|
|
|
DISFUNCTII ALE FAMILIEI
Familia prin insasi natura sa, inseamna si modalitati de a creste copii. Absenta unui concept clar despre copilarie este foarte importanta. Trebuie sa observam insa ca in ultima perioada cresterea copilului a incetat a mai fi una din multele activitati caracteristice familiei si a devenit preocuparea centrala a vietii de familie.
Odata cu separarea parintilor (cauzele cele mai frecvente ale aparitiei divortului si/sau separarii sunt: emanciparea economica a femeii, industrializarea, modernizarea, schimbarea mentalitatii despre divort, infidelitatea, consumul exagerat de alcool, nepotrivirile de caracter etc), copiii se confrunta cu o multime de probleme: le este dor de celalalt parinte, cand sunt mici se invinovatesc pentru divortul parintilor, altii incearca intr-un mod disperat sa-i impace, sunt tristi, se plang, unii dezvolta comportamente negative. Copiii fac fata divortului mult mai greu decat parintii. La inceput copiii nu vor ca parintii sa divorteze; conflictul este mai mult al parintilor decat al copiilor. In timp ce parintii au motive reale pentru separare, copiii (in special cei mici) inteleg rareori aceste motive, insa nu detin nici un control asupra divortului. Decizii ca acelea referitoare la persoana cu care vor locui sau cat de des isi pot vedea celalalt parinte nu sunt in mainile lor. in sfarsit, copiii nu au suficienta maturitate emotionala pentru a putea trece printr-o asemenea experienta care s-ar putea dovedi coplesitoare.
Exista explicatii pentru rezultatele negative ale copiilor care au trecut prin experienta divortului parintilor.
Unul dintre ele este saracia sau reducerea substantiala a resurselor financiare care adesea urmeaza unui divort si reprezinta una din cauzele principale ale problemelor copiilor. De fapt, rezultatele negative 'tipice' ale celor aflati intr-o astfel de situatie seamana foarte mult cu cele ale copiilor saraci. Cand copiii sunt sau devin saraci, fie ca parintii sunt casatoriti sau nu, se intalnesc multi factori care dezechilibreaza. Se poate intampla ca parintele custode, in general mama sa aiba dificultati, lucrand mai multe ore pentru a se putea intretine. intoarsa acasa se simte obosita si mai putin dispusa sa-i acorde atentie copilului. in consecinta, copiii mamelor divortate, care sunt sarace sau nesigure din punct de vedere financiar, primesc mai putina atentie, indrumare, incurajare si afectiune decat cei de varsta lor.
Sunt mame incapabile (dintr-o serie de motive) sa monitorizeze activitatea scolara a copiilor lor, succesul sau insuccesul acestora. in afara scolii, copiii pot fi singuri acasa, nesupravegheati sau chiar pe strazi. De aceea, daca ar putea fi eliminata sau redusa si saracia, consecintele divortului probabil nu i-ar mai afecta atat de puternic pe copii.
in stransa legatura cu factorul saracie este si diminuarea indeplinirii obligatiilor parintesti. Divortul creeaza o serie de factori de tensiune pentru parinti, in special pentru custode, caruia ii este foarte greu sa depaseasca situatia, daca este sarac. Aceste influente nefaste reduc timpul petrecut de parinti cu copilul, marcheaza negativ modalitatile de manifestare a afectiunii, cresc instabilitatea parentala. Dupa divort {Muro, Kattman, 1995) multi parinti esueaza in a-si ingriji copiii, nu le ofera un program stabil. Astfel, acestor adolescenti le lipsesc indrumarile si autoritatea parintilor. Ca atare, dezvolta patternuri comportamentale negative si caracteristici psihologice negative.
Multi parinti divortati sunt atat de impovarati emotional si financiar incat devin cel putin temporar, depresivi, in timp ce altii initiaza o cautare disperata a unui nou partener, care-i face mai putin disponibili pentru copii lor si nu le permite sa raspunda copiilor pe masura asteptarilor acestora.
Parintii care continua sa se certe si sa abuzeze verbal unul de celalalt in fata copiilor, dupa divort, cauzeaza o tensiune enorma acestora. Ei sunt intotdeauna afectati de dezacordurile dintre parinti. Conflictul parental poate determina depresia, ostilitatea, agresivitatea si alte comportamente nepotrivite ale copiilor. Mai mult decat atat, un asemenea conflict este un model de rol disfunctional pentru ei. Copii invata faptul ca neintelegerile pot fi rezolvate numai prin 'lupta'. Aceasta lectie induce consecinte negative asupra viitoarelor lor relatii, inclusiv cea maritala.
Furstenberg, in 1991 in 'Familia azi. O perspectiva sociopedagogica' afirma: 'Majoritatea copiilor afectati de divort prezinta probleme comportamentale inainte de divortul propriu-zis. Acesta doar le intensifica. Temperamentul adolescentilor si factorii familiali solicitanti cu care se confrunta reprezinta alte forte care afecteaza modul in care se manifesta acestia intr-o situatie de divort. Adolescentii cu temperamente dificile se comporta diferit de cei cu o fire mai linistita.' In ceea ce priveste factorii familiali stresanti, fiecare situatie de divort difera. Ele se deosebesc in functie de problemele existente si de metodele de a le depasi.
Datorita acestor circumstante diverse, adolescentii au atitudini negative fata de intreaga situatie si de cei implicati. (Ilut, 2005).
1. Familiile mono(parentale) si conjugal-parentale
Familia monoparentala desemneaza grupul copil (copii) - parinte (si nu parinti) si este privit ca o alternativa la (si nu ca o deviatie de la) familia clasica. Deci, monoparentalitatea devine normala pe masura ce inregistreaza o crestere a frecventei si pe masura ce devine o conduita familiara pentru membri societatilor actuale. Conceptul 'familie monoparentala' are meritul de a defini familia prin relatia parentala care este secundara in definitiile clasice ale familiei si este preferabil termenilor de 'familie dezorganizata', 'familie dezmembrata', 'familie incompleta', 'familie disimetrica' utilizati in literatura romaneasca, acesti termeni exprimand ideea de deformare a 'constelatiei familiale' .
Termenul de familie parentala este poate mai adecvat, el afirmand normalitatea sociologica a unitatii constituie dintr-un adult si copiii sai si a existentei relatiei parentale independent de relatia conjugala. Termenul familie conjugala ar putea fi folosit pentru a desemna cuplul casatorit fara copii.
In concluzie, numim familia constituita din doi adulti si copiii ai caror parinti sunt, familie conjugal-parentala.
Familia parentala poate rezulta ca urmare a unor experiente diferite: nasterea unui copil in urma unei experiente sexuale juvenile care nu se concretizeaza intr-o casatorie; decizia unor femei (trecute de 30 de ani de regula) de a avea un copil in afara unei casatorii legale; divortul sau cupluri cu copii, necasatoriti; decesul unuia dintre parteneri. Deoarece in marea majoritate (90%) a cazurilor de divort, mamele sunt cele carora li se incredinteaza copilul, cele mai multe familii parentale sunt alcatuite din femei cu unul sau mai multi copii in intretinere (familii parentale materne).
Dificultati de exercitare a rolurilor educative in familiile mono(parentale)
Potrivit unei sinteze realizate de Bawin-Legros (1988), studiile asupra familiilor monoparentale arata ca probabilitatea de a identifica nasteri ilegitime, abandonuri ale copiilor, tulburari de comportament, abandon/esec scolar sau chiar delincventa este mai mare in aceasta categorie de populatie.
Familiile monoparentale sunt adesea victime ale saraciei, iar copiii au tendinta de a repeta experienta parintilor. Aceleasi studii arata ca monoparentalitatea rezultata din divort este corelata cu o diminuare a activitatii educative: mama este suprasolicitata atat din punct de vedere emotional cat si material si relational, si este mai putin disponibila pentru copil exact cand acesta are mai mare nevoie de atentie si eforturi sporite. In acest timp rolul patern este analizat in termenii 'absentei paterne' , 'deprivatii paterne', 'deresponsabilizarii paterne'. in urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de parinte este puternic diminuata, parintii comunica mai putin bine cu copiii, sunt mai putin afectuosi le controleaza mai putin bine comportamentul. Copiii aflati sub incidenta divortului sunt marcati de numeroase probleme psihologice si relationale. Totusi, acesti copii reactioneaza diferit in functie de varsta, sex, timpul trecut de la ruptura intervenita intre parinti, calitatea relatiei trecute si prezente cu fiecare dintre acestia.
Cei mai puternic afectati in urma unui divort sunt copiii de varsta mica, ei devenind mai neascultatori, agresivi si mai putin afectuosi. Copiii de sase-opt ani sunt marcati de o mare tristete, de sentimente de frustrare, confuzie si anxietate, multi dintre ei cautand contactul cu parintele absent. Pentru copiii de noua-doisprezece ani lucrurile sunt mai clare, ei fiind capabili sa-si controleze starile psihologice, dar totusi sunt multi cei care sunt incercati de anxietate si rusine si deseori isi revarsa furia pe parintele pe care il considera vinovat. Nici in adolescenta experienta divortului nu este suportata fara probleme, existand sentimente de tristete, furie, neliniste in legatura cu viitorul. Reactiile copiilor (Dolto, 2003) se manifesta cu cea mai mare intensitate in primul an dupa separarea parintilor. Studiile arata ca la cinci ani dupa divort pot fi distinse trei grupuri de copii:
> cei care sunt complet restabiliti (34%);
> cei care au o dezvoltare medie si un comportament comparabil cu cel al copiilor din familii biparentale, dar incearca sentimente de tristete (29%);
> ceicaremanifestainsatisfactie,solitudine,depresie,retard indezvoltare. (www. Sociologie//studies/fiind, u.k.)
