitate si rudenie, membri grupului impartasind sentimente, aspiratii si valori comune. Din aceasta perspectiva, familia este un grup primar in care predomina relatiile directe, informale, nemediate. Calitatea de grup primar nu semnifica absenta normelor si a reglementarilor.
Dimpotriva, familia este unul dintre grupurile primare cu cea mai mare responsabilitate normativa, {www.psihosociologi.politiaromana. ro/file://A :/Psichologie_info).
Din perspectiva juridica (Codul Familiei), familia este un grup de persoane intre care s-au stabilit un set de drepturi si obligatii, reglementat prin legi si alte acte normative. Aceste norme stabilesc modul de incheiere a casatoriei, paternitatea, drepturile si obligatiile sotilor, relatiile dintre parinti si copii, modul de transmitere a mostenirii etc.
Cele doua perspective se suprapun partial. in unele situatii sensul sociologic al notiunii de familie este mult mai larg decat sensul juridic. De exemplu, cuplurile consensuale, care au luat o mare extindere in societatea contemporana, sunt considerate de catre sociologii familiei, intrucat ele indeplinesc majoritatea functiilor unei familii. Din punct de vedere juridic, cuplul consensual nu este o familie, deoarece raporturile dintre parteneri nu sunt sanctionate prin casatorie legala. in alte situatii, sensul juridic poate fi mai larg decat sensul sociologic. De exemplu, un cuplu separat prin divort nu mai este o familie, intrucat nu mai indeplineste functiile definitorii esentiale ale familiei. Totusi separarea, celor doi parteneri in menaje diferite nu semnifica incetarea oricaror raporturi juridice intre ei. in situatia in care partenerii care divorteaza sau copii, intre ei continua sa existe anumite raporturi juridice privind incredintarea copiilor unuia dintre soti, obligatiile celuilalt sot pentru sprijinul financiar al copiilor minori, dreptul la vizita, etc.
Cele doua perspective de abordare a familiei se completeaza reciproc. In unele situatii, perspectiva sociologica poate conduce la modificarea perspectivei juridice si, implici, la schimbarea reglementarilor legale privind familia.
Familia reprezinta un ansamblu de relatii sociale reglementat prin norme juridice sau prin norme sociale difuze. Relatiile din cadrul familiei pot fi reduse la cateva categorii principale:
> relatii intre soti (parteneri) reglementate prin casatorie sau prin consens;
> relatii intre parinti si copii (intre ascendenti si descendenti);
> relatii intre descendenti (intre copiii aceluiasi cuplu);
> relatii de rudenie intre membrii cuplului familial si alte persoane (parintii din familia de origine, socri, cumnati etc.)
2. Etapele divortului
Din punct de vedere societal si individual, divortul este un fenomen ambivalent: el rezolva o serie de dificultati (inlaturarea conflictelor si tensiunilor familiale, atenueaza traumatizarea copiilor ca urmare a disputelor dintre parinti), dar creeaza si altele noi (stres psihic, dificultati economice etc.)
Divortul, asa cum spuneam, reprezinta un fenomen psiho-social complex privit ca forma finala a desfacerii vietii conjugale, ce modifica viata partenerilor si a descendentilor acestora. Cand incepem sa discutam despre divort trebuie sa tinem cont de faptul ca el nu este un simplu eveniment, ci un proces adesea traumatizant. El antreneaza tensiuni, conflicte, frustrari si insatisfactii ale caror efecte se prelungesc dincolo de pronuntarea instantei judecatoresti.
Ca ultima etapa in cadrul unui proces de erodare si disolutie a cuplului familial, divortul (Parkinson, 1993) mai este definit ca modalitate prescrisa social si legal de disolutie a casatoriei.
Deci divortul, reprezinta polul opus al casatoriei, aceasta fiind inteleasa ca modalitate acceptata la nivel social prin care doua sau mai multe persoane constituie o familie.
Casatoria poate comporta un aspect juridic (sanctionarea formala de catre o institutie legitima a uniunii maritale) si un aspect religios (sanctionare formala, prin sacralizare, de catre o institutie religioasa legitima a uniunii maritale). Plecand de la acest punct, este usor de facut asocierea dintre stabilitate, moralitate, armonie si echilibru - ca elemente observate cand vorbim de casatorie - si polul opus acesteia, adica instabilitate, dezechilibru si chiar imoralitate, cand vorbim de divort.
La baza unui proces finalizat cu divortul, stau mai multe etape:
a) starile conflictuale si eroziune a vietii conjugale. Primul indicator al disolutiei casatoriei este manifestarea insatisfactiei fata de convietuirea in cuplu.
b) Separarea premergatoare divortului - nu toate separarile duc la disolutia casatoriei, dar majoritatea disolutiilor sunt premerse de separare. Separarea se realizeaza in functie si de aspecte independente de relatiile dintre parteneri: nivelul veniturilor, posibilitatea de a gasi o locuinta etc. Ca o consecinta fireascaca starilor conflictuale o reprezinta incetarea relatiilor sexuale.
c) Disolutia legala - este forma definitiva a rupturii relatiei conjugale, consfintirea juridica a acestei stari de fapt. Legaturile care au unit sotii prin casatorie vor inceta odata cu divortul, cei doi parteneri devin fosti soti. Divortul duce la incetarea relatiilor de familie, la distorsiunea legaturii parentale, la pierderea sau determinarea unor functii ale familiei.
d) Acomodarea in perioada de dupa divort - dupa disolutia casatoriei, fostii soti trebuie sa se adapteze unui nou stil de viata: viata intr-o noua locuinta si o noua vecinatate, stabilirea de noi relatii si prietenii, refacerea in urma stresului provocat de divort, etc.
Unul dintre primii autori care au conceptualizat divortul ca fiind un complex psihosocial in aceeasi masura in care este un proces juridic, a fost Bohannan, care a identificat sase dimensiuni ale experientei de divort: emotionala, legala, economica, parentala, comunitara si psihica (psihologica).
Acest model al dezorganizarii cuplului nu apare in complexitatea sa in totalitate. Cuplurile aflate in divort pot sa se confrunte cu probleme din toate aceste domenii in acelasi timp, iar conflictul poate sa se raspandeasca repede dintr-un domeniu in altul. Invers intelegerea si cooperarea intr-un domeniu pot incuraja cooperarea si in altele.
Cu toate acestea, exista putin ajutor multidisciplinar la dispozitie, care sa se adreseze tuturor acestor domenii dintr-o data. Plecand de la aspectele enumerate mai sus putem vorbi de:
> divort emotional = manifestarea divergentelor dintre parteneri,deteriorarea raporturilorafective; un divort emotional poate avea loc cu mult inainte ca un cuplu sa se separe fizic;
> divort legal - pronuntarea de catre o curte de justitie a disolutiei casatoriei;
> divort economic = divizarea proprietatii intre parteneri, separarea bunurilor casnice, stabilirea obligatiilor de plata a pensiei alimentare;
> divort parintesc = incredintarea copiilor minori unui parinte, stabilirea drepturilor celuilalt parinte asupra copiilor minori;
> divort comunitar = divizarea comunitatii de prieteni si izolarea de comunitatea de rudenie a fostului sot;
> divort psihic = dobandirea autonomiei psihice fata de fostul partener de casatorie; indivizii care raman afectati de pierderea partenerului pot sa aiba dificultati in construirea unor noi relatii si activitati.
Un alt aspect ce tine de divort este acela ca in fiecare societate, legislatia familiei cuprinde reglementari specifice privitoare la disolutia cuplurilor. Trebuie sa discutam putin institutia juridica a divortului, acesta reprezentand forma legala de desfacere a casatoriei sau, desfacerea casatoriei prin hotarare judecatoreasca. in tarile europene, divortul este reglementat de trei tipuri de legislatii:
a) divortul sanctiune - prevede ca disolutia casatoriei se face in urma constatarii culpei unuia dintre soti;
b) divortul faliment - apare cand legaturile dintre soti sunt puternic afectate, incat cei doi soti sunt constienti (desi nu in egala masura) ca uniunea lor nu mai poate continua;
c) divortul remediu - este solutia unei casatorii complet compromise pentru a permite partenerilor sa se recasatoreasca, (www.psihosociologi.politiaromana.
Consecinte ale divortialitatii
In societatea contemporana, divortul nu mai apare ca un esec, ci ca o solutie si un inceput pentru o viata mai buna. Exista consecinte pozitive insa realitatea si unele date din investigatii ne arata o multitudine de consecinte negative. in urma divortului pot aparea efecte negative atat la nivel psihologic dar si material. O mama singura cu copil are o situatie materiala mult mai grea decat familiile complete sau femeile necasatorite sau fara copii. Cauze ale decaderii economice pot fi urmatoarele (Strong, 1998)
> capacitatea de castig mai mica, determinata la randul ei, pe de o parte, deoarece fiind singura cu copii trebuie sa se ocupe de acestia, iar pe de alta parte de faptul ca in timpul casniciei a fost total sau partial iesita din campul muncii;
> lipsa suportului din partea fostului sot, multi neplatind nici intretinerea pentru ea si nici pentru copii;
> ajutor
neindestulator din partea statului, a societatii in ansamblu.
Consecintele asupra copilului sunt multiple. In
societatile traditionale exista o tendinta de stigmatizare a copilului ai
carui parinti sunt despartiti. in societatea
moderna urbana, acest aspect aproape ca nu conteaza. In
cazul in care copilul ramas cu mama este baiat, poate aparea fenomenul de supraprotectie materna. Chiar daca nu din motive freudiene, femeia
ramasa singura cu baiatul isi revarsa
toata dragostea si afectivitatea asupra lui. Ea are un astfel de comportament si datorita faptului
ca se fereste sa fie acuzata de fostul sot, de rudele
acestuia, de propriile rude, de
cunoscuti si prieteni ca isi neglijeaza copilul.
Fenomenul de supraprotectie poate
avea la randul lui, consecinte negative asupra copilului, mai
ales cu privire la viitorul lui statut marital, in distribuirea
sarcinilor domestice in familia pe care o va avea.
Sunt concludente patru constatari principale ca urmare a efectelor divortului asupra copilului:
/. Copilul continua sa inter actioneze cu celalalt parinte dupa divort, de cele mai multe ori cu tatal; diferentele in profilul psihocomportamental sunt nesemnificative in comparatie cu familiile biparentale. Este de retinut insa, ca interactiunea trebuie sa fie sistematica si pozitiva.
Sistematica, adica des si regulat, pozitiva, in sensul ca tatal, pastrandu-si autoritatea rezonabila, trebuie sa fie cald si intelegator, sa nu-1 dadaceasca tot timpul sau sa-1 'monteze' impotriva mamei sau a tatalui vitreg. in cazul custodiei comune pot exista avantaje si dezavantaje. Aceasta presupune ca amandoi parintii au responsabilitati zilnice in cresterea si educarea copilului; fata de monocustodie, cea comuna are avantajul ca amandoi partenerii isi continua rolul de parinti insa daca ei nu colaboreaza autentic, ci se cearta e preferabila cea monoparentala.
2. Studiile au aratat ca stima de sine (self-esteem) a copilului este afectata mai mult negativ la familiile cu conflicte decat la cele monoparentale. Cand la neintelegerile grave din cuplu se adauga abandonul, abuzul, uneori sexual, fata de copii sau dereglarile mentale, apare limpede pericolul pentru sanatatea fizica si psihica a copiilor. Mediul cel mai propice al dezvoltarii tinerelor fiinte umane este familia intacta fericita sau, oricum, cu o buna intelegere matrimoniala si cel mai nepotrivit, familiile ce au probleme mai sus amintite. Familia monoparentala este undeva la mijloc, si pentru ca ea sa functioneze bine, cheia este lipsa conflictelor intre parintii divortati.
3. Comportamentul social (antisocial) al copilului si
performantele sale scolare nu sunt afectate
radical de lipsa unui parinte, in particular a tatalui, cat de lipsa
ambilor parinti.
Daca facem o comparatie intre copiii
biparentali si monoparentali, rezulta totusi, ca ultimii au
performante scolare mai slabe, in cazul lor existand mai multe
situatii de devianta. Controland insa variabila 'venituri', diferenta se reduce
extrem de mult. intr-adevar, proportional familiile monoparentale sunt mai sarace. Studii de mai
mare finete dovedesc ca, izoland factorul 'saracie', lipsa tatalui
are totusi efecte de incurajare a comportamentului deviant, nu insa
in masura prezumata de
simtul comun.
4. Impactul negativ al divortului asupra copilului depinde in principal de gradul de conflictualitate al familiei care s-a destramat, sanatatea mintala a parintilor, densitatea retelei sociale a actualei familii a copilului si varsta pe care a avut-o la divort. Unul din cei mai relevanti factori care ii influenteaza copilului reactiile la acest eveniment este varsta sa (aceasta nu se ia in considerare, bineinteles, la sugari sau o varsta foarte mica, cand impactul nu este constient). Copilul reactioneaza diferit in functie de varsta.
Copilul sufera consecintele oricaror evenimente care tulbura legatura familiala, de la simplele dificultati materiale pana la incompatibilitatea dintre parinti, care duce in cele din urma la divort. {Ciurea, 1968)
4. Copilul afectat de divortul parintilor
Familia bazata pe un singur parinte a fost mult timp stigmatizata si functionalitatea acestui tip de familie era pusa sub semnul intrebarii. in societatea moderna a disparut conceptia potrivit careia este dezavantajos pentru copil sa fie crescut doar de mama sau doar de tata.
Majoritatea psihologilor si sociologilor au ajuns la concluzia ca este mai indicata pentru copil o familie monoparentala, decat una banuita de certuri si de probleme. De aceea, daca in trecut se credea ca este mai bine pentru copil ca familiile care au casatorii nefericite sa ramana impreuna de dragul copiilor, in prezent multi cred ca e mai bine pentru copii daca parintii se despart, in loc sa-i supuna unui permanent conflict in familie.
Problema care apare insa in familiile monoparentale este faptul ca ele se confrunta cu dificultati economice si sociale mai mari decat familiile complete. De aceea trebuie insistat pe aceste aspecte. Copilul nu trebuie sa resimta aceste lucruri. Chiar daca el ramane doar cu un parinte, contactele sociale cu alte familii nu trebuie sa lipseasca.
Un alt lucru important ce are loc atunci cand mamele raman parinti singuri este extinderea rolurilor. Totodata mamele singure manifesta anumite schimbari in relatia cu micutul, schimbari care ar trebui evitate. Astfel mamele divortate isi schimba maniera in care relationeaza cu copilul, ceea ce voaleaza barierele intre rolurile de parinte si copil.
Mama obisnuieste sa-i faca confidente copilului, sa-i marturiseasca sentimentele, ceea ce ii consolideaza copilului rolul de confident. Astfel, treptat si subtil, mama ii atribuie copilului rolul de partener, de suport emotional, substitutiv al parintelui absent; copilul este fortat sa se maturizeze mult mai repede, ceea ce poate avea consecinte negative.
in concluzie, daca intr-o familie monoparentala mama-copil se asigura functia materiala, nu este neglijata functia de socializare, iar relatia cu copilul este una adecvata, exista premise ale unei dezvoltari normale si armonioase a copilului.
Un copil de trei ani nu va intelege ce este un 'divort' si cu atat mai mult motivele pentru care parintii s-au separat. Cu timpul, cand va creste si va pune intrebari, trebuie explicat pe intelesul lui neintelegerea dintre parinti. Nu am fost niciodata de acord cu acele mame care, dorind sa protejeze la maxim copilul (si nu se recomanda o astfel de protectie exagerata), si-au luat asupra lor totul, evitand sa vorbeasca despre tata, de problemele avute cu el. Astfel s-a ajuns in situatia in care copilul ridica 'o statuie' tatalui si chiar incepe sa-si condamne mama ca s-au despartit. Iar tatii continua o relatie de vizitare, de cele mai multe ori ajungand sa vorbeasca urat si sa o invinovateasca pe mama.
Ideea de a-1 sti la serviciu pe tata, cand de fapt el nu mai vine zilnic pentru ca s-a mutat, este o solutie provizorie. Depinde si de relatia mamei cu tatal, dar si de cat de mult acesta doreste sa o ajute. Ar fi recomandat sa vina la copil inainte de culcare, sa mareasca treptat perioada de lipsa si sa se fixeze zile clare pe care copilul sa le cunoasca si sa nu mai puna apoi intrebari.
Din pacate pentru copil, la varsta de 3-4 ani se cristalizeaza sentimentele, iar constanta relatiilor familiale si a atitudinilor, cu frecventa si calitatea lor, contribuie la acest proces. Atasamentele afective ale copilului mic se transforma in relatii afective stabile, consistente si de durata. Inter-relatiile din triunghiul mama - copil - tata initiaza matritele afectivitatii pentru o viata. Conteaza si sexul copilului, acum este varsta cand incep sa constate diferentele de sex; copiii care isi iubesc parintii le descopera atat calitatile, cat si defectele. Fetita se va identifica cu mama si baiatul cu tata. Este varsta aparitiei complexelor 'Oedipiene' sau 'Electra'. In lipsa tatalui exista riscul unei fixatii afective fata de mama care poate sa intarzie sau sa perturbe procesul normal, de mai tarziu al intemeierii propriei familii.
5. Situati tipice care fac viata copilului in cuplul divortat
Situatii reale, unele transpuse in film pe marele ecran: 1.Situatia tip "Anna Karenina' (www.mami.ro, www.copii.ro) Este situatia in care divortul s-a pronuntat, mama fiind cea care a plecat de acasa. Tatal, care a primit copilul, nu o mai lasa sa-1 vada. Problema pusa de tata este ca mama respectiva este cea care a plecat de acasa, considerandu-se ca a uitat pana si de copil.
Mama motiveaza ca se chinuie in incercarea de a se smulge din din spatiul unde se simtea ca un obiect, din deruta in care intrase existenta ei, unde nimic parea sa nu aiba sens, nefiind implinita. Se presupune ca a fugit manata, la fel ca eroina lui Lev Tolstoi, de speranta ca poate o noua iubire sau o noua directie ar da un sens nou vietii ei si ca, atunci, isi poate lua si copilul cu ea. Este, desigur, o gandire eronata dar o situatie des intalnita. Mama ajunge sa fie sfasiata de sentimentul de vinovatie, de dorul de copil, mai ales ca nu i se permite, ba chiar i se interzice sa- vada de aproape, sa-i vorbeasca, sa-1 atinga, sa-1 imbratiseze. intrebarea care se pune, este unde s-a gresit mai exact. Poate nu in despartirea in sine. insa ceva din tensiunea care a impins acea mama sa se rupa cu orice pret din situatia lipsita de sentimente in care traia, a produs un prim pas gresit: acela de a nu lua in calcul conditia copilului. Cui ramane el, cum va creste si ce va simti, lipsit fiind de prezenta si afectiunea materna? Plecarea ca o fuga personala da posibilitatea celuilalt parinte sa invoce statutul de parinte unic in cresterea copilului si, implicit, sa ceara decaderea acelei mame din drepturile materne. Consecintele pot fi diverse pentru minor, cea mai importanta fiind insasi lipsa mamei din viata lui.
2. Situatia tip 'Arunc-o pe mama din tren' (www.mami.ro, www.eva.ro)
Va amintiti de filmul in care actorul Danny DeVito, desi adult, era controlat mai ceva decat un copil si, totodata, condus pana la exasperare de o mama autoritara si excesiv de grijulie si posesiva?
Pastrand proportiile, astfel de situatii se intalnesc si in viata de toate zilele, de exemplu atunci cand o tanara sotie si mama este in continuare considerata fetita parintilor ei, ramanand si dupa casatorie dependenta de sfaturile, mangaierea si amestecul acestora in viata noii ei familii. in loc sa decida impreuna cu sotul ei, hotararile din casa sunt luate mai mult sau mai putin pe fata, de mama si tata socru. Situatia scapa de sub control odata cu aparitia bebelusului, cand tendinta bunicilor de a dicta ce e bine si ce e rau pentru copil tinde sa acapareze si sa sufoce complet si definitiv viata tinerei familii. in aceste conditii viitorul cuplului tine de un fir de ata, divortul bate la usa, fiind de cele mai multe ori singurul mod in care poate sfarsi o astfel de situatie. De obicei, tanarul tata este cel care cedeaza nervos si pleaca pe negandite. Ca atare, gestul il poate costa enorm, caci din acel moment poate pierde totul, inclusiv relatia cu propriul sau copil, care va ramane total in stapanirea celor doi bunici ca si mama lui, de altfel.
Asa se poate sfarsi o relatie minunata cu femeia iubita, rolul de tata permanent implicat in cresterea si educarea copilului sau, pe scurt fericirea la care nu cu mult timp in urma visau protagonistii cuplului care au adus pe lume un copil. Acel copil va resimti absenta tatalui in viata sa, a unui model patern constant si se va simti nelalocul lui, poate, ori de cate ori tatal lui vine doar in vizita.
Situatia tip 'Kramer contra Kramer' (www.unibuc.ro, www.psihoconsulting.ro) Am evocat alt film celebru in care sotia isi paraseste sotul si baietelul pentru a-si regasi demnitatea personala si profesionala. Pana in momentul divortului, sotul era complet insensibil la neimplinirile sotiei si la indatoririle vietii de familie, multumindu-se sa fie un profesionist de exceptie, dedicat muncii sale, dar desprins de calitatea de parinte. Iata insa ca viata il va pune brusc in situatia stranie pentru el de a-si creste singur copilul si numai astfel va descoperi dificultatile si bucuriile conditiei de tata, chiar si pe post de mama. Reuseste in cele din urma sa construiasca o relatie noua, minunata si adevarata cu copilul sau, pretul fiind iesirea din carapacea propriului egoism, renuntarea la comoditate, chiar si la postul bine platit, dar imposibil de pastrat in conditiile in care intreaga responsabilitate legata de cresterea unui copil ii revine ca parinte unic.
Intre timp, mama copilului reuseste sa-si puna la punct viata, isi definitiveaza studiile, obtine o slujba bine platita si vrea, prin intermediul justitiei, sa-si reia total drepturile parintesti. Se produce o lupta acerba intre cei doi, fiecare apeland implicit si la sentimentele copilului. Mama castiga pana la urma, dar isi da seama ca victoria a venit prea tarziu, relatia dintre tata si fiu e deja mult prea puternica, asa ca gestul ei de recuperare a micutului i-ar provoca acestuia o noua trauma, pe langa cea de a fi prins la mijloc. Pentru binele sufletesc al copilului decide sa-1 lase in continuare alaturi de tatal lui.
Greseala a fost acelasi avant care a condus la ruptura brusca si disperata a femeii de un sot al carui egoism o adusese la disperare! Plecarea brusca a unei mame din viata copilului ei poate insemna nu doar un abandon al sotului - vinovat, desigur - ci mai ales al copilului care nu a inteles nimic altceva decat ca este abandonat si vinovat, de vreme ce mama lui nu-1 mai iubeste si 1-a parasit. Cu alte cuvinte, o situatie de genul celor in care copilul plateste greselile parintilor. O lupta intre parinti este intotdeauna traumatizanta pentru cel mic si acesta nu va mai avea, cel putin o vreme, nici sentimentul de securitate psiho-emotionala.
4. Situatia tip 'Mrs. Doubtfire' (www.mami.ro, www.unibuc.ro)
Aici ne intalnim cu un alt gen de despartire in care sotul, divortat, ramane cu nostalgia vietii de familie pierdute, a copiilor si a legaturii sentimentale cu sotia sa. Relatia inca mai are ecou si in sufletul fostei lui sotii, a carei principala acuzatie vizeaza incapacitatea lui de a se maturiza, de a-si asuma rolul de parinte pentru copiii lor. Dusul rece al despartirii produce o transformare: tatal alungat, barbatul acela care lua viata prea usor va incepe o lupta cu sine si cu neincrederea fostei sotii. in timp se ordoneaza pe sine insusi, invata sa inteleaga viata copiilor lui si astfel, sa recastige ceea ce parea pierdut pentru totdeauna - respectul si increderea tuturor.
Eroarea consta in faptul ca, odata cu aparitia primului copil in viata cuplului, cei doi soti - si mai ales el - nu au reusit sa-si reconsidere viata din perspectiva noilor responsabilitati: pentru el totul a ramas neschimbat si a continuat sa se comporte ca si cum el era centrul universului, in timp ce pentru ea, semnalul lipsei lui de implicare a condus-o la incercari disperate de a schimba situatia aducand pe lume si alti copii. Primejdia este ca parintele care este impins excesiv sa-si asume doar el cerintele cresterii copiilor sa cedeze in timp si sa ceara despartirea.
Un copil reprezinta o mare provocare, cei care si-1 dorec trebuie sa se gandeasca: sunt oare capabili sa raspunda acestei noi conditii de viata, in care exista cineva a carui responsabilitate o porti 24 de ore din 24?
