|
|
|
DIMENSIUNEA SOCIALA A VIETII SI RETORICA GLOBALISTA
Comentarii recente ale politicienilor occidentali, privind efectele directe si indirecte ale globalizarii in domeniul protectiei sociale si calitatii vietii, releva indeosebi influentele pozitive ale acesteia si, mai rar, pe cele negative. Depinde cine si mai ales, cu ce intentii comenteaza. De mai multi ani, "Foreign Policy Magazine Globalization Index" (2006 About, Inc., A part of The New York Times Company) calculeaza indicele de globalizare pentru 62 de tari, care realizeaza 96% din PIB-ul mondial si inglobeaza 84% din populatia lumii. Pentru fiecare tara, acest indice sintetizeaza nivelul dezvoltarii economice (volumul activitatilor comerciale, volumul investitiilor straine, volumul investitiilor in alte tari ale unor agenti economici autohtoni), nivelul contactelor interpersonale ale populatiei autohtone (calatorii, turism, nivelul transferurilor non-guvernamentale in interiorul si in afara tarii s.a.), nivelul conectarii tehnologice (utilizatori internet, numar servere s.a.), nivelul angajarii si integrarii politice a tarii in diverse organisme si organizatii internationale. Potrivit clasificarii respective, in anul 2004, tarile cu indicele de globalizare cel mai ridical au fost: Irlanda, Singapore, Elvetia, Olanda si Finlanda. SUA, care ocupa locul 11 in anul 2004, se situa pe locul sapte, in anul 2006. In anul 2005, primele zece tari in acest top au fost urmatoarele: Singapore, Irlanda, Elvetia, SUA, Olanda, Canada, Danemarca, Suedia, Austria, Finlanda. Desi pe plan mondial, nivelul general de integrare economica, precum si investitiile directe au scazut in anul 2006, contactele interpersonale (incluzand calatoriile pe caile aerului si traficul telefonic international) si contactele prin internet au crescut. Numarul de noi utilizatori ai internetului a crescut de trei ori mai repede in tarile in curs de dezvoltare decat in cele dezvoltate. Raportul asupra indicelui de globalizare din anul 2006 a acordat o atentie speciala aspectelor privind globalizarea in domeniul calitatii vietii femeilor si al
dezvoltarii sistemelor sociale. Raportul respectiv releva ca, de fapt, cele mai intens globalizate tari sunt acelea in care oamenii traiesc mai mult, intr-o stare de sanatate mai buna, in care femeile ating inalte performante in domeniul progresului social, educational si economic (A.T. Kearney/Foreign Policy Magazine Globalization Index. The 2004 Index, 2006).
Cele mai numeroase dintre analizele dedicate procesului de globalizare graviteaza, in esenta, mai mult sau mai putin explicit, in jurul provocarii de fond ce sta in fata arhitectilor acestuia - necesitatea de a diminua decalajele de dezvoltare socioeconomica dintre state, prin eliminarea cat mai rapida a dezavantajelor suportate aproape sistematic de tarile mediu/slab dezvoltate, in cadrul relatiilor economice pe care acestea le intreprind cu tarile dezvoltate. Dezavantajele respective contribuie masiv nu numai la mentinerea, dar si la adancirea polarizarii economice a natiunilor si a situatiei economico-sociale a populatiei in interiorul fiecarei natiuni. Aceasta, in pofida tuturor masurilor ONU intreprinse prin Obiectivele Mileniului Trei, 2000. De la un an la altul devine tot mai evident ca arhitectii procesului de globalizare nu mai pot ignora la nesfarsit aceasta situatie. In derularea propriilor lor proiecte, ei trebuie sa ia act mai ferm decat la nivelul simplei retorici, de valorile universal impartasite ce decurg din Declaratia ONU privind drepturile omului si de drepturile/ obligatiile natiunilor ce decurg din
tratatele de drept international. Deocamdata, pentru cele mai multe dintre tarile lumii, dezvoltarea sociala se afla inca departe de a constitui un scop in sine. In cele mai multe situatii, atunci cand ea nu rezulta in urma depasirii vreunei crize sociale (Zamfir, 2006), apare ca o emanatie de ordin secundar a marilor trenduri economice nationale sau internationale.
Fie ca recunoastem sau nu, ratiunile, adesea partizane, ale unor institutii globaliste (precum Banca Mondiala, Fondul Monetar International, Organizatia Mondiala a Comertului, Organizatia Natiunilor Unite s.a.), alaturi de interesele unor companii transnationale care detin controlul pe diverse piete, guverneaza cu mana forte circulatia resurselor economice strategice si, implicit, soarta dezvoltarii sociale a majoritatii tarilor lumii. Si adevarul este ca, dincolo de limba de lemn a institutiilor globaliste, tarile mai putin dezvoltate se confrunta zilnic cu realitatile dure ale dinamicii finantelor publice internationale, asa cum reiese aceasta din POLITICI SOCIALE SI GLOBALIZARE 3
tabelul nr. l. De fapt, in paralel cu infaptuirea mult-laudatelor Obiective ale Mileniului Trei, adoptate de o mare parte a statelor lumii, asistam in continuare la o lupta acerba pentru mentinerea avantajelor detinatorilor traditionali ai puterii economice mondiale, dublata in subsidiar, de o puternica disputa ideologica, pe tema (non)protectiei sociale.
Intr-un asemenea context international, tarile din centrul si sud-estul Europei, care tot spera sa scape din cercul vicios al saraciei prin trecerea la economia de piata, constata ca pretul libertatii devine din ce in ce mai greu de sustinut, ele aflandu-se, in prezent, in pragul unui bilant financiar deosebit de graitor. In anii `90, pe fondul declaratiilor de intentii deosebit de generoase ale statelor vestice, fluxul resurselor financiare indreptate spre tarile central si est europene a fost deosebit de inconsistent inainte de anul 1999, luand chiar valori negative in anii 1995 si 1996. Dupa anul 1999 (cu exceptia anilor 2002, 2003), afluxul net de resurse financiare dinspre tarile dezvoltate spre tarile in tranzitie, a devenit sistematic negativ, ceea ce semnifica, de fapt, ca transferul net de resurse financiare a avut un sens contrar celui firesc, asteptat si declarat prin retorica integrationistoglobalista a institutiilor internationale, tarile in tranzitie contribuind - in pofida numeroaselor crize prin care treceau si a vulnerabilitatii lor sociale marite - la cresterea afluxului de resurse directionat spre tarile dezvoltate. In decursul a cinci ani (1999, 2000, 2001, 2004 si 2005), acest aflux a fost de aproximativ 174,9 miliarde $ SUA. Aceasta in timp ce, ca si in deceniile anterioare, in anul 2005, tarile in curs de dezvoltare au continuat sa contribuie la bunastarea sociala a tarilor dezvoltate cu suma estimativa de 527 miliarde $ SUA.
Transferuri nete de resurse financiare catre tarile in curs de dezvoltare si economiile in tranzitie, 1995-2005 (in miliarde $ SUA) Tabelul 1
Sursa: United Nations Department of Economic and Social Affairs, based on International Monetary Fund (IMF), World Economic Outlook (April, 2006), and IMF, Extras din Balance of Payments Statistics. International financial system and development, Report of the Secretary-General, Macroeconomic policy questions, Sixty-first session.
Transferuri pozitive de resurse, dinspre tarile dezvoltate spre cele slab dezvoltate, s-au produs (desi la cote relativ mici) numai spre Africa sub-Sahariana. Cu toate acestea, in Occident, opiniile contradictorii in privinta oportunitatii de a pune in discutie principiile unei noi etici in domeniul relatiilor (socioeconomice) internationale, sunt deosebit de vehemente, desi aparent, lumea se afla in cautarea unor modalitati eficiente de calmare a zonelor fierbinti inscrise pe harta saraciei mondiale (Stanciu, 2005). Si asta pentru ca miza initierii unor asemenea dezbateri este deosebit de ridicata. Exista parti interesate (factori de putere) care pot pierde sau pot castiga masiv, prin consecintele economice si sociale ce ar decurge, in general si in particular, din asemenea dezbateri publice.
A recunoaste necesitatea conceptualizarii si aplicarii unei noi etici a globalizarii pare, multor politicieni sau economisti, un fapt la fel de riscant ca si acela de a recunoaste, de exemplu, virtutile absolute ale sistemelor de protectie sociala vest sau nord europene (comparativ cu sistemul american, ori sistemele sud europene, sud-est europene sau altele).
Legitimitatea absoluta a compensarii dezavantajelor economice acumulate sistematic de-a lungul ultimelor trei-patru decenii de catre tarile slab/mediu dezvoltate, prin intermediul relatiilor economice (comerciale) ale acestora cu tarile dezvoltate, impune recunoasterea acestor realitati de catre statele in cauza, precum si colaborarea lor directa la formularea si aplicarea unor noi principii etice in sfera relatiilor economice internationale, in urma aplicarii carora sa asistam la reducerea decalajelor de dezvoltare (enorme, in prezent), dintre tarile dezvoltate si cele slab sau mediu dezvoltate. Insecuritatea veniturilor populatiei sarace a crescut mult in ultimele doua decenii, pe fondul accentuarii inegalitatilor economice la nivel global. In prezent, veniturile sunt repartizate in proportii mult mai inegale, la nivelul tuturor tarilor, decat in interiorul tarilor cu cel mai ridicat grad de polarizare a veniturilor. Valoarea coeficientului Gini pentru nivelul global este 66, in timp ce la nivel national, cea mai ridicata valoare a acestuia a fost de 63 (Botswana, in anul 1993). La nivel mondial, 5% dintre cei mai bogati oameni dispun de un venit de 114 ori mai ridicat decat cel al celor mai saraci 5%, iar cei mai bogati 1% obtin venituri cat 57% dintre cei mai saraci (PNUD, 2003).
In acelasi timp, pe masura ce procesul de globalizare se accentueaza, accesul la informatie devine mai larg, iar populatia care traieste in saracie constientizeaza acut inegalitatile existente. Situatia generala devine tot mai exploziva, pe masura ce dificultatile vietii populatiei care traieste in saracie persista indelung si se adancesc. Dezbaterile privind oportunitatea adoptarii unuia sau altuia dintre modelele existente de protectie sociala argumenteaza, de fapt, asupra vointei celor ce detin puterea economica de a-si recunoaste responsabilitatea sociala fata de problema compensarii dezavantajelor intampinate pe piata muncii de diverse categorii de persoane - stiut fiind ca dezavantajele respective sunt dobandite, in buna masura, ca efect al inerentelor deficiente de organizare si administrare a comunitatilor sociale. Iata de ce, in general, aceia care, prin politicile lor economice, pun la indoiala urgenta aplicarii unei noi etici a relatiilor economice internationale, pot fi regasiti cu mare probabilitate in randurile celor ce contesta virtutile modelelor sociale nord sau vest europene (precum Marzinotto, 2006 s.a.). Cu toate acestea, modelele sociale occidentale au produs si produc inca unele efecte socioculturale si economice absolut exemplare pentru toate tarile lumii. Practic, vreme de mai multe decenii, Europa de nord-vest a constituit avangarda mondiala in materie de dezvoltare sociala constienta, demonstrand lumii ca dezvoltarea economica poate avea loc nu numai in conditiile unui liberalism dur, ci si in conditiile mentinerii unui mediu social respirabil, chiar cu pretul situarii pe un loc doi sau trei in competitia economica mondiala.
Evident, intre posibilitatile deosebit de ridicate de finantare ale protectiei sociale vest europene si foamea cronica de pe alte meridiane ale lumii exista corelatii stranse, desi poate mai putin evidente, la o analiza sumara. Dar aceasta corelatie merita o alta discutie, desi ea vizeaza direct problematica eticii relatiilor economice internationale. Spre deosebire de nord-americani insa, europenii occidentali au demonstrat, prin fapte, timp de mai multe decenii, ca viata aproapelui lor defavorizat in competitia acerba de pe piata capitalista a muncii a contat mai mult pentru detinatorii puterii, decat un loc fruntas, de glorie indoielnica si, oricum, efemera, intr-o competitie economica mondiala. Iata motivul pentru care ceea ce se intelege astazi prin modelul social occidental, oricat de vag ar fi acesta definit, constituie o sursa de stres intens, atat pentru adeptii de peste Atlantic ai modelului minimal (neo-liberal) de protectie sociala, cat si pentru exponentii ultimi, dar redutabili, ai regimurilor comuniste. Pentru toti acestia, performantele Europei Occidentale in materie de protectie a categoriilor sociale defavorizate a constituit o continua sursa de stres, vreme de mai multe decenii. Oponenti redutabili ai modelului social occidental se gasesc insa si pe continentul European, si chiar in interiorul UE. Cand se intalnesc pentru a discuta noi proiecte de legi, vizand idealul larg asumat al coordonarii politicilor sociale europene in domeniul reglementarii pietelor muncii, numerosi ministri din cadrul Comunitatii Europene se mentin pe pozitii ireconciliabile. Divergentele pe aceasta tema reflecta clar diferentele dintre doctrinele politice fundamentale si, implicit, dintre diferite tari, in materie de constientizare si asumare a responsabilitatii fata de problematica sociala. Aparent insa, ceea ce ii sperie pe adeptii unor modele sociale mai putin generoase sunt urmatoarele: cresterea economica mai scazuta decat cea a economiilor cu sarcini sociale mai reduse si cresterea somajului (W. Werner, 2006). Adica, exact inversarea acelor conditii care, cu cinci-sase decenii in urma,
au permis expansiunea statului vest-european al bunastarii sociale - cresterea economica rapida, posibila, in principal, prin achizitionarea unor materii prime ieftine de la statele care in prezent sunt slab sau mediu dezvoltate ori au datorii externe foarte mari si - pe cale de consecinta - posibilitatea de a mentine somajul la cote reduse.
