Burebista si statul dac in timpul infloririi sale maxime

Burebista si statul dac in timpul infloririi sale maxime

Statul dac din timpul regelui Burebista consfinteste trecerea de la etapa democratiei militare, la statul sclavagist, prin unificarea tuturor triburilor intr-un cadru politic stabil si infloritor. Statul dac, ridicat pe radacinile societatii gentilice, se desavarseste la sfarsitul mileniului intai, aparitia sa fiind determinata de cresterea puterii economice a populatiei geto-dace si de aparitia acestei personalitati, caracterizata de contemporani ca fiind "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia". Conjunctura externa favorabila dezvoltarii statului dac a fost determinata de existenta conflictelor permanente ce le-au avut romanii cu celtii, ilirii si tracii, ceea ce i-a creat regelui Burebista o lunga domnie, intr-o atmosfera relativ calma. Istoricul Strabo, vorbind de atmosfera acelor timpuri, afirma: "Burebista, getul, luand conducerea poporului sau, a ridicat pe oamenii acestia inraiti de nesfarsitele razboaie si i-a indreptat prin abstinenta si sobrietate si ascultare de porunci, asa incat, in cativa ani, a intemeiat o mare stapanire si a supus getilor aproape pe toti vecinii. Ba era de mare primejdie si pentru romani, pentru ca trecea Dunarea fara sa ii pese de nimeni si prada Tracia pana in Macedonia si in Iliria, iar pe celti, cei ce se amestecasera cu tracii si cu ilirii, i-a pustiit cu totul si pe boyi care ascultau de regele Critasiros, precum si pe teurisci i-a sters de pe fata pamantului"[1].

Societatea geto-daca a realizat progrese notabile in productia de unelte si arme, mai ales prin prelucrarea fierului, determinand, pe de o parte, dezvoltarea economica si comerciala a statului, iar pe de alta parte, cresterea puterii armate, a eficientei luptelor, cresterea capturilor de razboi si a numarului sclavilor.

Dezvoltarea economica a dus la stratificarea sociala oglindita in acumulari de tezaure si obiecte pretioase, constructii civile de mari proportii, evidentiate cu prilejul descoperirilor arheologice. Ca urmare a puterii militare, deposedarea de bunuri si cresterea averii, si-a facut aparitia, in timp, o aristocratie in jurul regelui, care a dus la dezvoltarea proprietatii private. Ca intindere, statul dac avea posesiuni "toate tinuturile de dincolo si dincoace de Dunare"[2], iar orasele de la Marea Neagra, de la Olbia la gura Bugului pana la Apollonia platesc tribut regelui. In intinderea sa maxima statul dac cuprindea toate teritoriile locuite de daco-geti, dar si teritorii locuite de celti, iliri si traci, de la Marea Neagra si Bug la Carpatii Padurosi, de la Cadrilater, Dunarea mijlocie si Morava, pana la Haemus si lantul Balcanilor. Capitala statului era la Argedava, cetate "asezata" de istorici, pe Arges, la Popesti, iar mai recent in muntii Orastiei, la Costesti. Burebista, ca singur stapanitor, dispunea de o armata de circa 200.000 ostasi, ceea ce reprezinta un aparat militar cu o putere maxima pe vremea antichitatii. In politica sa externa, Burebista a sprijinit toate actiunile ce aveau ca rezultat slabirea Imperiului roman, adversarul cel mai de temut al statului dac. In anul 48 i.e.n. l-a sprijinit pe Pompei impotriva lui Cezar[3]. Ca urmare, Cezar se hotaraste sa organizeze in anul 44 i.e.n. o mare expeditie impotriva statului dac. Dar si Cezar, si Burebista isi pierd viata, urmare a unor conspiratii. In urma lui Burebista, statul se imparte in cinci regate care sunt relativ usor invinse de imparatul roman Octavianus Augustus. Unul dintre urmasii lui Burebista, se pare conspirator la uciderea sa, a fost Koson, cunoscut pentru monedele de aur emise pe timpul sau. Armata dacica scazuse ca efective la 40.000 de oameni, ceea ce demonstreaza inceputul decaderii statului. Regii urmatori si urmasii lui Burebista au cautat sa realizeze aliante cu romanii, cum a fost Cotiso, contemporan cu Octavianus, care a facut demersuri pentru a se casatori cu fiica imparatului roman, sau sa sprijine pe unii cezari pentru a deveni "prieten si aliat" al romanilor, cum a fost Roles. Un alt rege dac, Scorilo, care a domnit 40 de ani (28-68 e.n.) a incercat o politica plina de tact si diplomatie fata de romani, tendinta generala fiind aceea de a nu se amesteca in certurile interne de la Roma. Alti monarhi cunoscuti ai dacilor au fost Comosicus, care cumula si demnitatea de mare preot, precum si trei regi din Dobrogea, Roles, Dapyx si Zyraxs, care au stapanit mici regate in centrul tinuturilor inconjurate de orasele dunarene si coloniile grecesti. Acestia s-au contrapus campaniei din anul 28, condusa de Crasus, si desi infranti, supusii lor nu au putut fi distrusi sau stramutati.

Lupte cu efecte deosebite au avut loc intre 11 si 12 e.n., cand consulul Sextus Aelius Catus ii invinge pe daci si stramuta 50.000 dintre acestia in sudul Dunarii, in Moesia. O alta stramutare importanta este realizata de Tiberius Plantius Silvanus Aelianus, care, in calitate de guvernator al Moesiei timp de 10 ani (57- 67 e.n.), lupta cu dacii si reuseste sa stramute 100.000 de transdanubieni, cu femeile, copiii, principii si regii lor, silindu-i sa plateasca tribut.

In anul 69 e.n. o intreaga armata romana este distrusa de daci, iar comandantul ei Fronteius Agripa este ucis. Luptele urmatoare, conduse de Rubius Gelus, aduc o relativa acalmie timp de 15 ani, pana in vremea lui Domitian, respectiv Decebal.